Domestic

A domestici, domesticesc, vb. IV. Tranz. - A obişnui un animal sălbatic să trăiască alături de oameni (spre a le aduce anumite foloase); a îmblânzi. ♦ Fig. A face să devină sau a deveni mai potolit, mai sociabil. DEX

In urma cu 2 ani, pe 14 mai 2006, ma trezeam in ultima mea duminica "fara servici". Atunci nu auzisem niciodata de "insomnia de duminica noapte" sau de "monday morning heart attack". Atunci aveam doar sentimente amestecate, de neputinta si parere de rau, simteam ca fac o greseala si in acelasi timp ma simteam incapabil sa mai iau o decizie, pentru mine. Acum, cand scriu, e 4 dimineata - deci maine e azi.. azi 4 mai 2008. Maine e ultima mea zi de servici, la firma unde am lucrat ca programator in ultimii doi ani. Demisia mi-am dat-o saptamana trecuta, si am si scris despre asta.

In acesti doi ani lucrul pe care l-am facut cel mai bine a fost sa ma plang. M-am plans de conditii, de program, de colegi, de sefi, de salar, de orele nepotrivite. De mine am inceput sa ma plang mai recent - cand am inceput sa ma trezesc (la realitate). Pentru ca singurul "vinovat" sunt eu.

Ce am mai facut bine in ultimii doi ani a fost sa-mi distrez prietenii si cunoscutii cu povestile de la servici (sunt sigur ca ma recunoasteti- eu sunt vesnicul nemultumit care barfeste pe toata lumea). Am inceput prin a-mi amuza prietenii cu ciudateniile unor oameni si situatii si am sfarsit prin a scrie cateva capitole dintr-o carte. Tragica pentru mine, comica pentru oricine altcineva. Dar cel mai important este ca ea exista - sau ma rog, doar cateva capitole, pentru moment.

Acum doi ani eram ferm pe pozitia ca "e o prostie sa fii angajat". "Sa fii angajat" e cel mai rau lucru care ti se poate intampla. Mi-e frica sa ma gandesc la faptul ca aceasta idee pe care am avut-o si pe care (mi-)am repetat-o obsesiv a influentat foarte mult toata aceasta perioada. Poate totul ar fi fost altfel daca eu nu m-as fi simtit invins inca de cand am intrat pentru prima oara acolo.

Pentru ca am re-inceput sa cred, in momentul cand am luat hotararea ca voi pleca, am inceput sa primesc "oferte". "Oferte" pe care le-am refuzat sistematic. Am ales sa incerc una din ocaziile ce mi s-au oferit pentru ca se apropie foarte mult de ceea ce imi doresc. Bineinteles, dupa ce am ales, au aparut alte si alte ocazii. Poate mai bune. Nu stiu daca firma in care urmeaza sa incerc sa lucrez e cu ceva mai buna decat cea din care am plecat, nu stiu daca oamenii sunt altfel. Stiu insa sigur ca eu sunt altfel.

Acum doi, trei ani incercam sa demonstrez tuturor ca eu am dreptate; eu, cel care incercam sa fac ceva pe cont propriu, eu care nu eram angajat, care nu aveam carte de munca, care nu plateam CAS, care aveam probleme cu politia, cu primaria, cu asociatia. Eu cel care nu aveam bani de concedii, care nu aveam prime si nici nu-mi dadea nimeni zile libere. Acum, angajat fiind, cred si mai tare in ceea ce spuneam atunci.

Eu sunt facut sa fiu liber. Ultimii doi ani au fost o incercare de a ma domestici. Si asta nu se va intampla niciodata. Chiar daca sunt si voi mai fi angajat, nu voi avea NICIODATA un stapan. Nu vreau sa spun, acum, nimic despre nimeni. Voi spune in timp.

Fa compromisuri cu orice altceva, dar nu renunta NICIODATA la libertate.

Cred ca se numeste ... "sa te simti bine"

De cand m-am trezit am stiut ca asta o sa fie o zi .. nu stiu cum sa-i spun. Asa ca ma simt ... nu stiu cum sa spun.

Hai sa zicem doar ca sunt la a doua cafea (dulce) si al saselea episod din Friends.

I miss my friends.

Demisia

Intr-o vineri - cum altfel - pentru ca vinerea a fost mereu cea mai grea zi, aici, la servici.

Ma simt ca un hot. Mereu mi-am imaginat ca voi demisiona la nervi, dupa o cearta, nemultumit. Am scris si rescris demisia, am printat-o si am aruncat-o la cos de mai multe ori. Mi-am imaginat o demisie in stilul Sterian, cu o poveste in spate. Pentru ca poveste exista, si sunt sigur ca ar fi fost interesant de citit. Am reusit sa ma abtin, totusi, de fiecare data. M-am abtinut pentru ca majoritatea deciziilor pe care le-am luat la nervi s-au dovedit a fi ... nu tocmai fericite.

Ma simt ca un hot. Pentru ca adresat personal si "la rece", asa cum l-am spus, "Eu plec" nu are in spate nici o poveste. E doar ceva neasteptat si neinteles. Poate banuit, dar sigur neinteles. Si totusi nu vreau sa reprosez nimic nimanui. Explicatia e simpla si sincera, asa cum e spusa "Nu vreau sa mai fiu programator, am sa fac marketing de acum inainte .. " si totusi suna fals. E "adevarul adevarat", dar totusi ascunde atat de multa frustrare, atat de multa nemultumire, atatia nervi, certuri, reprosuri nespuse. Si nodul in gat. Nu vreau sa plec cu scandal, pentru ca (desi imi sta in caracter) am fost "educat" ca nu e bine asa. Cel mai important motiv pentru care nu vreau sa fac nici un repros este ca am invatat ca nu pot reprosa nimanui o greseala care imi apartine. Supararea, nervii si nodul in gat sunt doar vina mea, pentru ca ceea ce se intampla e responsabilitatea mea, consecinta deciziilor pe care le-am luat. Sper ca deciziile pe care le iau acum vor avea consecinte mai placute.

O decizie neasteptata si neinteleasa mai ales din motive financiare probabil, pentru ca acum aveam salariul atat de mare.. nu? Nu. Pentru ca banii nu sunt totul, si nu m-am umilit niciodata pentru bani, si nici nu am de gand. Plec cu toate greutatile mai departe, ezitant, cu multe intrebari, dar sigur ca va fi mai bine.

Sunt recunoscator pentru perioada (2 ani, la zi- de cand am venit pana in ultma zi) pe care am petrecut-o aici. Recunoscator pentru tot ce am invatat. Nu intru in amanunte.

M-am simtit ca un hot. Dar acum, ca emotia inerenta a trecut, cand foaia cu titlul "Demisie" (scris cu 16 si bold) nu mai e pe birou, ma simt bine. Eliberat, chiar daca mi-e putin frica de ce urmeaza. M-am simtit usor vinovat, la reactia bulversata de neincredere " ... de tot ??!?", pentru ca de cateva ori (mai mult sau mai putin) am simtit ca am un loc aici. Prea tarziu, si prea putin.

Urmeaza multe schimbari, si ma simt ca la mare cand ma arunc prima oara in valuri. Fericit.


Si ca sa fie totul aici - 2 ani:
http://derelictblogger.blogspot.com/2006/05/din-nou-degeaba.html
http://derelictblogger.blogspot.com/2006/07/greu.html
http://derelictblogger.blogspot.com/2006/07/vineri.html
http://derelictblogger.blogspot.com/2006/07/zile.html
http://derelictblogger.blogspot.com/2006/08/birou-vs-ibiza.html
http://derelictblogger.blogspot.com/2006/11/stare-de.html
http://derelictblogger.blogspot.com/2006/12/luni.html
http://derelictblogger.blogspot.com/2007/05/disociat.html
http://derelictblogger.blogspot.com/2007/05/un-mai-tarziu.html
http://derelictblogger.blogspot.com/2007/07/marasm.html
http://derelictblogger.blogspot.com/2007/08/unde-sunt-eu.html
http://derelictblogger.blogspot.com/2007/09/catching-up-with-well-life.html
http://derelictblogger.blogspot.com/2007/10/vreau-doar-sa-fiu-lasat-in-pace.html
http://derelictblogger.blogspot.com/2007/10/welcome-frustration.html
http://derelictblogger.blogspot.com/2007/11/project-management.html
http://derelictblogger.blogspot.com/2008/03/programator-i.html
http://derelictblogger.blogspot.com/2008/03/mereu-pregatit-sa-ma-apar.html
http://derelictblogger.blogspot.com/2008/04/focus-si-pasivitate.html