27 decembrie 2009

Tu. Eu cu mine.

Numa' ca totul i-o iluzie
si ma trezesc fara sa trag vreo concluzie.

Asta e coloana sonora, pentru vacanta de anul asta. Anul trecut a fost IIO-Kiss You. Inchid ochii, si o aud, suprapusa peste melodia de acum. Cred ca asta e pacatul meu cel mai mare, ca nu pot sa uit.

Am avut mereu puterea sa recunosc ca problemele altora sunt mai grave ca ale mele. Nu m-a ajutat cu nimic, asta, pentru ca n-am avut niciodata puterea sa ma intereseze, cu adevarat. Raspunsurile la problemele voastre or sa fie intotdeauna trecute prin mine.

Afara ninge din nou, si sper si eu sa se inzapezeasca tot. Am doua zile de cand nu ies din casa - pe caz de boala - dar mi-e bine. Nu vreau sa merg nicaieri, daca tot nu ma pot ascunde de tine. La radio imi spune mereu ca inima ei nu e un hotel, si ca tragi aer in piept si te indepartezi incet. Vreau sa se inzapezeasca, nu vreau sa pot merge la ski, nici la plimbari prin locuri pe care le stiu prea bine. E prea devreme sa-mi mai pun un pahar de vin, poate n-o sa se inzapezeasca nimic. Tu, o să te duci dracu , Tu bei, tu tragi, tu bagi tu nu le laşi , Tu vii, tu pleci, te-ntorci, Tu nu spui nu. 


Linistea e prea des o iluzie. Si e liniste, intre pisicile care miauna pe doua voci (cel putin), intre agitatia care nu se mai termina, intre vreau, trebuie, si muzica din atatia ani. Vreau sa fiu singur, si nu pricep de ce nu ma lasa nimeni.  

Trebuie sa renunt. Nu sunt confuz. Stiu, cum am stiut de la inceput, ce vreau si ce trebuie. Trebuie sa renunt, sa nu ma lasi sa n-o fac.

Băi cre' c-am pus prea mult (hai mă )
Credeam că pot să duc mai mult (fugi mă)
Puteam să pun pariu că-s viu
Când am căzut şi am spus: sunt varză (ştiu)


Si nu pot ramane singur nici cinci minute. Treceti mereu sa vad ce mai fac, daca inca mai sunt aici. Sunt un musafir, chiar daca asteptat, dar tot in plus, nu?

Planul e bun, acum, nu? Merge. Sa nu ma lasi sa nu renunt.

Şi mă trezesc fără să trag vreo concluzie
E doar în capul nostru
ştiu, şi cunosc filmul ăsta pe de rost
Ca pe Tatăl nostru
Acum hai să tragem linie
Eu nu iau
Hai să ne punem poftă-n cui
Io nu vreau
Hai să vărsăm măcar o lacrimă
Da' io nu beau
Apar deja problemele de parcă ne lipseau


Nu e nici o intrebare, nu vreau raspunsuri, si e din categoria eu cu mine, deci nu mi le dati.

26 decembrie 2009

Am mai zis ca e bina acasa?

Intre timp, oricum, am schimbat coloana sonora. Putin ;)



Calling me back home

E sambata, si m-am trezit, ca de obicei, la 7. Sunt obosit, prea obosit. Am adus cu mine, aici, acasa, prea mult din cel de acolo. De dincolo.

Aici totul e imobil, in timp. Langa brad, cu pisicile, aerul e acelasi de acum 20 de ani. Pentru aici, nu conteaza nimic de dincolo. "Acolo" e un vis, o irealitate de care nu reusesc sa ma conving. Ma pierd intre ei, in realitatea calma a lucrurilor care conteaza. E liniste, si sunt putine intrebari. E fum, e zapada pe dealuri, e frig. Cu noduri in gat, doua zile au reusit sa ma schimbe, mai mult decat am crezut ca ar putea-o face, vreodata, ceva.

Nu stiu s-o pun in cuvinte, oricat am incercat. Singuratatea de aici ma arata pe mine, mie, schimbat. Am crezut mereu ca nu mai pot fi niciodata cel de aici, dar in final, asta sunt. Orice s-ar intampla, oricat as lipsi, orice as aduce cu mine, aici sunt eu.

Mi-e frica, mereu, ca nu-mi mai gasesc locul, cand ma intorc. Mi-e frica ca poate, de data asta, n-o sa mai fie asa. Dar e, de fiecare data, la fel. Locul asta sterge tot. Imi asculta povestile, cu privirea pierduta in gol, zambind intelegator, apoi ridica din umeri, si s-a dus, tot. Inghite orice lacrima, si o inghit si eu, cu noduri in gat.

Imi afund mainile in zapada, sa inghet. Si e septembrie, cu soare caldut, si zambesc, si iubesc. E iunie si cumpar trandafiri, e iulie si fumez lucky strike, e august si-l astept pe septembrie. Miroase a brad sau a struguri, a ger sau a ploaie. E totul aici, intr-o clipa de liniste, si nimic n-o sa poata sterge asta, niciodata.

Va vad, pe fiecare, si imi spuneti toti povestea mea din trecut. Am nevoie de voi. Fiecare poveste de dragoste, fiecare frica, lacrima, victorie sau infrangere. Pot sa-mi spun toate secretele aici, nu ma asculta nimeni, e liniste. Ne salutam fara cuvinte, pe furate, asa cum ne sarutam, atunci. Ne privim in ochi, a fost atat de bine, impreuna.

Scriem povesti, impreuna, zambim, si plangem. Eu va am, voi n-o sa ma aveti, niciodata.






21 decembrie 2009

Si inca mai vreau

Ma intrebam daca tie iti parea rau. Mi-ai spus ca nu, si nu te-am crezut, nu te-as crede nici acum. Daca simteai ca e o greseala, sau doar "stiai" asta. E o diferenta atat de mare.

Pentru prima oara, cu tine, am inteles ca nu se putea. Ce s-a intamplat mai departe e prea putin important. Pana atunci totul era simplu, pentru ca vroiam - si era suficient.

As fi vrut sa ma uit in ochii tai, atunci, si sa te fac sa intelegi. As fi vrut sa uit toate discutiile, sa o fi luat de la capat. Tu sa nu-mi fi evitat privirea. As fi vrut sa stau, sa putem vorbi ca si cum nimic nu s-a intamplat.

Si n-am putut. Mi-am luat cafeaua, tigarile, si-am iesit. Te-am lasat in urma, lipita de perete, si nu m-ai privit nici macar odata. Nu m-ai ascultat, n-ai vrut sa intelegi. Eu inca vroiam.

Era toamna, ploua, si-am ramas in fata usii, gandindu-ma ca ai sa ma chemi inapoi, si n-ai facut-o. Apoi mi-ai spus ca ai fost sigura ca am sa ma intorc. Si nu m-am intors.

Mi-e dor de tine.






20 decembrie 2009

Rahova cu Sebastian, la La Fourmi.

O zi speciala, azi. Am facut ceva ce n-am mai facut de exact acum doi ani. Am mers cu 32'ul, in Rahova.

Splendid, asa cum tineam minte. Nimic schimbat - aceleasi fetze rautacioase, aceleasi parfumuri ieftine si prea tari, aceleasi manele pe telefon, aceleasi injuraturi. Erau doi pusti, la cersit, pe care nu-i stiu. Noua generatie, probabil. Desi... sunt sigur ca in timpul saptamanii fata cu acordeonul si operatia la picior face in continuare la fel de multi bani ca atunci.

Nu imi neg nostalgia. Era frumos, pentru ca ma luptam sa plec de acolo, si traiam fiecare secunda. Acum, ca am plecat, nu m-as mai intoarce, si uneori mi-e suficient sa vorbeasca cineva de 32, sa imi aduc aminte cat de mult uram totul in jurul meu, atunci. Cat de mult m-au schimbat, in rau, cei doi ani petrecuti acolo.

M-am uitat dupa cunoscuti, n-am vazut pe nimeni.

Illusion

Ma simt bine, aici. In ritmul asta nebun, in zgomot, in fum. Momentul meu de liniste. Singur. Nu stiu de ce au unii nevoie de drog, pentru asta. Ii vad miscandu-se in jurul meu, imi imaginez pupilele dilatate si privirile fixe, in spatele ochelarilor negri,  sau  privirile pierdute, de la alcool, "Hai, frate, nu sta!".  Cu miscarile lor mecanice, dansand fiecare pe muzica lui.

Stau, si te vad dansand cu ei, doar pentru mine. Ma simt bine, incetinit de coniac si de fum, cand vad ca imi cauti privirea. Pentru tine am venit, asa cum ai venit si tu pentru mine. Pentru mine ti-ai facut parul asa, pentru mine e parfumul, pentru mine tocurile, si zambetul. In seara asta.

Imi esti interzisa. Si invers.

Ea imi striga in ureche, fara oprire, sa vin, sa fac, sa iau, sa-i dau.  Sunt al ei, anotimpul asta. Asta nu ma face decat sa te vreau si mai mult. Cu privirea ta de fata inocenta, de 17 ani, sau cu cea care ma domina,  de care mi-e frica.

Ma bucur cand  nu putem vorbi. Nu vreau sa-ti mai spun nimic, ti-am zis deja destul. Si invers. Beau, in continuare, si ma gandesc ca poate asa e mai simplu. Si nu e. Te vad langa ei, si nu-mi explic de ce imi zambesti. Suntem din povesti diferite. Povesti in care nu ar trebui sa fie suficient sa te vreau eu.

Te asezi langa mine, fara sa spui nimic, si iti simt parfumul, si ne atingem umerii si genunchii si nu ma pot dezlipi. Si nu ma gandesc decat la asta, le simt privirile si nu ma uit, si-mi vine sa rad. Imi spui ceva, si nu te aud, iti aud doar vocea, si-mi imaginez ca-mi spui ce vreau eu sa aud, si ca ma saruti, pe obraz, si ca pleci inapoi, intre ei. Pentru ca nu e bine.

Privirea aia, si cum iti treci mana prin par. Ochii tai vii, lucrurile pe care le spui, pe care le cred fara sa ma gandesc, mirosul tau, provocarea. Ne jucam, si o sa fim amandoi surprinsi cand se va termina.


19 decembrie 2009

E sambata, azi, stiu


Imaginea mea

Zilele astea, lumea are grija de mine. De imaginea mea, adica. O salveaza, o iau in brate, o ridica de jos, ii dau palme, ii sterg praful pe haine si o analizeaza. Compatimire, dezaprobare si dispret. De imaginea mea, pentru ca de mine nu vrea nimeni sa aiba grija.

Voi imi ziceti ca sunt fraier, altii ca sunt crud. Altii imi fac cu ochiul, in timp ce voi clatinati dezaprobator din cap. Altii ma cunosc, si-si vad de-ale lor. Vreti sa-mi construim impreuna imaginea, n-am nimic impotriva. Ar trebui, totusi, sa fiti atenti la povestile voastre. Eu mi-o scriu pe-a mea. Pana atunci, daca vreti, va las imaginea, sa mi-o lustruiti cum vreti voi. Sa corescpunda la standardele voastre. Mi-e drag de voi, totusi, ca incercati ceva. Majoritatea nu inceearca nimic. Nu inseamna nimic, totusi.

Lipsa de reactie a celor care ma cunosc ma face sa-i iubesc si mai mult, imi confirma alegerea, prin faptul ca nu sunt superficiali. Am trecut de atatea ori prin povestile astea impreuna, e ca si cum am bea o cafea buna, dimineata. Imi plac tare mult, cafelele astea. Pentru ele traiesc.

Vreti sa-mi fiti prieteni? E greu, cu mine, suntem un cerc inchis. Ne intalnim rar, vorbim despre chestii neimportante. Ne stim secretele, ne vorbim urat unii pe altii, ne certam de la nimicuri si suntem dusmani de moarte pana la cafeaua de dimineata. Lumea si-a format o imagine gresita despre noi si prietenia noastra. Nu-mi confundati zambetul cu o invitatie, si daca zambesc cand vorbim despre mine, inseamna nu suntem prieteni. Dar stiti asta deja, nu?

