27 decembrie 2009

Tu. Eu cu mine.

Numa' ca totul i-o iluzie
si ma trezesc fara sa trag vreo concluzie.

Asta e coloana sonora, pentru vacanta de anul asta. Anul trecut a fost IIO-Kiss You. Inchid ochii, si o aud, suprapusa peste melodia de acum. Cred ca asta e pacatul meu cel mai mare, ca nu pot sa uit.

Am avut mereu puterea sa recunosc ca problemele altora sunt mai grave ca ale mele. Nu m-a ajutat cu nimic, asta, pentru ca n-am avut niciodata puterea sa ma intereseze, cu adevarat. Raspunsurile la problemele voastre or sa fie intotdeauna trecute prin mine.

Afara ninge din nou, si sper si eu sa se inzapezeasca tot. Am doua zile de cand nu ies din casa - pe caz de boala - dar mi-e bine. Nu vreau sa merg nicaieri, daca tot nu ma pot ascunde de tine. La radio imi spune mereu ca inima ei nu e un hotel, si ca tragi aer in piept si te indepartezi incet. Vreau sa se inzapezeasca, nu vreau sa pot merge la ski, nici la plimbari prin locuri pe care le stiu prea bine. E prea devreme sa-mi mai pun un pahar de vin, poate n-o sa se inzapezeasca nimic. Tu, o să te duci dracu , Tu bei, tu tragi, tu bagi tu nu le laşi , Tu vii, tu pleci, te-ntorci, Tu nu spui nu. 


Linistea e prea des o iluzie. Si e liniste, intre pisicile care miauna pe doua voci (cel putin), intre agitatia care nu se mai termina, intre vreau, trebuie, si muzica din atatia ani. Vreau sa fiu singur, si nu pricep de ce nu ma lasa nimeni.  

Trebuie sa renunt. Nu sunt confuz. Stiu, cum am stiut de la inceput, ce vreau si ce trebuie. Trebuie sa renunt, sa nu ma lasi sa n-o fac.

Băi cre' c-am pus prea mult (hai mă )
Credeam că pot să duc mai mult (fugi mă)
Puteam să pun pariu că-s viu
Când am căzut şi am spus: sunt varză (ştiu)


Si nu pot ramane singur nici cinci minute. Treceti mereu sa vad ce mai fac, daca inca mai sunt aici. Sunt un musafir, chiar daca asteptat, dar tot in plus, nu?

Planul e bun, acum, nu? Merge. Sa nu ma lasi sa nu renunt.

Şi mă trezesc fără să trag vreo concluzie
E doar în capul nostru
ştiu, şi cunosc filmul ăsta pe de rost
Ca pe Tatăl nostru
Acum hai să tragem linie
Eu nu iau
Hai să ne punem poftă-n cui
Io nu vreau
Hai să vărsăm măcar o lacrimă
Da' io nu beau
Apar deja problemele de parcă ne lipseau


Nu e nici o intrebare, nu vreau raspunsuri, si e din categoria eu cu mine, deci nu mi le dati.

26 decembrie 2009

Am mai zis ca e bina acasa?

Intre timp, oricum, am schimbat coloana sonora. Putin ;)



Calling me back home

E sambata, si m-am trezit, ca de obicei, la 7. Sunt obosit, prea obosit. Am adus cu mine, aici, acasa, prea mult din cel de acolo. De dincolo.

Aici totul e imobil, in timp. Langa brad, cu pisicile, aerul e acelasi de acum 20 de ani. Pentru aici, nu conteaza nimic de dincolo. "Acolo" e un vis, o irealitate de care nu reusesc sa ma conving. Ma pierd intre ei, in realitatea calma a lucrurilor care conteaza. E liniste, si sunt putine intrebari. E fum, e zapada pe dealuri, e frig. Cu noduri in gat, doua zile au reusit sa ma schimbe, mai mult decat am crezut ca ar putea-o face, vreodata, ceva.

Nu stiu s-o pun in cuvinte, oricat am incercat. Singuratatea de aici ma arata pe mine, mie, schimbat. Am crezut mereu ca nu mai pot fi niciodata cel de aici, dar in final, asta sunt. Orice s-ar intampla, oricat as lipsi, orice as aduce cu mine, aici sunt eu.

