27 iulie 2007

Marasm

MAR'ASM n.
1) Stare de slăbire extremă a organismului; extenuare fizică.
2) Stare de epuizare morală si spirituală; demoralizare. fr. marasme, ngr. marasmos, germ. Marasmus
Sursă : NODEX (342285) - siveco

E momentul sa scriu din nou lucrurile astea, le-am pierdut iar din vedere. Imi pare rau pentru cei care (inca) mai citesc ce prostii spun eu aici, stiu ca ma repet si ca nu gasiti nimic interesant. Dar e metoda mea de a ma trage de maneca, atunci cand simt nevoia. E inlocuitorul prietenului care sa-mi spuna "ce-i ma cu tine, de ce ai ajuns in halul asta ?".

Ma trezesc (cu greu) dimineata, si fac tot ce tine de MINE in fuga, pentru a ajunge la servici la o ora decenta. Acum doi ani la 6:50 ascultam radio in masina, acum la 9:30 e un chin sa apas pe telecomanda, poate poate ma trezeste televizorul. Si apoi , tramvai, metrou ...45 de minute in care sunt un nimeni in marea masa de nimeni. Nu am fost obisnuit sa fiu un nimeni, si nici nu ma pot obisnui.

Nu mai spun ca 'inainte' munceam cat voiam, munceam pentru mine, eram mai liber, faceam, dregeam, pentru ca e interpretabil. Acum muncesc la stapan cam noua ore pe zi si, desi nu e nimic rau in a munci, sau in a fi angajat, chestia asta nu e pentru mine.

M-a distrus fizic - pentru ca m-a tinut pe scaun 9 ore pe zi, in fata unui monitor, cu dureri de cap, de ochi, de spate, de picioare si lista continua. Nu am mai avut timp si energie sa mai fac si altceva. Nu am avut cand si cum sa mananc - nu vreau sa zic sanatos, nu stiu daca am mancat vreodata sanatos - dar macar decent. Sunt epuizat cum cred ca ar trebui sa se simta un om de 70 de ani, nu un tanar de 25. Am ajuns intr-o forma atat de proasta incat ma simt ca si cum as fi bolnav si ar trebui sa stau la pat. Din cauza oboselii nu imi doresc decat sa ma odihnesc si nu mai am puterea sa mai fac nimic 'altceva'. Si toate astea pentru un salar ... Nu castig nici macar cat sa-mi permit sa-mi cumpar un pat. Penibil.

Dar mai rau de atat - m-a distrus psihic. Nenumaratele ocazii in care am fost criticat (pe nedrept) pentru munca sau ideile mele m-au facut sa-mi pierd increderea in mine. Nenumaratele ocazii in care am fost constrans sa fac ceva impotriva logicii sau bunului simt m-au transformat intr-un angajat tipic, de tip functionar la ghiseu, intr-un purtator al steagului obedientei malitioase - "fac asta , desi stiu ca nu e bine, si sper sa nu mearga , ca sa 'se demonstreze' ca am avut dreptate". Am devenit un las, am refuzat de mult sa mai lupt, am invatat sa plec capul la primul "Nu". Am renuntat la idealurile pe care le aveam odata, am devenit un sclav al lehamitei. Nu mai am puterea sa-mi decid ziua de maine, astept ca un caine obedient sa vad ce "vine pe mail". Si daca "nu vine nimic pe mail" - ma bucur, sunt fericit ca pot arunca la gunoi inca o zi din viata mea citind bloguri sau uitandu-ma la filme pe youtube. O zi in care as fi putut sa traiesc. M-am blazat, am inceput sa-i cred pe "prietenii" mei care imi spun ca nu pot face nimic, ca sunt prea "slab", nu am sanse, e prea greu, nu-ti pierde jobul, e prea riscant, astea sunt visuri. Am ajuns un las, pentru ca am trait intre lasi. Penibil.

Din cauza ca mi-am pierdut increderea in mine si in ceea ce pot sa fac, am renuntat sa mai fac planuri de viitor. Am inceput sa traiesc de azi pe maine, asteptand urmatorul salar pentru a-mi cumpara o jucarioara care sa-mi indulceasca suferinta. Macar cateva zile sa ma simt bine. Vreau sa-mi cumpar masina pentru ca toata lumea din jur isi cumpara masina, si nu conteaza ca urmeaza sa ma supun unui efort financiar pe care nu stiu cum il voi suporta, dar macar nu voi fi singurul fraier care n-are masina. Pana sa am eu succes cu o firma sau cu ceva.. mai bine stau linistit in banca mea la servici si imi fac o rata pentru masina sau poate pentru un concediu in strainatate la iarna, ca sa am si eu ce povesti cand ne intalnim intre "prieteni".