Si nu va aratati dezamagiti, cand "descoperiti" ca e un fals. Lustruiti-o in continuare, imaginea, dar renuntati la "dezamagiri". N-o sa ajungeti la mine cu reprosuri, sau sfaturi. Si nici grija voastra, ca nu ma intereseaza ce credeti voi, nu ma impresioneaza.

N-am nevoie de ele, stiu sa ma joc, si castig intotdeauna. Ca si acum, de altfel.

16 decembrie 2009

Da, vreau

Vreau sa fie liniste, o secunda de liniste.

Sa nu mai amestec seara coniacul cu vin, doar ca sa cobor sonorul din jurul meu. Vorbim de planuri si jocuri de putere, cand eu incerc sa ma agat de orice.? Cat a trecut de cand am scris aici "inexorabil"?  Cat de amar am zambit, singur, atunci, cand cineva m-a intrebat ce m-a intrebat?

Da, vreau, si nici nu vreau sa ma gandesc la cat de bine e. Crezi ca-mi face placere ca am dreptate, crezi ca-mi face placere ca am stiut ca am sa ajung aici? Si daca imi face, la ce ma ajuta?

Citesc, din nou, si din nou, si sper in continuare ca nu citesc despre mine. Ca nu scriu despre mine. Ar fi mult mai simplu, asa. E un joc, si am mai zis, imi place ca am cu cine juca. Are rost, sa o iau acum de la capat, sa spun ca e complicat si ca asta face parte din joc? Are rost sa mai spun ca anul asta toamna a venit mai tarziu? Ca e prea tarziu sa mai ploua, dar e la fel daca ninge? Si ca vreau, la fel de mult?

Uite, o sa vina clipa de liniste si am sa plec, am sa dispar. Si o sa fie la fel, dupa. Ma crezi, acum, macar?

Competitie

Nu mi-a placut niciodata sa fiu in competitie cu cei de langa mine. Sigur, am simtit o satisfactie nebuna cand am fost mai bun la ceva - la un joc, la o ecuatie, cand am strigat mai tare si am lovit mai dureros... sau doar "mai bun" in ochii cuiva. Nu m-a motivat niciodata, totusi.

Am spus de joc, poate e un exemplu bun. La inceput jucam toti curse de masini. Am fost bun, rareori cel mai bun, totusi. Neavand cel mai bun calculator, la un moment dat eram chiar frustrat, in convingerea mea ca asta e cauza pentru care nu sunt cel mai bun. Am trecut la jocuri de strategie, in care adunam lemn, aur si armate. Am jucat mult, am fost bun, altii m-au prins din urma si m-au intrecut. Trecusem deja la niste chestii mult prea complicate, in care n-am avut competitie printre apropiati - luni de zile m-am jucat cu submarine, asteptand ore intregi momentul in care sa apas trei butoane pentru a scufunda un vapor. Am jucat shootere in care ma depaseau cei care aveau mouse-ul mai greu sau monitorul mai mare, sau jucau mai mult si stiau harta mai bine. Mi-au placut apoi jocurile in care eram lunetist, pentru ca era o chestie de rabdare, si mi-am educat-o sa fiu cel mai bun. Am jucat simulari economice, apoi simulari de bursa online. Nici aici n-am avut cu cine ma bate, ei ramasesera la masini, shootere sau strategie. N-am fost niciodata cel mai bun la nici unul din ele.

Sa zic de muzica? Am ascultat mereu altceva decat ceilalti, atunci. Am inceput - pe la 6 luni, probabil - cu abba si boney-m. Am ascultat in copilarie Led-zeppelin si rolling stones, m-am indragostit prima oara pe beatles, am iubit pe n&d si double d, m-am imbatat cu copilul minune, am dansat pe arabeasca, am incercat sa cant la chitara sau sa beau votca pe diverse "chestii" care erau numite black rock. Am stiut versuri de la linking park, apoi am pierdut nopti intregi in cluburi de house si trance. Mi-au placut la nebunie mixuri ale dj-ilor cunoscuti (din care altii nu aud decat bum bum) si IIO (ascult acum) sau Atb. Am avut casete sau mp3-uri cu muzica clasica, cd-uri cu blues si acum ascult jazz (si iio). N-am stiut insa niciodata pe-de-rost mai mult de zece melodii ale nici unuia dintre ei, cine e cel-mai-tare dj al momentului sau mai multi interpreti ale unui stil, sau care-i diferenta intre trash, speed si black metal. Am fost exclus, frustrat, din discutiile "de specialitate". Sincer, i don't give a rat's ass.   

De ce sa mai zic? De carti, de filme? De facultate, de job-uri? De fete, tigari, bautura, masini?

Am crescut, si am inceput sa ma judec. E frustrant sa fii "cel mai bun" pentru prea putin timp. Mi-am zis de cele mai multe ori ca sunt defect, ca n-o sa fiu niciodata bun la nimic.

Pentru prima oara, azi (si o notez, aici), am reusit sa verbalizez ce m-a miscat inainte pana acum. E prea putin importanta competitia cu cel de langa mine. E importanta, si plina de satisfactii, i'll grant you that. Dar e prea putin importanta, in schema lucrurilor. Putin ma intereseaza cine pleca de langa mine, si unde. E prea putin important daca cel de langa mine castiga dublu facand aceleasi lucruri ca mine (si nu prea se intampla, culmea). E important sa faci bine ce faci acum, sa fii cel mai bun in ceea ce faci, dar o sa te ajute prea putin MAINE, daca nu pleci sa faci altceva. Sigur, e bine sa fii cel mai bun, si cei "de sus" or sa fie multumiti si n-or sa vrea sa te "piarda" niciodata. Esti sigur. Totusi, nici n-or sa te puna sa faci altceva, pentru ca riscul pentru ei e prea mare. Si nici tu n-o sa vrei, riscul pentru tine e prea mare.

Acum trei zile am auzit ca prin ceata cuvintele "barbat mai puternic". Da, vreau sa fiu in competitie cu cineva mai puternic, cu riscul sa stearga cu mine pe jos. Asta m-a miscat pana acum.

Am mai zis-o, nu vreau sa fiu cel mai bun zidar de pe santier, vreau sa fiu inginer, si apoi nu cel mai bun inginer - un directoras, oarecare, si apoi nu cel mai bun director, patronul. Si apoi undeva cu soare, femei frumoase si coniac scump. Si sa vezi atunci frustrare, cand am sa realizez ce bun e mitica la asezat caramizile.    

13 decembrie 2009

Yesterday, revisited

Imi vreau sambata inapoi. Sambata, in care sa ma trezesc prea devreme, sa-mi fie lene sa fac curat in casa, in care sa ma alerg cu motanul (ca sa nu fac curat), sa citesc si sa ma culc inapoi, sa fumez si sa beau prea multa sau prea putina cafea. Sa discutam discutiile noastre plictisitoare, sa iesim in locurile noastre "de iesit", sa ..

Ti-o cedez pe asta de azi. Cu durerea de cap, cu haine mirosind stins a parfum si mult a tigara, cu "win or lose, you lose", cu tupeul de-a dreptul uimitor. Cu amanuntele ei cretine, cu After Eight-ul care era singurul dulce pe care-l am in casa.

De ce orice fac, win or lose, i lose? 

10 decembrie 2009

Probabil

Ti-ar placea, nu? Sa stii ce cred despre tine, despre noi. Ce vreau, ce mi-ar placea sa se intample. Ce-mi doresc. Ti-ai dat seama, ... nu? - pana acum ar fi trebuit sa-ti dai seama - ca sunt prea las sa-ti spun, deschis.


Ti-ar placea, nu?, sa scriu despre tine. Sa citesti ceva printre randuri. Vorbim atat, fara sa spunem nimic. Poate am scris, deja. Poate e altcineva.

Astept, astepti. Sa vedem ce se mai intampla azi, poate ne lamurim maine.

Sau poate e totul in capul meu.

 

07 decembrie 2009

Pura

M-am trezit dimineata cu un sentiment pur, si profund, de ura. Fara vreo tinta anume. Nu e nemultumire, sau insatisfactie, nu am visat urat (nu-mi amintesc, oricum) si nici nu am vreun motiv concret, pentru asa ceva. Doar ura.

Si e atat de bine.

Imi doresc de mult sa ma simt asa, din nou. Sa ma simt ... eu.

03 decembrie 2009

Maine, cred.

Nu stiu cand am mancat ultima oara - dimineata, aseara? Tu nu te opresti din vorbit, ma privesti dezaprobator, cu coniacul si muzica mea, care nu ti-a placut niciodata. Led Zeppelin - Babe I'm gonna leave you.

E a doua zi cand stau singur, in casa mica din lemn. De care mi-e atat de dor. Un miros aparte, intre lemn, ploaie si fum de tigara. Singur, cu cartile de joc pe care le-am cumparat ieri de la ea. Figuri ciudate, dintr-un joc pe care nu-l stiu. I-am zis ca trebuie sa-mi explice, a zis ca nu atunci. N-am aflat niciodata. Mi-e foame, nu stiu cand cam mancat ultima oara. Niciodata nu mi-a placut sa mananc singur.

Printre casete, doar porcarii. Am pus ceva rock din 70, o caseta de-a lui taica-miu. Gladys Knight and the Pips - Midnight Train. Ce nume tampit. In sticla de whiskey a ramas mai putin de jumatate. Mai am. Imi placea tare mult sa beau whiskey, atunci. Mi-am aprins un L&M rosu, ultima din pachet. Mai am un Lucky Strike sus, in bagaj. Ultimele. Afara e soare, si verde. As vrea sa pot ramane acolo. Cred ca mi-a placut din primul moment, sezatia de ameteala dulce, whiskey si L&M rosu. Blondie - Heart of Glass. Yeah, riding high on love's true bluish light. Oare asta spune?

Am iesit pe terasa mica, din lemn, inca umeda de la ploaie. M-am gandit toata ziua la ea, ieri. Mi s-a parut ca zambeste trist, mi-a zambit mie, totusi. Mie? Am inghitit repede restul din pahar, trebuie sa fac ceva. "Iti explic, dar nu acum", asa a zis. In camera e o lumina confuza, de la geamurile murdare si perdelele prea groase. CCR - Fortunate Son. Trebuie sa-mi iau tigarile, sa ma barbieresc, sa ma imbrac, sa mananc ceva. In curte s-a oprit un caine strain, atent la un zgomot pe care nu-l aud. Sa ma barbieresc, sa mananc ceva. Masina nu pot s-o iau, sunt ametit, e cald si miroase a ploaie, vreau sa ma intind in iarba, afara.

Un sfert de ora, atat a durat drumul. Am baut mai mult decat trebuia, vad doar detalii si nu se leaga nimic. M-am asezat pe banca cu o scandura rupta, pe care am stat si ieri. Mi-e cald si ma ustura fata, Lucky Strike e dulceag dupa L&M. Ea e tot acolo, si m-a vazut. N-am curaj. Imi mai aprind o tigara, a patra, n-am nici un motiv sa ma duc iar la ea, n-am ce sa-i spun. Am sa stau aici, sa astept. O sa vina.

A venit. Mi-a zambit la fel, trist.

- Ce faci?
- Te astept.
- De ce?
- Sa-mi explici. Nu asa ai zis?

E incurcata, si eu sunt.

- E complicat, sa stii. Si nici eu nu stiu prea bine. Nu credeam ca ai sa vrei sa stii.
- Vreau.
- Esti de mult aici?
- De cinci zile.
- Ieri te-am vazut prima oara.
- Si eu.

Ochi vezi, zambet trist.

- Nu pot sa stau.
- Nu te pot obliga.
- Zece minute.
- Cine era baiatul cu care vorbeai ieri?
- L-am cunoscut aici. E brazilian.
- Brazilian?
- Brazilian. A zis ca vrea sa ma ia cu el.
- Si te duci?

Nu rade. Are parul drept, castaniu deschis. Mica de statura, ochi vezi, zambet trist, usor amuzat.

- Nu ma duc. E mincinos.
- Toti suntem.
- Stiu.

S-a oprit un copil, si se uita la noi.

- Iti plac copii? Se uita la mine. Ochi verzi, par drept, zambet trist. Iti plac?
- Nu, nu-mi plac.
- De ce?
- Nu stiu, fac galagie.
- Da, dar uite, sunt atat de frumosi. Esti rau.

El se uita la noi, razand. El sau ea, nu i-am deosebit niciodata, la varsta asta. Cu mersul lor nesigur, si zambetul inocent.

- Nu sunt rau, nu-mi plac.

Are 23 de ani. E studenta la medicina. Are un prieten. Il iubeste. Cand se intoarce acasa, se muta impreuna. Nu-i place in discoteca. Nu-i plac masinile. Ii plac pisicile, are un motan pe care il cheama Mia.

- Cum, Mia? Mia e nume de fata.
- Lui ii place.
- Pisicile n-au nume, stii?
- Lui ii place.

E rau, prietenul ei. Are 28 de ani, are o afacere si multi prieteni dubiosi. Ii place sa bea.

- Mirosi a alcool.
- Stiu, am baut ca sa-mi fac curaj, sa vorbesc cu tine.
- Esti prost.
- Stiu.
- De ce vrei sa vorbesti cu mine?

Nu stiu. Are parul moale, pielea fina, nu miroase a nici un parfum. Ma joc cu degetul ei mic, s-a rezemat de umarul meu, nu stiu cum o cheama. Au trecut patru ore.

- De cand esti aici?
- De cinci zile, ti-am spus.
- Cand pleci?
- Maine, cred.

M-a luat in brate, strans, ma doare capul, imi pare rau c-am baut. Am vrut s-o sarut, m-a evitat incet. Mi-am trecut bratul in jurul umerilor ei, si am lasat-o sa planga, fara sa stiu ce sa spun.

- Sunt insarcinata.
- Ce?
- Nu vreau sa pleci.

28 noiembrie 2009

Dispar

"Ar fi trebuit s-o refuz, cumva si s-o trimit inapoi, dar eram foarte obosit, si mintea nu-mi functiona prea bine. Sunt un om plin de imperfectiuni. Imperfect si supus greselii. Dar invat si sunt hotarat sa nu repet greseala. Si totusi nu sunt putine greselile pe care le-am facut a doua oara. Motivul e foarte simplu, sunt imperfect si prost. De fiecare data ajung sa ma urasc. Ma hotarasc sa numai fac aceeasi greseala a treia oara. Progresez putin cate putin. Foarte incet, dar totusi progresez. "

Dans, dans, dans - Haruki Murakami

26 noiembrie 2009

That was only yesterday

Astazi a fost prima oara cand m-ai atins. Nu stiu daca mi-ai vazut zambetul, probabil ca da. Eu sper ca l-ai vazut. Ca sa stii ca stiu.

Stiu ca nu se poate, si stiu ca stii si tu, si asta ma face sa te vreau si mai mult, pentru ca stiu ca tu ai sa cedezi prima. Chiar daca eu as avea mai mult de pierdut.

Suna arogant, stiu, dar ai sa ma vrei mai mult decat te vreau eu. Miros a parfumul tau, stii? Si nu degetul pe care mi l-ai atins. Eu. Nu mai stiu ce-am vorbit.

Nu credeam ca mai stiu sa fac ... asta. Si cred ca nu stiu, pentru ca esti altfel, tu. Esti prima care m-a facut sa inteleg ca nu se poate. Nu mai stiu nimic, decat momentul cand am sa-ti simt respiratia dulce, pe buze, si am sa-ti zic nu. Si mirosul tau. Asteptam de mult sa vreau, din nou, asa.

Mor de curiozitate, cui ai sa spui despre mine? Nu poti sa spui. Nici eu.

Am ascultat toata ziua skunk anansie, secretly. O aud si acum.

23 noiembrie 2009

Simplu

Citesc o carte, care imi place mult. Si n-am cu cine s-o discut (trist, stiu :) ). Si caut "pe net", sa vad ce-au spus altii... Si gasesc oameni ca mine, carora le place, care sunt incantati, care se regasesc, care au nostalgii, care... Si gasesc oameni care vorbesc de imaturitatea autorului, vorbesc de stitlul care abia la urmatorul lui roman s-a cristalizat, vorbesc de imperfectiune, de o poveste ratata, de "creionarea unor personaje imperfecte"... Asta ma face sa fiu "simplu", nu?

Vreau sa aud mai putine intrebari, sa-mi spuna cineva ce trebuie sa fac, si sa nu mai am nevoie sa gandesc. Vreau sa-mi spui de ce nu mai spui nimic, si as vrea sa fiu oriunde atundeva, numai nu aici.

21 noiembrie 2009

Acum incepe

Cautand prin hartii, "acasa", am gasit asta, scrisa pe un caiet de matematica, langa niste ecuatii pe care nu le mai inteleg. Cred ca de prin 2001.

Asfaltul murdar, ochiul de apa inconjurat de noroi. Praf si soare, raze reflectate deapa murdara. Caldura. Bine. Umbre lungi, diforme. Oprite, se misca. Asfaltul si praful se-ndoaie si cad cu incetinitorul. Rasare un nor, lumina. O fata. Intuneric.
Asfaltul murdar, cioburi de sticla. Multe. Doua. Un fir negru care trece impasibil mai departe, printre ele. Negru? Rosu. S-a oprit in noroi. Lumina e de la cioburi? E cald.
Daca intind mainile, ajung. Dar.. am sa-l pot tine in palme? Ma murdaresc?
Inca putin.
E prea incet. Ar trebui sa ma pot agata de ceva. Macar de nu m-ar durea pieptul asa. Oare am respirat? Pot sa strig?
Oricum nu se schimba nimic. Maine o sa fie la fel. N-am rezolvat nimic cu asta, Poate maine n-o sa fie la fel... si cat o sa dureze? Se uita repede. Pe naiba o sa le para rau. Se bucura, asa o sa le fie mai usor.
Ma doare urechea. La asta nu m-am gandit. Lasa, macar acum am demonstrat ceva. Asta o sa schimbe multe. Si o sa le para rau. O sa se gandeasca ca ar fi trebuit sa se gandeasca mai mult.
In gat. Sau e mai jos? In piept? Mereu acolo am simtit. Nu s-a meritat, nu trebuia sa treaca atat timp ca sa ajung tot aici.
Imi tiuie urechile, si parca e mai rece acum. Si oare m-am lovit la genunhi? E amortit. S-a termniat, o sa fie rapid.
Si am ajuns si aici. Ce-ai sa faci? Poti oricand sa te intorci, si sa pleci. Poti sa faci orice. E destul loc, pentru toata lumea. Credeai ca ai sa fii numai tu? Stiai ca nu ai fost numai tu.
Era mai usor daca nu deschideam geamul. E asa cald, afara.
Biletul l-am lasat pe masa. Oricum n-o sa inteleaga nimic.
Acum incepe.

19 noiembrie 2009

Atat timp cat ...

"Acasa" e frig, se vad multe stele, miroase a iarna si a fum, si e foarte liniste. Nimic nou, deci.

Imi expira permisul de conducere, am venit sa-l schimb. Au trecut 10 ani.

Politia (evidenta populatiei) e la etajul 3 al unui mall. Da, intre magazine de haine, si terase si fast-fooduri, mergi cu dosarul pentru pasaport sau permis de conducere.

Ultimele zile m-au (m-ai?) facut sa ma simt ... simplu. Si mic, si inexistent. Atat timp cat acum zambesc... (desi o sa-mi fie dor, pentru ca dai dependenta).

E bine aici (si asta cred ca am mai zis).

Daca s-ar putea, ati auzi linistea.

17 noiembrie 2009

15 noiembrie 2009

Duminicile in care ploua, ca acum...

Obisnuiam sa le urasc, duminicile astea, acum nu mai stiu. Beau cafea la geam, in bucatarie, ochi in ochi cu vecina din blocul de peste drum. Ea fumeaza, eu ma gandesc la tine.

Ma doare capul de ieri dimineata. Nu vreau pe nimeni si nimic. N-am mai fost de mult atat de singur, ca zilele astea.

Nu stiu ce-as vrea sa se intample intre noi, nu-mi doresc nimic - si nu se intampla nimic. Iti sunt indiferent, si mi-ar fi placut sa nu fii tu prima cu care sa mi se intample asta. Si nu acum, cand sunt singur.

Vecina si-a mai aprins o tigara. Nu stiu de cand sunt cine sunt acum, duminica, ploaie, chantal chamberland. Imi stiu doar durerea de cap, lumina difuza, muzica in surdina, punctul rosu de peste drum. Ca nu mai stiu nimic de tine, de mult.

M-am (te-am, ne-am) visat intr-o camera model la ikea, fumand, asezati pe o canapea in fata unui televizor stins, atingandu-ne umerii. Eu ma gandeam ca mirosi frumos si nu vroiam sa ne dea afara, tu te despartisei de mine.

La ce te gandesti?

14 noiembrie 2009

Deranged

Saptamana trecuta, un om a carui parere o respect - prin acceptarea evidentei ca el e acolo unde vreau eu sa ajung - ma invata ca intr-o confruntare intri doar daca esti pregatit sa o inchei prin a-l lasa pe advesar fara aer, intr-o balta de sange. (plastic, nu?) Si sunt de acord.

Nu tipi si strigi fara sa fii pregatit sa lovesti. Nu injuri si jignesti cu rezerve, pentru ca asta te reduce la a fi un frustrat. Te reduce la a fi vecina de la parter, care petrece toata ziua la geam si tipa la copii din cartier. Sau la un 'nene' care trece si ridica stergatoarele la masina, pentru ca 'asta nu e loc de parcare, domnule!'.

Sigur, poti sa te reduci la a fi pasiv-agresiv. Vezi, eu sunt puternic, te atentionez prin aluzii, iti mai aduc aminte cine e 'seful', te mai vorbesc de rau in stanga si'n dreapta... nu merita, ma, asta, sa-i fac nimic, ce sa-i fac... daca-mi pun mintea cu el.. etc. Si poti, crestineste, sa-l ierti. Il ierti, ca nu stie ce face. Asta da, superioritate. Tu stii mai bine. Cu fiecare adversar pe care il ierti - te dezvolti si te autodepasesti. Esti satisfacut.

Noi, ceilalti, iti spunem narcisic. (Mai mult sau mai putin patologic.) Iti intelegem auto-suficienta, ti-o compatimim, o punem pe seama traumelor din copilarie.

Eu unul, daca ne intalnim, prefer sa te las intr-o balta de sange, cu god-complex-ul tau, cu tot.

09 noiembrie 2009

Trece totul prea repede

Duminica dimineata, la Plus, cineva m-a invatat cum sa iau un carucior fara moneda. Cand am ajuns acasa, un vecin facea gratar pe balcon, gratarul fiind suspendat in afara balconului, pe un cadru de metal. La etajul patru.

Am vazut doua comedii romantice, una dupa alta, si mi-am adus aminte de facultate, cand asta faceam toata ziua. Si mi-a venit, ca si atunci, sa plang.

O fata frumoasa, dintr-o masina mare si neagra, a intors capul dupa mine si mi-a zambit.

Am doua noi melodii preferate, Judas Priest - A touch of evil si Will.I.Am - Heartbreaker.

Visele, incapatanarea si egoismul sunt singurele care ma duc inainte.

Mi-e bine.

There's still something missing.


06 noiembrie 2009

Mutarea ta

Stiu ca vrei. Imi place ca-ti place si tie la fel de mult sa vorbim doua ore despre nimic, imi place ca nu-ti feresti privirea, imi place ca am cu cine ma juca. Stiu ca e gresit, nu ma pot abtine. Imi place cum zambesti cand ma uit la inelul tau, sau in ochii tai cand te joci cu parul. Imi place ca te apropii pana iti simt mirosul pielii ca sa ne uitam impreuna la o poza pe telefon, si imi place ca ramai asa pana cedez eu. Stiu ca e complicat pentru tine, in "cercul" tau, stiu ca e complicat pentru ca ele imi sunt mai apropiate. Stiu ca esti mai mare ca ele, stiu ca ele sunt rele, stiu de aparentele care sunt atat de importante, stiu ca asta face parte din joc.

