The Helm of Thought

Men are anxious to improve their circumstances but are unwilling to improve themselves; they therefore remain bound.

Pe principiul "viata e grea, dar ne descurcam", am invatat sa traim (si ma vad) ca intr-o continua lupta pentru a fi "deasupra". Cand realizam ca nu mai avem destui bani, cerem mai mult (la salar) sau cautam o sursa mai buna de venit. Cand ne plictisim - ne cautam ceva de facut, cand suntem obositi si nervosi plecam in concediu. Cand suntem atacati ripostam (sau fugim); cand vine metroul - urcam (nu asteptam sa coboare ceilalti mai intai, pentru ca asta nu face parte din program). Nu mergem niciodata la analize pentru ca nu se stie ce am afla .. mai bine nu stim; daca stim nu mai avem scuza, trebuie sa tinem regim, sa nu mai fumam, sa nu mai ... "N-am nevoie de asta acum."

Calea cea buna e cea adoptata de majoritate, pentru ca, la urma urmei, daca toata lumea face asta, inseamna ca asa e bine. Cine sunt eu sa contest ceea ce fac toti ceilalti colegi de servici, din biroul nostru 'open space' de 100 de persoane? Fara geamuri si fara intimitate, suntem 100 de noi locatari in ansamblul rezidential. Ce daca platesc apartamentul de 2 ori, din cauza creditului, ce daca din banii astia as sta in chirie 2 vieti deacum inainte si mi-ar ramane bani si de concedii - am apartamentul meu. Numai al meu (si al bancii, pentru urmatorii 30 de ani). Toata lumea isi cumpara unul si atunci inseamna ca asta trebuie sa facem si noi - "cum ma vor privi, scumpi, colegele mele de birou daca ramanem singurii fara apartament?" De fapt, si eu vreau sa-mi cumpar casa, m-am saturat sa stau in chirie, mai bine nu mai zic nimic. Masina? Sigur - multi cai, "mai tare" decat ultima achizitie din birou. "Si-a cumparat cutare modelul x, tu trebuie sa iei macar y, ca sa fii mai tare ca el!" Nu conteaza ca faci 20 de kilometri pe zi, in coloana, de acasa la servici si de la servici inapoi acasa, plus iesirea obligatorie de weekend la ikea (sau la obligatoriul cash&carry din afara orasului de provincie). Mai bine tac, si eu vreau masina, oricum. Sa mai continui?

O suta de oi intr-un open-space cu geamuri de 20 de centimetri, care nu dau nicaieri sau cu pereti 'glass' care iti dezvaluie un oras poluat, aglomerat, involuat - mai ceva ca in cele mai pesimiste carti sf din anii 80; o suta de oi in turma de acasa la servici si inapoi, in turma in grecia, in turma in rezidentiale, in turma la ikea. Si la carrefour - ca sa nu am chiar acelasi discurs ca in Fight Club.


Gandul ca nu e bine ce faci doare prea tare. Nu ai cum sa pleci altundeva, aici e totul. Nu ai unde sa stai decat in chirie, nu ai cum s-o platesti decat din salar, nu ai unde sa lucrezi decat aici, nu ai cum sa te desparti - nu ai mai gasi niciodata pe altcineva, nu ai cum sa nu te casatoresti - nu poti face singur credit, nu ai cum sa nu fii frustrat, obosit, gras, bolnav, deprimat, singur, pe moarte - toata lumea e la fel. Aici e pamantul fagaduintei, pentru ca aici se invart banii cu lopata. Aici gasesc repede un servici, nu foarte bun, dar castig destul cat sa ma pun pe picioare. Castig destul cat sa inchiriez o garsoniera si sa mananc - pentru inceput "e ok". Apoi, dupa doi-trei ani nu mai sunt "entry level" am salar mai mare, imi permit o chirie la 2 camere. Ne cresc salariile la amandoi, facem rata la masina, si mergem in grecia, cu vecinii si colegii, si uite, perseverenta se plateste - am ajuns senior si acum imi permit rata la apartament. Sunt aranjat, il terminam de platit peste 30 de ani, atunci oricum o sa fim amandoi pensionari si o sa mergem intr-o vacanta prelungita, ca sa sarbatorim, si poate o sa ne mutam undeva mai mic, sa le lasam casa la copii, pana la urma pentru ei muncim.

Stai.

Ce e cu masinile de lux, ce e cu vilele, cu Ibiza si cu top 300? Costumele scumpe si parfumurile fine, zambetul calm, hotelurile de lux, medaliile de aur, cearta pescarusilor de la rasaritul soarelui? Linistea unui brad, un sarut deasupra unei prapastii, albastrul oceanului, casa din caramida inconjurata de verde, cainele care te asteapta la poarta, etajul 180 deasupra unui oras plini de lumini, intr-o alta parte a lumii?

Da, ce e cu ele? - esti un copil, un visator, ai sa fii dezamagit, inca te mai gandesti la asa ceva?, ia si munceste, ca uite ce masini au toti numai tu ai ramas cu metroul, astia cu bani sunt neoameni, sunt niste hoti, sunt copii de bani gata, sunt prosti, fura de la stat, sunt intelesi toti intre ei, nemernicii, vrei sa ajungi unul din asta, niste parveniti, niste 'bogati', niste porci comunisti care au saracit tara (dupa ce i-au dat jos pe burghezii care au saracit tara), 'baa, n-ai tu nas de asa ceva', da, e frumos sa visezi, si eu visam la varsta ta, suntem saraci toti, nu mai avem nici o sansa, toate afacerile s-au facut deja, e prea greu sa mai faci ceva acum, iti trebuie prea multi bani, n-ai acces la nimic, totul e cu spaga sau cu relatii, nu cunosti pe cine trebuie, esti prea mic, esti prea tanar, prea tarziu. Ca sa ajungi bogat trebuie sa iti vinzi sufletul.

Si oamenii bogati pe care ii cunosc eu, care au familii, care sunt fericiti, care nu au furat, care au muncit la afacerile lor, care traiesc la fel ca noi toti si totusi mai bine, care zambesc, care se duc, care fac, care au ... ? Au avut noroc, sansa, au cunoscut pe cine trebuia, au avut bani de'acasa, nu te lua dupa ce spune lumea, nu stii tu tot ce e in spatele povestii ...

Si prietenii mei, cu care am mancat hot-dog impreuna in gara, care nu au avut bani de acasa si nici relatii si care acum conduc masini scumpe si pleaca in locuri interesante? Ei, au avut noroc odata, mai vedem peste cativa ani .. Pai si noptile lor nedormite, in care au muncit, banii pe care i-au economisit si i-au riscat, grija si ... Vezi, deci nu merita, tre sa fii prost, pentru ce sa risti atat, sa te imbolnavesti, sa nu ai prieteni - lasa-ma cu prostiile.


Daca ai avut rabdare sa citesti pana aici, poate si tu simti la fel uneori. Poate suntem la fel, poate cautam amandoi aceleasi raspunsuri. Poate si tie iti spune ceva, in tine, ca poti mai mult, si ca meriti mai mult de atat. Poate ai trecut peste asta, poate te-ai pierdut (ca si mine) in scuze. Poate ca iti dai seama ca nu e vina nimanui, doar a ta, dar ca si mie, ti-e frica sa recunosti. Vreau sa nu mai simt nemultumirea, pentru ca altfel nu stiu sa ii spun, de a fi mai putin decat ceea ce stiu ca sunt.

Ma simt umilit sa fiu insultat de prosti, umilit chiar si prin simplul fapt ca ei au curajul sa vorbeasca in timp ce eu ma gandesc la consecinte. Vreau sa taca toti cei care ma impiedica sa visez, i-am ascultat atat de mult timp incat au devenit o justificare a esecului. Stiu ca sunt prosti, stiu ca nu au dreptate, dar totusi ma raportez la ei ca si cum ar fi adevarul absolut. Nu stiu ce sa mai fac, mi se pare ca sunt peste tot, mi-e din ce in ce mai greu sa fiu optimist. Cu cat ma enervez mai mult, cu cat ii resping, cu atat von din ce in ce mai aproape, ma domina prin numar si striga din ce in ce mai tare, aparandu-si ideile. Idiferenta nu e o solutie, nu ii mai pot ignora, si nici razboiul deschis nu functioneaza. E ca si cum ai arunca benzina pe carbuni incinsi. Nu stiu ce sa fac, dar trebuie sa scap de pesimistii si de lenesii din jurul meu.

Acum doi ani cand am venit aici, aveam un scop. Am gresit, de multe ori, si nu am ajuns unde trebuia. Asta insa nu e asa de tragic, avand in vedere ca mi s-a mai intamplat, si probabil ca o sa se mai intample din nou, nu e nimic nou in asta. Tragic e altceva - nu stiu cat de ambitios am fost eu pana acum, dar acum nu mai sunt deloc. Am invatat sa accept. Am invatat sa barfesc, sa dau vina, sa ma bucur cand greseste altcineva. Am invatat sa ma enerveze cand sunt crititcat, chiar daca pe buna dreptate, am invatat sa fiu lenes, sa las lucrurile nefacute, sa nu ma intereseze, sa nu ma implic. Si cel mai tragic e ca imi dau seama de asta, si ca ma simt prost.

Tot ceea ce se intampla e din vina noastra, pentru ca permitem sa se intample, pentru ca nu ne opunem, pentru ca ne e frica sa vorbim sau acceptam prea usor. Tot ce se intampla este rezultatul a ceea ce facem, nu am sa obtin nimic din ceea ce imi doresc daca am sa continui orbeste pe drumul asta. E un drum pe care ma simt impins de la spate, ori drumul pe care ma vad eu este un drum in care eu am initiativa. M-am saturat sa traiesc o viata-raspuns, sa ma lupt cu ceea ce se intampla, vreau sa fiu cu un pas inainte, sa stiu ce urmeaza ( sa banuiesc ce urmeaza, sa intuiesc ce urmeaza) sa ocolesc problemele sau macar sa ma pot da la o parte, sa le las sa treaca pe langa mine. Stiu sigur ca nu sunt naiv, pentru ca vad multi oameni in jur care fac chestia asta si reusesc. Multi oameni care isi pun ceva in gand si apoi merg pe acel drum, care nu sunt condusi de nimeni, cu atat mai putin de ceea ce se intampla. Oameni care stiu ce vor si care nu asculta de nimeni, care nu se lasa influentati , care nu se enerveaza si care nu se cearta orbeste cu cei care ii contrazic, ci isi continua drumul.

Simt ca un prim pas ar fi sa scap de oamenii care ma contrazic mereu, care nu ma lasa sa vorbesc, care nu ma lasa sa visez sau sa rad, care cred ca au mereu dreptate. Nu stiu cum sa ma lupt cu ei, si intuitia imi spune ca nu e nevoie. Intuitia imi spune ca odata ce iti dai seama ca ei exista, odata ce realizezi raul pe care ti-l fac, deja ai castigat batalia, pentru ca nu-i mai asculti.

Trebuie sa imi fac mai mult timp sa-mi duc planurile la indeplinire, in loc sa mi le apar mereu de cei care ma contrazic (am o lista). Mai mult timp pentru mine, pentru ceea ce vreau si mai putin pentru nervi si frustrare.


