Sunt suparat, pentru ca am impartit multe zambete, si acum impartim un nimic. Nimicul asta ma doare. Impartim un "firesc", o rutina care nu inseamna nimic. Facem "ce trebuie", desi ni se pare uneori nefiresc, avem un program.
Si ma revolt pentru ca eu nu sunt facut pentru un program. Pana la urma, ma intreb si daca sunt facut sa impart ceva, orice, cu altcineva. Experienta imi spune ca nu.
Nu e vina ta ca imi vine sa fug, si nu pentru asta sunt suparat pe tine. Nici ca eu nu sunt fericit sau multumit nu e vina ta. Totusi sunt suparat pe tine, pentru ca astept ajutor de la cineva. Si chiar daca stiu ca nu ai ce sa faci, astept sa incerci ceva, orice.
Si sunt suparat, pentru ca sunt multe maini intinse, si ma uit la ele fara sa stiu ce sa fac. Pentru indoiala asta sunt suparat. Pentru ca n-ar trebui sa existe.
Gata, de maine sunt vesel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu