Nu inca

Ma evaluati. Ma comparati. Ma mutati dintr-o categorie in alta. Imi cititi gandurile si imi descoperiti cele-mai-bine-ascunse minciuni. Cele-mai-bine-ascunse secrete. Ma conduceti in discutii, aflati, stiti. Ma cunoasteti.

Ma evaluati dupa ce-stiti-ca-trebuie, si ma comparati cu pe-cine-ati-cunoscut. Putem inventa multe categorii. Gandurile-mi sunt bine ascunse, iar minciunile sunt inramate pe perete. Secretele sunt doar ale mele, greu de purtat. Dureros. La discutii sa fiti atenti - eu sunt, intotdeauna. Ma cunoasteti?

N-a fost niciodata simplu, cu mine. Si intotdeauna ati obtinut doar ce v-ati dorit. Cu mine n-a functionat niciodata comparatia cu pe-cine-ati-cunoscut. Poate dupa.

Va privesc, va admir ca ati reusit sa obtineti ce v-ati dorit, ma bucur ca sunteti fericiti. Si stiu ca nu va pasa.

EU nu plec nicaieri, totusi. Nu inca.

Cand ma uit la stele

Iti impleteai parul, atenta. M-ai vazut, mi-ai zambit scurt, in oglinda. 


Ai venit sa-ti iei lucrurile?

N-am reusit sa te mint, niciodata. N-as fi reusit sa te mint nici atunci. Imi venea sa rad, ti-am zambit, mi-ai zambit inapoi, si ai ridicat din spranceana.

Deci?
Trebuie? 
Nu, nu neaparat. 

De la fereastra ta se vede orasul, pana departe, agitat si zgomotos. In mine e liniste. Imi aprind a doua tigara, imi place la tine, aici a fost mereu liniste.

Deci nu ne mai lasam impreuna de fumat, sa inteleg. 
Eu ti-am zis ca n-o sa ma las niciodata. 
Am avut vreo sansa, macar? 

Nu stiu ce sa raspund. Nu, cred ca n-ai avut.

N-am avut, stiu. Am stiut de la inceput. 
Si..
Esti altfel, stii? 
Sunt acelasi. 
Nu, e alta privire. Nu ti-am vazut-o niciodata, privirea asta. Ai renuntat.

Sa renunt? Nu pot sa renunt. Nu stiu ce sa-ti spun. Vreau sa vorbesti tu.

Si, se termina asa? 

Little piece

Parca am mai zis aici pe blog ca libertatea da dependenta. Nu?

Duminica noapte

Da, fara prea multa conversatie.

In singuratatea pe care mi-o caut, langa tine, fumand, amandoi, in liniste. Cu pescarusi, chiar daca nu suntem la mare.

Sa ma gandesc, macar pentru un moment, ca n-as vrea sa fiu nicaieri altundeva.

Deepsky - Ghost

Dor de duca (Te rog, te roog...)

Miau?!

Ma intrebam daca "Miau, miau" inseamna ceva. Sunt sigur ca imi spune ceva, si eu nu inteleg decat "Miau, miau" - din ceea ce pentru el sunt probabil fraze complicate, explicatii sau rugaminti disperate.

De celalata parte, el probabil se intreaba ce s-o fi ascunzand in spatele straniilor sunete pe care ni le aruncam unii altora. Din care nu inteleg decat "Miau, miau".

A, si intrebarea bonus. Ce se intampla cu noi, cand pisica e deprimata?

Doar o ridicare din umeri

Imi spui numai rautati, te enervez si ma enervezi; imi spui lucruri frumoase, dar nu le credem nici unul; nu imi mai spui nimic, dintr-o data, si e ca si cum nu mi-ai fi zis niciodata nimic.

Stiu ce vreau, am spus-o deja. Sa se opreasca tot, sa ma astepte pe mine, sa-mi treaca, si sa porneasca tot, cand am sa pot porni si eu, inapoi.

Nu vreau nimic. N-are sens. As fi vrut sa nu existe starea asta, nu-i inteleg rostul.

But i'm not...

Cum trece timpul, asa?

(Cum canta aceeasi melodie de doua ori, la rand, intr-un playlist random?)

Pentru un cerc restrans

Uneori ma trezesc asa. Si fara sentimentul ala tampit ca "am compromis misiunea". ;)





Stiu, sunt defect.

M-am intors

Cand mi se face dor, ma uit la fotografia veche, aproape stearsa, singura pe care o am cu tine. Nu mi-e dor de tine, mi-e dor de zilele alea nebune, de minciunile pe care le spuneam ca sa fim impreuna. De copilariile tale, de "e totul in capul tau". De senzatia ca nu conteaza nimic. 

Ma imbolnavea caldura, am renuntat sa ma mai ascund. M-am intors singur, cu autobuzul aglomerat, mahmur, mirosind a transpiratie, naclait de praf. Voiam doar sa dorm, sa fie liniste, sa fiu singur. Sa ma stangi iar in brate.

I-am aratat hartia lucioasa, cu numele si adresa mea scrise pe spate, am intrebat-o ce sa fac. Plangea, mi-a zis sa fac ce simt. Am plecat.

Cate ore au trecut? Te astept, si nu vii, masor timpul in amorteala, in degete de whiskey, in tigari fumate singure in scrumiera. Pisica tresare in somn, cu urechile ciulite, nu, n-a venit inca. O sa vina. Ii povestesc incet, tot ce stiu despre tine, casca, din timp in timp, si adoarme linistita, inapoi. As dormi si eu, dar vreau sa  te vad, sa-ti vad zambetul cand ai sa apari.

Calm, mi-e frica sa te visez din nou. Mi-e frica de ce iti zic si de ce stiu ca ai sa-mi zici inapoi.
- Te-ai intors. 

- Da. Credeai ca am disparut?

- Te-am asteptat. 

- Mi-era dor.

Se insereaza. Povestea n-am terminat-o, pisica a plecat, o povestesc singur. Te-ai oprit, rezemata de usa, nu iti vad zambetul, in intuneric. Te-am iubit. Mi-e dor de tine si acum. M-ai iubit si tu, am simtit-o in bratele tale. Doar ca el era mai important. Nu te-ai putut dezlipi niciodata, de el, nu m-ai ascultat niciodata pana la capat. N-ai avut curaj sa mi-o spui, inapoi.

- Te-ai intors.
- Da. Credeai ca am disparut?
- Te-am asteptat.
- Mi-era dor.
- Si mie.
- Te iubesc.
- Nu mai spune prostii.

Ti-am zis ca am sa developez filmul ala doar cand n-o sa-mi mai fie dor de tine, si m-am tinut de cuvant.

Cuminte

Nevoile lor sunt mereu importante. Trebuie sa fie mereu multumiti, sa fie confortabili, sa te accepte. Pentru ca nevoile tale sunt mai importante.

Empatizezi, stii cand sunt suparati sau veseli, le dai mereu ce vor. Fac parte din marea schema a lucrurilor, si fara ei nu se poate. Pioni insufletiti, au mereu probleme majore, care le intuneca ziua. Nu poti fi in ambele tabere, esti vesel cu unii, trist cu ceilalti. Eviti sa ii contrazici, e o problema de imagine. Ii confrunti, uneori e necesar, dar o faci cu zambetul ascuns in spatele nervozitatii exagerate. Te certi, iti calculezi, zambesti, te alinti. Esti mereu in centrul atentiei, fiecare extrage ce vrea. Te ascunzi linistit, inramat pe perete.

Sunt minciuni pentru fiecare in parte. Ai invatat sa le eviti dezamagirile, nu ii ai niciodata pe toti langa tine. E multa munca in spate, ai uitat-o deja. Esti pe sub pielea lor, cu furnicaturi sau fara, din primele momente. Te admira sau ii intimidezi, dar nu se mai pot desparti. Vrei sa te prinda, sa te citeasca, nu dai nici un pas inapoi, nu reusesc niciodata. E prea dureros, pentru ei. N-ai inteles niciodata de ce isi fac rau, singuri, protestezi vehement, dar zambetul iti aduce mereu aminte ca asta lucreaza pentru tine.

Nu exista reguli, ele se aseaza mereu pentru tine. Ai fost de multe ori "aproape" sa fii pedepsit, n-ai simtit niciodata vina. Esti cuminte. A fost "forta imprejurarilor". Te inteleg. A fost mai puternic decat tine. N-ai putut rezista. Cum te-ai fi putut abtine? N-ai putut, e de inteles, esti doar om. Viciat, esti plin de vina si remuscari, pentru ca ai citit despre asta, ai invatat ce inseamna. Nu le intelegi in ceilalti, totusi. De ce sa suferi, pentru asa ceva.

Si frica, da. Ai invatat pe parcurs sa-ti fie frica.

