Ieri, in timp spre conduceam spre birou, mi-am dat seama ca pe masura ce mergeam timpul pana la destinatie crestea, in loc sa scada. Cand plecasem de acasa aveam de facut 45 de minute. Plecasem de 10 minute, si mai aveam de facut 54 de minute. In orasul asta nu se respecta nici legile fizicii.
Ascult Plesu, Minima Moralia, o carte despre etica - intr-un contrast fantastic cu ce se intampla peste tot in jurul meu. Nedemolabila complezenta - asa spune Plesu. Functionam intr-o nedemolabila complezenta. Traim [...] într-o lume a carei principala dezordine risca sa fie faptul ca toti membrii ei se simt moralmente in ordine sau ca toti resimt dezordinea proprie drept neglijabila.
Mie mi se pare ca aici se traieste anesteziat. Oamenii nu numai ca nu isi dau seama ca nu e in regula ce se intampla, ce li se intampla - dar mai mult, majoritatea cred ca nu isi mai dau seama de nimic. Unii incearca, dar prea putini, prea putin. Marea majoritate nu stie ce face, nu stie de ce.
Vad in jurul meu din ce in ce mai des turme de oameni. Care nu mai au motive, nu isi mai explica de mult nimic. Muta aer dintr-o parte in alta, il respira cu gura deschisa, mereu intr-o stare de precautie impletita cu neincredere si cu acel concept fantastic pe care l-am invatat in copilarie - "mania persecutiei".
Semne clare de paranoia. Neincredere continua, mania persecutiei, completata din plin cu megalomanie - mania grandorii - pe care am ajuns sa o vad in orice om cu care interactionez. Astazi orice tanar de 18 ani are experienta de viata mai mare ca a parintilor nostri, orice analfabet e filosof si orice zidar e programator. Semne clare de boala, pe care nu le vede nimeni. Sau cine le vede, le ignora, sau le zambeste, ridicand din umeri. Sau si mai rau, frecandu-si lacom mainile. O tara de maniaco-depresivi e profitabila pentru multi.
Aici - orice ar insemna acest aici, spatiul si timpul pe care il ocup eu, zilele astea - drumul spre iluminare se supune acelorasi legi distorsionate dupa care functioneaza si traficul. Pe masura ce mergi, timpul pana la destinatie creste, nu scade. Si cu cat mergi mai repede, cu atat risti sa nu mai ajungi niciodata.
Se afișează postările cu eticheta oameni. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta oameni. Afișați toate postările
02 octombrie 2018
05 aprilie 2018
Prea departe
Orasul asta arata mai bine, asa, vazut de sus.
Pare mai curat, mai putin aglomerat. Si cosmopolit, un oras plin de viata. Mai
ales acum, cand e atat de frumos afara. Asa era si anul trecut, pe vremea asta,
atunci, cand a inceput totul.
Isi intoarse
privirea spre monitor, dar degeaba, nu se putea concentra la nimic. In birou e
liniste – desi in fundal se aud, sters, vocile celor din sales, agitatia si
ritmul infundat al muzicii house, pe care n-o mai suporta.
M-am saturat, nu mai vreau. Nu mai pot.
Tranti nervos mouseul
si ridica de pe birou obiectul mic, stralucitor, de care nu se mai despartise
de anul trecut. Ii aducea aminte de ea.
a
Nu m-a mai chemat, nu m-a mai cautat. Si asa mi-a
zis, o sa vorbim, o sa ne auzim. Si nimic. Poate ar fi trebuit sa mai fac eu,
sa mai zic eu... Dar am incercat. Ce sa-i mai zic?
Isi arunca iar
privirea afara, pe geamul mare de sticla. Un oras impersonal, pe care nu-l mai
simtea de mult acasa. Acasa. Realitatea e ca nu mai voia acasa. Voia acolo,
inapoi, langa ea. Liber, departe.
Nu mai vreau, nu mai pot..
Vocea stridenta
il facu sa tresara, si scapa din mana insigna mica, cu logoul firmei imprimat
auriu pe negru.
P, e gata
raportul? Trebuie sa-l trimitem celor din sucursale...
16 iulie 2017
Eu, tu - sau doar un el pentru altii
Demult, intr-o alta viata, am scris un post despre prieteni. In afara de mine, nu s-a schimbat nimic. Iar eu m-am schimbat doar prin faptul ca, de atunci, am inteles ca ce spuneam acolo este pur si simplu normal.
Una din cele mai grele decizii pe care trebuie sa le iei, in viata, este sa accepti ca "nu trebuie". Ca poti fi unic, ca poti avea parerile tale. Presiunea din partea grupului, oricare ar fi el (familie, prieteni, colegi de serviciu, etc) este uneori atat de mare, incat depaseste puterea vointei oricui. Si este o singura cale sa invingi asta, si e usor. Accepta ca nu "trebuie" sa faci nimic.
Ca intotdeauna, exemplele cele mai usoare sunt acelea care se refera la aspecte materiale. Casa, masina, haine, whatever. In cercul tau de prieteni toata lumea are masina noua, cumparata in rate. In cercul tau de prieteni toata lumea construieste case pe pamant. Toti merg in vacante in India. Hainele "trebuie"sa fie de la magazinul x. Si lista e lunga. Cum te imbraci, ce mananci, unde lucrezi, pe cine iubesti, pe cine respecti (ca sa iesim din sfera materiala). Totul trebuie incadrat intr-o categorie. Mereu trebuie sa alegi o tabara.
Saptamana trecuta am participat la un eveniment cu oameni atat de diferiti de mine, incat la un moment aveam o senzatie nedefinita, o combinatie intre disconfort, teama si amuzament. Si am avut una din acele revelatii - toata viata mea de pana acum a fost la fel, si sunt recunoscator pentru asta.
Inca de mic, am crescut in mai multe cercuri de prieteni. In micul meu oras de provincie, pendulam intre "la scoala", la unul din bunici sau acasa, in trei cartiere diferite, intre oameni atat de diferiti incat pareau lumi diferite, chiar daca erau despartite de doar cateva strazi. Unul din grupuri era dominat de fete, altul de baieti. Unii citeau, altii fugeau de carti ca de dracu. Unii construiau case pentru cainii vagabonzi, altii furau din magazine. La unii invidiam jucariile scumpe, de la parinti care in mod miraculos pe atunci faceau concedii in alte tari - pe altii ii compatimeam pentru ca nu aveau nici macar televizor color. Eram prieten cu toti - desi multi dintre ei nu s-au cunoscut niciodata intre ei. Si e mai bine asa.
Apoi, mai departe, am "crescut" cu totii. Am invatat, cate putin, sa trec peste momentul ala in care imi spuneam "ce naiba caut eu aici". Premianti si golani, "baiatul lui mama" si orfani, ciudati si simpatici, politisti si contrabandisti de arme, oameni care arunca cu bani si altii care ii aduna de pe jos. Cercetatori in fizica nucleara si oameni care au afaceri de milioane de euro.
Uneori m-am simtit aruncat de colo colo ca o bila dintr-un urias joc de pinball, sarind de la un grup la altul, nemaintelegand nimic despre nimic. Ar trebui sa cumpar un apartament, acum, sau sa astept sa treaca criza? Ar trebui sa cumpar un apartament sau o casa? E bine sa imi dau demisia, sau sa mai stau? E bine sa tin de un job, sau ar trebui mereu sa caut ceva nou? E bine sa fii salariat, sau sa ai afacerea ta? Sa fii singur sau familist? Sa cheltui sau sa economisesc? Expat sau "patriot"?
Sa mai fiu "eu" - sau nu?
Am descoperit ca e greu sa fii "tu". Pentru ca "tu" trebuie sa fii "eu" pentru tine, si de cele mai multe ori esti doar un "el" pentru altii. Pierdut intre prietenii mei necunoscuti intre ei, cel mai greu a fost sa imi spun "eu cred altceva" - si totusi mi-a fost usor, pentru ca am vazut atat de multe pareri, incat era clar ca niciuna din ele nu era "cea buna".
Toti prietenii mei sunt fericiti, (si foarte nefericiti), zambesc si plang - si au satisfactii amuzant de similare, indiferent daca vin cu un x6, cu metroul sau cu un peugeot din 99. Toti ma condamna ca nu sunt la ei, dar ma accepta asa cum sunt. Sper.
Cea mai importanta lectie, pe care inca o invat, zi de zi, este ca nu exista un adevar absolut.
Generatia mea a crescut intr-o perioada in care valorile s-au schimbat atat de mult si de des - da, ai putea spune ca mereu a fost la fel, dar eu nu pot vorbi decat despre mine - incat nimeni nu a mai stiut ce e bine si ce e rau, ce trebuie facut si ce nu. Fiecare a alergat in directia lui, si a strigat sus si tare ca asa trebuie. A fost o perioada in care toata lumea s-a descotorosit de valorile pe care le simteau impuse de comunism, si in care n-au stiut ce sa le spuna copiilor lor, noua. Noi am crescut fara modele - sau poate cu prea multe modele. Am crescut cu mirajul banilor, dar si cu "plecatul afara". Uneori ireconciliabil - cum sa fie un model cineva care are multi bani si multe masini din "afaceri la limita legalitatii (cum ne-am mintit toti atat de mult timp, nu poti sa fii putin ud, ori esti ud, ori uscat)" dar in acelasi timp sa invidiezi pe cineva care a plecat in italia, are un fiat prapadit, lucreaza de dimineata si sta in chirie, cu alti 5 cunoscuti intr-un apartament de 3 camere? Si totusi noi asa am crescut, uitandu-ne cum se invidiaza unii pe altii, pe ascuns, si cum incearca sa-si demonstreze lor si celorlalti ca a lor e calea cea dreapta.
Pentru multi, "modelele" - sau cei pe care ii invidiau cand erau copii sau adolecenti - au ramas atat de puternice incat se straduie sa le imite dupa ani buni, intr-o lume care s-a schimbat de mult. Si ce exemplu mai bun decat cei plecati din tara care trimit "acasa" an dupa an bani - multi, care le-ar permite sa traiasca o viata de invidiat pentru altii - pentru o casa noua in satul pe care l-au parasit acum 10 ani. Si trimit bani, vin in concediile lor de o luna (pe care le invidiaza atatia romani) si muncesc cot la cot cu zidari, faiantari si rigipsari (pentru care sunt salvarea pe care o asteptau de anul trecut) sa construiasca acea casa pe care si-o doreau cand erau tineri, acasa. Si incet incet isi dau seama ca nu o mai vor. Nu mai vor sa se "intoarca". S-au obisnuit cu drumurile bune, cu spitale curate, cu vecini mai respectuosi, cu scoli mai bune. Si traiesc o drama greu de depasit - pentru ca s-au schimbat intre timp, si nu au puterea sa accepte asta. Se uita in stanga, in dreapta - unii construiesc case "acasa", altii nu mai vor sa auda de "romanica". Isi cheama familia si prietenii la ei, "afara", sa le arate ca le e bine, sa le justifice si lor abandonul. Sat dupa sat ramane gol de oameni si plin de case pe jumatate terminate.
"Acasa", multi s-au imprumutat si au inceput afaceri, pentru ca nu mai suportau sa fie angajatul nimanui. Si, scurtatura dupa scurtatura (pentru ca "toata lumea face asa", si "n-ai cum altfel", au construit imperii din furt si inselaciuni, gainarii duse la rang de corporatie, castele din carti de joc pe care le apara cu preturi pe care nu si le mai doresc. II cauta fiscul, ii cauta politia, ii cauta cei de la care au imprumutat bani. Nu mai vor, dar nici n-au ce sa faca - ce sa faca, sa se angajeze undeva? Nu mai stiu sa faca nimic, oricum nu i-ar primi nimeni. Si atunci merg inainte, pentru ca merge si el, si el, si ala, si celalat, "altfel n-ai cum". Pana intr-o zi. Azi ai sute de mii, milioane, si ti se pare ca nu mai poti merge decat inainte, si maine vinzi apartamentul bunicilor, ca sa acoperi din datorii. Pana atunci, insa, azi e important. Si cumperi. Si nu stiu daca a fost ceva mai cumparat in romania anilor astia decat masinile de lux. Recuperarile de leasing au parcuri intregi pline de masini de lux, aproape noi, la care nu s-au mai platit ratele. Sunt martorii unor vise abandonate, la fel cum sunt casele "la rosu" din atatea sate aproape pustii.
Si toate astea pentru ca uneori - de cele mai multe ori - e prea greu sa spui "nu e pentru mine". "Eu nu vreau asta". "Eu cred altceva". Si ce daca in jurul tau toti stau la casa, la 20 kilometri de oras. Daca te simti bine in apartament, ramai acolo. Si ce daca toti si-au cumparat apartament - daca tu vrei sa-ti iei o casa la 20 de kilometri de oras? Acum 10 ani am vazut o casa la 20 de kilometri de bucuresti. N-am cumparat-o atunci. Apoi mi-a parut bine, cand a venit criza. Apoi mi-a parut rau, cand ne-am revenit din criza. Apoi mi-a parut bine, ca s-a aglomerat zona. Apoi mi-a parut rau, ca au crescut mult preturile. Acum mi-e indiferent. As fi avut o alta viata daca o cumparam. La fel cu masina, la fel cu afacerea, la fel cu atatea.
De fiecare data cand ma intalnesc cu prietenii (oricare ar fi ei), ma bucur de ei, chiar daca au coborat din metrou sau din x6 - si le multumesc ca m-au invatat ca parerea lor, de cele mai multe ori, e doar "justificarea" lor, pentru ce au ales.
Una din cele mai grele decizii pe care trebuie sa le iei, in viata, este sa accepti ca "nu trebuie". Ca poti fi unic, ca poti avea parerile tale. Presiunea din partea grupului, oricare ar fi el (familie, prieteni, colegi de serviciu, etc) este uneori atat de mare, incat depaseste puterea vointei oricui. Si este o singura cale sa invingi asta, si e usor. Accepta ca nu "trebuie" sa faci nimic.
Ca intotdeauna, exemplele cele mai usoare sunt acelea care se refera la aspecte materiale. Casa, masina, haine, whatever. In cercul tau de prieteni toata lumea are masina noua, cumparata in rate. In cercul tau de prieteni toata lumea construieste case pe pamant. Toti merg in vacante in India. Hainele "trebuie"sa fie de la magazinul x. Si lista e lunga. Cum te imbraci, ce mananci, unde lucrezi, pe cine iubesti, pe cine respecti (ca sa iesim din sfera materiala). Totul trebuie incadrat intr-o categorie. Mereu trebuie sa alegi o tabara.
Saptamana trecuta am participat la un eveniment cu oameni atat de diferiti de mine, incat la un moment aveam o senzatie nedefinita, o combinatie intre disconfort, teama si amuzament. Si am avut una din acele revelatii - toata viata mea de pana acum a fost la fel, si sunt recunoscator pentru asta.
