26 iulie 2016

O zi din viata


Ion si Maria sunt doi tineri de 30 si ceva de ani, corporatisti locuind intr-un apartament inchiriat, pierdut intr-o mare de blocuri comuniste in cartierul Pantelimon.


Maria își doreste de mult să comande o noua draperie colorata, pe care sa o instaleze la geamul dormitorului.

Maria: Ion, stii ce ma gandeam, as vrea sa …
Ion: Maria, te rog, tocmai termin de asezat vasele in dulapul de la bucatarie. Cred ca dimineata dupa ce am mancat nu am lasat totul cum ar fi trebuit, si acum am senzatia ca ceva nu e tocmai in regula la noi in bucatarie.
M: Da, dar ma..
I: Doua minute, te rog.

5 minute mai tarziu, Maria s-a instalat comod in fata televizorului pentru a urmari un nou episiod Discovery Nature despre viata suricatelor din stepa Africana.

_ Maria, daca ai timp acum, putem discuta despre ce doreai sa ma intrebi mai devreme.
_ Da, uite..
_ Bineinteles, daca acum esti atenta la emisiune putem stabili pentru mai tarziu..
_ Nu, nu, e ok, voiam sa-ti spun ca as vrea sa cumparam o noua draperie pentru dormitor.
_ Inteleg.

Maria il priveste intrebator pe Ion, asteptand ca acesta sa adauge ceva la cuvantul scurt, lipsit de emotie. Ion o priveste la randul lui, lipsit de expresie.

_ Ce parere ai? Luam?
_ Da, nu e o idee rea, Maria, spune-mi la ce te-ai gandit.
_ Pai.. incepe Maria, ezitant…. Stii cum ne trezim uneori dimineata, prea devreme din cauza ca ne bate soarele puternic de afara? Ma gandeam ca …
_ Sa inteleg ca te referi acum la situatii care se intampla vara…
_ Da!
_ .. mai exact intre luna mai si finalul lunii septembrie, isi termina Ion ideea, putin deranjat ca a fost intrerupt.
_ Da! Exact, ma gandeam ca am putea cumpara o draperie mai groasa, si in felul asta n-am mai…

_ Ok, inteleg. Lasa-ma putin.

Maria priveste cu coada ochiului catre tv, unde suricatele adunate in grup compact cauta hrana printre plantele pitice de campie. Ce viata plina de neprevazut, sa traiesti asa, in stepa nemarginita, ce libertate. Tresare in momentul in care Ion reia conversatia:

_ Maria, vreau sa confirmam ca vrei sa cumparam o noua draperie, mai putin transparenta, pe care sa o montam la inceputul lunii aprilie si apoi sa o demontam la finalul lunii septembrie.

_ Nu, ioane, putem sa o lasam tot timpul, de ce sa..
_ Pai scopul draperiei in restul lunilor care ar fi?
_ Pai..nu e nevoie sa o tragem tot timpul , putem sa o lasam…
_ Inteleg.

Pe chipul lui Ion se perindă expresii pe care Maria nu le intelege. Realitatea este ca a renuntat de mult sa mai incerce. Asteapta in liniste, tragand cu ochiul la suricatele care se joaca cu puii lor.

_ Este o idee buna, Maria.

_ Maria nu poate ascunde usurarea pe care o simte. Isi imagineaza o dimineata …

_ Totusi, ar trebui clarificate mai intai cateva aspecte.

Suricata pe nume Marina tocmai a parasit grupul, in urma unui conflict cu suricata leader. Maria ofteaza prelung, stie ca urmeaza o intreaga aventura, pentru amândouă.

_ In primul rand vreau sa ma asigur ca esti convinsa ca aceasta noua draperie pe care doresti sa o comanzi este o rezolvare sigura la problema cu soarele, altfel nu are sens o asemnea achizitie.

_ Da, Ion.

_ Apoi, cred ca ar trebui clarificate cateva aspecte legale care deriva din faptul ca acest apartament este inchiriat de noi pe o perioada de un an, cu reinnoire periodica. Vreau sa-ti reamintesc ca acum doi ani in urma, nu, mai exact acum 2 ani jumatate, exact la reinnoirea contractului cu proprietarul, am discutat exact acest aspect al instalarii de noi…

_ Ion, atunci era vorba de instalarea centralei, trebuia sa spargem peretii, sa…

_ Da, maria, dar legal vorbind ne incadram in acelasi scenariu. Gandeste-te, va trebui sa coboram acea bara pe care este draperia, sa demontam suportul, sa scoatem vechea..

Maria alearga alaturi de Marina, suricata exclusa din grup. Ascunsa dupa niste radacini, priveste din departare micul grup din care pana acum 10 minute facea parte. Mariei ii apare o lacrima in coltul ochilor. Nu, n-o sa plang. N-o sa plang.

_ ..si in momentul in care vom monta la loc acea bara de suport este posibil sa apara o largire a găurii acelui surub, si vom fi nevoiti sa mutam gaura, sau poate sa gasim o alta modalitate de fixare. In orice caz, lasa-ma te rog sa caut contractul de inchiriere, sa verific exact daca acest aspect nu este cumva interzis.

Marina a decis sa se indeparteze de grup. Vine seara, si trebuie sa-si gaseasca un loc sigur, pentru noapte. Reclame. Maria ramane pierduta, cu ochii in televizor, gandindu-se la o dimineată însorită de vară, învaluita de fosnetul de hartii ale contractelor si anexelor rasfoite de Ion. Un înger trece discret prin încăpere, fâlfâind din aripi cu sunetul unei draperii fluturate de vânt.


3 zile mai tarziu, Maria intra zambitoare in casa.

_ Buna Ion, ce faci?
_ Uite, tocmai am verificat cate sticle de apa plata si minerala mai avem in camara, sa nu fie nevoie sa…
_ Maine ne ajunge draperia!
Ion se opreste in mijlocul propozitiei, si o umbra i se asterne pe fata.
_ Maria, dar n-am primit inca niciun raspuns de la proprietar! I-am trimis doua emailuri, l-am sunat o data si imi trecusem in agenda sa mai incerc o data peste trei zile, in ideea in care..
_ Ei, Ion, o sa ne raspunda, ai sa vezi!
_ Nu sunt foarte sigur! Cred ca e posibil sa…
_ Scuza-ma, Ion, dar cred ca tocmai incepe un episod din viata suricatelor, putem vorbi, te rog, dupa?
_ Sigur, dar, dar..

Vocea lui Ion se aude pierduta din camera de alaturi, la mii de kilometri distanță de privirea feroce a Mariei.

Marina s-a întors în grupul ei de suricate. După o scurtă luptă cu suricata leader, Marina este acum matriarha grupului. Desparțite de sticla subțire a televizorului, Maria si Marina se uită una în ochii celeilalte, pierdute în planuri pentru amenajarea vizuinelor asupra cărora tocmai au pus stăpânire.     

29 noiembrie 2015

timp limitat

Avand in vedere ca avem un timp limitat, ma intreb cum e mai bine - odata ce am gasit cateva lucruri cu care ne simtim confortabili, sa ne pierdem in ele, sau sa cautam in continuare, altele si altele, pana cand timpul se epuizeaza?

17 septembrie 2015

Toamna moarte

A trecut intr-o clipa. A fost toamna dragoste, a trecut toamna nimic, a revenit toamna moarte. Au mai trecut sapte ani, si am mai trecut printr-un cimitir.

Periodic ma recitesc pe mine, din urma, si inevitabil ajung la Castane si ochi albastri, la Marasm si la Cine sunt eu. Nu m-am schimbat. Nu stiu daca e bine, daca e rau. Alta data as fi spus ca schimbarea e buna, acum stiu doar ca mi-e bine cu mine.

Nu mi-a fost niciodata frica de Moarte, asa cum scriam si la 30 de ani, nu stii dupa ce colt de strada te imbratiseaza dulceag. Totusi...

Totusi, uneori mi se face frica - dar nu de moarte, mai degraba de viata - ce-o fi insemnand asta. De inutilitate, de timpul pierdut, de alegerile gresite care m-au pierdut, de alegerile bune care m-au tinut departe de placeri irecuperabile.

Anul asta n-am gasit inca nicio castana, dar am trecut deja prin cimitir. Uneori inteleg moartea, alteori simt altceva, greu de explicat. Simt ca i-as crapa capul, cu un piolet atent ales din raftul unui supermarket.

26 iunie 2015

Capitolul 1, in care la vest apare un munte


Seara de 25 Iunie nu a fost cu nimic deosebita pentru M, pana in momentul in care a observat ca in spatele blocului aparuse un munte. Tehnic vorbind, nu chiar in spatele blocului, ci undeva in departare, spre orizont - doar ca M il vedea acum, pentru prima data, pe fereastra din spatele blocului.

La inceput muntele era doar un nor - cu o forma mai ciudata, e adevarat - totusi un simplu nor, ca oricare altul. In lumina rosiatica a apusului se conturau incet versanti si creste inzapezite, acoperite vederii de blocurile din cartierul Vitan.

Discutia de la cina, ca orice alta discutie de la cina, lancezea intre ce s-a mai intamplat la birou si care ar fi cea mai potrivita destinatie de concediu. M, totusi, privea din ce in ce mai intrigat catre norul care de ceva timp nu se mai transforma in ceva ce sa nu fie un munte. Pana la urma nu mai rezista si intreba “Uite, norul ala arata ca un munte, nu?”. Sotia lui arunca o privire grabita pe geam si ii confirma “Da, chiar ca un munte. Uite ce frumos e cerul, poate iesim sa facem niste poze.”

M lua o felie de baclava cu visine, si gandi, fara s-o zica cu voce tare, ca cerul e mereu acelasi. Cate poze poti face aceluiasi cer? Totusi, pana la urma el era cel pasionat de fotografie - deci accepta, cam fara chef. Baclava de visine. Baclava este o prajitura cu nuci sau fistic - daca e cu visine, inseamna ca nu mai e baclava, e o prajitura cu aluat, miere si visine. Daca n-as sti ca acolo nu e un munte, as putea sa jur ca ala este un munte. Vreau sa ma intind, ma doare spatele. N-ar trebui sa ma intind imediat dupa masa, dar macar picioarele sa le intind jumatate de ora, la televizor.

A doua zi, dimineata, se misca prin bucatarie ca un robot, pregatind cafeaua - muntele era tot acolo, dar el nu-l vazu, pentru ca nu se uita nicio clipa pe fereastra. Apa, cana, zahar, lingurita. Tricou, sort, adidasi, chei, telefon, casti, lift, afara. Cand iesi din scara blocului pisica neagra de la coafor ii trecu tacticoasa prin fata fara sa-i acorde nicio atentie.

Bucurestiul e un gigant care doarme doar cateva clipe pe zi, dimineata, cand tocmai rasare soarele, pana sa inceapa cantecul pasarilor. Daca esti afara, pe strada, in aceste clipe de gratie esti intr-un timp fara timp, esti in vacanta. Stapan peste ce-ti doresti, mergi unde si cand vrei, strigi sau alergi - nu e nimeni sa te auda, sa te priveasca. Esti liber. Apoi pasarile incep sa cante si linistea nefireasca se spulbera. Orasul se trezeste si incearca din toate puterile sa acopere sunetul pasarilor, mirosul florilor si adierea vantului. Bucurestiul e un gigant morocanos, blestemat sa doarma fara sa viseze - doar cateva clipe pe zi.

M alerga greoi, in jurul lacului, gandindu-se la o casa cu ziduri de cetate, in varful unui deal cu o vie. Si la reparatiile pe care trebuia sa le faca la masina, si la emailurile pe care trebuia sa le trimita cand ajungea acasa, la calculator. Realitatea e ca trebuie sa trimit doua oferte, si sa verific care e statusul cu programatorii uite o veverita ce amuzanta e ce miscari ciudate si nefiresti au animalele astea, asa repede parca sunt trase pe o ata, erau veverite la petshopul ala din mall, ar trebui sa trimit oferta si pentru mallul ala nou care tocmai s-a deschis, asa m-am saturat de chestiile astea as vrea sa merg undeva in natura, sa ma plimb printr-o padure, sa urc un munte.

Ajuns acasa, intra in bucatarie pentru un pahar de apa si ramase blocat in fata ferestrei deschise, uitandu-se la un munte care ieri nu fusese acolo. Ce-i chestia asta, oare am o problema neurologica? se gandi, fara sa vrea. N-are cum sa apara un munte, peste noapte. Isi facu o cafea si deschise harta de pe telefonul mobil. Sunt munti, spre vest, dar sunt la aproape doua mii de kilometri, nici vorba sa se vada atat de clar. Si nici nu se pune problema sa fie un nor, cum vazuse afara, e un munte, chiar e un munte, nu-mi vine sa cred. Sotia lui intra adormita in bucatarie. R, vino putin te rog, uite! ii arata el muntele - te rog spune-mi ca-l vezi si n-am innebunit.

_Ce-mi arati?
_ Muntele!
_ Da, ce-i cu el?
_ Cum ce-i cu el, de unde a aparut?
_ M, la ce ora te-ai trezit? I-ar n-ai dormit?

E posibil sa innebunesti asa, pur si simplu? Ce-i asta, schizofrenia e asta in care incepi sa vezi lucruri care defapt nu sunt reale. M isi simtea pulsul in gat, insotit de un nod in stomac. 