Mi-e frica, mereu, ca nu-mi mai gasesc locul, cand ma intorc. Mi-e frica ca poate, de data asta, n-o sa mai fie asa. Dar e, de fiecare data, la fel. Locul asta sterge tot. Imi asculta povestile, cu privirea pierduta in gol, zambind intelegator, apoi ridica din umeri, si s-a dus, tot. Inghite orice lacrima, si o inghit si eu, cu noduri in gat.

Imi afund mainile in zapada, sa inghet. Si e septembrie, cu soare caldut, si zambesc, si iubesc. E iunie si cumpar trandafiri, e iulie si fumez lucky strike, e august si-l astept pe septembrie. Miroase a brad sau a struguri, a ger sau a ploaie. E totul aici, intr-o clipa de liniste, si nimic n-o sa poata sterge asta, niciodata.

Va vad, pe fiecare, si imi spuneti toti povestea mea din trecut. Am nevoie de voi. Fiecare poveste de dragoste, fiecare frica, lacrima, victorie sau infrangere. Pot sa-mi spun toate secretele aici, nu ma asculta nimeni, e liniste. Ne salutam fara cuvinte, pe furate, asa cum ne sarutam, atunci. Ne privim in ochi, a fost atat de bine, impreuna.

Scriem povesti, impreuna, zambim, si plangem. Eu va am, voi n-o sa ma aveti, niciodata.






21 decembrie 2009

Si inca mai vreau

Ma intrebam daca tie iti parea rau. Mi-ai spus ca nu, si nu te-am crezut, nu te-as crede nici acum. Daca simteai ca e o greseala, sau doar "stiai" asta. E o diferenta atat de mare.

Pentru prima oara, cu tine, am inteles ca nu se putea. Ce s-a intamplat mai departe e prea putin important. Pana atunci totul era simplu, pentru ca vroiam - si era suficient.

As fi vrut sa ma uit in ochii tai, atunci, si sa te fac sa intelegi. As fi vrut sa uit toate discutiile, sa o fi luat de la capat. Tu sa nu-mi fi evitat privirea. As fi vrut sa stau, sa putem vorbi ca si cum nimic nu s-a intamplat.

Si n-am putut. Mi-am luat cafeaua, tigarile, si-am iesit. Te-am lasat in urma, lipita de perete, si nu m-ai privit nici macar odata. Nu m-ai ascultat, n-ai vrut sa intelegi. Eu inca vroiam.

Era toamna, ploua, si-am ramas in fata usii, gandindu-ma ca ai sa ma chemi inapoi, si n-ai facut-o. Apoi mi-ai spus ca ai fost sigura ca am sa ma intorc. Si nu m-am intors.

Mi-e dor de tine.






20 decembrie 2009

Rahova cu Sebastian, la La Fourmi.

O zi speciala, azi. Am facut ceva ce n-am mai facut de exact acum doi ani. Am mers cu 32'ul, in Rahova.

Splendid, asa cum tineam minte. Nimic schimbat - aceleasi fetze rautacioase, aceleasi parfumuri ieftine si prea tari, aceleasi manele pe telefon, aceleasi injuraturi. Erau doi pusti, la cersit, pe care nu-i stiu. Noua generatie, probabil. Desi... sunt sigur ca in timpul saptamanii fata cu acordeonul si operatia la picior face in continuare la fel de multi bani ca atunci.

Nu imi neg nostalgia. Era frumos, pentru ca ma luptam sa plec de acolo, si traiam fiecare secunda. Acum, ca am plecat, nu m-as mai intoarce, si uneori mi-e suficient sa vorbeasca cineva de 32, sa imi aduc aminte cat de mult uram totul in jurul meu, atunci. Cat de mult m-au schimbat, in rau, cei doi ani petrecuti acolo.

M-am uitat dupa cunoscuti, n-am vazut pe nimeni.

Illusion

Ma simt bine, aici. In ritmul asta nebun, in zgomot, in fum. Momentul meu de liniste. Singur. Nu stiu de ce au unii nevoie de drog, pentru asta. Ii vad miscandu-se in jurul meu, imi imaginez pupilele dilatate si privirile fixe, in spatele ochelarilor negri,  sau  privirile pierdute, de la alcool, "Hai, frate, nu sta!".  Cu miscarile lor mecanice, dansand fiecare pe muzica lui.

Stau, si te vad dansand cu ei, doar pentru mine. Ma simt bine, incetinit de coniac si de fum, cand vad ca imi cauti privirea. Pentru tine am venit, asa cum ai venit si tu pentru mine. Pentru mine ti-ai facut parul asa, pentru mine e parfumul, pentru mine tocurile, si zambetul. In seara asta.