Inca de mic, am crescut in mai multe cercuri de prieteni. In micul meu oras de provincie, pendulam intre "la scoala", la unul din bunici sau acasa, in trei cartiere diferite, intre oameni atat de diferiti incat pareau lumi diferite, chiar daca erau despartite de doar cateva strazi. Unul din grupuri era dominat de fete, altul de baieti. Unii citeau, altii fugeau de carti ca de dracu. Unii construiau case pentru cainii vagabonzi, altii furau din magazine. La unii invidiam jucariile scumpe, de la parinti care in mod miraculos pe atunci faceau concedii in alte tari - pe altii ii compatimeam pentru ca nu aveau nici macar televizor color. Eram prieten cu toti - desi multi dintre ei nu s-au cunoscut niciodata intre ei. Si e mai bine asa.
Apoi, mai departe, am "crescut" cu totii. Am invatat, cate putin, sa trec peste momentul ala in care imi spuneam "ce naiba caut eu aici". Premianti si golani, "baiatul lui mama" si orfani, ciudati si simpatici, politisti si contrabandisti de arme, oameni care arunca cu bani si altii care ii aduna de pe jos. Cercetatori in fizica nucleara si oameni care au afaceri de milioane de euro.
Uneori m-am simtit aruncat de colo colo ca o bila dintr-un urias joc de pinball, sarind de la un grup la altul, nemaintelegand nimic despre nimic. Ar trebui sa cumpar un apartament, acum, sau sa astept sa treaca criza? Ar trebui sa cumpar un apartament sau o casa? E bine sa imi dau demisia, sau sa mai stau? E bine sa tin de un job, sau ar trebui mereu sa caut ceva nou? E bine sa fii salariat, sau sa ai afacerea ta? Sa fii singur sau familist? Sa cheltui sau sa economisesc? Expat sau "patriot"?
Sa mai fiu "eu" - sau nu?
Am descoperit ca e greu sa fii "tu". Pentru ca "tu" trebuie sa fii "eu" pentru tine, si de cele mai multe ori esti doar un "el" pentru altii. Pierdut intre prietenii mei necunoscuti intre ei, cel mai greu a fost sa imi spun "eu cred altceva" - si totusi mi-a fost usor, pentru ca am vazut atat de multe pareri, incat era clar ca niciuna din ele nu era "cea buna".
Toti prietenii mei sunt fericiti, (si foarte nefericiti), zambesc si plang - si au satisfactii amuzant de similare, indiferent daca vin cu un x6, cu metroul sau cu un peugeot din 99. Toti ma condamna ca nu sunt la ei, dar ma accepta asa cum sunt. Sper.
Cea mai importanta lectie, pe care inca o invat, zi de zi, este ca nu exista un adevar absolut.
Generatia mea a crescut intr-o perioada in care valorile s-au schimbat atat de mult si de des - da, ai putea spune ca mereu a fost la fel, dar eu nu pot vorbi decat despre mine - incat nimeni nu a mai stiut ce e bine si ce e rau, ce trebuie facut si ce nu. Fiecare a alergat in directia lui, si a strigat sus si tare ca asa trebuie. A fost o perioada in care toata lumea s-a descotorosit de valorile pe care le simteau impuse de comunism, si in care n-au stiut ce sa le spuna copiilor lor, noua. Noi am crescut fara modele - sau poate cu prea multe modele. Am crescut cu mirajul banilor, dar si cu "plecatul afara". Uneori ireconciliabil - cum sa fie un model cineva care are multi bani si multe masini din "afaceri la limita legalitatii (cum ne-am mintit toti atat de mult timp, nu poti sa fii putin ud, ori esti ud, ori uscat)" dar in acelasi timp sa invidiezi pe cineva care a plecat in italia, are un fiat prapadit, lucreaza de dimineata si sta in chirie, cu alti 5 cunoscuti intr-un apartament de 3 camere? Si totusi noi asa am crescut, uitandu-ne cum se invidiaza unii pe altii, pe ascuns, si cum incearca sa-si demonstreze lor si celorlalti ca a lor e calea cea dreapta.
Pentru multi, "modelele" - sau cei pe care ii invidiau cand erau copii sau adolecenti - au ramas atat de puternice incat se straduie sa le imite dupa ani buni, intr-o lume care s-a schimbat de mult. Si ce exemplu mai bun decat cei plecati din tara care trimit "acasa" an dupa an bani - multi, care le-ar permite sa traiasca o viata de invidiat pentru altii - pentru o casa noua in satul pe care l-au parasit acum 10 ani. Si trimit bani, vin in concediile lor de o luna (pe care le invidiaza atatia romani) si muncesc cot la cot cu zidari, faiantari si rigipsari (pentru care sunt salvarea pe care o asteptau de anul trecut) sa construiasca acea casa pe care si-o doreau cand erau tineri, acasa. Si incet incet isi dau seama ca nu o mai vor. Nu mai vor sa se "intoarca". S-au obisnuit cu drumurile bune, cu spitale curate, cu vecini mai respectuosi, cu scoli mai bune. Si traiesc o drama greu de depasit - pentru ca s-au schimbat intre timp, si nu au puterea sa accepte asta. Se uita in stanga, in dreapta - unii construiesc case "acasa", altii nu mai vor sa auda de "romanica". Isi cheama familia si prietenii la ei, "afara", sa le arate ca le e bine, sa le justifice si lor abandonul. Sat dupa sat ramane gol de oameni si plin de case pe jumatate terminate.
"Acasa", multi s-au imprumutat si au inceput afaceri, pentru ca nu mai suportau sa fie angajatul nimanui. Si, scurtatura dupa scurtatura (pentru ca "toata lumea face asa", si "n-ai cum altfel", au construit imperii din furt si inselaciuni, gainarii duse la rang de corporatie, castele din carti de joc pe care le apara cu preturi pe care nu si le mai doresc. II cauta fiscul, ii cauta politia, ii cauta cei de la care au imprumutat bani. Nu mai vor, dar nici n-au ce sa faca - ce sa faca, sa se angajeze undeva? Nu mai stiu sa faca nimic, oricum nu i-ar primi nimeni. Si atunci merg inainte, pentru ca merge si el, si el, si ala, si celalat, "altfel n-ai cum". Pana intr-o zi. Azi ai sute de mii, milioane, si ti se pare ca nu mai poti merge decat inainte, si maine vinzi apartamentul bunicilor, ca sa acoperi din datorii. Pana atunci, insa, azi e important. Si cumperi. Si nu stiu daca a fost ceva mai cumparat in romania anilor astia decat masinile de lux. Recuperarile de leasing au parcuri intregi pline de masini de lux, aproape noi, la care nu s-au mai platit ratele. Sunt martorii unor vise abandonate, la fel cum sunt casele "la rosu" din atatea sate aproape pustii.
Si toate astea pentru ca uneori - de cele mai multe ori - e prea greu sa spui "nu e pentru mine". "Eu nu vreau asta". "Eu cred altceva". Si ce daca in jurul tau toti stau la casa, la 20 kilometri de oras. Daca te simti bine in apartament, ramai acolo. Si ce daca toti si-au cumparat apartament - daca tu vrei sa-ti iei o casa la 20 de kilometri de oras? Acum 10 ani am vazut o casa la 20 de kilometri de bucuresti. N-am cumparat-o atunci. Apoi mi-a parut bine, cand a venit criza. Apoi mi-a parut rau, cand ne-am revenit din criza. Apoi mi-a parut bine, ca s-a aglomerat zona. Apoi mi-a parut rau, ca au crescut mult preturile. Acum mi-e indiferent. As fi avut o alta viata daca o cumparam. La fel cu masina, la fel cu afacerea, la fel cu atatea.
De fiecare data cand ma intalnesc cu prietenii (oricare ar fi ei), ma bucur de ei, chiar daca au coborat din metrou sau din x6 - si le multumesc ca m-au invatat ca parerea lor, de cele mai multe ori, e doar "justificarea" lor, pentru ce au ales.
26 iulie 2016
O zi din viata
Ion si Maria sunt doi tineri de 30 si ceva de ani, corporatisti locuind intr-un apartament inchiriat, pierdut intr-o mare de blocuri comuniste in cartierul Pantelimon.
Maria își doreste de mult să comande o noua draperie colorata, pe care sa o instaleze la geamul dormitorului.
Maria: Ion, stii ce ma gandeam, as vrea sa …
Ion: Maria, te rog, tocmai termin de asezat vasele in dulapul de la bucatarie. Cred ca dimineata dupa ce am mancat nu am lasat totul cum ar fi trebuit, si acum am senzatia ca ceva nu e tocmai in regula la noi in bucatarie.
M: Da, dar ma..
I: Doua minute, te rog.
5 minute mai tarziu, Maria s-a instalat comod in fata televizorului pentru a urmari un nou episiod Discovery Nature despre viata suricatelor din stepa Africana.
_ Maria, daca ai timp acum, putem discuta despre ce doreai sa ma intrebi mai devreme.
_ Da, uite..
_ Bineinteles, daca acum esti atenta la emisiune putem stabili pentru mai tarziu..
_ Nu, nu, e ok, voiam sa-ti spun ca as vrea sa cumparam o noua draperie pentru dormitor.
_ Inteleg.
Maria il priveste intrebator pe Ion, asteptand ca acesta sa adauge ceva la cuvantul scurt, lipsit de emotie. Ion o priveste la randul lui, lipsit de expresie.
_ Ce parere ai? Luam?
_ Da, nu e o idee rea, Maria, spune-mi la ce te-ai gandit.
_ Pai.. incepe Maria, ezitant…. Stii cum ne trezim uneori dimineata, prea devreme din cauza ca ne bate soarele puternic de afara? Ma gandeam ca …
_ Sa inteleg ca te referi acum la situatii care se intampla vara…
_ Da!
_ .. mai exact intre luna mai si finalul lunii septembrie, isi termina Ion ideea, putin deranjat ca a fost intrerupt.
_ Da! Exact, ma gandeam ca am putea cumpara o draperie mai groasa, si in felul asta n-am mai…
_ Ok, inteleg. Lasa-ma putin.
Maria priveste cu coada ochiului catre tv, unde suricatele adunate in grup compact cauta hrana printre plantele pitice de campie. Ce viata plina de neprevazut, sa traiesti asa, in stepa nemarginita, ce libertate. Tresare in momentul in care Ion reia conversatia:
_ Maria, vreau sa confirmam ca vrei sa cumparam o noua draperie, mai putin transparenta, pe care sa o montam la inceputul lunii aprilie si apoi sa o demontam la finalul lunii septembrie.
_ Nu, ioane, putem sa o lasam tot timpul, de ce sa..
_ Pai scopul draperiei in restul lunilor care ar fi?
_ Pai..nu e nevoie sa o tragem tot timpul , putem sa o lasam…
_ Inteleg.
Pe chipul lui Ion se perindă expresii pe care Maria nu le intelege. Realitatea este ca a renuntat de mult sa mai incerce. Asteapta in liniste, tragand cu ochiul la suricatele care se joaca cu puii lor.
_ Este o idee buna, Maria.
_ Maria nu poate ascunde usurarea pe care o simte. Isi imagineaza o dimineata …
_ Totusi, ar trebui clarificate mai intai cateva aspecte.
Suricata pe nume Marina tocmai a parasit grupul, in urma unui conflict cu suricata leader. Maria ofteaza prelung, stie ca urmeaza o intreaga aventura, pentru amândouă.
_ In primul rand vreau sa ma asigur ca esti convinsa ca aceasta noua draperie pe care doresti sa o comanzi este o rezolvare sigura la problema cu soarele, altfel nu are sens o asemnea achizitie.
_ Da, Ion.
_ Apoi, cred ca ar trebui clarificate cateva aspecte legale care deriva din faptul ca acest apartament este inchiriat de noi pe o perioada de un an, cu reinnoire periodica. Vreau sa-ti reamintesc ca acum doi ani in urma, nu, mai exact acum 2 ani jumatate, exact la reinnoirea contractului cu proprietarul, am discutat exact acest aspect al instalarii de noi…
_ Ion, atunci era vorba de instalarea centralei, trebuia sa spargem peretii, sa…
_ Da, maria, dar legal vorbind ne incadram in acelasi scenariu. Gandeste-te, va trebui sa coboram acea bara pe care este draperia, sa demontam suportul, sa scoatem vechea..
Maria alearga alaturi de Marina, suricata exclusa din grup. Ascunsa dupa niste radacini, priveste din departare micul grup din care pana acum 10 minute facea parte. Mariei ii apare o lacrima in coltul ochilor. Nu, n-o sa plang. N-o sa plang.
_ ..si in momentul in care vom monta la loc acea bara de suport este posibil sa apara o largire a găurii acelui surub, si vom fi nevoiti sa mutam gaura, sau poate sa gasim o alta modalitate de fixare. In orice caz, lasa-ma te rog sa caut contractul de inchiriere, sa verific exact daca acest aspect nu este cumva interzis.
Marina a decis sa se indeparteze de grup. Vine seara, si trebuie sa-si gaseasca un loc sigur, pentru noapte. Reclame. Maria ramane pierduta, cu ochii in televizor, gandindu-se la o dimineată însorită de vară, învaluita de fosnetul de hartii ale contractelor si anexelor rasfoite de Ion. Un înger trece discret prin încăpere, fâlfâind din aripi cu sunetul unei draperii fluturate de vânt.
3 zile mai tarziu, Maria intra zambitoare in casa.
_ Buna Ion, ce faci?
_ Uite, tocmai am verificat cate sticle de apa plata si minerala mai avem in camara, sa nu fie nevoie sa…
_ Maine ne ajunge draperia!
Ion se opreste in mijlocul propozitiei, si o umbra i se asterne pe fata.
_ Maria, dar n-am primit inca niciun raspuns de la proprietar! I-am trimis doua emailuri, l-am sunat o data si imi trecusem in agenda sa mai incerc o data peste trei zile, in ideea in care..
_ Ei, Ion, o sa ne raspunda, ai sa vezi!
_ Nu sunt foarte sigur! Cred ca e posibil sa…
_ Scuza-ma, Ion, dar cred ca tocmai incepe un episod din viata suricatelor, putem vorbi, te rog, dupa?
_ Sigur, dar, dar..
Vocea lui Ion se aude pierduta din camera de alaturi, la mii de kilometri distanță de privirea feroce a Mariei.
Marina s-a întors în grupul ei de suricate. După o scurtă luptă cu suricata leader, Marina este acum matriarha grupului. Desparțite de sticla subțire a televizorului, Maria si Marina se uită una în ochii celeilalte, pierdute în planuri pentru amenajarea vizuinelor asupra cărora tocmai au pus stăpânire.
16 februarie 2015
Istorie
Cand mergi prin Bucuresti, daca esti atent, vezi, din loc in loc, placi atinse de trecerea timpului prin care se povesteste istoria caselor sau a blocurilor pe care sunt montate.
Aici a locuit poetul. Aici a lucrat pictorul. Aici a fost redactia. Aici a murit.
Istoria asta exista pentru ca ea a fost scrisa. De poeti, pictori, arhitecti, sau ce-or fi fost oamenii astia, multi, de care altii au hotarat ca merita sa ne aducem aminte.
Peste cateva zeci de ani, o sa fie greu sa alcatuiesti o astfel de istorie a Bucurestiului. Poate ca, din loc in loc, vor mai fi astfel de placi. Eu unul n-am vazut niciuna mai recenta de anii 80.
Iar daca vor fi - dar cum sa fie, cine sa le faca, cine sa le zideasca? - ce sa fie scris pe ele? Aici a locuit arhitectul care a masacrat 4 strazi construind un bloc intre case de patrimoniu. Aici a locuit doctorul spagar cutare. Fostul primar, ramas in istorie pentru scandalurile de la teve.
