Micromanagement
Micromanagementul e un semn al co-dependentei (nu stiu daca acest cuvant exista in limba romana - deci nu stiu daca am scris corect... ) si al nesigurantei care definesc relatia intre un angajat si un manager prost. Pornind de la aceleasi experiente personale, descriu si dau cateva exemple...
Micromanagement de tipul "asa lucram noi". Ma refer aici la momentele in care inertia "organizatiei" este atat de mare, incat se recurge la metode "vechi" pentru a se rezolva absolut orice problema care apare. Pana si schimbarile se fac tot folosind metode vechi.
"Ce faci aici?"
"Pai, rezolv cutare lucru."
"Cum?"
"Asa, prin cutare metoda, etc"
"Pai nu e bine"
"De ce?"
"Noi nu am facut niciodata asa ceva. " si eterna continuare: "Fa asa(vechea solutie)! Asa e bine."
In aceeasi categorie intra eternele indicatii de tipul "Butonul asta trebuie sa fie mereu in partea dreapta" "De ce trebuie?" "Pentru ca noi asa am facut intotdeauna" Exceptand cazurile in care nevoia de standardizare este cu adevarat importanta (se creaza confuzie, lipseste claritatea, etc ) solutiile de genul asta duc la plafonare, la invechire si in final la lipsa de competitivitate. Mai ales in domeniul in care lucrez, cel al informaticii, al web-ului si internet-ului in particular. "Industria" se devolta - dar organizatia "ramane in urma" aplicand aceleasi solutii invechite. "Psihologia organizatiei" - definita de cea a angajatilor - cedeaza in fata fricii de necunoscut. Se gasesc tot felul de scuze - tehnologiile noi nu sunt sigure, metodele noi nu sunt suficient testate. Si chiar manifestari bizare prin care firma incearca sa convinga clientii ca "e imposibil".
Un alt exemplu de management prost e cel in care angajatul nu e lasat sa-si faca treaba, fiind hartuit cu schimbari minore pentru a satisface un "standard" uneori prea putin important in momentul respectiv. O situatie ipotetica (incerc sa dau un exemplu general, mai usor de urmarit decat ceva ..informatic)
Manager: "Trebuie sa construim o masina, cat mai repede posibil"
Angajat: "Ce fel de masina? Ce model? Cate locuri? Cate .. "
M: "Lasa asta acum !! Seful cel mare vrea in doua zile o masina care sa mearga! Detaliile le rezolvam dupa"
A: (oftand :) ) "Ok"
M: "Cat dureaza sa avem un prim prototip al masinii care sa functioneze, fara detalii?"
A: "Pai.. cam 2 zile..."
M: "Mult... Treci imediat la lucru."
A doua zi:
M: "Cum stam, nu e gata inca?"
A: "Pai .. in 3 ore termin. Masina are 4 roti, si merge. Trebuie sa-i mai pun volanul si .. "
M: "Poftim!?! Pai nu e vopsita! Nu are emblema! Nu are seria inscriptionata pe motor, si nici tapiterie in culoarea de care am discutat!!"
A: "Pai n-am discutat ca trebuie sa mearga si apoi deta.."
M: (Vizibil iritat de incompetenta crasa a angajatului) - "Nu ne putem prezenta cu o masina fara emblema, si fara seria pe motor."
A: "Ok, ma apuc de emblema, atunci".
Dupa 2 ore:
M: "Cum stam, e gata? Deja suntem in intarziere!!"
A: "Cum, intarziere? Am zis doua zile .. "
M: "Pai deja e aproape sfarsitul celei de-a doua zi.. "
A: "Da dar ieri.. "
M: "CE E ASTA? ASTA E EMBLEMA? Nu ne putem prezenta cu asa ceva. Nici culoarea nu e buna. "
A: "Pai .. cum sa le schimb?"
M: "Nu stiu, dar asa nu e bine".
Dupa (alte) 2 ore:
M: "Nu nici asa nu e bine"
Dupa (alte) 3 ore:
M: "Nu nici asa nu e bine"
Dupa ..
M: "Nu, nici asa nu e bine!!" "Of, trebuie sa fac totul singur. Pune aici o linie, aici un cerc, aici culoarea mai deschisa, aici mai inchisa."
A: "Pai ca sa pun aici un cerc mai imi trebuie 2 ore... "
M: "Hai, repede, ca suntem in intarziere"
A treia zi:
M: "E gata?"
A: "Am terminat emblema, si culoarea. Mai am de pus volanul si .. "
M: "Pai cum, nu functioneaza? Credeam ca e gata. Trebuia sa facem o demonstratie ieri!!"
A: "Pai am zis 2 zile - fara detalii, si deja una am perdut-o cu emblema si .. "
M: "AAAA ce naiba chiar trebuie sa am grija de fiecare amanunt, doar am zis de la inceput ca ne trebuie ceva functional, detaliile la sfarsit..."
etc etc (da, stiu ca povestioara asta arata cat de frustrat sunt, dar asta e, nu ma mai pot ascunde la nesfarsit :)) )
Micromanagementul duce la "supraincarcarea" ambelor parti - managerul se ocupa de toate detaliile, angajatul este obligat sa lucreze intr-un ritm si intr-un fel in care nu este eficient. Cauza principala este faptul ca managerii se feresc sa angajeze oameni mai "buni" decat ei - din diverse motive(toate gresite) . Spun "principala" pentru ca exista intotdeauna posibilitatea ca oamenii sa nu faca"ce trebuie" din alte motive, nu doar pentru ca "nu stiu". Oamenii trebuie sa stie intotdeauna exact Ce trebuie sa faca - nu neaparat Cum. Frustrarile unui angajat care este mereu atentionat ca nu face lucrurile cum i s-a spus (metoda proprie poate sa fie mai buna, dar sa nu fie inteleasa de nimeni, din lipsa de cunostinte... ) sau care este intrerupt mereu din activitati pentru a rezolva probleme marunte si mai putin "importante" duce mai mereu la "obedienta malitioasa" - va face tot ce i se spune, chiar daca isi da seama ca face lucrurile gresit, doar pentru a avea satisfactia ca "eram sigur ca nu e bine asa". Micro-managerul va fi din ce in ce mai ostil fata de angajat pentru ca isi da seama ca a gresit - si isi da seama ca angajatul stia asta - si se creaza un cerc vicios. Care nu poate fi incheiat decat prin demisie sau concediere.
Si nu in ultimul rand, vreau sa vorbesc depre managementul de tip "agricol" (explic imediat). Unii manageri au impresia ca oamenii lucreaza (singuri sau in echipa) dupa modelul agricol: 1 tractor ara un camp in 2 zile, deci 2 tractoare ara campul intr-o singura zi. Ceea ce in cele mai multe cazuri este profund gresit. Din disperare sau lipsa de experienta, un manager va pune doi sau mai multi oameni sa lucreze la un proiect pentru a-l termina mai repede. Uneori insa efectul este contrar - timpul creste direct proportional cu numarul de membri noi in echipa: se adauga timp pentru cunoasterea detaliilor proiectului, impartirea sarcinilor, acomodarea echipei, etc. Mai mult chiar - noii membri ai echipei vor face greseli pe care unul din cei cu experienta va trebui sa le repare - pierzand mult timp, evident. Apoi apar frictiuni intre membrii echipei - cei "rapizi" sunt nemultumiti de ritmul in care sunt siliti sa lucreze, cei mai inceti sunt frustrati de sacrificiile pe care le fac, sau de reprosurile (mai mult sau mai putin evidente) colegilor. Ambele categorii insa vor avea la un moment dat un "dusman" comun - pe tine, managerul agricultor.
Acum ma opresc, dar nu am terminat inca, sper sa mai gasesc timp si rabdare pentru restul exemplelor "asa nu" pe care le-am dunat in timp ..
Se afișează postările cu eticheta antreprenoriat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta antreprenoriat. Afișați toate postările
30 aprilie 2008
24 aprilie 2008
Manageriale
Fara "experienta" sau "cunostinte" de management, scriu doar ce mi se intampla in fiecare zi.
Indiferent de profilul si activitatea firmei - constructii, programare sau Patriarhia Romana - 80% (procent ales la intamplare, vreau sa spun "majoritatea") problemelor de care se "loveste" managementul sunt similare si se repeta indiferent de organizatie, doar restul de 20 % au intr-adevar legatura cu domeniul de activitate. In marea majoritate a cazurilor management inseamna oameni nemultumiti (chiar daca sunt programatori sau prelucratori prin aschiere) de salar, de prea putine zile libere, clienti dificili, angajati lenesi, munca de coordonare cu caracter general (cel mai bun ramane, cel mai descurcaret merge la client, etc..). Restul de 20% inseamna efectiv decizii luate tehnic, functie de firma: in ce limbaj scriem programele, ce materiale folosim, dupa care versiune sau traducere a bibliei tinem predica de dimineata (etc, etc).
Si pentru ca problemele sunt atat de similare, rezolvarile lor - gresite sau nu - sunt aceleasi. Comportamentul managerial e similar, indiferent de domeniu. Si ca de obicei, ma concentrez pe greseli.
In primul rand exista acest sindrom al "vinovatiei". Oamenii nesiguri cauta mereu sa ascunda greselile si sa dea vina pe altcineva. Un bun profesionist ( si prin profesionist inteleg un om care cunoaste foarte bine "activitatea" si are multa "experienta") face greseli la fel ca un incepator, poate nu la fel de multe, si poate alte greseli. Deosebirea este ca profesionistul nu simte aparitia unei greseli ca pe un "atac la persoana", pentru ca are destule cunostinte si experienta incat sa determine exact cauza problemei, sa o poata rezolva, iar apoi sa ridice din umeri spunand "asta e, greseli se intampla, am gresit (n-am stiut cutare lucru, n-am vazut cutare lucru, n-am luat in calcul ca, etc etc). O greseala nu il afecteaza pe el, ca profesionist, afecteaza doar una din lucrarile pe care le-a facut. Un incepator, cineva nepregatit sau prost pregatit, fara experienta (opusul profesionistului) se va simti atacat, pentru ca nu e constient de adevarata lui valoare, nu poate aprecia greseala si cauzele ei, ci doar percepe greseala ca pe o infirmare a valorii lui. UN atac la persoana. Si atunci va cauta sa se apere. Si cel mai simplu va fi sa nege greseala, sau sa o atribuie altcuiva. Si metode se gasesc.
Din pacate acest tip de comportament (reactie) este intretinut de managerii .. prosti. (Stiu ca "prost" e un cuvant dificil, dar deocamdata nu stiu cu ce sa-l inlocuiesc.) Un manager bun trebuie sa-si ajute oamenii nesiguri sau nepregatiti, sa-i protejeze de reactiile de tip "nu e vina mea". Managerii buni trebuie sa critice greselile, nu oamenii. Managerii buni nu trebuie sa zica "esti neatent" "esti neglijent" ci "ai gresit" si atat. Greselile trebuie criticate (mai mult sau mai putin aspru) dar oamenii niciodata. In cel mai rau caz, daca acelasi om repeta de mai multe ori aceleasi greseli, o ultima mana de ajutor pe care managerul trebuie sa o acorde este intrebarea "De ce gresesti?" si cauzele vor aparea. Daca nu exista cauze concrete, care tin de meseria in sine, mai mult ca sigur exista niste cauze profunde - nemultumirea in legatura cu salariile, "atmosfera" de munca, sau alte probleme care il fac pe angajat sa se revolte, sa atraga atentia prin orice metoda. Ca un copil care face "pozne" doar pentru a avea un parinte aproape (parinte care este absent mai tot timpul) - chiar si numai pentru a-l certa.
Si vreau sa dau si un exemplu - pe mine, evident - in pozitia de angajat problema. Pus sa lucrez intr-un domeniu in care nu aveam cunostinte ( 0 , nimic adica) am facut evident o mutime de greseli. Care greseli insa nu au fost judecate ca greseli, ci ca "neatentie". Un lucru pe care eu nu stiam sa il fac a fost perceput ca ceva pe care nu l-am facut din neatentie sau din lipsa de interes. "Nu stiu" pe care l-am repetat obsesiv a fost interpretat ca "Nu vreau", pentru ca "Cum, nu stii ?! E simplu, ce naiba." Ceea ce in ochii mei e o performanta - am reusit sa am niste rezultate relativ bune lucrand cu ceva necunoscut - a fost primit cu reprosuri si atac la persoana - "Esti neatent, nu-ti dai interesul" De aici frustrare si tendinta mea de a nu mai fi serios, pentru ca "si-asa voi fi criticat". Si multe alte probleme de care iti trebuie mult curaj si multa tarie ca sa scapi - "greselile erau dinaintea mea", "nu am avut destul timp", "daca stiam ca .., dar nu mi-a spus nimeni". Rezolvarea lor ar fi fost simpla - "De ce nu ai avut timp? Cutare face asta in 1 ora, tu de ce nu poti? Pentru ca nu stiu sa lucrez cu asta, cutare stie, eu trebuie sa invat. " Simplu, nu? Cea mai simpla cale sa afli un raspuns e sa intrebi. Doar ca pentru manager e mai simplu altfel - pentru ca el trebuie sa raspunda in fata altcuiva care il intreaba "De ce nu s-a facut la timp? ". Managerul ..prost.. e in aceeasi situatie de lipsa a increderii in deciziile pe care le ia si in propriile puteri in general. In fata unei asemenea intrebari ii va fi greu sa recunoasca faptul ca a gresit punand pe cineva nepregatit pentru asta sa rezolve problema. Va alege sa creada si sa spuna ca "cutare e vinovat" din diferite motive independente de el - e lenes, neatent, etc.
Aici exista si un alt simptom, mai grav, al managementului gresit. Cel al "aliantei" cu superiorii sau clientii, in detrimentul angajatilor (sau subordonatilor). Dupa principiul "seful si clientul au intotdeauna dreptate" managerul se "aliaza" cu acestia impotriva propriilor angajati. Cand un client greseste, (si in cazul meu se intampla foarte des) sau nu intelege, sau nu ii convine, sau e cronic nehotarat - managerul nu trebuie sa se alieze cu nimeni. In cel mai rau caz trebuie sa se alieze cu echipa. Clientul "trebuie" sa aiba dreptate, sigur, dar oamenii (echipa) trebuie sa stie ca asta e o fatada. Trebuie sa stie ca au un sef (manager) in care pot avea incredere, care ii sustine, care ii "apara" de prostia din afara. De asta il si "recunosc" ca fiind sef. Oamenii accepta si cauta "sefi" pentru ca au nevoie de o securitate pe care la un moment dat nu si-o pot asigura singuri.
Unii vor zice (inclusiv eu, acum ceva timp) ca esti prost daca te angajezi, trebuie sa mergi pe cont propriu. Eu nu mai cred asta. Am inteles ca unii oameni fug de responsabilitate nu pentru ca sunt prosti (!!) ci pentru ca nu au incredere in ei insisi (pe care dupa un timp o pot castiga), pentru ca au nevoie de exemple, de "profesori", de "experienta". Unii poate vor sa fie "experti" in ceva si au nevoie de un focus pe care nu il pot obtine daca se ocupa de clienti, de cheltuieli, de chirii, de managementul timpului sau salarii. Si atunci cauta "un sef" care sa ii protejeze de toate astea, sa le permita "sa isi faca treaba", sa ii indrume si sa ii ajute la nevoie. Cand "seful" se aliaza cu clientii sau cu managementul superior - isi pierde puterea. Isi neaga rolul. Mai ales cand clientii nu au dreptate. Si de aici provine obedienta malitioasa a angajatilor care "se supun". Nu mai lucreaza in echipa, nu mai au scopuri comune, sunt nemultumiti. Si rezultatele sunt imediate.
(va urma :) )
Indiferent de profilul si activitatea firmei - constructii, programare sau Patriarhia Romana - 80% (procent ales la intamplare, vreau sa spun "majoritatea") problemelor de care se "loveste" managementul sunt similare si se repeta indiferent de organizatie, doar restul de 20 % au intr-adevar legatura cu domeniul de activitate. In marea majoritate a cazurilor management inseamna oameni nemultumiti (chiar daca sunt programatori sau prelucratori prin aschiere) de salar, de prea putine zile libere, clienti dificili, angajati lenesi, munca de coordonare cu caracter general (cel mai bun ramane, cel mai descurcaret merge la client, etc..). Restul de 20% inseamna efectiv decizii luate tehnic, functie de firma: in ce limbaj scriem programele, ce materiale folosim, dupa care versiune sau traducere a bibliei tinem predica de dimineata (etc, etc).
Si pentru ca problemele sunt atat de similare, rezolvarile lor - gresite sau nu - sunt aceleasi. Comportamentul managerial e similar, indiferent de domeniu. Si ca de obicei, ma concentrez pe greseli.
In primul rand exista acest sindrom al "vinovatiei". Oamenii nesiguri cauta mereu sa ascunda greselile si sa dea vina pe altcineva. Un bun profesionist ( si prin profesionist inteleg un om care cunoaste foarte bine "activitatea" si are multa "experienta") face greseli la fel ca un incepator, poate nu la fel de multe, si poate alte greseli. Deosebirea este ca profesionistul nu simte aparitia unei greseli ca pe un "atac la persoana", pentru ca are destule cunostinte si experienta incat sa determine exact cauza problemei, sa o poata rezolva, iar apoi sa ridice din umeri spunand "asta e, greseli se intampla, am gresit (n-am stiut cutare lucru, n-am vazut cutare lucru, n-am luat in calcul ca, etc etc). O greseala nu il afecteaza pe el, ca profesionist, afecteaza doar una din lucrarile pe care le-a facut. Un incepator, cineva nepregatit sau prost pregatit, fara experienta (opusul profesionistului) se va simti atacat, pentru ca nu e constient de adevarata lui valoare, nu poate aprecia greseala si cauzele ei, ci doar percepe greseala ca pe o infirmare a valorii lui. UN atac la persoana. Si atunci va cauta sa se apere. Si cel mai simplu va fi sa nege greseala, sau sa o atribuie altcuiva. Si metode se gasesc.
Din pacate acest tip de comportament (reactie) este intretinut de managerii .. prosti. (Stiu ca "prost" e un cuvant dificil, dar deocamdata nu stiu cu ce sa-l inlocuiesc.) Un manager bun trebuie sa-si ajute oamenii nesiguri sau nepregatiti, sa-i protejeze de reactiile de tip "nu e vina mea". Managerii buni trebuie sa critice greselile, nu oamenii. Managerii buni nu trebuie sa zica "esti neatent" "esti neglijent" ci "ai gresit" si atat. Greselile trebuie criticate (mai mult sau mai putin aspru) dar oamenii niciodata. In cel mai rau caz, daca acelasi om repeta de mai multe ori aceleasi greseli, o ultima mana de ajutor pe care managerul trebuie sa o acorde este intrebarea "De ce gresesti?" si cauzele vor aparea. Daca nu exista cauze concrete, care tin de meseria in sine, mai mult ca sigur exista niste cauze profunde - nemultumirea in legatura cu salariile, "atmosfera" de munca, sau alte probleme care il fac pe angajat sa se revolte, sa atraga atentia prin orice metoda. Ca un copil care face "pozne" doar pentru a avea un parinte aproape (parinte care este absent mai tot timpul) - chiar si numai pentru a-l certa.
Si vreau sa dau si un exemplu - pe mine, evident - in pozitia de angajat problema. Pus sa lucrez intr-un domeniu in care nu aveam cunostinte ( 0 , nimic adica) am facut evident o mutime de greseli. Care greseli insa nu au fost judecate ca greseli, ci ca "neatentie". Un lucru pe care eu nu stiam sa il fac a fost perceput ca ceva pe care nu l-am facut din neatentie sau din lipsa de interes. "Nu stiu" pe care l-am repetat obsesiv a fost interpretat ca "Nu vreau", pentru ca "Cum, nu stii ?! E simplu, ce naiba." Ceea ce in ochii mei e o performanta - am reusit sa am niste rezultate relativ bune lucrand cu ceva necunoscut - a fost primit cu reprosuri si atac la persoana - "Esti neatent, nu-ti dai interesul" De aici frustrare si tendinta mea de a nu mai fi serios, pentru ca "si-asa voi fi criticat". Si multe alte probleme de care iti trebuie mult curaj si multa tarie ca sa scapi - "greselile erau dinaintea mea", "nu am avut destul timp", "daca stiam ca .., dar nu mi-a spus nimeni". Rezolvarea lor ar fi fost simpla - "De ce nu ai avut timp? Cutare face asta in 1 ora, tu de ce nu poti? Pentru ca nu stiu sa lucrez cu asta, cutare stie, eu trebuie sa invat. " Simplu, nu? Cea mai simpla cale sa afli un raspuns e sa intrebi. Doar ca pentru manager e mai simplu altfel - pentru ca el trebuie sa raspunda in fata altcuiva care il intreaba "De ce nu s-a facut la timp? ". Managerul ..prost.. e in aceeasi situatie de lipsa a increderii in deciziile pe care le ia si in propriile puteri in general. In fata unei asemenea intrebari ii va fi greu sa recunoasca faptul ca a gresit punand pe cineva nepregatit pentru asta sa rezolve problema. Va alege sa creada si sa spuna ca "cutare e vinovat" din diferite motive independente de el - e lenes, neatent, etc.
Aici exista si un alt simptom, mai grav, al managementului gresit. Cel al "aliantei" cu superiorii sau clientii, in detrimentul angajatilor (sau subordonatilor). Dupa principiul "seful si clientul au intotdeauna dreptate" managerul se "aliaza" cu acestia impotriva propriilor angajati. Cand un client greseste, (si in cazul meu se intampla foarte des) sau nu intelege, sau nu ii convine, sau e cronic nehotarat - managerul nu trebuie sa se alieze cu nimeni. In cel mai rau caz trebuie sa se alieze cu echipa. Clientul "trebuie" sa aiba dreptate, sigur, dar oamenii (echipa) trebuie sa stie ca asta e o fatada. Trebuie sa stie ca au un sef (manager) in care pot avea incredere, care ii sustine, care ii "apara" de prostia din afara. De asta il si "recunosc" ca fiind sef. Oamenii accepta si cauta "sefi" pentru ca au nevoie de o securitate pe care la un moment dat nu si-o pot asigura singuri.
Unii vor zice (inclusiv eu, acum ceva timp) ca esti prost daca te angajezi, trebuie sa mergi pe cont propriu. Eu nu mai cred asta. Am inteles ca unii oameni fug de responsabilitate nu pentru ca sunt prosti (!!) ci pentru ca nu au incredere in ei insisi (pe care dupa un timp o pot castiga), pentru ca au nevoie de exemple, de "profesori", de "experienta". Unii poate vor sa fie "experti" in ceva si au nevoie de un focus pe care nu il pot obtine daca se ocupa de clienti, de cheltuieli, de chirii, de managementul timpului sau salarii. Si atunci cauta "un sef" care sa ii protejeze de toate astea, sa le permita "sa isi faca treaba", sa ii indrume si sa ii ajute la nevoie. Cand "seful" se aliaza cu clientii sau cu managementul superior - isi pierde puterea. Isi neaga rolul. Mai ales cand clientii nu au dreptate. Si de aici provine obedienta malitioasa a angajatilor care "se supun". Nu mai lucreaza in echipa, nu mai au scopuri comune, sunt nemultumiti. Si rezultatele sunt imediate.
(va urma :) )
21 martie 2008
Programator (I)
Am pus prima oara mana pe un calculator la 10 ani (poate 11, nu mai tine nimeni minte). Am fost fascinat, si acum, dupa 16 ani, sunt la fel de fascinat. Atunci a fost prima oara cand mi-am zis ca vreau sa fiu programator, acum vreau in continuare sa fiu programator. Si totusi nu mai vreau sa fiu programator.
Primul calculator, de atunci, era al meu - cadou de ziua mea. Pana atunci nu mai vazusem decat un calculator industrial, cu benzi si cartele perforate - care ocupa o camera intreaga. In aceeasi zi am scris si primul program - copiat litera cu litera dintr-o carte care a venit la pachet; am scris un program care canta o melodie de cateva note. (Ceata lui Pitigoi...) Imi aduc aminte jocurile de pe HC ( si m-am jucat destul, inca mai am munti de casete acasa) dar cel mai bine imi aduc aminte programele. Am copiat cateva carti de Basic (mergand de la cele simple - "sa invatam sa programam", trecand prin manuale, colectii de jocuri .. ) Copiam programe de la televizor - era o emisiune pe TVR in care cineva chiar dadea jocuri si programe pe care puteai sa le inregistrezi pe caseta. Am avut o carte de programe industriale, din care nu intelegeam nimic, dar pe care le copiam doar ca sa vad rezultatul - calculau rezistentele unor structuri, angrenaje si mecanisme, aveau termeni pe care nu ii intelegeam...
Apoi am descoperit LOGO. (Mai tarziu, la facultate, cand am descoperit Lisp am fost fascinat - era Logo ... si era atat de puternic. Anticipez.) Logo m-a tinut in fata ecranului verde (aveam monitor verde-negru, la HC. Inca mai functiona acum 4 ani cand l-am probat ultima oara. ) multe nopti, incercand sa desenez cine stie ce grafice, invatand sa lucrez cu functii, recursivitate sau fisiere. Plus ca ... scriam ca programatorii adevarati, in cuvinte, nu in combinatii de taste .
Cand am vazut prima data windows 3.0 (sau 3.1, cine mai stie) am fost coplesit. Jocuri, dischete,. Windows NT, retea!! Cand am vazut prima oara windows 95 (un demo, instalat de pe 4 sau 5 dischete ... acum stau si ma gandesc, cum putea fi demo la un sistem de operare... ) ne-a trebuit (eram mai multi, era un eveniment) cateva ore ca sa intelegem noile concepte ...
Apoi lumea se juca si eu invatam comenzi in dos. Imi aduc si acum aminte ce multumit am fost cand am aflat ca poti sa scrii HELP si sa afli o gramada de chestii. (chestia asta ma ajuta in continuare). Am trecut repede prin toate generatiile de 286, 386, 486; am vazut si un MAC - dar era doar o piesa de muzeu, oricat m-am rugat - nu am avut voie sa il pornesc. Apoi pe la 16 ani am avut primul meu PC - un Pentium I. Imi aduc aminte ca in prima noapte m-am jucat (aveam cateva jocuri instalate, cand l-am cumparat) Probabil m-am jucat si in zilele urmatoare, dar imi aduc aminte cum am gasit intr-o dimineata un manual de Basic, un fisier htm pe care il studiam in dos. Era al naibii de frustrant , si am inceput sa-mi iau notite, pentru ca era o singura consola. Apoi am avut o revelatie fantastica - am pornit dos- ul de sub windows si puteam lucra in acelasi timp. Apoi am aflat ca Basicul e o chestie prafuita. Am aflat de pascal. Am scris in pascal tot ce am putut (dupa acelasi pattern de in urma cu caativa ani - "sa invatam sa programam", manuale, carti de jocuri, apoi din ce in ce mai tehnic.) Am scris in pascal pana am programat un Paint (in echipa cu cineva) Un paint in care pusesem cam tot ce avea Paint-ul original - forme, culori, salvam fisiere, incarcam fisiere (in format propriu, bineinteles). Apoi am abandonat Pascal - eram in clasa a 11 ( sau a 12-a?) si am descoperit Borland C++.
Apoi am plecat la facultate. Si am descoperit internet-ul. Am descoperit internet-ul in laboratoare cu niste calculatoare ciudate, unde nu mergea nimeni niciodata. Toti se ingramadeau in cele doua sali cu cateva calculatoare cu win95, si prioritate aveau (normal) cei din anii terminali, nu bobocii. Incet incet am aflat ca acele calculatoare ciudate erau terminale, si limbajul acela ciudat era un sistem de operare - am auzit de novell, de netware, apoi de unix si linux ... Si am invatat mai intai mecanic comenzile - whoami, whereami, telnet, lynx ... Apoi mi-am adus aminte de HELP. Si am aflat ca se cheama "man".
Apoi am aflat ce inseamna "cu adevarat" programarea. C, C++, Java, C++, C++, C++. Am invatat ce inseamna baze de date, (de la fox la Oracle). C++, C++, C++ ... C++ sub linux, C++ de Windows (MFC) . Am visat liste si pointeri, am construit sisteme de operare, am scris probleme cu matrici cu multi de 0. Retele neuronale, compilatoare. C++. (da, am invatat multe limbaje de programare, enumerarea ar fi prea lunga, credeti-ma pe cuvant. )
Am invatat sa programam intrun limbaj ciudat, cu multe paranteze - Lisp. (Ce chestie, asta seamana cu logo .. Da.. Logo e un subset de lisp - fara paranteze.) Lisp e cel mai puternic limbaj de programare pe care l-am invatat vreodata. Lisp este homoiconic - limbajul in sine si datele pe care le manipuleaza sunt reprezentate similar. Programul poate scrie programe. A fost mult timp sinonim cu inteligenta artificiala (am fost fascinat de subiect).
Si (destul de tarziu, pentru ca noi am studiat multa teorie) am aflat de web. (de programare web, adica) Am aflat de html, de asp si php, am aflat de css (da, css exista de mult, nu a fost inventat anul trecut, doar a fost redescoperit in ultimul timp .. ) si de flash. Am aflat de xml, xslt, xpath rdf si alte tehnologii de care programatorii web (de pe la noi) nu prea se ating nici azi.
Pe parcurs am descoperit si linux-ul, si am fost fascinat (la fel ca multi altii) nu de puterea, sau de stabilitatea, sau mai stiu eu ce caracterisitica fenomenala a sistemului, ci de libertatea pe care o insemna.
Dupa o introducere ... de 17 ani, am ajuns si la subiect. Pentru mine programarea a insemnat mereu fascinatie. Mereu in 17 ani am vrut sa fiu programator. Si totusi acum am aflat ca programarea inseamna altceva. Programare inseamna sa faci repede si cu atentie o chestie cretina, pentru ca firma sa mearga bine. Programarea inseamna sa faci un lucru anume, in exact un singur mod, de fiecare data, indiferent daca e bine sau nu. Programarea inseamna sa copii la nesfarsit lucruri pe care le-ai mai facut inainte. Programare inseamna sa fii mereu gata de cearta, pentru a demonstra ca greseala nu iti apartine. Programare inseamna sa faci bine lucrurile pe care stii sa le faci, fara sa te complici cu ceva nou.
Sa fii programator inseamna sa nu ai initiativa, sa nu fii creativ. Pardon, sa fii creativ, sa ai initiativa, dar nu acum, acum trebuie sa facem asta. Si trebuie sa facem asa. Asta nu se poate face pentru ca noi nu am facut-o niciodata. Asta nu se poate.
Nu se poate. Esti naiv. Esti neatent. Repede. Esti vinovat. Nu e bine ce faci. Nu faci bine. Nu asa. Asa. Nu ai voie. Cere aprobare. Verifica. Cere permisiune. Verifica din nou. Esti neatent. Nu ai dreptate. Nu stii. Nu ai experienta.
You will comply. Resistence is futile.
Voi nu sunteti programatori, voi sunteti functionari. Resistance is not futile.
Primul calculator, de atunci, era al meu - cadou de ziua mea. Pana atunci nu mai vazusem decat un calculator industrial, cu benzi si cartele perforate - care ocupa o camera intreaga. In aceeasi zi am scris si primul program - copiat litera cu litera dintr-o carte care a venit la pachet; am scris un program care canta o melodie de cateva note. (Ceata lui Pitigoi...) Imi aduc aminte jocurile de pe HC ( si m-am jucat destul, inca mai am munti de casete acasa) dar cel mai bine imi aduc aminte programele. Am copiat cateva carti de Basic (mergand de la cele simple - "sa invatam sa programam", trecand prin manuale, colectii de jocuri .. ) Copiam programe de la televizor - era o emisiune pe TVR in care cineva chiar dadea jocuri si programe pe care puteai sa le inregistrezi pe caseta. Am avut o carte de programe industriale, din care nu intelegeam nimic, dar pe care le copiam doar ca sa vad rezultatul - calculau rezistentele unor structuri, angrenaje si mecanisme, aveau termeni pe care nu ii intelegeam...
Apoi am descoperit LOGO. (Mai tarziu, la facultate, cand am descoperit Lisp am fost fascinat - era Logo ... si era atat de puternic. Anticipez.) Logo m-a tinut in fata ecranului verde (aveam monitor verde-negru, la HC. Inca mai functiona acum 4 ani cand l-am probat ultima oara. ) multe nopti, incercand sa desenez cine stie ce grafice, invatand sa lucrez cu functii, recursivitate sau fisiere. Plus ca ... scriam ca programatorii adevarati, in cuvinte, nu in combinatii de taste .
Cand am vazut prima data windows 3.0 (sau 3.1, cine mai stie) am fost coplesit. Jocuri, dischete,. Windows NT, retea!! Cand am vazut prima oara windows 95 (un demo, instalat de pe 4 sau 5 dischete ... acum stau si ma gandesc, cum putea fi demo la un sistem de operare... ) ne-a trebuit (eram mai multi, era un eveniment) cateva ore ca sa intelegem noile concepte ...
