04 martie 2015

Dorintele nu dispar niciodata

Cel mai simplu si mai eficient mod de a ajunge un frustrat sarac si antipatic este sa-ti explici singur de ce nu trebuie sa faci sau sa ai ceea ce iti doresti.


Inteleg de ce altcineva o sa-ti explice ca nu poti sau nu trebuie. Sa-ti explici singur asta e pur si simplu dovada de prostie.

E logic de ce altii vor ca tu sa nu poti sau sa nu ai - pentru ca simt ca in felul asta o sa poata ei mai putin sau o sa aiba ei mai putin. Uneori e adevarat, de cele mai multe ori nu - dar asta e o alta poveste. Sa incerci sa convingi oamenii ca ceea ce vrei tu nu intra in conflict cu ceea ce pot ei, desi uneori e util, alteori e doar o pierdere de timp. Daca omul e rauvoitor, n-o sa-l convingi de nimic niciodata, iti irosesti energia. Daca e binevoitor si deschis, o sa se convinga singur.

Nu inteleg in schimb de ce ne convingem singuri ca nu vrem. Dorinta e ceva firesc, e motorul principal pe care il avem, totusi de cele mai multe ori primul impuls e sa ne spunem "da, dar".  Am citit multa literatura de speciaitate, mi-a fost explicat fenomenul, stiu despre acea parte din mine care vrea sa ma protejeze, dar totusi, daca imi doresc un lucru, cat de stupid este sa-mi spun "da, dar".



Am gasit o metafora buna - pentru mine dorintele in viata sunt ca un fluviu care merge spre mare. Plutesti pe el, si mergi repede sau mai linistit, dar mergi sigur spre mare. Indiferent cat de mult ti-ai spune ca poate la un momentdat lucrurile se vor schimba, poate dupa urmatorul cot este un zid si se opreste totul - n-are cum sa fie adevarat asta, nu-i asa? Fluviul ajunge intotdeauna la mare. De cate ori ai vazut chiar si cel mai mic parau care sa se opreasca pur si simplu? Astea sunt prostii. Tot ce trebuie sa faci este sa plutesti odata cu el, si vei ajunge unde vrei.

Cu siguranta va trebui sa carmesti, cu siguranta va trebui sa ocolesti o insulita sau un banc de nisip, cu siguranta va trebui sa ocolesti barcutele altora, dar singurele lucruri pe care NU TREBUIE sa le faci niciodata este sa te indoiesti ca vei ajunge la mare sau sa incerci sa mergi impotriva curentului.

Toate fluviile au brate, mai mici sau mai mari, pe care poti sa le alegi. Ele pana la urma ajung toate inapoi, insepre mare, doar ca unele merg mai direct si mai repede, altele ocolesc si sunt mai lente. Unele brate sunt naturale, altele sunt artificiale. Pe unele intalnesti stanci si cascade, pe altele intalnesti baraje si centrale. La cascade iti tii respiratia si pana la urma ajungi jos si plutesti mai departe. La baraje si centrale e mai greu, s-ar putea sa nu treci mai departe, daca nu stii sa folosesti ecluzele si mecanismele inventate de altii. Pentru ca e in interesul lor sa foloseasca fluviul tau in interesul lor, sa-si scoata energia si profitul din tine.

Cu cat de apropii mai mult de mare, bratele sunt din ce in ce mai multe, mai mici, mai incete. Traficul pe ele e din ce in ce mai mare, curentii sunt mai inceti. Trebuie sa ai mai multa grija cum navighezi, si sa alegi bine directia, sau sa fii dispus sa te intorci si sa o iei repede pe alt brat sau canal, pana ajungi la mare. Ai ajuns in delta, si aici chiar exista posibilitatea sa mergi pe un canal care nu se varsa in mare, ci formeaza un lac. Daca ajungi intr-un lac, e alegerea ta si doar a ta ce faci mai departe - pentru ca poti ramane acolo, amagindu-te ca e suficient pentru tine, e o mare mai mica- sau poti sa te intorci si sa alegi altul.

Pentru ca intotdeauna fluviul ajunge in mare.