Si stiu ca vrei.

01 noiembrie 2009

Farmacie

Motanul a reusit sa ma zgarie exact sub ochi. Destul de urat.

Ochi-albastri de la farmacie a zis sa iau aia si aia, dar sa nu pun nici un plasture. Sa zica colegii ca m-a zgariat sotia. Hi-hi. ;)

Oare sotiile din ziua de azi isi mai zgarie sotii?

25 octombrie 2009

Doua zile

N-as fi crezut niciodata ca o iesire de doua zile poate conta ca un concediu de doua saptamani.



Plus ca Bucurestiul pare tare ... prafuit... cand vii din Brasov.



A, si sa nu-l uit pe (pana acum i-am zis Franz, nu sunt inca decis)... Nu-i asa ca-i simpatic?


16 octombrie 2009

I can't help this longing

Te uiti fix, cand la mine, cand la ceva necunoscut, pe asfaltul murdar. Eu, la fel.

In spate se aude, departe, sunetul trenului care tocmai a plecat. Mi-au placut intotdeauna garile, cu peroane pustii si miros de catran. Cu sentimentul ala gol, al singuratatii, dupa ce pleaca un tren. Si oamenii, in confuzia lor, coborati intr-o gara straina, cu privirile agatate de cineva care ii asteapta.

Ea plange. Te uiti intrebatoare, la mine, si te asezi mai bine, cu labutele stranse sub tine.

Plange fara nici un cuvant, si n-am nici eu ce sa-i spun. Mi-e dor de ea, de zambete, de libertatea pe care am simtit-o odata, intins langa ea in iarba. Mi-e dor de discutiile care nu se terminau niciodata, discutii despre nimic, despre noi. De racoarea din apartamentul ei mic, de mirosul ei dulce, de cafea, de oglinda mare in care se privea dimineata. De mainile reci, de respiratia intretaiata, de caldura din imbratisarea ei, de noi.

Ai fugit, speriata de un sunet pe care l-ai auzit doar tu. E frig, s-a terminat toamna mea.

Confort me / I can't hold it all in / If you won't let me

messenger

ea

esti suparat pe mine?

eu

maxim

ea

de ce?

eu

nu stiu, gasim noi ceva 1.gif

ea

hmmm...nu este corect

ea

20.gif

ea

eu te admir atat de mult si tu....

eu

13.gif ma admiri?13.gif 105.gif

ea

da...

ea

esti foarte inteligent

ea

arati bine

ea

te pricepi sa faci multe chestii

ea

mai vrei?

eu

1.gif mai puteai si tu sa mai pui macar una, doua

eu

dar hai

eu

merge

eu

zi, ce vrei ? 1.gif

ea

ehhhh

ea

nu vreau nimic

ea

dar credeam ca esti suparat pe mine

eu

hm. ar trebui sa fiu? e ceva ce nu stiu?

ea

nu...dar te porti...rece

eu

21.gif pot sa trimit discutia asta la prieteni?

ea

nuuuuuuuuu

eu

ca sa par si eu interesant?


15 octombrie 2009

Calm

Azi am pierdut masina. Mai exact, am uitat unde am parcat-o.

M-am dus la locul unde credeam ca am parcat-o, si n-am gasit nici masina, nici locul. Nu m-am speriat ca mi-au furat-o sau ridicat-o, pentru ca mi-era clar ca nu sunt pe strada care trebuie. Dar unde...

Si am umblat, straduta dupa straduta, incercand sa-mi aduc aminte ... ceva ... orice. Si am gasit-o, pana la urma, cred ca la a patra incercare (strada, adica). Daca n-ar fi trist, ar fi comic.

Sunt case frumoase, in zona Victoriei. Pacat ca m-am plimbat singur.

13 octombrie 2009

Sa-mi spui, dimineata

Coniacul amarui imi arde buzele, ochii ma ustura de la fumul gros de tigara. Sunt obosit, e tarziu, si muzica e prea tare.

Esti in capatul celalalt al camerei, vorbiti. Ce vorbiti? Iti atingi incet lobul urechii, stiu sigur ca nu esti atenta. Te gandesti la mine? Mi-ar placea sa stiu daca te gandesti seara la mine, cand esti cu el.

Ea imi povesteste de logodnicul ei, profesor la Braila. N-am inteles niciodata, ii face placere ca il inseala si imi povesteste ce vorbesc la telefon, sau e doar remuscarea, defulata in povestirile dezlanate. Ma enerveaza, ma oboseste, m-am saturat de prea multe amanunte, prea multe intrebari. E lipita de mine, si voluptatea asta care la inceput m-a atras acum ma scoate din sarite.

Te uiti la mine, la ea, si zambesti. Mi-e dor de tine, ne-am despartit acum... patru ore? Mi-ai impartit ziua in doua, cu tine si fara tine. Mi l-ai ascuns, am stiut tot timpul ca "el" exista, dar nu ai vrut sa-mi spui. Imi zambesti mie, stiu, si alta data mi-ar fi placut, dar acum... Cred ca am sa abandonez.

Imi spune ca ar trebui sa plecam,

Seara... te gandesti vreodata la mine? N-am inteles niciodata, e doar o distractie? Esti curioasa pana unde poti merge? O greseala? Ce vrei? Imi place cum te joci cu parul, te vad ca esti distanta, neinteresata... totusi el ce e pentru tine?

ca vrea sa o mangai pe spate, ca vrea... "Te-a sunat, astazi? Ce minciuni i-ai mai spus?" Stiu ca asta o enerveaza. Stiu ca nu vrea sa vorbim despre el, doar sa-mi povesteasca. Nu stiu cum s-o fac altfel sa taca. Ma enerveaza, as vrea sa dispara, acum, sa dispara si el, sa ma joc eu prin parul tau. Probabil n-ar merge. Am sa plec, pana la urma ne potrivim, fizic. Si e simpla, si-mi place si mie s-o mangai pe spate.

Sa-mi spui daca te gandesti seara la mine. Si cine e el pentru tine.

11 octombrie 2009

Frustrari

Multe. Dar, intr-o ordine aleatoare, cele de saptamana asta... (si sa ma iertati, stiu ca o sa va recunoasteti, dar n-am ce sa va fac. sa va prefaceti ca n-ati citit postul asta, ca nu-mi place sa discut face2face despre chestiile astea.)

Ma enerveaza mult oamenii care povestesc ce frumos e in "strainatate". Uneori, si eu povestesc, dar povestesc.. frustrat. Frustrat de exemplu, ca la nemti se poate cutare lucru, si la noi nu. Ei, oamenii de care vorbesc aici gasesc o voluptate in a povesti cum berea cutare e mai buna la italieni decat la spanioli, si cum intrarea la metrou din paris e mai altfel decat intrarea la metrou din londra. (si da, le scriu cu litera mica, asa cum scriu si bucuresti, pentru ca nu merita). In spatele bunei intentii, si a conversatiei "la o cafea", nu pot scapa de banuiala ca nu conteaza totusi atat de mult incat sa-mi povestiti asta de atatea ori. Da, e mai bine "acolo". De asta nici nu vreau sa ma duc "afara". Nu-mi mai povestiti, uneori lasati impresia ca va laudati. Elitist, asa.

Imi amintesc o discutie de demult, in care un prieten zicea ca ar vrea sa ajunga sa nu se mai uite la preturile din meniuri. "Sa ma uit la meniu, sa aleg, si sa nu ma intereseze." Proasta afacere. Eu saptamana trecuta am realizat ca ... nu stiu cum s-o spun, fara sa sune ciudat... cumpar lucruri fara sa ma uit cat costa. Si fara sa ma bucur de asta. Am nevoie, sau vreau, si in ecuatia asta uit amanuntul cu pretul, si nu e bine.

In plus, ma trezesc de multe ori la restaurant fara nici un ban. Am card, dar asta nu ma prea ajuta sa scap de sentimentul ala cretin ca n-am cu ce plati.

Si ma enerveaza frustrarile ... "provinciale", le spun eu - restaurantul asta e prea scump ca sa bem doar o cafea, aici lumea mananca. Ma enerveaza mai ales daca intr-un restaurant dintr-asta un chelner imi spune " sefu' ", ca aseara. Cum... sefu' ?!?

Intr-o discutie cu un elvetian, saptamana trecuta, el imi lauda anormalitatea din Romania. Eu am ridicat din umeri, eu unul as prefera legea de acolo. Da, amenda e mare, dar e mai buna decat haosul de aici. Ori amenda, ori anarhie, la noi e doar haos. (Si dezvolt idea oricand, doar sa ceara cineva...)

Si e trist, cand un prieten ma intreaba daca o sa scpam vreodata de sentimentul ala ciudat (pe care nu stiu cum sa-l numesc) pe care il avem dupa ce mergem la un concert... Chiar daca e un concert de gospel. Da, sunt "si la noi" concerte. N-am nici un sentiment. De ce ar trebui sa am un sentiment fata de normalitate?

Si mai sunt multe, dar e duminica si trebuie sa pierd timpul fara sa fac ceva meaningful.



02 octombrie 2009

Fara pretentii

Zilele astea nimic nu ma vrea. Lucruri, oameni - toate ma privesc circumspect, mergand de la indiferenta pana la antipatie pe fata. Nu m-a mai facut nimeni prost de mult, pana astazi, si a fost un dus rece.

A, sa ma iertati ca am tipat si v-am injurat. Asa sunt eu. Cred ca ne-am apropiat prea mult, si sufletul meu simplu de moldovean a ajuns sa va considere prieteni. Si nu-mi sunteti, stiu.

Mi s-a facut dor de mine, fara pretentii. De... chestiile simple. De toamna, asa cum ar trebui sa fie, fara presiuni, fara griji, cu soare cald si castane, cu plimbari, lust si zambete vinovate.

Si fara sentimentul asta tampit ca "time is running out".

23 septembrie 2009

Si daca tot am scris prea multe chestii personale

aici, si ieri am zis ca astazi sunt vesel...

Am mancat parizer cu ketchup, acum fumez, beau cafea si ma uit la House.

it's good to be me ;)

Bucuresti

Orasul asta poate fi uneori halucinant.

Cand m-am trezit dimineata (7:30), doua (sau mai multe) vecine se certau in spatele blocului. Nu stiu de ce, banuiesc ceva legat de parcare. Cred ca in Bucuresti va fi diagnosticat in curand (daca n-a fost deja) un sindrom al locului de parcare. Ceva similar cu GWS-ul americanilor. Si mai cred ca un Freud bucurestean ar fi renuntat cu usurinta la orice teorie a motivatiilor sexuale ale comportamentului in favoarea celor legate de locul de parcare. Let's face-it, in Bucuresti iti faci programul in functie de parcare. Daca ajungi prea tarziu (dimineata, la servici sau seara acasa), nu mai ai unde parca. Alegi barul sau cafeneaua in functie de parcare, restaurantul pentru pauza de masa, noul sediu, orele intalnirilor, totul se invarte in jurul unui loc de parcare. Pana acum as fi zis traficul, dar acum cred ca parcarea e suspectul numarul unu pentru depresiile bucurestene. Acum, cand scriu, jos se cearta doi vecini. Cred si eu, asta e ora sa ajungi acasa...

Si am mai constientizat o obsesie, cea a metrului de asfalt din fata. Care nu trebuie niciodata sa fie liber. Nu conteaza cat de stupida e miscarea, trebuie mereu sa fii lipit de cel din fata. (Asta e valabil si pe trotuar, nu doar pentru masini.) Fiecare centimetru de asfalt trebuie folosit, never ever let it go to waste. Valabil nu doar la 20, ci si la 100 de km la ora, bineinteles. Pe floreasca, azi, cineva se incapatana sa ramana lipit de mine, la 100 la ora. M-am conformat, m-am lipit si eu de cel din fata, la urma urmei trebuie sa respect regulile locului(jocului?). (BTW, eu sunt unul din moldovenii cu numar de NT din cauza carora nu mai aveti aer, aici. Si da, mai ales daca ai o dacie de aia veche, claxoneaza-l cu forta pe moldoveanul din fata, din cauza lui se misca greu coloana.)

Nu mai pot scrie, trebuie sa ies pe geam, vad ca cearta se incinge afara (si cred ca sunt singurul care nu urmaresc spectacolul.)

(Stiu, sunt un frustrat)



22 septembrie 2009

De maine.

...desi, daca ma gandesc bine, cred ca totusi sunt suparat pe tine.

Sunt suparat, pentru ca am impartit multe zambete, si acum impartim un nimic. Nimicul asta ma doare. Impartim un "firesc", o rutina care nu inseamna nimic. Facem "ce trebuie", desi ni se pare uneori nefiresc, avem un program.

Si ma revolt pentru ca eu nu sunt facut pentru un program. Pana la urma, ma intreb si daca sunt facut sa impart ceva, orice, cu altcineva. Experienta imi spune ca nu.

Nu e vina ta ca imi vine sa fug, si nu pentru asta sunt suparat pe tine. Nici ca eu nu sunt fericit sau multumit nu e vina ta. Totusi sunt suparat pe tine, pentru ca astept ajutor de la cineva. Si chiar daca stiu ca nu ai ce sa faci, astept sa incerci ceva, orice.

Si sunt suparat, pentru ca sunt multe maini intinse, si ma uit la ele fara sa stiu ce sa fac. Pentru indoiala asta sunt suparat. Pentru ca n-ar trebui sa existe.

Gata, de maine sunt vesel.

21 septembrie 2009

Intr-una din zilele astea

am sa fac ceva fundamental gresit, pe care am sa-l regret.

O simt, e un "inevitabil" pe care am invatat sa-l accept. Dupa, am sa privesc inapoi cu regret, dar am sa ridic din umeri, pentru ca, nu-i asa, mai devreme sau mai tarziu oricum trebuia sa se intample.

Tot imi vine sa scriu "inexorabil" dar mi se pare ca e prea pretentios, si nu stiu cum sa-l integrez in limbajul care mi s-a cam tocit, in ultima vreme. Uite, un motiv in plus.

Inexorabil.

19 septembrie 2009

Trist,

nu?, sambata seara, sa bei singur vin, acasa.

Macar vinul e bun. Totusi mi-l amintesc ... altfel.

E din 2007, eu il stiu de prin 2005, si el era din 2000. Complicat.

Laptop Acer cu sistem de operare Linux



Buna seara!

Am o mare problema, mi-am cumparat un Laptop Acer Aspire 5738Z-433G32Mn , cu linux instalat insa nu ma descurc deloc cu el.Il deschid asa cum imi scrie in intructiuni ,dar la un moment dat imi scie astfel: type"less/GPL" and "less/COPYRIGHT" .Am tastat intocmai insa nu imi ia comanda! Cum as putea sa rezolv problema asta?

Multumesc anticipat si astept raspuns cat mai repede posibil !

O seara placuta!



Buna dimineata,

Comenzile sunt "less /GPL" si "less /COPYRIGHT" (este spatiu inainte de /, si nu sunt sigur daca sunt cu majuscule sau nu).

Oricum, comenzile respective va vor arata pe ecran licenta de folosire a linuxului respectiv. Atat.

Versiunea de linux pe care o aveti instalata (Linpus Linux probabil) nu are instalata o interfata grafica. Va trebui sa instalati ori o versiune de linux mai "completa", ori Windows.

Pentru Linux, eu am folosit pana acum Fedora - puteti descarca iso de la ftp://ftp.lug.ro/fedora/linux/releases/11/Fedora/i386/iso/ (pentru procesor pe 32biti) sau


Fedora este un sistem de operare "open source" care ofera o interfata grafica destul de avansata... Desigur, asta este o parere personala, exista o multitudine de releasuri de linux pe care le puteti folosi.

Va trebui sa downloadati imaginea ISO de DVD (sau toate imaginile de CD) sa le scrieti (Burn Image!!) si apoi instalarea este dstul de simpla, similara cu cea de Windows.


Pentru Windows, avand in vedere configuratia calculatorului pe care l-ati cumparat, recomand Vista (in ciuda problemelor pe care le are) sau beta pentru Windows 7 (mai "stabil"). Windows XP este deja depasit, din punctul meu de vedere) (in plus, nu mai exista support Microsoft pentru unele updateuri de securitate).

Sper ca v-am fost de ajutor...

14 septembrie 2009

DJ Tomcraft - Loneliness

Bai, nu mai pot. Nu e locul aici, pentru asta, dar nu mai pot.

Nu mai pot cu televizor, motan, claxoane, ventilatorul de la baie, apa curgand in chiuveta. Cu vreau, am nevoie, fa-mi, da-mi, trebuie, hai. Trebuie? Vrei? Ghinion. Liniste.

Toamna trecuta am cerut un zambet vinovat, si a mers. Nu stiu daca sunt dispus sa dau totul pe el, nu cred, dar vreau sa incerc.

Inca unul, te rog.

11 septembrie 2009

Amprente

Esti rea.

Santajista si dominatoare. Si mincionoasa. Nu raspunzi la intrebari, si m-ai invatat si pe mine sa neraspund.

Si cred ... ca si pentru tine e la fel de neasteptat, desi nu vrei sa recunosti.

Nu stiu nimic despre tine, totusi ma faci sa visez.

10 septembrie 2009

Fum (2)

Ai fost foarte mandra, cand ai descoperit barul asta. Mi-a placut si mie la inceput, in centru, cu scarile spre subsol, cu aerul asta de vechi si jazzul incet din fundal. Acum il urasc. Urasc toate mesele, toate tablourile de pe pereti, toate melodiile pe care am inceput sa le invat pe de rost, toate minciunile pe care mi le-ai spus.

Mi-ai trimis sms aseara, dupa ce am plecat. Mi-ai zis ca sunt las, si ca nu stiu ce vreau. Ca nu trebuia sa plec. Si ca ma astepti. "Am venit."

"Da, te asteptam." Te uiti la mine prin fumul de la tigara, si zambesti. Da, vreau, am vrut de prima oara cand te-am vazut.

"Nu mi-ai raspuns" Nu, nu ti-am raspuns. Ai dreptate. "Te asteptai sa raspund?" "Vezi ca esti las?" Nu, nu sunt las. "De ce ma astepti?" Razi, te urasc. "Sa te hotarasti." N-am inteles niciodata de ce mi-ai zambit, atunci.

Imi vine sa rad de fiecare data cand ne intalnim cu prietenii mei. Cu fustele tale scurte, si bluzele transparente, blonda cu ochii verzi. Fetele lor incurcate, si telefoanele de dupa. "Cine era.. ?" "Greeneyes". "The blonde".

"Si oricum, am avut dreptate, esti las." "Da, probabil ca sunt." Si mie imi tremura mainile, cand imi aprind tigara. "Ce-ati mai facut aseara?" "Nimic" "Ce inseamna asta, nimic.. Ati mai stat?" "Putin, nu mai avea nici un farmec." "Ati ramas singuri?" "Da.." Te urasc. "Si?!.." Te urasc. "Esti curios?"

Prietenii tai s-au uitat cam urat la mine, atunci, in prima zi. Normal. Te-am intrebat care din ei ma uraste, mi-ai zis ca probabil toti. Si ai ras. Si ti-am zis toate nimicurile pe care le asteptai, ca si eu ii urasc pe ei, sunt mereu cu tine, stiu sa te faca sa razi, pot sa te scoata la o cafea. M-ai intrebat eu ce vreau.

"Da, sunt curios, dar sincer nu mai vreau in povestea asta. M-am saturat. Esti.." "Care poveste?" "Povestea asta, cu el si cu tine, cu noi, m-am saturat" "Nu e nici o poveste." "Ce-ati facut aseara" "Am vorbit.." Te urasc. "Nu-mi place cand faci asa, zi-mi, ce ati vorbit." "N-am vorbit nimic. E un fraier". "Bai.." "Da, e un fraier. E plictisitor, e asa...tipic."

Am ras de tine, am zis ca vreau sa ne plimbam de mana prin parc, sa mancam inghetata si sa te conduc seara acasa. "Si sa te sarut pe obraz?" "Pe obraz.." "Cand?" "In fiecare seara." "Si nu te-ai plictisi?" "Probabil ca da, daca ar fi mereu pe obraz." Ne-am plimbat.

"Aseara a venit M, si am plecat cu el acasa." "M cine mai e" "Nu-l cunosti" "Ma enervezi" "Stiu" Te urasc. "Ok, eu plec" "Pentru asta ai venit? Sa ma intrebi ce-am facut aseara" Da. "Nu stiu nici eu de ce-am venit." "Vrei sa plecam?" "Sa plecam?" "Da, mergem undeva..." Vreau. "Nu inteleg ce faci. I-ai zis ceva? Ai plecat asa, pur si simplu, l-ai lasat aici?" "Nu, a plecat si el, hai sa mergem." "Nu, vreau sa beau o cafea". Imi aprind o tigara, si-mi tremura mana. "La urma urmei, tu l-ai adus. Nu-mi place, ce vrei sa fac, nu ma intereseaza ce vrea el." Da, stiu e un prost. Nu stiu ce sa fac. "Macar i-ai zis ceva?" "Nu i-am zis nimic, ce era sa-i zic?" Mi-ai intins un deget, ma joc cu el. "Te joci cu mine."

Nu ma pot opri sa-mi imaginez. Ti-am mirosit gatul, odata, si am crezut ca ai sa ma saruti. Merg langa tine, pe strada, si nu stiu ce fac. Nu stiu ce vrei, nu inteleg, n-ai ce cauta langa mine. Ai adormit vorbind cu mine la telefon.

"Esti prost." Esti dulce, si calda. Imi musti buzele, si nu-mi pot opri respiratia, aseara ai zis ca e prima si ultima oara.

08 septembrie 2009

Fum

Stii ca e deja indragostit, dupa privirile pe care nu reuseste sa le dezlipeasca de tine. E dincolo de curiozitate, de atractie, de orice negare. Te uiti la el, in ochii lui, ii zambesti, dar nu-l asculti. Nu-l auzi.

Ma uit la el, stiu cum te vede si stiu cum te vrea. Ma uit la tine, stii ca te urasc. Te urasc pentru ca e prietenul meu, te urasc pentru ca tie nu-ti pasa, pentru ca zambesti. Imi bati in picior, sub masa, cu privirea intrebatoare.

"Urasc blondele cu ochii verzi, ti-am zis?" "De ce?" "Pai sunt mincinoase..."

Razi. Rade si el - "Nu sunt toate mincinoase.." , imi vine sa plec, si nu ma pot misca de pe scaun. Adevarul e ca eu te-am vazut primul. Eu am fost cel curios, eu te-am vrut pentru mine. Te-am atins si ti-am mirosit parul, m-ai strans in brate.

Si ti-am zis nu. Ai ras, am plecat fiecare pe drumul lui si apoi am vorbit toata noaptea la telefon.

"Trebuie doar sa le gasesti" Imi vine sa il injur, i-am zis deja ca e prost. Tu zambesti si ma bati in picior. R, de langa mine, stie. Stie, si-mi zice sa plecam.

Esti rea, nu degeaba ti-am zis ca esti piaza rea, cand te-am cunoscut. Mi-ai zis sa aleg, am ales. De ce ma bati in picior? Va tineti de mana, si iti tremura mana, cand iti aprinzi tigara.

Ma ustura ochii de la fum, si sunt singurul care bea de la masa. A fost o idee proasta sa ne intalnim toti. Ideea ta.

Cand m-ai sarutat, acum un sfert de ora, mi-ai zis ca e prima si ultima oara.

06 septembrie 2009

Cand ploua,

orasul asta se strange in el insusi.

Se reduce la parbrize aburite, lumini palide si tramvaie greoaie, blocate in intersectii. Oamenii nu mai au fete, nici ambitii, doar fug sa se ascunda. Dupa parbrize aburite, sau in tramvaie greoaie, cu lumini palide.

Si mi-ar place sa ne plimbam - cand e pustiu, dimineata la 4 - ascunsi dupa sunetul stergatoarelor. Si sa-mi spui propozitii scurte si fara legatura, despartite prin punct.

05 septembrie 2009

E usor sa ceri

Am primit ieri un comentariu la un articol mai vechi, "Gandire pozitiva". Comentariu care m-a facut sa oftez a neputinta. (Mai bine de atat nu stiu sa-mi descriu starea)

"Frumos si foarte adevarat acest articol .Hmm !! gandire pozitiva .E usor sa ceri dar e foarte greu sa-ti impui o gandire pozitiva , in conditiile in care vezi atatea neajunsuri in jurul tau . Ca sotul tocmai a terminat facultatea si sta cu o diploma in buzunar de inginer fiindca e criza si peste tot se da afara , ca ai doi copii de scoala si 15 septembrie vine iar tu esti cu buzunarele goale , ca nu ai cu ce sa le cumperi caiete , carti , o pereche de pantofi , o camasa care nu le mai vin , ca unul din copii a trecut in clasa a XII a si nu ai bani sa il pregatesti , ca umbli cu aceleasi haine ponosite fiindca nu mai esti in categoria prioritatilor ,ca abia supravietuiesti de pe o zi pe alta cu mancarea si etc , etc.Spuneti-mi cum mai poti gandi pozitiv in conditiile astea ? As vrea si eu o reteta , nu de imbogatire , o reteta ptr un trai decent .Ca mine sunt multi in aceeasi situatie si sunt convinsa ca la fel nu le-ar ajuta cu nimic daca ar visa ca isi depasesc conditia . Cine e sarac tot sarac moare , cine e bogat , nu pretuieste ce are . Sanatate sa fie dar si aceea e tot cu bani cateodata. "

Nu stiu cum sa raspund. Cum as putea sa raspund? Implinesc 28 de ani, am BMW, albastra de rusia, bani destui cat sa cheltui pe toate prostiile, tocmai am venit de la mare, nici vorba de sotie sau copii pe care sa-i intretin, ma gandesc sa incerc iar ceva pe cont propriu (astept totusi sa ajunga prietena mea sa castige destul de bine si ea, am inteles ca asta e la moda acum, baiatul sa aiba idei pe banii fetei), chiriile s-au micsorat, zambesc si imi desenez planul casei pe care vreau sa o am peste ... cativa ani.

Desi... am aproape 28 de ani si n-am un serviciu "stabil", o cariera, n-am nici macar carte de munca, la servici se dau oameni afara si se micsoreaza salariile, daca ma da afara nu stiu cine ma angajeaza, la cum e piata muncii acum. Toti prietenii mei au casa, eu inca stau in chirie (dublul salariului minim, doar ca sa am unde sa ma trezesc obosit dimineata) si practic n-am nici o sansa sa-mi cumpar ceva, n-am asigurare medicala nici pensie de la stat n-o sa am, n-am cum sa fac credit pentru casa, nici la preturile destul de mici care sunt acum. Masina e prea scumpa de intretinut, nici nu mai zic de benzina, toti se duc in concedii in strainatate, eu ma duc la Neptun. Am foarte putin din ceea ce imi doream acum cativa ani, ajung seara acasa mort de obosit, fara sa simt ca merg inainte, si adorm gandindu-ma ca ..."maine va fi mai rau".

Si citez: "E usor sa ceri dar e foarte greu sa-ti impui o gandire pozitiva , in conditiile in care vezi atatea neajunsuri in jurul tau."

Nu exista "reteta". Nu are nimeni retete, cu atat mai mult de dat si la altii. Totusi pot "sa spun cum sa gandesti pozitiv, in conditiile astea". Pur si simplu o faci. Strangi din dinti, cand e greu, si-ti pui iahturi pe desktop, cu speranta ca daca pana acum a mers, o sa mearga si de acum inainte. Pentru ca al naibii sa fiu daca nu functioneaza, daca iti doresti si ceri, ti se da. Si nu trebuie sa vezi atatea neajunsuri in jurul tau.

Oricine ai fi, Anonim, te astept sa scrii un alt comentariu. Scrie ca e greu, ca e criza si nu se fac angajari dar ca sotul are o sansa in plus, pentru ca are o diploma, ca esti fericita cu doi copii, care in ciuda greutatilor merg la scoala. Si mai scrie ca a fost la fel de greu si alta data, dar ai ajuns aici, si ca sigur ai sa treci si peste asta. Uita expresiile de genul "cine e sarac tot sarac moare" si renunta la cei care ti le repeta in fiecare zi. Cauta in jurul tau oamenii fericiti si zambeste cu ei, ai sa ajungi acasa la aceleasi probleme, dar ai sa ai mai multa putere sa treci peste ele. Si mai mult decat orice, trebuie sa crezi in ceva.

Sunt multi "in aceeasi situatie", cum ai spus, dar unii dintre ei au sa creasca, si altii au sa ramana acolo. Nu te consola cu faptul ca "e greu, si sunt multi in aceeasi situatie", asta n-o sa te ajute cu nimic. Doreste-ti sa fii printre cei care trec peste asta. Si crede in asta, nu mai fi convinsa ca "n-o sa te ajute cu nimic", pentru ca nu te ajuta cu nimic. E usor sa ceri. Si renunta la frica.



04 septembrie 2009

Doamne, ce zi

Am ras astazi (singur, in fata calculatorului), si acum sunt sigur ca a venit toamna.

03 septembrie 2009

Toamna

Marti mi-a mirosit a toamna. Chiar si cainii au latrat ca toamna, pentru cateva ore. Desi vremea de azi m-a cam contrazis, eu cred c-a venit toamna. Si ca dovada, am gasit un bilet(el) in stergator la masina ;)

Daca n-as fi la servici, as povesti mai multe...

Astept duminica, sa vad daca si vocile copiilor care se joaca "in spate" se aud ca toamna.

Sunt singurul nebun caruia ii miroase a toamna? (parca am mai intrebat asta pe blog) Intelege cineva ce spun?

13 august 2009

Intrebarea e

cand o sa facem ceva, discutiile deja ma plictisesc.

La urma urmei, pentru ce ne batem, tu stii? Pentru ca mie nu-mi place sa joc jocul asta in care nu stiu cand castig. Cred ca atat am pretentia sa fi invatat pana acum, capitanii nu sunt buni decat daca au o armata in spate. Fara armata, esti doar o papusa ridicola, intr-o armura prea scumpa.

Asa ca... hai sa facem ceva, fara sa ne batem pentru care e teoria corecta.

Plus ca ar rebui deja sa stii ca (intotdeauna) voi cadea in picioare ;)

12 august 2009

Eu

Mi-am refacut wallpaperul de pe desktop.

Ramane de vazut cat de repede reusesc sa le inlocuiesc cu cele din realitate.


18 iulie 2009

Ai putea, dar nu se poate

Cat de des ai sentimentul ca esti ratacit intr-o poveste straina?

Cei de langa tine povestesc in continuare, totusi tu esti tot mai departe, intr-o amintire sau intr-un vis pe care nu-l poti spune nimanui. Te enerveaza, esti frustrat, nu ai cui sa-i spui. Ai vrea sa iei pe cineva de mana, sa-i povestesti.

Sa stam pe balcon, in intuneric, sa ne povestim minciunile pe care nu avem curaj sa le povestim nimanui altcuiva. Sa avem universul nostru, limitat de un pahar de coniac si un pachet de tigari, de liniste si racoare si de hohotele de ras care se aud in fundal.

Sun prea simpli, ai nevoie de mai mult. Ai mai auzit povestile astea, ai mai facut glumele astea. La naiba, ai mai baut aceleasi pahare de vin, ai mancat aceeasi mancare de prea multe ori. Aceleasi fotografii, aceleasi amintiri. Ti-e totul prea banal, e aceeasi muzica si te-ai saturat sa dansezi.

Ma ard buzele de la coniacul tare, iti simt mirosul necunoscut, iti beau fiecare cuvant, ficare zambet, fiecare privire. Iti ating umarul, iti simt caldura si mai fumam o tigara. Nu stiu a cui esti, nu ma intereseaza, in universul meu esti a nimanui, esti cu mine. Imi recunosc prietenii in amintirile tale, ma recunosc pe mine in prietenii tai. Ma obsedeaza amanunte pe care le stiu indiferente, ma obsedeaza privirile si zambetul tau. Zambet care stiu ce inseamna. Stiu ca am putea, dar nu se poate. Ma joc cu degetul tau mic de la mana stanga, si mai fumam o tigara.

Ai vrea sa fii intr-o masina care merge prea repede, pe o sosea care duce prea departe. Sa asculti Otis Redding, Pain in my heart, sa nu cunosti pe nimeni unde te duci, sa-i fi uitat pe toti de unde vii. Ai putea, dar nu se poate.

Esti rezemata de balustrada, cu spatele spre intuneric, zambesti si astepti. Ce sa mai povestesc? Mi-ai luat degetul, mi-e frica sa cer altceva. Iti povestesc ... cum as pleca oriunde, singur, fara sa ma uit inapoi. Daca ma joc acum cu degetul tau, ne vad toti, nu se poate. De ce vreau sa plec singur, asta e tot ce vrei sa stii. Cine mai e, altcineva? Are vreo importanta...? Ai un zambet frumos, stiu ca ma minti, nu ma intereseaza. Daca as vrea sa vin cu tine? Nu te-as lua. De ce? Ce rost ar mai avea? De ce vrei sa fugi? Nu mai e povestea mea.

Sa te opresti singur intr-o benzinarie, sa bei singur o cafea. Sa-ti amintesti de cate ori ai baut aceeasi cafea, in aceeasi benzinarie, in atatea locuri, in atatea zile. Cu atatia oameni. Sa respiri singuratatea, sa-ti amintesti cu bucurie de acele cafele, benzinarii, locuri si zile.

As putea sa te sarut? Ai putea. Si dupa, ce-ar fi?

As putea.

04 iulie 2009

Prin bun simt si responsabilitate

Pe naiba. 

Romania mai are mult pana sa creasca, si asta nu se va intampla niciodata prin bun simt si responsabilitate, ci prin amenzi. Pentru ca asa a crescut toata lumea. 

Am masina. Multi incearca sa ma convinga, prin presa, ca sunt un monstru care polueaza, ar trebui sa folosesc mai mult transportul in comun, etc. Au dreptate, dar trebuie facuta o observatie, totusi. Decizia "finala" de a cumpara masina a fost luata intr-o dimineata ploioasa, asteptand 20 de minute un autobuz care urma sa fie irespirabil, cu picioarele intr-o balta de 20 centimetri. Inca mai merg cu transportul in comun, dar prefer masina, pentru ca am dreptul la confort, fizic sau psihic. 

Si da, polueaza masina, dar asta nu inseamna ca sunt un monstru care distruge mediul. Pentru privilegiul confortului de care vorbesc, imi asum plata unor taxe. Inclusiv taxe "de mediu". Care taxe sunt multe si mari - le platesti cand cumperi masina, le platesti in pretul benzinei, le platesti in rovigneta, etc etc. Platesc aceste taxe pentru ca statul sa aiba grija de mediu. Daca se decide ca nu e suficient cat platesc, sa creasca taxa. Cand taxele de mediu (sau ce-or mai fi) vor creste atat de mult incat nu-mi voi mai permite masina, voi renunta. Pana atunci, sa nu va mai aud. In alte tari oamenii merg cu bicicleta sau metroul, pentru ca e prea scumpa masina personala. Si nu moare nimeni. Principiul pe care ne bazam, fiind organizati si nu traind in anarhie, este ca eu am grija de mine si statul de noi. 

