19 octombrie 2016

Sa fie bine

Acum ceva timp am luat niste danezi de la aeroport. Ocoleau zeci de metri ca sa traverseze pe trecerile de pietoni marcate prin parcare si strazile de acces din aeroport. De fiecare data ma socheaza contrastul intre culturile astea, "a lor" si a noastra. Oricare ar fi ei. Eu cand m-am dus acolo am traversat parcarea de-a dreptul (imi amintesc, pentru ca ploua, si statia autobuzului era destul de departe de intrare). Trecerile sunt marcate si la ei si la noi, doar ca ei sunt civilizati si eu nu.

Traim vremuri tulburi, in care toata lumea din jur, de la muncitor necalificat pana la presedinte, spune cu seriozitate ca ar fi mai bine sa fie bine, sa nu mai fie cum e acum. Dar cine face ceva pentru asta? Mi se pare ca toata lumea din jurul meu a uitat orice altceva in afara de clasicele de acum "cine e vinovat" si "nu se poate face nimic aici" si "astia fura, astia ne fura, astia ..".


14 octombrie 2016

Imposibil de multumit

Cel mai greu de suportat la viata de adult mi se pare negocierea continua pe care trebuie sa o ai cu tine insuti.

Nu stiu exact cand incepe - cand a inceput la mine. Probabil ca pentru fiecare e un alt moment, o alta varsta. Dar de la un punct incolo mi se pare ca viata e doar o negociere continua, cu tine, pentru chestii uneori marunte, alteori importante dincolo chiar de conceptia de moment.

Eu-cel-de-azi sunt multumit (sau nu) de o decizie a lui eu-cel-de-ieri, si negociez acum cu mine ceva ce il va atinge pe eu-cel-de-maine.

Si e atat de greu, uneori. Sa ma trezesc acum? Sa mai stau? Sa fumez, sa ma opresc? Sa mai mananc si desertul asta? Sa cumpar o casa? Sa-mi dau demisia?

Cred ca iar am descoperit apa calda - probabil ca asta inseamna sa fii adult. Eu as vrea sa am pe cineva cu care sa negociez deciziile astea, cu mine nu prea reusesc sa ma inteleg, sunt o persoana foarte dificila, si - observ mai nou - imposibil de multumit.

13 octombrie 2016

Consumator

Oriunde te uiti, cineva incearca sa-ti vanda ceva. Toata lumea vorbeste despre ceva. Toti au un subiect important. Toti au facut, au spus, au gandit - si anunta pe toata lumea chestia asta. Avem la dispozitie atatea platforme prin care putem spune, incat toata lumea se chinuie sa spuna cate ceva.

Nu-mi place asta, ma transforma intr-un consumator. Oricat de multe deviceuri inchid sau ignor, tot "aflu" ce nu ma intereseaza. E trist. Uneori e greu de observat, e subliminal, alteori e chiar evident, strigator la cer - ca sa ma apropii de exemplul cu preotul cu telefon mobil din manastire, pe care l-am vazut acum ceva timp.

In vremurile de azi, nici linistea monahala nu mai e ce era odata.

Si ne dorim asta, ne dorim sa fim consumatori. Altfel nu-mi explic.

26 iulie 2016

O zi din viata


Ion si Maria sunt doi tineri de 30 si ceva de ani, corporatisti locuind intr-un apartament inchiriat, pierdut intr-o mare de blocuri comuniste in cartierul Pantelimon.


Maria își doreste de mult să comande o noua draperie colorata, pe care sa o instaleze la geamul dormitorului.

Maria: Ion, stii ce ma gandeam, as vrea sa …
Ion: Maria, te rog, tocmai termin de asezat vasele in dulapul de la bucatarie. Cred ca dimineata dupa ce am mancat nu am lasat totul cum ar fi trebuit, si acum am senzatia ca ceva nu e tocmai in regula la noi in bucatarie.
M: Da, dar ma..
I: Doua minute, te rog.

5 minute mai tarziu, Maria s-a instalat comod in fata televizorului pentru a urmari un nou episiod Discovery Nature despre viata suricatelor din stepa Africana.

_ Maria, daca ai timp acum, putem discuta despre ce doreai sa ma intrebi mai devreme.
_ Da, uite..
_ Bineinteles, daca acum esti atenta la emisiune putem stabili pentru mai tarziu..
_ Nu, nu, e ok, voiam sa-ti spun ca as vrea sa cumparam o noua draperie pentru dormitor.
_ Inteleg.

Maria il priveste intrebator pe Ion, asteptand ca acesta sa adauge ceva la cuvantul scurt, lipsit de emotie. Ion o priveste la randul lui, lipsit de expresie.

