O zi din viata

Ion si Maria sunt doi tineri de 30 si ceva de ani, corporatisti locuind intr-un apartament inchiriat, pierdut intr-o mare de blocuri comuniste in cartierul Pantelimon.

Maria își doreste de mult să comande o noua draperie colorata, pe care sa o instaleze la geamul dormitorului.

Maria: Ion, stii ce ma gandeam, as vrea sa …

Ion: Maria, te rog, tocmai termin de asezat vasele in dulapul de la bucatarie. Cred ca dimineata dupa ce am mancat nu am lasat totul cum ar fi trebuit, si acum am senzatia ca ceva nu e tocmai in regula la noi in bucatarie.

M: Da, dar ma..

I: Doua minute, te rog.

5 minute mai tarziu, Maria s-a instalat comod in fata televizorului pentru a urmari un nou episiod Discovery Nature despre viata suricatelor din stepa Africana.

_ Maria, daca ai timp acum, putem discuta despre ce doreai sa ma intrebi mai devreme.

_ Da, uite..

_ Bineinteles, daca acum esti atenta la emisiune putem stabili pentru mai tarziu..

_ Nu, nu, e ok, voiam sa-ti spun ca as vrea sa cumparam o noua draperie pentru dormitor.

_ Inteleg.

Maria il priveste intrebator pe Ion, asteptand ca acesta sa adauge ceva la cuvantul scurt, lipsit de emotie. Ion o priveste la randul lui, lipsit de expresie.

_ Ce parere ai? Luam?

_ Da, nu e o idee rea, Maria, spune-mi la ce te-ai gandit.

_ Pai.. incepe Maria, ezitant…. Stii cum ne trezim uneori dimineata, prea devreme din cauza ca ne bate soarele puternic de afara? Ma gandeam ca …

_ Sa inteleg ca te referi acum la situatii care se intampla vara…

_ Da!

_ .. mai exact intre luna mai si finalul lunii septembrie, isi termina Ion ideea, putin deranjat ca a fost intrerupt.

_ Da! Exact, ma gandeam ca am putea cumpara o draperie mai groasa, si in felul asta n-am mai…

_ Ok, inteleg. Lasa-ma putin.

Maria priveste cu coada ochiului catre tv, unde suricatele adunate in grup compact cauta hrana printre plantele pitice de campie. Ce viata plina de neprevazut, sa traiesti asa, in stepa nemarginita, ce libertate. Tresare in momentul in care Ion reia conversatia:

_ Maria, vreau sa confirmam ca vrei sa cumparam o noua draperie, mai putin transparenta, pe care sa o montam la inceputul lunii aprilie si apoi sa o demontam la finalul lunii septembrie.

_ Nu, ioane, putem sa o lasam tot timpul, de ce sa..

_ Pai scopul draperiei in restul lunilor care ar fi?

_ Pai..nu e nevoie sa o tragem tot timpul , putem sa o lasam…

_ Inteleg.

Pe chipul lui Ion se perindă expresii pe care Maria nu le intelege. Realitatea este ca a renuntat de mult sa mai incerce. Asteapta in liniste, tragand cu ochiul la suricatele care se joaca cu puii lor.

_ Este o idee buna, Maria.

_ Maria nu poate ascunde usurarea pe care o simte. Isi imagineaza o dimineata …

_ Totusi, ar trebui clarificate mai intai cateva aspecte.

Suricata pe nume Marina tocmai a parasit grupul, in urma unui conflict cu suricata leader. Maria ofteaza prelung, stie ca urmeaza o intreaga aventura, pentru amândouă.

_ In primul rand vreau sa ma asigur ca esti convinsa ca aceasta noua draperie pe care doresti sa o comanzi este o rezolvare sigura la problema cu soarele, altfel nu are sens o asemnea achizitie.

_ Da, Ion.

_ Apoi, cred ca ar trebui clarificate cateva aspecte legale care deriva din faptul ca acest apartament este inchiriat de noi pe o perioada de un an, cu reinnoire periodica. Vreau sa-ti reamintesc ca acum doi ani in urma, nu, mai exact acum 2 ani jumatate, exact la reinnoirea contractului cu proprietarul, am discutat exact acest aspect al instalarii de noi…

_ Ion, atunci era vorba de instalarea centralei, trebuia sa spargem peretii, sa…

_ Da, maria, dar legal vorbind ne incadram in acelasi scenariu. Gandeste-te, va trebui sa coboram acea bara pe care este draperia, sa demontam suportul, sa scoatem vechea..

Maria alearga alaturi de Marina, suricata exclusa din grup. Ascunsa dupa niste radacini, priveste din departare micul grup din care pana acum 10 minute facea parte. Mariei ii apare o lacrima in coltul ochilor. Nu, n-o sa plang. N-o sa plang.