Aici s-a nascut, a locuit, nu prea a muncit - dar a murit - nea caisa, mare urmaritor de drame televizate, bautor de bere si filosof de carciuma.
Aici a locuit poetul. Aici a lucrat pictorul. Aici a fost redactia. Aici a murit.
Istoria asta exista pentru ca ea a fost scrisa. De poeti, pictori, arhitecti, sau ce-or fi fost oamenii astia, multi, de care altii au hotarat ca merita sa ne aducem aminte.
Peste cateva zeci de ani, o sa fie greu sa alcatuiesti o astfel de istorie a Bucurestiului. Poate ca, din loc in loc, vor mai fi astfel de placi. Eu unul n-am vazut niciuna mai recenta de anii 80.
Iar daca vor fi - dar cum sa fie, cine sa le faca, cine sa le zideasca? - ce sa fie scris pe ele? Aici a locuit arhitectul care a masacrat 4 strazi construind un bloc intre case de patrimoniu. Aici a locuit doctorul spagar cutare. Fostul primar, ramas in istorie pentru scandalurile de la teve.
Aici s-a nascut, a locuit, nu prea a muncit - dar a murit - nea caisa, mare urmaritor de drame televizate, bautor de bere si filosof de carciuma.
10 martie 2008
via di qui
M-am saturat, nu mai recunosc pe nimeni in nimic.
Nu mai sunteti aceiasi oameni, v-ati schimbat. Sunteti oameni mari acum, si trebuie sa va comportati in consecinta. Sunteti sociali, ne amintim cu placere de cine eram dar nu mai puteti fi la fel. Trebuie sa bifam multe, lista e lunga si timp din ce in ce mai putin.
Pentru ce va luptati asa? Pentru cat?
Paolo Conte - Via con me
Nu mai sunteti aceiasi oameni, v-ati schimbat. Sunteti oameni mari acum, si trebuie sa va comportati in consecinta. Sunteti sociali, ne amintim cu placere de cine eram dar nu mai puteti fi la fel. Trebuie sa bifam multe, lista e lunga si timp din ce in ce mai putin.
Pentru ce va luptati asa? Pentru cat?
Paolo Conte - Via con me
28 februarie 2008
The Helm of Thought
Men are anxious to improve their circumstances but are unwilling to improve themselves; they therefore remain bound.
Pe principiul "viata e grea, dar ne descurcam", am invatat sa traim (si ma vad) ca intr-o continua lupta pentru a fi "deasupra". Cand realizam ca nu mai avem destui bani, cerem mai mult (la salar) sau cautam o sursa mai buna de venit. Cand ne plictisim - ne cautam ceva de facut, cand suntem obositi si nervosi plecam in concediu. Cand suntem atacati ripostam (sau fugim); cand vine metroul - urcam (nu asteptam sa coboare ceilalti mai intai, pentru ca asta nu face parte din program). Nu mergem niciodata la analize pentru ca nu se stie ce am afla .. mai bine nu stim; daca stim nu mai avem scuza, trebuie sa tinem regim, sa nu mai fumam, sa nu mai ... "N-am nevoie de asta acum."
Calea cea buna e cea adoptata de majoritate, pentru ca, la urma urmei, daca toata lumea face asta, inseamna ca asa e bine. Cine sunt eu sa contest ceea ce fac toti ceilalti colegi de servici, din biroul nostru 'open space' de 100 de persoane? Fara geamuri si fara intimitate, suntem 100 de noi locatari in ansamblul rezidential. Ce daca platesc apartamentul de 2 ori, din cauza creditului, ce daca din banii astia as sta in chirie 2 vieti deacum inainte si mi-ar ramane bani si de concedii - am apartamentul meu. Numai al meu (si al bancii, pentru urmatorii 30 de ani). Toata lumea isi cumpara unul si atunci inseamna ca asta trebuie sa facem si noi - "cum ma vor privi, scumpi, colegele mele de birou daca ramanem singurii fara apartament?" De fapt, si eu vreau sa-mi cumpar casa, m-am saturat sa stau in chirie, mai bine nu mai zic nimic. Masina? Sigur - multi cai, "mai tare" decat ultima achizitie din birou. "Si-a cumparat cutare modelul x, tu trebuie sa iei macar y, ca sa fii mai tare ca el!" Nu conteaza ca faci 20 de kilometri pe zi, in coloana, de acasa la servici si de la servici inapoi acasa, plus iesirea obligatorie de weekend la ikea (sau la obligatoriul cash&carry din afara orasului de provincie). Mai bine tac, si eu vreau masina, oricum. Sa mai continui?
O suta de oi intr-un open-space cu geamuri de 20 de centimetri, care nu dau nicaieri sau cu pereti 'glass' care iti dezvaluie un oras poluat, aglomerat, involuat - mai ceva ca in cele mai pesimiste carti sf din anii 80; o suta de oi in turma de acasa la servici si inapoi, in turma in grecia, in turma in rezidentiale, in turma la ikea. Si la carrefour - ca sa nu am chiar acelasi discurs ca in Fight Club.
Gandul ca nu e bine ce faci doare prea tare. Nu ai cum sa pleci altundeva, aici e totul. Nu ai unde sa stai decat in chirie, nu ai cum s-o platesti decat din salar, nu ai unde sa lucrezi decat aici, nu ai cum sa te desparti - nu ai mai gasi niciodata pe altcineva, nu ai cum sa nu te casatoresti - nu poti face singur credit, nu ai cum sa nu fii frustrat, obosit, gras, bolnav, deprimat, singur, pe moarte - toata lumea e la fel. Aici e pamantul fagaduintei, pentru ca aici se invart banii cu lopata. Aici gasesc repede un servici, nu foarte bun, dar castig destul cat sa ma pun pe picioare. Castig destul cat sa inchiriez o garsoniera si sa mananc - pentru inceput "e ok". Apoi, dupa doi-trei ani nu mai sunt "entry level" am salar mai mare, imi permit o chirie la 2 camere. Ne cresc salariile la amandoi, facem rata la masina, si mergem in grecia, cu vecinii si colegii, si uite, perseverenta se plateste - am ajuns senior si acum imi permit rata la apartament. Sunt aranjat, il terminam de platit peste 30 de ani, atunci oricum o sa fim amandoi pensionari si o sa mergem intr-o vacanta prelungita, ca sa sarbatorim, si poate o sa ne mutam undeva mai mic, sa le lasam casa la copii, pana la urma pentru ei muncim.
Stai.
Ce e cu masinile de lux, ce e cu vilele, cu Ibiza si cu top 300? Costumele scumpe si parfumurile fine, zambetul calm, hotelurile de lux, medaliile de aur, cearta pescarusilor de la rasaritul soarelui? Linistea unui brad, un sarut deasupra unei prapastii, albastrul oceanului, casa din caramida inconjurata de verde, cainele care te asteapta la poarta, etajul 180 deasupra unui oras plini de lumini, intr-o alta parte a lumii?
Da, ce e cu ele? - esti un copil, un visator, ai sa fii dezamagit, inca te mai gandesti la asa ceva?, ia si munceste, ca uite ce masini au toti numai tu ai ramas cu metroul, astia cu bani sunt neoameni, sunt niste hoti, sunt copii de bani gata, sunt prosti, fura de la stat, sunt intelesi toti intre ei, nemernicii, vrei sa ajungi unul din asta, niste parveniti, niste 'bogati', niste porci comunisti care au saracit tara (dupa ce i-au dat jos pe burghezii care au saracit tara), 'baa, n-ai tu nas de asa ceva', da, e frumos sa visezi, si eu visam la varsta ta, suntem saraci toti, nu mai avem nici o sansa, toate afacerile s-au facut deja, e prea greu sa mai faci ceva acum, iti trebuie prea multi bani, n-ai acces la nimic, totul e cu spaga sau cu relatii, nu cunosti pe cine trebuie, esti prea mic, esti prea tanar, prea tarziu. Ca sa ajungi bogat trebuie sa iti vinzi sufletul.
Si oamenii bogati pe care ii cunosc eu, care au familii, care sunt fericiti, care nu au furat, care au muncit la afacerile lor, care traiesc la fel ca noi toti si totusi mai bine, care zambesc, care se duc, care fac, care au ... ? Au avut noroc, sansa, au cunoscut pe cine trebuia, au avut bani de'acasa, nu te lua dupa ce spune lumea, nu stii tu tot ce e in spatele povestii ...
Si prietenii mei, cu care am mancat hot-dog impreuna in gara, care nu au avut bani de acasa si nici relatii si care acum conduc masini scumpe si pleaca in locuri interesante? Ei, au avut noroc odata, mai vedem peste cativa ani .. Pai si noptile lor nedormite, in care au muncit, banii pe care i-au economisit si i-au riscat, grija si ... Vezi, deci nu merita, tre sa fii prost, pentru ce sa risti atat, sa te imbolnavesti, sa nu ai prieteni - lasa-ma cu prostiile.
Daca ai avut rabdare sa citesti pana aici, poate si tu simti la fel uneori. Poate suntem la fel, poate cautam amandoi aceleasi raspunsuri. Poate si tie iti spune ceva, in tine, ca poti mai mult, si ca meriti mai mult de atat. Poate ai trecut peste asta, poate te-ai pierdut (ca si mine) in scuze. Poate ca iti dai seama ca nu e vina nimanui, doar a ta, dar ca si mie, ti-e frica sa recunosti. Vreau sa nu mai simt nemultumirea, pentru ca altfel nu stiu sa ii spun, de a fi mai putin decat ceea ce stiu ca sunt.
Ma simt umilit sa fiu insultat de prosti, umilit chiar si prin simplul fapt ca ei au curajul sa vorbeasca in timp ce eu ma gandesc la consecinte. Vreau sa taca toti cei care ma impiedica sa visez, i-am ascultat atat de mult timp incat au devenit o justificare a esecului. Stiu ca sunt prosti, stiu ca nu au dreptate, dar totusi ma raportez la ei ca si cum ar fi adevarul absolut. Nu stiu ce sa mai fac, mi se pare ca sunt peste tot, mi-e din ce in ce mai greu sa fiu optimist. Cu cat ma enervez mai mult, cu cat ii resping, cu atat von din ce in ce mai aproape, ma domina prin numar si striga din ce in ce mai tare, aparandu-si ideile. Idiferenta nu e o solutie, nu ii mai pot ignora, si nici razboiul deschis nu functioneaza. E ca si cum ai arunca benzina pe carbuni incinsi. Nu stiu ce sa fac, dar trebuie sa scap de pesimistii si de lenesii din jurul meu.
Acum doi ani cand am venit aici, aveam un scop. Am gresit, de multe ori, si nu am ajuns unde trebuia. Asta insa nu e asa de tragic, avand in vedere ca mi s-a mai intamplat, si probabil ca o sa se mai intample din nou, nu e nimic nou in asta. Tragic e altceva - nu stiu cat de ambitios am fost eu pana acum, dar acum nu mai sunt deloc. Am invatat sa accept. Am invatat sa barfesc, sa dau vina, sa ma bucur cand greseste altcineva. Am invatat sa ma enerveze cand sunt crititcat, chiar daca pe buna dreptate, am invatat sa fiu lenes, sa las lucrurile nefacute, sa nu ma intereseze, sa nu ma implic. Si cel mai tragic e ca imi dau seama de asta, si ca ma simt prost.
Tot ceea ce se intampla e din vina noastra, pentru ca permitem sa se intample, pentru ca nu ne opunem, pentru ca ne e frica sa vorbim sau acceptam prea usor. Tot ce se intampla este rezultatul a ceea ce facem, nu am sa obtin nimic din ceea ce imi doresc daca am sa continui orbeste pe drumul asta. E un drum pe care ma simt impins de la spate, ori drumul pe care ma vad eu este un drum in care eu am initiativa. M-am saturat sa traiesc o viata-raspuns, sa ma lupt cu ceea ce se intampla, vreau sa fiu cu un pas inainte, sa stiu ce urmeaza ( sa banuiesc ce urmeaza, sa intuiesc ce urmeaza) sa ocolesc problemele sau macar sa ma pot da la o parte, sa le las sa treaca pe langa mine. Stiu sigur ca nu sunt naiv, pentru ca vad multi oameni in jur care fac chestia asta si reusesc. Multi oameni care isi pun ceva in gand si apoi merg pe acel drum, care nu sunt condusi de nimeni, cu atat mai putin de ceea ce se intampla. Oameni care stiu ce vor si care nu asculta de nimeni, care nu se lasa influentati , care nu se enerveaza si care nu se cearta orbeste cu cei care ii contrazic, ci isi continua drumul.
Simt ca un prim pas ar fi sa scap de oamenii care ma contrazic mereu, care nu ma lasa sa vorbesc, care nu ma lasa sa visez sau sa rad, care cred ca au mereu dreptate. Nu stiu cum sa ma lupt cu ei, si intuitia imi spune ca nu e nevoie. Intuitia imi spune ca odata ce iti dai seama ca ei exista, odata ce realizezi raul pe care ti-l fac, deja ai castigat batalia, pentru ca nu-i mai asculti.
Trebuie sa imi fac mai mult timp sa-mi duc planurile la indeplinire, in loc sa mi le apar mereu de cei care ma contrazic (am o lista). Mai mult timp pentru mine, pentru ceea ce vreau si mai putin pentru nervi si frustrare.
Tempest tossed souls, wherever ye may be, under whatsoever conditions ye may live, know
this: in the ocean of life the isles of Blessedness are smiling, and the sunny shore of your ideal awaits your coming. Keep your hand firmly upon the helm of thought. In the bark of your soul reclines the commanding Master; He does but sleep: wake Him. Self control is strength; Right thought is mastery; Calmness is power. Say unto your heart, "Peace, be still!" James Allen - As a man Thinketh
Pe principiul "viata e grea, dar ne descurcam", am invatat sa traim (si ma vad) ca intr-o continua lupta pentru a fi "deasupra". Cand realizam ca nu mai avem destui bani, cerem mai mult (la salar) sau cautam o sursa mai buna de venit. Cand ne plictisim - ne cautam ceva de facut, cand suntem obositi si nervosi plecam in concediu. Cand suntem atacati ripostam (sau fugim); cand vine metroul - urcam (nu asteptam sa coboare ceilalti mai intai, pentru ca asta nu face parte din program). Nu mergem niciodata la analize pentru ca nu se stie ce am afla .. mai bine nu stim; daca stim nu mai avem scuza, trebuie sa tinem regim, sa nu mai fumam, sa nu mai ... "N-am nevoie de asta acum."