Tempest tossed souls, wherever ye may be, under whatsoever conditions ye may live, know
this: in the ocean of life the isles of Blessedness are smiling, and the sunny shore of your ideal awaits your coming. Keep your hand firmly upon the helm of thought. In the bark of your soul reclines the commanding Master; He does but sleep: wake Him. Self control is strength; Right thought is mastery; Calmness is power. Say unto your heart, "Peace, be still!" James Allen - As a man Thinketh

Tapestry

"Are you having a good laugh now, Q? Does it amuse you to think of me living out the rest of my life as a dreary man in a tedious job?" - Picard, speaking alone, addressing Q

Am mai scris despre echilibru, si am sa mai scriu. Nu caut (chiar ma feresc de) echilibru in ceea ce fac si in ceea ce sunt. Mereu am vazut totul in viata din prisma echilibrului, mereu am incercat sa iau decizii "cantarind" aspectele problemelor. (unii spun ca e pentru ca sunt in zodia balantei, dar cum nu prea cred in zodii...)

Am auzit de multe ori ca echilibrul e o stare fireasca, spre care tinde totul. E adevarat, dar cei care spun asta au in minte o balanta echilibrata, in care talerele sunt la acelasi nivel. Realitatea spune insa altceva. Realitatea (fizica) spune ca echilibrul perfect nu exista (decat , bineinteles, in conditii perfecte. Teoretic.) Realitatea spune ca orice fir de praf si orice adiere de vant va duce unul din talere in jos, si va trebui mereu sa depui un efort ca sa le mentii la acelasi nivel.

Eu nu vreau sa tin nimic in echilibru. Vreau sa inclin balanta in favoarea mea.

Mereu mi-am dorit (asa cum faci si tu, chiar daca nu recunosti) un echilibru. Nu ne dorim sa fim bogati, ne dorim sa avem destul. Nu iti doresti o existenta spectaculoasa, dar nu vrei sa ai nici probleme mari. Nimeni nu vrea sa fie mediocru, dar tindem spre asta - oricat am incerca sa o ascundem. Sigur, fiecare are propriile nivele de mediocritate, dar e acelasi lucru.

Un om sarac isi doreste mereu sa aiba destul. S-ar multumi practic cu orice, numai sa scape de saracia de acum. Lipsurile si viata l-au invatat ca bogatia e un vis frumos, greu de atins din pozitia in care e acum, el se multumeste sa ajunga la linia de plutire. Ar fi fericit sa scape de datorii si sa aibe "de ajuns". Atunci cand ti-e frica de ceva, iti doresti ca amenintarea sa dispara, nu sa o infrunti si sa castigi. Te pregatesti de lupta doar cand esti "fara scapare" si doar daca ai taria si curajul - pentru ca, sa recunoastem, multi nu le avem, si pierdem batalie dupa batalie.

Totusi unii nu sunt asa. Unii realizeaza ca e mai simplu sa faci unul din talere sa coboare, decat sa mentii echilibrul. Si atunci unii oameni fac valuri, si dezechilibreaza balanta. Isi doresc sa fie bogati si isi infrunta demonii. Isi doresc sa fie altfel, sa iasa in fata, si e simplu - pentru ca e deajuns un fir de praf pentru a inclina balanta. E deajuns o adiere de vant, si apoi tot ce trebuie sa faci este sa nu te opresti. De ce sa am "destui" bani cand as putea sa fiu bogat?

Adevarul e ca .. e o loterie. Poti sa castigi putin sau nimic si sa pierzi totul intr-o adiere de vant. Dar de ce sa traiesti spunandu-ti mereu ca nu poti, ca nu meriti? De ce sa vrei sa fii mediocru? Poti sa fii dezamagit, stiu, dar chiar e atat de important? N-ai mai fost dezamagit niciodata? A fost chiar atat de important? Poate am avantajul ca am fost dezamagit de multe ori, ca am fost mereu mai sarac sau mai urat sau mai gras sau mai singur. Da, nu am gresit - e un avantaj ca am fost dezamagit. Pentru ca stiu ca nu e chiar asa de grav.

Asa ca, bineinteles, cu riscul de a fi dezamagit, sper si vreau sa fiu cineva, nu sa fiu mediocru. Nu sper "sa nu am probleme" ci sa fiu in stare sa le depasesc. Nu sper sa nu ma imbolnavesc, ci sa fiu destul de puternic incat sa ma fac bine. Si da, vreau sa fiu bogat, sa nu ma poata atinge nimeni si nimic, fac ceva pe clasa de mijloc.

"There are many parts of my youth that I'm not proud of... there were loose threads... untidy parts of me that I would like to remove. But when I pulled on one of those threads... it had unraveled the tapestry of my life."- Picard to Riker

Orizont

Am stat de vorba cu multi oameni "bogati" (orice crezi tu ca inseamna asta - bani, fericire, echilibru, succes) si mi-a fost imposibil sa nu observ ca au foarte multe lucruri in comun, indiferent de modul in care au ajuns sa aiba tot ceea ce au, sa fie tot ceea ce sunt.[1]

In primul rand, oamenii bogati spun de foarte multe ori "vreau". Oamenii bogati spun ce vor sa aiba si ce vor sa faca (asta daca nu e vorba despre o afacere de care nu vor sa se afle...). Iti spun imediat daca vor ceva de la tine, daca ii poti ajuta cu ceva, daca le poti vinde ceva. Iti spun ce vor, cat de mult si cat de repede. Si asta se intampla pentru ca stiu foarte bine ce vor.

Apoi, oamenii bogati intreaba si asculta raspunsurile, evalueaza si decid. Cuvantul cheie aici e "asculta". Chiar daca sunt mandri si au incredere in ceea ce sunt, din experienta au invatat ca nu stiu chiar totul si au invatat sa asculte pe cei care dau impresia ca stiu ceea ce spun. Apoi verifica. Un astfel de om e foarte greu de ... "dus de nas", pentru ca a invatat sa aiba incredere in oameni doar atat cat trebuie. Si asta s-a intamplat pentru ca a fost dezamagit de multe ori.

Oamenii bogati ma intreaba foarte des "cum". "Cum facem asta?" "Cum sa fac sa..." Uneori imi cer (sau ma intreaba) lucruri care lor li se par foarte simple, dar care nu sunt. Lucruri pe care nu stiu sa le fac, sau mi se par greu de facut. Atunci cand nu stiu sa le raspund, sunt tentat sa le spun ca e complicat. Sunt tentat sa le explic de ce e foarte complicat ceea ce imi cer, sunt tentat sa le arat ca ei nu inteleg de fapt cat de complicat e. Si cand incep sa fac asta mi se face rusine de acea privire a lor - neincredere si nemultumire combinate cu dezamagire. A inceput sa imi fie rusine de acea privire atunci cand am inteles ca ei nu sunt dezamagiti ca "e foarte complicat" sau ca "nu se poate" ci ca sunt dezamagiti de mine, pentru ca spun asta. Oamenii bogati nu inteleg ce inseamna prea complicat, si nu accepta ca "nu se poate".[2]

Oamenii bogati nu inteleg de ce nu faci un anumit lucru. Uneori discutam o idee de-a mea, lor le place ideea, si incep sa intrebe "cum". De obicei o astfel de discutie se termina cu mine explicand (incercand disperat sa ii conving ca nu se poate) de ce nu pot face cutare sau cutare lucru, si ei privindu-ma neincrezator. E umilitor sa gasesti scuze in fata unui om care a pornit de la nimic si acum are totul.

Cand discut cu oamenii bogati descopar uneori ca au foarte multe probleme. Probleme mari, care uneori ma blocheaza atunci cand aud despre ce e vorba. Incurcaturi financiare cu sume care mie mi se par inca inaccesibile (nu mari, inaccesibile) sau probleme de sanatate, accidente sau orice altceva. Nu le place sa vorbeasca despre problemele lor si vor incerca sa schimbe repede discutia. Si e ciudat sa afli ca cel care sta langa tine la o petrecere are probleme care pe tine te-ar tine in pat sau cu lacrimi in ochi, pierdut in depresie.

Mai am multe pe lista, dar ultimul pentru acum (pentru ca am multe alte lucruri de facut) e ca oamenii bogati isi concentreaza eforturile pentru a obtine ceea ce vor. Nu se pierd in activitati fara rost, si nu inteleg de ce ai face asa ceva. Oamenii bogati sunt deranjati si nemultumiti cand ii intrerupi de la munca. Atunci cand se odihnesc si se relaxeaza, nu simt nevoia de "distractii", se simt bine in singuratate si nu fug de gandurile lor. Si atunci cand se distreaza ii invidiaza toata lumea, pentru ca o fac in stil mare.

Oamenii bogati nu sunt coplesiti de suparare sau frica, nu sunt dominati de nervozitate de prostia altora sau de traficul interval, pentru ca privesc mereu peste, direct catre ceea ce ii intereseaza.

Oamenii bogati privesc linia orizontului si stiu ca muntele din fata e doar un deal si ca adevaratii munti sunt in spate, in ceata.


[1] Sigur, exista foarte multe tipologii umane, ce urmeaza sunt generalizari si e normal sa nu se potriveasca pentru toata lumea. Doar ca eu sunt convins ca se aplica majoritatii.
[2] Da, normal, exista limite.

"Nu toata lumea vrea bani"

Replica pe care am intalnit-o.. nu are importanta unde, dar intr-o discutie despre bani.

Nu inteleg de ce ar spune cineva chestia asta. Exista oameni care nu vor bani? Desi am fost tentat sa intreb direct ce inseamna mai exact "Nu toata lumea vrea bani", nu am facut-o. Nu am intrebat, pentru ca mai mult ca sigur raspunsul ar fi fost ceva de genul "Ok, am vrut sa spun nu toata lumea vrea *numai* bani..." sau "Nu pentru toata lumea banii sunt prima prioritate". Nu vreau sa spun ca citesc gandurile nimanui, dar de obicei asa decurge discutia.

Unii oameni se ascund in spatele unei fraze de genul asta. Unii oameni isi ascund frica, dezamagirea sau insuccesul in spatele scuzei ca scopul lor nu sunt banii, ci ... sa 'se simta bine', sau 'sa aiba timp liber cu familia' sau ... Sau poate mai grav, unii oameni traiesc paralizati de o gandire de tip "banii sunt ochiul dracului" sau "oamenii bogati sunt nefericiti". Am mai scris despre asta. Mai nou, am aflat ca oamenii cu bani sunt inumani. Sunt niste roboti, nu au suflet, ar trebui eliminati, sunt falsi, sunt toti niste hoti, sunt prosti si lista continua. (Mereu spun ca am sa notez toate astea...) Mai nou am aflat ca nu numai ca nu avem nici o sansa sa ne imbogatim, dar nici nu trebuie sa ne dorim asta.

Oamenii cu bani sunt inumani. Banii sunt ochiul dracului. Strugurii sunt acri.