Imi esti interzisa. Si invers.

Ea imi striga in ureche, fara oprire, sa vin, sa fac, sa iau, sa-i dau.  Sunt al ei, anotimpul asta. Asta nu ma face decat sa te vreau si mai mult. Cu privirea ta de fata inocenta, de 17 ani, sau cu cea care ma domina,  de care mi-e frica.

Ma bucur cand  nu putem vorbi. Nu vreau sa-ti mai spun nimic, ti-am zis deja destul. Si invers. Beau, in continuare, si ma gandesc ca poate asa e mai simplu. Si nu e. Te vad langa ei, si nu-mi explic de ce imi zambesti. Suntem din povesti diferite. Povesti in care nu ar trebui sa fie suficient sa te vreau eu.

Te asezi langa mine, fara sa spui nimic, si iti simt parfumul, si ne atingem umerii si genunchii si nu ma pot dezlipi. Si nu ma gandesc decat la asta, le simt privirile si nu ma uit, si-mi vine sa rad. Imi spui ceva, si nu te aud, iti aud doar vocea, si-mi imaginez ca-mi spui ce vreau eu sa aud, si ca ma saruti, pe obraz, si ca pleci inapoi, intre ei. Pentru ca nu e bine.

Privirea aia, si cum iti treci mana prin par. Ochii tai vii, lucrurile pe care le spui, pe care le cred fara sa ma gandesc, mirosul tau, provocarea. Ne jucam, si o sa fim amandoi surprinsi cand se va termina.


19 decembrie 2009

E sambata, azi, stiu


Imaginea mea

Zilele astea, lumea are grija de mine. De imaginea mea, adica. O salveaza, o iau in brate, o ridica de jos, ii dau palme, ii sterg praful pe haine si o analizeaza. Compatimire, dezaprobare si dispret. De imaginea mea, pentru ca de mine nu vrea nimeni sa aiba grija.

Voi imi ziceti ca sunt fraier, altii ca sunt crud. Altii imi fac cu ochiul, in timp ce voi clatinati dezaprobator din cap. Altii ma cunosc, si-si vad de-ale lor. Vreti sa-mi construim impreuna imaginea, n-am nimic impotriva. Ar trebui, totusi, sa fiti atenti la povestile voastre. Eu mi-o scriu pe-a mea. Pana atunci, daca vreti, va las imaginea, sa mi-o lustruiti cum vreti voi. Sa corescpunda la standardele voastre. Mi-e drag de voi, totusi, ca incercati ceva. Majoritatea nu inceearca nimic. Nu inseamna nimic, totusi.

Lipsa de reactie a celor care ma cunosc ma face sa-i iubesc si mai mult, imi confirma alegerea, prin faptul ca nu sunt superficiali. Am trecut de atatea ori prin povestile astea impreuna, e ca si cum am bea o cafea buna, dimineata. Imi plac tare mult, cafelele astea. Pentru ele traiesc.

Vreti sa-mi fiti prieteni? E greu, cu mine, suntem un cerc inchis. Ne intalnim rar, vorbim despre chestii neimportante. Ne stim secretele, ne vorbim urat unii pe altii, ne certam de la nimicuri si suntem dusmani de moarte pana la cafeaua de dimineata. Lumea si-a format o imagine gresita despre noi si prietenia noastra. Nu-mi confundati zambetul cu o invitatie, si daca zambesc cand vorbim despre mine, inseamna nu suntem prieteni. Dar stiti asta deja, nu?

Si nu va aratati dezamagiti, cand "descoperiti" ca e un fals. Lustruiti-o in continuare, imaginea, dar renuntati la "dezamagiri". N-o sa ajungeti la mine cu reprosuri, sau sfaturi. Si nici grija voastra, ca nu ma intereseaza ce credeti voi, nu ma impresioneaza.

N-am nevoie de ele, stiu sa ma joc, si castig intotdeauna. Ca si acum, de altfel.

16 decembrie 2009

Da, vreau

Vreau sa fie liniste, o secunda de liniste.

Sa nu mai amestec seara coniacul cu vin, doar ca sa cobor sonorul din jurul meu. Vorbim de planuri si jocuri de putere, cand eu incerc sa ma agat de orice.? Cat a trecut de cand am scris aici "inexorabil"?  Cat de amar am zambit, singur, atunci, cand cineva m-a intrebat ce m-a intrebat?