Calea cea buna e cea adoptata de majoritate, pentru ca, la urma urmei, daca toata lumea face asta, inseamna ca asa e bine. Cine sunt eu sa contest ceea ce fac toti ceilalti colegi de servici, din biroul nostru 'open space' de 100 de persoane? Fara geamuri si fara intimitate, suntem 100 de noi locatari in ansamblul rezidential. Ce daca platesc apartamentul de 2 ori, din cauza creditului, ce daca din banii astia as sta in chirie 2 vieti deacum inainte si mi-ar ramane bani si de concedii - am apartamentul meu. Numai al meu (si al bancii, pentru urmatorii 30 de ani). Toata lumea isi cumpara unul si atunci inseamna ca asta trebuie sa facem si noi - "cum ma vor privi, scumpi, colegele mele de birou daca ramanem singurii fara apartament?" De fapt, si eu vreau sa-mi cumpar casa, m-am saturat sa stau in chirie, mai bine nu mai zic nimic. Masina? Sigur - multi cai, "mai tare" decat ultima achizitie din birou. "Si-a cumparat cutare modelul x, tu trebuie sa iei macar y, ca sa fii mai tare ca el!" Nu conteaza ca faci 20 de kilometri pe zi, in coloana, de acasa la servici si de la servici inapoi acasa, plus iesirea obligatorie de weekend la ikea (sau la obligatoriul cash&carry din afara orasului de provincie). Mai bine tac, si eu vreau masina, oricum. Sa mai continui?
O suta de oi intr-un open-space cu geamuri de 20 de centimetri, care nu dau nicaieri sau cu pereti 'glass' care iti dezvaluie un oras poluat, aglomerat, involuat - mai ceva ca in cele mai pesimiste carti sf din anii 80; o suta de oi in turma de acasa la servici si inapoi, in turma in grecia, in turma in rezidentiale, in turma la ikea. Si la carrefour - ca sa nu am chiar acelasi discurs ca in Fight Club.
Gandul ca nu e bine ce faci doare prea tare. Nu ai cum sa pleci altundeva, aici e totul. Nu ai unde sa stai decat in chirie, nu ai cum s-o platesti decat din salar, nu ai unde sa lucrezi decat aici, nu ai cum sa te desparti - nu ai mai gasi niciodata pe altcineva, nu ai cum sa nu te casatoresti - nu poti face singur credit, nu ai cum sa nu fii frustrat, obosit, gras, bolnav, deprimat, singur, pe moarte - toata lumea e la fel. Aici e pamantul fagaduintei, pentru ca aici se invart banii cu lopata. Aici gasesc repede un servici, nu foarte bun, dar castig destul cat sa ma pun pe picioare. Castig destul cat sa inchiriez o garsoniera si sa mananc - pentru inceput "e ok". Apoi, dupa doi-trei ani nu mai sunt "entry level" am salar mai mare, imi permit o chirie la 2 camere. Ne cresc salariile la amandoi, facem rata la masina, si mergem in grecia, cu vecinii si colegii, si uite, perseverenta se plateste - am ajuns senior si acum imi permit rata la apartament. Sunt aranjat, il terminam de platit peste 30 de ani, atunci oricum o sa fim amandoi pensionari si o sa mergem intr-o vacanta prelungita, ca sa sarbatorim, si poate o sa ne mutam undeva mai mic, sa le lasam casa la copii, pana la urma pentru ei muncim.
Stai.
Ce e cu masinile de lux, ce e cu vilele, cu Ibiza si cu top 300? Costumele scumpe si parfumurile fine, zambetul calm, hotelurile de lux, medaliile de aur, cearta pescarusilor de la rasaritul soarelui? Linistea unui brad, un sarut deasupra unei prapastii, albastrul oceanului, casa din caramida inconjurata de verde, cainele care te asteapta la poarta, etajul 180 deasupra unui oras plini de lumini, intr-o alta parte a lumii?
Da, ce e cu ele? - esti un copil, un visator, ai sa fii dezamagit, inca te mai gandesti la asa ceva?, ia si munceste, ca uite ce masini au toti numai tu ai ramas cu metroul, astia cu bani sunt neoameni, sunt niste hoti, sunt copii de bani gata, sunt prosti, fura de la stat, sunt intelesi toti intre ei, nemernicii, vrei sa ajungi unul din asta, niste parveniti, niste 'bogati', niste porci comunisti care au saracit tara (dupa ce i-au dat jos pe burghezii care au saracit tara), 'baa, n-ai tu nas de asa ceva', da, e frumos sa visezi, si eu visam la varsta ta, suntem saraci toti, nu mai avem nici o sansa, toate afacerile s-au facut deja, e prea greu sa mai faci ceva acum, iti trebuie prea multi bani, n-ai acces la nimic, totul e cu spaga sau cu relatii, nu cunosti pe cine trebuie, esti prea mic, esti prea tanar, prea tarziu. Ca sa ajungi bogat trebuie sa iti vinzi sufletul.
Si oamenii bogati pe care ii cunosc eu, care au familii, care sunt fericiti, care nu au furat, care au muncit la afacerile lor, care traiesc la fel ca noi toti si totusi mai bine, care zambesc, care se duc, care fac, care au ... ? Au avut noroc, sansa, au cunoscut pe cine trebuia, au avut bani de'acasa, nu te lua dupa ce spune lumea, nu stii tu tot ce e in spatele povestii ...
Si prietenii mei, cu care am mancat hot-dog impreuna in gara, care nu au avut bani de acasa si nici relatii si care acum conduc masini scumpe si pleaca in locuri interesante? Ei, au avut noroc odata, mai vedem peste cativa ani .. Pai si noptile lor nedormite, in care au muncit, banii pe care i-au economisit si i-au riscat, grija si ... Vezi, deci nu merita, tre sa fii prost, pentru ce sa risti atat, sa te imbolnavesti, sa nu ai prieteni - lasa-ma cu prostiile.
Daca ai avut rabdare sa citesti pana aici, poate si tu simti la fel uneori. Poate suntem la fel, poate cautam amandoi aceleasi raspunsuri. Poate si tie iti spune ceva, in tine, ca poti mai mult, si ca meriti mai mult de atat. Poate ai trecut peste asta, poate te-ai pierdut (ca si mine) in scuze. Poate ca iti dai seama ca nu e vina nimanui, doar a ta, dar ca si mie, ti-e frica sa recunosti. Vreau sa nu mai simt nemultumirea, pentru ca altfel nu stiu sa ii spun, de a fi mai putin decat ceea ce stiu ca sunt.
Ma simt umilit sa fiu insultat de prosti, umilit chiar si prin simplul fapt ca ei au curajul sa vorbeasca in timp ce eu ma gandesc la consecinte. Vreau sa taca toti cei care ma impiedica sa visez, i-am ascultat atat de mult timp incat au devenit o justificare a esecului. Stiu ca sunt prosti, stiu ca nu au dreptate, dar totusi ma raportez la ei ca si cum ar fi adevarul absolut. Nu stiu ce sa mai fac, mi se pare ca sunt peste tot, mi-e din ce in ce mai greu sa fiu optimist. Cu cat ma enervez mai mult, cu cat ii resping, cu atat von din ce in ce mai aproape, ma domina prin numar si striga din ce in ce mai tare, aparandu-si ideile. Idiferenta nu e o solutie, nu ii mai pot ignora, si nici razboiul deschis nu functioneaza. E ca si cum ai arunca benzina pe carbuni incinsi. Nu stiu ce sa fac, dar trebuie sa scap de pesimistii si de lenesii din jurul meu.
Acum doi ani cand am venit aici, aveam un scop. Am gresit, de multe ori, si nu am ajuns unde trebuia. Asta insa nu e asa de tragic, avand in vedere ca mi s-a mai intamplat, si probabil ca o sa se mai intample din nou, nu e nimic nou in asta. Tragic e altceva - nu stiu cat de ambitios am fost eu pana acum, dar acum nu mai sunt deloc. Am invatat sa accept. Am invatat sa barfesc, sa dau vina, sa ma bucur cand greseste altcineva. Am invatat sa ma enerveze cand sunt crititcat, chiar daca pe buna dreptate, am invatat sa fiu lenes, sa las lucrurile nefacute, sa nu ma intereseze, sa nu ma implic. Si cel mai tragic e ca imi dau seama de asta, si ca ma simt prost.
Tot ceea ce se intampla e din vina noastra, pentru ca permitem sa se intample, pentru ca nu ne opunem, pentru ca ne e frica sa vorbim sau acceptam prea usor. Tot ce se intampla este rezultatul a ceea ce facem, nu am sa obtin nimic din ceea ce imi doresc daca am sa continui orbeste pe drumul asta. E un drum pe care ma simt impins de la spate, ori drumul pe care ma vad eu este un drum in care eu am initiativa. M-am saturat sa traiesc o viata-raspuns, sa ma lupt cu ceea ce se intampla, vreau sa fiu cu un pas inainte, sa stiu ce urmeaza ( sa banuiesc ce urmeaza, sa intuiesc ce urmeaza) sa ocolesc problemele sau macar sa ma pot da la o parte, sa le las sa treaca pe langa mine. Stiu sigur ca nu sunt naiv, pentru ca vad multi oameni in jur care fac chestia asta si reusesc. Multi oameni care isi pun ceva in gand si apoi merg pe acel drum, care nu sunt condusi de nimeni, cu atat mai putin de ceea ce se intampla. Oameni care stiu ce vor si care nu asculta de nimeni, care nu se lasa influentati , care nu se enerveaza si care nu se cearta orbeste cu cei care ii contrazic, ci isi continua drumul.
Simt ca un prim pas ar fi sa scap de oamenii care ma contrazic mereu, care nu ma lasa sa vorbesc, care nu ma lasa sa visez sau sa rad, care cred ca au mereu dreptate. Nu stiu cum sa ma lupt cu ei, si intuitia imi spune ca nu e nevoie. Intuitia imi spune ca odata ce iti dai seama ca ei exista, odata ce realizezi raul pe care ti-l fac, deja ai castigat batalia, pentru ca nu-i mai asculti.
Trebuie sa imi fac mai mult timp sa-mi duc planurile la indeplinire, in loc sa mi le apar mereu de cei care ma contrazic (am o lista). Mai mult timp pentru mine, pentru ceea ce vreau si mai putin pentru nervi si frustrare.
Tempest tossed souls, wherever ye may be, under whatsoever conditions ye may live, know
this: in the ocean of life the isles of Blessedness are smiling, and the sunny shore of your ideal awaits your coming. Keep your hand firmly upon the helm of thought. In the bark of your soul reclines the commanding Master; He does but sleep: wake Him. Self control is strength; Right thought is mastery; Calmness is power. Say unto your heart, "Peace, be still!" James Allen - As a man Thinketh
12 februarie 2008
"Nu toata lumea vrea bani"
Replica pe care am intalnit-o.. nu are importanta unde, dar intr-o discutie despre bani.
Nu inteleg de ce ar spune cineva chestia asta. Exista oameni care nu vor bani? Desi am fost tentat sa intreb direct ce inseamna mai exact "Nu toata lumea vrea bani", nu am facut-o. Nu am intrebat, pentru ca mai mult ca sigur raspunsul ar fi fost ceva de genul "Ok, am vrut sa spun nu toata lumea vrea *numai* bani..." sau "Nu pentru toata lumea banii sunt prima prioritate". Nu vreau sa spun ca citesc gandurile nimanui, dar de obicei asa decurge discutia.
Unii oameni se ascund in spatele unei fraze de genul asta. Unii oameni isi ascund frica, dezamagirea sau insuccesul in spatele scuzei ca scopul lor nu sunt banii, ci ... sa 'se simta bine', sau 'sa aiba timp liber cu familia' sau ... Sau poate mai grav, unii oameni traiesc paralizati de o gandire de tip "banii sunt ochiul dracului" sau "oamenii bogati sunt nefericiti". Am mai scris despre asta. Mai nou, am aflat ca oamenii cu bani sunt inumani. Sunt niste roboti, nu au suflet, ar trebui eliminati, sunt falsi, sunt toti niste hoti, sunt prosti si lista continua. (Mereu spun ca am sa notez toate astea...) Mai nou am aflat ca nu numai ca nu avem nici o sansa sa ne imbogatim, dar nici nu trebuie sa ne dorim asta.
Oamenii cu bani sunt inumani. Banii sunt ochiul dracului. Strugurii sunt acri.
Am mai aflat ca piata imobiliara se va prabusi, va fi criza petrolului, toti vom fi saraci. Ca sa folosesc o replica pe care o auzeam foarte des pe discurile cu povesti ale copilariei (si pe care nu am inteles-o niciodata) Suntem pierduti. Cum adica ... pierduti?!? Ultima oara cand i-am spus cuiva ca eu vreau sa fiu bogat cand 'ma fac mare' am provocat un hohot de ras. Si am fost sfatuit sa nu-mi mai fac iluzii. Si mi s-a spus condescendent ca toti am visat asta cand am fost tineri...
Toata lumea vrea bani
E firesc sa vrei bani. E bine sa vrei bani. Nu e bine sa fii obsedat de bani, si nu e bine sa vrei sa ii faci sau sa ii folosesti in moduri gresite. Sa nu vrei bani e ca si cum nu ai vrea sa respiri.
Nimeni nu vrea bani
Da, nimeni nu vrea bani. (Ma contrazic, nu?) Nimeni nu isi doreste o bucata de hartie sau o bucata de tabla. Toti ne dorim ceea ce putem cumpara cu banii - o casa, o masina, o vacanta, o zi de viata in plus pentru cel care moare langa tine pe patul de spital, fara medicamente. Dragostea nu se poate cumpara cu bani, stiu. Dar daca tot ne iubim, nu ar fi frumos sa avem cu ce manca si o inghetata in oras?!?
Lista mea de visuri (scopuri, cum vreti voi sa le spuneti) incepe cu 'sa fiu sanatos'. Urmeaza cateva randuri legate de familie, de lucrurile pe care vreau sa le fac in viitorul imediat si apoi 2 pagini de chestii pentru care am nevoie de bani, incepand de la masina pana la casa mea din elvetia.
Si stii de ce? Si pentru mine (ca pentru toata lumea) lucrurile cu adevarat importante nu se pot cumpara, nu au valoare in bani - si eu vreau (ca toata lumea) sa fiu sanatos, sa ne iubim si sa fim o familie fericita, dar nu intr-o nenorocita de garsoniera ...
Si (desi mi-e foarte greu, vreau sa ma cert, sa-ti explic, sa te ajut, sa te conving) am inceput sa nu ma mai enervez atunci cand razi de mine. Da, visez pentru ca stiu ca visele ma duc mereu cu un pas mai aproape de ceea ce vreau. Tu? Esti pierdut?
Nu inteleg de ce ar spune cineva chestia asta. Exista oameni care nu vor bani? Desi am fost tentat sa intreb direct ce inseamna mai exact "Nu toata lumea vrea bani", nu am facut-o. Nu am intrebat, pentru ca mai mult ca sigur raspunsul ar fi fost ceva de genul "Ok, am vrut sa spun nu toata lumea vrea *numai* bani..." sau "Nu pentru toata lumea banii sunt prima prioritate". Nu vreau sa spun ca citesc gandurile nimanui, dar de obicei asa decurge discutia.
Unii oameni se ascund in spatele unei fraze de genul asta. Unii oameni isi ascund frica, dezamagirea sau insuccesul in spatele scuzei ca scopul lor nu sunt banii, ci ... sa 'se simta bine', sau 'sa aiba timp liber cu familia' sau ... Sau poate mai grav, unii oameni traiesc paralizati de o gandire de tip "banii sunt ochiul dracului" sau "oamenii bogati sunt nefericiti". Am mai scris despre asta. Mai nou, am aflat ca oamenii cu bani sunt inumani. Sunt niste roboti, nu au suflet, ar trebui eliminati, sunt falsi, sunt toti niste hoti, sunt prosti si lista continua. (Mereu spun ca am sa notez toate astea...) Mai nou am aflat ca nu numai ca nu avem nici o sansa sa ne imbogatim, dar nici nu trebuie sa ne dorim asta.