_ Ce parere ai? Luam?
_ Da, nu e o idee rea, Maria, spune-mi la ce te-ai gandit.
_ Pai.. incepe Maria, ezitant…. Stii cum ne trezim uneori dimineata, prea devreme din cauza ca ne bate soarele puternic de afara? Ma gandeam ca …
_ Sa inteleg ca te referi acum la situatii care se intampla vara…
_ Da!
_ .. mai exact intre luna mai si finalul lunii septembrie, isi termina Ion ideea, putin deranjat ca a fost intrerupt.
_ Da! Exact, ma gandeam ca am putea cumpara o draperie mai groasa, si in felul asta n-am mai…

_ Ok, inteleg. Lasa-ma putin.

Maria priveste cu coada ochiului catre tv, unde suricatele adunate in grup compact cauta hrana printre plantele pitice de campie. Ce viata plina de neprevazut, sa traiesti asa, in stepa nemarginita, ce libertate. Tresare in momentul in care Ion reia conversatia:

_ Maria, vreau sa confirmam ca vrei sa cumparam o noua draperie, mai putin transparenta, pe care sa o montam la inceputul lunii aprilie si apoi sa o demontam la finalul lunii septembrie.

_ Nu, ioane, putem sa o lasam tot timpul, de ce sa..
_ Pai scopul draperiei in restul lunilor care ar fi?
_ Pai..nu e nevoie sa o tragem tot timpul , putem sa o lasam…
_ Inteleg.

Pe chipul lui Ion se perindă expresii pe care Maria nu le intelege. Realitatea este ca a renuntat de mult sa mai incerce. Asteapta in liniste, tragand cu ochiul la suricatele care se joaca cu puii lor.

_ Este o idee buna, Maria.

_ Maria nu poate ascunde usurarea pe care o simte. Isi imagineaza o dimineata …

_ Totusi, ar trebui clarificate mai intai cateva aspecte.

Suricata pe nume Marina tocmai a parasit grupul, in urma unui conflict cu suricata leader. Maria ofteaza prelung, stie ca urmeaza o intreaga aventura, pentru amândouă.

_ In primul rand vreau sa ma asigur ca esti convinsa ca aceasta noua draperie pe care doresti sa o comanzi este o rezolvare sigura la problema cu soarele, altfel nu are sens o asemnea achizitie.

_ Da, Ion.

_ Apoi, cred ca ar trebui clarificate cateva aspecte legale care deriva din faptul ca acest apartament este inchiriat de noi pe o perioada de un an, cu reinnoire periodica. Vreau sa-ti reamintesc ca acum doi ani in urma, nu, mai exact acum 2 ani jumatate, exact la reinnoirea contractului cu proprietarul, am discutat exact acest aspect al instalarii de noi…

_ Ion, atunci era vorba de instalarea centralei, trebuia sa spargem peretii, sa…

_ Da, maria, dar legal vorbind ne incadram in acelasi scenariu. Gandeste-te, va trebui sa coboram acea bara pe care este draperia, sa demontam suportul, sa scoatem vechea..

Maria alearga alaturi de Marina, suricata exclusa din grup. Ascunsa dupa niste radacini, priveste din departare micul grup din care pana acum 10 minute facea parte. Mariei ii apare o lacrima in coltul ochilor. Nu, n-o sa plang. N-o sa plang.

_ ..si in momentul in care vom monta la loc acea bara de suport este posibil sa apara o largire a găurii acelui surub, si vom fi nevoiti sa mutam gaura, sau poate sa gasim o alta modalitate de fixare. In orice caz, lasa-ma te rog sa caut contractul de inchiriere, sa verific exact daca acest aspect nu este cumva interzis.

Marina a decis sa se indeparteze de grup. Vine seara, si trebuie sa-si gaseasca un loc sigur, pentru noapte. Reclame. Maria ramane pierduta, cu ochii in televizor, gandindu-se la o dimineată însorită de vară, învaluita de fosnetul de hartii ale contractelor si anexelor rasfoite de Ion. Un înger trece discret prin încăpere, fâlfâind din aripi cu sunetul unei draperii fluturate de vânt.


3 zile mai tarziu, Maria intra zambitoare in casa.