Dupa un alt drum de 45 de minute, un nimeni intre alti nimeni, ajung in cutia mea de chibrituri, "acasa", unde sunt prea obosit ca sa mai lucrez la ceva. In trecut mereu am incercat sa lucrez la cate ceva, si nu am avut nici un succes, si acum probabil tot degeaba lucrez. Mi-e somn si ma doare capul, mai citesc niste bloguri si mai vad niste filme pe youtube, poate chiar ma joc ceva, e relaxarea mea si am dreptul la ea, doar am muncit noua ore, azi... mi-e somn dar nu vreau sa ma culc pentru ca e prea devreme si as pierde prea mult timp dormind. Nu as putea sa adorm oricum, pentru ca imi vin tot felul de ganduri si sunt satul sa imi tot gasesc singur scuze.. de ce nu am facut cutare lucru, de ce nu am muncit, de ce nu am dat telefonul ala. Mai bine dau drumul la televizor si ma uit la o vedeta din fotbal, la emisiunile de stiri sportive care tin cate o ora, si sunt atatea canale... pana la urma am sa adorm.

Lumea ma tot intreaba de ce nu fac nimic, de ce stau asa, daca nu-mi convine? De ce nu muncesc? De ce nu continui cu firma, de ce nu-mi gasesc macar un servici mai bun, as castig mai mult... Ma enerveaza de mor, i-as bate pe toti. Ei nu ma inteleg, le e usor sa vorbeasca... Ne-am certat de cateva ori, dar am renuntat, mai bine nu ma mai intalnesc cu nimeni... Or sa vada ei, ca pana la urma am sa reusesc, am sa le demonstrez, am sa am cel mai bun servici, am sa imi fac cel mai mare credit si am sa-mi iau cea mai misto masina, si am sa ma duc in cele mai exotice vacante. Da, pot sa-mi cumpar si eu diverse chestii, sa arunc cu bani in stanga si in dreapta cand iesim in oras. Imi dau seama ca sunt mereu nervos, cateodata reusesc as ma controlez, dar rar. Am dreptate si vreau sa-mi demonstrez chestia asta, crezi ca daca tu ai fost in concediu in grecia esti mai destept ca mine? Nu, eu sunt cel mai destept, si am sa tip cat vreau eu. Ma confrunt cu greutati, sunt lovit din atatea parti si nu ma intelege nimeni.

Daca as avea mai multi bani, daca as avea mai mult timp, daca as fi mai indraznet, daca as avea un servici mai bun, daca as putea sa strang niste bani, daca as avea masina, daca nu ar fi canicula, daca as trai intr-o lume mai buna. Daca ar veni odata momentul potrivit sa traiesc.

2 comentarii:

Luigi spunea...

Si eu, eram inainte o persoane indrazneata, joviala, in mare parte..fericit si implinit. De curand, de cand am terminat liceul, am devenit treptat persoana de care vorbesti mai sus si nu-mi place deloc de "mine". Salvarea insa a venit tot din mine, cu timpul. Imi zic in fiecare zi de multe ori " Vreau sa fiu iar Luigi ". Incerc sa fac in fiecare zi ceva nou, diferit. "Terapia" are efect, uneori ma ia cu fiori pe sira spinarii cand ma gandesc la cum eram inainte. :)

Pe scurt, puterea e in tine. Limpezeste-ti mintea si clarifica-ti prioritatile. The rest is just details :)

Mihaela spunea...

Cunosc sentimentul. Senzatia ca nu nimic asa cum trebuie dar si neputinta de a face ceva sa schimbi asta. Pentru ca nu mai ai incredere, nu mai ai forta si parca toti din jurul tau cred ca asa e normal, ca asta e viata.
Dar am reusit sa trec peste asta. Vreau sa fac ce-mi place si fac macar 1h pe zi CE-MI PLACE.Si mi-am promis ca am sa fac din hobby-ul meu meseria mea. Deocamdata am facut cativa pasi.
Ai sa reusesti si tu sa treci peste starea asta. SIGUR.