Am mai aflat ca piata imobiliara se va prabusi, va fi criza petrolului, toti vom fi saraci. Ca sa folosesc o replica pe care o auzeam foarte des pe discurile cu povesti ale copilariei (si pe care nu am inteles-o niciodata) Suntem pierduti. Cum adica ... pierduti?!? Ultima oara cand i-am spus cuiva ca eu vreau sa fiu bogat cand 'ma fac mare' am provocat un hohot de ras. Si am fost sfatuit sa nu-mi mai fac iluzii. Si mi s-a spus condescendent ca toti am visat asta cand am fost tineri...


Toata lumea vrea bani

E firesc sa vrei bani. E bine sa vrei bani. Nu e bine sa fii obsedat de bani, si nu e bine sa vrei sa ii faci sau sa ii folosesti in moduri gresite. Sa nu vrei bani e ca si cum nu ai vrea sa respiri.


Nimeni nu vrea bani

Da, nimeni nu vrea bani. (Ma contrazic, nu?) Nimeni nu isi doreste o bucata de hartie sau o bucata de tabla. Toti ne dorim ceea ce putem cumpara cu banii - o casa, o masina, o vacanta, o zi de viata in plus pentru cel care moare langa tine pe patul de spital, fara medicamente. Dragostea nu se poate cumpara cu bani, stiu. Dar daca tot ne iubim, nu ar fi frumos sa avem cu ce manca si o inghetata in oras?!?

Lista mea de visuri (scopuri, cum vreti voi sa le spuneti) incepe cu 'sa fiu sanatos'. Urmeaza cateva randuri legate de familie, de lucrurile pe care vreau sa le fac in viitorul imediat si apoi 2 pagini de chestii pentru care am nevoie de bani, incepand de la masina pana la casa mea din elvetia.

Si stii de ce? Si pentru mine (ca pentru toata lumea) lucrurile cu adevarat importante nu se pot cumpara, nu au valoare in bani - si eu vreau (ca toata lumea) sa fiu sanatos, sa ne iubim si sa fim o familie fericita, dar nu intr-o nenorocita de garsoniera ...

Si (desi mi-e foarte greu, vreau sa ma cert, sa-ti explic, sa te ajut, sa te conving) am inceput sa nu ma mai enervez atunci cand razi de mine. Da, visez pentru ca stiu ca visele ma duc mereu cu un pas mai aproape de ceea ce vreau. Tu? Esti pierdut?

Cand nu mai stii ce sa faci, ia o pauza.

Maine e vineri, si indiferent ce se intampla, saptamana asta a demonstrat ca ceea ce spuneam in postul de duminica noapte functioneaza. Inainte poti merge doar daca privesti inainte. M-am gandit la o comparatie cam... puerila: in viata si in afaceri e ca la mersul pe bicicleta, e mai usor sa-ti tii echilibrul la viteza mai mare. Cand mergi foarte incet.. atunci totul devine mai complicat.

Am descoperit o chestie ingrijoratoare. Imi place sa stau in statie la metrou (la muncii). NU stiu de ce, stiu ca e ciudat, dar acolo am reusit sa-mi pun foarte bine ordine in ganduri, de mai mult ori, saptamana asta. (si aveam nevoie) E timpul sa mai ies in natura, daca o statie de metrou mi se pare ceva relaxant. ( In alta ordine de idei, daca vedeti seara la muncii un tip cam ciudat care sta pe banca cu ochii inchisi si cu un zambet larg pe figura... probabil eu sunt. Fugiti. )

A, si sa mai notez ceva... managerial. Cand ai in subordine un 'vesnic nemultumit', da-l afara. Indiferent cat de bun specialist e, indiferent cat de mult pare ca valoreaza in economia firmei, afara! Un vesnic nemultumit infecteaza pe toata lumea, e un factor demoralizator. Pe mine, ca membru al echipei, ma demoralizeaza, ma seaca de energie, ma face sa-mi pierd rabdarea, ma umple de furie. Indiferent cat de toleranti sunt oamenii, apare momentul cand inevitabil nu mai pot suporta. SI atunci nu-i poti reprosa omului caracterul - pentru ca 'asa e el'. Nu-i poti reprosa ca exista, ar fi absurd, dar chestia asta totusi te consuma, secunda de secunda. Vrei sa dispara, sa taca, sa ...

Cand nu mai stii ce sa faci, ia o pauza. Pauza dupa pauza, eu nu mai stiu ce sa fac. ma intorc la posturi mai vechi, si imi explic multe din ce am scris pana acum aici. Un demoralizat, un om care traieste fara sa spere la nimic, care considera ca nu merita si nu va avea nimic. Un nimic. O infectie, un functionar tipic de primarie - sa dispari, sa taci, sa ...

Entuziasmul e cheia multor dorinte indeplinite. Copii nu se joaca niciodata "in scarba", mai ales daca sunt singuri, eu de ce muncesc asa? Tu ? Visez la multe lucruri, cu entuziasm, si poate multe din ele nu se vor indeplini, dar daca le voi abandona, va fi pentru ca am gasit altceva de care sa fiu entuziasmat, nu pentru ca "nu merit". Vreau, vreau multe chestii si da, stiu ca poate voi fi dezamagit in legatura cu multe din ele, dar daca nu le vreau, nu am nici o sansa sa le obtin.

M-am saturat sa-mi tot spui ca nu pot, ca nu putem, ca nu se poate, ca nu vom putea niciodata. Da, sunt un visator, si daca tu nu esti, esti ... .

Stii ce ? Nu esti.

Lectia efortului

Sa plangi pentru o decizie proasta luata in trecut e cea mai proasta decizie pe care poti sa o iei in prezent.


Cineva imi spunea ca "românul" are un mare defect. Mentalitatea "de ce sa fiu eu fraierul", sentimentul ca daca faci ceva "corect" sau "bun" mai mult ca sigur pierzi ceva. Un sentiment inrudit cu "sa moara capra vecinului". Eu nu am fost de acord - acest sentiment face parte din natura umana, nu e ceva "românesc". Face parte din motorul suferinta-placere care ne misca in fieare zi, face parte din esenta noastra. Doar ca asa cum suntem diferiti in a simti gelozia sau melancolia, tot asa suntem mai receptivi (sau nu) la mentalitatea "fraierului" (daca imi este permis s-o numesc asa).

De ce sa fiu eu fraier sa muncesc mai mult, daca oricum salarul merge? De ce sa fiu fraier sa imi asum mai multa responsabilitate, pentru doar atat de putini bani in plus? Ce, eu sunt fraier - eu muncesc si cutare culege roadele?! De ce sa ma implic, daca nu castig nimic, de ce sa invat - ma plateste cineva? Nu stiu ce vedeti voi, dar in jurul meu e din ce in ce mai multa gandire de genul asta.

La fel - nu stiu ce simtiti voi, dar ultimul timp in jurul meu se aduna povesti ( articole, bloguri, carti, emisuni tv) despre munca si pasiune, despre calea spre reusita - si multe exemple de ratare. Poate e lectia pe care trebuie sa o invat acum, si poate e doar pentru mine, dar lumea incepe sa se polarizeze foarte mult in jurul meu. Sunt multi oameni care reusesc, si mai multi care rateaza. De fapt, cei mai multi sunt cei care rateaza. Cei care dau vina pe mine, pe tine, pe sef, pe sistem, pe mai stiu eu ce. Cei care nu vor sa fie fraierii, care vor sa se bucure de confortul imediat, care se multumesc cu mai putin.

Pentru cei care reusesc, e ca in cartile motivationale - atunci cand banii incep sa vina, sunt atat de multi incat nici ei nu pot concepe. Ei sunt detasatii, cei care se simt bine, care nu critica nimic si nu dau vina pe nimeni. Cei care fac. In jurul meu sunt oameni care au tot ce si-au dorit si acum isi doresc mai mult, care sunt bucurosi, care isi fac planuri pentru mai mult, pentru mai bine, care zambesc si se distreaza. Si mai sunt si cei care nu vor sa fie fraieri (ca cei dinainte) sa stea mai mult la servici, sa munceasca si acasa, sa rateze un concediu. Sunt cei cu salarii mici, care beau seara bere la televizor, plini de invidie, nemultumitii care vorbesc pe la colturi, care gasesc scuze si care stiu in orice moment cine e vinovat pentru ce li se intampla lor - oricine altcineva.

Sunt frustrat pentru ca nu pot sa exprim ceea ce simt, in legatura cu asta. Tot ceea ce as vrea sa scriu, s-a scris deja, probabil mai bine. Lectia pe care trebuie acum s-o invat e cea a efortului. A, si inca o chestie. Exista o metalitate a "trenului oportunitatii", pe care poti sa "il pierzi". O tampenie. Sanse si ocazii sunt la tot pasul. Pana acum cred ca am pierdut o mie de trenuri, dar ele continua sa vina. Sa plangi pentru o decizie proasta luata in trecut e cea mai proasta decizie pe care poti sa o iei in prezent. Oameni care mi-au oferit ocazii in trecut ma suna in continuare, iar si iar, proiecte pe care le-am regretat ma asteapta in continuare, altele noi apar in fiecare zi. Doar ca rezultatele se obtin prin ceea ce faci, nu doar prin speranta ca ceva se va intampla. Actiunea, asta e adevarata putere si adevaratul noroc.

Si inca un lucru, despre prieteni. Toti avem prieteni mai bogati si mai saraci, mai destepti sau ... mai putin destepti. Eu stau cu cei bogati, oricat de frustrant ar fi, oricat de prost m-as simti uneori. Pentru ca vreau sa fiu ca ei, pentru ca vreau sa stiu ce fac si cum fac, pentru ca vreau sa prind orice ocazie sa fiu ca ei. Eu ii caut pe cei de la care pot imprumuta o carte buna, pe cei de la care pot asculta ore in sir poveste dupa poveste. Ii admir pe prietenii mei care fac, care au, care zambesc si sunt multumiti, fericiti. Vreau sa fiu ca ei.

Nu mai vreau sa aud si sa vad nimic decat mai mult si mai bine. Maine diminata e luni, si nu am sa mai fiu sclav al lehamitei.

Sa vrei sa razi, sa plangi fara sa vrei

E ora 3, dar de data asta nu mai ascult Led Zeppelin. Ascult muzica greceasca, pentru ca imi aduce aminte de petreceri de acum 7-8 ani, de liceu, imi aduce aminte de cum eram atunci. N-am pierdut acea placere de a trai, acum e doar ingropata adanc sub prea multe frustrari.

Despre asta voiam sa scriu, despre placerea de a trai.

Pacatul sinuciderii nu mai e luat in serios de nimeni, in ziua de azi. Si nu vorbesc de sinuciderea ... fizica, nu ma refer la moartea corpului, ci la moartea omului din noi. A copilului care se bucura de orice, care isi doreste, care spera, care plange si rade. A tanarului care iubeste, care rade si plange, care nu doarme si viseaza. A omului care viseaza, care vrea, care bate cu pumnul in masa, care lupta sa isi traiasca visul.

Nu vreau sa stiu in ce ne-am transformat, sau de ce. Stiu foarte bine cine am ajuns sa fiu, nu mai vreau sa ma urasc. Am obosit sa ma condamn si sa ma judec, sunt satul de frustrare si de parere de rau. Vreau sa traiesc, sa ma bucur de timpul pe care il am.

Nu vreau nimic, si de aceea stau si ma uit dezorientat la oportunitati care trec pe langa mine. Nu vreau nimic, si nu vad de ce as fi bun la ceva. Nu vreau nimic, si nu inteleg de ce ar trebui sa aleg. Nu vreau nimic pentru ca sunt prea obosit si prea satul - vreau nimic. O secunda de liniste. O secunda in care sa imi aduc aminte ce vreau. Acum stiu doar ce nu vreau, si asta nu ma ajuta cu nimic. Sunt dezamagit ca sunt mintit si ca nu sunt luat in serios, dar serios, nu te condamn - nu pot sa reactionez. Nu m-am luat in serios si nu am cum sa ma astept de la tine la chestia asta. E bine totusi ca tu stii ce vrei.

Lumea e condusa de oameni care isi doresc sa conduca lumea. Banii sunt la oamenii care si-i doresc. Castigatorii sunt cei care isi doresc sa castige, cei care pierd nu stiu ce inseamna sa iti doresti si sa lupti pentru asta. Sutele, miile de sclavi cu care merg la si de la servici sunt sinucigasii, cei care nu isi mai doresc nimic, care privesc in gol la un geam pe care nu se vede nimic. Fara pasiune, fara mandrie. Gluma proasta a vietii, sa o traiesti fiind mort.


Nimic nu mi-e imposibil, trebuie doar sa vreau. Si vreau. Vreau.

Bastet

Un post scurt, de sfarsit de an - nu cred ca mai scriu ceva anul asta, as vrea nici sa nu mai deschid calculatorul. Ma retrag in "statiunea" mea, departe de Bucuresti.

Ma priveste acuzator, de pe masa, o noua pisica neagra. Poate ea nu priveste acuzator, poate doar eu o vad asa. Zeita a rasaritului, a muzicii, dansului, a familiei - dar si instrument al razbunarii regelui soare. Nu stiu care era rolul ei de fapt, dar are o privire care te face sa-ti raspunzi sincer la intrebari.

Va multumesc celor care mi-ati trimis mesaje pe mail, ingrijorati de tonul pesimist al posturilor mele. Imi pare rau daca nu v-am raspuns, nu am stiut cum. Da, intr-adevar, beau un pahar de sampanie la o despartire si nu la o victorie, dar este doar inceputul unui alt drum. Nu sunt unde voiam sa fiu, dar sunt mult mai aproape decat eram in urma cu un an (desi nu imi plac bilanturile de genul...). Nu sunt mai aproape financiar, sau in alt mod cuantificabil (de aici si tonul 'usor' pesimist al articolelor din ultima vreme) dar cred ca am mai 'unit niste puncte' ...

Anul asta m-a invatat multe - sa imi aduc aminte cum era sa fiu optimist si sa obtin ce voiam. Ca prietenii sunt mai importanti decat banii sau o masina. Ca sinceritatea e cea mai importanta. Ca orice problema se poate rezolva. Ca e important sa ramai calm. Ca trebuie sa imi doresc ceva si sa lupt pentru asta. Ca nu trebuie sa imi fie frica. Ca pot.

Planurile nu mai sunt aceleasi, dar exista. Si sunt, cred, mai sincere ca cele de pana acum. Asta imi spune pisica mea neagra cu privire de zeita egipteana- sa nu mai fiu las. Pot mai mult. Trebuie.

Daca nu ne mai auzim anul asta, va doresc ... tot ce va doriti. Si sa va bucurati de fiecare moment si de fiecare prieten. Si sa gasiti o privire care sa va spuna mereu ca puteti mult mai mult.

Instalare Windows XP pe Laptop Acer TravelMate 5320 cu Linpus Linux

Acest articol descrie o modalitate de instalare a Windows XP sau Vista pe un laptop Acer TravelMate 5320 cu HD SATA Hitachi HTS541612J9SA00 cumparat cu sistem de operare Linpus Linux preinstalat. (aflate in acest moment in oferta la Emag) Scriu acest articol pentru ca am fost nevoit sa rezolv aceasta problema pentru cineva care a cumparat acest sitem.

Problema: Laptopul are preinstalat Linux Linpus, si la instalarea de Windows XP, acesta nu detecteaza hardul. Problema nu este Linux-ul, asa cum am gasit pe diverse forumuri, problema este ca hardul este SATA si XP-ul nu are drivere pentru el.

Rezolvarea clasica la aceasta problema este clasica optiune F6 din timpul setupului, si adaugarea de drivere pentru SATA - aceasta functioneaza doar de pe discheta pentru Windows XP. Cum laptopul nu are floppy ( si usb floppy - urile sunt destul de rare la noi) ca sa nu mai spun ca driverele pentru hardul Hitachi sunt destul de greu de gasit, exista o solutie prin crearea de Slipstream de drivere pe un CD nou de windows. Nu recomand aceasta solutie si nu o descriu pentru ca nu sustin piratarea de sisteme de operare.

Solutia pe care am folosit-o si pe care am sa o descriu in continuare este trecerea hardului SATA in mod IDE, pentru a fi recunoscut de catre setup-ul de Windows XP. Acest lucru nu este posibil in prima faza pentru ca versiunea de BIOS instalata pe laptop la cumpararea acestuia nu permite modul IDE pentru hdd.

Pasii care trebuie urmati sunt:

1. Download update de bios de pe situl producatorului. Link aici. La sectiunea Bios for MS Windows XP alegeti din drop down prima optiune - Bios.V1.1 Downloadati fisierul ISO si scrieti imaginea pe un cd.

2. Imaginea este 'bootabila', contine update de BIOS ( flash pentru BIOS) pentru mai multe versiuni de ACER. Bootati de pe CD, alegeti din lista respectiva optiunea corespunzatoare pentru ACER 5320 si se va efectua updateul de bios. Atentie, trebuie sa aveti bateria incarcata cu mai mult de 3% si de preferabil ca Notebookul sa fie in priza in momentul rularii updateului de BIOS. Acest procedeu este relativ simplu dar daca este intrerupt rezultatul e grav.

3. Dupa terminarea upateului de BIOS, la restart, intrati in BIOS ( tasta F2) si alegeti
pentru SATA MODE optiunea IDE. Salvati setarile, restart si setupul de Windows XP va recunoaste acum hardul.

Din nou, va rog, atentie in momentul updateului de BIOS sa nu ramana calculatorul fara curent.

Ca observatie, cumparati calculatoarele cu sisteme de operare deja instalate, sau sisteme de operare licentiate. Chiar daca exista o diferenta de pret, avantajele o justifica. Pentru notebookurile cu sistem windows preinstalat exista preinstalate si drivere custom pentru versiunile respective, ceea ce duce la economii in baterie sau performante crescute. Nu in ultimul rand, la versiunile licentiate aveti updateurile de securitate fara bataie de cap. Asta ca sa nu mai vorbim de faptul ca e legal :).

Daca aveti nelamuriri in legatura cu unul sau mai multi pasi, nu reusiti sa rezolvati problema si vreti ajutor sau vreti o versiune licentiata de sistem de operare la un pret bun :) , ma puteti contacta la adresa din profil - derelictblogger@gmail.com.

Sper ca acest post sa lamureasca pe cineva, pentru ca am vazut ca sunt multi care cauta o rezolvare pentru aceasta problema.

Suflet

Un prieten imi spune ca pentru a reusi in viata -pentru a avea succes- e nevoie sa profiti de fiecare oportunitate care apare, fara ezitare. Fara frica, fara "dar daca" - oportunitatile sunt create special pentru tine, orice ocazie este un pas inainte. Chiar si un esec, chiar si o greseala pe care o faci e un pas inainte.

Sunt de acord, dar il contrazic. Daca accepti fiecare oportunitate exista riscul sa cazi in extrema cealalta - sa nu termini niciodata nimic, incepand mereu altceva. Fiecare lucru inceput pe care il abandonezi pentru altceva e ca o piatra legata de picior. De fiecare data cand vei incepe ceva undeva in mintea ta va fi ideea ca s-ar putea sa nu termini niciodata, pentru ca asta s-a intamplat deja. De fiecare data cand esti in situatia de a abandona, e simplu sa o faci, pentru ca ai abandonat deja de multe ori. Abandonul e cel mai dureros esec.


Reformulam - trebuie sa iti asculti instinctul. Cand ti se ofera o anume oportunitate, cand te afli in fata unei decizii, trebuie sa-ti asculti instinctul. Cand cunosti un om, cand auzi o noua idee de afacere, cand cineva iti cere un imprumut. Nu vei face neaparat cea mai buna alegere pe moment, dar vei face cea mai buna alegere pentru tine. Poate vei refuza o afacere fenomenala, care te-ar fi imbogatit dar te-ar fi tinut departe de familie. Poate ai refuzat sa angajezi un profesionist dar care s-ar fi dovedit neloial sau necinstit.

Si aici sunt de acord. El ii spune instinct, pentru mine e suflet, nu stiu cum ii spui tu. Este esenta a ceea ce sunt, a ceea ce simt, a ceea ce cred. Acea parte din mine care stie exact ce imi doresc, care stie ce imi place si ce nu, pe cine iubesc si cine ma supara, care stie cine sunt si cine vreau sa fiu.

Suflet - acea parte din mine care imi vorbeste prin vocea numita instinct si care imi spune ce trebuie sa aleg, ce decizie trebuie sa iau ca sa fiu eu. Ce decizie ma va duce mai departe pe drumul spre cine vreau sa devin, si ce decizie ma va indeparta de acest drum. Pentru ca sufletul e mereu sincer, nu tine cont de nici o constrangere sociala, si nu ii e frica niciodata, de nimic.

Instinctul e acea voce care urla in mine in fiecare zi in care imi calc sufletul in picioare, care imi spune ca ar trebui sa fiu in alta parte, nu aici, care imi spune ca ar trebui sa fac altceva, nu asta. Nu vreau sa scriu o poezie aici - dar sufletul meu e bolnav, ca un caine lovit de prea multe ori care schioapata cu ochii in lacrimi, resemnat, asteptand mereu alta lovitura. Nu il ascult, pentru ca mi-e rusine de ceea ce imi spune, pentru ca mi-e frica de ceea ce ma pune sa fac, pentru ca stiu ca are dreptate. Ma ascund, si nu am unde sa ma mai ascund.

Cum am ajuns aici? Nu mi-am ascultat instinctul. Am ascultat ce au spus altii, nu ce a spus el. Am acordat mai multa incredere spuselor unui strain decat la ceea ce am simtit. Apoi am simtit nevoia sa-mi apar alegerea, pentru ca e greu sa recunosti ca gresesti. (Nu?) Am tacut atunci cand sufletul meu s-a revoltat la ceea ce se spunea si apoi a trebuit sa ridic din umeri si sa ma conving ca nu puteam spune nimic. Am ezitat (prea mult) atunci cand instinctul imi spunea ca asta trebuie sa faci, acum! si apoi mi-am gasit o scuza, pentru ca trebuia sa-mi explic ceea ce am facut. Am ascultat de altii, care si-au ascultat propriile lor dorinte si care au urmat propriile lor planuri, in care eu, normal, nu faceam decat figuratie, asa cum ei ar fi trebuit sa faca in ale mele.


Sunt multe de spus, si poate am sa-mi gasesc cuvintele pentru toate, dar sfarsitul aici e unul fericit. Un prieten il pierzi, atunci cand nu il asculti si nu il respecti, atunci cand il minti si cand te folosesti de el. Instinctul insa e mereu aici pentru mine - chiar daca l-am ignorat, nu l-am pierdut si nu mi-l pot pierde.


Straine, nu-ti vinde sufletul pentru bani, sau pentru orice altceva. Nu-ti vinde sufletul pentru nimic in lume - pentru ca va fi mereu langa tine, sa-ti reproseze ce ai facut. Asculta-ti instinctul, indiferent ce iti spune sa faci, pentru ca el nu tine niciodata cont de cine e "sef", de cine "are bani" sau de "gura lumii".

Esti cine vrei, esti pe drumul cel bun? Ai langa tine pe cine iti doresti, esti sincer cu ei, faci tot ce poti pentru a obtine ce vrei?

Esti sincer?

om contra Om

Tot ceea ce facem, ce spunem, ce gandim sunt imagini ale cautarii binelui. Propriu.

Oamenii, atat de diferiti, sunt la fel prin aceasta dorinta continua de "bine". Confort, placere, fericire, siguranta, succes, aventura -cuvinte dupa care se ascunde un simplu "ma simt bine". Invidie, barfa, vina aruncata, razbunare, violenta - "ma simt mai bine acum".

Mereu inconjurati de familie, prieteni, dusmani, colegi, necunoscuti - suntem singuri in fata alegerii binelui propriu. Sfatuiti din toate partile, aratati cu degetul sau priviti condescendent, binele nostru e un bun public, parerile ieftine ale celorlalti devin litera de lege, din "vreau" te transformi in "as fi putut sa". In final, esti nevoit sa te aliezi cu unii sau altii in sustinearea unui bine comun, pentru ca singur ti-e din ce in ce mai greu sa mergi inainte; "l'esprit de corps" te pastreaza pe calea aleasa de altii. Nu mai esti singur - ai o siguranta si un confort care acum inseamna ca ti-e "bine". Si totusi tu ai pornit de la aventura si succes...


Spune-i celui de langa tine ca vrei sa fii bogat.

Daca e sarac - iti va rade in fata, si va gasi zeci de motive pentru care nu ai sa reusesti. Mai mult, va gasi motive pentru care nu e bine sa fii bogat, si va desfiinta pe toti cei bogati pe care ii cunoaste. De ce? Pentru ca el nu este bogat, si nu are incredere ca poate reusi. Isi doreste asta, dar nu stie cum, si faptul ca tu ai putea reusi il doare mai mult decat propriul insucces, pentru ca e o dubla infrangere - el nu stie cum, dar altcineva a reusit.
Daca e bogat - te va intreba cum, si cat de repede. Te va intreba daca nu poate participa, in ideea de a castiga si el ceva. Te va intreba cum ti-a venit ideea si ce alte idei mai ai. Te va intreba cum te poate ajuta, iti va spune de ce si de cine sa te feresti.

Toti cei saraci gandesc in felul asta?? Si toti cei bogati sunt pozitivi ?? La un moment dat probabil ca nu, dar legile firesti ale vietii restabilesc automat echilibrul, saracii se imbogatesc, bancherii deprimati se sinucid...

Spune-i celui de langa tine ca vrei sa fii pictor, spune-i ca vrei sa ajungi director, spune-i ca vrei sa deschizi o firma, spune-i ce vrei sa faci. Daca primul lucru pe care il face este sa rada - poate ar fi mai bine sa nu-i mai spui nimic niciodata.

Mai mult ca sigur va avea ceva de spus - poate fi o parere gratuita, "nu cred ca merge", sau un sfat bun - "cunosc pe cineva care a facut chestia asta, sa-ti spun ce a patit". Avem nevoie de sfaturi si de pareri - pentru ca asa ne verificam parerile si ideile proprii. Totusi nu avem nevoie de oameni care sa ne slabeasca increderea in noi.

Ei sunt cei care au nevoie de noi. Atunci cand eu am o idee si cineva o omoara, aste e un succes pentru el. A avut dreptate. Nu mai simte frica de faptul ca cineva i-o poate lua inainte, nu mai simte dezamagirea ca altcineva are, el nu. E bine.

Cauta oamenii care iti iau visurile in serios - altfel vei ajunge un las, intre lasi. Vei ajunge la fel ca "ceilalti", incercand sa demonstrezi tuturor ce greu a fost si de ce nu ai reusit. Poti sa ai idei bune sau idei proaste, nici una nu merita insa sa fie luata in gluma. Cauta oamenii care sunt ceea ce vrei sa devii - pentru ca poti invata ceva de la ei, si fereste-te mereu de ceilalti, care vor incerca sa-ti demonstreze mereu cate ceva.

Oamenii bogati, fericiti, maturi, responsabili, oamenii "de succes" vor incerca rareori sa te convinga ca ei au dreptate. Vor incerca sa te sfatuiasca, sau sa te intrebe, sa afle mai mult, si vor fi bucurosi sa-ti dea un sfat, dar nu vor incerca sa te convinga, pentru ca ei nu au nevoie de confirmari din exterior. Oamenii care reusesc pe termen lung sunt siguri pe ei, stiu ce vor, si nu au nevoie sa demonstreze nimic, pentru ca au facut-o deja.

Inca ceva - proverbul spune ca "cine se aseamana se aduna". Merita o completare totusi - in sensul ca incepi sa semeni cu cine te aduni. Oricat de curajos sau ambitios ai fi, daca traiesti intr-un mediu in care esti criticat si ridiculizat de fiecare data cand ai o idee sau exprimi o dorinta, pana la urma vei ajunge sa asociezi ideile si dorintele cu suferinta si frica de critica va deveni mai puternica decat dorinta naturala de a fi mai bun...

Si atunci singura solutie pe care o vad e sa iti alegi cu grija de la cine accepti sfaturi, si pe cine lasi sa iti bata joc de visele si dorintele tale. Alege-i pe cei care au facut, pe cei care stiu, nu pe cei care iti pot demonstra de ce nu se poate. Avem prea putin timp ca sa il irosim cu acesti oameni ...

Pur si simplu prostie

Astazi am sa inaugurez o noua categorie la mine pe blog, cu numele (din titlu) "Pur si simplu prostie".

Fac acest lucru in onoarea (initial am scris "cretinilor") neprofesionistilor care se autointituleaza "Recomandari" care mi-au trimis un mail cu subiectul "Recomandare". Da, am primit un mail de la "Recomandari" cu subiectul "Recomandare". In acest mail mi se recomanda (evident, nu ?) servicii de realizare site in maxim 3 zile (!!!!-chiar daca nu as lucra in domeniu mi-as pune niste intrebari in legatura cu realizarea unui site in maxim 3 zile ... ) alaturi de alte servicii care aflu mai spre sfarsit ca se incadreaza de asemenea si la categoria de servicii gratuite. N-am inteles pana la urma daca sunt servicii cu reducere sau gratuite... Gratuite sau nu , daca ei fac situri in maxim trei zile e clar ca eu sunt depasit total de situatie si ar trebui sa ma las de meserie ;)

Ceea ce mi-a atras insa atentia a fost o fraza din incheiere, si citez: "Nu conteaza cine sunteti si ce faceti. " Serios??? M-ai facut sa plang, sunt chiar atat de neimportant? Pai si atunci de ce te-ai mai obosit sa-mi trimiti mail, daca nu contez?

Dincolo de comic acest mail este o palma data "oamenilor de marketing" si "antreprenorilor" din Romania, pentru ca daca asemenea specimene reusesc sa reziste (pentru ca DA, AU SITURI IN PORTOFOLIU) inseamna ca noi suntem cei prosti, pentru ca nu stim sa ajungem la clientii lor. Pe de alta parte, ei fac situri gratuit, in maxim 3 zile....

Goana dupa iluzii

Esti cel mai bun... daca cedezi - te internam la nebuni ..

Da, ti-ai adus bine aminte - azi trebuia sa ne distram. Ca majoritatea lucrurilor despre care vorbesc in ultimul timp, nu s-a intamplat.

Mai rau decat mi-e acum nu mi-a fost niciodata. Nu am bani, nu am planuri. Sunt dezamagit si invins, si a venit momentul sa o recunosc. Recunosc ... si fac ce face orice ratat care se respecta - caut uitarea in alcool. Si cel mai tragic e ca sunt singur...

Brr.. ce gresit suna asta.

Nu am bani, dar am planuri. Sunt dezamagit, (chiar foarte, dar e vina mea - daca nu invat niciodata...) dar nu sunt invins. Nu am sa ma recunosc niciodata invins, pentru ca acela e singurul moment cand as putea fi invins. Din pacate, e trist sa fii singur in fata unui pahar. Asta nu ma impiedica totusi sa gust dintr'un alexandrion de sapte stele (mmm.. cati ani au trecut de cand .. ? Prea multi.) Am gustat doar - si l-am pus la pastrare pentru cand o sa am cu cine. (Am un Alexandrion de sapte stele si nu am cu cine sa'l impart - ce vremuri...)

V-am mai spus vreodata ca mi-e dor sa traiesc fiecare moment, sa-mi aduc aminte fiecare minut? Suntem toti importanti acum, nu mai avem timp de noi. "Am treaba", "Nu am timp" - de cate ori ai zis asta in ultimul timp? De cate ori ti-ai cheltuit ultimii bani in ultima luna? Mie mi-e dor de saptamana in care mi-am cheltuit ultimii bani de trei ori. Cu ce ma ajuta sa am economii si asigurari daca nu traiesc nici de cinci sute de lei ? Vechi? Vreau sa mai fiu inconstient, ce-i asa de rau in asta?

Va luati toti in serios si m-am saturat. Cand o sa intelegeti ca cei care reusesc nu sunt cei care "se iau in serios"? Cand o sa intelegeti ca cei pe care ii admirati sunt ei insisi, nu imita pe nimeni, nu sunt o mascarada sinistra a unui "model". Ma enerveaza minciuna penibila in care traiesc, vreau sa simt ceva, orice, dincolo de sterilitatea unui dialog pe care as putea sa-l port cu un perete, nu e nevoie de tine.

Sunt melancolic? Da, sunt, si la urma urmei, ce e asa rau sa fii melancolic? NU rade! Ce e asa frumos in realitatea asta a ta incat imi negi amintirile mele frumoase? De ce nu sunt bune visurile mele, de ce le spui iluzii?

Nu cedez - chiar daca mi-e greu. Am auzit eu ca asta e singura cale sa castigi, pana la urma. Chiar daca sunt singur cu un alexandrion sapte stele.

Project management

La job-ul asta nu sunt doar un angajat, sunt student la un curs practic de management(nu tocmai eficient), asa ca poate ar fi bine sa iau si niste notite.