_ ..si in momentul in care vom monta la loc acea bara de suport este posibil sa apara o largire a găurii acelui surub, si vom fi nevoiti sa mutam gaura, sau poate sa gasim o alta modalitate de fixare. In orice caz, lasa-ma te rog sa caut contractul de inchiriere, sa verific exact daca acest aspect nu este cumva interzis.

Marina a decis sa se indeparteze de grup. Vine seara, si trebuie sa-si gaseasca un loc sigur, pentru noapte. Reclame. Maria ramane pierduta, cu ochii in televizor, gandindu-se la o dimineată însorită de vară, învaluita de fosnetul de hartii ale contractelor si anexelor rasfoite de Ion. Un înger trece discret prin încăpere, fâlfâind din aripi cu sunetul unei draperii fluturate de vânt.

3 zile mai tarziu, Maria intra zambitoare in casa.

_ Buna Ion, ce faci?

_ Uite, tocmai am verificat cate sticle de apa plata si minerala mai avem in camara, sa nu fie nevoie sa…

_ Maine ne ajunge draperia!

Ion se opreste in mijlocul propozitiei, si o umbra i se asterne pe fata.

_ Maria, dar n-am primit inca niciun raspuns de la proprietar! I-am trimis doua emailuri, l-am sunat o data si imi trecusem in agenda sa mai incerc o data peste trei zile, in ideea in care..

_ Ei, Ion, o sa ne raspunda, ai sa vezi!

_ Nu sunt foarte sigur! Cred ca e posibil sa…

_ Scuza-ma, Ion, dar cred ca tocmai incepe un episod din viata suricatelor, putem vorbi, te rog, dupa?

_ Sigur, dar, dar..

Vocea lui Ion se aude pierduta din camera de alaturi, la mii de kilometri distanță de privirea feroce a Mariei.

Marina s-a întors în grupul ei de suricate. După o scurtă luptă cu suricata leader, Marina este acum matriarha grupului. Desparțite de sticla subțire a televizorului, Maria si Marina se uită una în ochii celeilalte, pierdute în planuri pentru amenajarea vizuinelor asupra cărora tocmai au pus stăpânire.     

Corporatistul din mine

sau

Eu-am-intotdeauna-dreptate si colegele ei de birou

sau

Nemaipomenitele aventuri ale lui Nu-Se-Mai-Poate-Asa

1. Scurt istoric

La un moment nu-foarte-clar-cu-ceva-timp-in-urma, undeva in mine cineva a fondat o mica afacere. Despre acest moment istoric nu se stie prea mult - din amintiri se povesteste ca era un mic birou nu foarte elegant, putin dezordonat, in care deseori era vazut intrand-si-iesind un personaj destul de sters, greu de incadrat in vreo categorie aparte, despre care nimeni nu stia mai nimic. A aparut o firma la strada, pe care nimeni nu-si mai aminteste ce scria, apoi relatarile devin din ce in ce mai confuze. Unii zic ca totul a ramas in paragina, s-a asternut praful si uitarea (de fapt, nimeni nu e in stare sa spuna nici macar unde s-au intamplat toate astea), altii in schimb vin cu o poveste mult mai interesanta. Din relatarile unui apropiat (care, evident, doreste sa ramana anonim) firma era a unui personaj autosuficient care mai nou era foarte mandru ca este "patron". Exista (verificate si din alte surse) relatari despre diatribe patetice impotriva sistemului capitalist (altii zic comunist, de aici si atatea confuzii) sau a "statutului" de angajat. Se distinge mai ales o poveste despre o intalnire "de afaceri" in care personajul nostru, fata in fata cu povestitorul, si-a pus satisfacut picioarele pe biroul cam subred si a declarat ca el este un "om cu un plan".