Da, vreau, si nici nu vreau sa ma gandesc la cat de bine e. Crezi ca-mi face placere ca am dreptate, crezi ca-mi face placere ca am stiut ca am sa ajung aici? Si daca imi face, la ce ma ajuta?

Citesc, din nou, si din nou, si sper in continuare ca nu citesc despre mine. Ca nu scriu despre mine. Ar fi mult mai simplu, asa. E un joc, si am mai zis, imi place ca am cu cine juca. Are rost, sa o iau acum de la capat, sa spun ca e complicat si ca asta face parte din joc? Are rost sa mai spun ca anul asta toamna a venit mai tarziu? Ca e prea tarziu sa mai ploua, dar e la fel daca ninge? Si ca vreau, la fel de mult?

Uite, o sa vina clipa de liniste si am sa plec, am sa dispar. Si o sa fie la fel, dupa. Ma crezi, acum, macar?

Competitie

Nu mi-a placut niciodata sa fiu in competitie cu cei de langa mine. Sigur, am simtit o satisfactie nebuna cand am fost mai bun la ceva - la un joc, la o ecuatie, cand am strigat mai tare si am lovit mai dureros... sau doar "mai bun" in ochii cuiva. Nu m-a motivat niciodata, totusi.

Am spus de joc, poate e un exemplu bun. La inceput jucam toti curse de masini. Am fost bun, rareori cel mai bun, totusi. Neavand cel mai bun calculator, la un moment dat eram chiar frustrat, in convingerea mea ca asta e cauza pentru care nu sunt cel mai bun. Am trecut la jocuri de strategie, in care adunam lemn, aur si armate. Am jucat mult, am fost bun, altii m-au prins din urma si m-au intrecut. Trecusem deja la niste chestii mult prea complicate, in care n-am avut competitie printre apropiati - luni de zile m-am jucat cu submarine, asteptand ore intregi momentul in care sa apas trei butoane pentru a scufunda un vapor. Am jucat shootere in care ma depaseau cei care aveau mouse-ul mai greu sau monitorul mai mare, sau jucau mai mult si stiau harta mai bine. Mi-au placut apoi jocurile in care eram lunetist, pentru ca era o chestie de rabdare, si mi-am educat-o sa fiu cel mai bun. Am jucat simulari economice, apoi simulari de bursa online. Nici aici n-am avut cu cine ma bate, ei ramasesera la masini, shootere sau strategie. N-am fost niciodata cel mai bun la nici unul din ele.

Sa zic de muzica? Am ascultat mereu altceva decat ceilalti, atunci. Am inceput - pe la 6 luni, probabil - cu abba si boney-m. Am ascultat in copilarie Led-zeppelin si rolling stones, m-am indragostit prima oara pe beatles, am iubit pe n&d si double d, m-am imbatat cu copilul minune, am dansat pe arabeasca, am incercat sa cant la chitara sau sa beau votca pe diverse "chestii" care erau numite black rock. Am stiut versuri de la linking park, apoi am pierdut nopti intregi in cluburi de house si trance. Mi-au placut la nebunie mixuri ale dj-ilor cunoscuti (din care altii nu aud decat bum bum) si IIO (ascult acum) sau Atb. Am avut casete sau mp3-uri cu muzica clasica, cd-uri cu blues si acum ascult jazz (si iio). N-am stiut insa niciodata pe-de-rost mai mult de zece melodii ale nici unuia dintre ei, cine e cel-mai-tare dj al momentului sau mai multi interpreti ale unui stil, sau care-i diferenta intre trash, speed si black metal. Am fost exclus, frustrat, din discutiile "de specialitate". Sincer, i don't give a rat's ass.   

De ce sa mai zic? De carti, de filme? De facultate, de job-uri? De fete, tigari, bautura, masini?

Am crescut, si am inceput sa ma judec. E frustrant sa fii "cel mai bun" pentru prea putin timp. Mi-am zis de cele mai multe ori ca sunt defect, ca n-o sa fiu niciodata bun la nimic.

