Iluminare si Paranoia

Ieri, in timp spre conduceam spre birou, mi-am dat seama ca pe masura ce mergeam timpul pana la destinatie crestea, in loc sa scada. Cand plecasem de acasa aveam de facut 45 de minute. Plecasem de 10 minute, si mai aveam de facut 54 de minute. In orasul asta nu se respecta nici legile fizicii.

Ascult Plesu, Minima Moralia, o carte despre etica - intr-un contrast fantastic cu ce se intampla peste tot in jurul meu. Nedemolabila complezenta - asa spune Plesu. Functionam intr-o nedemolabila complezenta. Traim [...] într-o lume a carei principala dezordine risca sa fie faptul ca toti membrii ei se simt moralmente in ordine sau ca toti resimt dezordinea proprie drept neglijabila. 

Mie mi se pare ca aici se traieste anesteziat. Oamenii nu numai ca nu isi dau seama ca nu e in regula ce se intampla, ce li se intampla - dar mai mult, majoritatea cred ca nu isi mai dau seama de nimic. Unii incearca, dar prea putini, prea putin. Marea majoritate nu stie ce face, nu stie de ce.

Vad in jurul meu din ce in ce mai des turme de oameni. Care nu mai au motive, nu isi mai explica de mult nimic. Muta aer dintr-o parte in alta, il respira cu gura deschisa, mereu intr-o stare de precautie impletita cu neincredere si cu acel concept fantastic pe care l-am invatat in copilarie - "mania persecutiei".

Semne clare de paranoia. Neincredere continua, mania persecutiei, completata din plin cu megalomanie - mania grandorii - pe care am ajuns sa o vad in orice om cu care interactionez. Astazi orice tanar de 18 ani are experienta de viata mai mare ca a parintilor nostri, orice analfabet e filosof si orice zidar e programator. Semne clare de boala, pe care nu le vede nimeni. Sau cine le vede, le ignora, sau le zambeste, ridicand din umeri. Sau si mai rau, frecandu-si lacom mainile. O tara de maniaco-depresivi e profitabila pentru multi.

Aici - orice ar insemna acest aici, spatiul si timpul pe care il ocup eu, zilele astea - drumul spre iluminare se supune acelorasi legi distorsionate dupa care functioneaza si traficul. Pe masura ce mergi, timpul pana la destinatie creste, nu scade. Si cu cat mergi mai repede, cu atat risti sa nu mai ajungi niciodata.

Consumator

Oriunde te uiti, cineva incearca sa-ti vanda ceva. Toata lumea vorbeste despre ceva. Toti au un subiect important. Toti au facut, au spus, au gandit - si anunta pe toata lumea chestia asta. Avem la dispozitie atatea platforme prin care putem spune, incat toata lumea se chinuie sa spuna cate ceva.

Nu-mi place asta, ma transforma intr-un consumator. Oricat de multe deviceuri inchid sau ignor, tot "aflu" ce nu ma intereseaza. E trist. Uneori e greu de observat, e subliminal, alteori e chiar evident, strigator la cer - ca sa ma apropii de exemplul cu preotul cu telefon mobil din manastire, pe care l-am vazut acum ceva timp.

In vremurile de azi, nici linistea monahala nu mai e ce era odata.

Si ne dorim asta, ne dorim sa fim consumatori. Altfel nu-mi explic.

O zi din viata

Ion si Maria sunt doi tineri de 30 si ceva de ani, corporatisti locuind intr-un apartament inchiriat, pierdut intr-o mare de blocuri comuniste in cartierul Pantelimon.

Maria își doreste de mult să comande o noua draperie colorata, pe care sa o instaleze la geamul dormitorului.

Maria: Ion, stii ce ma gandeam, as vrea sa …

Ion: Maria, te rog, tocmai termin de asezat vasele in dulapul de la bucatarie. Cred ca dimineata dupa ce am mancat nu am lasat totul cum ar fi trebuit, si acum am senzatia ca ceva nu e tocmai in regula la noi in bucatarie.

M: Da, dar ma..

I: Doua minute, te rog.

5 minute mai tarziu, Maria s-a instalat comod in fata televizorului pentru a urmari un nou episiod Discovery Nature despre viata suricatelor din stepa Africana.

_ Maria, daca ai timp acum, putem discuta despre ce doreai sa ma intrebi mai devreme.

_ Da, uite..

_ Bineinteles, daca acum esti atenta la emisiune putem stabili pentru mai tarziu..