Stiu toti ca esti nebun. Dar "asa esti", si esti nevinovat. Si esti al lor, deja, nu mai pot renunta. Pana la urma suntem toti defecti, nu? Stricati. Tu esti unul din ei, doar un alt nebun obsedat de control, cu reactiile tale de neinteles, cu iresponsabilitatea si glumele tale deplasate. Cu micile tale manii, atat de dragalase, cu zambetul inocent, si cu planurile tale. Pentru ca ele sunt mereu cele mai importante. Nevoile tale.

Stam de vorba, si te admir, uneori. Esti, mai mereu, cine as vrea sa fiu. Un nebun usor de iubit.

Elephant in the room

derelict

Oh la la la

Am gasit-o. Caut melodia asta de 2 ani. Isi mai aduce cineva aminte de ea? Cine erati, in '97?

Nu stiu

N-am mai ascultat de mult Zeppelin. De acasa.

Acum nu stiu ce sa ascult. Bring it on home? What is and what should never be? Ramble on?

Mai bine renunt, imi suna in minte doar "i've been this way ten years to the day".

Si am ramas singuri - 2

(Si am ramas singuri)

Te-am mintit. Nu e prima oara. Da, a fost lung, si banal, si nu s-a terminat niciodata.

Mi-e frica. Te uiti in ochii mei, intrebatoare, si mi-e frica. Nu stiu ce ma intrebi. Poate e totul in capul meu. Poate ma flatez singur, nu ma mai vrei, nu mai stii cine sunt. Eu unul nu stiu cine esti, tu, acum. Nu stiu daca ma minti, daca te joci cu mine, sau daca intrebarea din ochii tai e ceea ce cred si sper.

Nu m-ai adus tu aici, eu am vrut. Am vrut sa te am, atunci, te vreau si acum.

Nu ne-am mai intalnit niciodata singuri, de atunci. Atunci erai furioasa. Si mi-ai zis ca te doare, si ca nu intelegi. Ca esti dezamagita, si ai crezut ca eu n-am sa fiu asa. Nu sunt. Sunt prea multe de explicat.

Mai devreme, cand fumam impreuna pe balcon, nu m-am putut opri sa nu ma gandesc, cum ar fi. Te-ai uitat, zambind, si m-ai intrebat daca imi place. Da, imi place, esti tu?

- De ce? Nu sunt eu?
- Nu stiu. Nu mai stiu cine esti, tu. A trecut prea mult timp.
- Crezi?
- Nu?
- Nu stiu. Pentru mine nu.

Ultima oara cand aratai asa, erai cu el. Te-am atins atunci pe mana, pe gat, te-am mangaiat pe sani, mi-ai zis "nu asa, nu acum". Eram ametiti, amandoi, iti aduci aminte, ceva? El n-a vazut, ea da, si s-a suparat. N-a crezut niciodata, totusi, ca ar fi ceva intre noi.

- Imi placea mai mult, mai devreme.
- Ce, fusta?

Zambesti. Stiu sa joc, jocul asta. Asta facem?

- Nu, zambetul.
- Ce facem?
- Nu stiu, tu sa-mi zici. Tu mi-ai zis sa raman.

Te-am crezut un copil, atunci, si nu erai.

- Mai vrei ceva de baut?
- Nu stiu. N-ar trebui.
- Sa vorbim?
- Sa vorbim!

Razi. Nu, nu vreau sa vorbim, vreau sa te sarut. Cati ani au trecut?

- Zi-mi despre tine. Ce faci? Ea ce face?
- Despre asta vrei sa vorbim?
- Tu despre ce vrei sa vorbim?
- Mie imi placea fusta.
- Vrei sa ma schimb inapoi?

E gresit, si o stiu. E atat de gresit, si ma simt atat de bine. Atat de gresit, in atat de multe feluri. Prea tarziu ca sa ma mai opresc, totusi. Da, vreau. Si sa-ti desfaci parul, inapoi, sa fii cum erai mai devreme, cu ei.

Nu-i condamn. Nu se gandesc, e prea evident. As fi vrut sa ma intrebe, macar unul din ei. Sa arunce cineva o remarca nevinovata, sa ne intrebe in gluma, macar. Nu-i mai cunosc, pe nici unul. Suntem prieteni, dar nici unul nu ma cunoaste, asa. Si cine ma cunoaste, nu a fost aici, n-as fi riscat niciodata asa. Prea greu de explicat. Coniacul imi strange stomacul, prea mult, si-mi simt gatul uscat. Poate am baut prea mult, poate e doar o greseala stupida. In balconul tau miroase a fum, stiu ca n-ai suportat niciodata asta. Stiu atat de multe despre tine. Stiam.