Pentru prima oara, azi (si o notez, aici), am reusit sa verbalizez ce m-a miscat inainte pana acum. E prea putin importanta competitia cu cel de langa mine. E importanta, si plina de satisfactii, i'll grant you that. Dar e prea putin importanta, in schema lucrurilor. Putin ma intereseaza cine pleca de langa mine, si unde. E prea putin important daca cel de langa mine castiga dublu facand aceleasi lucruri ca mine (si nu prea se intampla, culmea). E important sa faci bine ce faci acum, sa fii cel mai bun in ceea ce faci, dar o sa te ajute prea putin MAINE, daca nu pleci sa faci altceva. Sigur, e bine sa fii cel mai bun, si cei "de sus" or sa fie multumiti si n-or sa vrea sa te "piarda" niciodata. Esti sigur. Totusi, nici n-or sa te puna sa faci altceva, pentru ca riscul pentru ei e prea mare. Si nici tu n-o sa vrei, riscul pentru tine e prea mare.

Acum trei zile am auzit ca prin ceata cuvintele "barbat mai puternic". Da, vreau sa fiu in competitie cu cineva mai puternic, cu riscul sa stearga cu mine pe jos. Asta m-a miscat pana acum.

Am mai zis-o, nu vreau sa fiu cel mai bun zidar de pe santier, vreau sa fiu inginer, si apoi nu cel mai bun inginer - un directoras, oarecare, si apoi nu cel mai bun director, patronul. Si apoi undeva cu soare, femei frumoase si coniac scump. Si sa vezi atunci frustrare, cand am sa realizez ce bun e mitica la asezat caramizile.    

13 decembrie 2009

Yesterday, revisited

Imi vreau sambata inapoi. Sambata, in care sa ma trezesc prea devreme, sa-mi fie lene sa fac curat in casa, in care sa ma alerg cu motanul (ca sa nu fac curat), sa citesc si sa ma culc inapoi, sa fumez si sa beau prea multa sau prea putina cafea. Sa discutam discutiile noastre plictisitoare, sa iesim in locurile noastre "de iesit", sa ..

Ti-o cedez pe asta de azi. Cu durerea de cap, cu haine mirosind stins a parfum si mult a tigara, cu "win or lose, you lose", cu tupeul de-a dreptul uimitor. Cu amanuntele ei cretine, cu After Eight-ul care era singurul dulce pe care-l am in casa.

De ce orice fac, win or lose, i lose? 

10 decembrie 2009

Probabil

Ti-ar placea, nu? Sa stii ce cred despre tine, despre noi. Ce vreau, ce mi-ar placea sa se intample. Ce-mi doresc. Ti-ai dat seama, ... nu? - pana acum ar fi trebuit sa-ti dai seama - ca sunt prea las sa-ti spun, deschis.


Ti-ar placea, nu?, sa scriu despre tine. Sa citesti ceva printre randuri. Vorbim atat, fara sa spunem nimic. Poate am scris, deja. Poate e altcineva.

Astept, astepti. Sa vedem ce se mai intampla azi, poate ne lamurim maine.

Sau poate e totul in capul meu.

 

07 decembrie 2009

Pura

M-am trezit dimineata cu un sentiment pur, si profund, de ura. Fara vreo tinta anume. Nu e nemultumire, sau insatisfactie, nu am visat urat (nu-mi amintesc, oricum) si nici nu am vreun motiv concret, pentru asa ceva. Doar ura.

Si e atat de bine.

Imi doresc de mult sa ma simt asa, din nou. Sa ma simt ... eu.

03 decembrie 2009

Maine, cred.

Nu stiu cand am mancat ultima oara - dimineata, aseara? Tu nu te opresti din vorbit, ma privesti dezaprobator, cu coniacul si muzica mea, care nu ti-a placut niciodata. Led Zeppelin - Babe I'm gonna leave you.

E a doua zi cand stau singur, in casa mica din lemn. De care mi-e atat de dor. Un miros aparte, intre lemn, ploaie si fum de tigara. Singur, cu cartile de joc pe care le-am cumparat ieri de la ea. Figuri ciudate, dintr-un joc pe care nu-l stiu. I-am zis ca trebuie sa-mi explice, a zis ca nu atunci. N-am aflat niciodata. Mi-e foame, nu stiu cand cam mancat ultima oara. Niciodata nu mi-a placut sa mananc singur.

Printre casete, doar porcarii. Am pus ceva rock din 70, o caseta de-a lui taica-miu. Gladys Knight and the Pips - Midnight Train. Ce nume tampit. In sticla de whiskey a ramas mai putin de jumatate. Mai am. Imi placea tare mult sa beau whiskey, atunci. Mi-am aprins un L&M rosu, ultima din pachet. Mai am un Lucky Strike sus, in bagaj. Ultimele. Afara e soare, si verde. As vrea sa pot ramane acolo. Cred ca mi-a placut din primul moment, sezatia de ameteala dulce, whiskey si L&M rosu. Blondie - Heart of Glass. Yeah, riding high on love's true bluish light. Oare asta spune?