_ Nu, nu, e ok, voiam sa-ti spun ca as vrea sa cumparam o noua draperie pentru dormitor.

_ Inteleg.

Maria il priveste intrebator pe Ion, asteptand ca acesta sa adauge ceva la cuvantul scurt, lipsit de emotie. Ion o priveste la randul lui, lipsit de expresie.

_ Ce parere ai? Luam?

_ Da, nu e o idee rea, Maria, spune-mi la ce te-ai gandit.

_ Pai.. incepe Maria, ezitant…. Stii cum ne trezim uneori dimineata, prea devreme din cauza ca ne bate soarele puternic de afara? Ma gandeam ca …

_ Sa inteleg ca te referi acum la situatii care se intampla vara…

_ Da!

_ .. mai exact intre luna mai si finalul lunii septembrie, isi termina Ion ideea, putin deranjat ca a fost intrerupt.

_ Da! Exact, ma gandeam ca am putea cumpara o draperie mai groasa, si in felul asta n-am mai…

_ Ok, inteleg. Lasa-ma putin.

Maria priveste cu coada ochiului catre tv, unde suricatele adunate in grup compact cauta hrana printre plantele pitice de campie. Ce viata plina de neprevazut, sa traiesti asa, in stepa nemarginita, ce libertate. Tresare in momentul in care Ion reia conversatia:

_ Maria, vreau sa confirmam ca vrei sa cumparam o noua draperie, mai putin transparenta, pe care sa o montam la inceputul lunii aprilie si apoi sa o demontam la finalul lunii septembrie.

_ Nu, ioane, putem sa o lasam tot timpul, de ce sa..

_ Pai scopul draperiei in restul lunilor care ar fi?

_ Pai..nu e nevoie sa o tragem tot timpul , putem sa o lasam…

_ Inteleg.

Pe chipul lui Ion se perindă expresii pe care Maria nu le intelege. Realitatea este ca a renuntat de mult sa mai incerce. Asteapta in liniste, tragand cu ochiul la suricatele care se joaca cu puii lor.

_ Este o idee buna, Maria.

_ Maria nu poate ascunde usurarea pe care o simte. Isi imagineaza o dimineata …

_ Totusi, ar trebui clarificate mai intai cateva aspecte.

Suricata pe nume Marina tocmai a parasit grupul, in urma unui conflict cu suricata leader. Maria ofteaza prelung, stie ca urmeaza o intreaga aventura, pentru amândouă.

_ In primul rand vreau sa ma asigur ca esti convinsa ca aceasta noua draperie pe care doresti sa o comanzi este o rezolvare sigura la problema cu soarele, altfel nu are sens o asemnea achizitie.

_ Da, Ion.

_ Apoi, cred ca ar trebui clarificate cateva aspecte legale care deriva din faptul ca acest apartament este inchiriat de noi pe o perioada de un an, cu reinnoire periodica. Vreau sa-ti reamintesc ca acum doi ani in urma, nu, mai exact acum 2 ani jumatate, exact la reinnoirea contractului cu proprietarul, am discutat exact acest aspect al instalarii de noi…

_ Ion, atunci era vorba de instalarea centralei, trebuia sa spargem peretii, sa…

_ Da, maria, dar legal vorbind ne incadram in acelasi scenariu. Gandeste-te, va trebui sa coboram acea bara pe care este draperia, sa demontam suportul, sa scoatem vechea..

Maria alearga alaturi de Marina, suricata exclusa din grup. Ascunsa dupa niste radacini, priveste din departare micul grup din care pana acum 10 minute facea parte. Mariei ii apare o lacrima in coltul ochilor. Nu, n-o sa plang. N-o sa plang.

_ ..si in momentul in care vom monta la loc acea bara de suport este posibil sa apara o largire a găurii acelui surub, si vom fi nevoiti sa mutam gaura, sau poate sa gasim o alta modalitate de fixare. In orice caz, lasa-ma te rog sa caut contractul de inchiriere, sa verific exact daca acest aspect nu este cumva interzis.

Marina a decis sa se indeparteze de grup. Vine seara, si trebuie sa-si gaseasca un loc sigur, pentru noapte. Reclame. Maria ramane pierduta, cu ochii in televizor, gandindu-se la o dimineată însorită de vară, învaluita de fosnetul de hartii ale contractelor si anexelor rasfoite de Ion. Un înger trece discret prin încăpere, fâlfâind din aripi cu sunetul unei draperii fluturate de vânt.