Si pentru ca tot vorbim de masina, mai am. 

Lasand la o parte faptul ca mi-au furat 5 oglinzi si o emblema de pe masina (!!!) - pe care le-am cumparat pe toate noi (pentru ca, BOULE, daca mergi si o cumperi la un sfert de pret "din targ" e clar ca e furata de la altcineva...), lasand la o parte imposibilitatea de a circula confortabil din cauza aglomeratiei sau de a parca unde am nevoie (iarasi, suntem prea multi, ar trebui sa creasca taxele) sunt totusi unele chestii pentru care chiar nu exista explicatie. 

Am fost de trei ori saptamana asta la magazinul Unirea. La parcare am platit 10 lei, in total, in medie 3 lei. Nu imi explic de ce vad masini de 10 ori mai scumpe decat a mea parcate aiurea pe trotuare sau blocand sensuri unice in jurul parcarii. Pentru 3 lei. 

La fel, nu imi explic de ce la primul etaj al parcarii lumea se cearta si se claxoneaza, e o aglomeratie de nedescris si nici un loc liber cand la urmatorul etaj este liber. Si cand spun liber, inteleg prin asta maxim 10 locuri ocupate. 

Hai, repetati in gand. Prin bun simt si responsabilitate. 

16 iunie 2009

Am nevoie de o palma

Prieteneasca, dar care totusi sa lase o urma. Am un scop precis pentru care scriu asta, dar il voi tine pentru mine. 

Imi analizez seara programul care imi spune ce-am facut in timpul zilei, si sunt relativ multumit. Pierd mai putin timp decat as fi crezut, lucrez la ceea ce trebuie si procentul de "fun" e la un nivel acceptabil.  

Si totusi am sentimentul asta cretin ca "e o mare greseala". Descrierea perfecta e ca "merg repede, dar nu pe drumul care trebuie". Senzatia asta apasatoare ca "nu fac nimic". Nu ma astept sa vad imediat rezultate palpabile la ceea ce fac, stiu teoria. Totusi ma simt impotmolit, parca ma misc cu incetinitorul intr-un cosmar. Mi-am fixat scopuri, am bifat taskuri, m-am organizat in diverse moduri, submoduri, am respirat, am meditat, am facut tot ce stiam. 

La sfarsitul zilei tot ce vad este ca pentru mine nu am facut nici un pas inainte, iar cei pentru care lucrez nu au avansat cu nimic. Simt ca ma complac, ma ascund in spatele minciunii ca daca sunt ocupat, inseamna ca merg inainte. 

Sunt obosit, dar nu vreau sa ma odihnesc, nu pot, pentru ca stiu ca nu am de la ce ma odihni. Gresesc? E importanta si munca .. "de fundatie", chiar daca nu are un rezultat imediat, dar am nevoie de mai mult. 

Sunt frustrat, pentru ca simt frustrarea celor din jur. Simt ca suntem o mare familie care ne-am resemnat. Voi va simtiti resemnati? Eu nu pot sa fac asa ceva, nu acum. De fapt, niciodata, cred ca ar fi pedeapsa maxima. Toate merg foarte prost, dar nu vreau sa ma resemnez. 

As pleca, am senzatia ca nu mai aduc nici un plus. Dar nu vreau sa plec, vreau sa fac. Sa ne miscam inainte. M-am saturat sa muncesc mult, sa fiu obosit si "eficient" fara sa castige nimeni nimic. 

Help? 

04 iunie 2009

Medie

Andrei, te contrazic. (:)) De dragul discutiei, un angajat poate fi "mediu". Pentru un moment, si acela e momentul decisiv (pentru el, si pentru "managerul" lui).

Din experienta de pana acum, un om poate intra intr-o echipa in trei ipostaze(si aici generalizez, dar tot de dragul argumentarii) - poate fi lipsit de experienta, venit de pe o pozitie similara (ca nivel in raport cu echipa), sau in calitate de "expert".

Hai sa folosesc o metafora, mi-e mai usor... Si cum mi-a placut fizica ... e ca si cand ai turna apa dintr-un pahar (mic) in apa dintr-un vas mare. (Apa din pahar e noul angajat, cea din vasul mai mare e echipa, e clar, da?:)) Ele vor ajunge rapid la aceasi temperatura. Care temperatura ... e undeva intre cele doua.

Daca aduci un expert, vei ridica rapid "temperatura" echipei, dar el va avea ceva de pierdut in acest proces (timpul pentru a le explica celorlalti, acomodarea, etc.) Daca aduci un incepator, ceilalti il vor aduce in timp la nivelul lor (explica-i tu ce are de facut, fa tu pentru el - pana invata, etc.) Mai adauga aici factorii, prin excelenta umani, de genul: eu muncesc dublu si "astia" aduc pe unul care nu stie nimic. Sau, mai rau, "in loc sa-mi mareasca mie salariul aduc pe unul nou care nu prea are ce face", etc. Per ansamblu, echipa are ceva de pierdut - ori eficienta, ori "moral".

Echipele (din pacate) sufera de inertie - si e foarte important ce se intampla mai departe cu expertul sau "incepatorul" de care vorbesc. Ei pot continua sa "creasca" - ridicand nivelul echipei, sa stagneze sau sa "mearga in jos". Aici e punctul de medie de care vorbeam. La un moment dat "incepatorul" si expertul vor ajunge sa fie "egali" cu restul. Vor atinge media. Rolul managerului in acest moment e sa impulsioneze cresterea, si sa scape de cei care "cad" sub medie.

Cei care cad au un efect grav asupra performantei echipei - ei vor avea tendinta sa coboare "media" pentru a-si acoperi mediocritatea sau greselile. Si cred ca ii stim destul de bine (si aici e cel mai usor de facut un portret robot) - sunt cei care sunt mereu nemultumiti de "ce se intampla" si isi manifesta nemultumirea "la o tigara". Sunt cei care gasesc cel mai repede "vinovatii" dar sunt impotriva unui sistem de penalizare al greselilor (pentru ca "oricum nu se rezolva nimic") Ei vorbesc mereu despre "cum era odata" - si intotdeauna acest "odata" este delimitat de plecarea unei persoane care facea "treaba sa mearga" sau de aparitia unui eventual concurent care a "schimbat totul".

Uneori, cei care cad (sub medie) isi dau seama si incearca sa se redreseze. De cele mai multe ori, insa, e prea greu, si nu reusesc sa revina decat pentru putin timp. Apoi cad definitiv, si incearca sa isi acopere caderea prin mai multe discutii, mai multe explicatii, mai multa nemultumire.

Cei care cresc, daca sunt impulsionati si recompensati corect, pot deveni un exemplu. Pot deveni experti, pot deveni leaderi pentru ceilalti. Devin insa si tinta principala a atacurilor celorlalti, si aici este iar treaba unui manager sa asigure permanent cresterea mediei, pentru ca altfel "vedetele" vor pleca...

...

Revenind la cei care cad (sau au cazut)... vine momentul sa pleci (undeva unde poti sa cresti), pentru ca vei fi dat afara.

Intrebarile pentru mine, ca manager, sunt cum fac sa imi dau seama ca (sau cand) trebuie sa dau pe cineva afara si cum fac sa MA CONVING de asta.

Si, bineinteles, cum fac sa imi dau seama ca e mai bine sa plec, inainte sa fiu dat afara. ;)

31 mai 2009

Lumea de jos

(Asta e un post din categoria "sunt putin nebun". You have been warned.)

Astazi cautam sub pat o jucarie de-a motanului. Asistat de personajul in cauza, cu ochii mari si mustatile arcuite, curios nevoie mare. N-am recuperat jucaria, pentru ca am realizat de cand n-am mai stat ... pe jos. Pe covor, terenul de joaca unde atatia ani am construit sosele, santiere, cazemate si altele pe care nu le mai stiu acum.

Proportiile s-au schimbat, e mai mult praf (sau poate atunci nu-l observam)(cred, totusi ca ar trebui sa investighez asta cu praful) dar senzatia e deosebita. N-am avut cu ce ma juca (in afara de motan, evident. El parea la fel de fericit de aceasta descoperire neasteptata...)

Am sfarsit prin a adormi, pe jos, simtindu-ma ca zambesc. (Sfidand inerentele "ai innebunit de tot", "te culci pe covor?!?", etc)

Nu m-am mai odihnit de mult atat de bine. Uneori, nebunia are partile ei frumoase .. ;)

25 mai 2009

Cum am descoperit apa calda

Aseara, la 5 minute dupa ce am scris "Cam atat..." si am inchis calculatorul, mi-am dat seama ca totusi mai sunt atatea de spus. Aglomeratia de pe strazi, parcul Crangasi, gratarele de la scara blocului, soferii frustrati, locul meu de parcare, brelocul de 30 de euro, cum am jefuit a doua oara un magazin de paine. Stai, asta ultima e a lui Murakami. Acum sunt in bucatarie, si fara internet ca sa ma pot concentra...

De prima oara cand am pus piciorul in Bucuresti (in Gara de Nord, acum .. 10 ani?) orasul asta pentru mine a insemnat in primul rand - si mai mult decat orice altceva - aglomeratie. In timp a devenit o obsesie.

Am cunoscut Bucurestiul la volanul unei Dacii in care aveam si nu aveam incredere, dupa sute de kilometri de sosea libera, pe care eram doar eu si zgomotul motorului care acoperea Europa Fm, singurul post pe care il “prindeam” tot drumul. Biata masina fiind depasita (fizic si moral) nu aveam cu cine sa ma iau la intrecere, deci kilometru dupa kilometru eram doar eu, oboseala si gandurile. Soarele rasarea uneori la Adjud, uneori la Focsani, peisajul il steam pe de rost, de ganduri nu m-am plictisit niciodata.

Am inceput sa traiesc cu adevarat aici strain in aglomeratia ASE-ului (dupa alti patru ani intr-o facultate la fel de aglomerata, totusi niciodata asa…ostila), inghesuit in tramvaiul 32, dezorientat in metrou, pierdut in Romana sau Victoriei, nervos in Carrefour si in drum spre servici pe Mosilor.

Acasa mereu era altfel (am scris si depre asta, acum doi ani, cred) si dupa un timp am desoperit ca diferenta era ca acolo nu trebuia sa ma feresc de oameni pe strada. Incet, tot ce ma irita in Bucuresti (inghesuiala din tramvaie, oamenii cu privire tampa care nu te lasa sa cobori din metrou sau troleu, cei care te vaneaza cu carutul de cumparaturi printre rafuri) s-a redus la a te feri de oameni pe strada. Am dezvoltat o obsesie sufocanta (si da, stiu ca suna bolnav, asta sunt) pentru momentele cand trebuie sa ma feresc din fata unui adolescent cu ipodul in urechi pe care nu-l intereseaza pe cine „ia inainte”, sau cand trebuie sa ocolesc un pensionar care se opreste brusc in mijlocul trotuarului. I-am facut prosti, cretini, nesimtiti, animale, i-am urat din tot sufletul, am simtit nevoia sa ma razbun pentru santurile ramase neacoperite cu lunile sau pe masinile parcate aiurea pe trotuar.

Si intr-o zi - saptamana trecuta chiar - am ... descoperit apa calda. Suntem toti in aceeasi mizerie, suntem prea multi, e prea aglomerat. Nu ma vaneaza nimeni, pensionarul nu se opreste doar ca sa-l ocolesc eu, nu mi-a declarat nimeni MIE razboi. E adevarat ca e un razboi, dar de saptamana trecuta refuz sa mai lupt in el. (Nu mai stiu cine a spus, dintre cei pe care i-am cunoscut in clasa a 12-a la Filosofie, ca exista intotdeauna o alternativa –chiar si pentru un razboi la care esti obligat sa lupti - sinuciderea) (nu, nu vorbesc de sinucidere .. : ) ) (daca aveam net, paream mai inteligent acum, nu? ... as fi stiut cine a spus ca .. )

Si oricat de cretina pare revelatia asta (si da, realizez ca e cretina ... ok, poate puerila e un cuvant mai bun) de atunci imi tot repet ca nu e nimeni vinovat (cel putin nici unul dintre cei cu care ma inghesui pe strada). Probabil as gasi vinovatii (daca as fi interesat, dar nu sunt) intre cei care ne cheltuie banii si nu ne repara trotuarele si nici nu ne fac altele noi. Dar sa arati cu degetul e usor, cand nu esti dator sa gasesti solutii, si asta am invatat alta data.
....