Iti simt respiratia pe gat, si sanii tari, lipiti de spatele meu. Nu mai stiu cum miroseai atunci, nu stiu nici numele parfumului. Imi amintesc cum m-am simtit cand te-am vazut goala si nu te puteam atinge.

- Esti suparata?
- Pe tine?

Am aruncat tigara, stiu ce trebuie sa fac mai departe. M-ai lipit de balustrada rece a balconului, nu vreau sa ma trezesc, nu pot. Pielea fina, fiecare centimetru din tine. Esti goala, in fusta, si nu ti-am simtit niciodata gustul, pana acum. Sa nu incerci sa ma saruti.

E filmul in reluare, la tv. Nu l-am vazut, niciodata. Nici nu cred ca am sa mai incerc, de acum. Intinsa in pat, rezemata de perete, cu parul amestecat in perna, ti-e somn.

- Zi-mi, despre ce vrei sa vorbim.
Nu stiu.
- Dulce, atat imi amintesc. Asta ai fost pentru mine, dulce. Asta imi amintesc, de atunci. Atat.
- Dulce? Zambesti. Imi place, dulce. Nici eu nu-mi amintesc nimic. Despre ce vorbeam, atunci?

Nu stiu. Ma gandesc doar la seara ce urmeaza, si la momentul cand am sa termin, cu ea muscandu-ma de umar, eu gandindu-ma la tine. Te vreau.

- Esti ...
- Da, sunt suparata pe tine.

Ti-am zis

M-am trezit langa tine, mirosind a iasomie. Cand te-am intrebat, ieri, "ce-i asta?" mi-ai zis "cum, iasomie...". Cu zambetul tau de copil. Am ras neincrezator, gandindu-ma, ca de obicei, ca ma iei peste picior. M-ai invatat, incet, naivitatea ta, si o simt parte din mine, acum.

Nu vreau sa ma misc, nu vreau sa pierd nimic din tine, aici. N-o sa mai fie niciodata la fel, n-o sa ma intorc niciodata. Ai parul ravasit, intre perne, parul pe care am simtit nevoia sa ti-l ating prima data.

N-am crezut ca o sa ajung, aici. Era prea complicat, tu cu el, eu cu ea. Si tu ai fost mereu atat de indiferenta. Inchid ochii si ma gandesc ca nu vreau tigari sau cafea, vreau sa adorm inapoi, si sa ma trezesc din nou, asa. Acum cateva ore cand ti-ai pus perna in cap si ai zis ca sunt nebun, si ai ras, si ai fugit, m-am gandit ca nu vreau sa ma opresc. Ca nu vreau sa ma trezesc gandindu-ma ca a fost doar o greseala. N-ai inteles, si ti-as fi spus, dar mi-a placut prea mult cum m-ai luat in brate.

Esti frumoasa, si stii. Iti simt respiratia, incet, pe piept, si iti miros parul. Iasomie. A fost ca un vis, mai mult decat orice mi-am imaginat aseara, cand te dezbracai incet, cu luminile stinse. Nu mai esti de mult un copil, totusi.

Tigara ma arde pe buze, am gatul uscat, mi-era dor. Miroase a fum, in masina, si o sa-si dea seama, dar nu m-am putut opri. Am coborat geamul la jumatate, afara miroase deja a primavara. Ti-am zis sa nu-ti faci planuri cu mine.

Data viitoare

Te vazusem de cand am intrat. Rochia scurta, albastra, cizmulitele maro. Parul negru, drept, si tigara subtire in mana.

Nu m-am gandit, ne-am asezat in fata ta pentru ca era singura masa libera. Si au inceput. Aceleasi discutii. A fost ultima seara, dintr-o vacanta ratata. O seara pe care am vrut-o eu.

La inceput doar am incercat sa-mi imaginez despre ce vorbiti. De ce zambesti, la ce te gandesti cand te incrunti sau privesti pierduta pachetul de tigari. Prima oara cand te-ai uitat, te-ai uitat prin mine. Ei vorbeau despre bani. O auzeam spunandu-mi aceleasi nimicuri, ma gandeam ca s-a terminat, si ca nu veau sa plec nicaieri. Te-ai uitat prin mine, si am vrut sa te intreb la ce te gandesti.

Irish cofee am baut. Trei.

Te-ai uitat si ai vazut ca ma uit, si n-ai inteles. Ma gandeam ca nu stiu ce sa fac. Ca nu m-am mai simtit asa de mult timp, ca nu vreau sa ma intorc nicaieri. Te-ai uitat din nou, si ti-ai aprins o tigara. Ai ochii negri. La ce te gandesti?