Nu te lasa amagit. Poti obtine tot ce iti doresti. Da, am spus-o, uneori sacrificiul e mare sau efortul nu justifica rezultatul. Dar fa-ti calculul si fi cinstit cu tine insuti. NU te minti, nu-ti explica de ce nu poti. Niciodata nu ne dorim lucruri pe care nu le putem obtine. Ai putea sa-ti spui ca iti doresti sa ajungi pe Marte, si nu poti face asta, deci argumentul meu e gresit. Dar chiar iti doresti sa ajungi pe Marte? Sau iti doresti defapt o vacanta in Maldive? Sau o casa in nord? Sau o masina mai buna. Sau o masina, ca sa nu te mai ingramadesti in tramvai? Cei care cu adevarat isi doresc sa ajunga pe Marte o sa ajunga acolo - lucreaza la asta. Unii chiar isi doresc sa ajunga in spatiu, si platesc milioane sa ajunga acolo. Poate chiar iti doresti sa ajungi pe Marte - dar ia-o cu inceputul... nu-ti mai doresti nimic pana la asta? Pana ai sa-ti indeplinesti celelealte dorinte, altii au sa pregateasca rachetele si costumele si mancarea si calculatoarele de care ai sa ai nevoie, si daca n-ai sa fii un sarac frustrat si antipatic, ai sa ai milioanele de care ai nevoie ca sa ajungi si pe Marte...



Daca iti doresti, fa-o, cumpara-l, mergi acolo, deschide discutia. Daca iti doresti un lucru, dorinta n-o sa dispara niciodata.  N-o sa te poti ascunde niciodata de ea, n-o sa o poti explica niciodata. Nu mai trebuie sa spun nimic de altii, ti-e clar ca nu trebuie sa asculti de cei care iti spun ca nu poti, sau de ce ce nu trebuie. Dar iti spun de tine. Asculta-te. Nu te amagi singur. Nu exista "nu pot" sau "nu trebuie". In momentul in care iti doresti un lucru, e fluviul care merge spre mare. Nu lasa barca sa esueze si nu incerca sa mergi impotriva curentului. Vei ajunge la mare.


02 martie 2015

Orasul bastoanelor

Astazi ma plimbam (ce mult a trecut de cand am facut asta) fara tinta prin oras, si am inceput sa remarc batranii, cu baston, care ocoleau masinile parcate pe trotuare.

Mi-am dat seama ca n-am mai vazut de mult oameni injurand sau scuipand masinile parcate pe trotuar. Ne-am obisnuit atat de mult cu anormalitatea, incat nici batranii nu mai protesteaza.

Sau poate ma plimb eu prea rar prin oras. Oricum, pacat, ne construim o tara si o societate in care n-ai unde sa scapi de mizerie, dezordine, haos si nesimtire. e trist. 

17 februarie 2015

Cum e sa, cum e sa nu

In ultima perioada, catalizat de nevoia de schimbare, ma regasesc, incet, imi aduc aminte cum e sa, cum e sa nu.

Mi-ar fi placut sa nu fi pierdut atat de mult timp in conflicte inutile, mi-ar fi placut sa fac in loc sa ma plang. Mi-ar fi placut sa am toate acele lucruri pe care mi le-am dorit.

Mi le-am dorit prea putin insa.

In doua zile, dupa ce "am luat o decizie", totul a inceput sa se aseze la locul lui, cu precizie milimetrica. Telefonul suna cand trebuie, apar oamenii care trebuie, a iesit soarele.

A fost mereu asa, numai ca mi-a fost frica. Mi-a fost mai simplu sa ma ascund dupa scuze, justificari, victimizari si "vina altuia". Pacat.

16 februarie 2015

Istorie

Cand mergi prin Bucuresti, daca esti atent, vezi, din loc in loc, placi atinse de trecerea timpului prin care se povesteste istoria caselor sau a blocurilor pe care sunt montate.

Aici a locuit poetul. Aici a lucrat pictorul. Aici a fost redactia. Aici a murit.

Istoria asta exista pentru ca ea a fost scrisa. De poeti, pictori, arhitecti, sau ce-or fi fost oamenii astia, multi, de care altii au hotarat ca merita sa ne aducem aminte.