3 zile mai tarziu, Maria intra zambitoare in casa.

_ Buna Ion, ce faci?

_ Uite, tocmai am verificat cate sticle de apa plata si minerala mai avem in camara, sa nu fie nevoie sa…

_ Maine ne ajunge draperia!

Ion se opreste in mijlocul propozitiei, si o umbra i se asterne pe fata.

_ Maria, dar n-am primit inca niciun raspuns de la proprietar! I-am trimis doua emailuri, l-am sunat o data si imi trecusem in agenda sa mai incerc o data peste trei zile, in ideea in care..

_ Ei, Ion, o sa ne raspunda, ai sa vezi!

_ Nu sunt foarte sigur! Cred ca e posibil sa…

_ Scuza-ma, Ion, dar cred ca tocmai incepe un episod din viata suricatelor, putem vorbi, te rog, dupa?

_ Sigur, dar, dar..

Vocea lui Ion se aude pierduta din camera de alaturi, la mii de kilometri distanță de privirea feroce a Mariei.

Marina s-a întors în grupul ei de suricate. După o scurtă luptă cu suricata leader, Marina este acum matriarha grupului. Desparțite de sticla subțire a televizorului, Maria si Marina se uită una în ochii celeilalte, pierdute în planuri pentru amenajarea vizuinelor asupra cărora tocmai au pus stăpânire.     

Intre cinic si fatalist

Defetist. Asta e cuvantul pe care il cautam. (Poate in scris imi iese mai usor.)

Da, imi place sa-mi arunc gandurile, uneori cu rautate. Dezinvolt, spun ce vreau, ce ma intereseaza, chiar daca stiu ca asta lasa uneori oamenii cu sprancenele ridicate. Da, imi place sa sfidez. Uneori poate doar "mi-ar placea sa sfidez". Dar nu despre asta vorbeam.

Si nici despre fatalism. Da, ridic din umeri de multe ori. Da, merg uneori inainte pentru ca "asa trebuie". Da, ma blochez pe un drum, pentru ca "asta e". Dar nu e vorba de fatalism. Nu cred in destin, pentru ca am vazut cum mi l-am schimbat de multe ori, intr-o fractiune de secunda.

Defetist. Asta e cuvantul pe care il cautam. Nu stiu cum am ajuns sa ma descrie. Omul cauzelor pierdute. Omul ridicarii din umeri. A lipsei de incredere.

Stiu ca nu e bine. Stiu ca ar putea fi altfel. Declar, cinic. Vad ca ar putea fi altfel. Ma entuziasmez. Ma "dezumflu" - mi se pare, fatalist, ca e totul inaccesibil, ca nu mi-e dat sa-mi fie mai bine.

Iar in final, ridic din umeri, invins. Fara ca macar sa fi incercat. Dar daca as fi...? Nu, nu cred ca ar fi mers!

Letting go

Nu m-am descurcat niciodata cu fazele traumatice. Nici nu le stiu foarte bine, nici sa le numesc, nici ordinea lor. Soc, negare, negociere, durere, agresivitate, acceptare.

Negocierea, in special, pentru mine e un chin. N-am fost niciodata un bun negociator, oricat de mult am incercat sa ma educ. Nu renunt, daca am invatat ceva in acesti ani este ca a renunta este, intr-adevar, singurul mod in care poti pierde.

Nu pot sa negociez, mereu oscilez intre "vreau", "mi se cuvine", "sunt dispus sa ofer", "de ce sa renunt la asta", "nu e drept", "am sa te strivesc ca pe un vierme", "o sa ma tii minte", "sa sufere mama ta, nu a mea", "trebuie, trebuie sa fac asta", "nu se merita", "stiu ca pot", "e clar ca nu pot", "indiferent ce simt realitatea e asta", "nu e chiar asa, n-are cum sa fie asa", "trebuie sa mai gandesc", etc.

N-am stiut niciodata sa pierd. "Eleganta" acceptarii unei infrangeri mi se pare ceva strain. Rational imi dau seama cat de mult gresesc, dar afectiv nu pot renunta la dezamagirea dusa la extrem, de sentimentul ca am pierdut "totul" chiar cand e vorba de o prostie neinsemnata.

Rational, imi dau seama de energia pe care o consum inutil, pe care o irosesc in sentimente care nu imi aduc nimic bun. Urasc sa pierd, urasc sa nu am dreptate, totusi de cele mai multe ori cand se intampla asta nu reusesc sa schimb nimic in bine, raman blocat in ura, in agresivitate, reusesc de fiecare data sa transform totul in dispret, nu reusesc sa tin fruntea sus ci intorc spatele calculand planuri de razbunare.

Imi autojustific situatii pe care tot eu le provoc, spunandu-mi de fiecare data "aha, am avut dreptate la inceput", chiar si atunci cand imi dau seama caam determinat totul prin comportarea mea lipsita de viziune. Sufar de mania persecutiei, dar nu sunt resemnat. Retaliez, de fiecare data, (pasiv) agresiv, merg pana la extrem si distrug totul dupa principiul "daca eu nu am, n-o sa aiba nimeni".

Si nu reusesc sa scap de senzatia asta nenorocita ca sunt o victima, cand stiu ca nu e asa. Stiu ca de fiecare data cand am incercat, am reusit. Dar mi-e greu, al naibii de greu sa incerc, din cauza sentimentului ca mi se cuvine, fara efort.

Mi-e greu pana sa si recunosc asta.

Bucuresti

Orasul asta poate fi uneori halucinant.

Cand m-am trezit dimineata (7:30), doua (sau mai multe) vecine se certau in spatele blocului. Nu stiu de ce, banuiesc ceva legat de parcare. Cred ca in Bucuresti va fi diagnosticat in curand (daca n-a fost deja) un sindrom al locului de parcare. Ceva similar cu GWS-ul americanilor. Si mai cred ca un Freud bucurestean ar fi renuntat cu usurinta la orice teorie a motivatiilor sexuale ale comportamentului in favoarea celor legate de locul de parcare. Let's face-it, in Bucuresti iti faci programul in functie de parcare. Daca ajungi prea tarziu (dimineata, la servici sau seara acasa), nu mai ai unde parca. Alegi barul sau cafeneaua in functie de parcare, restaurantul pentru pauza de masa, noul sediu, orele intalnirilor, totul se invarte in jurul unui loc de parcare. Pana acum as fi zis traficul, dar acum cred ca parcarea e suspectul numarul unu pentru depresiile bucurestene. Acum, cand scriu, jos se cearta doi vecini. Cred si eu, asta e ora sa ajungi acasa...

Si am mai constientizat o obsesie, cea a metrului de asfalt din fata. Care nu trebuie niciodata sa fie liber. Nu conteaza cat de stupida e miscarea, trebuie mereu sa fii lipit de cel din fata. (Asta e valabil si pe trotuar, nu doar pentru masini.) Fiecare centimetru de asfalt trebuie folosit, never ever let it go to waste. Valabil nu doar la 20, ci si la 100 de km la ora, bineinteles. Pe floreasca, azi, cineva se incapatana sa ramana lipit de mine, la 100 la ora. M-am conformat, m-am lipit si eu de cel din fata, la urma urmei trebuie sa respect regulile locului(jocului?). (BTW, eu sunt unul din moldovenii cu numar de NT din cauza carora nu mai aveti aer, aici. Si da, mai ales daca ai o dacie de aia veche, claxoneaza-l cu forta pe moldoveanul din fata, din cauza lui se misca greu coloana.)

Nu mai pot scrie, trebuie sa ies pe geam, vad ca cearta se incinge afara (si cred ca sunt singurul care nu urmaresc spectacolul.)

(Stiu, sunt un frustrat)

Prin bun simt si responsabilitate

Pe naiba. 

Romania mai are mult pana sa creasca, si asta nu se va intampla niciodata prin bun simt si responsabilitate, ci prin amenzi. Pentru ca asa a crescut toata lumea. 

Am masina. Multi incearca sa ma convinga, prin presa, ca sunt un monstru care polueaza, ar trebui sa folosesc mai mult transportul in comun, etc. Au dreptate, dar trebuie facuta o observatie, totusi. Decizia "finala" de a cumpara masina a fost luata intr-o dimineata ploioasa, asteptand 20 de minute un autobuz care urma sa fie irespirabil, cu picioarele intr-o balta de 20 centimetri. Inca mai merg cu transportul in comun, dar prefer masina, pentru ca am dreptul la confort, fizic sau psihic. 