Oamenii cu bani sunt inumani. Banii sunt ochiul dracului. Strugurii sunt acri.
Am mai aflat ca piata imobiliara se va prabusi, va fi criza petrolului, toti vom fi saraci. Ca sa folosesc o replica pe care o auzeam foarte des pe discurile cu povesti ale copilariei (si pe care nu am inteles-o niciodata) Suntem pierduti. Cum adica ... pierduti?!? Ultima oara cand i-am spus cuiva ca eu vreau sa fiu bogat cand 'ma fac mare' am provocat un hohot de ras. Si am fost sfatuit sa nu-mi mai fac iluzii. Si mi s-a spus condescendent ca toti am visat asta cand am fost tineri...
Toata lumea vrea bani
E firesc sa vrei bani. E bine sa vrei bani. Nu e bine sa fii obsedat de bani, si nu e bine sa vrei sa ii faci sau sa ii folosesti in moduri gresite. Sa nu vrei bani e ca si cum nu ai vrea sa respiri.
Nimeni nu vrea bani
Da, nimeni nu vrea bani. (Ma contrazic, nu?) Nimeni nu isi doreste o bucata de hartie sau o bucata de tabla. Toti ne dorim ceea ce putem cumpara cu banii - o casa, o masina, o vacanta, o zi de viata in plus pentru cel care moare langa tine pe patul de spital, fara medicamente. Dragostea nu se poate cumpara cu bani, stiu. Dar daca tot ne iubim, nu ar fi frumos sa avem cu ce manca si o inghetata in oras?!?
Lista mea de visuri (scopuri, cum vreti voi sa le spuneti) incepe cu 'sa fiu sanatos'. Urmeaza cateva randuri legate de familie, de lucrurile pe care vreau sa le fac in viitorul imediat si apoi 2 pagini de chestii pentru care am nevoie de bani, incepand de la masina pana la casa mea din elvetia.
Si stii de ce? Si pentru mine (ca pentru toata lumea) lucrurile cu adevarat importante nu se pot cumpara, nu au valoare in bani - si eu vreau (ca toata lumea) sa fiu sanatos, sa ne iubim si sa fim o familie fericita, dar nu intr-o nenorocita de garsoniera ...
Si (desi mi-e foarte greu, vreau sa ma cert, sa-ti explic, sa te ajut, sa te conving) am inceput sa nu ma mai enervez atunci cand razi de mine. Da, visez pentru ca stiu ca visele ma duc mereu cu un pas mai aproape de ceea ce vreau. Tu? Esti pierdut?
25 octombrie 2007
Sa nu ai incredere in prieteni
(in continuarea comentariului meu de la articolul scris de Andrei)
Chiar daca imi doresc sa fiu intotdeauna puternic, chiar daca as vrea sa stiu tot timpul care e varianta corecta, ce trebuie sa fac si cum sa aleg, nu-mi reuseste intotdeauna. Chiar daca as vrea sa nu ma sprijine nimeni cu bani sau cu sfaturi, uneori nu pot merge mai departe fara ajutor.
Si ajutorul il caut la prietenii mei. Daca e vorba de ce masina vreau sa imi cumpar sau de servicul din care vreau sau nu sa demisionez, uneori mintea mea nu imi ajunge, simt nevoia unui ajutor din afara. Vreau sa stiu daca am dreptate, vreau sa stiu daca fac ceea ce trebuie. Imi pierd increderea in mine si atunci caut ajutor in afara.
Numai ca prietenii mei ( si ai tai, daca stai sa te gandesti bine) ma sfatuiesc numai de rau.
Cand am terminat facultatea si ceva imi spunea ca nu sunt facut pentru un "servici", prietenii mei mi-au spus ca si ei au crezut la fel, la inceput, dar apoi si-au dat seama ca nu e chiar asa de rau. Cand le-am spus ca as vrea sa fac o afacere, sa pornesc ceva pe cont propriu, mi-au raspuns ca n-o sa mearga, ca ideea nu e buna, ca e nevoie de prea multi bani, ca o sa pierd, ca pierd timpul, ca in felul asta nu o sa fac nimic serios niciodata. Cand mi-am facut o afacere, prietenii m-au privit cu neincredere, pentru ca erau mai mult ca siguri ca n-o sa mearga. Cand a mers, mi-au spus ca e usor sa faci ceva cu bani "de acasa" dar ca pe termen lung nu e chiar asa de simplu. Cand nu a mers, mi-au spus linistiti ca ei stiau de la inceput ca nu e o idee buna.
Prietenii mei mi-au spus ca o afacere nu e sigura, pe cand serviciul lor da. Prietenii mi-au spus ca serviciul nu mai e bun si ca trebuie sa incepem o afacere, prietenii mi-au spus ca nu putem incepe o afacere si nici nu mai putem sta degeaba - trebuie sa ne gasim un servici. Prietenii m-au chemat in Bucuresti ca sa nu imi irosesc timpul in orasul meu prafuit, din provincie; prietenii imi spun ce bine se simt de cand s-au intors in orasul meu prafuit de provincie, Bucurestiul era deja prea mult.
Prietenii mei ma sfatuiesc sa 'traiesc' acum cat sunt tanar. Sa-mi cumpar cumpar de toate in credit, acum cand am ocazia. Prietenii ma compatimesc pentru ca am salar mic, prietenii ma inteleg si imi spun ca asa a fost si pentru ei la inceput. Prietenii ma sfatuiesc sa imi caut un 'servici mai bun' unde sa muncesc mai putin si sa castig mai mult. Prietenii ma sfatuiesc sa-mi cumpar o masina puternica pentru ca trebuie sa merg repede; sa-mi cumnpar o masina sigura, pentru ca trebuie sa fiu in siguranta. Prietenii imi spun sa-mi cunmpar o masina scumpa, ca sa nu-mi para rau mai tarziu; sa-mi cumpar o masina ieftina, ca sa pot suporta ratele.
Prietenii mei ma sfatuiesc sa-mi gasesc un servici inainte sa-mi dau demisia. Prietenii mei ma sfatuiesc sa mai am rabdare, sa nu iau hotarari la nervi, la urma urmei de ce ma consum atat? Exagerez, ca de obicei, cand spun ca nu-mi place as fiu calcat in picioare. Umilinta e ceva la ordinea zilei, la un servici, sa incerc sa ma obisnuiesc cu asta. Si cu prostii, am sa am mereu ocazia sa fiu langa ei. Prietenii mei ma privesc cu compatimire, lasa, peste ceva timp am sa am si eu salariul pe care il au ei, sau se ofera sa imi gaseasca servicii mai bun daca eu nu sunt hotarat sa caut.
Prietenii mei nu inteleg ce vreau eu de la viata sau de ce ii tot bat la cap cu prostiile mele despre antreprenoriat sau afaceri. Afacerile le fac cei cu bani, eu nu am sanse, ei tot imi spun chestia asta dar eu sunt (asa cum am fost dintotdeauana) un incapatanat care nu vreau sa inteleg asta. Eu sunt (asa cum am fost dintotdeauna) putin nebun, acum sunt unul din cei "care au blog", numai gura de mine.
Prietenii mei ma ajuta. Ma imprumuta cu bani, daca si cand am nevoie. Ma sfatuiesc, intotdeauna de bine. Ma compatimesc atunci cand ma plang, si sunt mereu de acord cu mine. Viata e grea, si nu avem sanse la mai mult. Ce filme ai mai vazut saptamana asta?
Eu nu ma simt un ratat. Stiu ca exista aceasta posibilitate, asa cum exista un infinit de alte posibilitati. Mi-e frica de asta, dar stiu ca sunt singurul care determina ceea ce se va intampla cu mine.
Am nevoie de ajutor de la prieteni, dar in cele mai multe cazuri, cel mai bun ajutor ar fi o palma in momentul in care incep sa ma lamentez.
Chiar daca imi doresc sa fiu intotdeauna puternic, chiar daca as vrea sa stiu tot timpul care e varianta corecta, ce trebuie sa fac si cum sa aleg, nu-mi reuseste intotdeauna. Chiar daca as vrea sa nu ma sprijine nimeni cu bani sau cu sfaturi, uneori nu pot merge mai departe fara ajutor.
Si ajutorul il caut la prietenii mei. Daca e vorba de ce masina vreau sa imi cumpar sau de servicul din care vreau sau nu sa demisionez, uneori mintea mea nu imi ajunge, simt nevoia unui ajutor din afara. Vreau sa stiu daca am dreptate, vreau sa stiu daca fac ceea ce trebuie. Imi pierd increderea in mine si atunci caut ajutor in afara.
Numai ca prietenii mei ( si ai tai, daca stai sa te gandesti bine) ma sfatuiesc numai de rau.
Cand am terminat facultatea si ceva imi spunea ca nu sunt facut pentru un "servici", prietenii mei mi-au spus ca si ei au crezut la fel, la inceput, dar apoi si-au dat seama ca nu e chiar asa de rau. Cand le-am spus ca as vrea sa fac o afacere, sa pornesc ceva pe cont propriu, mi-au raspuns ca n-o sa mearga, ca ideea nu e buna, ca e nevoie de prea multi bani, ca o sa pierd, ca pierd timpul, ca in felul asta nu o sa fac nimic serios niciodata. Cand mi-am facut o afacere, prietenii m-au privit cu neincredere, pentru ca erau mai mult ca siguri ca n-o sa mearga. Cand a mers, mi-au spus ca e usor sa faci ceva cu bani "de acasa" dar ca pe termen lung nu e chiar asa de simplu. Cand nu a mers, mi-au spus linistiti ca ei stiau de la inceput ca nu e o idee buna.
Prietenii mei mi-au spus ca o afacere nu e sigura, pe cand serviciul lor da. Prietenii mi-au spus ca serviciul nu mai e bun si ca trebuie sa incepem o afacere, prietenii mi-au spus ca nu putem incepe o afacere si nici nu mai putem sta degeaba - trebuie sa ne gasim un servici. Prietenii m-au chemat in Bucuresti ca sa nu imi irosesc timpul in orasul meu prafuit, din provincie; prietenii imi spun ce bine se simt de cand s-au intors in orasul meu prafuit de provincie, Bucurestiul era deja prea mult.
Prietenii mei ma sfatuiesc sa 'traiesc' acum cat sunt tanar. Sa-mi cumpar cumpar de toate in credit, acum cand am ocazia. Prietenii ma compatimesc pentru ca am salar mic, prietenii ma inteleg si imi spun ca asa a fost si pentru ei la inceput. Prietenii ma sfatuiesc sa imi caut un 'servici mai bun' unde sa muncesc mai putin si sa castig mai mult. Prietenii ma sfatuiesc sa-mi cumpar o masina puternica pentru ca trebuie sa merg repede; sa-mi cumnpar o masina sigura, pentru ca trebuie sa fiu in siguranta. Prietenii imi spun sa-mi cunmpar o masina scumpa, ca sa nu-mi para rau mai tarziu; sa-mi cumpar o masina ieftina, ca sa pot suporta ratele.
Prietenii mei ma sfatuiesc sa-mi gasesc un servici inainte sa-mi dau demisia. Prietenii mei ma sfatuiesc sa mai am rabdare, sa nu iau hotarari la nervi, la urma urmei de ce ma consum atat? Exagerez, ca de obicei, cand spun ca nu-mi place as fiu calcat in picioare. Umilinta e ceva la ordinea zilei, la un servici, sa incerc sa ma obisnuiesc cu asta. Si cu prostii, am sa am mereu ocazia sa fiu langa ei. Prietenii mei ma privesc cu compatimire, lasa, peste ceva timp am sa am si eu salariul pe care il au ei, sau se ofera sa imi gaseasca servicii mai bun daca eu nu sunt hotarat sa caut.
Prietenii mei nu inteleg ce vreau eu de la viata sau de ce ii tot bat la cap cu prostiile mele despre antreprenoriat sau afaceri. Afacerile le fac cei cu bani, eu nu am sanse, ei tot imi spun chestia asta dar eu sunt (asa cum am fost dintotdeauana) un incapatanat care nu vreau sa inteleg asta. Eu sunt (asa cum am fost dintotdeauna) putin nebun, acum sunt unul din cei "care au blog", numai gura de mine.
Prietenii mei ma ajuta. Ma imprumuta cu bani, daca si cand am nevoie. Ma sfatuiesc, intotdeauna de bine. Ma compatimesc atunci cand ma plang, si sunt mereu de acord cu mine. Viata e grea, si nu avem sanse la mai mult. Ce filme ai mai vazut saptamana asta?
Eu nu ma simt un ratat. Stiu ca exista aceasta posibilitate, asa cum exista un infinit de alte posibilitati. Mi-e frica de asta, dar stiu ca sunt singurul care determina ceea ce se va intampla cu mine.
Am nevoie de ajutor de la prieteni, dar in cele mai multe cazuri, cel mai bun ajutor ar fi o palma in momentul in care incep sa ma lamentez.
31 iulie 2007
mai mult sau mai putin relativ
Am o idee despre ceea ce cred ca e una din 'legile universale' ale psihologiei umane.. dar nu prea stiu cum sa o enunt. Am senzatia ca e ceva foarte evident si ma astept sa fie enuntata undeva mai bine decat am sa o fac eu acum ...
Ca sa explic la ce ma refer.. cred ca oamenii percep o scara a valorilor doar pana la un anumit punct, dupa care, de la acel nivel, nu mai percep scara decat "in jos". "Mai sus" de acel nivel nu mai exista "mai bine", exista doar ceva "ciudat", de neinteles, fara rost, exagerat, etc.
Pentru mine cel mai apropiat exemplu este cel al limbajelor de programare. Invatam mai multe limbaje pana la un moment in care ceva ne spune ca "asta e" cel care ni se otriveste cel mai bine. Si atunci, te poti uita in jos, si spui ca Java e mai bun ca C, C e mai bun ca Pascal, etc. Dar in sus... Nu poti spune ca Visual J# e mai bun decat Visual C# .. e doar altfel. Cu cat un programator C# va incerca sa il convinga pe unul (inlocuieste aici un limbaj considerat 'inferior') , acesta va raspunde ca .. da, exista unele elemente mai avansate, dar exsista si minusuri. Nu se mai poate face o clasificare. In schimb "in jos" .. a , pai e clar ca e *mai bun* decat C++ ...
La masini, e la fel. Unui (eventual posesor) barbat caruia ii place BMW poate face o ierahie "in jos" - BMW e clar *mai bun* decat Ford, Renault, Dacia. Dar "in sus" deja nu se mai pot face comparatii - Mercedesul e mai confortabil, da , poate, dar consuma mai mult, si scaunele sunt mai deschise la culoare. Audi .. da, are tractiune Quattro... dar ... etc etc
Mai tragic e cand acest lucru se intampla la nivelul educatiei, culturii sau chiar a "ratiunii" oamenilor. Aunci cand se instaureaza acest nivel de confort care te determina sa ii privesti "de sus" pe unii - pe care ii consideri "mai prosti" - dar nu iti mai dai seama ca esti inferior altora - pentru tine acestia din urma sunt niste ciudati, nu intelegi prea bine ce vor, dar e clar ca gresesc. In nici un caz ei nu sunt mai "destepti" sau mai "culti" decat tine.
