Devil might be in the details, but perfection is somwhere around there too.
Nu stiu cat de mult am sa reusesc sa scriu acum, pentru ca vreau sa vorbesc de prea multe lucruri odata. Mai am un draft de la o insemnare din seria "legile banilor" (despre tabele si calcule) dar .. deocamdata ramane draft. Vreau sa vorbesc despre "perfectiune", vreau sa vorbesc (din nou) despre frica, vreau sa vorbesc despre relatia (bazata pe respect) intre patron (superior) si angajat, despre pofta de viata, motivatie si dezamagire. Haos.
Dincolo de orice aparenta, totul ajunge sa fie judecat dupa detalii. "La bani marunti". Absolut tot ceea ce vrem sa facem oricat de atractiv sau interesant ar parea la inceput se reduce la o suma de detalii care presupun un efort mai putin placut decat cel de a avea o idee mareata. Detaliile inseamna efort si rutina, inseamna plictiseala, demotivare, "la urma urmei chiar trebuie sa fac asta ?". Sau cum am zis eu azi, mai in gluma mai in serios... "Am facut doua facultati ca sa uploadez poze??" Pai .. aparent da, atunci cand asta face parte din "the big picture". Stiu ca pare o chestie naiva, dar eu chiar simt ca azi am invatat o lectie importanta, si blogul asta se cheama "Connect the Dots" pentru ca asta am avut in cap atunci cand l-am creat - sa-mi scriu ideile si sa "unesc punctele".
Sunt sigur ca toata lumea simte la fel, atunci cand porneste sa "construiasca" ceva si se impotmoleste in detalii. Sentimentul acela ... "chiar trebuie sa fac asta? asa? nu as putea sa sar peste chestia asta ? sa o "simplific" putin ? " Scopul final, rezultatul pe care il dorim este ceva indepartat, focusul este acum pe cat de greu este ceea ce lucrez acum. Ce se itampla in continuare ... ori e "prea greu" si atunci apare "las asta pe mai tarziu"(si de multe ori momentul "potrivit" nu mai apare niciodata), ori strangi din dinti si mergi mai departe. Si poti face lucrurile bine, sau sa le lasi facute "pe jumatate". Perfectiunea e o chestie al naibii de simpla. E rabdarea sa faci fiecare lucru oricat de nesemnificativ, sau greu poate parea la momentul respectiv, din dorinta de a atinge rezultatul propus. Stiu ca am spus o chestie pe care au spus-o multi altii mult mai bine inaintea mea ....asta e.
Astazi dupa sase ore de lucru uploadasem mai putin de jumatate din poze. O chestie al naibii de plictisitoare, sa deschizi poza, sa o tai, sa o salvezi, sa o uploadezi. Over and over again. "Sunt o victima" e cel mai usor lucru de spus, cu dintii stransi, cu pumnii stransi, de ce trebuie eu sa uploadez poza, cum am ajuns eu aici, nu e locul meu, eu trebuie sa fac ceva senzational si nu sa uploadez poze. Nu am facut doua facultati ca sa uploadez poze. Merit mai mult, sunt prost tratat , etc .. stiti despre ce vorbesc, nu? Perfectiunea inseamna sa nu asculti impulsul care spune "ce mai conteaza o poza la atatea sute?" si sa o tai pe fiecare corect, si sa nu "uiti" nici una. Nu spun acum ca am facut ceva perfect, pentru ca sunt la inceput de drum. Spun ca am simtit ca am inteles chestia asta, ca secretul din spatele satisfactiei unui om care vrea sa cumpere o casa este sa vada amarata aia de poza clar si fara colturi taiate, si sa nu fie o poza de la alta casa sau o poza in care nu poate citi nimic din ceea ce scrie acolo. Si ca eu asta fac acum, construiesc un intreg, o experienta, de aceea toate pozele trebuie sa aiba aceeasi dimensiune. Nu doar "uploadez niste poze".
Mai departe, o greseala fatala facuta de patron sau superior in relatia cu un angajat (practic asta se aplica la orice relatie interumana, dar asta e contextul care mi-e mie aproape acum) si care poate parea minora dar .. nu e. Sa-i spui unui om care lucreaza pentru tine "nimic din ce ai facut nu e bine" sau (referitor la ceea ce lucreaza in acel moment) "arata ca naiba" sau "nu e bine deloc". Este echivalentul unui "atac la persoana" - momentul in care doua persoana se cearta pentru un lucru "anume" si una din ele spune o chestie de genul "niciodata nu faci cutare lucru (bine)". Ok, am gresit, si sunt pregatit sa recunosc, (sa regret,) sa-mi cer scuze, daca e cazul si sa remediez greseala. Dar ... nimic din ceea ce am facut nu e bine ... chiar asa? Nimic? Niciodata? Asta e o jignire, oricat de lipsit de intentie ar fi cel care spune asta. Iar in momentul in care cel care o spune e un "superior", e lipsa de respect fata de munca angajatului, chiar fata de angajatul respectiv. Eu as fi raspuns mai mult ca sigur "Bine, atunci, daca nimic nu e bine inseamna ca am facut prea multe greseli ca sa mai lucrez in continuare aici." Orice remarca de genul asta, care nu semnaleaza o greseala anume, cand lasi omul cu impresia ca nu apreciezi sau nu respecti munca pe care o face e o greseala fatala de management. Si spun fatala pentru ca indiferent daca relatia continua, ea este compromisa. Eu am fost jignit cand mi s-a spus ca situl la care lucram "e varza"... nu conteaza ce inseamna lucrul asta pentru cel ce o spune, ci pentru cine o aude.
Voiam sa mai vorbesc despre motivatie si dezamagire. Uneori "nu mai am timp de nimic", "muncesc de pomana" sunt REALE. Atunci cand fiecare zi e la fel, si cand nu mai ai nici un reper de care sa te agati, timpul trece mult prea repede. Si cand nu ai rezultate palpabile atunci cand ai nevoie de ele nu ai cum sa nu fii dezamagit. Maine - despre pofta de viata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu