10 mai 2007

disociat

Spuneam mai devreme ca ma simt inconjurat de prostie. Asta era doar versiunea scurta la ce simt, de fapt. Intre timp, am gasit curaj sa incerc sa incep sa spun.

Am citit mai devreme un interviu cu Octavian Paler aici. Nu vreau si nu pot sa vorbesc despre Paler pentru ca nu am citit decat .. fragmente. Dar am sa citesc ... cu ce sa incep ?

E pentru prima oara cand imi vine cu adevarat greu sa scriu, postul asta e deschis de jumatate de ora.

Ma simt intr-o lume lipsita de sens. Am un sentiment de frustrare pe care nu pot sa-l descriu foarte bine ... si am gasit o simplificare ca sa-l exprim: ma simt ca atunci cand citesc un roman politist prost. In care nu cunosti toate detaliile, si nu poti ajunge sa descoperi singur criminalul. In care undeva spre sfarsit afli ca "detectivul" stia ceva ce tu nu stiai... Ma simt ca si cum din realitatea care ma inconjoara lipseste un amanunt care ar explica totul si lipsa asta ma face sa nu inteleg ce se intampla. Simt ca nu pot obtine singur solutia, ca nu exista o logica, si de aici frustrarea de care spuneam.

Am pornit de la interviul cu Paler pentru ca vorbeste despre trecut. Pentru ca pe mine acum ma obsedeaza lipsa de sens a prezentului. Ma gandesc la trecut cu placere pentru ca ma regasesc in amintirile pe care le am. Iar scopurile pe care le am si ceea ce imi doresc de la viitor reflecta ceea ce stiu eu despre mine. Dar prezentul ... prezentul pur si simplu e lipsit de sens.

Am citit "Paradoxul zilelor noastre" (aici si in multe alte locuri) de multe ori. De multe ori. Vreau sa-mi aleg un vers de acolo care sa exprime mai bine ceea ce vreau sa spun, dar nu pot, nu stiu pe care si nu vreau sa le scriu pe toate. Si totusi lipseste ceva.

In viata mea, prezentul e un vid. Si nu e vorba numai de mine. Multi oameni simt acelasi lucru, si o stiu pentru ca o spun si ei, ca si mine. E ca si cum am fi pus "viata" in stand-by si urmarim orbeste niste idealuri care nu ne reprezinta. Eu ma simt ca si cum as fi intr-un rol, parca ce se intampla nu mi se intampla mie. Si am fost socat sa aud chestia asta spusa si de alti oameni, la fel. Ma surprind gandind, fatalist, ca urmeaza sa ni se intample "ceva".

Atunci cand ma gandesc la mine observ, nlp-ist, cum gandurile imi fug in trecut, la momente cand ma 'simteam'. Am amintiri pozitionate strategic, care ma definesc. In prezent, nimic nu ma reprezinta. In viitor nu am sa am ce sa imi amintesc din prezentul de 'acum'.

Insasi faptul ca nu mai pot sa exprim, nici macar in scris, ce mi se intampla. Ma simt disociat de tot ceea ce mi se intampla.

Un comentariu:

Andrei Rosca spunea...

Citeste "Apararea lui Galilei"