M-am gandit ca mi-ar fi placut sa fumez, din nou, ca sa imi aprind si eu tigara dupa tigara. Mi-ai zambit, si am zambit si eu. Ma intrebam unde am gresit, daca am gresit cu ceva. Cand au trecut atatea zile, si la ce m-am gandit. Cu cine am fost.

I-ai zis prietenei tale de mine, razand. Ea s-a incruntat, tu mi-ai zambit si m-am intrebat ce naiba fac. Te jucai cu parul, si erai la al doilea pahar de vin. Ce sarbatoreati?

M-am gandit ca nu mai are importanta, oricum, a trecut si nu mai conteaza cine e nemultumit. Ea facea planuri langa mine, ei vorbeau de masini. M-am gandit ca pana la urma, eu sunt cel important, nu? Am ridicat ochii din telefon, si te uitai. Ti-am citit intrebarea in privire, si in zambetul ala nehotarat. Si am zis da. Nu stiu cum am zambit. Te-ai ridicat, si m-am intrebat, prosteste, daca sa vin dupa tine. Te-ai uitat, iesind, si am zis ca da. Ca nu mai conteaza, oricum. Nu stiu ce-am zis, cand m-am ridicat.

M-ai atins pe mana, cu unghia. Cu acelasi zambet, nehotarat.

- E prietena ta?

Te-am sarutat, si te-am simtit moale, la mine in brate. M-ai sarutat inapoi. Si din nou. Respiratia ta intretaiata, in umarul meu. Ochii caprui, nu negri, cum credeam. Te-am sarutat din nou, nu stiu a ce miroseai. Cu mana pe piciorul tau, pe dresul negru, ti-am ridicat rochia moale si te-am strans, lipita de mine. Ai gemut, si m-am oprit.

- Cine naiba esti?

Ma tii in brate, si ma intrebi. Nu stiu. Nu vreau sa plec nicaieri.

- Zi!
- Data viitoare.
- Ce data viitoare?
- Data viitoare cand vin acasa.

La ce te gandesti, acum? Ai aflat cine sunt?

Vreti, nu, sa stiti ce mai fac... ?!

Am ajuns...

Dupa o vacanta care a fost (ca de obicei) prea scurta. Si in care, ca niciodata, toata lumea a fost nemultumita de mine. Si eu.

Raman la ce am scris prima oara, acasa. M-am schimbat. Vizibil, pentru mine. Si o sa vedeti si voi. M-a inrait si mai tare, daca mai era nevoie.

Am ajuns dupa un drum incredibil, de 7 ore. Pe care in mod normal il fac in jumatate din timp. Masina asta nu e fun deloc, cand derapezi si la 40 la ora. E un succes, totusi, n-am fost unul din cei 7 pe care i-am vazut in sant, sau in camp. Sau in salvare.

Acum beau ultima sampanie din 2009 (da, stiu, tarziu, nu?) si imi spun ca am sa fiu mai... si am sa fac... si ... .


A, si pentru maine dimineata... the joy.

I'm home. It's over.

Tu. Eu cu mine.

Numa' ca totul i-o iluzie
si ma trezesc fara sa trag vreo concluzie.

Asta e coloana sonora, pentru vacanta de anul asta. Anul trecut a fost IIO-Kiss You. Inchid ochii, si o aud, suprapusa peste melodia de acum. Cred ca asta e pacatul meu cel mai mare, ca nu pot sa uit.

Am avut mereu puterea sa recunosc ca problemele altora sunt mai grave ca ale mele. Nu m-a ajutat cu nimic, asta, pentru ca n-am avut niciodata puterea sa ma intereseze, cu adevarat. Raspunsurile la problemele voastre or sa fie intotdeauna trecute prin mine.

Afara ninge din nou, si sper si eu sa se inzapezeasca tot. Am doua zile de cand nu ies din casa - pe caz de boala - dar mi-e bine. Nu vreau sa merg nicaieri, daca tot nu ma pot ascunde de tine. La radio imi spune mereu ca inima ei nu e un hotel, si ca tragi aer in piept si te indepartezi incet. Vreau sa se inzapezeasca, nu vreau sa pot merge la ski, nici la plimbari prin locuri pe care le stiu prea bine. E prea devreme sa-mi mai pun un pahar de vin, poate n-o sa se inzapezeasca nimic. Tu, o să te duci dracu , Tu bei, tu tragi, tu bagi tu nu le laşi , Tu vii, tu pleci, te-ntorci, Tu nu spui nu. 