Peste cateva zeci de ani, o sa fie greu sa alcatuiesti o astfel de istorie a Bucurestiului. Poate ca, din loc in loc, vor mai fi astfel de placi. Eu unul n-am vazut niciuna mai recenta de anii 80.

Iar daca vor fi - dar cum sa fie, cine sa le faca, cine sa le zideasca? - ce sa fie scris pe ele? Aici a locuit arhitectul care a masacrat 4 strazi construind un bloc intre case de patrimoniu. Aici a locuit doctorul spagar cutare. Fostul primar, ramas in istorie pentru scandalurile de la teve.

Aici s-a nascut, a locuit, nu prea a muncit - dar a murit - nea caisa, mare urmaritor de drame televizate, bautor de bere si filosof de carciuma.




13 ianuarie 2015

Inca una

Simt nevoia sa scriu din nou. Mi-e frica sa recitesc, dar imi aduc aminte de cum scriam acum multi ani, de acasa, de la birou, imaginandu-mi ca problemele mele de atunci sunt un capat de lume. Mi-e mai greu acum, si asta pentru ca n-am facut nimic in afara sa ma plang de ele.

Tot ce am reusit sa repar mi se pare o picatura intr-un ocean, desi "la rece" imi dau seama ca nu e asa. Am facut multe si m-am schimbat mult, am avansat si sunt departe de cel care eram. Dar parca am ocolit prea multe probleme. Parca am evitat prea multe "dureri", si se aduna in fiecare zi.


E greu sa schimbi ceva. E greu chiar si sa recunosti ca ai o problema. Dar uneori este atat de evident incat nicio minciuna, oricat de bine gandita, oricat de des mi-o zic singur, oricat de mult incerc sa cred in ea, nu mai reuseste sa ma convinga.

Am adunat multe schimbari, si sunt mandru de ele - ma uit in urma si imi dau curaj. A venit timpul pentru inca una.

26 septembrie 2014

In culori

Cred ca in ultimii ani mi-a fost frica de mine, de toamna... Ma uit in urma si 2011 e ultimul septembrie in care am scris ceva. Nu-mi amintesc de ce.

E ziua mea, azi.

Am inceput, din ce in ce mai des, sa am o senzatie de bine inexplicabil. Vine de nicaieri, nu ramane foarte mult, doar suficient cat sa ma simt bine, mai apoi, toata ziua. Fara niciun motiv, ma simt ca in filme, imi si cant cate-o coloana sonora.

M-am transformat intr-un hipster, ar zice unii - eu doar cred ca am inceput sa-mi aduc bine aminte cum eram acum cativa ani, mereu cu barba de 2-3 zile si cu camera mea foto din liceu.

Se aduna oameni din toata lumea, pentru mine - saptamana viitoare am nunta. E un sentiment frumos, asta, mai ales ca mi-a placut mereu sa fu in centrul atentiei.

Am invatat in ultimul timp sa nu mai fiu pe placul nimanui. Si e bine. Sunt pe placul meu.

Imi cautam intr-o zi foile pe care mi-am scris ultima oara dorintele, si nu-mi amintesc unde le-am pus. Dar imi amintesc foarte clar dorintele de pe ele, si le bifez una cate una mental (pana am sa gasesc foile).

Nu mai reusesc sa ma fac sa plang prin ceea ce scriu, dar o sa se intoarca si asta.

Mi-e bine, visez in culori, pe film de 35 mm.

18 august 2014

Vacanta la Gura Portitei


La o idee a cuiva care numai a auzit despre, si dupa cateva incurajari din partea unora pe care pana acum i-am considerat prieteni (sau macar oameni de buna credinta), am fost la Gura Portitei. 


Cum se ajunge la Gura Portitei - din Bucuresti. 
Pe autostrada A4, rondul mare de la Ovidiu, dar nu spre Ovidiu, ci in sensul opus, pana la Jurilovca. N-o luati prin constanta, sau pe alte scurtaturi. 