Eu am avut in facultate un curs de Project Management unde am invatat o teorie foarte interesanta despre misiuni, obiective, obiective principale, obiective secundare, activitati, etapizare, bugete, samd. Dupa cum ne zicea si profesorul care o preda - "sublim dar inaplicabil".

Cel putin la noi, in firmele de dimensiuni relativ reduse, cu oamenii care sunt interesati doar de prezent si de bani. Cum am citit eu de mult intr-o carte "desteapta"- managerii se concentreaza pe rezolvarea problemelor urgente, ale prezentului, pentru ca daca nu le rezolva, oricum nu mai "prind" viitorul pe aceeasi pozitie de conducere, asa ca ar fi inutil sa gandeasca in perspectiva. "Sa rezolvam asta acum, repede, si vedem noi, ce facem cu restul, cand ajungem acolo". (Sincer, la urma urmei, parerea mea e ca de fapt asta si e ceea ce trebuie sa faca managerul. Sa rezolve problemele prezentului - la viitor trebuie sa se gandeasca vizionarii din firma - "antreprenorii", patronii, consiliile, etc.) Fiecare cu treaba lui. Numai ca, nu-i asa, toti suntem destepti, si mereu trebuie sa demonstram asta cuiva.

Rari si valorosi sunt cei care stiu cu adevarat ce vor, si refuza "puterea de a lua deciziile" - nu pentru ca le e frica de responsabilitate, ci pentru ca sunt prea buni specialisti. Doar ca un astfel de om are neaparata nevoie de un sef BUN, care sa-l coordoneze sa faca ce trebuie. Altfel, specialistul va munci inutil, neproductiv si va fi din ce in ce mai frustrat. Va contesta deciziile "de sus" dar - lipsit de orice interes fata de partea mai putin tehnica a procesului in care e implicat (clienti, contracte, promisiuni), nu va propune solutii viabile - complete, ci doar va arata de ce nu sunt bune cele actuale.Ceea ce propune el este o inovatie, o solutie eleganta tehnic; este o infrastructura noua sau un mod de a face totul mai bine. Dar care cere timp, resurse si cel mai grav nu rezolva imediat problemele actuale. Ceea ce duce, evident, la frustrarea sefului care este pus in pozitia dificila de a nu intelege despre ce e vorba, si ce ar trebui sa faca mai departe. Si atunci, pentru ca seful e sef, impune solutia care i se pare cea mai potrivita. Si specialistul pleaca unde isi poate face treaba fara sa fie pus in astfel de situatii. (Uneori te saturi de prea mult Nimic? Niciodata?)

M-am indepartat de ideea de project management. Una din regulile de baza pe care o vad incalcata prea des in jurul meu e cea ca Project managementul se face de project manageri, nu de "muncitorii" implicati in proiect. E ca si cum ai cere unui zidar sa proiecteze o catedrala. A doua mare greseala e cea ca project managerii se implica si impun detaliile tehnice, si asta e ca si cum proiectantul l-ar invata pe zidar cum sa aseze caramida pe caramida. A, si o alta mare greseala e sa consideri ca poti pune doi programatori sa lucreze pe principiul daca un programator termina un program in doua zile, doi programatori termina acelasi program intr-o zi. Nu e ca si cum ai pune caramida pe caramida, nu? Programarea nu e ca vopsitul unui gard.. cu cat mai multi, cu atat mai bine....

E ok sa mai sarim cate un nivel, din cand in cand, si "pionii" sa se implice in decizii, pentru ca informatia (de cele mai multe ori exclusiv tehnica) pe care o aduc ei este importanta in luarea deciziilor, si e important si pentru cei "de sus" sa se implice in munca "de jos" pentru ca pot aduce experienta, pot aduce viziune, sau doar o parere "din afara". Dar e o greseala sa ai un executant care stabileste time-frameuri si planifica proiectul - si e la fel de gresit pentru un "sef" sa impuna detalii tehnice in rezolvarea problemelor.

Mai departe, e gresit sa nu respecti ceea ce spui, din pozitia de sef. E anormal sa trebuiasca pastrate dovezi scrise. E anormal sa ne demonstram cine are dreptate, in loc sa rezolvam problemele. Am sustinut si am sa sustin intotdeauna ca relatiile de munca trebuie sa fie definite doar prin respect. Exista o camaraderie, exista distractii si neintelegeri dar DEFINITORIU trebuie sa fie respectul si nimic altceva. Sa nu uitam niciodata: Familiarity breeds contempt.

Concluzia a ceea ce voiam sa spun este ca project managementul este la fel de important ca si dezvoltarea in sine a proiectului (fie ca vorbim de un website sau o de contructia unei catedrale). Atunci cand il ignori complet, nu esti in stare (timp, incompetenta) sau iti bati joc constient de obiectivele si etapele pe care le-ai stabilit (si indirect de cei care muncesc) nu te poti astepta decat la un rezultat... dezastruos.

Furia

... sau poate Mânia, e doar un alt nume pentru acelasi pacat capital.

O viata guvernata de frica - dincolo de frica de o amenintare "fizica" - dincolo de instinctul de supravietuire. Frica care se hraneste din ea insasi. Si din mine.

Am incredere in valoarea mea, ca persoana, si in valoarea a ceea ce fac sau ce spun. Doar ca uneori e posibil sa gresesc, si atunci voi fi perceput ca mai putin valoros, sau ceea ce fac si ce spun nu va fi apreciat. Ceea ce este un dezastru. Si imi aleg cu atentie cuvintele, pentru ca mi-e frica de un dezastru. Decat sa spun ceva gresit mai bine nu mai spun nimic. Mi-e frica totusi ca ajung sa fiu considerat un incompetent pentru ca nu spun niciodata nimic, si atunci critic pe ceilalti, pentru ca imi dau seama ca ideile lor sunt proaste, dar mi-e frica sa imi impun ideile mele, pentru ca mi-e frica de posibilitatea ca nu sunt de fapt bune si asta inseamna ca nu sunt atat de bun cum imi inchipui ca sunt si mi-e frica de gandul asta. Mi-e frica de ceilalti, pentru ca pana la urma se va dovedi ca sunt mai buni ca mine, si imi voi pierde pozitia. Mi-e frica sa incerc sa imi impun parerea pentru ca mi-e frica ca nu voi fi ascultat si daca voi fi ascultat mi-e frica de posibilitatea ca voi fi ridiculizat.

Mi-e frica sa fac, pentru ca nu am posibilitatea sa fac ceva perfect, si atunci inseamna ca nu sunt perfect, si mi-e frica sa cred ca nu sunt perfect. Nu e din cauza mea, nu am noroc si nu am avut posibilitatea. E greseala ta.

Mi-e frica sa ma cert cu tine, si evit orice cearta. Mi-e frica de cearta pentru ca desi sunt convins ca am dreptate sunt sigur ca nu voi reusi sa te conving si pe tine de asta, pentru ca ar trebui sa vorbesc intr-un fel care nu ma caracterizeaza si ar trebui sa spun niste lucruri care, desi sunt adevarate, nu admit intoarcere, si mi-e frica de situatii fara intoarcere pentru ca mi-e frica sa fac o alegere pentru ca mi-e frica de faptul ca as putea face o alegere gresita, si atunci totul e pierdut.

[...]

Mi-e frica de saracie, mi-e frica de boala, mi-e frica de oameni, de viata, de mine. Mi-e frica de succes si mi-e frica de ratare, dar cel mai tare mi-e frica ca asa ceva ar putea fi adevarat. Mi-e frica si ma doare si vreau sa ma apar. Si nu pot lupta pentru ca ar fi imposibil sa fiu violent cu tine si cu ei si cu voi, pentru ca as fi pedepsit. Ma infurii si nu pot lovi pe nimeni , nu pot sparge nimic. Si totusi pupilele imi sunt dilatate, si pumnii stransi, pentru ca sunt pregatit sa lupt. Muschii sunt incordati la maxim, pulsul si respiratia sunt crescute pentru ca am nevoie de oxigen. Digestia e oprita, e prea mare consumatoare de energie. Transpir, pentru ca trebuie sa imi mentin o temperatura constanta. Nu mai gandesc analitic pentru ca trebuie sa raspund rapid, iar analiza ia prea mult timp.

Dar nu ma lupt cu nimeni. Raman doar cu oboseala muschilor, cu o digestie proasta si cu imposibilitatea sa ma concentrez. Nu reusesc sa imi revin la o stare de calm, pentru ca nu am cand, am prea multe motive sa ma enervez, zi de zi.

Daca nu te lovesc asta nu inseamna ca totul s-a terminat. Nici pe departe, pentru ca pot sa fiu pasiv-agresiv. Pot sa ma razbun, pot sa te barfesc sau sa te pedepsesc exagerat pentru ceva care nu are nici o legatura cu motivul real pentru care sunt furios. Asa ca nu te mai mira ca sunt mereu cinic sau ca te critic fara motiv. Practic e vina ta.

Tu, ei, voi sunteti vinovati, eu sunt victima, dar am sa vi-o platesc.

... si nu am cuvinte

Voices, A thousand thousand voices
Whispering, the time has passed for choices

Am in draft un post despre bani .. din seria "legile banilor". Mai am in draft un post despre gandire pozitiva, un raspuns la "provocarea" Adelaidei. Am in draft multe posturi pentru un blog nou, de "rudimente" de marketing online ( ma uit si nu am cum sa nu compar ce vreau eu sa fac cu ce exista deja la basicmarketing). An in draft doua proiecte mici-de-tot dar in care cred si in care sunt hotarat sa "investesc" mai mult decat entuziasm (am sa fac o lista cu ceea ce s-a facut in punct ro la care m-am gandit cu de la 6 luni la 3 saptamani inainte)(nu ma laud ca am idei bune - idei bune avem toti, ma urasc si ma condamn ca nu am facut nimic).

Am in draft scrisori de adio, am in draft nemultumiri si regrete, dar si sperante si planuri. Am in draft episoade de comedie care sunt sigur ar intrece episoade (cele mai ... "slabute") din MASH sau Seinfeld.

Dar am sa scriu un adio pentru care nu am cuvinte. Am spus ce aveam de spus. Articolul l-a citit multa lume, nu stiu cine m-a inteles sau cine a fost de acord cu mine, important e ca a fost acolo si am putut sa il recitesc...

Am mers prea departe cu frica, nesiguranta, nehotararea, delasarea, acceptarea, compromisurile, vina si vinovatia; am vorbit prea mult si am facut prea putin, am ratat prea multe ocazii si am pierdut din vedere ce era cel mai important. Mi-e frica pentru ce urmeaza, nu stiu ce am sa pierd si ce am sa castig, nu stiu nici macar ce aleg, dar stiu ca nu pentru asta sunt aici. Ceea ce se intampla e o rusine, si eu pot mult mai mult.

Cu sau fara sampanie ... i'll see you on the other side.

Gandire Pozitiva

Adelaida ma "provoaca" sa vorbesc despre gandire pozitiva. Am mai vorbit aici despre gandire pozitiva, acum ceva timp. Si pe parcursul a tot ce am scris ...

