21 ianuarie 2009

Si am ramas singuri.

Cand mi-ai ocolit privirea, nu mi-a venit sa cred. Stiai ca vin.

Nu, nu vreau cafea, vreau sa te uiti la mine. Mi-e frica. Ar trebui sa fii inca suparata pe mine, sa fii amabila si indiferenta. Sa ies, sa fumez o tigara?

Mi-e frica de chestia asta. Am venit sa bem, sa radem si sa ne amintim de studentie. NU stiu de ce am trecut pe aici, nu stiu a cui a fost ideea, dar tu stiai. Stiai, pentru ca altfel n-ai avea coniac, n-ai asculta Silence, nu ne-ai da vin fiert si nu ne-ai scoate pe terasa blocului, sa ne uitam la lumini. Si nu, nu vreau sa urc, nu vreau sa ma uit la lumini. Le stiu mult prea bine.

- Duceti-va voi, n-am nici un chef.
- Hai ma, ce ai... Ai inceput? Ia-ti coniacul si hai pe terasa. Ia-mi si mie tigarile.

Acum te uiti, pentru ca ti-e la fel de frica. Ai parul desfacut, cea mai scurta fusta in care te-am vazut pana acum, si arati mai bine ca niciodata.

- Ce mai faci?
- Nu fac nimic... Nu stiu. La fel...
- Esti suparat?
- Pe tine?

Mirosi la fel. Esti la fel. Cand m-ai luat in brate am ramas fara aer.

- Esti suparat?
- Pe tine?

Nu vreau sa ramanem singuri, sunt prea multe de explicat. Nu-ti dau drumul. Iti simt respiratia pe gat, desi ti-e frica sa ma saruti. Daca ne vede cineva, nu mai am ce sa explic.

Si am ramas singuri.

2 comentarii:

ideirazlete spunea...

Nu stiu de loc despre ce e vorba, ce se intampla exact, dar cuvintele tale ma misca.
Merci.

Mia spunea...

Tot ceea ce scrii e foarte frumos si trist. Si adevarat...caci altfel n-ar fi atat de miscator.
Imi pare rau ca te zbati, caci te zbati si suferi. As vrea sa te pot ajuta...dar nu stiu cum...nu stiu daca te poate ajuta altcineva decat tu insuti.
Oricum, e frumos si am sa revin mereu cu placere la blogul tau sa mai citesc.