Mi-a luat destul de mult sa inteleg ca in viata totul este despre standarde. Si acum, desi am descoperit si inteles asta de mult, inca mai descopar asta, si ma mir. (cum se poate sa stii ceva, si totusi sa-l descoperi.. nu stiu. dar e cam la fel cu un film pe care il stii "pe de rost", dar te uiti la el cu placere, din nou, si din nou)
Partea ciudata e ca ne place (da-mi voie sa vorbesc la plural, m-as simti prea singur sa vorbesc doar despre mine) sa avem standarde, dar sa nu le vrem. Hmm. Nu vrem sa le respectam. Nu stiu cum sa ii spun.
De fapt, nu stiu cum sa exprim foarte bine ideea asta. Cel mai usor e printr-un exemplu. Ne place cum miroase un parfum scump. Vrem un parfum care sa aiba acel miros. Dar nu vrem un parfum scump. Vrem un parfum ieftin, care sa aiba acelasi miros. Nu exista. Sau exista, dar nu persista. Sau il cumparam de la coltul strazii, si e fake.
Intotdeauna am urat lucrurile fake. Cu ceva timp in urma cineva se lauda la mine cu un ceas scump. Mi-a placut. Apoi mi-a spus cu mandrie ca e fake. Vorbim de un om care avea cu usurinta bani sa cumpere acel ceas original, la multe mii de euro, cat costa el. Si totusi a cumparat un fake bine facut, si se lauda cu asta. Am incercat sa inteleg, (si ma obsedeaza in continuare momentul) ce este in spatele acestui comportament. Am banii sa cumpar acel ceas. Am grupul social care "presupune" ca ar trebui sa am acel ceas. Conditiile sunt indeplinite. Dar nu cumpar acel ceas, cumpar o imitatie. Si ma laud cu asta.
Intr-un fel, ii inteleg pe cei care nu au banii, si isi doresc un lucru scump, si isi cumpara un fake. Intr-un fel. Vreau sa am acel lucru, sa ma simt ca si cum l-as avea, nu am bani sa cumpar, dar iau "the next best thing". Acel lucru care ma aduce cel mai aproape de ceea ce imi doresc, dar cu un cost pe care mi-l permit.
Dar nu ii inteleg pe cei care isi doresc un lucru, au posibilitatea sa il cumpere, si totusi nu o fac. Ba mai mult, cumpara "the next best thing". Ce spune asta despre tine? Care este mesajul pe care ti-l dai, singur? Nu merit(a)? Sau despre ce e vorba?
Ma urmareste o expresie pe care am auzit-o .. nu stiu unde, intr-un film, intr-un serial? "That's why we can't have nice things" - cu referire la cineva care nu pastreaza, nu ingrijeste. Eu mi-am dorit intotdeauna sa am "nice things".
Am crescut intr-o lume in care obiectele erau obiecte in sine. In anii 80, cand copilaream, existau "blugi", "adidasi", "masina". Ma duc sa-mi cumpar "blugi". Vecinul si-a luat "masina". Ne-am luat "televizor". Nu mai stiu la ce varsta am invatat ca lucrurile astea sunt de mai multe feluri. Dupa 90, asta e sigur. Unii incepusera sa aiba "adidasi Nike". Eu aveam "adidasi clujana", ceea ce in sine a constituit un subiect de glume/rautati infinite, dar si un profesor bun, pentru viata. Pentru ca eu aveam niste "adiasi" din piele care "tineau" mai mult de un an, pe cand altii schimbau "Nike-urile" cu "Pume", pentru ca mereu aparea ceva nou, si voiau sa fie in pas cu moda. Si unii aveau bani sa faca asta, altii au inceput sa cumpere adidasi Mike si Puna. Si ce nu intelegeam eu este de ce sunt in continuare mandri de chestia asta. Cum dracu poti sa fii mandru ca ai o mizerie de musama pe care este o caricatura a siglei unui pantof care costa de 10 ori mai mult, si care dupa 2 luni e rupta si decojita.
Intre timp, am trecut si eu de la Clujana la altele. Nike nu mi-a placut niciodata, poate pentru ca il asociez cu nebunia de dupa 90, cand toti aveau Nike. Sau Mike, Nikee si alte mizerii. Am un exemplu bun, cu tenisii lacoste, care sunt mai mult sau mai putin identici cu acei clujana pe care ii purtam pe vremuri, in care ma simt foarte bine, dar care sunt foarte scumpi, pentru ca crocodil. Si cum acum vreun an am cumparat niste adidasi Adidas, care erau la reducere, si care au fost oribili si i-am dat mai departe, lui taica-miu, sa arate el bine cu ei. Pe primii i-am cumparat pentru ca mi s-au parut foarte confortabili, pe ceilalti pentru ca erau foarte ieftini. Ieftini au fost, ieftin m-au facut sa ma simt.
Acelasi lucru cu parfumuri, haine, odorizant de camera sau de masina - uite, ma opresc la asta, si aici e la fel. Intru in masini care miros frumos. Asta e cuvantul. Miros frumos, a nou, a curat, a parfum. Si intru in masini care au un miros de vanilie sau de de lamaie stricata, foarte puternic, foarte enervant, respingator chiar. La magazine sau benzinarii e plin de odorizante auto - sunt cele "premium", sunt bradutii scumpi, si mizeriile ieftine. 20 lei, 15 lei, 5 lei. Cand cumperi un odorizant, nu il cumperi ca sa te bucuri de un miros frumos? De ce naiba cumperi porcaria aia de 5 lei, care miroase a ... nu stiu a ce. Urat, oricum. De ce? "N-am bani de alea scumpe, bine ca esti tu figurant .." Nu sunt. Eu zic ca mai bine arunci toate gunoaiele din masina, o speli, stai o luna fara, si cumperi naibii luna viitoare ceva care chiar miroase bine, decat sa te umpli de mizerii care miros a lamaie putreda. Eu am cumparat, in 2010, o solutie "premium" pentru interioare auto. Era intr-o perioada in care n-aveam bani de asa ceva... O am si acum, o folosesc inca. Costa cu 20 lei mai mult decat un spray mizerabil de la carefour.
La un moment dat aveam un laptop (Apple) care se incalzea foarte tare. Si ma uitam pe net, voiam sa-mi cumpar un suport de birou, care sa se potriveasca. Si erau scumpe.. inca sunt. Si la un moment dat am gasit intr-un magazin o chestie de plastic, de 35 lei, si am zis stii ce.. n-am bani de nimic fancy, iau asta, pana la urma ce naiba, trebuie doar sa il tina mai sus, ca sa nu se mai incalzeasca. S-a rupt dupa maxim 1 luna. L-am lipit cu superglue. S-a rupt iar. L-am pus deoparte, si l-am avut in casa vreo 2 ani de zile, asa rupt - si nu-l aruncam, ma gandeam mereu ca o sa-l lipesc. L-am aruncat, pana la urma. Suport "scump" nu mi-am mai cumparat, nu mai am nici laptpul acela. Dar am ramas cu infrangerea. Un nimic, ai putea spune, omule, nu esti intreg la cap, de ce iti incarci sufletul cu un suport de 35 de lei? Pentru ca mi-am incarcat viata cu el.