Apoi lumea se juca si eu invatam comenzi in dos. Imi aduc si acum aminte ce multumit am fost cand am aflat ca poti sa scrii HELP si sa afli o gramada de chestii. (chestia asta ma ajuta in continuare). Am trecut repede prin toate generatiile de 286, 386, 486; am vazut si un MAC - dar era doar o piesa de muzeu, oricat m-am rugat - nu am avut voie sa il pornesc. Apoi pe la 16 ani am avut primul meu PC - un Pentium I. Imi aduc aminte ca in prima noapte m-am jucat (aveam cateva jocuri instalate, cand l-am cumparat) Probabil m-am jucat si in zilele urmatoare, dar imi aduc aminte cum am gasit intr-o dimineata un manual de Basic, un fisier htm pe care il studiam in dos. Era al naibii de frustrant , si am inceput sa-mi iau notite, pentru ca era o singura consola. Apoi am avut o revelatie fantastica - am pornit dos- ul de sub windows si puteam lucra in acelasi timp. Apoi am aflat ca Basicul e o chestie prafuita. Am aflat de pascal. Am scris in pascal tot ce am putut (dupa acelasi pattern de in urma cu caativa ani - "sa invatam sa programam", manuale, carti de jocuri, apoi din ce in ce mai tehnic.) Am scris in pascal pana am programat un Paint (in echipa cu cineva) Un paint in care pusesem cam tot ce avea Paint-ul original - forme, culori, salvam fisiere, incarcam fisiere (in format propriu, bineinteles). Apoi am abandonat Pascal - eram in clasa a 11 ( sau a 12-a?) si am descoperit Borland C++.
Apoi am plecat la facultate. Si am descoperit internet-ul. Am descoperit internet-ul in laboratoare cu niste calculatoare ciudate, unde nu mergea nimeni niciodata. Toti se ingramadeau in cele doua sali cu cateva calculatoare cu win95, si prioritate aveau (normal) cei din anii terminali, nu bobocii. Incet incet am aflat ca acele calculatoare ciudate erau terminale, si limbajul acela ciudat era un sistem de operare - am auzit de novell, de netware, apoi de unix si linux ... Si am invatat mai intai mecanic comenzile - whoami, whereami, telnet, lynx ... Apoi mi-am adus aminte de HELP. Si am aflat ca se cheama "man".
Apoi am aflat ce inseamna "cu adevarat" programarea. C, C++, Java, C++, C++, C++. Am invatat ce inseamna baze de date, (de la fox la Oracle). C++, C++, C++ ... C++ sub linux, C++ de Windows (MFC) . Am visat liste si pointeri, am construit sisteme de operare, am scris probleme cu matrici cu multi de 0. Retele neuronale, compilatoare. C++. (da, am invatat multe limbaje de programare, enumerarea ar fi prea lunga, credeti-ma pe cuvant. )
Am invatat sa programam intrun limbaj ciudat, cu multe paranteze - Lisp. (Ce chestie, asta seamana cu logo .. Da.. Logo e un subset de lisp - fara paranteze.) Lisp e cel mai puternic limbaj de programare pe care l-am invatat vreodata. Lisp este homoiconic - limbajul in sine si datele pe care le manipuleaza sunt reprezentate similar. Programul poate scrie programe. A fost mult timp sinonim cu inteligenta artificiala (am fost fascinat de subiect).
Si (destul de tarziu, pentru ca noi am studiat multa teorie) am aflat de web. (de programare web, adica) Am aflat de html, de asp si php, am aflat de css (da, css exista de mult, nu a fost inventat anul trecut, doar a fost redescoperit in ultimul timp .. ) si de flash. Am aflat de xml, xslt, xpath rdf si alte tehnologii de care programatorii web (de pe la noi) nu prea se ating nici azi.
Pe parcurs am descoperit si linux-ul, si am fost fascinat (la fel ca multi altii) nu de puterea, sau de stabilitatea, sau mai stiu eu ce caracterisitica fenomenala a sistemului, ci de libertatea pe care o insemna.
Dupa o introducere ... de 17 ani, am ajuns si la subiect. Pentru mine programarea a insemnat mereu fascinatie. Mereu in 17 ani am vrut sa fiu programator. Si totusi acum am aflat ca programarea inseamna altceva. Programare inseamna sa faci repede si cu atentie o chestie cretina, pentru ca firma sa mearga bine. Programarea inseamna sa faci un lucru anume, in exact un singur mod, de fiecare data, indiferent daca e bine sau nu. Programarea inseamna sa copii la nesfarsit lucruri pe care le-ai mai facut inainte. Programare inseamna sa fii mereu gata de cearta, pentru a demonstra ca greseala nu iti apartine. Programare inseamna sa faci bine lucrurile pe care stii sa le faci, fara sa te complici cu ceva nou.
Sa fii programator inseamna sa nu ai initiativa, sa nu fii creativ. Pardon, sa fii creativ, sa ai initiativa, dar nu acum, acum trebuie sa facem asta. Si trebuie sa facem asa. Asta nu se poate face pentru ca noi nu am facut-o niciodata. Asta nu se poate.
Nu se poate. Esti naiv. Esti neatent. Repede. Esti vinovat. Nu e bine ce faci. Nu faci bine. Nu asa. Asa. Nu ai voie. Cere aprobare. Verifica. Cere permisiune. Verifica din nou. Esti neatent. Nu ai dreptate. Nu stii. Nu ai experienta.
You will comply. Resistence is futile.
Voi nu sunteti programatori, voi sunteti functionari. Resistance is not futile.
18 februarie 2008
Orizont
Am stat de vorba cu multi oameni "bogati" (orice crezi tu ca inseamna asta - bani, fericire, echilibru, succes) si mi-a fost imposibil sa nu observ ca au foarte multe lucruri in comun, indiferent de modul in care au ajuns sa aiba tot ceea ce au, sa fie tot ceea ce sunt.[1]
In primul rand, oamenii bogati spun de foarte multe ori "vreau". Oamenii bogati spun ce vor sa aiba si ce vor sa faca (asta daca nu e vorba despre o afacere de care nu vor sa se afle...). Iti spun imediat daca vor ceva de la tine, daca ii poti ajuta cu ceva, daca le poti vinde ceva. Iti spun ce vor, cat de mult si cat de repede. Si asta se intampla pentru ca stiu foarte bine ce vor.
Apoi, oamenii bogati intreaba si asculta raspunsurile, evalueaza si decid. Cuvantul cheie aici e "asculta". Chiar daca sunt mandri si au incredere in ceea ce sunt, din experienta au invatat ca nu stiu chiar totul si au invatat sa asculte pe cei care dau impresia ca stiu ceea ce spun. Apoi verifica. Un astfel de om e foarte greu de ... "dus de nas", pentru ca a invatat sa aiba incredere in oameni doar atat cat trebuie. Si asta s-a intamplat pentru ca a fost dezamagit de multe ori.
Oamenii bogati ma intreaba foarte des "cum". "Cum facem asta?" "Cum sa fac sa..." Uneori imi cer (sau ma intreaba) lucruri care lor li se par foarte simple, dar care nu sunt. Lucruri pe care nu stiu sa le fac, sau mi se par greu de facut. Atunci cand nu stiu sa le raspund, sunt tentat sa le spun ca e complicat. Sunt tentat sa le explic de ce e foarte complicat ceea ce imi cer, sunt tentat sa le arat ca ei nu inteleg de fapt cat de complicat e. Si cand incep sa fac asta mi se face rusine de acea privire a lor - neincredere si nemultumire combinate cu dezamagire. A inceput sa imi fie rusine de acea privire atunci cand am inteles ca ei nu sunt dezamagiti ca "e foarte complicat" sau ca "nu se poate" ci ca sunt dezamagiti de mine, pentru ca spun asta. Oamenii bogati nu inteleg ce inseamna prea complicat, si nu accepta ca "nu se poate".[2]
Oamenii bogati nu inteleg de ce nu faci un anumit lucru. Uneori discutam o idee de-a mea, lor le place ideea, si incep sa intrebe "cum". De obicei o astfel de discutie se termina cu mine explicand (incercand disperat sa ii conving ca nu se poate) de ce nu pot face cutare sau cutare lucru, si ei privindu-ma neincrezator. E umilitor sa gasesti scuze in fata unui om care a pornit de la nimic si acum are totul.
Cand discut cu oamenii bogati descopar uneori ca au foarte multe probleme. Probleme mari, care uneori ma blocheaza atunci cand aud despre ce e vorba. Incurcaturi financiare cu sume care mie mi se par inca inaccesibile (nu mari, inaccesibile) sau probleme de sanatate, accidente sau orice altceva. Nu le place sa vorbeasca despre problemele lor si vor incerca sa schimbe repede discutia. Si e ciudat sa afli ca cel care sta langa tine la o petrecere are probleme care pe tine te-ar tine in pat sau cu lacrimi in ochi, pierdut in depresie.
Mai am multe pe lista, dar ultimul pentru acum (pentru ca am multe alte lucruri de facut) e ca oamenii bogati isi concentreaza eforturile pentru a obtine ceea ce vor. Nu se pierd in activitati fara rost, si nu inteleg de ce ai face asa ceva. Oamenii bogati sunt deranjati si nemultumiti cand ii intrerupi de la munca. Atunci cand se odihnesc si se relaxeaza, nu simt nevoia de "distractii", se simt bine in singuratate si nu fug de gandurile lor. Si atunci cand se distreaza ii invidiaza toata lumea, pentru ca o fac in stil mare.
Oamenii bogati nu sunt coplesiti de suparare sau frica, nu sunt dominati de nervozitate de prostia altora sau de traficul interval, pentru ca privesc mereu peste, direct catre ceea ce ii intereseaza.
Oamenii bogati privesc linia orizontului si stiu ca muntele din fata e doar un deal si ca adevaratii munti sunt in spate, in ceata.
[1] Sigur, exista foarte multe tipologii umane, ce urmeaza sunt generalizari si e normal sa nu se potriveasca pentru toata lumea. Doar ca eu sunt convins ca se aplica majoritatii.
[2] Da, normal, exista limite.
29 octombrie 2007
Noi si Ei
Some folks are born silver spoon in hand
Lord don't they help themselves oh.
Creedence Clearwater Revival - Fortunate Son
Am citit astazi pe un blog un articol despre bogati si conducatori, despre hoti, coruptie, despre bogatie si despre noi, ceilalti. Despre nedreptate, despre miliarde de euro si despre apartamente cumparate pe credit in 30 de ani. Un articol frustrat - despre neputinta. Nu dau nume sau link pentru ca nu e asa important, oricum nu fac analiza pe text.
Pana la un punct, sunt de acord cu el. Si eu urasc organic faptul ca niste burtosi cu 4 clase au masini la care eu acum pot numai sa visez, si ca le-au obtinut furand sau inseland. Urasc faptul ca unii se imbogatesc cu banii din impozite in timp ce familiile ne mor in spitale infecte. Urasc faptul ca cei care ar trebui sa-i aresteze sau pedepseasca pe corupti doar le fac filme si le dau la tv, sau ca insceneaza tot felul de alte spectacole de circ, ca sa ne tina ocupati. Urasc faptul ca apartamentele in Germania sunt mai ieftine ca la noi, si ca salariile acolo sunt mai mari.
Urasc faptul ca muncesc ca un sclav si ca nu am posibilitatea sami cumpar o vila ci un apartament in credit, pe 30 de ani, sau ca nu imi permit masini si excursii. Dar am renuntat de mult sa dau vina pe hoti, corupti sau politicieni pentru viata mea.
Eu sunt singurul responsabil pentru viata mea pentru ca am mereu posibilitatea sa aleg.
Sigur ca e nedrept ce se intampla, dar atat timp cat nu pot face ceva real pentru a schimba asta, nu am sa ma plang, ci am sa incerc mereu sa ma ridic la suprafata. Nu sta in puterea mea acum sa schimb politica sau conducerea sau sa pedepsesc pe cineva (si asta e un lucru bun, pentru ca daca as putea am fi mult mai putini in aceasta tara frumoasa (de aia nu vorbesc niciodata despre politica, unii zic ca extremismul nu e tocmai legal. Sau moral. Si ei fac legile.)) Fac ce pot la nivelul meu, pentru a schimba lucrurile: nu fur, imi platesc impozitele si respect legile.
Pentru mine, momentul cand incepi sa te plangi ca nu poti trai pentru ca EI sunt corupti este egal cu o infrangere. EI au castigat. (Chiar daca EI nu exista in realitate ... ) Dupa revolutie, nu imediat dar cand inca apele erau tulburi, doi dintre bogatii (afaceristii, politicienii, etc...) orasului meu mic de provincie (care practic si-au impartit orasul in doua) discutau intre ei, spunand "Astia tre sa faca ceva, sa mareasca salariile, sa le dea bani la oameni, ca altfel se rascoala lumea, si ne ia tot ce avem inapoi."(citatul e aproximativ dar cat se poate de real).
Zi de zi la semafor stau langa mine masini de zecidemii de euro, iau eu sunt cu dacia mea prapadita. In oricare din masinile astea poate fi un corupt care a cumparat-o furand din impozite dar poate fi si un tanar de 25 de ani care a inventat apa plata cu lamaie, si a vandut-o cinstit. Eu aleg sa cred mereu a doua varianta, pentru ca imi pot dori sa ajung ca el, in timp ce in primul caz nu am nici o speranta. Nu ma uit la televizor, pentru ca ma scarbeste circul pe care l-am vazut acolo in ultimul timp.
Nu sunt nici pe departe un resemnat, daca e cineva pregatit sa ma acuze. Am auzit de multe ori ca de aia "astia" fac ce vor ei in tara asta pentru ca pe "noi" nu ne intereseaza. Ok, probabil asta e foarte adevarat, dar eu vreau sa lupt acolo unde stiu ca pot castiga. Nu are rost sa ma transform intr-un blazat care e sigur ca nu poate schimba nimic in sistem, vreau sa raman cu puterea de a alege ce fac cu viata mea, indiferent ce se intampla. Demult, inainte de a da "bac"-ul am citit intr-o brosura care prezenta programa examenului niste "sfaturi practice" pe care nu le-am uitat ... si a fost probabil prima "literatura" motivationala pe care am citit-o vreodata. Articolul respectiv spunea ca nu e bine, cand te pregatesti pentru examen, sa te gandesti la numarul de candidati pe un loc, sau la nivelul de pregatire al celorlalti elevi, pentru ca nu le poti influenta, ci sa te concentrezi pe pregatirea ta, pentru ca acolo poti schimba ceva.
Ei si Noi sunt niste notiuni prea vagi ca sa aiba vre-o valoare practica, si eu aleg sa fiu practic, desi imi place la nebunie sa filozofez. Nu stiu cine a facut revolutia din 89, si pentru ce, dar un lucru e sigur, ca toti s-au luptat sa scape de un sistem in care se lua de la fiecare dupa puteri si se dadea la toti, dupa nevoi. Oamenii care s-au luptat pentru asta au fost cei care vroiau si puteau mai mult de atat. Ei sunt cei care acum ne privesc din masinile de zecidemii de euro. Oamenii ambitiosi, care au muncit, care au vrut, care s-au luptat pentru ceea ce au acum. Ei sunt cei care "pun la treaba" masele, pentru ca POT si pentru ca VOR. Cei bogati nu asteapta niciodata sa le dea cineva, isi iau singuri. Nu asteapta sa le faca cineva, isi fac singuri. Nu le e rusine sa se bata cu pumnul in piept, nu le e rusine sa iasa in fata. Bineinteles ca exista printre ei si hoti, si mincinosi, si corupti, dar astfel de specimene se gasesc peste tot.
Nimeni nu te obliga sa fii sclav, dar trebuie sa vrei si sa muncesti ca sa ti depasesti conditia. Daca stai si arati cu degetul pe ceilalti si ii faci hoti, ei ridica din umeri si trec mai departe, dar tu ramai sarac in continuare. Daca ar fi sa-i raspund celui cu articolul de la care am pornit, i-as spune: Da, ai dreptate, e plin de corupti si de nesimtiti. Hai sa facem in asa fel incat sa nu mai avem niciodata de a face cu ei, pentru ca noi doi, acum, nu avem puterea sa-i schimbam. Hai sa castigam atat de multi bani incat sa facem donatii cui vrem noi, ca sa nu platim impozite din care sa face ce vor ei. Hai sa facem ce vrem noi cu banii si cu timpul si cu viata noastra, nu ce vor ei.
Ce voiam sa spun este ca nedreptatea, nenorocul, hotii si coruptii, sau altii mult mai norocosi decat noi - vor fi tot timpul. Eu unul nu vreau sa muncesc pe santier si sa am casa asigurata de partid. Vreau sa incerc si sa risc, sa-mi deschid o cafenea cu narghilele si sa dau faliment sau sa dau lovitura, sa fac economii si sa fiu asigurat decat sa traiesc linistit pentru ca exista intotdeauna ajutor social. Sa caut si sa gasesc intotdeauna un mod de a-i evita pe cei pe care nu vreau sa-i intalnesc sau sa fiu mai puternic decat ei.
La urma urmei, de ce nu, vreau sa fiu bogat, nu sa explic de ce nu reusesc.
Lord don't they help themselves oh.
Creedence Clearwater Revival - Fortunate Son
Am citit astazi pe un blog un articol despre bogati si conducatori, despre hoti, coruptie, despre bogatie si despre noi, ceilalti. Despre nedreptate, despre miliarde de euro si despre apartamente cumparate pe credit in 30 de ani. Un articol frustrat - despre neputinta. Nu dau nume sau link pentru ca nu e asa important, oricum nu fac analiza pe text.
Pana la un punct, sunt de acord cu el. Si eu urasc organic faptul ca niste burtosi cu 4 clase au masini la care eu acum pot numai sa visez, si ca le-au obtinut furand sau inseland. Urasc faptul ca unii se imbogatesc cu banii din impozite in timp ce familiile ne mor in spitale infecte. Urasc faptul ca cei care ar trebui sa-i aresteze sau pedepseasca pe corupti doar le fac filme si le dau la tv, sau ca insceneaza tot felul de alte spectacole de circ, ca sa ne tina ocupati. Urasc faptul ca apartamentele in Germania sunt mai ieftine ca la noi, si ca salariile acolo sunt mai mari.
Urasc faptul ca muncesc ca un sclav si ca nu am posibilitatea sami cumpar o vila ci un apartament in credit, pe 30 de ani, sau ca nu imi permit masini si excursii. Dar am renuntat de mult sa dau vina pe hoti, corupti sau politicieni pentru viata mea.
Eu sunt singurul responsabil pentru viata mea pentru ca am mereu posibilitatea sa aleg.
Sigur ca e nedrept ce se intampla, dar atat timp cat nu pot face ceva real pentru a schimba asta, nu am sa ma plang, ci am sa incerc mereu sa ma ridic la suprafata. Nu sta in puterea mea acum sa schimb politica sau conducerea sau sa pedepsesc pe cineva (si asta e un lucru bun, pentru ca daca as putea am fi mult mai putini in aceasta tara frumoasa (de aia nu vorbesc niciodata despre politica, unii zic ca extremismul nu e tocmai legal. Sau moral. Si ei fac legile.)) Fac ce pot la nivelul meu, pentru a schimba lucrurile: nu fur, imi platesc impozitele si respect legile.
Pentru mine, momentul cand incepi sa te plangi ca nu poti trai pentru ca EI sunt corupti este egal cu o infrangere. EI au castigat. (Chiar daca EI nu exista in realitate ... ) Dupa revolutie, nu imediat dar cand inca apele erau tulburi, doi dintre bogatii (afaceristii, politicienii, etc...) orasului meu mic de provincie (care practic si-au impartit orasul in doua) discutau intre ei, spunand "Astia tre sa faca ceva, sa mareasca salariile, sa le dea bani la oameni, ca altfel se rascoala lumea, si ne ia tot ce avem inapoi."(citatul e aproximativ dar cat se poate de real).
Zi de zi la semafor stau langa mine masini de zecidemii de euro, iau eu sunt cu dacia mea prapadita. In oricare din masinile astea poate fi un corupt care a cumparat-o furand din impozite dar poate fi si un tanar de 25 de ani care a inventat apa plata cu lamaie, si a vandut-o cinstit. Eu aleg sa cred mereu a doua varianta, pentru ca imi pot dori sa ajung ca el, in timp ce in primul caz nu am nici o speranta. Nu ma uit la televizor, pentru ca ma scarbeste circul pe care l-am vazut acolo in ultimul timp.
Nu sunt nici pe departe un resemnat, daca e cineva pregatit sa ma acuze. Am auzit de multe ori ca de aia "astia" fac ce vor ei in tara asta pentru ca pe "noi" nu ne intereseaza. Ok, probabil asta e foarte adevarat, dar eu vreau sa lupt acolo unde stiu ca pot castiga. Nu are rost sa ma transform intr-un blazat care e sigur ca nu poate schimba nimic in sistem, vreau sa raman cu puterea de a alege ce fac cu viata mea, indiferent ce se intampla. Demult, inainte de a da "bac"-ul am citit intr-o brosura care prezenta programa examenului niste "sfaturi practice" pe care nu le-am uitat ... si a fost probabil prima "literatura" motivationala pe care am citit-o vreodata. Articolul respectiv spunea ca nu e bine, cand te pregatesti pentru examen, sa te gandesti la numarul de candidati pe un loc, sau la nivelul de pregatire al celorlalti elevi, pentru ca nu le poti influenta, ci sa te concentrezi pe pregatirea ta, pentru ca acolo poti schimba ceva.
Ei si Noi sunt niste notiuni prea vagi ca sa aiba vre-o valoare practica, si eu aleg sa fiu practic, desi imi place la nebunie sa filozofez. Nu stiu cine a facut revolutia din 89, si pentru ce, dar un lucru e sigur, ca toti s-au luptat sa scape de un sistem in care se lua de la fiecare dupa puteri si se dadea la toti, dupa nevoi. Oamenii care s-au luptat pentru asta au fost cei care vroiau si puteau mai mult de atat. Ei sunt cei care acum ne privesc din masinile de zecidemii de euro. Oamenii ambitiosi, care au muncit, care au vrut, care s-au luptat pentru ceea ce au acum. Ei sunt cei care "pun la treaba" masele, pentru ca POT si pentru ca VOR. Cei bogati nu asteapta niciodata sa le dea cineva, isi iau singuri. Nu asteapta sa le faca cineva, isi fac singuri. Nu le e rusine sa se bata cu pumnul in piept, nu le e rusine sa iasa in fata. Bineinteles ca exista printre ei si hoti, si mincinosi, si corupti, dar astfel de specimene se gasesc peste tot.
Nimeni nu te obliga sa fii sclav, dar trebuie sa vrei si sa muncesti ca sa ti depasesti conditia. Daca stai si arati cu degetul pe ceilalti si ii faci hoti, ei ridica din umeri si trec mai departe, dar tu ramai sarac in continuare. Daca ar fi sa-i raspund celui cu articolul de la care am pornit, i-as spune: Da, ai dreptate, e plin de corupti si de nesimtiti. Hai sa facem in asa fel incat sa nu mai avem niciodata de a face cu ei, pentru ca noi doi, acum, nu avem puterea sa-i schimbam. Hai sa castigam atat de multi bani incat sa facem donatii cui vrem noi, ca sa nu platim impozite din care sa face ce vor ei. Hai sa facem ce vrem noi cu banii si cu timpul si cu viata noastra, nu ce vor ei.
Ce voiam sa spun este ca nedreptatea, nenorocul, hotii si coruptii, sau altii mult mai norocosi decat noi - vor fi tot timpul. Eu unul nu vreau sa muncesc pe santier si sa am casa asigurata de partid. Vreau sa incerc si sa risc, sa-mi deschid o cafenea cu narghilele si sa dau faliment sau sa dau lovitura, sa fac economii si sa fiu asigurat decat sa traiesc linistit pentru ca exista intotdeauna ajutor social. Sa caut si sa gasesc intotdeauna un mod de a-i evita pe cei pe care nu vreau sa-i intalnesc sau sa fiu mai puternic decat ei.
La urma urmei, de ce nu, vreau sa fiu bogat, nu sa explic de ce nu reusesc.
29 august 2007
Maximum Maximorum
"... nu doar un maxim local, conjunctural, ci unul absolut ..." [Wikipedia]
Inspirat de (punctul 7 din) articolul lui Andrei, ma intreb ce te determina sa fii atat de slab, incat sa renunti la a mai incerca. Ce te face sa-ti fie frica? Ai responsabilitati, acum, (imi spunea un cititor intr-un comentariu), ai copii si casa, si masina si soacra? Sau a(t)i facut un calcul si a(t)i ajuns la concluzia ca poate e mai bine sa te multumesti cu ce ai, decat sa urmaresti ceva ce poate nu vei avea niciodata? E mai usor sa iti spui ca n-ai cum face mai mult, nu e vina ta, e a lor? Chiar daca stii ca asta e o minciuna care te face sa-ti fie rusine? De unde stiu ca ti-e rusine? Din privire, si din tonul nehotarat. Sau prea hotarat.
Ai cazut si ai fost plin de praf. Matematic vorbind, ai atins un punct de inflexiune. Un maxim. Pana atunci, ai mers numai in sus, si brusc ti-ai dat seama ca nu mai controlezi situatia, ca ai facut prea multe greseli, prea multe promisiuni, prea multe presupuneri care nu s-au dovedit bune. Si ai cazut. Si ce ai facut, mai departe?
Ai cazut in continuare. Ai ales sa imbraci un costum ponosit, pe care sa nu se vada urmele prafului. "E vina costumului, asa a fost de la inceput, si oricat as incerca, tot prafuit ramane." Ma minti privindu-ma in ochi si eu stiu ca ma minti. Si tu stii, si asta te face sa vrei sa-ti acoperi rusinea, si o faci prin mai multe minciuni.
Mama ma sfatuieste sa nu las vrabia din mana pe cioara de pe gard. Ma sfatuieste sa ma duc in continuare la servici, sa pastrez ceea ce e sigur, pe care ma pot baza. Stie ca e greu. Ma sfatuieste sa nu risc dar imi spune ca stie ca nu asta trebuie sa-mi spuna, dar nu are cum sa imi spuna altceva. Nu are cum sa ma sfatuiasca sa fac ceea ce a facut ea, atunci cand "a devenit insuportabil", pentru ca e riscant, si copii trebuie sa fie mereu in siguranta... Pe tine ce te sfatuieste lumea? Ce iti spun apropiatii tai, e bine sa risti, sau e bine sa fii in siguranta?
Te uiti in jur si ce vezi? Vezi oameni ca tine, asta vezi... si ce inveti de la ei? Cand spui "lipsa coloanei vertebrale", de ce razi fals si te inunda vinovatia? Cat de mult din gandirea lor e a ta acum? Ce ai invatat de la ei? Ai invatat deja ce inseamna "sef"? Ai invatat sa fii un animalut simpatic, dresat si cuminte? Traiesti zi de zi (de la 8 la 12 ore) pentru a-l bucura pe stapan, in speranta ca te va rasplati, macar cu atentie, daca nu cu ceva .. gustos? Te sperii la idea de a-ti supara stapanul? Te pune stapanul la punct de fiecare data cand nu-i asculti comenzile? Bine macar ca esti in siguranta.
Ai invatat sa cersesti? Ai invatat cum sa cersesti o ora de libertate? Ai invatat cum sa cersesti o marire de salar? Ti-e clar ca nu meriti mai mult, atunci cand ti se spune NU? Ti-e clar deja ca e normal ca tu esti cel vinovat si ca ai gresit cand ti se spune ca ai gresit? Bine totusi ca esti in siguranta.
Cate ore pe zi petreci acum analizand idei sau planuind ceea ce vrei sa faci in viitor? Cate ore petreci plangandu-te in legatura cu problemele tale? Plangandu-te de sefi, de colegi, de oboseala? Esti un martir. Ce pacat, daca ai avea timp sa traiesti, sunt sigur ca ai reusi, ai fi cineva. Dar ce sa-i faci, nu ai timp, asta e. Nu esti tu vinovat. Dar macar esti in siguranta. Asta pana cand te trezesti cu un sut in fund bine plasat dar si atunci, probabil va fi vina ta. Dar ai sa gasesti alt loc sa fii in siguranta, nu-mi fac probleme, te-ai descurcat tot timpul, nu?
Lumea are dreptate sa te sfatuiasca sa stai la loc sigur. Toti stau - si uite ce bine o duc. Astia, idealistii, (care au idei, adica) - nu-i vezi ?! - vai de capul lor: rupti in cur si merg cu dacia. Sa vad eu cum te duci tu "antreprenor" in vacanta la greci. "Asta cu firma ta e suferinta mare, frate, ia si munceste si fa-ti un credit si lasa prostiile, ca nu-ti cumperi tu nimic in ritmul asta..." Important e sa ai bani. Cum ii faci, este si asta important, dar important e sa ii ai. Trebuie sa dai ceva la schimb, si daca nu esti dispus sa risti va trebui sa iti vinzi timpul si sufletul.
Ti-e rusine sa spui ca vrei sa faci ceva pe cont propriu. tie rusine sa spui ca n-ai bani sa mergi la gresi, si ti-e rusine ca n-ai masina. Sotia ta iti spune ca vrea masina noua, n-o intereseaza pe ea firma, mama iti spune ca vrea sa fii si tu odata la casa ta, prietenii rad de tine ca mergi inca in masina lui taica'tu, veche de 10 ani.... Au mai ramas in jurul tau doi trei oameni care te-ar incuraja, daca ai incerca sa faci ceva .. uite, ei au reusit, daca muncesti si esti perseverent, poti sa reusesti si tu... Dar cand o sa-ti poti lua masina, casa, vacanta in filipine?
La urma urmei, important e sa faci bani. Cu ei, te descurci mai departe. "Ai bani? eşti boier; n-ai bani? poţi să fii coborât cu hârzobul din cer, tot degeaba." Important. Important? De parca viata asta ai primit-o cadou, zilele trec, iti plangi de mila, iti critici colegii, faci tumbe pentru o bucatica de zahar si mergi pe litoralul grecesc. Maximum maximorum nu e ultimul punct de inflexiune, s-ar putea sa incepi din nou sa cresti la un moment dat, problema e ca nu vei mai trece niciodata "mai sus" de el.
Eu zic sa nu-ti faci probleme. Fa-ti bine treaba la servici si o sa te remarce cineva. "Salarul" va creste la un moment dat, chiar daca numai odata pe an, iar daca simti ca meriti mai mult pana la urma iti vei invinge spaima de a cere mai mult. Poti sa faci ore suplimentare, poti sa muncesti mai mult, si lasa, ce conteaza ca nu ai pe nimeni "acasa". Amandoi sunteti la servici pentru ca aveti nevoie de bani. O sa va simtiti bine intr-un weekend cand nu mergeti la servici, sau la vara, in concediu. Ce? A trecut vara? La greci e cald si in septembrie, nu-i problema.
Da, stiu ca ai fost dezamagit cand ti-ai dat seama ca ai pierdut. Si ca ai fost disperat si ca ti-a fost frica. La toti ne-a fost greu. Stiu ca stii ca asta nu e cea mai buna solutie, si te cred ca ti-e greu, ca ai vrea sa fie altfel, dar ca nu reusesti - dar mi-e rusine de tine.
Inspirat de (punctul 7 din) articolul lui Andrei, ma intreb ce te determina sa fii atat de slab, incat sa renunti la a mai incerca. Ce te face sa-ti fie frica? Ai responsabilitati, acum, (imi spunea un cititor intr-un comentariu), ai copii si casa, si masina si soacra? Sau a(t)i facut un calcul si a(t)i ajuns la concluzia ca poate e mai bine sa te multumesti cu ce ai, decat sa urmaresti ceva ce poate nu vei avea niciodata? E mai usor sa iti spui ca n-ai cum face mai mult, nu e vina ta, e a lor? Chiar daca stii ca asta e o minciuna care te face sa-ti fie rusine? De unde stiu ca ti-e rusine? Din privire, si din tonul nehotarat. Sau prea hotarat.
Ai cazut si ai fost plin de praf. Matematic vorbind, ai atins un punct de inflexiune. Un maxim. Pana atunci, ai mers numai in sus, si brusc ti-ai dat seama ca nu mai controlezi situatia, ca ai facut prea multe greseli, prea multe promisiuni, prea multe presupuneri care nu s-au dovedit bune. Si ai cazut. Si ce ai facut, mai departe?
Ai cazut in continuare. Ai ales sa imbraci un costum ponosit, pe care sa nu se vada urmele prafului. "E vina costumului, asa a fost de la inceput, si oricat as incerca, tot prafuit ramane." Ma minti privindu-ma in ochi si eu stiu ca ma minti. Si tu stii, si asta te face sa vrei sa-ti acoperi rusinea, si o faci prin mai multe minciuni.
Mama ma sfatuieste sa nu las vrabia din mana pe cioara de pe gard. Ma sfatuieste sa ma duc in continuare la servici, sa pastrez ceea ce e sigur, pe care ma pot baza. Stie ca e greu. Ma sfatuieste sa nu risc dar imi spune ca stie ca nu asta trebuie sa-mi spuna, dar nu are cum sa imi spuna altceva. Nu are cum sa ma sfatuiasca sa fac ceea ce a facut ea, atunci cand "a devenit insuportabil", pentru ca e riscant, si copii trebuie sa fie mereu in siguranta... Pe tine ce te sfatuieste lumea? Ce iti spun apropiatii tai, e bine sa risti, sau e bine sa fii in siguranta?
Te uiti in jur si ce vezi? Vezi oameni ca tine, asta vezi... si ce inveti de la ei? Cand spui "lipsa coloanei vertebrale", de ce razi fals si te inunda vinovatia? Cat de mult din gandirea lor e a ta acum? Ce ai invatat de la ei? Ai invatat deja ce inseamna "sef"? Ai invatat sa fii un animalut simpatic, dresat si cuminte? Traiesti zi de zi (de la 8 la 12 ore) pentru a-l bucura pe stapan, in speranta ca te va rasplati, macar cu atentie, daca nu cu ceva .. gustos? Te sperii la idea de a-ti supara stapanul? Te pune stapanul la punct de fiecare data cand nu-i asculti comenzile? Bine macar ca esti in siguranta.
Ai invatat sa cersesti? Ai invatat cum sa cersesti o ora de libertate? Ai invatat cum sa cersesti o marire de salar? Ti-e clar ca nu meriti mai mult, atunci cand ti se spune NU? Ti-e clar deja ca e normal ca tu esti cel vinovat si ca ai gresit cand ti se spune ca ai gresit? Bine totusi ca esti in siguranta.
Cate ore pe zi petreci acum analizand idei sau planuind ceea ce vrei sa faci in viitor? Cate ore petreci plangandu-te in legatura cu problemele tale? Plangandu-te de sefi, de colegi, de oboseala? Esti un martir. Ce pacat, daca ai avea timp sa traiesti, sunt sigur ca ai reusi, ai fi cineva. Dar ce sa-i faci, nu ai timp, asta e. Nu esti tu vinovat. Dar macar esti in siguranta. Asta pana cand te trezesti cu un sut in fund bine plasat dar si atunci, probabil va fi vina ta. Dar ai sa gasesti alt loc sa fii in siguranta, nu-mi fac probleme, te-ai descurcat tot timpul, nu?
Lumea are dreptate sa te sfatuiasca sa stai la loc sigur. Toti stau - si uite ce bine o duc. Astia, idealistii, (care au idei, adica) - nu-i vezi ?! - vai de capul lor: rupti in cur si merg cu dacia. Sa vad eu cum te duci tu "antreprenor" in vacanta la greci. "Asta cu firma ta e suferinta mare, frate, ia si munceste si fa-ti un credit si lasa prostiile, ca nu-ti cumperi tu nimic in ritmul asta..." Important e sa ai bani. Cum ii faci, este si asta important, dar important e sa ii ai. Trebuie sa dai ceva la schimb, si daca nu esti dispus sa risti va trebui sa iti vinzi timpul si sufletul.
Ti-e rusine sa spui ca vrei sa faci ceva pe cont propriu. tie rusine sa spui ca n-ai bani sa mergi la gresi, si ti-e rusine ca n-ai masina. Sotia ta iti spune ca vrea masina noua, n-o intereseaza pe ea firma, mama iti spune ca vrea sa fii si tu odata la casa ta, prietenii rad de tine ca mergi inca in masina lui taica'tu, veche de 10 ani.... Au mai ramas in jurul tau doi trei oameni care te-ar incuraja, daca ai incerca sa faci ceva .. uite, ei au reusit, daca muncesti si esti perseverent, poti sa reusesti si tu... Dar cand o sa-ti poti lua masina, casa, vacanta in filipine?
La urma urmei, important e sa faci bani. Cu ei, te descurci mai departe. "Ai bani? eşti boier; n-ai bani? poţi să fii coborât cu hârzobul din cer, tot degeaba." Important. Important? De parca viata asta ai primit-o cadou, zilele trec, iti plangi de mila, iti critici colegii, faci tumbe pentru o bucatica de zahar si mergi pe litoralul grecesc. Maximum maximorum nu e ultimul punct de inflexiune, s-ar putea sa incepi din nou sa cresti la un moment dat, problema e ca nu vei mai trece niciodata "mai sus" de el.
Eu zic sa nu-ti faci probleme. Fa-ti bine treaba la servici si o sa te remarce cineva. "Salarul" va creste la un moment dat, chiar daca numai odata pe an, iar daca simti ca meriti mai mult pana la urma iti vei invinge spaima de a cere mai mult. Poti sa faci ore suplimentare, poti sa muncesti mai mult, si lasa, ce conteaza ca nu ai pe nimeni "acasa". Amandoi sunteti la servici pentru ca aveti nevoie de bani. O sa va simtiti bine intr-un weekend cand nu mergeti la servici, sau la vara, in concediu. Ce? A trecut vara? La greci e cald si in septembrie, nu-i problema.
Da, stiu ca ai fost dezamagit cand ti-ai dat seama ca ai pierdut. Si ca ai fost disperat si ca ti-a fost frica. La toti ne-a fost greu. Stiu ca stii ca asta nu e cea mai buna solutie, si te cred ca ti-e greu, ca ai vrea sa fie altfel, dar ca nu reusesti - dar mi-e rusine de tine.
18 iunie 2007
il mio mistero e chiuso in me
In primul rand voiam sa spun ca am auzit de multe ori "aria lui Calaf" din Turandot (asa stiu eu ca se cheama, nu stiu daca e corect, nu dati cu pietre, va rog), faimoasa arie cunoscuta ca 'Nessun' dorma', sau 'Vincero..', dar nu va mai suna niciodata la fel dupa ce m-a facut sa plang un vanzator de telefoane mobile. ( a castigat )
Apoi.. sunt un ciudat daca am ascultat in seara asta mult Zeppelin, o melodie da la Black Sabbath, apoi Dr. Dre cu Eminem si doGG(trei melodii, pe repeat, de mai multe ori) si acum m-am oprit la un Brandenburgic, Bach, nu stiu al catelea, dar imi place si ma face sa dirijez in aer? Deci, spuneam, sunt ciudat, nu ?
Si un gand pe care l-am avut astazi, dar caruia nu am reusit sa-i dau forma, atunci. Uitandu-ma dimineata la cei 17 vizitatori ai .. proiectului (pentru ca mai are mult pana sa fie gata).. nostru de magazin online, care au vizualizat 36 de pagini. 17 vizitatori care au venit de pe google, cautand produse oarecare. Dupa ridicarea initiala din umeri in fata evidentei - un numar minuscul, 17 vizite, ceva neinsemnat pentru "mediul online" si dupa incercarea de a ma incuraja singur "e bine daca vin si aia 17 oameni de pe google fara nici un efort de promovare , etc etc" am realizat o chestie mai profunda.
In prima faza m-am bucurat ca nu erau 17 vizite si 17 pagini vazute. Erau 17 vizite si 36 pagini vazute. Deci a mai vrut ceva, i-a placut, a vrut sa mai caute ... Si am inceput sa caut, sa vad cine ce a cautat si apoi ce a cautat si apoi unde s-a uitat, si unde a iesit etc etc
Pentru mine, 17 vizite sunt de fapt 17 oameni care au intrat in magazin. Imi dau seama ca e o reminiscenta a zilelor petrecute la magazin ... zile petrecute incercand sa-mi dau seama ce vrea omul din fata mea, incercand sa-i vand ceva, fiind dezamagit cand nu cumpara si frustrat cand nu reusesc sa-l fac sa inteleaga sau sa aleaga. Oricate mii de vizitatori vor fi, pentru mine ei vor fi oameni, asta am realizat astazi. Imi dau seama ca asta nu e o strategie castigatoare, pentru ca nu ai cum sa fii vanzator pentru o mie de oameni, dar eu nu am sa pot sa depersonalizez niciodata "utilizatorul", si asta e.
Unul sau zece, o suta sau o mie, pentru mine sunt niste oameni care intra si cauta ceva, poate nu stiu nici ei foarte bine ce si atunci trebuie sa-i ajuti, poate sunt porniti in cautarea celui mai mic pret si atunci trebuie sa recunosti sincer ca nu poti sa il oferi si sa stii sa explici de ce, poate sunt pusi pe criticat si atunci trebuie sa zambesti fals si sa te gandesti daca "chiar vrei" sa faci asta, zi de zi. Dar sunt niste oameni care pot pleca de la tine nervosi, frustrati, indiferenti, multumiti, placut impresionati sau fericiti, si trebuie sa iti doresti cu adevarat sa ii revezi, intr-o zi, pentru ca altfel nu se vor intoarce.
Nu sunt un om de vanzari. Imi lipseste acel "ceva" care sa ma faca sa plec in cautarea unui nou client. Poate ( a se citi "Stiu ca") sunt las si poate ar trebui sa fiu mai indraznet pentru ca vanzarile inseamna totul. Nu imi plac "vanzarile" pentru ca asociez "a vinde" cu "determinarea omului sa cumpare ceva, prin orice mijloace" si asta nu pot sa accept. Sunt dezamagit cand cineva nu "cumpara" ceva de la mine, dar nu am reusit niciodata sa ma conving ca ar trebui , poate, sa il mint. Din contra , sunt dezamagit pentru ca nu am reusit sa-l conving si imi caut greselile, pentru ca nu trebuie sa-l pierd pe urmatorul. Sunt naiv, stiu , dar asta sunt.
Prima oara cand am auzit de "disonanta cognitiva" am exclamat "Aha!" pentru ca am gasit explicatia faptului ca cei mai multi oameni cumpara exact ce isi doresc, dar apoi par dezamagiti... Atunci am invatat de ce oamenii sunt slabi si de ce au nevoie de o "confirmare" exterioara a deciziei chiar si dupa ce au luat-o. Si ca nu trebuie sa te simti frustrat in fata clientului, ci sa incerci sa il ajuti, pentru ca el doar cu asta ramane, cand iese pe usa, cu 'impresia' unui om care a incercat cu adevarat sa il ajute. Un obiect e acelasi oriunde pe cand un om care sa te ajute sau sa te respecte nu gasesti in fiecare magazin.
Of, iar fac filosofia chibritului.
Ce voiam sa spun este ca o ora si jumatate petrecute cu ganduri de genul "cel care a cautat un procesor s-a mai uitat si la alte doua procesoare si la doua placi de baza, majoritatea au cautat procesoare , etc " m-au facut sa ma simt .. firesc. Rar imi gasesc locul, in ultimul timp, si faptul ca am simtit pentru cateva minute interes pentru ceea ce faceam m-a facut sa ma simt mai optimist, sa am mai multa incredere si sa .. ma regasesc.
Si acum, daca am inchis cercul (am inceput cu Paul , incredere, talent, menire), ma intorc la "6 in B flat major" si ... "Dilegua, o notte!" ;)
Apoi.. sunt un ciudat daca am ascultat in seara asta mult Zeppelin, o melodie da la Black Sabbath, apoi Dr. Dre cu Eminem si doGG(trei melodii, pe repeat, de mai multe ori) si acum m-am oprit la un Brandenburgic, Bach, nu stiu al catelea, dar imi place si ma face sa dirijez in aer? Deci, spuneam, sunt ciudat, nu ?
Si un gand pe care l-am avut astazi, dar caruia nu am reusit sa-i dau forma, atunci. Uitandu-ma dimineata la cei 17 vizitatori ai .. proiectului (pentru ca mai are mult pana sa fie gata).. nostru de magazin online, care au vizualizat 36 de pagini. 17 vizitatori care au venit de pe google, cautand produse oarecare. Dupa ridicarea initiala din umeri in fata evidentei - un numar minuscul, 17 vizite, ceva neinsemnat pentru "mediul online" si dupa incercarea de a ma incuraja singur "e bine daca vin si aia 17 oameni de pe google fara nici un efort de promovare , etc etc" am realizat o chestie mai profunda.
In prima faza m-am bucurat ca nu erau 17 vizite si 17 pagini vazute. Erau 17 vizite si 36 pagini vazute. Deci a mai vrut ceva, i-a placut, a vrut sa mai caute ... Si am inceput sa caut, sa vad cine ce a cautat si apoi ce a cautat si apoi unde s-a uitat, si unde a iesit etc etc
Pentru mine, 17 vizite sunt de fapt 17 oameni care au intrat in magazin. Imi dau seama ca e o reminiscenta a zilelor petrecute la magazin ... zile petrecute incercand sa-mi dau seama ce vrea omul din fata mea, incercand sa-i vand ceva, fiind dezamagit cand nu cumpara si frustrat cand nu reusesc sa-l fac sa inteleaga sau sa aleaga. Oricate mii de vizitatori vor fi, pentru mine ei vor fi oameni, asta am realizat astazi. Imi dau seama ca asta nu e o strategie castigatoare, pentru ca nu ai cum sa fii vanzator pentru o mie de oameni, dar eu nu am sa pot sa depersonalizez niciodata "utilizatorul", si asta e.
Unul sau zece, o suta sau o mie, pentru mine sunt niste oameni care intra si cauta ceva, poate nu stiu nici ei foarte bine ce si atunci trebuie sa-i ajuti, poate sunt porniti in cautarea celui mai mic pret si atunci trebuie sa recunosti sincer ca nu poti sa il oferi si sa stii sa explici de ce, poate sunt pusi pe criticat si atunci trebuie sa zambesti fals si sa te gandesti daca "chiar vrei" sa faci asta, zi de zi. Dar sunt niste oameni care pot pleca de la tine nervosi, frustrati, indiferenti, multumiti, placut impresionati sau fericiti, si trebuie sa iti doresti cu adevarat sa ii revezi, intr-o zi, pentru ca altfel nu se vor intoarce.
Nu sunt un om de vanzari. Imi lipseste acel "ceva" care sa ma faca sa plec in cautarea unui nou client. Poate ( a se citi "Stiu ca") sunt las si poate ar trebui sa fiu mai indraznet pentru ca vanzarile inseamna totul. Nu imi plac "vanzarile" pentru ca asociez "a vinde" cu "determinarea omului sa cumpare ceva, prin orice mijloace" si asta nu pot sa accept. Sunt dezamagit cand cineva nu "cumpara" ceva de la mine, dar nu am reusit niciodata sa ma conving ca ar trebui , poate, sa il mint. Din contra , sunt dezamagit pentru ca nu am reusit sa-l conving si imi caut greselile, pentru ca nu trebuie sa-l pierd pe urmatorul. Sunt naiv, stiu , dar asta sunt.
Prima oara cand am auzit de "disonanta cognitiva" am exclamat "Aha!" pentru ca am gasit explicatia faptului ca cei mai multi oameni cumpara exact ce isi doresc, dar apoi par dezamagiti... Atunci am invatat de ce oamenii sunt slabi si de ce au nevoie de o "confirmare" exterioara a deciziei chiar si dupa ce au luat-o. Si ca nu trebuie sa te simti frustrat in fata clientului, ci sa incerci sa il ajuti, pentru ca el doar cu asta ramane, cand iese pe usa, cu 'impresia' unui om care a incercat cu adevarat sa il ajute. Un obiect e acelasi oriunde pe cand un om care sa te ajute sau sa te respecte nu gasesti in fiecare magazin.
Of, iar fac filosofia chibritului.
Ce voiam sa spun este ca o ora si jumatate petrecute cu ganduri de genul "cel care a cautat un procesor s-a mai uitat si la alte doua procesoare si la doua placi de baza, majoritatea au cautat procesoare , etc " m-au facut sa ma simt .. firesc. Rar imi gasesc locul, in ultimul timp, si faptul ca am simtit pentru cateva minute interes pentru ceea ce faceam m-a facut sa ma simt mai optimist, sa am mai multa incredere si sa .. ma regasesc.
Si acum, daca am inchis cercul (am inceput cu Paul , incredere, talent, menire), ma intorc la "6 in B flat major" si ... "Dilegua, o notte!" ;)
22 mai 2007
Let's stick to the problem at hand
Din seria clasica a problemelor de genul "Am de facut o treaba grea, care nu-mi face placere si pe care nu stiu daca am s-o termin cu bine. Hmm, dar ce-ar fi sa fac ordine pe birou (in camera, in carti, sa scriu serialele pe DVD, etc etc) mai intai, si apoi ma apuc.. " Ca dupa patru ore, si un birou mult mai curat.. sa te trezesti in fata aceleiasi probleme... (Nu mai socotesc filmele pe youtube, jocurile cu bile, etc) Deci, spuneam, din seria cum se ascunde omul de lucrurile "dureroase" refugiindu-se in ce stie sigur ca va face bine, si cu placere:
Genul de comportament / problema cu care ma confrunt cel mai mult in ultimul timp, relatat pe scurt ( :) ) , este urmatorul...
Avem de luat decizii importante. Avem de facut lucruri care presupun ca riscam mult, si nu se stie daca va merge bine, sau nu. Am de facut cateva lucruri simple dar care, odata facute, presupun ca am luat o decizie, nu mai e drum inapoi.