Mi-e greu sa vorbesc despre gandire pozitiva, pentru ca majoritatea timpului nu reusesc sa gandesc pozitiv. Sunt un Descurajat, un Dezamagit, un Pesimist. Si totusi mi-e usor sa vorbesc despre gandire pozitiva, pentru ca e simplu - trebuie doar sa gandesti pozitiv, nu? Cat poate sa fie de greu?

Sa gandesti pozitiv e prea greu, uneori. Atunci cand cand imi repet obsesiv ca sunt un pesimist, gandirea pozitiva e un efort. Mi-e greu sa sper, pentru ca tot ceea ce mi se intampla ma face sa fiu un descurajat, si mi-e greu sa ma entuziasmez, pentru ca am ajuns sa fiu un blazat, un Dezamagit. Suntem ceea ce gandim. Repetate si auzite de prea multe ori, aceste cuvinte isi pierd greutatea, desi raman la fel de adevarate. Suntem (am sa vorbesc la plural desi sper sa citesti si sa razi, spunandu-ti ca tu nu mai esti de mult asa) prinsi in cotidian, in probleme si griji, functionam pe pilot automat. Am invatat ca nu putem schimba nimic in jurul nostru, ca trebuie sa ne pazim si sa ne ascundem, ca responsabilitatea e echivalenta cu pedeapsa. Nu mai vrem decat sa ne refugiem, sa "scapam" de undeva sau de ceva. Nu avem timp sa visam la bani, la case, la masini, la concedii, la familii, la copii pentru ca suntem prinsi in griji si in probleme imediate. Nu avem timp sa gandim pozitiv, e prea complicat si nu da rezultate, oricum.

Viata mea de acum e mai mult sau mai putin un dezastru. Am sa fac doar un rezumat, nu (prea) am curaj sa intru intr-o analiza detaliata. Am un servici la care petrec 9 sau 10 ore pe zi, si unde din pacate marea majoritate a timpului este pierdut. Pierdut - pentru ca se fac estimari proaste, "facem si desfacem", "nu exista comunicare", echipa inseamna ambitii personale si dorinta de a demonstra mereu ceva celui de langa tine. Fara sa mai socotim timpul pierdut in trafic sau in mijloacele de transport - mai lucrez doua, trei ore in incercarea de a construi ceva pe langa servici. In aceste doua trei ore, sunt obosit si neproductiv, si rezultatele sunt pe masura. Zi dupa zi se aduna oboseala, nervii; se aduna lipsa de satisfactii, bani insuficienti si senzatia ca sunt prins intr-un cerc vicios. Plus ca fac cu totul altceva decat ceea ce mi-am propus cand am venit aici, ceva pentru care nu sunt pregatit si pe care nu mi-l doresc. Toate planurile pe care mi le fac esueaza la un moment dat si am zeci de motive pentru care se intampla chestia asta si am multe persoane pe care pot da vina pentru ce se intampla. Am idei bune dar "nu pot singur", ma gandesc cu groaza la ziua de maine, pentru ca depind de un salar, care depinde de toanele cuiva... Mereu imi fac calcule care inevitabil duc spre acelasi zero - care nu duce nicaieri. Si in conditiile astea, ajung la primul paragraf in care spuneam ca sunt un descurajat (pentru ca am motive), un dezamagit (pentru ca am motive) si un pesimist (pentru ca am motive).

Tot ce am scris mai sus e real, si sa gandesc tot ceea ce am scris imi ia mai putin de o secunda. Ganduri pe care daca le repeti zi de zi de prea multe ori ajung sa fie automate, acum imi ia foarte putin sa simt toate astea, pentru ca gandurile s-au transformat intr-un sentiment. Un sentiment care ma demoralizeaza atunci cand imi vine o idee - imi spune ca am avut multe idei, dar nici una indeajuns de buna, si oricum nu am pus nimic in practica. Un sentiment care nu ma lasa sa muncesc - imi spune ca muncesc degeaba, rezultatele vor fi nesemnificative. Un sentiment care ma face sa fiu nervos si sa reactionez exagerat la orice.

Si totusi eu nu sunt asa, eu sunt mai bun, eu am dreptate, eu pot mult mai mult, deci nu e vina mea. E vina lui, nu am avut ocazia, nu pot din cauza lor, nu am avut timp, daca as fi stiut, daca ar fi fost altfel, daca as fi avut bani. Alte ganduri care se transforma intr-un alt sentiment. Mi-e mai usor sa dau vina pe cineva, pentru ca e mai dureros sa recunosc ca e vina mea ca am ajuns in situatia de acum.

Bun, titlul e gandire pozitiva, nu? Fiecare are definitia lui pentru gandire pozitiva. Nu stiu care e realitatea si nu stiu cum e mai bine, stiu doar ce inseamna gandirea pozitiva pentru mine.

Cel mai important e momentul in care realizezi ca iti poti controla gandurile, si ca ceea ce faci si chiar ceea ce esti la un moment dat este rezultatul a ceea ce simti si ceea ce gandesti. Evaluezi ceea ce se intampla - gandesti si simti. Cand ai citit ce am scris mai sus, ai evaluat ceea ce am vrut sa spun - ai gandit ceva despre mine si ai gandit ceva despre tine. Te-ai gandit ca esti in aceeasi situatie, sau ca ai trecut si tu prin asta. Te-ai recunoscut in ceva din ce am scris sau m-ai compatimit. Ai fost fericit ca nu e vorba despre tine. Intrebarea este, tu gandesti asa? Te surprinzi vreodata avand aceleasi ganduri, repetandu-le dupa un tipar pe care ai inceput sa-l inveti pe de rost? Probabil ca da. Puterea "gandirii pozitive " este de fapt puterea de a realiza ca dezamagirea, frustrarea, neputinta sau descurajarea sunt ganduri.

Eu nu pot sa "gandesc pozitiv" in sensul conventional (cel mai des folosit) al acestei expresii. N-am incercat, dar mi se pare prea complicat sa folosesc afirmatii de genul "Voi reusi! ", "Sunt puternic!" pentru a-mi schimba gandurile. Mi se pare o forma de a ma minti singur. Sigur ca poate avea rezultate(am citit foarte mult despre asta), dar mi se pare greoi, ineficient. Ma ajuta foarte mult sa ma incred intr-o forta superioara(pentru ca, din experienta, asta a dat rezultate) dar credinta e doar un ajutor, un instrument. Ceea ce este cu adevarat important este sa opresc tiparul automat al gandurilor care ma fac sa ma simt descurajat sau dezamagit. Imi dau o palma (in gand, bineinteles, altfel cred ca m-ar recunoaste deja multa lumea pe strada) de fiecare data cand ma surprind ca "ma plang" de ceea ce mi se intampla. De fiecare data cand dau vina pe cineva. De fiecare data cand spun ca nu pot si sunt gata sa renunt.

Chiar daca realitatea este asa cum este (si cum am descris-o mai sus) eu aleg sa imi doresc altceva. Vreau sa fiu altcineva, vreau sa fiu liber, vreau sa fiu odihnit, vreau sa am bani, sa fiu activ, sa am _____ , sa fac _____. Imediat, dezamagirea si pesimismul imi spun ca nu am sa pot, pentru ca pana acum nu am putut. Asta e momentul de care spuneam, momentul in care trebuie sa realizezi ca poti controla gandurile. Uneori, cand ma simt cu adevarat coplesit, recurg la un truc ieftin, pe care il stiu de mic si pe care l-am recunoscut in filmul The Secret. Am o piatra (acum se intampla sa fie o piatra albastra) pe care o tin aproape si atunci cand pun mana pe ea, intelegerea e (intelegere pe care am facut-o cu mine insumi) sa nu ma gandesc decat la cine vreau sa fiu, si sa fac abstractie de ce se intampla acum. Poate e penibil sa porti o piatra in buzunar, asa ca uneori am "It's not unusual - Tom Jones" in playlist pe mp3 player, sau o alta melodie care sa-mi aduca aminte ca in ciuda a ceea ce se intampla, nu trebuie sa fiu descurajat, nu trebuie sa renunt.

Incerc sa uit, in fiecare zi, ceea ce pesimismul si dezamagirea incearca sa ma convinga ca sunt. Imi recitesc lista cu ceea ce vreau sa fac, cu locuri unde vreau sa ma duc si cu lucruri pe care vreau sa le am. Lista cu cine vreau sa fiu. Traficul e la fel de insuportabil si prostii de langa mine parca mai prosti cu fiecare zi, dar eu sunt din ce in ce mai aproape de ceea ce vreau sa fiu.

E un exercitiu simplu, dar dureros, sa gandesti pozitiv. Sa vezi cine esti si ce vrei sa fii. Dar e practic singurul lucru pe care trebuie sa-l faci, ca sa faci un pas inainte.

Noi si Ei

Some folks are born silver spoon in hand
Lord don't they help themselves oh.
Creedence Clearwater Revival - Fortunate Son

Am citit astazi pe un blog un articol despre bogati si conducatori, despre hoti, coruptie, despre bogatie si despre noi, ceilalti. Despre nedreptate, despre miliarde de euro si despre apartamente cumparate pe credit in 30 de ani. Un articol frustrat - despre neputinta. Nu dau nume sau link pentru ca nu e asa important, oricum nu fac analiza pe text.

Pana la un punct, sunt de acord cu el. Si eu urasc organic faptul ca niste burtosi cu 4 clase au masini la care eu acum pot numai sa visez, si ca le-au obtinut furand sau inseland. Urasc faptul ca unii se imbogatesc cu banii din impozite in timp ce familiile ne mor in spitale infecte. Urasc faptul ca cei care ar trebui sa-i aresteze sau pedepseasca pe corupti doar le fac filme si le dau la tv, sau ca insceneaza tot felul de alte spectacole de circ, ca sa ne tina ocupati. Urasc faptul ca apartamentele in Germania sunt mai ieftine ca la noi, si ca salariile acolo sunt mai mari.

Urasc faptul ca muncesc ca un sclav si ca nu am posibilitatea sami cumpar o vila ci un apartament in credit, pe 30 de ani, sau ca nu imi permit masini si excursii. Dar am renuntat de mult sa dau vina pe hoti, corupti sau politicieni pentru viata mea.

Eu sunt singurul responsabil pentru viata mea pentru ca am mereu posibilitatea sa aleg.

Sigur ca e nedrept ce se intampla, dar atat timp cat nu pot face ceva real pentru a schimba asta, nu am sa ma plang, ci am sa incerc mereu sa ma ridic la suprafata. Nu sta in puterea mea acum sa schimb politica sau conducerea sau sa pedepsesc pe cineva (si asta e un lucru bun, pentru ca daca as putea am fi mult mai putini in aceasta tara frumoasa (de aia nu vorbesc niciodata despre politica, unii zic ca extremismul nu e tocmai legal. Sau moral. Si ei fac legile.)) Fac ce pot la nivelul meu, pentru a schimba lucrurile: nu fur, imi platesc impozitele si respect legile.