Linistea e prea des o iluzie. Si e liniste, intre pisicile care miauna pe doua voci (cel putin), intre agitatia care nu se mai termina, intre vreau, trebuie, si muzica din atatia ani. Vreau sa fiu singur, si nu pricep de ce nu ma lasa nimeni.  

Trebuie sa renunt. Nu sunt confuz. Stiu, cum am stiut de la inceput, ce vreau si ce trebuie. Trebuie sa renunt, sa nu ma lasi sa n-o fac.

Băi cre' c-am pus prea mult (hai mă )
Credeam că pot să duc mai mult (fugi mă)
Puteam să pun pariu că-s viu
Când am căzut şi am spus: sunt varză (ştiu)

Si nu pot ramane singur nici cinci minute. Treceti mereu sa vad ce mai fac, daca inca mai sunt aici. Sunt un musafir, chiar daca asteptat, dar tot in plus, nu?

Planul e bun, acum, nu? Merge. Sa nu ma lasi sa nu renunt.

Şi mă trezesc fără să trag vreo concluzie
E doar în capul nostru
ştiu, şi cunosc filmul ăsta pe de rost
Ca pe Tatăl nostru
Acum hai să tragem linie
Eu nu iau
Hai să ne punem poftă-n cui
Io nu vreau
Hai să vărsăm măcar o lacrimă
Da' io nu beau
Apar deja problemele de parcă ne lipseau

Nu e nici o intrebare, nu vreau raspunsuri, si e din categoria eu cu mine, deci nu mi le dati.

Am mai zis ca e bina acasa?

Intre timp, oricum, am schimbat coloana sonora. Putin ;)

Calling me back home

E sambata, si m-am trezit, ca de obicei, la 7. Sunt obosit, prea obosit. Am adus cu mine, aici, acasa, prea mult din cel de acolo. De dincolo.

Aici totul e imobil, in timp. Langa brad, cu pisicile, aerul e acelasi de acum 20 de ani. Pentru aici, nu conteaza nimic de dincolo. "Acolo" e un vis, o irealitate de care nu reusesc sa ma conving. Ma pierd intre ei, in realitatea calma a lucrurilor care conteaza. E liniste, si sunt putine intrebari. E fum, e zapada pe dealuri, e frig. Cu noduri in gat, doua zile au reusit sa ma schimbe, mai mult decat am crezut ca ar putea-o face, vreodata, ceva.

Nu stiu s-o pun in cuvinte, oricat am incercat. Singuratatea de aici ma arata pe mine, mie, schimbat. Am crezut mereu ca nu mai pot fi niciodata cel de aici, dar in final, asta sunt. Orice s-ar intampla, oricat as lipsi, orice as aduce cu mine, aici sunt eu.

Mi-e frica, mereu, ca nu-mi mai gasesc locul, cand ma intorc. Mi-e frica ca poate, de data asta, n-o sa mai fie asa. Dar e, de fiecare data, la fel. Locul asta sterge tot. Imi asculta povestile, cu privirea pierduta in gol, zambind intelegator, apoi ridica din umeri, si s-a dus, tot. Inghite orice lacrima, si o inghit si eu, cu noduri in gat.

Imi afund mainile in zapada, sa inghet. Si e septembrie, cu soare caldut, si zambesc, si iubesc. E iunie si cumpar trandafiri, e iulie si fumez lucky strike, e august si-l astept pe septembrie. Miroase a brad sau a struguri, a ger sau a ploaie. E totul aici, intr-o clipa de liniste, si nimic n-o sa poata sterge asta, niciodata.

Va vad, pe fiecare, si imi spuneti toti povestea mea din trecut. Am nevoie de voi. Fiecare poveste de dragoste, fiecare frica, lacrima, victorie sau infrangere. Pot sa-mi spun toate secretele aici, nu ma asculta nimeni, e liniste. Ne salutam fara cuvinte, pe furate, asa cum ne sarutam, atunci. Ne privim in ochi, a fost atat de bine, impreuna.

Scriem povesti, impreuna, zambim, si plangem. Eu va am, voi n-o sa ma aveti, niciodata.

Si inca mai vreau

Ma intrebam daca tie iti parea rau. Mi-ai spus ca nu, si nu te-am crezut, nu te-as crede nici acum. Daca simteai ca e o greseala, sau doar "stiai" asta. E o diferenta atat de mare.

Pentru prima oara, cu tine, am inteles ca nu se putea. Ce s-a intamplat mai departe e prea putin important. Pana atunci totul era simplu, pentru ca vroiam - si era suficient.