Sunt sigur ca mi se intampla si mie. Imi dau seama de asta, si e un moment greu si rusinos in care realizez ca cel din fata mea stie mai multe. Ma simt inferior, dar de obicei asta ma motiveaza, dupa socul initial. Nu le poti sti pe toate, toti suntem la nivele diferite pe diferite domenii, e inevitabil. Lectia pentru mine e ca trebuie sa privesti in sus, sa compari mereu in sus, nu in jos.
Intalnesc zi de zi oameni care refuza sa gandeasca peste un anumit nivel. Care nu pot vedea "in sus" ci doar se simt bine la nivelul la care au ajuns, uitandu-se in jos. Oameni care se cearta la nesfarsit, pentru un subiect de nimic, nu din rautate ci doar pentru ca nu reusesc sa conceapa faptul ca se poate "mai mult" sau "mai bine". Oameni care nu reusesc sa gandeasca "out of the box" pentru ca nu realizeaza ca sunt "in the box". Pericolul adevarat nu este sa te opresti la un nivel. Prin asta trece toata lumea. Pericolul este sa nu iti dai seama ca te-ai oprit, sa nu mai fii in stare sa faci comapratii "in sus".
Urasc cand mi se intampla sa vorbesc cu cineva intr-un domeniu in care eu sunt pregatit, am si ceva experienta dar care ma contrazice fara nici o baza solida, si care ma priveste ca si cum as spune niste chestii ciudate, dincolo de "realitatea" pe care o impartim amandoi. E acelasi lucru pe care il spunea un prieten, atunci cand ii spui prin telefon cuiva sa editeze cutare fisier in consola, in linux si spune "nu stiu". "bun dar ce apare pe ecran?" "nu stiu, ceva scris" ... ok, n-ai mai lucrat niciodata cu programul respectiv .. dar asta nu inseamna ca nu mai stii sa citesti, nu ?? ce inseamna "ceva scris" ?????
Ca sa explic la ce ma refer.. cred ca oamenii percep o scara a valorilor doar pana la un anumit punct, dupa care, de la acel nivel, nu mai percep scara decat "in jos". "Mai sus" de acel nivel nu mai exista "mai bine", exista doar ceva "ciudat", de neinteles, fara rost, exagerat, etc.
Pentru mine cel mai apropiat exemplu este cel al limbajelor de programare. Invatam mai multe limbaje pana la un moment in care ceva ne spune ca "asta e" cel care ni se otriveste cel mai bine. Si atunci, te poti uita in jos, si spui ca Java e mai bun ca C, C e mai bun ca Pascal, etc. Dar in sus... Nu poti spune ca Visual J# e mai bun decat Visual C# .. e doar altfel. Cu cat un programator C# va incerca sa il convinga pe unul (inlocuieste aici un limbaj considerat 'inferior') , acesta va raspunde ca .. da, exista unele elemente mai avansate, dar exsista si minusuri. Nu se mai poate face o clasificare. In schimb "in jos" .. a , pai e clar ca e *mai bun* decat C++ ...
La masini, e la fel. Unui (eventual posesor) barbat caruia ii place BMW poate face o ierahie "in jos" - BMW e clar *mai bun* decat Ford, Renault, Dacia. Dar "in sus" deja nu se mai pot face comparatii - Mercedesul e mai confortabil, da , poate, dar consuma mai mult, si scaunele sunt mai deschise la culoare. Audi .. da, are tractiune Quattro... dar ... etc etc
Mai tragic e cand acest lucru se intampla la nivelul educatiei, culturii sau chiar a "ratiunii" oamenilor. Aunci cand se instaureaza acest nivel de confort care te determina sa ii privesti "de sus" pe unii - pe care ii consideri "mai prosti" - dar nu iti mai dai seama ca esti inferior altora - pentru tine acestia din urma sunt niste ciudati, nu intelegi prea bine ce vor, dar e clar ca gresesc. In nici un caz ei nu sunt mai "destepti" sau mai "culti" decat tine.
Sunt sigur ca mi se intampla si mie. Imi dau seama de asta, si e un moment greu si rusinos in care realizez ca cel din fata mea stie mai multe. Ma simt inferior, dar de obicei asta ma motiveaza, dupa socul initial. Nu le poti sti pe toate, toti suntem la nivele diferite pe diferite domenii, e inevitabil. Lectia pentru mine e ca trebuie sa privesti in sus, sa compari mereu in sus, nu in jos.
Intalnesc zi de zi oameni care refuza sa gandeasca peste un anumit nivel. Care nu pot vedea "in sus" ci doar se simt bine la nivelul la care au ajuns, uitandu-se in jos. Oameni care se cearta la nesfarsit, pentru un subiect de nimic, nu din rautate ci doar pentru ca nu reusesc sa conceapa faptul ca se poate "mai mult" sau "mai bine". Oameni care nu reusesc sa gandeasca "out of the box" pentru ca nu realizeaza ca sunt "in the box". Pericolul adevarat nu este sa te opresti la un nivel. Prin asta trece toata lumea. Pericolul este sa nu iti dai seama ca te-ai oprit, sa nu mai fii in stare sa faci comapratii "in sus".
Urasc cand mi se intampla sa vorbesc cu cineva intr-un domeniu in care eu sunt pregatit, am si ceva experienta dar care ma contrazice fara nici o baza solida, si care ma priveste ca si cum as spune niste chestii ciudate, dincolo de "realitatea" pe care o impartim amandoi. E acelasi lucru pe care il spunea un prieten, atunci cand ii spui prin telefon cuiva sa editeze cutare fisier in consola, in linux si spune "nu stiu". "bun dar ce apare pe ecran?" "nu stiu, ceva scris" ... ok, n-ai mai lucrat niciodata cu programul respectiv .. dar asta nu inseamna ca nu mai stii sa citesti, nu ?? ce inseamna "ceva scris" ?????
25 iunie 2007
La mare
Urmeaza un fel de compunere de clasa "a patra" ..
Am fost in weekend la mare. La Neptun ( de fapt la Olimp ), la hotel Panoramic (celebrul trio Belvedere - Amfiteatru - Panoramic). Am sa incep cu inceputul ... pentru mine, "la mare" inseamna terasa de la Belvedere, scarile crapate care duc din hotel direct pe plaja, mirosul inconfundabil (pe care nu pot sa-l definesc) al mochetelor vechi de pe holuri, sunetul valurilor si soarele pe terasa din camera (pentru ca nu pot sa spun "balcon" unei suparafete care e mai mare decat o camera din apartamentul in care locuiesc acum). Mai inseamna chelneri amabili si multe (cum avea sa aflu mai tarziu) frantuzoaice si nemtoaice trecute de prima tinerete ( ca sa fiu indulgent) care rad si vorbesc in limbi ciudate, de neinteles. La asta mai trebuie adaugat si multa iarba si multi copaci, linistea, aleile inguste si racoroase si lipsa aglomeratiei care se potrivesc perfect cu felul meu de a fi. Asta inseamna "la mare" pentru ca asa am crescut, concediile (comuniste sau post..comuniste , au trecut douazeci de ani .. ) copilariei acolo le-am facut. Nu stiu daca am fost de doua sau de sase ori , dar pentru mine "la mare" a ramas "la Belvedere".
Nu am mai fost acolo de .. 4 ani, cred. Dar e la fel. Si am sentimente oarecum.... contradictorii, din cauza asta. Ma bucur ca am regasit exact ceea ce stiam si asteptam sa gasesc, dar am un sentiment pe care nu stiu sa-l definesc, dar se refera la faptul ca hotelurile, care sunt superbe (arhitectural, functional, excelent pozitionate, etc) nu sunt renovate, au mobila si utilitatile de acum 20 de ani. Daca hotelurile ar fi renovate (si sunt sigur ca vor fi, la un moment dat) ar fi prea scump pentru multi din cei care eram acum acolo, inclusiv pentru mine. Da, nu e lux inauntru, nu e mobila noua, nu e gresie noua la baie ... dar era un frigider (si un tv ) care functionau si era curat. Chelnerii, la restaurant, au fost amabili ("chiar daca eram romani" - ce ciudat e ca imi vine replica asta in cap, au trecut 20 de ani de cand am auzit-o). "Va sfatuiesc sa nu luati ciorba cu perisoare e de ieri dimineata .. stiti - e carne tocata si nu ... mai bine de pui , de vacuta .. " "Ce ati dori sa va aduc de baut, *domnule*", "Sa va recomand o ... ". In nici un caz chelneri care sa intrebe "Ce vrei", care sa ridice din umeri cand pui o intrebare normala, care sa fie imperinenti sau sa faca glume proaste, cu ine, clientul. Din nou imi dau seama cum nesimtirea din Bucuresti ma face sa ma bucur de normalitate si sa mi se para nefiresc ceea ce ar trebui sa fie normal.
Inca o experienta :
Vreau in august sa ma mai duc odata , dar nu la Belvedere, vreau undeva mai ieftin. Am gasit un hotel, "pe net", in Neptun, unde e ieftin. Dar .. oare cum e acolo, daca e asa ieftin.. adica daca la un hotel unde e mai scump e asa .. nerenovat.. la unul mai ieftin tre sa fie si mai urat, nu ... ?? Vreau sa vad cum e acolo, si nu din poze. Ar fi frumos sa ma pot duce la hotel sa cer o cheie , sa vad cum e in camera. Ce crezi, mi-ar da cineva o cheie DOAR ca sa vad cum e camera ? Toata lumea cu care am vorbit a ridicat din sprancene si a zis ca nu ... "E cam ciudat ce vrei tu, nu stiu daca..." Eu am fost si am explicat receptionerei ce vreau si mi-a dat cheie si am verificat camera, si baia, si ce am vrut, si a vorbit frumos cu mine, si nu a fost ceva "iesit din comun"...
Ne-am invatat sa ne multumim cu putin, ne-am invatat sa nu cerem ce vrem, si asta nu e bine, pentru ca pierdem mult.
Ce mi s-a parut comic... la hotel, mic dejunul "suedez", cu oua, salamuri, sunca, salate, unt, dulceturi, ceai si cafea .. multa mancare, dar totusi ei nu erau pregatiti pentru romani, pentru ca s-a terminat painea de mai multe ori, cat am stat noi acolo ... Mancare a ramas ( de unde deduc ca totusi "romanul" a trecut peste socul initial al "este mancare la discretie, mancam cat putem, ca tot atat costa" in schimb painea .. ramane de baza :) )
Am sa mai scriu, pentru ca as mai avea cate ceva de povestit, si poate pun si niste poze ... :)
Am fost in weekend la mare. La Neptun ( de fapt la Olimp ), la hotel Panoramic (celebrul trio Belvedere - Amfiteatru - Panoramic). Am sa incep cu inceputul ... pentru mine, "la mare" inseamna terasa de la Belvedere, scarile crapate care duc din hotel direct pe plaja, mirosul inconfundabil (pe care nu pot sa-l definesc) al mochetelor vechi de pe holuri, sunetul valurilor si soarele pe terasa din camera (pentru ca nu pot sa spun "balcon" unei suparafete care e mai mare decat o camera din apartamentul in care locuiesc acum). Mai inseamna chelneri amabili si multe (cum avea sa aflu mai tarziu) frantuzoaice si nemtoaice trecute de prima tinerete ( ca sa fiu indulgent) care rad si vorbesc in limbi ciudate, de neinteles. La asta mai trebuie adaugat si multa iarba si multi copaci, linistea, aleile inguste si racoroase si lipsa aglomeratiei care se potrivesc perfect cu felul meu de a fi. Asta inseamna "la mare" pentru ca asa am crescut, concediile (comuniste sau post..comuniste , au trecut douazeci de ani .. ) copilariei acolo le-am facut. Nu stiu daca am fost de doua sau de sase ori , dar pentru mine "la mare" a ramas "la Belvedere".
Nu am mai fost acolo de .. 4 ani, cred. Dar e la fel. Si am sentimente oarecum.... contradictorii, din cauza asta. Ma bucur ca am regasit exact ceea ce stiam si asteptam sa gasesc, dar am un sentiment pe care nu stiu sa-l definesc, dar se refera la faptul ca hotelurile, care sunt superbe (arhitectural, functional, excelent pozitionate, etc) nu sunt renovate, au mobila si utilitatile de acum 20 de ani. Daca hotelurile ar fi renovate (si sunt sigur ca vor fi, la un moment dat) ar fi prea scump pentru multi din cei care eram acum acolo, inclusiv pentru mine. Da, nu e lux inauntru, nu e mobila noua, nu e gresie noua la baie ... dar era un frigider (si un tv ) care functionau si era curat. Chelnerii, la restaurant, au fost amabili ("chiar daca eram romani" - ce ciudat e ca imi vine replica asta in cap, au trecut 20 de ani de cand am auzit-o). "Va sfatuiesc sa nu luati ciorba cu perisoare e de ieri dimineata .. stiti - e carne tocata si nu ... mai bine de pui , de vacuta .. " "Ce ati dori sa va aduc de baut, *domnule*", "Sa va recomand o ... ". In nici un caz chelneri care sa intrebe "Ce vrei", care sa ridice din umeri cand pui o intrebare normala, care sa fie imperinenti sau sa faca glume proaste, cu ine, clientul. Din nou imi dau seama cum nesimtirea din Bucuresti ma face sa ma bucur de normalitate si sa mi se para nefiresc ceea ce ar trebui sa fie normal.
Inca o experienta :
Vreau in august sa ma mai duc odata , dar nu la Belvedere, vreau undeva mai ieftin. Am gasit un hotel, "pe net", in Neptun, unde e ieftin. Dar .. oare cum e acolo, daca e asa ieftin.. adica daca la un hotel unde e mai scump e asa .. nerenovat.. la unul mai ieftin tre sa fie si mai urat, nu ... ?? Vreau sa vad cum e acolo, si nu din poze. Ar fi frumos sa ma pot duce la hotel sa cer o cheie , sa vad cum e in camera. Ce crezi, mi-ar da cineva o cheie DOAR ca sa vad cum e camera ? Toata lumea cu care am vorbit a ridicat din sprancene si a zis ca nu ... "E cam ciudat ce vrei tu, nu stiu daca..." Eu am fost si am explicat receptionerei ce vreau si mi-a dat cheie si am verificat camera, si baia, si ce am vrut, si a vorbit frumos cu mine, si nu a fost ceva "iesit din comun"...
Ne-am invatat sa ne multumim cu putin, ne-am invatat sa nu cerem ce vrem, si asta nu e bine, pentru ca pierdem mult.
Ce mi s-a parut comic... la hotel, mic dejunul "suedez", cu oua, salamuri, sunca, salate, unt, dulceturi, ceai si cafea .. multa mancare, dar totusi ei nu erau pregatiti pentru romani, pentru ca s-a terminat painea de mai multe ori, cat am stat noi acolo ... Mancare a ramas ( de unde deduc ca totusi "romanul" a trecut peste socul initial al "este mancare la discretie, mancam cat putem, ca tot atat costa" in schimb painea .. ramane de baza :) )
Am sa mai scriu, pentru ca as mai avea cate ceva de povestit, si poate pun si niste poze ... :)
17 aprilie 2007
tembelism nativ
ca o continuare la postul anterior, si ca raspuns la "E de discutat insa daca acest tembelism e indus de societate, banci sau e ceva nativ."