Pentru ca n-am avut, sau nu mi-am respectat standardul. Si de fiecare data cand fac asta, e o noua infrangere. O pereche de pantofi pe care i-am luat ieftin, care nu-mi plac, pe care ii port pentru ca trebuie - o infrangere. Un parfum la promotie, care nu miroase a nimic (placut) - alta infrangere. Ceva nereparat la masina? O baie nerenovata? Un servici la care fac maruntisuri, pe langa ce stiu? Infrangeri.
La mine in masina miroase acum exact cum imi place, pentru ca dupa multe deliberari am cumparat un parfum care imi place, care costa cat 3 seturi de braduti. Ieftin. Out of my head. Pentru job, casa, wtf am i doing with my life, oare cat mai dureaza? Cat trebuie sa ma mai coste? Sunt standard, acum, am de toate. Am niste tenisi lacoste, in care ma simt bine, si totusi ma incalt zilnic cu niste pantofi ieftini care ma strang.
Se afișează postările cu eticheta truisme. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta truisme. Afișați toate postările
13 iulie 2017
19 octombrie 2016
Sa fie bine
Acum ceva timp am luat niste danezi de la aeroport. Ocoleau zeci de metri ca sa traverseze pe trecerile de pietoni marcate prin parcare si strazile de acces din aeroport. De fiecare data ma socheaza contrastul intre culturile astea, "a lor" si a noastra. Oricare ar fi ei. Eu cand m-am dus acolo am traversat parcarea de-a dreptul (imi amintesc, pentru ca ploua, si statia autobuzului era destul de departe de intrare). Trecerile sunt marcate si la ei si la noi, doar ca ei sunt civilizati si eu nu.
Traim vremuri tulburi, in care toata lumea din jur, de la muncitor necalificat pana la presedinte, spune cu seriozitate ca ar fi mai bine sa fie bine, sa nu mai fie cum e acum. Dar cine face ceva pentru asta? Mi se pare ca toata lumea din jurul meu a uitat orice altceva in afara de clasicele de acum "cine e vinovat" si "nu se poate face nimic aici" si "astia fura, astia ne fura, astia ..".
Traim vremuri tulburi, in care toata lumea din jur, de la muncitor necalificat pana la presedinte, spune cu seriozitate ca ar fi mai bine sa fie bine, sa nu mai fie cum e acum. Dar cine face ceva pentru asta? Mi se pare ca toata lumea din jurul meu a uitat orice altceva in afara de clasicele de acum "cine e vinovat" si "nu se poate face nimic aici" si "astia fura, astia ne fura, astia ..".
16 februarie 2015
Istorie
Cand mergi prin Bucuresti, daca esti atent, vezi, din loc in loc, placi atinse de trecerea timpului prin care se povesteste istoria caselor sau a blocurilor pe care sunt montate.
Aici a locuit poetul. Aici a lucrat pictorul. Aici a fost redactia. Aici a murit.
Istoria asta exista pentru ca ea a fost scrisa. De poeti, pictori, arhitecti, sau ce-or fi fost oamenii astia, multi, de care altii au hotarat ca merita sa ne aducem aminte.
Peste cateva zeci de ani, o sa fie greu sa alcatuiesti o astfel de istorie a Bucurestiului. Poate ca, din loc in loc, vor mai fi astfel de placi. Eu unul n-am vazut niciuna mai recenta de anii 80.
Iar daca vor fi - dar cum sa fie, cine sa le faca, cine sa le zideasca? - ce sa fie scris pe ele? Aici a locuit arhitectul care a masacrat 4 strazi construind un bloc intre case de patrimoniu. Aici a locuit doctorul spagar cutare. Fostul primar, ramas in istorie pentru scandalurile de la teve.
Aici s-a nascut, a locuit, nu prea a muncit - dar a murit - nea caisa, mare urmaritor de drame televizate, bautor de bere si filosof de carciuma.
Aici a locuit poetul. Aici a lucrat pictorul. Aici a fost redactia. Aici a murit.
Istoria asta exista pentru ca ea a fost scrisa. De poeti, pictori, arhitecti, sau ce-or fi fost oamenii astia, multi, de care altii au hotarat ca merita sa ne aducem aminte.
Peste cateva zeci de ani, o sa fie greu sa alcatuiesti o astfel de istorie a Bucurestiului. Poate ca, din loc in loc, vor mai fi astfel de placi. Eu unul n-am vazut niciuna mai recenta de anii 80.
Iar daca vor fi - dar cum sa fie, cine sa le faca, cine sa le zideasca? - ce sa fie scris pe ele? Aici a locuit arhitectul care a masacrat 4 strazi construind un bloc intre case de patrimoniu. Aici a locuit doctorul spagar cutare. Fostul primar, ramas in istorie pentru scandalurile de la teve.
Aici s-a nascut, a locuit, nu prea a muncit - dar a murit - nea caisa, mare urmaritor de drame televizate, bautor de bere si filosof de carciuma.
28 martie 2014
enervant
Astazi ma gandeam, prins intr-o intalnire interminabila, cat de greu trece timpul, si cat de usor il pierd. Si as fi vrut sa fiu la birou, pentru ca aveam alte lucruri de facut. Si la birou, daca as fi fost -mi-am dat imediat seama- m-as fi gandit cat de greu trece timpul si cum as fi vrut sa fiu in alta parte, facand altceva, pentru ca din toate lucrurile pe care le am de facut, nu vreau sa fac niciunul. si ma plictiesesc.
Imi vine din ce in ce mai greu sa ma concentrez pe ceva. Imi pierd foarte repede interesul, si totusi sunt interesat de atat de multe lucruri. Nu stiu de unde "lehamitea" asta, uneori. Enervant.
Imi vine din ce in ce mai greu sa ma concentrez pe ceva. Imi pierd foarte repede interesul, si totusi sunt interesat de atat de multe lucruri. Nu stiu de unde "lehamitea" asta, uneori. Enervant.
20 martie 2010
Sunt un prost
Te-am crezut.
Am renuntat la masti si minciuni, la interese si jocuri, la planuri, strategii si scopuri. Am renuntat si la presupuneri, cu riscul sa fiu neplacut surprins - si m-am bucurat, pentru ca a fost bine.
Nu e. Nu sunt bun, eu, asa cum sunt. Tu vrei pe cineva care face ce trebuie, nu stii altfel.
Mototoli hartia si o arunca pe jos, scarbit. Nu, nu e o zi buna pentru scris astazi.
Am renuntat la masti si minciuni, la interese si jocuri, la planuri, strategii si scopuri. Am renuntat si la presupuneri, cu riscul sa fiu neplacut surprins - si m-am bucurat, pentru ca a fost bine.
Nu e. Nu sunt bun, eu, asa cum sunt. Tu vrei pe cineva care face ce trebuie, nu stii altfel.
Mototoli hartia si o arunca pe jos, scarbit. Nu, nu e o zi buna pentru scris astazi.
11 octombrie 2009
Frustrari
Multe. Dar, intr-o ordine aleatoare, cele de saptamana asta... (si sa ma iertati, stiu ca o sa va recunoasteti, dar n-am ce sa va fac. sa va prefaceti ca n-ati citit postul asta, ca nu-mi place sa discut face2face despre chestiile astea.)