As fi vrut sa ma uit in ochii tai, atunci, si sa te fac sa intelegi. As fi vrut sa uit toate discutiile, sa o fi luat de la capat. Tu sa nu-mi fi evitat privirea. As fi vrut sa stau, sa putem vorbi ca si cum nimic nu s-a intamplat.

Si n-am putut. Mi-am luat cafeaua, tigarile, si-am iesit. Te-am lasat in urma, lipita de perete, si nu m-ai privit nici macar odata. Nu m-ai ascultat, n-ai vrut sa intelegi. Eu inca vroiam.

Era toamna, ploua, si-am ramas in fata usii, gandindu-ma ca ai sa ma chemi inapoi, si n-ai facut-o. Apoi mi-ai spus ca ai fost sigura ca am sa ma intorc. Si nu m-am intors.

Mi-e dor de tine.

Rahova cu Sebastian, la La Fourmi.

O zi speciala, azi. Am facut ceva ce n-am mai facut de exact acum doi ani. Am mers cu 32'ul, in Rahova.

Splendid, asa cum tineam minte. Nimic schimbat - aceleasi fetze rautacioase, aceleasi parfumuri ieftine si prea tari, aceleasi manele pe telefon, aceleasi injuraturi. Erau doi pusti, la cersit, pe care nu-i stiu. Noua generatie, probabil. Desi... sunt sigur ca in timpul saptamanii fata cu acordeonul si operatia la picior face in continuare la fel de multi bani ca atunci.

Nu imi neg nostalgia. Era frumos, pentru ca ma luptam sa plec de acolo, si traiam fiecare secunda. Acum, ca am plecat, nu m-as mai intoarce, si uneori mi-e suficient sa vorbeasca cineva de 32, sa imi aduc aminte cat de mult uram totul in jurul meu, atunci. Cat de mult m-au schimbat, in rau, cei doi ani petrecuti acolo.

M-am uitat dupa cunoscuti, n-am vazut pe nimeni.

Illusion

Ma simt bine, aici. In ritmul asta nebun, in zgomot, in fum. Momentul meu de liniste. Singur. Nu stiu de ce au unii nevoie de drog, pentru asta. Ii vad miscandu-se in jurul meu, imi imaginez pupilele dilatate si privirile fixe, in spatele ochelarilor negri,  sau  privirile pierdute, de la alcool, "Hai, frate, nu sta!".  Cu miscarile lor mecanice, dansand fiecare pe muzica lui.

Stau, si te vad dansand cu ei, doar pentru mine. Ma simt bine, incetinit de coniac si de fum, cand vad ca imi cauti privirea. Pentru tine am venit, asa cum ai venit si tu pentru mine. Pentru mine ti-ai facut parul asa, pentru mine e parfumul, pentru mine tocurile, si zambetul. In seara asta.

Imi esti interzisa. Si invers.

Ea imi striga in ureche, fara oprire, sa vin, sa fac, sa iau, sa-i dau.  Sunt al ei, anotimpul asta. Asta nu ma face decat sa te vreau si mai mult. Cu privirea ta de fata inocenta, de 17 ani, sau cu cea care ma domina,  de care mi-e frica.

Ma bucur cand  nu putem vorbi. Nu vreau sa-ti mai spun nimic, ti-am zis deja destul. Si invers. Beau, in continuare, si ma gandesc ca poate asa e mai simplu. Si nu e. Te vad langa ei, si nu-mi explic de ce imi zambesti. Suntem din povesti diferite. Povesti in care nu ar trebui sa fie suficient sa te vreau eu.

Te asezi langa mine, fara sa spui nimic, si iti simt parfumul, si ne atingem umerii si genunchii si nu ma pot dezlipi. Si nu ma gandesc decat la asta, le simt privirile si nu ma uit, si-mi vine sa rad. Imi spui ceva, si nu te aud, iti aud doar vocea, si-mi imaginez ca-mi spui ce vreau eu sa aud, si ca ma saruti, pe obraz, si ca pleci inapoi, intre ei. Pentru ca nu e bine.

Privirea aia, si cum iti treci mana prin par. Ochii tai vii, lucrurile pe care le spui, pe care le cred fara sa ma gandesc, mirosul tau, provocarea. Ne jucam, si o sa fim amandoi surprinsi cand se va termina.

E sambata, azi, stiu

Imaginea mea

Zilele astea, lumea are grija de mine. De imaginea mea, adica. O salveaza, o iau in brate, o ridica de jos, ii dau palme, ii sterg praful pe haine si o analizeaza. Compatimire, dezaprobare si dispret. De imaginea mea, pentru ca de mine nu vrea nimeni sa aiba grija.