In conditiile astea, noi ce facem ?
Eu unul ma refugiez in liste. Fac liste cu ce trebuie facut. Fac liste cu moduri posibile in care am putea face un lucru. Fac calcule de zeci de ori. Fac liste cu ce a mers rau in trecut. Actualizez listele pe care le-am facut la punctul unu. Trec listele de pe hartie in excel, apoi in agenda si iar in excel. Reformatez listele. Refac listele pentru ca e clar ca nu sunt bine facute si nici nu sunt la obiect. Etc.
Alta capcana e refugierea in tehnologie. Atunci cand iti dai seama ca esti "aproape" gata "sa-i dai drumul" ( lucru ce presupune, nu-i asa, dezamagirea ca poate nu va merge) ... brusc consideri ca e momentul sa schimbi tehnologia, pentru ca ti-ai dat seama ca poti face totul mai bine. Pentru ca , nu-i asa, asta stii sa faci cel mai bine.
Altceva .. Pai o noua idee, un nou proiect .. Nu il lansam pe cel la care am lucrat ( pentru ca sunt sigur ca si tu inconstient suferi de aceeasi frica de esec ca si mine, ca si noi toti, de altfel ..) dar sarim la unul nou, care e foarte interesant si la care muncim .."ca in prima zi".
si multe multe alte modalitati de a evita ceva "neplacut".
Am mai scris despre asta, de mai multe ori. Mie nu mi-e frica de esec, cel mai mult mi-e frica ca o sa mearga totul chiar mai bine decat m-am asteptat, dar nu o sa pot face fata la ce urmeaza. Dar asta se rezolva repede, prin incercari si prin ignorarea problemei.
Asa ca eu unul am sa iau prima lista pe care o gasesc, si il fac. Si urmatorul, si urmatorul, si tot asa.. si vedem noi ce iese ... si nu mai lucrez decat la un proiect si nici nu mai schimb nici o tehnologie.
Tu, ce ai de gand ?
Genul de comportament / problema cu care ma confrunt cel mai mult in ultimul timp, relatat pe scurt ( :) ) , este urmatorul...
Avem de luat decizii importante. Avem de facut lucruri care presupun ca riscam mult, si nu se stie daca va merge bine, sau nu. Am de facut cateva lucruri simple dar care, odata facute, presupun ca am luat o decizie, nu mai e drum inapoi.
In conditiile astea, noi ce facem ?
Eu unul ma refugiez in liste. Fac liste cu ce trebuie facut. Fac liste cu moduri posibile in care am putea face un lucru. Fac calcule de zeci de ori. Fac liste cu ce a mers rau in trecut. Actualizez listele pe care le-am facut la punctul unu. Trec listele de pe hartie in excel, apoi in agenda si iar in excel. Reformatez listele. Refac listele pentru ca e clar ca nu sunt bine facute si nici nu sunt la obiect. Etc.
Alta capcana e refugierea in tehnologie. Atunci cand iti dai seama ca esti "aproape" gata "sa-i dai drumul" ( lucru ce presupune, nu-i asa, dezamagirea ca poate nu va merge) ... brusc consideri ca e momentul sa schimbi tehnologia, pentru ca ti-ai dat seama ca poti face totul mai bine. Pentru ca , nu-i asa, asta stii sa faci cel mai bine.
Altceva .. Pai o noua idee, un nou proiect .. Nu il lansam pe cel la care am lucrat ( pentru ca sunt sigur ca si tu inconstient suferi de aceeasi frica de esec ca si mine, ca si noi toti, de altfel ..) dar sarim la unul nou, care e foarte interesant si la care muncim .."ca in prima zi".
si multe multe alte modalitati de a evita ceva "neplacut".
Am mai scris despre asta, de mai multe ori. Mie nu mi-e frica de esec, cel mai mult mi-e frica ca o sa mearga totul chiar mai bine decat m-am asteptat, dar nu o sa pot face fata la ce urmeaza. Dar asta se rezolva repede, prin incercari si prin ignorarea problemei.
Asa ca eu unul am sa iau prima lista pe care o gasesc, si il fac. Si urmatorul, si urmatorul, si tot asa.. si vedem noi ce iese ... si nu mai lucrez decat la un proiect si nici nu mai schimb nici o tehnologie.
Tu, ce ai de gand ?
17 mai 2007
doar pentru bani
Cred ca principalul motiv pentru care o "afacere" esueaza este ca a fost creata, de la inceput, doar pentru bani. Postul asta e inspirat de nenumaratele cautari pe google de genul "vreau sa fac o afacere", "ce afacere sa fac", "cum sa fac niste bani", "ce afacere merge acum" care ajung la mine pe blog.
O afacere, in viziunea mea, trebuie sa fie punctul de intalnire a mai multi factori, nu doar al dorintei de a te imbogati. Cred ca o afacere solida poate pleca de la premisa "Nu (mai) vreau sa fiu angajat, vreau sa fac o afacere; oare ce afacere sa fac care sa mearga si sa ma imbogatesc?", dar asta nu e suficient.
Acum, eu sunt constient ca la baza oricarei afaceri sta profitul, si e normal sa fie asa. Aici e clasica discutie despre "misiunea firmei". "Misiunea firmei este sa foloseasca inovatia si devotamentul angajatilor pentru a crea cele mai rotunde piulite ..." etc etc . Adevarata misiune a firmei este intotdeauna sa obtina un profit pentru cei care o detin, dar ...
Sa revenim.
La baza unei afaceri, cred eu, stau: ( si am as le pun cu bullet-uri , mi-e mai usor)
- capacitatea (sau talentul) de a face bine ceva de care este nevoie; sa stii sa faci (bine) o "meserie"; sa "vinzi" bine, etc.
- dorinta de a face bine acel ceva , mai bine ca altii;
- increderea in tine si curajul de a-ti asuma niste riscuri, care uneori pot fi destul de mari;
- rabdarea sa astepti rezultatele, fara sa renunti la primele greutati care apar.
Asta, am spus, este baza. Fara una din calitatile de mai sus, nu cred ca poate reusi cineva. Nu vreau sa le iau pe fiecare in parte, pentru ca sunt kilometri de literatura pe tema asta.
Apoi urmeaza greul ... ;)
Eu - desi foarte multa lume crede exact contrarul - cred ca e mai bine ca o afacere sa aiba mai multi "fondatori". Si argumentelor de genul "pana la urma toata lumea se cearta", "mereu unul munceste mai mult", "tre sa faci singur ca sa iasa cum vrei" le propun un altfel de rationament.
Ca sa faci o afacere trebuie sa fii bun , tehnic vorbind, la ceea ce faci (un bun programator, de exemplu). Trebuie sa fii si un bun vanzator. Trebuie sa cauti si clienti. Sa fii un bun negociator. Trebuie sa te descurci cu kilogramele de hartii (birocratia, of) care trebuie facute. Sa fii capabil sa tii un buget. Sa te tii de bugetul pe care l-ai facut. Sa lucrezi cu angajatii. Sa te descurci cu Garda Financiara ( :P ) Sa mai spun ...? Ca sa faci o afacere buna trebuie sa fii foarte bun la toate astea. Si sincer, nu prea cred ca se poate. Mereu am fost de parere ca o afacere trebuie fondata de un om cu viziune, un manager, un specialist si un om in vanzari :) Serios vorbind, cred ca e nevoie macar de doi oameni, care sa imparta ce am scris mai sus ...
De ce mai cred ca e nevoie de mai mult de un om. Cred ca trebuie mereu sa ai pe cineva cu care sa te contrazici, pentru ca in felul asta se rafineaza cel mai bine deciziile. Revin pe tema asta.
Ce vreau sa mai scriu saptamana asta:
- despre specialisti si capcana psihica de a te invarti in cerc, in cautarea "celei mai bune solutii"
- planuri de viitor
- un contabil si un jurist
- frica
O afacere, in viziunea mea, trebuie sa fie punctul de intalnire a mai multi factori, nu doar al dorintei de a te imbogati. Cred ca o afacere solida poate pleca de la premisa "Nu (mai) vreau sa fiu angajat, vreau sa fac o afacere; oare ce afacere sa fac care sa mearga si sa ma imbogatesc?", dar asta nu e suficient.
Acum, eu sunt constient ca la baza oricarei afaceri sta profitul, si e normal sa fie asa. Aici e clasica discutie despre "misiunea firmei". "Misiunea firmei este sa foloseasca inovatia si devotamentul angajatilor pentru a crea cele mai rotunde piulite ..." etc etc . Adevarata misiune a firmei este intotdeauna sa obtina un profit pentru cei care o detin, dar ...
Sa revenim.
La baza unei afaceri, cred eu, stau: ( si am as le pun cu bullet-uri , mi-e mai usor)
- capacitatea (sau talentul) de a face bine ceva de care este nevoie; sa stii sa faci (bine) o "meserie"; sa "vinzi" bine, etc.
- dorinta de a face bine acel ceva , mai bine ca altii;
- increderea in tine si curajul de a-ti asuma niste riscuri, care uneori pot fi destul de mari;
- rabdarea sa astepti rezultatele, fara sa renunti la primele greutati care apar.
Asta, am spus, este baza. Fara una din calitatile de mai sus, nu cred ca poate reusi cineva. Nu vreau sa le iau pe fiecare in parte, pentru ca sunt kilometri de literatura pe tema asta.
Apoi urmeaza greul ... ;)
Eu - desi foarte multa lume crede exact contrarul - cred ca e mai bine ca o afacere sa aiba mai multi "fondatori". Si argumentelor de genul "pana la urma toata lumea se cearta", "mereu unul munceste mai mult", "tre sa faci singur ca sa iasa cum vrei" le propun un altfel de rationament.
Ca sa faci o afacere trebuie sa fii bun , tehnic vorbind, la ceea ce faci (un bun programator, de exemplu). Trebuie sa fii si un bun vanzator. Trebuie sa cauti si clienti. Sa fii un bun negociator. Trebuie sa te descurci cu kilogramele de hartii (birocratia, of) care trebuie facute. Sa fii capabil sa tii un buget. Sa te tii de bugetul pe care l-ai facut. Sa lucrezi cu angajatii. Sa te descurci cu Garda Financiara ( :P ) Sa mai spun ...? Ca sa faci o afacere buna trebuie sa fii foarte bun la toate astea. Si sincer, nu prea cred ca se poate. Mereu am fost de parere ca o afacere trebuie fondata de un om cu viziune, un manager, un specialist si un om in vanzari :) Serios vorbind, cred ca e nevoie macar de doi oameni, care sa imparta ce am scris mai sus ...
De ce mai cred ca e nevoie de mai mult de un om. Cred ca trebuie mereu sa ai pe cineva cu care sa te contrazici, pentru ca in felul asta se rafineaza cel mai bine deciziile. Revin pe tema asta.
Ce vreau sa mai scriu saptamana asta:
- despre specialisti si capcana psihica de a te invarti in cerc, in cautarea "celei mai bune solutii"
- planuri de viitor
- un contabil si un jurist
- frica
14 mai 2007
Un an mai tarziu ...
Acum un an ma pregateam pentru prima mea zi de "servici". Din pacate nu am nimic scris de atunci, dar senzatia nu am cum sa o uit. Sentimentul ca am fost ... inselat si dezamagirea profunda provocata de cei care ma laudau sau se bucurau pentru mine si "marea" mea "realizare". Revolta impotriva minciunii ca "e ceva temporar".
Un an in care am muncit mult, cinci zile pe saptamana, am stat pana noaptea la servici, am stat si in weekend la servici, a trebuit sa fac si sa refac pana a fost "bine", a trebuit sa fac lucruri care stiam sigur ca nu sunt bune pentru ca asa "trebuie", a trebuit sa acopar prostiile si erorile altora si pe ale mele, a trebuit sa invat cum se faceau lucrurile acum 10 ani, pentru ca asa e la noi, a trebuit sa ma abtin de multe ori sa nu bat cu pumnul in masa, asa cum m-a obisnuit perioada anterioara.
"Sa vezi si tu ce inseamna sa muncesti .."
Un an in care am ridicat din umeri pentru ca "nu e treaba mea", in care am invatat ce inseamna "lasa, ca nu-ti ridica nimeni statuie", in care daca am stat degeaba sau am muncit, salarul a venit oricum, in care am invatat ca un lucru se poate "carpi" de multe ori.
"Lasa, ca nu-i chiar asa greu .. "
Un an in care am invatat ce inseamna "clientul are intotdeauna dreptate", ce putere au "standardele" si cum te feresc ele de capcana de a "da treaba peste cap", ca fiecare idee e atat de buna pe cat de bine reusesti sa ii dai o forma utila pentru cineva. Am invatat ca lucrurile cele mai simple sunt de multe ori cele mai eficiente. Am invatat ca fiecare amanunt e la fel de important si ca intregul este de fapt suma acestora. Am aflat ca solutia e de cele mai mule ori dincolo de nervi si invinovatirea altora si ca rezolvarea iti da incredere in tine. Si stiu ca inca mai am multe de invatat, chiar daca nu sunt intotdeauna dispus sa recunosc. Am invatat multe, si mai am multe de invatat...
La sfarsitul unui an de "servici", sunt in continuare un antreprenor, chiar daca acum am (si) carte de munca. Am in continuare idei, si "in background" planuiesc cum sa le valorific. Pas cu pas, incerc sa construiesc ceea ce imi doresc si stiu ca sunt pe un drum bun. M-am impacat cu ideea ca sunt de "cealalta parte a baricadei" desi odata spuneam ca "niciodata nu o sa pot fi angajat". Consider experienta asta o greseala dar am trecut peste resentimente si am realizat ca greseala e numai a mea; puteam sa evit "angajarea" dar sunt hotarat sa ma concentrez numai pe aspectele ei pozitive si pe ce am de invatat de aici. Una din cele mai importante lectii este ca atunci cand muncesti la ceva, rezultatele se vad, important e sa nu abandonezi.
Sunt multumit de faptul ca sunt mai bun ca multi altii in ceea ce fac si sunt fericit ca imi doresc mult mai mult. Sunt fericit si ca am avut ocazia sa invat ce inseamna sa am rabdare sa muncesc pentru ce imi doresc. Atunci cand voi fi din nou "pe cont propriu" voi avea experienta unor lectii invatate, chiar daca nu in cel mai placut mod.
Imi exprim din nou mila pentru cei care traiesc cu dintii stransi asteptand ziua de salar si "weekendul" pentru a se simti bine, si ii compatimesc pe cei care cred ca "un credit este singura metoda prin care poti cumpara ceva" sau ca "nu trebuie sa visezi la o masina de lux pentru ca nu ti-o poti permite niciodata". Viata inseamna sa ai mereu ceva la care sa visezi, iar viitorul va fi asa cum ti-l faci singur acum, si nu trebuie sa-ti fie niciodata frica sa ceri mai mult.
Ar mai fi multe de spus, dar ...
Un an in care am muncit mult, cinci zile pe saptamana, am stat pana noaptea la servici, am stat si in weekend la servici, a trebuit sa fac si sa refac pana a fost "bine", a trebuit sa fac lucruri care stiam sigur ca nu sunt bune pentru ca asa "trebuie", a trebuit sa acopar prostiile si erorile altora si pe ale mele, a trebuit sa invat cum se faceau lucrurile acum 10 ani, pentru ca asa e la noi, a trebuit sa ma abtin de multe ori sa nu bat cu pumnul in masa, asa cum m-a obisnuit perioada anterioara.
"Sa vezi si tu ce inseamna sa muncesti .."
Un an in care am ridicat din umeri pentru ca "nu e treaba mea", in care am invatat ce inseamna "lasa, ca nu-ti ridica nimeni statuie", in care daca am stat degeaba sau am muncit, salarul a venit oricum, in care am invatat ca un lucru se poate "carpi" de multe ori.
"Lasa, ca nu-i chiar asa greu .. "
Un an in care am invatat ce inseamna "clientul are intotdeauna dreptate", ce putere au "standardele" si cum te feresc ele de capcana de a "da treaba peste cap", ca fiecare idee e atat de buna pe cat de bine reusesti sa ii dai o forma utila pentru cineva. Am invatat ca lucrurile cele mai simple sunt de multe ori cele mai eficiente. Am invatat ca fiecare amanunt e la fel de important si ca intregul este de fapt suma acestora. Am aflat ca solutia e de cele mai mule ori dincolo de nervi si invinovatirea altora si ca rezolvarea iti da incredere in tine. Si stiu ca inca mai am multe de invatat, chiar daca nu sunt intotdeauna dispus sa recunosc. Am invatat multe, si mai am multe de invatat...