Ma enerveaza mult oamenii care povestesc ce frumos e in "strainatate". Uneori, si eu povestesc, dar povestesc.. frustrat. Frustrat de exemplu, ca la nemti se poate cutare lucru, si la noi nu. Ei, oamenii de care vorbesc aici gasesc o voluptate in a povesti cum berea cutare e mai buna la italieni decat la spanioli, si cum intrarea la metrou din paris e mai altfel decat intrarea la metrou din londra. (si da, le scriu cu litera mica, asa cum scriu si bucuresti, pentru ca nu merita). In spatele bunei intentii, si a conversatiei "la o cafea", nu pot scapa de banuiala ca nu conteaza totusi atat de mult incat sa-mi povestiti asta de atatea ori. Da, e mai bine "acolo". De asta nici nu vreau sa ma duc "afara". Nu-mi mai povestiti, uneori lasati impresia ca va laudati. Elitist, asa.
Imi amintesc o discutie de demult, in care un prieten zicea ca ar vrea sa ajunga sa nu se mai uite la preturile din meniuri. "Sa ma uit la meniu, sa aleg, si sa nu ma intereseze." Proasta afacere. Eu saptamana trecuta am realizat ca ... nu stiu cum s-o spun, fara sa sune ciudat... cumpar lucruri fara sa ma uit cat costa. Si fara sa ma bucur de asta. Am nevoie, sau vreau, si in ecuatia asta uit amanuntul cu pretul, si nu e bine.
In plus, ma trezesc de multe ori la restaurant fara nici un ban. Am card, dar asta nu ma prea ajuta sa scap de sentimentul ala cretin ca n-am cu ce plati.
Si ma enerveaza frustrarile ... "provinciale", le spun eu - restaurantul asta e prea scump ca sa bem doar o cafea, aici lumea mananca. Ma enerveaza mai ales daca intr-un restaurant dintr-asta un chelner imi spune " sefu' ", ca aseara. Cum... sefu' ?!?
Intr-o discutie cu un elvetian, saptamana trecuta, el imi lauda anormalitatea din Romania. Eu am ridicat din umeri, eu unul as prefera legea de acolo. Da, amenda e mare, dar e mai buna decat haosul de aici. Ori amenda, ori anarhie, la noi e doar haos. (Si dezvolt idea oricand, doar sa ceara cineva...)
Si e trist, cand un prieten ma intreaba daca o sa scpam vreodata de sentimentul ala ciudat (pe care nu stiu cum sa-l numesc) pe care il avem dupa ce mergem la un concert... Chiar daca e un concert de gospel. Da, sunt "si la noi" concerte. N-am nici un sentiment. De ce ar trebui sa am un sentiment fata de normalitate?
Si mai sunt multe, dar e duminica si trebuie sa pierd timpul fara sa fac ceva meaningful.
30 aprilie 2008
Manageriale (2)
Micromanagement
Micromanagementul e un semn al co-dependentei (nu stiu daca acest cuvant exista in limba romana - deci nu stiu daca am scris corect... ) si al nesigurantei care definesc relatia intre un angajat si un manager prost. Pornind de la aceleasi experiente personale, descriu si dau cateva exemple...
Micromanagement de tipul "asa lucram noi". Ma refer aici la momentele in care inertia "organizatiei" este atat de mare, incat se recurge la metode "vechi" pentru a se rezolva absolut orice problema care apare. Pana si schimbarile se fac tot folosind metode vechi.
"Ce faci aici?"
"Pai, rezolv cutare lucru."
"Cum?"
"Asa, prin cutare metoda, etc"
"Pai nu e bine"
"De ce?"
"Noi nu am facut niciodata asa ceva. " si eterna continuare: "Fa asa(vechea solutie)! Asa e bine."
In aceeasi categorie intra eternele indicatii de tipul "Butonul asta trebuie sa fie mereu in partea dreapta" "De ce trebuie?" "Pentru ca noi asa am facut intotdeauna" Exceptand cazurile in care nevoia de standardizare este cu adevarat importanta (se creaza confuzie, lipseste claritatea, etc ) solutiile de genul asta duc la plafonare, la invechire si in final la lipsa de competitivitate. Mai ales in domeniul in care lucrez, cel al informaticii, al web-ului si internet-ului in particular. "Industria" se devolta - dar organizatia "ramane in urma" aplicand aceleasi solutii invechite. "Psihologia organizatiei" - definita de cea a angajatilor - cedeaza in fata fricii de necunoscut. Se gasesc tot felul de scuze - tehnologiile noi nu sunt sigure, metodele noi nu sunt suficient testate. Si chiar manifestari bizare prin care firma incearca sa convinga clientii ca "e imposibil".
Un alt exemplu de management prost e cel in care angajatul nu e lasat sa-si faca treaba, fiind hartuit cu schimbari minore pentru a satisface un "standard" uneori prea putin important in momentul respectiv. O situatie ipotetica (incerc sa dau un exemplu general, mai usor de urmarit decat ceva ..informatic)
Manager: "Trebuie sa construim o masina, cat mai repede posibil"
Angajat: "Ce fel de masina? Ce model? Cate locuri? Cate .. "
M: "Lasa asta acum !! Seful cel mare vrea in doua zile o masina care sa mearga! Detaliile le rezolvam dupa"
A: (oftand :) ) "Ok"
M: "Cat dureaza sa avem un prim prototip al masinii care sa functioneze, fara detalii?"
A: "Pai.. cam 2 zile..."
M: "Mult... Treci imediat la lucru."
A doua zi:
M: "Cum stam, nu e gata inca?"
A: "Pai .. in 3 ore termin. Masina are 4 roti, si merge. Trebuie sa-i mai pun volanul si .. "
M: "Poftim!?! Pai nu e vopsita! Nu are emblema! Nu are seria inscriptionata pe motor, si nici tapiterie in culoarea de care am discutat!!"
A: "Pai n-am discutat ca trebuie sa mearga si apoi deta.."
M: (Vizibil iritat de incompetenta crasa a angajatului) - "Nu ne putem prezenta cu o masina fara emblema, si fara seria pe motor."
A: "Ok, ma apuc de emblema, atunci".
Dupa 2 ore:
M: "Cum stam, e gata? Deja suntem in intarziere!!"
A: "Cum, intarziere? Am zis doua zile .. "
M: "Pai deja e aproape sfarsitul celei de-a doua zi.. "
A: "Da dar ieri.. "
M: "CE E ASTA? ASTA E EMBLEMA? Nu ne putem prezenta cu asa ceva. Nici culoarea nu e buna. "
A: "Pai .. cum sa le schimb?"
M: "Nu stiu, dar asa nu e bine".
Dupa (alte) 2 ore:
M: "Nu nici asa nu e bine"
Dupa (alte) 3 ore:
M: "Nu nici asa nu e bine"
Dupa ..
M: "Nu, nici asa nu e bine!!" "Of, trebuie sa fac totul singur. Pune aici o linie, aici un cerc, aici culoarea mai deschisa, aici mai inchisa."
A: "Pai ca sa pun aici un cerc mai imi trebuie 2 ore... "
M: "Hai, repede, ca suntem in intarziere"
A treia zi:
M: "E gata?"
A: "Am terminat emblema, si culoarea. Mai am de pus volanul si .. "
M: "Pai cum, nu functioneaza? Credeam ca e gata. Trebuia sa facem o demonstratie ieri!!"