_ Buna Ion, ce faci?
_ Uite, tocmai am verificat cate sticle de apa plata si minerala mai avem in camara, sa nu fie nevoie sa…
_ Maine ne ajunge draperia!
Ion se opreste in mijlocul propozitiei, si o umbra i se asterne pe fata.
_ Maria, dar n-am primit inca niciun raspuns de la proprietar! I-am trimis doua emailuri, l-am sunat o data si imi trecusem in agenda sa mai incerc o data peste trei zile, in ideea in care..
_ Ei, Ion, o sa ne raspunda, ai sa vezi!
_ Nu sunt foarte sigur! Cred ca e posibil sa…
_ Scuza-ma, Ion, dar cred ca tocmai incepe un episod din viata suricatelor, putem vorbi, te rog, dupa?
_ Sigur, dar, dar..

Vocea lui Ion se aude pierduta din camera de alaturi, la mii de kilometri distanță de privirea feroce a Mariei.

Marina s-a întors în grupul ei de suricate. După o scurtă luptă cu suricata leader, Marina este acum matriarha grupului. Desparțite de sticla subțire a televizorului, Maria si Marina se uită una în ochii celeilalte, pierdute în planuri pentru amenajarea vizuinelor asupra cărora tocmai au pus stăpânire.     

29 noiembrie 2015

timp limitat

Avand in vedere ca avem un timp limitat, ma intreb cum e mai bine - odata ce am gasit cateva lucruri cu care ne simtim confortabili, sa ne pierdem in ele, sau sa cautam in continuare, altele si altele, pana cand timpul se epuizeaza?

17 septembrie 2015

Toamna moarte

A trecut intr-o clipa. A fost toamna dragoste, a trecut toamna nimic, a revenit toamna moarte. Au mai trecut sapte ani, si am mai trecut printr-un cimitir.

Periodic ma recitesc pe mine, din urma, si inevitabil ajung la Castane si ochi albastri, la Marasm si la Cine sunt eu. Nu m-am schimbat. Nu stiu daca e bine, daca e rau. Alta data as fi spus ca schimbarea e buna, acum stiu doar ca mi-e bine cu mine.

Nu mi-a fost niciodata frica de Moarte, asa cum scriam si la 30 de ani, nu stii dupa ce colt de strada te imbratiseaza dulceag. Totusi...

Totusi, uneori mi se face frica - dar nu de moarte, mai degraba de viata - ce-o fi insemnand asta. De inutilitate, de timpul pierdut, de alegerile gresite care m-au pierdut, de alegerile bune care m-au tinut departe de placeri irecuperabile.

Anul asta n-am gasit inca nicio castana, dar am trecut deja prin cimitir. Uneori inteleg moartea, alteori simt altceva, greu de explicat. Simt ca i-as crapa capul, cu un piolet atent ales din raftul unui supermarket.

26 iunie 2015

Capitolul 1, in care la vest apare un munte


Seara de 25 Iunie nu a fost cu nimic deosebita pentru M, pana in momentul in care a observat ca in spatele blocului aparuse un munte. Tehnic vorbind, nu chiar in spatele blocului, ci undeva in departare, spre orizont - doar ca M il vedea acum, pentru prima data, pe fereastra din spatele blocului.

La inceput muntele era doar un nor - cu o forma mai ciudata, e adevarat - totusi un simplu nor, ca oricare altul. In lumina rosiatica a apusului se conturau incet versanti si creste inzapezite, acoperite vederii de blocurile din cartierul Vitan.

Discutia de la cina, ca orice alta discutie de la cina, lancezea intre ce s-a mai intamplat la birou si care ar fi cea mai potrivita destinatie de concediu. M, totusi, privea din ce in ce mai intrigat catre norul care de ceva timp nu se mai transforma in ceva ce sa nu fie un munte. Pana la urma nu mai rezista si intreba “Uite, norul ala arata ca un munte, nu?”. Sotia lui arunca o privire grabita pe geam si ii confirma “Da, chiar ca un munte. Uite ce frumos e cerul, poate iesim sa facem niste poze.”

M lua o felie de baclava cu visine, si gandi, fara s-o zica cu voce tare, ca cerul e mereu acelasi. Cate poze poti face aceluiasi cer? Totusi, pana la urma el era cel pasionat de fotografie - deci accepta, cam fara chef. Baclava de visine. Baclava este o prajitura cu nuci sau fistic - daca e cu visine, inseamna ca nu mai e baclava, e o prajitura cu aluat, miere si visine. Daca n-as sti ca acolo nu e un munte, as putea sa jur ca ala este un munte. Vreau sa ma intind, ma doare spatele. N-ar trebui sa ma intind imediat dupa masa, dar macar picioarele sa le intind jumatate de ora, la televizor.