La sfarsitul unui an de "servici", sunt in continuare un antreprenor, chiar daca acum am (si) carte de munca. Am in continuare idei, si "in background" planuiesc cum sa le valorific. Pas cu pas, incerc sa construiesc ceea ce imi doresc si stiu ca sunt pe un drum bun. M-am impacat cu ideea ca sunt de "cealalta parte a baricadei" desi odata spuneam ca "niciodata nu o sa pot fi angajat". Consider experienta asta o greseala dar am trecut peste resentimente si am realizat ca greseala e numai a mea; puteam sa evit "angajarea" dar sunt hotarat sa ma concentrez numai pe aspectele ei pozitive si pe ce am de invatat de aici. Una din cele mai importante lectii este ca atunci cand muncesti la ceva, rezultatele se vad, important e sa nu abandonezi.
Sunt multumit de faptul ca sunt mai bun ca multi altii in ceea ce fac si sunt fericit ca imi doresc mult mai mult. Sunt fericit si ca am avut ocazia sa invat ce inseamna sa am rabdare sa muncesc pentru ce imi doresc. Atunci cand voi fi din nou "pe cont propriu" voi avea experienta unor lectii invatate, chiar daca nu in cel mai placut mod.
Imi exprim din nou mila pentru cei care traiesc cu dintii stransi asteptand ziua de salar si "weekendul" pentru a se simti bine, si ii compatimesc pe cei care cred ca "un credit este singura metoda prin care poti cumpara ceva" sau ca "nu trebuie sa visezi la o masina de lux pentru ca nu ti-o poti permite niciodata". Viata inseamna sa ai mereu ceva la care sa visezi, iar viitorul va fi asa cum ti-l faci singur acum, si nu trebuie sa-ti fie niciodata frica sa ceri mai mult.
Ar mai fi multe de spus, dar ...
08 mai 2007
ba imi place sa muncesc, si vreau !
Totusi cred ca nu m-ai inteles. Asta se intampla pentru ca mereu incerc sa fiu .. diplomat, sa zicem. Incerc sa spun lucrurile astfel incat sa nu para automat ca descalific pe cine nu e de acord cu mine. ( Ca sa facem o paranteza, pe langa faptul ca se intampla sa nu ma fac inteles, aparent asta ma face sa par las, ceea ce nu sunt. Imi place sa cred ca nu sunt.)
Spuneam ca nu cred ca m-ai inteles. Adica ... ai spus ca intelegi la ce ma refer, dar .. cred ca nu ai inteles. Probabil ceea ce spun eu mereu suna a "nu imi place si nu vreau sa muncesc / vreau sa fiu sef / sa castig multi bani stand degeaba la un birou / sunt prea destept ca sa muncesc / munca e pentru fraieri etc". Imi dau si eu seama uneori ca ma exprim ca "pentru mine", asteptand sa inteleaga lumea ceea ce eu nu spun, ci doar gandesc.
Nu spuneam ca nu vreau sa muncesc, spuneam ca nu vreau sa muncesc (desi nu-mi place sintagma asta , am sa o folosesc pentru ca e cea mai potrivita, aici) necalificat. Am facut o comparatie, azi: nu vreau sa ma amagesc singur, spunand ca am evoluat, cand eu am trecut de la html cu tabele , la css. Eu vreau sa fac "cutiile rotunjite", dar nu vreau sa scriu nici tabele, nici div-uri. Sunt perfect capabil sa le fac pe ambele, chiar cred ca as putea fi mult mai bun decat altii care fac chestia asta. Am demonstrat-o de multe ori.
PROVOCAREA pentru mine inseamna altceva, nu sa schimb Caramida pe BCA. DA, ma recunosc vinovat, vreau sa fiu sef pe santier, pentru ca simt ca adevarata batalie se da la nivelul de sus, nu intre si tabele si div-uri .
Nu vreau in mod deosebit sa fiu "sef". Am fost "sef", si cred ca asta e una din cele mai grele provocari. E mult mai greu sa fii "sef" decat sa citesti un tutorial si sa faci teste cross-browser, oricat de complicate ar fi astea.
Mi-e foarte frica, e foarte posibil ca ceea ce incerc(am) sa fac(em) nu o sa mearga. Poate nu o sa mearga deloc. Si in acelasi timp sunt sigur ca la tabele am sa fiu mereu bun, am sanse sa fiu foarte bun. Dar nu vreau sa ma ascund in spatele unui lucru la care stiu sigur ca sunt sau pot fi bun.
Vreau sa fiu sef pentru ca sunt dispus sa imi asum responsabilitatea unei greseli mai mult decat sa suport rusinea de a construi o parcare cu un stalp in mijloc, pentru ca altcineva a gandit-o in felul asta.
Sunt dispus la orice sacrificiu - financiar, masurabil in timp sau in orice altceva. Nu vreau sa muncesc necalificat, dar o voi face atat timp si in masura in care asta va fi metoda de a reusi in ceea ce vreau.
Eu reusesc in tot ceea ce imi propun, si obtin tot ceea ce vreau. Asa a fost de fiecare data pana acum, si nu am ce exceptie sa dau ca sa confirm, dar asta e regula. Sunt o persoana foarte hotarata, desi sufar de aceleasi pacate ca toti ceilalti. In principal, ca mi-e frica.
Stiu ca nu sunt "cel mai" destept. Dar stiu ca gandesc mai bine si mai repede decat multi oameni din jurul meu. Si sunt mandru de asta. Am incredere in gandirea mea si in instinctul meu. Instinctul meu acum imi spune ca e bine sa imi fie frica de tabele si div-uri. Am cel mai mare respect pentru cine are ambitia de a fi bun si ajunge sa fie. Dar nu e pentru mine, lupta mea e in alta parte.
A trecut mai mult de un de cans am spus ca plec, si am plecat. Am luat o hotarare chiar daca a fost foarte greu si am pierdut mult. Astazi am zis ca am sa plec, si am sa plec. Am incredere in mine pentru ca stiu ca atunci cand iau o hotarare, o respect, oricat de mult m-ar costa si oricat de greu mi-ar fi. Daca pana la sfarsitul anului nu reusesc sa schimb drumul pe care merg acum, am plecat. Am sa fac tot ce pot ca sa reus(esc)(im), pentru ca imi doresc asta, dar ceea ce se intampla acum e o minciuna, si am promis ca nu ma mai mint singur. Prefer sa o iau de la capat in alta parte decat sa ma simt din ce in ce mai slab aici.
Ca sa poti castiga trebuie sa fii dispus sa pierzi. Eu vreau sa castig si sunt dispus sa pierd, pentru ca nu se poate altfel.
Nu poti sa risti in siguranta, si m-am saturat de un an de zile sa tot fac chestia asta. Sper ca la sfarsitul anului sa bem un pahar de sampanie peste o victorie si nu peste o despartire.
Spuneam ca nu cred ca m-ai inteles. Adica ... ai spus ca intelegi la ce ma refer, dar .. cred ca nu ai inteles. Probabil ceea ce spun eu mereu suna a "nu imi place si nu vreau sa muncesc / vreau sa fiu sef / sa castig multi bani stand degeaba la un birou / sunt prea destept ca sa muncesc / munca e pentru fraieri etc". Imi dau si eu seama uneori ca ma exprim ca "pentru mine", asteptand sa inteleaga lumea ceea ce eu nu spun, ci doar gandesc.
Nu spuneam ca nu vreau sa muncesc, spuneam ca nu vreau sa muncesc (desi nu-mi place sintagma asta , am sa o folosesc pentru ca e cea mai potrivita, aici) necalificat. Am facut o comparatie, azi: nu vreau sa ma amagesc singur, spunand ca am evoluat, cand eu am trecut de la html cu tabele , la css. Eu vreau sa fac "cutiile rotunjite", dar nu vreau sa scriu nici tabele, nici div-uri. Sunt perfect capabil sa le fac pe ambele, chiar cred ca as putea fi mult mai bun decat altii care fac chestia asta. Am demonstrat-o de multe ori.
PROVOCAREA pentru mine inseamna altceva, nu sa schimb Caramida pe BCA. DA, ma recunosc vinovat, vreau sa fiu sef pe santier, pentru ca simt ca adevarata batalie se da la nivelul de sus, nu intre
Nu vreau in mod deosebit sa fiu "sef". Am fost "sef", si cred ca asta e una din cele mai grele provocari. E mult mai greu sa fii "sef" decat sa citesti un tutorial si sa faci teste cross-browser, oricat de complicate ar fi astea.
Mi-e foarte frica, e foarte posibil ca ceea ce incerc(am) sa fac(em) nu o sa mearga. Poate nu o sa mearga deloc. Si in acelasi timp sunt sigur ca la tabele am sa fiu mereu bun, am sanse sa fiu foarte bun. Dar nu vreau sa ma ascund in spatele unui lucru la care stiu sigur ca sunt sau pot fi bun.
Vreau sa fiu sef pentru ca sunt dispus sa imi asum responsabilitatea unei greseli mai mult decat sa suport rusinea de a construi o parcare cu un stalp in mijloc, pentru ca altcineva a gandit-o in felul asta.
Sunt dispus la orice sacrificiu - financiar, masurabil in timp sau in orice altceva. Nu vreau sa muncesc necalificat, dar o voi face atat timp si in masura in care asta va fi metoda de a reusi in ceea ce vreau.
Eu reusesc in tot ceea ce imi propun, si obtin tot ceea ce vreau. Asa a fost de fiecare data pana acum, si nu am ce exceptie sa dau ca sa confirm, dar asta e regula. Sunt o persoana foarte hotarata, desi sufar de aceleasi pacate ca toti ceilalti. In principal, ca mi-e frica.
Stiu ca nu sunt "cel mai" destept. Dar stiu ca gandesc mai bine si mai repede decat multi oameni din jurul meu. Si sunt mandru de asta. Am incredere in gandirea mea si in instinctul meu. Instinctul meu acum imi spune ca e bine sa imi fie frica de tabele si div-uri. Am cel mai mare respect pentru cine are ambitia de a fi bun si ajunge sa fie. Dar nu e pentru mine, lupta mea e in alta parte.
A trecut mai mult de un de cans am spus ca plec, si am plecat. Am luat o hotarare chiar daca a fost foarte greu si am pierdut mult. Astazi am zis ca am sa plec, si am sa plec. Am incredere in mine pentru ca stiu ca atunci cand iau o hotarare, o respect, oricat de mult m-ar costa si oricat de greu mi-ar fi. Daca pana la sfarsitul anului nu reusesc sa schimb drumul pe care merg acum, am plecat. Am sa fac tot ce pot ca sa reus(esc)(im), pentru ca imi doresc asta, dar ceea ce se intampla acum e o minciuna, si am promis ca nu ma mai mint singur. Prefer sa o iau de la capat in alta parte decat sa ma simt din ce in ce mai slab aici.
Ca sa poti castiga trebuie sa fii dispus sa pierzi. Eu vreau sa castig si sunt dispus sa pierd, pentru ca nu se poate altfel.
Nu poti sa risti in siguranta, si m-am saturat de un an de zile sa tot fac chestia asta. Sper ca la sfarsitul anului sa bem un pahar de sampanie peste o victorie si nu peste o despartire.
17 aprilie 2007
queasy smile
via Andrei am ajuns la un post al lui Mihai - aici. Despre banci, credite, despre cum platesti 400.000 pe un credit de 200.000... ( omule, sigur e bun calculul ala, e prea tarziu ora 1 dupa o zi de servici ca sa-l mai urmaresc, dar ma strange in spate , chiar dublu??)
Citeam, citeam , si inainte de a ajunge omul la concluzia (simpatica de altfel) "De azi declar razboi bancilor.", eram deja prea nervos si am decis ca e momentul sa scriu si eu ce cred. Problema nu sunt cei 200 de mii luati in plus... macar pe aia stii pentru ce ii dai. Ii dai ca sa beneficiezi de serviciul de a ... (bla bla).
Pornesc de la replica oarecum celebra pentru mine si (pentru ca am repetat-o obsesiv, stiu, imi pare rau) cercul meu de prieteni - "Singura modalitate prin care poti sa-ti iei masina e sa faci credit". Replica la care eu am ramas oarecum.. cum se spune .. "prostit". In loc sa ma ridic de pe scaun, sa alerg la om si sa-l palmuiesc de doua ori peste fata (ca intro sceneta cum am vazut eu la teve, cu becali si banel ;) ) eu am ramas si ma uitam. Dupa 10 minute, eu inca analizam propozitia.
Cum e posibil asa ceva? Omule, esti cretin.
Nu vreau sa fac teoria chibritului. Dar eu am invatat asa: exista 2 feluri de credit - bun si rau.
Creditul bun este cel care iti aduce un castig - imediat , cum ar fi sa imprumuti de la banca 30 000 de euro, sa cumperi un tir de blugi, sa-l vinzi cu 40 000 sa rambursezi creditul (si dobanda) si sa ramai cu un castig; un castig indirect este atunci cand cumperi o casa cu 40 000 € credit, dar peste 20 de ani cand termini de platit casa, valoarea ei e mai mare decat a banilor (inclusiv dobanda) pe care i-ai imprumutat/cheltuit.
Creditul rau "este atunci cand" folosesti imprumutul pentru un "obiect" care se depreciaza. Cum ar fi .. sa iti cumperi un telefon in rate. In cel mai bun caz, iti cumperi un telefon si te amagesti singr ca il folosesti ca sa castigi niste bani... dar nu se justifica. Cum ar fi sa-ti iei masina ca sa mergi de acasa la servici.
Da, sunt nervos. Cat de cretin poti sa fii sa spui ca "singura posibilitate..". Cat de las poti sa fii, cat de castrat psihic *(??) poti sa fii incat sa spui o asemenea enormitate.
Asta e raul cel mai mare pe care il fac bancile, nu cei 200 de mii in plus.. ci faptul ca lumea refuza sa mai gaseasca o metoda noua, inovatoare, desteapta, (etc etc) de a castiga bani sa cumpere o masina.. isi ia un servici, face un credit, si plateste.
Stiu deja toate intrebarile care urmeaza. Si daca nu ai bani sa pornesti o afacere? Si daca ai o chirie mare? si daca ai .. etc etc Si daca nu reusesti? Si daca ... ? Daca ai cumva intentia sa pui un comentariu in care sa pui o intrebare de asta , sau sa spui ca tu esti dezavantajat in oarecare mod si nu ai cum sa nu faci credit, cauta repede patratelul rosu cu un x alb pe el, din dreapta sus. SI DA CLICK, nu te uita la el.
In fiecare zi in care merg pe jos la servici ma uit la dobitocii (!!) care au dat zecii de mii de euro , si apoi alte mii ca dobanda ca sa cumpere o masina in rate, si sa mearga cu ea de acasa la servici , injurand cand asteapta cate 10 minute la fiecare intersectie. Cretinilor! In fiecare zi in care merg pe jos pana la servici ( si cu tramvaiul, o jumatate de drum) ma apropii de afacerea pe care am sa o am, si din care o sa-mi pot lua masina fara sa fac credit.
*Castrat psihic - ai avut odata minte, puteai sa gandesti cu ea, ai fi putut face lucruri senzationale, dar acum din ea n-a mai ramas nimic. Ai ajuns sa fii un biet sclav, iti fierbi creierii zi de zi pentru a indeplini scopurile altora, ti se pare ca nu poti face nimic singur si ai dreptate, singura metoda prin care poti sa-ti iei masina e sa faci credit.
Punem un pariu... peste 10 ani, cand ai sa termini de platit creditul la masina, eu voi fi schimbat deja 2. Nici una luata in credit.
Edit: da, e dimineata, m-am trezit, sunt pregatit sa recunosc ca am gresit, m-am ambalat. Nu, nu e neaparat RAU sa lucrezi pentru altcineva, iar daca esti angajat asta nu te descalifica din start. Dar asta nu inseamna ca nu pot sa dispretuiesc modul asta de a te ascunde de responsabilitate.
Citeam, citeam , si inainte de a ajunge omul la concluzia (simpatica de altfel) "De azi declar razboi bancilor.", eram deja prea nervos si am decis ca e momentul sa scriu si eu ce cred. Problema nu sunt cei 200 de mii luati in plus... macar pe aia stii pentru ce ii dai. Ii dai ca sa beneficiezi de serviciul de a ... (bla bla).
Pornesc de la replica oarecum celebra pentru mine si (pentru ca am repetat-o obsesiv, stiu, imi pare rau) cercul meu de prieteni - "Singura modalitate prin care poti sa-ti iei masina e sa faci credit". Replica la care eu am ramas oarecum.. cum se spune .. "prostit". In loc sa ma ridic de pe scaun, sa alerg la om si sa-l palmuiesc de doua ori peste fata (ca intro sceneta cum am vazut eu la teve, cu becali si banel ;) ) eu am ramas si ma uitam. Dupa 10 minute, eu inca analizam propozitia.
Cum e posibil asa ceva? Omule, esti cretin.