Am iesit pe terasa mica, din lemn, inca umeda de la ploaie. M-am gandit toata ziua la ea, ieri. Mi s-a parut ca zambeste trist, mi-a zambit mie, totusi. Mie? Am inghitit repede restul din pahar, trebuie sa fac ceva. "Iti explic, dar nu acum", asa a zis. In camera e o lumina confuza, de la geamurile murdare si perdelele prea groase. CCR - Fortunate Son. Trebuie sa-mi iau tigarile, sa ma barbieresc, sa ma imbrac, sa mananc ceva. In curte s-a oprit un caine strain, atent la un zgomot pe care nu-l aud. Sa ma barbieresc, sa mananc ceva. Masina nu pot s-o iau, sunt ametit, e cald si miroase a ploaie, vreau sa ma intind in iarba, afara.

Un sfert de ora, atat a durat drumul. Am baut mai mult decat trebuia, vad doar detalii si nu se leaga nimic. M-am asezat pe banca cu o scandura rupta, pe care am stat si ieri. Mi-e cald si ma ustura fata, Lucky Strike e dulceag dupa L&M. Ea e tot acolo, si m-a vazut. N-am curaj. Imi mai aprind o tigara, a patra, n-am nici un motiv sa ma duc iar la ea, n-am ce sa-i spun. Am sa stau aici, sa astept. O sa vina.

A venit. Mi-a zambit la fel, trist.

- Ce faci?
- Te astept.
- De ce?
- Sa-mi explici. Nu asa ai zis?

E incurcata, si eu sunt.

- E complicat, sa stii. Si nici eu nu stiu prea bine. Nu credeam ca ai sa vrei sa stii.
- Vreau.
- Esti de mult aici?
- De cinci zile.
- Ieri te-am vazut prima oara.
- Si eu.

Ochi vezi, zambet trist.

- Nu pot sa stau.
- Nu te pot obliga.
- Zece minute.
- Cine era baiatul cu care vorbeai ieri?
- L-am cunoscut aici. E brazilian.
- Brazilian?
- Brazilian. A zis ca vrea sa ma ia cu el.
- Si te duci?

Nu rade. Are parul drept, castaniu deschis. Mica de statura, ochi vezi, zambet trist, usor amuzat.

- Nu ma duc. E mincinos.
- Toti suntem.
- Stiu.

S-a oprit un copil, si se uita la noi.

- Iti plac copii? Se uita la mine. Ochi verzi, par drept, zambet trist. Iti plac?
- Nu, nu-mi plac.
- De ce?
- Nu stiu, fac galagie.
- Da, dar uite, sunt atat de frumosi. Esti rau.

El se uita la noi, razand. El sau ea, nu i-am deosebit niciodata, la varsta asta. Cu mersul lor nesigur, si zambetul inocent.

- Nu sunt rau, nu-mi plac.

Are 23 de ani. E studenta la medicina. Are un prieten. Il iubeste. Cand se intoarce acasa, se muta impreuna. Nu-i place in discoteca. Nu-i plac masinile. Ii plac pisicile, are un motan pe care il cheama Mia.

- Cum, Mia? Mia e nume de fata.
- Lui ii place.
- Pisicile n-au nume, stii?
- Lui ii place.

E rau, prietenul ei. Are 28 de ani, are o afacere si multi prieteni dubiosi. Ii place sa bea.

- Mirosi a alcool.
- Stiu, am baut ca sa-mi fac curaj, sa vorbesc cu tine.
- Esti prost.
- Stiu.
- De ce vrei sa vorbesti cu mine?

Nu stiu. Are parul moale, pielea fina, nu miroase a nici un parfum. Ma joc cu degetul ei mic, s-a rezemat de umarul meu, nu stiu cum o cheama. Au trecut patru ore.

- De cand esti aici?
- De cinci zile, ti-am spus.
- Cand pleci?
- Maine, cred.

M-a luat in brate, strans, ma doare capul, imi pare rau c-am baut. Am vrut s-o sarut, m-a evitat incet. Mi-am trecut bratul in jurul umerilor ei, si am lasat-o sa planga, fara sa stiu ce sa spun.

- Sunt insarcinata.
- Ce?
- Nu vreau sa pleci.