A: "Pai am zis 2 zile - fara detalii, si deja una am perdut-o cu emblema si .. "
M: "AAAA ce naiba chiar trebuie sa am grija de fiecare amanunt, doar am zis de la inceput ca ne trebuie ceva functional, detaliile la sfarsit..."
etc etc (da, stiu ca povestioara asta arata cat de frustrat sunt, dar asta e, nu ma mai pot ascunde la nesfarsit :)) )
Micromanagementul duce la "supraincarcarea" ambelor parti - managerul se ocupa de toate detaliile, angajatul este obligat sa lucreze intr-un ritm si intr-un fel in care nu este eficient. Cauza principala este faptul ca managerii se feresc sa angajeze oameni mai "buni" decat ei - din diverse motive(toate gresite) . Spun "principala" pentru ca exista intotdeauna posibilitatea ca oamenii sa nu faca"ce trebuie" din alte motive, nu doar pentru ca "nu stiu". Oamenii trebuie sa stie intotdeauna exact Ce trebuie sa faca - nu neaparat Cum. Frustrarile unui angajat care este mereu atentionat ca nu face lucrurile cum i s-a spus (metoda proprie poate sa fie mai buna, dar sa nu fie inteleasa de nimeni, din lipsa de cunostinte... ) sau care este intrerupt mereu din activitati pentru a rezolva probleme marunte si mai putin "importante" duce mai mereu la "obedienta malitioasa" - va face tot ce i se spune, chiar daca isi da seama ca face lucrurile gresit, doar pentru a avea satisfactia ca "eram sigur ca nu e bine asa". Micro-managerul va fi din ce in ce mai ostil fata de angajat pentru ca isi da seama ca a gresit - si isi da seama ca angajatul stia asta - si se creaza un cerc vicios. Care nu poate fi incheiat decat prin demisie sau concediere.
Si nu in ultimul rand, vreau sa vorbesc depre managementul de tip "agricol" (explic imediat). Unii manageri au impresia ca oamenii lucreaza (singuri sau in echipa) dupa modelul agricol: 1 tractor ara un camp in 2 zile, deci 2 tractoare ara campul intr-o singura zi. Ceea ce in cele mai multe cazuri este profund gresit. Din disperare sau lipsa de experienta, un manager va pune doi sau mai multi oameni sa lucreze la un proiect pentru a-l termina mai repede. Uneori insa efectul este contrar - timpul creste direct proportional cu numarul de membri noi in echipa: se adauga timp pentru cunoasterea detaliilor proiectului, impartirea sarcinilor, acomodarea echipei, etc. Mai mult chiar - noii membri ai echipei vor face greseli pe care unul din cei cu experienta va trebui sa le repare - pierzand mult timp, evident. Apoi apar frictiuni intre membrii echipei - cei "rapizi" sunt nemultumiti de ritmul in care sunt siliti sa lucreze, cei mai inceti sunt frustrati de sacrificiile pe care le fac, sau de reprosurile (mai mult sau mai putin evidente) colegilor. Ambele categorii insa vor avea la un moment dat un "dusman" comun - pe tine, managerul agricultor.
Acum ma opresc, dar nu am terminat inca, sper sa mai gasesc timp si rabdare pentru restul exemplelor "asa nu" pe care le-am dunat in timp ..
Micromanagementul e un semn al co-dependentei (nu stiu daca acest cuvant exista in limba romana - deci nu stiu daca am scris corect... ) si al nesigurantei care definesc relatia intre un angajat si un manager prost. Pornind de la aceleasi experiente personale, descriu si dau cateva exemple...
Micromanagement de tipul "asa lucram noi". Ma refer aici la momentele in care inertia "organizatiei" este atat de mare, incat se recurge la metode "vechi" pentru a se rezolva absolut orice problema care apare. Pana si schimbarile se fac tot folosind metode vechi.
"Ce faci aici?"
"Pai, rezolv cutare lucru."
"Cum?"
"Asa, prin cutare metoda, etc"
"Pai nu e bine"
"De ce?"
"Noi nu am facut niciodata asa ceva. " si eterna continuare: "Fa asa(vechea solutie)! Asa e bine."
In aceeasi categorie intra eternele indicatii de tipul "Butonul asta trebuie sa fie mereu in partea dreapta" "De ce trebuie?" "Pentru ca noi asa am facut intotdeauna" Exceptand cazurile in care nevoia de standardizare este cu adevarat importanta (se creaza confuzie, lipseste claritatea, etc ) solutiile de genul asta duc la plafonare, la invechire si in final la lipsa de competitivitate. Mai ales in domeniul in care lucrez, cel al informaticii, al web-ului si internet-ului in particular. "Industria" se devolta - dar organizatia "ramane in urma" aplicand aceleasi solutii invechite. "Psihologia organizatiei" - definita de cea a angajatilor - cedeaza in fata fricii de necunoscut. Se gasesc tot felul de scuze - tehnologiile noi nu sunt sigure, metodele noi nu sunt suficient testate. Si chiar manifestari bizare prin care firma incearca sa convinga clientii ca "e imposibil".
Un alt exemplu de management prost e cel in care angajatul nu e lasat sa-si faca treaba, fiind hartuit cu schimbari minore pentru a satisface un "standard" uneori prea putin important in momentul respectiv. O situatie ipotetica (incerc sa dau un exemplu general, mai usor de urmarit decat ceva ..informatic)
Manager: "Trebuie sa construim o masina, cat mai repede posibil"
Angajat: "Ce fel de masina? Ce model? Cate locuri? Cate .. "
M: "Lasa asta acum !! Seful cel mare vrea in doua zile o masina care sa mearga! Detaliile le rezolvam dupa"
A: (oftand :) ) "Ok"
M: "Cat dureaza sa avem un prim prototip al masinii care sa functioneze, fara detalii?"
A: "Pai.. cam 2 zile..."
M: "Mult... Treci imediat la lucru."
A doua zi:
M: "Cum stam, nu e gata inca?"
A: "Pai .. in 3 ore termin. Masina are 4 roti, si merge. Trebuie sa-i mai pun volanul si .. "
M: "Poftim!?! Pai nu e vopsita! Nu are emblema! Nu are seria inscriptionata pe motor, si nici tapiterie in culoarea de care am discutat!!"
A: "Pai n-am discutat ca trebuie sa mearga si apoi deta.."
M: (Vizibil iritat de incompetenta crasa a angajatului) - "Nu ne putem prezenta cu o masina fara emblema, si fara seria pe motor."
A: "Ok, ma apuc de emblema, atunci".
Dupa 2 ore:
M: "Cum stam, e gata? Deja suntem in intarziere!!"
A: "Cum, intarziere? Am zis doua zile .. "
M: "Pai deja e aproape sfarsitul celei de-a doua zi.. "
A: "Da dar ieri.. "
M: "CE E ASTA? ASTA E EMBLEMA? Nu ne putem prezenta cu asa ceva. Nici culoarea nu e buna. "
A: "Pai .. cum sa le schimb?"
M: "Nu stiu, dar asa nu e bine".
Dupa (alte) 2 ore:
M: "Nu nici asa nu e bine"
Dupa (alte) 3 ore:
M: "Nu nici asa nu e bine"
Dupa ..
M: "Nu, nici asa nu e bine!!" "Of, trebuie sa fac totul singur. Pune aici o linie, aici un cerc, aici culoarea mai deschisa, aici mai inchisa."
A: "Pai ca sa pun aici un cerc mai imi trebuie 2 ore... "
M: "Hai, repede, ca suntem in intarziere"
A treia zi:
M: "E gata?"
A: "Am terminat emblema, si culoarea. Mai am de pus volanul si .. "
M: "Pai cum, nu functioneaza? Credeam ca e gata. Trebuia sa facem o demonstratie ieri!!"
A: "Pai am zis 2 zile - fara detalii, si deja una am perdut-o cu emblema si .. "
M: "AAAA ce naiba chiar trebuie sa am grija de fiecare amanunt, doar am zis de la inceput ca ne trebuie ceva functional, detaliile la sfarsit..."
etc etc (da, stiu ca povestioara asta arata cat de frustrat sunt, dar asta e, nu ma mai pot ascunde la nesfarsit :)) )
Micromanagementul duce la "supraincarcarea" ambelor parti - managerul se ocupa de toate detaliile, angajatul este obligat sa lucreze intr-un ritm si intr-un fel in care nu este eficient. Cauza principala este faptul ca managerii se feresc sa angajeze oameni mai "buni" decat ei - din diverse motive(toate gresite) . Spun "principala" pentru ca exista intotdeauna posibilitatea ca oamenii sa nu faca"ce trebuie" din alte motive, nu doar pentru ca "nu stiu". Oamenii trebuie sa stie intotdeauna exact Ce trebuie sa faca - nu neaparat Cum. Frustrarile unui angajat care este mereu atentionat ca nu face lucrurile cum i s-a spus (metoda proprie poate sa fie mai buna, dar sa nu fie inteleasa de nimeni, din lipsa de cunostinte... ) sau care este intrerupt mereu din activitati pentru a rezolva probleme marunte si mai putin "importante" duce mai mereu la "obedienta malitioasa" - va face tot ce i se spune, chiar daca isi da seama ca face lucrurile gresit, doar pentru a avea satisfactia ca "eram sigur ca nu e bine asa". Micro-managerul va fi din ce in ce mai ostil fata de angajat pentru ca isi da seama ca a gresit - si isi da seama ca angajatul stia asta - si se creaza un cerc vicios. Care nu poate fi incheiat decat prin demisie sau concediere.
Si nu in ultimul rand, vreau sa vorbesc depre managementul de tip "agricol" (explic imediat). Unii manageri au impresia ca oamenii lucreaza (singuri sau in echipa) dupa modelul agricol: 1 tractor ara un camp in 2 zile, deci 2 tractoare ara campul intr-o singura zi. Ceea ce in cele mai multe cazuri este profund gresit. Din disperare sau lipsa de experienta, un manager va pune doi sau mai multi oameni sa lucreze la un proiect pentru a-l termina mai repede. Uneori insa efectul este contrar - timpul creste direct proportional cu numarul de membri noi in echipa: se adauga timp pentru cunoasterea detaliilor proiectului, impartirea sarcinilor, acomodarea echipei, etc. Mai mult chiar - noii membri ai echipei vor face greseli pe care unul din cei cu experienta va trebui sa le repare - pierzand mult timp, evident. Apoi apar frictiuni intre membrii echipei - cei "rapizi" sunt nemultumiti de ritmul in care sunt siliti sa lucreze, cei mai inceti sunt frustrati de sacrificiile pe care le fac, sau de reprosurile (mai mult sau mai putin evidente) colegilor. Ambele categorii insa vor avea la un moment dat un "dusman" comun - pe tine, managerul agricultor.
Acum ma opresc, dar nu am terminat inca, sper sa mai gasesc timp si rabdare pentru restul exemplelor "asa nu" pe care le-am dunat in timp ..
22 noiembrie 2007
Project management
La job-ul asta nu sunt doar un angajat, sunt student la un curs practic de management(nu tocmai eficient), asa ca poate ar fi bine sa iau si niste notite.
Eu am avut in facultate un curs de Project Management unde am invatat o teorie foarte interesanta despre misiuni, obiective, obiective principale, obiective secundare, activitati, etapizare, bugete, samd. Dupa cum ne zicea si profesorul care o preda - "sublim dar inaplicabil".
Cel putin la noi, in firmele de dimensiuni relativ reduse, cu oamenii care sunt interesati doar de prezent si de bani. Cum am citit eu de mult intr-o carte "desteapta"- managerii se concentreaza pe rezolvarea problemelor urgente, ale prezentului, pentru ca daca nu le rezolva, oricum nu mai "prind" viitorul pe aceeasi pozitie de conducere, asa ca ar fi inutil sa gandeasca in perspectiva. "Sa rezolvam asta acum, repede, si vedem noi, ce facem cu restul, cand ajungem acolo". (Sincer, la urma urmei, parerea mea e ca de fapt asta si e ceea ce trebuie sa faca managerul. Sa rezolve problemele prezentului - la viitor trebuie sa se gandeasca vizionarii din firma - "antreprenorii", patronii, consiliile, etc.) Fiecare cu treaba lui. Numai ca, nu-i asa, toti suntem destepti, si mereu trebuie sa demonstram asta cuiva.
Rari si valorosi sunt cei care stiu cu adevarat ce vor, si refuza "puterea de a lua deciziile" - nu pentru ca le e frica de responsabilitate, ci pentru ca sunt prea buni specialisti. Doar ca un astfel de om are neaparata nevoie de un sef BUN, care sa-l coordoneze sa faca ce trebuie. Altfel, specialistul va munci inutil, neproductiv si va fi din ce in ce mai frustrat. Va contesta deciziile "de sus" dar - lipsit de orice interes fata de partea mai putin tehnica a procesului in care e implicat (clienti, contracte, promisiuni), nu va propune solutii viabile - complete, ci doar va arata de ce nu sunt bune cele actuale.Ceea ce propune el este o inovatie, o solutie eleganta tehnic; este o infrastructura noua sau un mod de a face totul mai bine. Dar care cere timp, resurse si cel mai grav nu rezolva imediat problemele actuale. Ceea ce duce, evident, la frustrarea sefului care este pus in pozitia dificila de a nu intelege despre ce e vorba, si ce ar trebui sa faca mai departe. Si atunci, pentru ca seful e sef, impune solutia care i se pare cea mai potrivita. Si specialistul pleaca unde isi poate face treaba fara sa fie pus in astfel de situatii. (Uneori te saturi de prea mult Nimic? Niciodata?)
M-am indepartat de ideea de project management. Una din regulile de baza pe care o vad incalcata prea des in jurul meu e cea ca Project managementul se face de project manageri, nu de "muncitorii" implicati in proiect. E ca si cum ai cere unui zidar sa proiecteze o catedrala. A doua mare greseala e cea ca project managerii se implica si impun detaliile tehnice, si asta e ca si cum proiectantul l-ar invata pe zidar cum sa aseze caramida pe caramida. A, si o alta mare greseala e sa consideri ca poti pune doi programatori sa lucreze pe principiul daca un programator termina un program in doua zile, doi programatori termina acelasi program intr-o zi. Nu e ca si cum ai pune caramida pe caramida, nu? Programarea nu e ca vopsitul unui gard.. cu cat mai multi, cu atat mai bine....
E ok sa mai sarim cate un nivel, din cand in cand, si "pionii" sa se implice in decizii, pentru ca informatia (de cele mai multe ori exclusiv tehnica) pe care o aduc ei este importanta in luarea deciziilor, si e important si pentru cei "de sus" sa se implice in munca "de jos" pentru ca pot aduce experienta, pot aduce viziune, sau doar o parere "din afara". Dar e o greseala sa ai un executant care stabileste time-frameuri si planifica proiectul - si e la fel de gresit pentru un "sef" sa impuna detalii tehnice in rezolvarea problemelor.
Mai departe, e gresit sa nu respecti ceea ce spui, din pozitia de sef. E anormal sa trebuiasca pastrate dovezi scrise. E anormal sa ne demonstram cine are dreptate, in loc sa rezolvam problemele. Am sustinut si am sa sustin intotdeauna ca relatiile de munca trebuie sa fie definite doar prin respect. Exista o camaraderie, exista distractii si neintelegeri dar DEFINITORIU trebuie sa fie respectul si nimic altceva. Sa nu uitam niciodata: Familiarity breeds contempt.
Concluzia a ceea ce voiam sa spun este ca project managementul este la fel de important ca si dezvoltarea in sine a proiectului (fie ca vorbim de un website sau o de contructia unei catedrale). Atunci cand il ignori complet, nu esti in stare (timp, incompetenta) sau iti bati joc constient de obiectivele si etapele pe care le-ai stabilit (si indirect de cei care muncesc) nu te poti astepta decat la un rezultat... dezastruos.
Eu am avut in facultate un curs de Project Management unde am invatat o teorie foarte interesanta despre misiuni, obiective, obiective principale, obiective secundare, activitati, etapizare, bugete, samd. Dupa cum ne zicea si profesorul care o preda - "sublim dar inaplicabil".
Cel putin la noi, in firmele de dimensiuni relativ reduse, cu oamenii care sunt interesati doar de prezent si de bani. Cum am citit eu de mult intr-o carte "desteapta"- managerii se concentreaza pe rezolvarea problemelor urgente, ale prezentului, pentru ca daca nu le rezolva, oricum nu mai "prind" viitorul pe aceeasi pozitie de conducere, asa ca ar fi inutil sa gandeasca in perspectiva. "Sa rezolvam asta acum, repede, si vedem noi, ce facem cu restul, cand ajungem acolo". (Sincer, la urma urmei, parerea mea e ca de fapt asta si e ceea ce trebuie sa faca managerul. Sa rezolve problemele prezentului - la viitor trebuie sa se gandeasca vizionarii din firma - "antreprenorii", patronii, consiliile, etc.) Fiecare cu treaba lui. Numai ca, nu-i asa, toti suntem destepti, si mereu trebuie sa demonstram asta cuiva.
Rari si valorosi sunt cei care stiu cu adevarat ce vor, si refuza "puterea de a lua deciziile" - nu pentru ca le e frica de responsabilitate, ci pentru ca sunt prea buni specialisti. Doar ca un astfel de om are neaparata nevoie de un sef BUN, care sa-l coordoneze sa faca ce trebuie. Altfel, specialistul va munci inutil, neproductiv si va fi din ce in ce mai frustrat. Va contesta deciziile "de sus" dar - lipsit de orice interes fata de partea mai putin tehnica a procesului in care e implicat (clienti, contracte, promisiuni), nu va propune solutii viabile - complete, ci doar va arata de ce nu sunt bune cele actuale.Ceea ce propune el este o inovatie, o solutie eleganta tehnic; este o infrastructura noua sau un mod de a face totul mai bine. Dar care cere timp, resurse si cel mai grav nu rezolva imediat problemele actuale. Ceea ce duce, evident, la frustrarea sefului care este pus in pozitia dificila de a nu intelege despre ce e vorba, si ce ar trebui sa faca mai departe. Si atunci, pentru ca seful e sef, impune solutia care i se pare cea mai potrivita. Si specialistul pleaca unde isi poate face treaba fara sa fie pus in astfel de situatii. (Uneori te saturi de prea mult Nimic? Niciodata?)
M-am indepartat de ideea de project management. Una din regulile de baza pe care o vad incalcata prea des in jurul meu e cea ca Project managementul se face de project manageri, nu de "muncitorii" implicati in proiect. E ca si cum ai cere unui zidar sa proiecteze o catedrala. A doua mare greseala e cea ca project managerii se implica si impun detaliile tehnice, si asta e ca si cum proiectantul l-ar invata pe zidar cum sa aseze caramida pe caramida. A, si o alta mare greseala e sa consideri ca poti pune doi programatori sa lucreze pe principiul daca un programator termina un program in doua zile, doi programatori termina acelasi program intr-o zi. Nu e ca si cum ai pune caramida pe caramida, nu? Programarea nu e ca vopsitul unui gard.. cu cat mai multi, cu atat mai bine....
E ok sa mai sarim cate un nivel, din cand in cand, si "pionii" sa se implice in decizii, pentru ca informatia (de cele mai multe ori exclusiv tehnica) pe care o aduc ei este importanta in luarea deciziilor, si e important si pentru cei "de sus" sa se implice in munca "de jos" pentru ca pot aduce experienta, pot aduce viziune, sau doar o parere "din afara". Dar e o greseala sa ai un executant care stabileste time-frameuri si planifica proiectul - si e la fel de gresit pentru un "sef" sa impuna detalii tehnice in rezolvarea problemelor.
Mai departe, e gresit sa nu respecti ceea ce spui, din pozitia de sef. E anormal sa trebuiasca pastrate dovezi scrise. E anormal sa ne demonstram cine are dreptate, in loc sa rezolvam problemele. Am sustinut si am sa sustin intotdeauna ca relatiile de munca trebuie sa fie definite doar prin respect. Exista o camaraderie, exista distractii si neintelegeri dar DEFINITORIU trebuie sa fie respectul si nimic altceva. Sa nu uitam niciodata: Familiarity breeds contempt.
Concluzia a ceea ce voiam sa spun este ca project managementul este la fel de important ca si dezvoltarea in sine a proiectului (fie ca vorbim de un website sau o de contructia unei catedrale). Atunci cand il ignori complet, nu esti in stare (timp, incompetenta) sau iti bati joc constient de obiectivele si etapele pe care le-ai stabilit (si indirect de cei care muncesc) nu te poti astepta decat la un rezultat... dezastruos.
25 octombrie 2007
Sa nu ai incredere in prieteni
(in continuarea comentariului meu de la articolul scris de Andrei)
Chiar daca imi doresc sa fiu intotdeauna puternic, chiar daca as vrea sa stiu tot timpul care e varianta corecta, ce trebuie sa fac si cum sa aleg, nu-mi reuseste intotdeauna. Chiar daca as vrea sa nu ma sprijine nimeni cu bani sau cu sfaturi, uneori nu pot merge mai departe fara ajutor.
Si ajutorul il caut la prietenii mei. Daca e vorba de ce masina vreau sa imi cumpar sau de servicul din care vreau sau nu sa demisionez, uneori mintea mea nu imi ajunge, simt nevoia unui ajutor din afara. Vreau sa stiu daca am dreptate, vreau sa stiu daca fac ceea ce trebuie. Imi pierd increderea in mine si atunci caut ajutor in afara.
Numai ca prietenii mei ( si ai tai, daca stai sa te gandesti bine) ma sfatuiesc numai de rau.