Si da, polueaza masina, dar asta nu inseamna ca sunt un monstru care distruge mediul. Pentru privilegiul confortului de care vorbesc, imi asum plata unor taxe. Inclusiv taxe "de mediu". Care taxe sunt multe si mari - le platesti cand cumperi masina, le platesti in pretul benzinei, le platesti in rovigneta, etc etc. Platesc aceste taxe pentru ca statul sa aiba grija de mediu. Daca se decide ca nu e suficient cat platesc, sa creasca taxa. Cand taxele de mediu (sau ce-or mai fi) vor creste atat de mult incat nu-mi voi mai permite masina, voi renunta. Pana atunci, sa nu va mai aud. In alte tari oamenii merg cu bicicleta sau metroul, pentru ca e prea scumpa masina personala. Si nu moare nimeni. Principiul pe care ne bazam, fiind organizati si nu traind in anarhie, este ca eu am grija de mine si statul de noi. 

Si pentru ca tot vorbim de masina, mai am. 

Lasand la o parte faptul ca mi-au furat 5 oglinzi si o emblema de pe masina (!!!) - pe care le-am cumparat pe toate noi (pentru ca, BOULE, daca mergi si o cumperi la un sfert de pret "din targ" e clar ca e furata de la altcineva...), lasand la o parte imposibilitatea de a circula confortabil din cauza aglomeratiei sau de a parca unde am nevoie (iarasi, suntem prea multi, ar trebui sa creasca taxele) sunt totusi unele chestii pentru care chiar nu exista explicatie. 

Am fost de trei ori saptamana asta la magazinul Unirea. La parcare am platit 10 lei, in total, in medie 3 lei. Nu imi explic de ce vad masini de 10 ori mai scumpe decat a mea parcate aiurea pe trotuare sau blocand sensuri unice in jurul parcarii. Pentru 3 lei. 

La fel, nu imi explic de ce la primul etaj al parcarii lumea se cearta si se claxoneaza, e o aglomeratie de nedescris si nici un loc liber cand la urmatorul etaj este liber. Si cand spun liber, inteleg prin asta maxim 10 locuri ocupate. 

Hai, repetati in gand. Prin bun simt si responsabilitate. 

Ghidul gradinii

La granita dintre umor negru si marketing foarte prost ... astazi am gasit pe presul de la intrare, la usa garsonierei mele de 20 metri patrati ( impreuna cu toti ceilalti vecini ) din blocul de garsoniere... ghidul bricostore pentru gradina ...

200 de pagini de piscine, felinare pavaje, plante decorative ...

Deci, ce e ? O gluma proasta sau marketing prost ? Sau amandoua? Eu tind sa cred ca e marketing prost, nu stiu a cui e vina, dar cred ca cineva trebuia sa se gandeasca, totusi, ca nu suntem tocmai in target.

Pur si simplu prostie

Astazi am sa inaugurez o noua categorie la mine pe blog, cu numele (din titlu) "Pur si simplu prostie".

Fac acest lucru in onoarea (initial am scris "cretinilor") neprofesionistilor care se autointituleaza "Recomandari" care mi-au trimis un mail cu subiectul "Recomandare". Da, am primit un mail de la "Recomandari" cu subiectul "Recomandare". In acest mail mi se recomanda (evident, nu ?) servicii de realizare site in maxim 3 zile (!!!!-chiar daca nu as lucra in domeniu mi-as pune niste intrebari in legatura cu realizarea unui site in maxim 3 zile ... ) alaturi de alte servicii care aflu mai spre sfarsit ca se incadreaza de asemenea si la categoria de servicii gratuite. N-am inteles pana la urma daca sunt servicii cu reducere sau gratuite... Gratuite sau nu , daca ei fac situri in maxim trei zile e clar ca eu sunt depasit total de situatie si ar trebui sa ma las de meserie ;)

Ceea ce mi-a atras insa atentia a fost o fraza din incheiere, si citez: "Nu conteaza cine sunteti si ce faceti. " Serios??? M-ai facut sa plang, sunt chiar atat de neimportant? Pai si atunci de ce te-ai mai obosit sa-mi trimiti mail, daca nu contez?

Dincolo de comic acest mail este o palma data "oamenilor de marketing" si "antreprenorilor" din Romania, pentru ca daca asemenea specimene reusesc sa reziste (pentru ca DA, AU SITURI IN PORTOFOLIU) inseamna ca noi suntem cei prosti, pentru ca nu stim sa ajungem la clientii lor. Pe de alta parte, ei fac situri gratuit, in maxim 3 zile....