Pai, ca sa o fac pe-a desteptul, ar trebui sa spun ca e putin din toate trei ... Si chiar cred in asta.
E nativ, in sensul ca unii se nasc cu o predispozitie clara spre .. tembelism. Da, stiu, sunt rau, dar asta e. Pe aceasta fundatie solida construiesc familia (incerc sa nu spun nici o rautate, aici) si apoi scoala , facultatea, serviciul, etc. Si la urma, banca nu mai e nevoita sa fac nici un efort.. tembelul doar aude cuvintele "cea mai scazuta dobanda" si i se formeaza in fata ochilor imaginea unei noi masini.
Cum prosteste familia si/sau scoala ? Pai prin efortul de a educa, de multe ori prost aplicat. Se merge pe uniformizare, pe comparatii intre performante ( care de multe ori nu sunt relevante, eu sunt bun la matematica, altul e bun la chimie .. nu poti compara..), pe reducerea sau chiar eliminarea initiativei (nu facem asa, ca nu s-a mai facut), pe automatism si standardizare fara a urmari o performanta ci doar ..de dragul standardului (nu am sa uit niciodata ca am scris de 12 ori comentariul la "Puiul..", intr-a opta', pana "a fost bine", pentru adminterea la liceu). Apoi vine serviciul, unde se repeta procesul.. sa facem doar ce s-a facut pana acum, sa nu facem ceva nou, ca sa nu gresim. Sa nu facem niciodata nimic fara sa intrebam pe altcineva, care a facut deja. Daca gresesc, o sa fie rau. Mai bine intreb de 10 ori. Daca nu fac cum trebuie, iese scandal. Seful stie mai bine. Fac cum spune el. (Normal ca seful se simte dator sa-ti spuna unde sa pui fiecare virgula, tembelule, pentru ca il intrebi incontinuu! Normal ca seful va avea pretentia sa controleze fiecare lucru pe care il faci, daca ii dovedesti ca nu esti in stare singur..) Cine sunt eu sa am pretentia ca stiu mai bine ca seful ?( colegul, vecinul, etc, etc.) Cine sunt eu sa am pretentia ca pot face chestia asta de unul singur? Toata lumea face credit in ziua de azi, cum sa pot eu sa-mi iau masina fara credit? Singura metoda prin care poti sa-ti iei masina e sa faci credit! (vine ca o concluzie logica, nu ? nu stiu de ce m-am ambalat asa tare in postul trecut)
Si credeam ca se termina aici.. adica.. ce poate fi mai rau de atat? Ei.. nu, nu se termina aici.
"Nici nu are rost sa te gandesti sa-ti cumperi o masina de lux, ca nu ai sa reusesti niciodata."
Tu de fapt de ce traiesti? Te-a rugat cineva ?
Pai, ca sa o fac pe-a desteptul, ar trebui sa spun ca e putin din toate trei ... Si chiar cred in asta.
E nativ, in sensul ca unii se nasc cu o predispozitie clara spre .. tembelism. Da, stiu, sunt rau, dar asta e. Pe aceasta fundatie solida construiesc familia (incerc sa nu spun nici o rautate, aici) si apoi scoala , facultatea, serviciul, etc. Si la urma, banca nu mai e nevoita sa fac nici un efort.. tembelul doar aude cuvintele "cea mai scazuta dobanda" si i se formeaza in fata ochilor imaginea unei noi masini.
Cum prosteste familia si/sau scoala ? Pai prin efortul de a educa, de multe ori prost aplicat. Se merge pe uniformizare, pe comparatii intre performante ( care de multe ori nu sunt relevante, eu sunt bun la matematica, altul e bun la chimie .. nu poti compara..), pe reducerea sau chiar eliminarea initiativei (nu facem asa, ca nu s-a mai facut), pe automatism si standardizare fara a urmari o performanta ci doar ..de dragul standardului (nu am sa uit niciodata ca am scris de 12 ori comentariul la "Puiul..", intr-a opta', pana "a fost bine", pentru adminterea la liceu). Apoi vine serviciul, unde se repeta procesul.. sa facem doar ce s-a facut pana acum, sa nu facem ceva nou, ca sa nu gresim. Sa nu facem niciodata nimic fara sa intrebam pe altcineva, care a facut deja. Daca gresesc, o sa fie rau. Mai bine intreb de 10 ori. Daca nu fac cum trebuie, iese scandal. Seful stie mai bine. Fac cum spune el. (Normal ca seful se simte dator sa-ti spuna unde sa pui fiecare virgula, tembelule, pentru ca il intrebi incontinuu! Normal ca seful va avea pretentia sa controleze fiecare lucru pe care il faci, daca ii dovedesti ca nu esti in stare singur..) Cine sunt eu sa am pretentia ca stiu mai bine ca seful ?( colegul, vecinul, etc, etc.) Cine sunt eu sa am pretentia ca pot face chestia asta de unul singur? Toata lumea face credit in ziua de azi, cum sa pot eu sa-mi iau masina fara credit? Singura metoda prin care poti sa-ti iei masina e sa faci credit! (vine ca o concluzie logica, nu ? nu stiu de ce m-am ambalat asa tare in postul trecut)
Si credeam ca se termina aici.. adica.. ce poate fi mai rau de atat? Ei.. nu, nu se termina aici.
"Nici nu are rost sa te gandesti sa-ti cumperi o masina de lux, ca nu ai sa reusesti niciodata."
Tu de fapt de ce traiesti? Te-a rugat cineva ?
queasy smile
via Andrei am ajuns la un post al lui Mihai - aici. Despre banci, credite, despre cum platesti 400.000 pe un credit de 200.000... ( omule, sigur e bun calculul ala, e prea tarziu ora 1 dupa o zi de servici ca sa-l mai urmaresc, dar ma strange in spate , chiar dublu??)
Citeam, citeam , si inainte de a ajunge omul la concluzia (simpatica de altfel) "De azi declar razboi bancilor.", eram deja prea nervos si am decis ca e momentul sa scriu si eu ce cred. Problema nu sunt cei 200 de mii luati in plus... macar pe aia stii pentru ce ii dai. Ii dai ca sa beneficiezi de serviciul de a ... (bla bla).
Pornesc de la replica oarecum celebra pentru mine si (pentru ca am repetat-o obsesiv, stiu, imi pare rau) cercul meu de prieteni - "Singura modalitate prin care poti sa-ti iei masina e sa faci credit". Replica la care eu am ramas oarecum.. cum se spune .. "prostit". In loc sa ma ridic de pe scaun, sa alerg la om si sa-l palmuiesc de doua ori peste fata (ca intro sceneta cum am vazut eu la teve, cu becali si banel ;) ) eu am ramas si ma uitam. Dupa 10 minute, eu inca analizam propozitia.
Cum e posibil asa ceva? Omule, esti cretin.
Nu vreau sa fac teoria chibritului. Dar eu am invatat asa: exista 2 feluri de credit - bun si rau.
Creditul bun este cel care iti aduce un castig - imediat , cum ar fi sa imprumuti de la banca 30 000 de euro, sa cumperi un tir de blugi, sa-l vinzi cu 40 000 sa rambursezi creditul (si dobanda) si sa ramai cu un castig; un castig indirect este atunci cand cumperi o casa cu 40 000 € credit, dar peste 20 de ani cand termini de platit casa, valoarea ei e mai mare decat a banilor (inclusiv dobanda) pe care i-ai imprumutat/cheltuit.
Creditul rau "este atunci cand" folosesti imprumutul pentru un "obiect" care se depreciaza. Cum ar fi .. sa iti cumperi un telefon in rate. In cel mai bun caz, iti cumperi un telefon si te amagesti singr ca il folosesti ca sa castigi niste bani... dar nu se justifica. Cum ar fi sa-ti iei masina ca sa mergi de acasa la servici.
Da, sunt nervos. Cat de cretin poti sa fii sa spui ca "singura posibilitate..". Cat de las poti sa fii, cat de castrat psihic *(??) poti sa fii incat sa spui o asemenea enormitate.
Asta e raul cel mai mare pe care il fac bancile, nu cei 200 de mii in plus.. ci faptul ca lumea refuza sa mai gaseasca o metoda noua, inovatoare, desteapta, (etc etc) de a castiga bani sa cumpere o masina.. isi ia un servici, face un credit, si plateste.
Stiu deja toate intrebarile care urmeaza. Si daca nu ai bani sa pornesti o afacere? Si daca ai o chirie mare? si daca ai .. etc etc Si daca nu reusesti? Si daca ... ? Daca ai cumva intentia sa pui un comentariu in care sa pui o intrebare de asta , sau sa spui ca tu esti dezavantajat in oarecare mod si nu ai cum sa nu faci credit, cauta repede patratelul rosu cu un x alb pe el, din dreapta sus. SI DA CLICK, nu te uita la el.
In fiecare zi in care merg pe jos la servici ma uit la dobitocii (!!) care au dat zecii de mii de euro , si apoi alte mii ca dobanda ca sa cumpere o masina in rate, si sa mearga cu ea de acasa la servici , injurand cand asteapta cate 10 minute la fiecare intersectie. Cretinilor! In fiecare zi in care merg pe jos pana la servici ( si cu tramvaiul, o jumatate de drum) ma apropii de afacerea pe care am sa o am, si din care o sa-mi pot lua masina fara sa fac credit.
*Castrat psihic - ai avut odata minte, puteai sa gandesti cu ea, ai fi putut face lucruri senzationale, dar acum din ea n-a mai ramas nimic. Ai ajuns sa fii un biet sclav, iti fierbi creierii zi de zi pentru a indeplini scopurile altora, ti se pare ca nu poti face nimic singur si ai dreptate, singura metoda prin care poti sa-ti iei masina e sa faci credit.
Punem un pariu... peste 10 ani, cand ai sa termini de platit creditul la masina, eu voi fi schimbat deja 2. Nici una luata in credit.
Edit: da, e dimineata, m-am trezit, sunt pregatit sa recunosc ca am gresit, m-am ambalat. Nu, nu e neaparat RAU sa lucrezi pentru altcineva, iar daca esti angajat asta nu te descalifica din start. Dar asta nu inseamna ca nu pot sa dispretuiesc modul asta de a te ascunde de responsabilitate.
Citeam, citeam , si inainte de a ajunge omul la concluzia (simpatica de altfel) "De azi declar razboi bancilor.", eram deja prea nervos si am decis ca e momentul sa scriu si eu ce cred. Problema nu sunt cei 200 de mii luati in plus... macar pe aia stii pentru ce ii dai. Ii dai ca sa beneficiezi de serviciul de a ... (bla bla).
Pornesc de la replica oarecum celebra pentru mine si (pentru ca am repetat-o obsesiv, stiu, imi pare rau) cercul meu de prieteni - "Singura modalitate prin care poti sa-ti iei masina e sa faci credit". Replica la care eu am ramas oarecum.. cum se spune .. "prostit". In loc sa ma ridic de pe scaun, sa alerg la om si sa-l palmuiesc de doua ori peste fata (ca intro sceneta cum am vazut eu la teve, cu becali si banel ;) ) eu am ramas si ma uitam. Dupa 10 minute, eu inca analizam propozitia.
Cum e posibil asa ceva? Omule, esti cretin.
Nu vreau sa fac teoria chibritului. Dar eu am invatat asa: exista 2 feluri de credit - bun si rau.
Creditul bun este cel care iti aduce un castig - imediat , cum ar fi sa imprumuti de la banca 30 000 de euro, sa cumperi un tir de blugi, sa-l vinzi cu 40 000 sa rambursezi creditul (si dobanda) si sa ramai cu un castig; un castig indirect este atunci cand cumperi o casa cu 40 000 € credit, dar peste 20 de ani cand termini de platit casa, valoarea ei e mai mare decat a banilor (inclusiv dobanda) pe care i-ai imprumutat/cheltuit.
Creditul rau "este atunci cand" folosesti imprumutul pentru un "obiect" care se depreciaza. Cum ar fi .. sa iti cumperi un telefon in rate. In cel mai bun caz, iti cumperi un telefon si te amagesti singr ca il folosesti ca sa castigi niste bani... dar nu se justifica. Cum ar fi sa-ti iei masina ca sa mergi de acasa la servici.
Da, sunt nervos. Cat de cretin poti sa fii sa spui ca "singura posibilitate..". Cat de las poti sa fii, cat de castrat psihic *(??) poti sa fii incat sa spui o asemenea enormitate.
Asta e raul cel mai mare pe care il fac bancile, nu cei 200 de mii in plus.. ci faptul ca lumea refuza sa mai gaseasca o metoda noua, inovatoare, desteapta, (etc etc) de a castiga bani sa cumpere o masina.. isi ia un servici, face un credit, si plateste.
Stiu deja toate intrebarile care urmeaza. Si daca nu ai bani sa pornesti o afacere? Si daca ai o chirie mare? si daca ai .. etc etc Si daca nu reusesti? Si daca ... ? Daca ai cumva intentia sa pui un comentariu in care sa pui o intrebare de asta , sau sa spui ca tu esti dezavantajat in oarecare mod si nu ai cum sa nu faci credit, cauta repede patratelul rosu cu un x alb pe el, din dreapta sus. SI DA CLICK, nu te uita la el.
In fiecare zi in care merg pe jos la servici ma uit la dobitocii (!!) care au dat zecii de mii de euro , si apoi alte mii ca dobanda ca sa cumpere o masina in rate, si sa mearga cu ea de acasa la servici , injurand cand asteapta cate 10 minute la fiecare intersectie. Cretinilor! In fiecare zi in care merg pe jos pana la servici ( si cu tramvaiul, o jumatate de drum) ma apropii de afacerea pe care am sa o am, si din care o sa-mi pot lua masina fara sa fac credit.
*Castrat psihic - ai avut odata minte, puteai sa gandesti cu ea, ai fi putut face lucruri senzationale, dar acum din ea n-a mai ramas nimic. Ai ajuns sa fii un biet sclav, iti fierbi creierii zi de zi pentru a indeplini scopurile altora, ti se pare ca nu poti face nimic singur si ai dreptate, singura metoda prin care poti sa-ti iei masina e sa faci credit.
Punem un pariu... peste 10 ani, cand ai sa termini de platit creditul la masina, eu voi fi schimbat deja 2. Nici una luata in credit.
"Gotta be meanMika - Grace Kelly
Gotta be everything more "
Edit: da, e dimineata, m-am trezit, sunt pregatit sa recunosc ca am gresit, m-am ambalat. Nu, nu e neaparat RAU sa lucrezi pentru altcineva, iar daca esti angajat asta nu te descalifica din start. Dar asta nu inseamna ca nu pot sa dispretuiesc modul asta de a te ascunde de responsabilitate.
13 aprilie 2007
despre oameni
via Seth Godin o poveste senzationala despre unul dintre cei mai cunoscuti violonisti ( nu, nici eu n-am auzit de el), un Stradivarius, si o statie de metrou. Un concert de 45 minute, la care un bilet ar costa probabil foarte mult, pe care nu s-a oprit (aproape) nimeni sa-l asculte. Tot articolul aici .