Cand am terminat facultatea si ceva imi spunea ca nu sunt facut pentru un "servici", prietenii mei mi-au spus ca si ei au crezut la fel, la inceput, dar apoi si-au dat seama ca nu e chiar asa de rau. Cand le-am spus ca as vrea sa fac o afacere, sa pornesc ceva pe cont propriu, mi-au raspuns ca n-o sa mearga, ca ideea nu e buna, ca e nevoie de prea multi bani, ca o sa pierd, ca pierd timpul, ca in felul asta nu o sa fac nimic serios niciodata. Cand mi-am facut o afacere, prietenii m-au privit cu neincredere, pentru ca erau mai mult ca siguri ca n-o sa mearga. Cand a mers, mi-au spus ca e usor sa faci ceva cu bani "de acasa" dar ca pe termen lung nu e chiar asa de simplu. Cand nu a mers, mi-au spus linistiti ca ei stiau de la inceput ca nu e o idee buna.
Prietenii mei mi-au spus ca o afacere nu e sigura, pe cand serviciul lor da. Prietenii mi-au spus ca serviciul nu mai e bun si ca trebuie sa incepem o afacere, prietenii mi-au spus ca nu putem incepe o afacere si nici nu mai putem sta degeaba - trebuie sa ne gasim un servici. Prietenii m-au chemat in Bucuresti ca sa nu imi irosesc timpul in orasul meu prafuit, din provincie; prietenii imi spun ce bine se simt de cand s-au intors in orasul meu prafuit de provincie, Bucurestiul era deja prea mult.
Prietenii mei ma sfatuiesc sa 'traiesc' acum cat sunt tanar. Sa-mi cumpar cumpar de toate in credit, acum cand am ocazia. Prietenii ma compatimesc pentru ca am salar mic, prietenii ma inteleg si imi spun ca asa a fost si pentru ei la inceput. Prietenii ma sfatuiesc sa imi caut un 'servici mai bun' unde sa muncesc mai putin si sa castig mai mult. Prietenii ma sfatuiesc sa-mi cumpar o masina puternica pentru ca trebuie sa merg repede; sa-mi cumnpar o masina sigura, pentru ca trebuie sa fiu in siguranta. Prietenii imi spun sa-mi cunmpar o masina scumpa, ca sa nu-mi para rau mai tarziu; sa-mi cumpar o masina ieftina, ca sa pot suporta ratele.
Prietenii mei ma sfatuiesc sa-mi gasesc un servici inainte sa-mi dau demisia. Prietenii mei ma sfatuiesc sa mai am rabdare, sa nu iau hotarari la nervi, la urma urmei de ce ma consum atat? Exagerez, ca de obicei, cand spun ca nu-mi place as fiu calcat in picioare. Umilinta e ceva la ordinea zilei, la un servici, sa incerc sa ma obisnuiesc cu asta. Si cu prostii, am sa am mereu ocazia sa fiu langa ei. Prietenii mei ma privesc cu compatimire, lasa, peste ceva timp am sa am si eu salariul pe care il au ei, sau se ofera sa imi gaseasca servicii mai bun daca eu nu sunt hotarat sa caut.
Prietenii mei nu inteleg ce vreau eu de la viata sau de ce ii tot bat la cap cu prostiile mele despre antreprenoriat sau afaceri. Afacerile le fac cei cu bani, eu nu am sanse, ei tot imi spun chestia asta dar eu sunt (asa cum am fost dintotdeauana) un incapatanat care nu vreau sa inteleg asta. Eu sunt (asa cum am fost dintotdeauna) putin nebun, acum sunt unul din cei "care au blog", numai gura de mine.
Prietenii mei ma ajuta. Ma imprumuta cu bani, daca si cand am nevoie. Ma sfatuiesc, intotdeauna de bine. Ma compatimesc atunci cand ma plang, si sunt mereu de acord cu mine. Viata e grea, si nu avem sanse la mai mult. Ce filme ai mai vazut saptamana asta?
Eu nu ma simt un ratat. Stiu ca exista aceasta posibilitate, asa cum exista un infinit de alte posibilitati. Mi-e frica de asta, dar stiu ca sunt singurul care determina ceea ce se va intampla cu mine.
Am nevoie de ajutor de la prieteni, dar in cele mai multe cazuri, cel mai bun ajutor ar fi o palma in momentul in care incep sa ma lamentez.
Chiar daca imi doresc sa fiu intotdeauna puternic, chiar daca as vrea sa stiu tot timpul care e varianta corecta, ce trebuie sa fac si cum sa aleg, nu-mi reuseste intotdeauna. Chiar daca as vrea sa nu ma sprijine nimeni cu bani sau cu sfaturi, uneori nu pot merge mai departe fara ajutor.
Si ajutorul il caut la prietenii mei. Daca e vorba de ce masina vreau sa imi cumpar sau de servicul din care vreau sau nu sa demisionez, uneori mintea mea nu imi ajunge, simt nevoia unui ajutor din afara. Vreau sa stiu daca am dreptate, vreau sa stiu daca fac ceea ce trebuie. Imi pierd increderea in mine si atunci caut ajutor in afara.
Numai ca prietenii mei ( si ai tai, daca stai sa te gandesti bine) ma sfatuiesc numai de rau.
Cand am terminat facultatea si ceva imi spunea ca nu sunt facut pentru un "servici", prietenii mei mi-au spus ca si ei au crezut la fel, la inceput, dar apoi si-au dat seama ca nu e chiar asa de rau. Cand le-am spus ca as vrea sa fac o afacere, sa pornesc ceva pe cont propriu, mi-au raspuns ca n-o sa mearga, ca ideea nu e buna, ca e nevoie de prea multi bani, ca o sa pierd, ca pierd timpul, ca in felul asta nu o sa fac nimic serios niciodata. Cand mi-am facut o afacere, prietenii m-au privit cu neincredere, pentru ca erau mai mult ca siguri ca n-o sa mearga. Cand a mers, mi-au spus ca e usor sa faci ceva cu bani "de acasa" dar ca pe termen lung nu e chiar asa de simplu. Cand nu a mers, mi-au spus linistiti ca ei stiau de la inceput ca nu e o idee buna.
Prietenii mei mi-au spus ca o afacere nu e sigura, pe cand serviciul lor da. Prietenii mi-au spus ca serviciul nu mai e bun si ca trebuie sa incepem o afacere, prietenii mi-au spus ca nu putem incepe o afacere si nici nu mai putem sta degeaba - trebuie sa ne gasim un servici. Prietenii m-au chemat in Bucuresti ca sa nu imi irosesc timpul in orasul meu prafuit, din provincie; prietenii imi spun ce bine se simt de cand s-au intors in orasul meu prafuit de provincie, Bucurestiul era deja prea mult.
Prietenii mei ma sfatuiesc sa 'traiesc' acum cat sunt tanar. Sa-mi cumpar cumpar de toate in credit, acum cand am ocazia. Prietenii ma compatimesc pentru ca am salar mic, prietenii ma inteleg si imi spun ca asa a fost si pentru ei la inceput. Prietenii ma sfatuiesc sa imi caut un 'servici mai bun' unde sa muncesc mai putin si sa castig mai mult. Prietenii ma sfatuiesc sa-mi cumpar o masina puternica pentru ca trebuie sa merg repede; sa-mi cumnpar o masina sigura, pentru ca trebuie sa fiu in siguranta. Prietenii imi spun sa-mi cunmpar o masina scumpa, ca sa nu-mi para rau mai tarziu; sa-mi cumpar o masina ieftina, ca sa pot suporta ratele.