Nu vreau sa fac teoria chibritului. Dar eu am invatat asa: exista 2 feluri de credit - bun si rau.
Creditul bun este cel care iti aduce un castig - imediat , cum ar fi sa imprumuti de la banca 30 000 de euro, sa cumperi un tir de blugi, sa-l vinzi cu 40 000 sa rambursezi creditul (si dobanda) si sa ramai cu un castig; un castig indirect este atunci cand cumperi o casa cu 40 000 € credit, dar peste 20 de ani cand termini de platit casa, valoarea ei e mai mare decat a banilor (inclusiv dobanda) pe care i-ai imprumutat/cheltuit.
Creditul rau "este atunci cand" folosesti imprumutul pentru un "obiect" care se depreciaza. Cum ar fi .. sa iti cumperi un telefon in rate. In cel mai bun caz, iti cumperi un telefon si te amagesti singr ca il folosesti ca sa castigi niste bani... dar nu se justifica. Cum ar fi sa-ti iei masina ca sa mergi de acasa la servici.
Da, sunt nervos. Cat de cretin poti sa fii sa spui ca "singura posibilitate..". Cat de las poti sa fii, cat de castrat psihic *(??) poti sa fii incat sa spui o asemenea enormitate.
Asta e raul cel mai mare pe care il fac bancile, nu cei 200 de mii in plus.. ci faptul ca lumea refuza sa mai gaseasca o metoda noua, inovatoare, desteapta, (etc etc) de a castiga bani sa cumpere o masina.. isi ia un servici, face un credit, si plateste.
Stiu deja toate intrebarile care urmeaza. Si daca nu ai bani sa pornesti o afacere? Si daca ai o chirie mare? si daca ai .. etc etc Si daca nu reusesti? Si daca ... ? Daca ai cumva intentia sa pui un comentariu in care sa pui o intrebare de asta , sau sa spui ca tu esti dezavantajat in oarecare mod si nu ai cum sa nu faci credit, cauta repede patratelul rosu cu un x alb pe el, din dreapta sus. SI DA CLICK, nu te uita la el.
In fiecare zi in care merg pe jos la servici ma uit la dobitocii (!!) care au dat zecii de mii de euro , si apoi alte mii ca dobanda ca sa cumpere o masina in rate, si sa mearga cu ea de acasa la servici , injurand cand asteapta cate 10 minute la fiecare intersectie. Cretinilor! In fiecare zi in care merg pe jos pana la servici ( si cu tramvaiul, o jumatate de drum) ma apropii de afacerea pe care am sa o am, si din care o sa-mi pot lua masina fara sa fac credit.
*Castrat psihic - ai avut odata minte, puteai sa gandesti cu ea, ai fi putut face lucruri senzationale, dar acum din ea n-a mai ramas nimic. Ai ajuns sa fii un biet sclav, iti fierbi creierii zi de zi pentru a indeplini scopurile altora, ti se pare ca nu poti face nimic singur si ai dreptate, singura metoda prin care poti sa-ti iei masina e sa faci credit.
Punem un pariu... peste 10 ani, cand ai sa termini de platit creditul la masina, eu voi fi schimbat deja 2. Nici una luata in credit.
"Gotta be meanMika - Grace Kelly
Gotta be everything more "
Edit: da, e dimineata, m-am trezit, sunt pregatit sa recunosc ca am gresit, m-am ambalat. Nu, nu e neaparat RAU sa lucrezi pentru altcineva, iar daca esti angajat asta nu te descalifica din start. Dar asta nu inseamna ca nu pot sa dispretuiesc modul asta de a te ascunde de responsabilitate.
04 aprilie 2007
oare lor le e frica?
Daca as putea sa intreb oamenii de succes, asta as intreba.
Va e frica, oameni buni? Frica ca n-o sa mearga, frica ca o sa intri in incurcaturi, frica ca ai sa fii inselat, frica ca ai sa pierzi bani, timp, frica de ...
Pentru ca mie imi este frica... si cred ca si lor le e .. dar aleg sa o ignore.. sau sa invete din ea.
Va e frica, oameni buni? Frica ca n-o sa mearga, frica ca o sa intri in incurcaturi, frica ca ai sa fii inselat, frica ca ai sa pierzi bani, timp, frica de ...
Pentru ca mie imi este frica... si cred ca si lor le e .. dar aleg sa o ignore.. sau sa invete din ea.
02 aprilie 2007
Fear is the mind-killer.
Cati dintre voi v-ati dorit sa ajungeti saraci cand veti fi "mari"? "Cand voi fi mare vreau sa traiesc de pe o zi pe alta, cu credite la casa, masina, si concediu in grecia platit in rate."
Ma gandeam eu.
Am constatat cu dezamagire ca mi-e frica. Da, si de avion, de inaltimi si de gandaci care zboara, dar nu despre asta e vorba. Despre astea... daca nu as fi sigur ca am sa scap singur de fricile astea ( noi dobandite, de altfel), as apela la tratament de specialitate. Nu. Problema e ca mi-e frica de lucruri care pentru mine reprezinta, de cand ma stiu, "felul meu de a fi". Stiu ca suna ciudat, dar asta e. Exemplu? Nu vreau sa fiu angajat, mereu am spus ca nu o sa ma angajez niciodata. Trecand peste copilaria din "niciodata", eu chiar nu sunt un "angajat". Dar, dupa cum am spus, constat cu dezamagire ca acum sunt angajat si mi-e frica sa .. nu mai fiu. M-am transformat din pantofi si camasa in blugi si tricou, din factura, receptie, stampila si "oare ce sa mai luam" in salar si concediu medical.
Multa vreme am condamnat pe cei care voiau sa fie "angajati", cu forta celui caruia ii este frica de "angajare" si gaseste argumente mai mult pentru el decat pentru ceilalti. Acum mi-am dat seama de doua chestii: in primul rand de regula universala "vezi domle' de treaba ta" si doi - unii oameni chiar vor asta , si au dreptate. Nu vreau sa continui - aici - cu o discutie servici/antreprenoriat, siguranta/libertate sau altele de genul...vreau sa vorbesc despre scop, frica, si bani. ( Mereu e vorba de bani, zice lumea ca nu e bine, ca sunt obsedat de bani. :) )
Cartile de "crestere personala" ma fac sa ma simt vinovat ca nu am o "misiune". Tre sa inchizi ochii, sa te gandesti la ce vrei sa faci cu viata ta si sa spui "Vreau sa fiu nustiuce" si apoi toata viata sa faci acel lucru si mai devreme sau mai tarziu sa ajungi acolo. Nu pot. Am incercat sa inchid ochii, sa privesc in zare, sa ascult Mozart sau brandemburgicele invartind bile terapeutice chinezesti, dar nu -mi iese. Asta e , nu pot sa-mi propun ca atunci cand o sa fiu mare sa fiu pompier sau sa fondez cea mai mare biblioteca din nor'vestul europei. Ce pot, in schimb, e sa imi clarific si consolidez niste conceptii, cum ar fi: atunci cand esti angajat si tre sa platestui rata lunara de x si salarul vine la data y si iti raman z bani, e mai rau decat atunci cand esti pe cont propriu si tre sa te dai cu capul de pereti incercand sa gasesti o solutie sa mai castigi 1000 de lei ca sa platesti chiria. De ce ? Pentru ca asa cred eu.
Fear is the little-death that brings total obliteration.
Cand eram mic voiam sa ma fac marinar pe Speranta, si sa merg in "tara de foc". Am crescut si mi-am dorit sa am masina si mai stiu eu ce. Cati din voi v-ati dorit sa ajungeti SARACI? Eu unul nu ... Poate vrei sa ai o mica afacere de lipit plicuri sau un imperiu financiar, poate vrei sa fii doctor sau sa risti bani la bursa. Poti sa vrei sa fii "angajat", ca sa nu duci probleme acasa, foarte bine. Dar nu fii "angajat" pentru ca ti-e frica.
"Eu am intotdeauna dreptate" e o aberatie, dar sa fiu al dracului daca nu suna mai bine decat "seful are intotdeauna dreptate".
I will face my fear.
Ma gandeam eu.
Am constatat cu dezamagire ca mi-e frica. Da, si de avion, de inaltimi si de gandaci care zboara, dar nu despre asta e vorba. Despre astea... daca nu as fi sigur ca am sa scap singur de fricile astea ( noi dobandite, de altfel), as apela la tratament de specialitate. Nu. Problema e ca mi-e frica de lucruri care pentru mine reprezinta, de cand ma stiu, "felul meu de a fi". Stiu ca suna ciudat, dar asta e. Exemplu? Nu vreau sa fiu angajat, mereu am spus ca nu o sa ma angajez niciodata. Trecand peste copilaria din "niciodata", eu chiar nu sunt un "angajat". Dar, dupa cum am spus, constat cu dezamagire ca acum sunt angajat si mi-e frica sa .. nu mai fiu. M-am transformat din pantofi si camasa in blugi si tricou, din factura, receptie, stampila si "oare ce sa mai luam" in salar si concediu medical.
Multa vreme am condamnat pe cei care voiau sa fie "angajati", cu forta celui caruia ii este frica de "angajare" si gaseste argumente mai mult pentru el decat pentru ceilalti. Acum mi-am dat seama de doua chestii: in primul rand de regula universala "vezi domle' de treaba ta" si doi - unii oameni chiar vor asta , si au dreptate. Nu vreau sa continui - aici - cu o discutie servici/antreprenoriat, siguranta/libertate sau altele de genul...vreau sa vorbesc despre scop, frica, si bani. ( Mereu e vorba de bani, zice lumea ca nu e bine, ca sunt obsedat de bani. :) )
Cartile de "crestere personala" ma fac sa ma simt vinovat ca nu am o "misiune". Tre sa inchizi ochii, sa te gandesti la ce vrei sa faci cu viata ta si sa spui "Vreau sa fiu nustiuce" si apoi toata viata sa faci acel lucru si mai devreme sau mai tarziu sa ajungi acolo. Nu pot. Am incercat sa inchid ochii, sa privesc in zare, sa ascult Mozart sau brandemburgicele invartind bile terapeutice chinezesti, dar nu -mi iese. Asta e , nu pot sa-mi propun ca atunci cand o sa fiu mare sa fiu pompier sau sa fondez cea mai mare biblioteca din nor'vestul europei. Ce pot, in schimb, e sa imi clarific si consolidez niste conceptii, cum ar fi: atunci cand esti angajat si tre sa platestui rata lunara de x si salarul vine la data y si iti raman z bani, e mai rau decat atunci cand esti pe cont propriu si tre sa te dai cu capul de pereti incercand sa gasesti o solutie sa mai castigi 1000 de lei ca sa platesti chiria. De ce ? Pentru ca asa cred eu.
Fear is the little-death that brings total obliteration.
Cand eram mic voiam sa ma fac marinar pe Speranta, si sa merg in "tara de foc". Am crescut si mi-am dorit sa am masina si mai stiu eu ce. Cati din voi v-ati dorit sa ajungeti SARACI? Eu unul nu ... Poate vrei sa ai o mica afacere de lipit plicuri sau un imperiu financiar, poate vrei sa fii doctor sau sa risti bani la bursa. Poti sa vrei sa fii "angajat", ca sa nu duci probleme acasa, foarte bine. Dar nu fii "angajat" pentru ca ti-e frica.
"Eu am intotdeauna dreptate" e o aberatie, dar sa fiu al dracului daca nu suna mai bine decat "seful are intotdeauna dreptate".
I will face my fear.
28 martie 2007
(in)decizie
Mereu citesc despre o conditie necesara unui 'lider' adevarat, sau pur si simplu unei persoane care doreste sa 'ajunga departe' - capacitatea de a lua rapid o decizie si de a o schimba foarte greu sau deloc. Inversul acesteia - indecizia, amanarea luarii unei decizii si schimbarea acesteia la primele semne ca ceva nu e in regula.
Stiu foarte bine la ce se refera conceptul asta, si sunt total de acord. Dar am niste indoieli. Adica .. nu sunt chiar total de acord, daca ma gandesc bine.
La un moment dat, ai un set limitat de factori care constituie baza unei decizii. Nu ai acces la toate aspectele problemei in cauza, nu poti sa stii parerea tuturor. Si ai un interval critic de timp in care trebuie sa iei o anumita decizie. Unii oameni pot lua o decizie in acest momnt, si apoi sa o respecte, indiferent daca aceasta e buna sau nu. Dupa un timp, se dovedeste daca a fost o decizie buna, iar daca nu, exista oricand o explicatie valabila: la momentul respectiv asta era cea mai buna solutie.
La polul opus stau nehotaratii care analizeaza de zeci de ori niste date si care nu sunt in stare sa ia o decizie. O iau de obicei in ultimul moment, si nu se bazeaza pe analiza, ci pe presiunea timpului. Asta daca reusesc sa o ia in timp util. Apoi, la primul pas ca ceva nu e tocmai bine, schimba decizia. Asta e imaginea oamenilor, familiilor, firmelor in deriva.
Si acum vin eu si intreb..ok, sunt de acord cu asta, dar daca la un moment dat realizezi ca intr-adevar, datorita unui set limitat de ... date, timp etc, decizia pe care ai luat-o nu e cea buna. Ce " ar trebui" sa faci ? Sa mergi inainte cu ce ai hotarat initial sau sa spui stop si sa schimbi ?
Stiu ca e un raspuns complex, e ceva ce nu poate fi rezumat in cateva cuvinte, dar e o tema de gandire... Unde se termina "binele" si unde incepe "indecizia" in sensul rau al cuvantului ?
Stiu foarte bine la ce se refera conceptul asta, si sunt total de acord. Dar am niste indoieli. Adica .. nu sunt chiar total de acord, daca ma gandesc bine.
La un moment dat, ai un set limitat de factori care constituie baza unei decizii. Nu ai acces la toate aspectele problemei in cauza, nu poti sa stii parerea tuturor. Si ai un interval critic de timp in care trebuie sa iei o anumita decizie. Unii oameni pot lua o decizie in acest momnt, si apoi sa o respecte, indiferent daca aceasta e buna sau nu. Dupa un timp, se dovedeste daca a fost o decizie buna, iar daca nu, exista oricand o explicatie valabila: la momentul respectiv asta era cea mai buna solutie.
La polul opus stau nehotaratii care analizeaza de zeci de ori niste date si care nu sunt in stare sa ia o decizie. O iau de obicei in ultimul moment, si nu se bazeaza pe analiza, ci pe presiunea timpului. Asta daca reusesc sa o ia in timp util. Apoi, la primul pas ca ceva nu e tocmai bine, schimba decizia. Asta e imaginea oamenilor, familiilor, firmelor in deriva.
Si acum vin eu si intreb..ok, sunt de acord cu asta, dar daca la un moment dat realizezi ca intr-adevar, datorita unui set limitat de ... date, timp etc, decizia pe care ai luat-o nu e cea buna. Ce " ar trebui" sa faci ? Sa mergi inainte cu ce ai hotarat initial sau sa spui stop si sa schimbi ?
Stiu ca e un raspuns complex, e ceva ce nu poate fi rezumat in cateva cuvinte, dar e o tema de gandire... Unde se termina "binele" si unde incepe "indecizia" in sensul rau al cuvantului ?
20 martie 2007
antreprenoriat
eu : parerea mea e ca toata ideea din spatele antreprenoriatului, sa zicem, e sa munceasca altii( sau banii) sa munceasca si tu sa stai, nu sa muncesti pe branci, dar fiind angajat la tine si nu la altul
eu : ca asa nai facut mare scofala
el : dar pana acolo mai e cale lunga
el : pana sa am baza ca muncesc altii bine in locul meu mai e cale lunga
eu : este este , dar repet, spune-ti in gand " pot sa fac repede bani " nu "mai e cale luunga" si "tre sa muncesc muult"
el : si asta e un mod de a privi lucrurile
el : doar ca mai e ceva
eu : nare cum sa strice, nu ?
el : nu tin neaparat sa fac repede bani
el : cat tin sa fac bani care sa nu inceteze sa vina
eu : :))
eu : imi dai voie sa te citez, da?
el : te rog
eu : ca asa nai facut mare scofala
el : dar pana acolo mai e cale lunga
el : pana sa am baza ca muncesc altii bine in locul meu mai e cale lunga
eu : este este , dar repet, spune-ti in gand " pot sa fac repede bani " nu "mai e cale luunga" si "tre sa muncesc muult"
el : si asta e un mod de a privi lucrurile
el : doar ca mai e ceva
eu : nare cum sa strice, nu ?
el : nu tin neaparat sa fac repede bani
el : cat tin sa fac bani care sa nu inceteze sa vina
eu : :))
eu : imi dai voie sa te citez, da?
el : te rog
Abonați-vă la:
Postări (Atom)