A doua zi, dimineata, se misca prin bucatarie ca un robot, pregatind cafeaua - muntele era tot acolo, dar el nu-l vazu, pentru ca nu se uita nicio clipa pe fereastra. Apa, cana, zahar, lingurita. Tricou, sort, adidasi, chei, telefon, casti, lift, afara. Cand iesi din scara blocului pisica neagra de la coafor ii trecu tacticoasa prin fata fara sa-i acorde nicio atentie.

Bucurestiul e un gigant care doarme doar cateva clipe pe zi, dimineata, cand tocmai rasare soarele, pana sa inceapa cantecul pasarilor. Daca esti afara, pe strada, in aceste clipe de gratie esti intr-un timp fara timp, esti in vacanta. Stapan peste ce-ti doresti, mergi unde si cand vrei, strigi sau alergi - nu e nimeni sa te auda, sa te priveasca. Esti liber. Apoi pasarile incep sa cante si linistea nefireasca se spulbera. Orasul se trezeste si incearca din toate puterile sa acopere sunetul pasarilor, mirosul florilor si adierea vantului. Bucurestiul e un gigant morocanos, blestemat sa doarma fara sa viseze - doar cateva clipe pe zi.

M alerga greoi, in jurul lacului, gandindu-se la o casa cu ziduri de cetate, in varful unui deal cu o vie. Si la reparatiile pe care trebuia sa le faca la masina, si la emailurile pe care trebuia sa le trimita cand ajungea acasa, la calculator. Realitatea e ca trebuie sa trimit doua oferte, si sa verific care e statusul cu programatorii uite o veverita ce amuzanta e ce miscari ciudate si nefiresti au animalele astea, asa repede parca sunt trase pe o ata, erau veverite la petshopul ala din mall, ar trebui sa trimit oferta si pentru mallul ala nou care tocmai s-a deschis, asa m-am saturat de chestiile astea as vrea sa merg undeva in natura, sa ma plimb printr-o padure, sa urc un munte.

Ajuns acasa, intra in bucatarie pentru un pahar de apa si ramase blocat in fata ferestrei deschise, uitandu-se la un munte care ieri nu fusese acolo. Ce-i chestia asta, oare am o problema neurologica? se gandi, fara sa vrea. N-are cum sa apara un munte, peste noapte. Isi facu o cafea si deschise harta de pe telefonul mobil. Sunt munti, spre vest, dar sunt la aproape doua mii de kilometri, nici vorba sa se vada atat de clar. Si nici nu se pune problema sa fie un nor, cum vazuse afara, e un munte, chiar e un munte, nu-mi vine sa cred. Sotia lui intra adormita in bucatarie. R, vino putin te rog, uite! ii arata el muntele - te rog spune-mi ca-l vezi si n-am innebunit.

_Ce-mi arati?
_ Muntele!
_ Da, ce-i cu el?
_ Cum ce-i cu el, de unde a aparut?
_ M, la ce ora te-ai trezit? I-ar n-ai dormit?

E posibil sa innebunesti asa, pur si simplu? Ce-i asta, schizofrenia e asta in care incepi sa vezi lucruri care defapt nu sunt reale. M isi simtea pulsul in gat, insotit de un nod in stomac. 

_ Am dormit. Muntele ala a aparut ieri acolo.
_ Da, ieri la ora 4. Hai, te rog sa ne grabim astazi pentru ca trebuie sa ajung la
_ Zi-mi cum se cheama muntele ala.
_ Te rog, nu stiu cum se cheama muntele, cauta pe net. N-am stiut niciodata, n-am fost niciodata.

M incerca sa-si aminteasca. Fotografii! se gandi, si alerga la computer. Cauta frenetic, folder dupa folder, dar singurele doua fotografii pe care le gasi erau neclare in departare, unde ar fi trebuit sa fie muntele, incat nu-ti puteai da seama nici daca era, nici daca nu era un munte acolo.

Nebun nu sunt. Muntele ala nu era ieri dimineata acolo.

_ Muntele ala nu era ieri dimineata acolo!
_ Da, da, vine doar vara! Hai, te rog imbraca-te sa nu intarziem!

Se imbraca fara sa mai scoata o vorba. Pantofi, cheie, laptop, incuie usa si spune cu voce tare, ca sa nu uiti daca ai incuiat-o sau nu, lift, afara.

Langa masina, pe trotuar, pisica neagra de la coafor ii fixa cu privirea ei verde. Ca de obicei, cand ajunsera foarte aproape de ea, se ridica si-i lasa sa treaca. Muntele ala nu era acolo ieri - si o sa ma duc si o sa vad ce este acolo defapt, gandi el, cu dintii stransi.

Mergem, ii gandi pisica, si ii zambi complice. Mergem cand vrei.