Prietenii mei ma sfatuiesc sa-mi gasesc un servici inainte sa-mi dau demisia. Prietenii mei ma sfatuiesc sa mai am rabdare, sa nu iau hotarari la nervi, la urma urmei de ce ma consum atat? Exagerez, ca de obicei, cand spun ca nu-mi place as fiu calcat in picioare. Umilinta e ceva la ordinea zilei, la un servici, sa incerc sa ma obisnuiesc cu asta. Si cu prostii, am sa am mereu ocazia sa fiu langa ei. Prietenii mei ma privesc cu compatimire, lasa, peste ceva timp am sa am si eu salariul pe care il au ei, sau se ofera sa imi gaseasca servicii mai bun daca eu nu sunt hotarat sa caut.
Prietenii mei nu inteleg ce vreau eu de la viata sau de ce ii tot bat la cap cu prostiile mele despre antreprenoriat sau afaceri. Afacerile le fac cei cu bani, eu nu am sanse, ei tot imi spun chestia asta dar eu sunt (asa cum am fost dintotdeauana) un incapatanat care nu vreau sa inteleg asta. Eu sunt (asa cum am fost dintotdeauna) putin nebun, acum sunt unul din cei "care au blog", numai gura de mine.
Prietenii mei ma ajuta. Ma imprumuta cu bani, daca si cand am nevoie. Ma sfatuiesc, intotdeauna de bine. Ma compatimesc atunci cand ma plang, si sunt mereu de acord cu mine. Viata e grea, si nu avem sanse la mai mult. Ce filme ai mai vazut saptamana asta?
Eu nu ma simt un ratat. Stiu ca exista aceasta posibilitate, asa cum exista un infinit de alte posibilitati. Mi-e frica de asta, dar stiu ca sunt singurul care determina ceea ce se va intampla cu mine.
Am nevoie de ajutor de la prieteni, dar in cele mai multe cazuri, cel mai bun ajutor ar fi o palma in momentul in care incep sa ma lamentez.
19 august 2007
Legea persistentei
Am citit acum un articol despre Legea Atractiei (credeti in LoA?) si (chiar daca e tarziu) cred ca e momentul sa-mi scriu o idee...
Mai mult decat in LoA eu cred in (ceea ce am denumit) Legea Persistentei (iertare, daca termenul exista deja ... ). Aceasta lege, a Persistentei, cred ca se aplica la tot ceea ce facem(vrem sa obtinem). Si legea e simpla - daca esti hotarat sa duci pana la capat ceea ce ai inceput ( sa obtii ceea ce iti doresti), daca esti persistent in dorinta si actiune, vei atinge rezultatul dorit. E simplu, nu? E o chestie care pare cam ... spusa ca sa 'ma aflu in treaba', nu ? Nu. Eu ma refer la acel sentiment pe care il ai ( la hotararea pe care o iei ) cand iti propui sa incepi 'ceva' - ca nu te vei opri pana nu il vei obtine, indiferent de obstacol, de timp sau de costuri. In acel moment, in care ai luat hotararea de a fi persistent, acel 'ceva' care aplica Legea Atractiei va aranja cartile in favoarea ta. In timp ce am scris fraza de mai sus, in background am auzit un promo la o emisiune cu Donald Trump - "I want to build the tallest towers - and I will ! ". Despre asta vorbesc.
Uneori, Legea Persistentei se suprapune cu ceea ce multi numesc o dovada de nebunie: sa incerci acelasi lucru asteptand alte rezultate. Va contrazic ... daca esti indeajuns de hotarat sa obtii un lucru, s-ar putea sa-l obtii incercand acelasi lucru ferm hotarat sa nu renunti. Nu vi s-a intamplat niciodata? Eu imi aduc aminte cum instalam driverul de la placa de sunet AD1815 de pe floppy, pe Windows95. Repetam de cel putin 5, 6 ori aceeasi procedura, identic, si .. da, mergea a opta oara. Daca nu mergea la primele 10 incercari - continuam, pentru ca eram ferm convins ca o sa mearga.
Mereu cand am o problema care pare fara iesire, ( sentimentul acela al disperarii, cand nu gasesti solutia, cand te enervezi, cand vrei sa spargi ceva sau sa plangi ) ma opresc si imi spun ca nu voi renunta. Atat. Indiferent cat va dura si ce va trebui sa fac, nu voi renunta pana nu voi obtine solutia. Dupa acest moment, in cele mai multe cazuri solutia apare imediat.
Probabil nu e nevoie de aceasta precizare ( a existentei Legii Persistentei ) dar cred ca una din greselile fundamentale pe care le facem in viata este aceea de a incepe "ceva" fara a avea incredere in reusita si fara a fi hotarati sa terminam.
Si ... da, eu sunt unul din "acei oameni" care cred in Legea Atractiei.
Mai mult decat in LoA eu cred in (ceea ce am denumit) Legea Persistentei (iertare, daca termenul exista deja ... ). Aceasta lege, a Persistentei, cred ca se aplica la tot ceea ce facem(vrem sa obtinem). Si legea e simpla - daca esti hotarat sa duci pana la capat ceea ce ai inceput ( sa obtii ceea ce iti doresti), daca esti persistent in dorinta si actiune, vei atinge rezultatul dorit. E simplu, nu? E o chestie care pare cam ... spusa ca sa 'ma aflu in treaba', nu ? Nu. Eu ma refer la acel sentiment pe care il ai ( la hotararea pe care o iei ) cand iti propui sa incepi 'ceva' - ca nu te vei opri pana nu il vei obtine, indiferent de obstacol, de timp sau de costuri. In acel moment, in care ai luat hotararea de a fi persistent, acel 'ceva' care aplica Legea Atractiei va aranja cartile in favoarea ta. In timp ce am scris fraza de mai sus, in background am auzit un promo la o emisiune cu Donald Trump - "I want to build the tallest towers - and I will ! ". Despre asta vorbesc.
Uneori, Legea Persistentei se suprapune cu ceea ce multi numesc o dovada de nebunie: sa incerci acelasi lucru asteptand alte rezultate. Va contrazic ... daca esti indeajuns de hotarat sa obtii un lucru, s-ar putea sa-l obtii incercand acelasi lucru ferm hotarat sa nu renunti. Nu vi s-a intamplat niciodata? Eu imi aduc aminte cum instalam driverul de la placa de sunet AD1815 de pe floppy, pe Windows95. Repetam de cel putin 5, 6 ori aceeasi procedura, identic, si .. da, mergea a opta oara. Daca nu mergea la primele 10 incercari - continuam, pentru ca eram ferm convins ca o sa mearga.
Mereu cand am o problema care pare fara iesire, ( sentimentul acela al disperarii, cand nu gasesti solutia, cand te enervezi, cand vrei sa spargi ceva sau sa plangi ) ma opresc si imi spun ca nu voi renunta. Atat. Indiferent cat va dura si ce va trebui sa fac, nu voi renunta pana nu voi obtine solutia. Dupa acest moment, in cele mai multe cazuri solutia apare imediat.
Probabil nu e nevoie de aceasta precizare ( a existentei Legii Persistentei ) dar cred ca una din greselile fundamentale pe care le facem in viata este aceea de a incepe "ceva" fara a avea incredere in reusita si fara a fi hotarati sa terminam.
Si ... da, eu sunt unul din "acei oameni" care cred in Legea Atractiei.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)