Pentru mine, momentul cand incepi sa te plangi ca nu poti trai pentru ca EI sunt corupti este egal cu o infrangere. EI au castigat. (Chiar daca EI nu exista in realitate ... ) Dupa revolutie, nu imediat dar cand inca apele erau tulburi, doi dintre bogatii (afaceristii, politicienii, etc...) orasului meu mic de provincie (care practic si-au impartit orasul in doua) discutau intre ei, spunand "Astia tre sa faca ceva, sa mareasca salariile, sa le dea bani la oameni, ca altfel se rascoala lumea, si ne ia tot ce avem inapoi."(citatul e aproximativ dar cat se poate de real).

Zi de zi la semafor stau langa mine masini de zecidemii de euro, iau eu sunt cu dacia mea prapadita. In oricare din masinile astea poate fi un corupt care a cumparat-o furand din impozite dar poate fi si un tanar de 25 de ani care a inventat apa plata cu lamaie, si a vandut-o cinstit. Eu aleg sa cred mereu a doua varianta, pentru ca imi pot dori sa ajung ca el, in timp ce in primul caz nu am nici o speranta. Nu ma uit la televizor, pentru ca ma scarbeste circul pe care l-am vazut acolo in ultimul timp.

Nu sunt nici pe departe un resemnat, daca e cineva pregatit sa ma acuze. Am auzit de multe ori ca de aia "astia" fac ce vor ei in tara asta pentru ca pe "noi" nu ne intereseaza. Ok, probabil asta e foarte adevarat, dar eu vreau sa lupt acolo unde stiu ca pot castiga. Nu are rost sa ma transform intr-un blazat care e sigur ca nu poate schimba nimic in sistem, vreau sa raman cu puterea de a alege ce fac cu viata mea, indiferent ce se intampla. Demult, inainte de a da "bac"-ul am citit intr-o brosura care prezenta programa examenului niste "sfaturi practice" pe care nu le-am uitat ... si a fost probabil prima "literatura" motivationala pe care am citit-o vreodata. Articolul respectiv spunea ca nu e bine, cand te pregatesti pentru examen, sa te gandesti la numarul de candidati pe un loc, sau la nivelul de pregatire al celorlalti elevi, pentru ca nu le poti influenta, ci sa te concentrezi pe pregatirea ta, pentru ca acolo poti schimba ceva.

Ei si Noi sunt niste notiuni prea vagi ca sa aiba vre-o valoare practica, si eu aleg sa fiu practic, desi imi place la nebunie sa filozofez. Nu stiu cine a facut revolutia din 89, si pentru ce, dar un lucru e sigur, ca toti s-au luptat sa scape de un sistem in care se lua de la fiecare dupa puteri si se dadea la toti, dupa nevoi. Oamenii care s-au luptat pentru asta au fost cei care vroiau si puteau mai mult de atat. Ei sunt cei care acum ne privesc din masinile de zecidemii de euro. Oamenii ambitiosi, care au muncit, care au vrut, care s-au luptat pentru ceea ce au acum. Ei sunt cei care "pun la treaba" masele, pentru ca POT si pentru ca VOR. Cei bogati nu asteapta niciodata sa le dea cineva, isi iau singuri. Nu asteapta sa le faca cineva, isi fac singuri. Nu le e rusine sa se bata cu pumnul in piept, nu le e rusine sa iasa in fata. Bineinteles ca exista printre ei si hoti, si mincinosi, si corupti, dar astfel de specimene se gasesc peste tot.

Nimeni nu te obliga sa fii sclav, dar trebuie sa vrei si sa muncesti ca sa ti depasesti conditia. Daca stai si arati cu degetul pe ceilalti si ii faci hoti, ei ridica din umeri si trec mai departe, dar tu ramai sarac in continuare. Daca ar fi sa-i raspund celui cu articolul de la care am pornit, i-as spune: Da, ai dreptate, e plin de corupti si de nesimtiti. Hai sa facem in asa fel incat sa nu mai avem niciodata de a face cu ei, pentru ca noi doi, acum, nu avem puterea sa-i schimbam. Hai sa castigam atat de multi bani incat sa facem donatii cui vrem noi, ca sa nu platim impozite din care sa face ce vor ei. Hai sa facem ce vrem noi cu banii si cu timpul si cu viata noastra, nu ce vor ei.

Ce voiam sa spun este ca nedreptatea, nenorocul, hotii si coruptii, sau altii mult mai norocosi decat noi - vor fi tot timpul. Eu unul nu vreau sa muncesc pe santier si sa am casa asigurata de partid. Vreau sa incerc si sa risc, sa-mi deschid o cafenea cu narghilele si sa dau faliment sau sa dau lovitura, sa fac economii si sa fiu asigurat decat sa traiesc linistit pentru ca exista intotdeauna ajutor social. Sa caut si sa gasesc intotdeauna un mod de a-i evita pe cei pe care nu vreau sa-i intalnesc sau sa fiu mai puternic decat ei.

La urma urmei, de ce nu, vreau sa fiu bogat, nu sa explic de ce nu reusesc.

Sa nu ai incredere in prieteni

(in continuarea comentariului meu de la articolul scris de Andrei)

Chiar daca imi doresc sa fiu intotdeauna puternic, chiar daca as vrea sa stiu tot timpul care e varianta corecta, ce trebuie sa fac si cum sa aleg, nu-mi reuseste intotdeauna. Chiar daca as vrea sa nu ma sprijine nimeni cu bani sau cu sfaturi, uneori nu pot merge mai departe fara ajutor.

Si ajutorul il caut la prietenii mei. Daca e vorba de ce masina vreau sa imi cumpar sau de servicul din care vreau sau nu sa demisionez, uneori mintea mea nu imi ajunge, simt nevoia unui ajutor din afara. Vreau sa stiu daca am dreptate, vreau sa stiu daca fac ceea ce trebuie. Imi pierd increderea in mine si atunci caut ajutor in afara.

Numai ca prietenii mei ( si ai tai, daca stai sa te gandesti bine) ma sfatuiesc numai de rau.

Cand am terminat facultatea si ceva imi spunea ca nu sunt facut pentru un "servici", prietenii mei mi-au spus ca si ei au crezut la fel, la inceput, dar apoi si-au dat seama ca nu e chiar asa de rau. Cand le-am spus ca as vrea sa fac o afacere, sa pornesc ceva pe cont propriu, mi-au raspuns ca n-o sa mearga, ca ideea nu e buna, ca e nevoie de prea multi bani, ca o sa pierd, ca pierd timpul, ca in felul asta nu o sa fac nimic serios niciodata. Cand mi-am facut o afacere, prietenii m-au privit cu neincredere, pentru ca erau mai mult ca siguri ca n-o sa mearga. Cand a mers, mi-au spus ca e usor sa faci ceva cu bani "de acasa" dar ca pe termen lung nu e chiar asa de simplu. Cand nu a mers, mi-au spus linistiti ca ei stiau de la inceput ca nu e o idee buna.

Prietenii mei mi-au spus ca o afacere nu e sigura, pe cand serviciul lor da. Prietenii mi-au spus ca serviciul nu mai e bun si ca trebuie sa incepem o afacere, prietenii mi-au spus ca nu putem incepe o afacere si nici nu mai putem sta degeaba - trebuie sa ne gasim un servici. Prietenii m-au chemat in Bucuresti ca sa nu imi irosesc timpul in orasul meu prafuit, din provincie; prietenii imi spun ce bine se simt de cand s-au intors in orasul meu prafuit de provincie, Bucurestiul era deja prea mult.

Prietenii mei ma sfatuiesc sa 'traiesc' acum cat sunt tanar. Sa-mi cumpar cumpar de toate in credit, acum cand am ocazia. Prietenii ma compatimesc pentru ca am salar mic, prietenii ma inteleg si imi spun ca asa a fost si pentru ei la inceput. Prietenii ma sfatuiesc sa imi caut un 'servici mai bun' unde sa muncesc mai putin si sa castig mai mult. Prietenii ma sfatuiesc sa-mi cumpar o masina puternica pentru ca trebuie sa merg repede; sa-mi cumnpar o masina sigura, pentru ca trebuie sa fiu in siguranta. Prietenii imi spun sa-mi cunmpar o masina scumpa, ca sa nu-mi para rau mai tarziu; sa-mi cumpar o masina ieftina, ca sa pot suporta ratele.

Prietenii mei ma sfatuiesc sa-mi gasesc un servici inainte sa-mi dau demisia. Prietenii mei ma sfatuiesc sa mai am rabdare, sa nu iau hotarari la nervi, la urma urmei de ce ma consum atat? Exagerez, ca de obicei, cand spun ca nu-mi place as fiu calcat in picioare. Umilinta e ceva la ordinea zilei, la un servici, sa incerc sa ma obisnuiesc cu asta. Si cu prostii, am sa am mereu ocazia sa fiu langa ei. Prietenii mei ma privesc cu compatimire, lasa, peste ceva timp am sa am si eu salariul pe care il au ei, sau se ofera sa imi gaseasca servicii mai bun daca eu nu sunt hotarat sa caut.

Prietenii mei nu inteleg ce vreau eu de la viata sau de ce ii tot bat la cap cu prostiile mele despre antreprenoriat sau afaceri. Afacerile le fac cei cu bani, eu nu am sanse, ei tot imi spun chestia asta dar eu sunt (asa cum am fost dintotdeauana) un incapatanat care nu vreau sa inteleg asta. Eu sunt (asa cum am fost dintotdeauna) putin nebun, acum sunt unul din cei "care au blog", numai gura de mine.

Prietenii mei ma ajuta. Ma imprumuta cu bani, daca si cand am nevoie. Ma sfatuiesc, intotdeauna de bine. Ma compatimesc atunci cand ma plang, si sunt mereu de acord cu mine. Viata e grea, si nu avem sanse la mai mult. Ce filme ai mai vazut saptamana asta?


Eu nu ma simt un ratat. Stiu ca exista aceasta posibilitate, asa cum exista un infinit de alte posibilitati. Mi-e frica de asta, dar stiu ca sunt singurul care determina ceea ce se va intampla cu mine.

Am nevoie de ajutor de la prieteni, dar in cele mai multe cazuri, cel mai bun ajutor ar fi o palma in momentul in care incep sa ma lamentez.

Tonuri de gri

(primavara 2005?)


Silueta greoaie intinsa pe fundalul cenusiu. Doua nuante de gri. Membrele diforme si despartite de trup. Silueta fara cap, din care punctele cenusii rup rand pe rand fragmente lipsite de importanta.

Labirintul de sticla care se intinde luminos pana departe. Peste care te ridici tot mai sus si in care te vezi pierdut. Si nu simti nevoia sa te strigi de acolo de sus, tot mai sus, sa-ti spui care e drumul cel bun. Si drumul cel bun il vezi, tot mai jos, dar nu-l intelegi. Stii doar la un capat silueta care se pierde tot mai mult in tonuri de gri.

Si cazi. De prea sus.

Femeia frumoasa, cu parul negru si moale, cu ochi negri mari si mirati. Atat de tarziu? Ma tine de gat si mirosul prea dulce al obrazului nu e al ei. Poza e stearsa, in tonuri de gri si ochii prea negri.

De ce noaptea? Pentru ca noaptea se intampla toate. Si noaptea si somnul sunt tradatori.