Ce spune asta despre relatia omului cu arta ? Sau nu, hai, sa zic ce inteleg eu din asta .. ca suntem niste oi bete care nu vedem nimic din ce se intampla in jurul nostru. Si eu, moldovean prost, am invatat de la "bucuresteni" sa merg in metrou cu capul in jos, sa ma uit la geam sau la reclame, sa nu ma uit la oameni, sa nu ma uit in ochii nimanui. Pe strada sa nu ma uit in sus, la cladiri, si nici la copaci sau mai stiu eu ce, ca par "turist" sau, evident, moldovean. Daca il auzi pe unul cantand in metrou fereasca domnul sa-l asculti, sau sa-ti placa, atunci "trebuie sa-i dai bani" ...si pe langa asta nu e "european".
Ce spune faptul ca dam sute de mii pe un bilet la "ateneu' ", daca acelasi artist cu aceeasi vioara, cantand aceeasi melodie intr-o statie de metrou nu ne face macar sa intoarcem capul? pentru cateva secunde ?
Voiam sa scriu cu totul altceva, ceva despre faptul ca nu e nimic"scris" si ca poti sa schimbi multe, in viata, dar am citit asta si mi s-a pus un nod in gat.. nu stiu cum sa descriu ..
Later edit: titlul ar trebui sa fie "despre noi, oamenii
Ce spune asta despre relatia omului cu arta ? Sau nu, hai, sa zic ce inteleg eu din asta .. ca suntem niste oi bete care nu vedem nimic din ce se intampla in jurul nostru. Si eu, moldovean prost, am invatat de la "bucuresteni" sa merg in metrou cu capul in jos, sa ma uit la geam sau la reclame, sa nu ma uit la oameni, sa nu ma uit in ochii nimanui. Pe strada sa nu ma uit in sus, la cladiri, si nici la copaci sau mai stiu eu ce, ca par "turist" sau, evident, moldovean. Daca il auzi pe unul cantand in metrou fereasca domnul sa-l asculti, sau sa-ti placa, atunci "trebuie sa-i dai bani" ...si pe langa asta nu e "european".
Ce spune faptul ca dam sute de mii pe un bilet la "ateneu' ", daca acelasi artist cu aceeasi vioara, cantand aceeasi melodie intr-o statie de metrou nu ne face macar sa intoarcem capul? pentru cateva secunde ?
Voiam sa scriu cu totul altceva, ceva despre faptul ca nu e nimic"scris" si ca poti sa schimbi multe, in viata, dar am citit asta si mi s-a pus un nod in gat.. nu stiu cum sa descriu ..
Later edit: titlul ar trebui sa fie "despre noi, oamenii
28 martie 2007
O poveste cu lupi
pe care am citit-o de mult si pe care o simt foarte adevarata. O poveste pe care v-o spun repede, stiu ca nu aveti timp de povesti.
O poveste care spune ca in mine, in tine, si in oricare din noi exista doi lupi. Lupi care se lupta, si fiecare doreste sa-l ucida pe celalalt. Un lup e bun, e bland, e calm, e intelegator, e bucurie, e speranta si dragoste. Si un lup e rau, e mincinos, e invidios, e lenes, e hot, e criminal, e rau.
O poveste care spune ca mereu castiga lupul pe care tu il hranesti.
O poveste care spune ca in mine, in tine, si in oricare din noi exista doi lupi. Lupi care se lupta, si fiecare doreste sa-l ucida pe celalalt. Un lup e bun, e bland, e calm, e intelegator, e bucurie, e speranta si dragoste. Si un lup e rau, e mincinos, e invidios, e lenes, e hot, e criminal, e rau.
O poveste care spune ca mereu castiga lupul pe care tu il hranesti.
27 martie 2007
pareri
un post care e "draft" de mult... cu adaugarea ca imi dau seama ca greseala e a mea. Intr-o astfel de situatie, eu sunt cel care ar trebui sa spuna "Stii ce - nu ma intereseaza." , nu sa stau si sa ma enervez in tacere de 9 ori, iar a zecea oara sa sar in sus, tipand si reactionand "deplasat". Normal ca eu par deplasat, ca reactionez "disproportionat", dar.. oameni buni, chiar nu va dati seama ca sunteti .. exagerati ? "Tact" ?
Incerc sa linistesc niste ganduri, si nu reusesc. Incerc sa le scriu. Sunt despre oameni, pareri, pedanterie, bigotism.
Despre bigotism... DEX-ul nostru da numai definitii legate de religie. Eu cu termenul asta am luat contact si l-am invatat ca fiind cel cu sensul dat de wikipedia: " A bigot is a prejudiced person who is intolerant of opinions, lifestyles, or identities differing from his own."
Vorbesc aici de unul din punctele mele slabe. Eu cu oameni de genul asta nu pot vorbi, conversatia e compromisa din start. Punctul slab e ca ma enerveaza atat de mult incat de obicei eu sunt cel care "pierd", in discutia cu astfel de oameni.
Mi se intampla si mie cateodata, sa fiu sigur pe ceva, atat de sigur incat sa nu analizez cu atentie toate aspectele problemei, si sa ma trezesc ca cineva ma contrazice, si pe deasupra are si dreptate. Si atunci, ori ma prefac ca nu mi-am dat seama si plec spunand ceva de genul " bai, nu se poate discuta cu tine etc etc " :)) , ori fac o pauza si ma gandesc, "ia uite, are dreptate". "Da, asa e!"
Ei, oamenii astia, nu se gandesc. Daca el are o idee, e aia buna! Daca incerci sa-i spui ca nu e asa cum crede el... e nenorocire. Daca incerci sa-i spui ca ti-e sete in timp ce prezinta "ideea" - nenorocire.
Si daca nu ma intereseaza? Ok , poate sunt de acord ca "metalizat" arata mai bine decat "alb 13" si as putea sa fiu de acord CU tine, dar uite, subiectul chiar nu ma preocupa acum.. chiar TREBUIE sa fiu de acord cu tine ? Si aici vine surpriza pentru tine - NU!! Nu am nici o datorie fata de tine sau fata de nimeni, ok?
Fii atent: daca sunt de acord sa te ascult, nu inseamna automat ca sunt si de acord cu ce spui, si daca tu vrei sa-mi spui ceva asta nu inseamna ca eu trebuie sa te si ascult. Subdezvoltatilor! (alt cuvant mai bun nu gasesc, sorry..)
Am spus de pedanterie .. ok, nu stiu foarte bine istoria antica, nu o stiu chiar deloc. Dar stii ce , asta nu inseamna ca sunt automat foarte interesat de povestirile tale.. Nu ma intereseaza sa aflu nici nuantele politicii interbelice, si nici metoda EXACTA prin care tu ai facut nustiuce. Poate chiar nu vreau sa aflu si sa invat nimic !!! NU MA INTERESEAZA!
Repet, iar -cum imi place sa spun- inca o data, din nou.
Nu sunt obligat sa ma intereseze aceleasi lucruri ca pe tine, si nu sunt obligat sa ascult sau sa fiu de acord cu tine. Lasa-ma!
Incerc sa linistesc niste ganduri, si nu reusesc. Incerc sa le scriu. Sunt despre oameni, pareri, pedanterie, bigotism.
Despre bigotism... DEX-ul nostru da numai definitii legate de religie. Eu cu termenul asta am luat contact si l-am invatat ca fiind cel cu sensul dat de wikipedia: " A bigot is a prejudiced person who is intolerant of opinions, lifestyles, or identities differing from his own."
Vorbesc aici de unul din punctele mele slabe. Eu cu oameni de genul asta nu pot vorbi, conversatia e compromisa din start. Punctul slab e ca ma enerveaza atat de mult incat de obicei eu sunt cel care "pierd", in discutia cu astfel de oameni.
Mi se intampla si mie cateodata, sa fiu sigur pe ceva, atat de sigur incat sa nu analizez cu atentie toate aspectele problemei, si sa ma trezesc ca cineva ma contrazice, si pe deasupra are si dreptate. Si atunci, ori ma prefac ca nu mi-am dat seama si plec spunand ceva de genul " bai, nu se poate discuta cu tine etc etc " :)) , ori fac o pauza si ma gandesc, "ia uite, are dreptate". "Da, asa e!"
Ei, oamenii astia, nu se gandesc. Daca el are o idee, e aia buna! Daca incerci sa-i spui ca nu e asa cum crede el... e nenorocire. Daca incerci sa-i spui ca ti-e sete in timp ce prezinta "ideea" - nenorocire.
Si daca nu ma intereseaza? Ok , poate sunt de acord ca "metalizat" arata mai bine decat "alb 13" si as putea sa fiu de acord CU tine, dar uite, subiectul chiar nu ma preocupa acum.. chiar TREBUIE sa fiu de acord cu tine ? Si aici vine surpriza pentru tine - NU!! Nu am nici o datorie fata de tine sau fata de nimeni, ok?
Fii atent: daca sunt de acord sa te ascult, nu inseamna automat ca sunt si de acord cu ce spui, si daca tu vrei sa-mi spui ceva asta nu inseamna ca eu trebuie sa te si ascult. Subdezvoltatilor! (alt cuvant mai bun nu gasesc, sorry..)
Am spus de pedanterie .. ok, nu stiu foarte bine istoria antica, nu o stiu chiar deloc. Dar stii ce , asta nu inseamna ca sunt automat foarte interesat de povestirile tale.. Nu ma intereseaza sa aflu nici nuantele politicii interbelice, si nici metoda EXACTA prin care tu ai facut nustiuce. Poate chiar nu vreau sa aflu si sa invat nimic !!! NU MA INTERESEAZA!
Repet, iar -cum imi place sa spun- inca o data, din nou.
Nu sunt obligat sa ma intereseze aceleasi lucruri ca pe tine, si nu sunt obligat sa ascult sau sa fiu de acord cu tine. Lasa-ma!
20 martie 2007
antreprenoriat
eu : parerea mea e ca toata ideea din spatele antreprenoriatului, sa zicem, e sa munceasca altii( sau banii) sa munceasca si tu sa stai, nu sa muncesti pe branci, dar fiind angajat la tine si nu la altul
eu : ca asa nai facut mare scofala
el : dar pana acolo mai e cale lunga
el : pana sa am baza ca muncesc altii bine in locul meu mai e cale lunga
eu : este este , dar repet, spune-ti in gand " pot sa fac repede bani " nu "mai e cale luunga" si "tre sa muncesc muult"
el : si asta e un mod de a privi lucrurile
el : doar ca mai e ceva
eu : nare cum sa strice, nu ?
el : nu tin neaparat sa fac repede bani
el : cat tin sa fac bani care sa nu inceteze sa vina
eu : :))
eu : imi dai voie sa te citez, da?
el : te rog
eu : ca asa nai facut mare scofala
el : dar pana acolo mai e cale lunga
el : pana sa am baza ca muncesc altii bine in locul meu mai e cale lunga
eu : este este , dar repet, spune-ti in gand " pot sa fac repede bani " nu "mai e cale luunga" si "tre sa muncesc muult"
el : si asta e un mod de a privi lucrurile
el : doar ca mai e ceva
eu : nare cum sa strice, nu ?
el : nu tin neaparat sa fac repede bani
el : cat tin sa fac bani care sa nu inceteze sa vina
eu : :))
eu : imi dai voie sa te citez, da?
el : te rog
23 septembrie 2006
Oameni si zgomot
Multa vreme am crezut ca eu sunt bolnav de nervi, si nu suport galagia. Ca e normal sa fie mereu galagie in jur, si ca eu sunt cel vinovat ca nu o suport. Ma enervez groaznic cand in jurul meu se aud tot felul de zgomote, dar mai ales cand lumea vorbeste tare. Asta ma scoate cu adevarat din sarite. Oamenii care nu pot vorbi decat in strigate. Si da, okay, sunt pregatit sa suport chestia asta cand vorbesc cu batranii. E de inteles sa strigi langa cineva care nu aude.
Intre timp mi-am dat seama ca nu e chiar asa. Nu sunt bolnav de nervi( aici .. poate ar mai fi de spus cate ceva :) ). E normal sa te enervezi cand cineva sta langa tine la 30 centimetri si vorbeste strigand la tine. O astfel de conversatie numai normala nu e. Probabil exista si un raspuns al organismului, "strigat inseamna cearta, deci ne certam, deci trebuie eliberate substanta cutare cutare". Si uite asa ma trezesc nervos si nu stiu de ce.
Si "acea" categorie de oameni, care striga mereu. Ei prefera sa stea mai departe, daca se poate chiar si in alta camera, si sa strige. Dar nu, nu e nici o problema daca suntem in aceeasi camera. Oricum strigam. Ei sunt oamenii care traiesc intr-un zgomot continuu, indiferent de sursa, indiferent daca zgomotul exista sau daca il provoaca chiar ei. Oamenii care ... dau televizorul la maxim la stiri, care vorbesc la maxim, care trantesc vasele cand le spala, care trezesc toata casa cand se trezesc ei, care deranjeaza o sala intreaga de cinema cand desfac un ambalaj de bomboana si nu isi dau seama nici un moment de nici unul din lucrurile astea.
Si mai sunt oameni ca mine. Oamenii ca mine fug de oamenii ca mai sus. Cand oamenii ca mine sunt siliti de imprejurari sa stea intre oameni "zgomot" , oamenii ca mine cedeaza nervos. Se bucura ca pot pune castile, deschide calculatorul si asculta muzica la maxim. Ofteaza privind spre iconita de baterie descarcata de la calclator si cauta disperati o priza.
De ce tipi?
Nu tip, asa vorbesc eu !
Intre timp mi-am dat seama ca nu e chiar asa. Nu sunt bolnav de nervi( aici .. poate ar mai fi de spus cate ceva :) ). E normal sa te enervezi cand cineva sta langa tine la 30 centimetri si vorbeste strigand la tine. O astfel de conversatie numai normala nu e. Probabil exista si un raspuns al organismului, "strigat inseamna cearta, deci ne certam, deci trebuie eliberate substanta cutare cutare". Si uite asa ma trezesc nervos si nu stiu de ce.
Si "acea" categorie de oameni, care striga mereu. Ei prefera sa stea mai departe, daca se poate chiar si in alta camera, si sa strige. Dar nu, nu e nici o problema daca suntem in aceeasi camera. Oricum strigam. Ei sunt oamenii care traiesc intr-un zgomot continuu, indiferent de sursa, indiferent daca zgomotul exista sau daca il provoaca chiar ei. Oamenii care ... dau televizorul la maxim la stiri, care vorbesc la maxim, care trantesc vasele cand le spala, care trezesc toata casa cand se trezesc ei, care deranjeaza o sala intreaga de cinema cand desfac un ambalaj de bomboana si nu isi dau seama nici un moment de nici unul din lucrurile astea.
Si mai sunt oameni ca mine. Oamenii ca mine fug de oamenii ca mai sus. Cand oamenii ca mine sunt siliti de imprejurari sa stea intre oameni "zgomot" , oamenii ca mine cedeaza nervos. Se bucura ca pot pune castile, deschide calculatorul si asculta muzica la maxim. Ofteaza privind spre iconita de baterie descarcata de la calclator si cauta disperati o priza.
De ce tipi?
Nu tip, asa vorbesc eu !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)