Personajul (fara nume, deocamdata), cu sau fara un plan, s-a gasit la un moment dat in postura nu tocmai fericita de a se asocia pentru cresterea capitalului. Nu se stie exact la ce capital aspira - poate financiar, sau poate de imagine, cert este ca hotararea a fost luata mai ales dupa ce a aflat din diverse surse, mai mult sau mai putin de incredere, ca asociatul unic este responsabil in nume personal pentru actiunile firmei.  Automat, aceasta situatie a fost incadrata la "nu se mai poate asa" si in scurt timp, dupa semnarea catorva hartii, firma a inceput incet, incet sa se schimbe. Primul nou asociat, ales pe spranceana, a venit cu ceva banuti, care au fost repede contabilizati si, cu ridicari satisfacute din sprancene, s-a hotarat ca planul trebuie "putin ajustat, acum avem mijloace financiare". Nimeni nu stie exact de unde venea acest capital, au fost discutii despre mosteniri dubioase sau contracte cu statul, toate infirmate printr-o declaratie de presa. Banii erau cinsiti, si munciti!, totul este la vedere, verificabil si  demonstrabil. Apoi a aparut un nou asociat - si aici apare prima relatare mai mult sau mai putin clara despre activitatea firmei. Acest nou asociat, pe nume "Trebuie sa se faca", avea un rol foarte clar - sa convinga diversi oameni de diverse lucruri care, evident, trebuiau sa se faca. Pe masura ce diversi oameni acceptau aceasta idee, lucrurile au inceput, din nou, sa se schimbe. Fondatorul a hotarat ca nu se mai poate asa, "trebuie-sa-se-faca" a hotarat ca trebuie sa se faca ceva, si amandoi l-au convins pe omul cu banii ca trebuie mai mult. El a acceptat, ridicand din umeri, dar a zis ca nu mai e dispus sa munceasca de unul singur, si ca are nevoie macar de o secretara. Ceilalti au protestat vehement, de secretara avem nevie acum?!, plus ca daca e sa fie o secretara, trebuie sa fie macar trei secretare, nu e corect ca doar unul din noi sa aiba secretara!  Omul-cu-banii (pe care ceilalti il poreclisera in secret omul-cu-munca) a acceptat o solutie de compromis - se va angaja o contabila, care va fi si secretara, oficial pentru el, neofical pentru toata lumea.

Pentru aceasta pozitie a fost aleasa domnisoara eu-am-intotdeauna-dreptate. Despre cum a ajuns domnisoara sa lucreze in firma, nu se stie prea mult - si nici nu ar fi elegant sa se povesteasca tot ce se stie, pentru ca intre timp "eu am intotdeauna dreptate" a devenit o doamna respectabila, asezata, la-casa-ei.  Eu-am-intotdeauna-dreptate era o bruneta draguta, cu ochi albastri, eleganta-dar-nu-foarte-sofisticata, alintata de prieteni si cunoscuti "nu-pot-acum-am-treaba". Si pe buna dreptate, au descoperit cei trei antreprenori dupa scurt timp, cand au fost nevoiti sa angajeze inca trei persoane care sa faca treaba domnisoarei "eu-am-intotdeauna-dreptate". Nici despre aceste angajari nu se stie foarte mult, cert este ca presa-de-scandal a povestit diverse lucruri care nu faceau multa cinste nici antreprenorilor nostri si nici celor trei studente blonde care au ocupat aceste pozitii.

Un lucru e cert. De-alungul timpului s-au facut din ce in ce mai multe consilii, unele de taina, altele intitulate sedinte - sau mai pompos "adunari ale asociatilor" - la care se hotara mai mereu ca nu se mai poate asa si ca trebuie sa se faca ceva. Au trecut ani de crestere economica, ani de criza, inundatii spectaculoase si schimbari de guverne, si firma a iesit din atentia publica. Cum n-are rost sa contestam singura relatare pe care o avem in acest moment, firma este acum o mare corporatie, cu sediul intr-o cladire-de-sticla, departe de atentia presei,in care s-au schimbat de mult ierarhiile.

Omul-cu-bani (sau omul-cu-munca, depinde cum vrei sa-i spui), este acum seful-cel-mare, are biroul lui la ultimul etaj, doua secretare si multe masini scumpe (de lux, ar putea spune unii).  Trebuie-sa-se-faca-ceva nu face nimic, el doar vorbeste la telefon. Incearca mereu, in discutiile cu ceilalti, sa pastreze o aparenta umila, desi toata lumea ii critica pe ascuns apucaturile de mare mogul, cat despre omul cu planul nu se mai stie nimic. Nu-se-mai-poate-asa, pentru ca asa i-a si ramas numele, este un personaj controversat, pe care nimeni nu l-a intalnit fata in fata (in afara, bineinteles, de asociatii sai, de domnisoara am-intotdeauna-dreptate si de cele trei studente blonde, cu care se zvoneste ca a fost casatorit, pe rand - sau in acelasi timp, dupa opinia multor povestitori)

La fel de cert este ca, departe de urechile lui "trebuie sa se faca ceva" (desi unii zic ca el este defapt artizanul intregii povesti) si ale omului-cu-bani (despre care se spune ca este sustinatorul secret) s-a nascut mai intai un zvon, apoi o legenda de'adreptul profetica despre momentul in care nu-se-mai-poate-asa va prelua (mai mult sau mai putin agresiv) conducerea. In pauzele de tigara, ba chiar in visele unora dintre angajati, nu-se-mai-poate-asa apare profetic, conducand o masina sport (sau chiar un patruoripatru, pentru cei mai conservatori), cu care intra pana in holul cladirii-de-sticla, devastand birourile receptionerelor-blonde-cu-ochi-verzi-tocuri-cui-si-fuste-mini, si, coborand victorios, declara ca nu se mai poate asa.