Masina.
Aici va trebui sa abandonati masina, in parcarea cu plata sau fara plata. Jurilovca ar putea fi foarte bine un cartier din Bucuresti, pentru ca atunci cand vine vorba de parcare, nu e nicio deosebire. O doamna amabila de la intrarea in parcare ne-a zis sa parcam oriunde, daca avem cazare la Gura Portitei, e gratis. Asadar, am gasit un loc liber, la umbra, si am parcat. Apoi am scos bagajul si m-am urcat pe “barja” (revin la subiect). In urma mea, un nene parcagiu a venit repede cu un tomberon pe care l-a plantat pe un alt loc liber, a dat ocol masinii mele de vreo doua ori, si-a ridicat chipiul de capitan, s-a scarpinat dezamagit si a ramas sa pazeasca tomberonul aducator de taxa de parcare. 

La intoarcere, am asistat la un spectacol trist, al incaierarii intre 3 familii (Timisoara, Bacau si Cluj) care s-au batut (la propriu) pe locurile noastre de parcare. Un mod cam trist sa incepi un concediu cu niste oameni cu care te vei reintalni, sigur, pe o insula!! 

In afara de parcarea “acoperita”,  exact la intrare mai exista o asa zisa parcare cu plata, exact in fata pontoanelor, incercati si acolo, chiar daca e “cu plata”. Daca aveti cazare la Gura Portitei, puteti lasa acolo gratis masina. 


Transport. 
Am pomenit mai devreme “barja”. Barja este un convoi format dintr-un tragator si o platforma acoperita fara propulsie (o barja, adica) amenajata cu scaune de plastic pentru transportul celor care nu vor sa plateasca dar nici nu se grabesc spre Gura Portitei.  Cu barja veti ajunge gratis (daca aveti cazare). Dar intr-o ora jumate, pentru ca viteza de croaziera a barjei este invers proportionala cu varsta ei. Exista optiunea inchirierii unei salupe, 25 lei de persoana, timp 20 minute. Atentie insa, incercati sa fie una acoperita, mai ales daca e putin vand, agitatie pe apa, altfel veti ajunge bine stropiti. 

Ca o scurta paranteza, am intalnit la urcarea pe barja un comportament demn de calatori cu wizzair. O imbulzeala dementa, pentru a aseza confortabil bagajul pe jos, sau pentru a prinde un scaun de plastic … mai in fata. Rusinos, dar adevarat. 

Am ajuns! 
Dupa un drum de o ora jumatate (da, prima oara am luat barja) am ajuns intr-un final la Gura Portitei. Peisajul cam sumbru. Imbulzeala la coborarea de pe barja. Inghionteli si genti peste picioare. Rusinos. Victorios, un coleg mai curajos iese de la receptie cu multe telecomenzi (telecomande? :) ) de tv si aer conditionat. Extrag, cu inima stransa, o cheie din gramada. N-am noroc. La noi in camera miroase a mort. Si in camera prietenei de langa noi, dar la ea mai putin. La ceilalti e ok. Unul din noi are chiar un odorizant de camera, lasat de turistii anteriori. La el e “parfum” - si la propriu, si la figurat. Curge apa calda! Merge aerul conditionat! Ura. Mirosul se duce el, in timp. Am platit 70 eur pe noapte. 


Hai la plaja! 
Marea e mizerabila, plina de alge. Plaja e plina de scoici, aproape ca nu poti merge in picioarele goale. Trist. “Sezlong” de inchiriat, 15 lei, intrare!! la piscina 19 lei. La “Beach bar” rasuna la maxim radio Zu, cu reclame la catena si mai stiu eu ce. De vis. 


Hai la masa. 
Inghesuiala. Mese rezervate. In interior tai fumul de tigara cu toporul. Afara te nenorocesc tantarii. Preturi de Bucuresti. Mancarea e ok, dar nu senzationala. 


Hai sa ne distram... 
Intr-o seara, s-a deschis beach barul, doar dupa o scurta negociere cu clientii, cu conditia sa facem consumatie. (!!!). Muzica, antren, sticle de rom si votca aduse ilegal pe mese, urmariti si verificati de angajati. In alta seara, foc de tabara si ansamblul lipovenesc. Pacat de muzica si de efortul fetelor, ca in jur spectatorii isi “faceau poza” cu telefonul si isi imparteau berea la pet (de unde or fi avut-o?)
   

Hai acasa.