Prima oara am vazut un gratar „intre blocuri” din tramvai, intr-o dimineata de joi (imediat lamuresc si aceasta zi precisa a saptamanii), in drum spre servici. M-am revoltat, si am continuat sa o fac, la fiecare „nou” gratar vazut la scara blocului sau pe marginea strazii, pana astazi la ora 8, cand am ajuns acasa (pe jos) de la servici.

Era joi, si stiu sigur asta, pentru ca m-am intrebat cum e posibil sa faci gratar joi dimineata, cat de iresponsabil, de lipsit de perspectiva, de ...gresit e asta. Si eram prost. De cand m-am mutat in Crangasi (de fapt, de cand m-am mutat in Crangasi si a „venit caldura”) am vazut gratare facute pe trotuar in fiecare sambata si duminica. Si am simtit repulsie, mila, condescendenta – si i-am facut prosti, am clatinat din cap, am ras de ei (singur si cu prietenii mei) si i-am recunoscut in campaniile Guerilla. Am fost mai aproape de adevar cand i-am invidiat, pentru cateva secunde, cu gandul la „cum era” acum cativa ani, la padure, la munte, la brazi, la foc, la ... libertate?

Si azi i-am inteles, si mi-au fost dragi ca niste prieteni, cu gratarul lor pe marginea trotuarului, cu bere si cu manele cu tot. I-am inteles, luni seara la ora 8, si m-as fi asezat langa ei, pentru portia mea de libertate. Mi-e dor.

Am zis ca sunt prost. Da, sunt prost, ca n-am inteles ca pot, si ca trebuie, ca vreau. De ce (sa) ma simt vinovat ca acum ma plimb cu bemveul si mi-e dor de mirosul de benzina si esapament de la dacie? De ce sa ma simt vinovat ca vreau sa ma duc la Neptun, nu la greci? Mi-e dor de libertatea aia marunta, mie dor de sentimentul ca „nu trebuie” nimic. Sa ma plimb prin oras, in pantofi, si sa ma pot aseza la gratar, in camasa. Orice ar spune asta despre mine.

Asta am regasit azi, libertatea sa vreau.

24 mai 2009

Long time, no see

N-am mai scris de mult timp. De fapt am scris, doar n-am mai publicat.

Simt ca am cazut in anonimat (pentru mine, nu pentru voi) si mi-e din ce in ce mai greu sa ies din rutina (asta) cretina. Trebuie totusi sa o fac, pentru ca n-o va face nimeni pentru mine. Lucrurile merg prost (asta e o certitudine) - totusi nu gasesc dovezile concrete, ca sa pot face ceva. Merge prost, pur si simplu. Nimic fara rezolvare, totusi.

Am sa scriu acum un articol de "jurnal", ca sa pot trece la chestii mai serioase. Deci, notabil, pentru ultima perioada: (...)

Am fost la mare. "La noi", evident, un "la noi" de care n-o sa ma desparta nimeni, niciodata, indiferent de vehementa cu care se sustine necesitatea concediului "la greci". Duceti-va, va ajung din urma.

Am fost "la munte" .. prin pesteri, printr-o liniste ireala, printre oameni calmi si in locuri foarte frumoase.

Am realizat ca beau mai putina cafea, fara nici un efort. Am inlocuit-o cu "ness". (Tema de gandire...) De fumat,incep sa fumez la fel de mult ca "inainte", doar altfel. Nu regret ca m-am lasat de fumat, desi simt din ce in ce mai des acele momente in care mi-as aprinde o tigara. Eventual la volan,pe o autostrada din nordul europei ;).

Prea putini prieteni. Am (re)inceput sa ma simt confortabil printre necunoscuti, totusi. Cine stie, poate nu e totul pierdut iremediabil.

Am ascultat Led Zeppelin aseara, si m-a facut sa ma simt bine (fara sa ma simt deprimat, sau trist) (as fi fumat o tigara, totusi)

Avem un motan. Albastru (evident). Ne iubim, desi uneori ne cam luptam (teritorial). Cu varianta "n-am nimic cu tine, dar daca farfuria tot e sparta, acum, de ce n-am zornai cioburile inca 2 ore prin bucatarie?

Romanii traiesc doar prin comparatie (detaliez). Cred ca de aici mi se trage starea de "totul merge prost" de care vorbeam la inceput.

Regulile si legile sunt cele care ne franeaza progresul. Avem nevoie de "anarhie" (detaliez)

Incerc sa fiu cine nu sunt, si asta imi dauneaza mai mult decat rutina, cele 12 ore pe zi cat sunt plecat de acasa, caldura, etc. (da, da , am sa detaliez)

Cam atat...

04 martie 2009

Some devil

Uneori simt nevoia sa fac rau cuiva.

Pe lista e toata lumea, doar prioritatile se schimba. Daca citesti asta, sunt sanse mari sa fim mai mult sau mai putin "apropiati", deci probabil ai avut de multe ori privilegiul sa fii primul pe lista.

Nu vreau sa fac rau fizic nimanui. Nu simt nevoia sa bat pe cineva, asta e alta poveste.

Vreau sa fac atat de rau cuiva, incat lumea sa se imparta in doua tabere. Vreau sa fie cei atat de socati incat sa nu stie cum sa reactioneze, si cei atat de socati incat sa ma admire in secret pentru ce am facut. Vreau sa se imparta mai departe in oameni care sa ma urasca, in oameni care sa ma evite, oameni pe care sa-i sperie ceea ce am facut, oameni care sa nu vrea sa mai auda niciodata de mine. Si oameni care sa ma admire in continuare - in secret.

Si tu. Tu, care sa te strangi si sa te faci mic(a), si sa nu poti riposta, si sa nu stii unde sa fugi. Sa simti ca nu mai poti, ca nu mai aer, sa simti ca mori, de ura, de rusine, de ciuda. Sa stii ca nu mai ai nici o speranta, sa simti ca totul e inutil de acum inainte. Sa vrei sa strigi si sa lovesti si sa nu mai ai forta, sa-ti inghiti lacrimile si sa iti strangi genunchii la piept, si sa nu mai vrei sa deschizi ochii. Sa incerci sa-ti imaginezi ca nu s-a intamplat nimic, ca nu e decat oneintelegere, sa te infurii si sa plangi din nou, sa tremuri de nervi.

Sa te uiti in jur sa vezi oamenii impartiti in mai multe categorii, in cei care te compatimesc, in cei care care te sustin, in cei indiferenti si in cei care zambesc vinovat, bucurandu-se de ceea ce ti se intampla. Oameni care ar fi vrut sa te calce in picioare inca de acum doua saptamani sau doi ani.

Si eu.

21 ianuarie 2009

Si am ramas singuri.

Cand mi-ai ocolit privirea, nu mi-a venit sa cred. Stiai ca vin.

Nu, nu vreau cafea, vreau sa te uiti la mine. Mi-e frica. Ar trebui sa fii inca suparata pe mine, sa fii amabila si indiferenta. Sa ies, sa fumez o tigara?

Mi-e frica de chestia asta. Am venit sa bem, sa radem si sa ne amintim de studentie. NU stiu de ce am trecut pe aici, nu stiu a cui a fost ideea, dar tu stiai. Stiai, pentru ca altfel n-ai avea coniac, n-ai asculta Silence, nu ne-ai da vin fiert si nu ne-ai scoate pe terasa blocului, sa ne uitam la lumini. Si nu, nu vreau sa urc, nu vreau sa ma uit la lumini. Le stiu mult prea bine.

- Duceti-va voi, n-am nici un chef.
- Hai ma, ce ai... Ai inceput? Ia-ti coniacul si hai pe terasa. Ia-mi si mie tigarile.

Acum te uiti, pentru ca ti-e la fel de frica. Ai parul desfacut, cea mai scurta fusta in care te-am vazut pana acum, si arati mai bine ca niciodata.

- Ce mai faci?
- Nu fac nimic... Nu stiu. La fel...
- Esti suparat?
- Pe tine?

Mirosi la fel. Esti la fel. Cand m-ai luat in brate am ramas fara aer.

- Esti suparat?
- Pe tine?

Nu vreau sa ramanem singuri, sunt prea multe de explicat. Nu-ti dau drumul. Iti simt respiratia pe gat, desi ti-e frica sa ma saruti. Daca ne vede cineva, nu mai am ce sa explic.

Si am ramas singuri.

06 ianuarie 2009

Me gustas tu

Nu m-am trezit inca, dar ma doare in continuare. Durere prosteasca, neinteleasa. Ma ustura ochii, intre lacrimi si somn.

Amortit, privesc tamp asfaltul crapat. Te simt langa mine, nu te-am mai privit, pentru ca mi-e frica. Astept sa ma sune, sa plec, sa te uit - si nu suna. Ei sunt o lume in care tu nu existi, nu stie nimeni de tine. E o lume cu Ea, unde ma simt Acasa.

Ai avut dreptate, nu te-am uitat. Sunt sigur ca nici tu.

Am visat cum am sa te intalnesc, si o sa ne privim peste niste hartii vechi, pline cu formule si numere. O sa ne amintim fiecare altceva, totusi o sa ne amintim aceleasi trei zile. Intr-o sala goala, doar pentru noi, intr-o banca de lemn, care nu-si are locul acolo. Cu aceiasi ochi negri si acelasi par moale, pe care nu am voie sa-l ating.

Nu stiu ce sa-ti mai spun. Ti-am dat numarul de telefon, si a fost o greseala, pentru ca stiu ca ai sa ma suni. Sper ca ai sa ma suni, o parte din mine spera ca ma iubesti. Acea parte din mine pe care o urasc. In lumea mea, tu n-ar trebui sa existi. Ar trebui sa fii o oarecare, o cunostinta. Si totusi ne-am iubit cateva minute, pe o melodie cu versuri cretine, intr-o limba ridicola. De atatea ori. Ti-a fost frica, si ai avut dreptate.

Cine incepe? Eu nu stiu ce sa spun. Are vreun rost sa-ti spun ca mi-a fost dor? Uite, eu nu am curaj - iar tu n-ai voie s-o spui, asa cum nici eu n-aveam, atunci. Nu stiu ce ne-am spus, cand am visat ca ne intalnim. Stiu doar ca ma uitam in ochii tai negri si imi aminteam mirosul de tei si caldura. Si cum asteptam sa sune telefonul.

Imi amintesc cum voiai sa vorbesti cu mine, si eu vroiam altceva. Pe altcineva, sa te uit, voiam sa fiu beat, sa nu stiu nimic. Nici acum nu te-as asculta, totusi imi amintesc. Imi amintesc cum ii impleteam parul lung, mirosind a tine, cum incercam sa o iau in brate ca sa te simt. Stiu ca nu ma mai vroiai, atunci, stiu ca vroiai doar sa imi spui ca o sa iti amintesti de mine si ca vrei sa nu te uit. Nu te uit.

Te vad in oglinda, in intuneric. Parul negru si umerii goi. Probabil esti ... simpla. Goala, in scaunul mare, cu parul negru pe spate, probabil nu te gandesti la mine. Daca m-as ridica si te-as mangaia pe par, sau te-as saruta pe gat si m-ai musca de ureche, ai fi doar un alt parfum, o alta amintire si o alta parere de rau. Daca te-as intalni, nu mi-ar parea rau dupa tine.

Cand m-au sunat, stiu ca plangeai. Stiu ca te-am luat in brate si ti-am zis ca nu se termina nimic. Stiam ca o sa-mi fie dor, dar mi-era mai usor sa te mint.