_ Am dormit. Muntele ala a aparut ieri acolo.
_ Da, ieri la ora 4. Hai, te rog sa ne grabim astazi pentru ca trebuie sa ajung la
_ Zi-mi cum se cheama muntele ala.
_ Te rog, nu stiu cum se cheama muntele, cauta pe net. N-am stiut niciodata, n-am fost niciodata.

M incerca sa-si aminteasca. Fotografii! se gandi, si alerga la computer. Cauta frenetic, folder dupa folder, dar singurele doua fotografii pe care le gasi erau neclare in departare, unde ar fi trebuit sa fie muntele, incat nu-ti puteai da seama nici daca era, nici daca nu era un munte acolo.

Nebun nu sunt. Muntele ala nu era ieri dimineata acolo.

_ Muntele ala nu era ieri dimineata acolo!
_ Da, da, vine doar vara! Hai, te rog imbraca-te sa nu intarziem!

Se imbraca fara sa mai scoata o vorba. Pantofi, cheie, laptop, incuie usa si spune cu voce tare, ca sa nu uiti daca ai incuiat-o sau nu, lift, afara.

Langa masina, pe trotuar, pisica neagra de la coafor ii fixa cu privirea ei verde. Ca de obicei, cand ajunsera foarte aproape de ea, se ridica si-i lasa sa treaca. Muntele ala nu era acolo ieri - si o sa ma duc si o sa vad ce este acolo defapt, gandi el, cu dintii stransi.

Mergem, ii gandi pisica, si ii zambi complice. Mergem cand vrei.

04 martie 2015

Dorintele nu dispar niciodata

Cel mai simplu si mai eficient mod de a ajunge un frustrat sarac si antipatic este sa-ti explici singur de ce nu trebuie sa faci sau sa ai ceea ce iti doresti.


Inteleg de ce altcineva o sa-ti explice ca nu poti sau nu trebuie. Sa-ti explici singur asta e pur si simplu dovada de prostie.

E logic de ce altii vor ca tu sa nu poti sau sa nu ai - pentru ca simt ca in felul asta o sa poata ei mai putin sau o sa aiba ei mai putin. Uneori e adevarat, de cele mai multe ori nu - dar asta e o alta poveste. Sa incerci sa convingi oamenii ca ceea ce vrei tu nu intra in conflict cu ceea ce pot ei, desi uneori e util, alteori e doar o pierdere de timp. Daca omul e rauvoitor, n-o sa-l convingi de nimic niciodata, iti irosesti energia. Daca e binevoitor si deschis, o sa se convinga singur.

Nu inteleg in schimb de ce ne convingem singuri ca nu vrem. Dorinta e ceva firesc, e motorul principal pe care il avem, totusi de cele mai multe ori primul impuls e sa ne spunem "da, dar".  Am citit multa literatura de speciaitate, mi-a fost explicat fenomenul, stiu despre acea parte din mine care vrea sa ma protejeze, dar totusi, daca imi doresc un lucru, cat de stupid este sa-mi spun "da, dar".



Am gasit o metafora buna - pentru mine dorintele in viata sunt ca un fluviu care merge spre mare. Plutesti pe el, si mergi repede sau mai linistit, dar mergi sigur spre mare. Indiferent cat de mult ti-ai spune ca poate la un momentdat lucrurile se vor schimba, poate dupa urmatorul cot este un zid si se opreste totul - n-are cum sa fie adevarat asta, nu-i asa? Fluviul ajunge intotdeauna la mare. De cate ori ai vazut chiar si cel mai mic parau care sa se opreasca pur si simplu? Astea sunt prostii. Tot ce trebuie sa faci este sa plutesti odata cu el, si vei ajunge unde vrei.

Cu siguranta va trebui sa carmesti, cu siguranta va trebui sa ocolesti o insulita sau un banc de nisip, cu siguranta va trebui sa ocolesti barcutele altora, dar singurele lucruri pe care NU TREBUIE sa le faci niciodata este sa te indoiesti ca vei ajunge la mare sau sa incerci sa mergi impotriva curentului.

Toate fluviile au brate, mai mici sau mai mari, pe care poti sa le alegi. Ele pana la urma ajung toate inapoi, insepre mare, doar ca unele merg mai direct si mai repede, altele ocolesc si sunt mai lente. Unele brate sunt naturale, altele sunt artificiale. Pe unele intalnesti stanci si cascade, pe altele intalnesti baraje si centrale. La cascade iti tii respiratia si pana la urma ajungi jos si plutesti mai departe. La baraje si centrale e mai greu, s-ar putea sa nu treci mai departe, daca nu stii sa folosesti ecluzele si mecanismele inventate de altii. Pentru ca e in interesul lor sa foloseasca fluviul tau in interesul lor, sa-si scoata energia si profitul din tine.

Cu cat de apropii mai mult de mare, bratele sunt din ce in ce mai multe, mai mici, mai incete. Traficul pe ele e din ce in ce mai mare, curentii sunt mai inceti. Trebuie sa ai mai multa grija cum navighezi, si sa alegi bine directia, sau sa fii dispus sa te intorci si sa o iei repede pe alt brat sau canal, pana ajungi la mare. Ai ajuns in delta, si aici chiar exista posibilitatea sa mergi pe un canal care nu se varsa in mare, ci formeaza un lac. Daca ajungi intr-un lac, e alegerea ta si doar a ta ce faci mai departe - pentru ca poti ramane acolo, amagindu-te ca e suficient pentru tine, e o mare mai mica- sau poti sa te intorci si sa alegi altul.

Pentru ca intotdeauna fluviul ajunge in mare.


Nu te lasa amagit. Poti obtine tot ce iti doresti. Da, am spus-o, uneori sacrificiul e mare sau efortul nu justifica rezultatul. Dar fa-ti calculul si fi cinstit cu tine insuti. NU te minti, nu-ti explica de ce nu poti. Niciodata nu ne dorim lucruri pe care nu le putem obtine. Ai putea sa-ti spui ca iti doresti sa ajungi pe Marte, si nu poti face asta, deci argumentul meu e gresit. Dar chiar iti doresti sa ajungi pe Marte? Sau iti doresti defapt o vacanta in Maldive? Sau o casa in nord? Sau o masina mai buna. Sau o masina, ca sa nu te mai ingramadesti in tramvai? Cei care cu adevarat isi doresc sa ajunga pe Marte o sa ajunga acolo - lucreaza la asta. Unii chiar isi doresc sa ajunga in spatiu, si platesc milioane sa ajunga acolo. Poate chiar iti doresti sa ajungi pe Marte - dar ia-o cu inceputul... nu-ti mai doresti nimic pana la asta? Pana ai sa-ti indeplinesti celelealte dorinte, altii au sa pregateasca rachetele si costumele si mancarea si calculatoarele de care ai sa ai nevoie, si daca n-ai sa fii un sarac frustrat si antipatic, ai sa ai milioanele de care ai nevoie ca sa ajungi si pe Marte...



Daca iti doresti, fa-o, cumpara-l, mergi acolo, deschide discutia. Daca iti doresti un lucru, dorinta n-o sa dispara niciodata.  N-o sa te poti ascunde niciodata de ea, n-o sa o poti explica niciodata. Nu mai trebuie sa spun nimic de altii, ti-e clar ca nu trebuie sa asculti de cei care iti spun ca nu poti, sau de ce ce nu trebuie. Dar iti spun de tine. Asculta-te. Nu te amagi singur. Nu exista "nu pot" sau "nu trebuie". In momentul in care iti doresti un lucru, e fluviul care merge spre mare. Nu lasa barca sa esueze si nu incerca sa mergi impotriva curentului. Vei ajunge la mare.


02 martie 2015

Orasul bastoanelor

Astazi ma plimbam (ce mult a trecut de cand am facut asta) fara tinta prin oras, si am inceput sa remarc batranii, cu baston, care ocoleau masinile parcate pe trotuare.

Mi-am dat seama ca n-am mai vazut de mult oameni injurand sau scuipand masinile parcate pe trotuar. Ne-am obisnuit atat de mult cu anormalitatea, incat nici batranii nu mai protesteaza.

Sau poate ma plimb eu prea rar prin oras. Oricum, pacat, ne construim o tara si o societate in care n-ai unde sa scapi de mizerie, dezordine, haos si nesimtire. e trist. 

17 februarie 2015

Cum e sa, cum e sa nu

In ultima perioada, catalizat de nevoia de schimbare, ma regasesc, incet, imi aduc aminte cum e sa, cum e sa nu.

Mi-ar fi placut sa nu fi pierdut atat de mult timp in conflicte inutile, mi-ar fi placut sa fac in loc sa ma plang. Mi-ar fi placut sa am toate acele lucruri pe care mi le-am dorit.

Mi le-am dorit prea putin insa.

In doua zile, dupa ce "am luat o decizie", totul a inceput sa se aseze la locul lui, cu precizie milimetrica. Telefonul suna cand trebuie, apar oamenii care trebuie, a iesit soarele.

A fost mereu asa, numai ca mi-a fost frica. Mi-a fost mai simplu sa ma ascund dupa scuze, justificari, victimizari si "vina altuia". Pacat.