Voi imi ziceti ca sunt fraier, altii ca sunt crud. Altii imi fac cu ochiul, in timp ce voi clatinati dezaprobator din cap. Altii ma cunosc, si-si vad de-ale lor. Vreti sa-mi construim impreuna imaginea, n-am nimic impotriva. Ar trebui, totusi, sa fiti atenti la povestile voastre. Eu mi-o scriu pe-a mea. Pana atunci, daca vreti, va las imaginea, sa mi-o lustruiti cum vreti voi. Sa corescpunda la standardele voastre. Mi-e drag de voi, totusi, ca incercati ceva. Majoritatea nu inceearca nimic. Nu inseamna nimic, totusi.

Lipsa de reactie a celor care ma cunosc ma face sa-i iubesc si mai mult, imi confirma alegerea, prin faptul ca nu sunt superficiali. Am trecut de atatea ori prin povestile astea impreuna, e ca si cum am bea o cafea buna, dimineata. Imi plac tare mult, cafelele astea. Pentru ele traiesc.

Vreti sa-mi fiti prieteni? E greu, cu mine, suntem un cerc inchis. Ne intalnim rar, vorbim despre chestii neimportante. Ne stim secretele, ne vorbim urat unii pe altii, ne certam de la nimicuri si suntem dusmani de moarte pana la cafeaua de dimineata. Lumea si-a format o imagine gresita despre noi si prietenia noastra. Nu-mi confundati zambetul cu o invitatie, si daca zambesc cand vorbim despre mine, inseamna nu suntem prieteni. Dar stiti asta deja, nu?

Si nu va aratati dezamagiti, cand "descoperiti" ca e un fals. Lustruiti-o in continuare, imaginea, dar renuntati la "dezamagiri". N-o sa ajungeti la mine cu reprosuri, sau sfaturi. Si nici grija voastra, ca nu ma intereseaza ce credeti voi, nu ma impresioneaza.

N-am nevoie de ele, stiu sa ma joc, si castig intotdeauna. Ca si acum, de altfel.

Da, vreau

Vreau sa fie liniste, o secunda de liniste.

Sa nu mai amestec seara coniacul cu vin, doar ca sa cobor sonorul din jurul meu. Vorbim de planuri si jocuri de putere, cand eu incerc sa ma agat de orice.? Cat a trecut de cand am scris aici "inexorabil"?  Cat de amar am zambit, singur, atunci, cand cineva m-a intrebat ce m-a intrebat?

Da, vreau, si nici nu vreau sa ma gandesc la cat de bine e. Crezi ca-mi face placere ca am dreptate, crezi ca-mi face placere ca am stiut ca am sa ajung aici? Si daca imi face, la ce ma ajuta?

Citesc, din nou, si din nou, si sper in continuare ca nu citesc despre mine. Ca nu scriu despre mine. Ar fi mult mai simplu, asa. E un joc, si am mai zis, imi place ca am cu cine juca. Are rost, sa o iau acum de la capat, sa spun ca e complicat si ca asta face parte din joc? Are rost sa mai spun ca anul asta toamna a venit mai tarziu? Ca e prea tarziu sa mai ploua, dar e la fel daca ninge? Si ca vreau, la fel de mult?

Uite, o sa vina clipa de liniste si am sa plec, am sa dispar. Si o sa fie la fel, dupa. Ma crezi, acum, macar?

Competitie

Nu mi-a placut niciodata sa fiu in competitie cu cei de langa mine. Sigur, am simtit o satisfactie nebuna cand am fost mai bun la ceva - la un joc, la o ecuatie, cand am strigat mai tare si am lovit mai dureros... sau doar "mai bun" in ochii cuiva. Nu m-a motivat niciodata, totusi.

Am spus de joc, poate e un exemplu bun. La inceput jucam toti curse de masini. Am fost bun, rareori cel mai bun, totusi. Neavand cel mai bun calculator, la un moment dat eram chiar frustrat, in convingerea mea ca asta e cauza pentru care nu sunt cel mai bun. Am trecut la jocuri de strategie, in care adunam lemn, aur si armate. Am jucat mult, am fost bun, altii m-au prins din urma si m-au intrecut. Trecusem deja la niste chestii mult prea complicate, in care n-am avut competitie printre apropiati - luni de zile m-am jucat cu submarine, asteptand ore intregi momentul in care sa apas trei butoane pentru a scufunda un vapor. Am jucat shootere in care ma depaseau cei care aveau mouse-ul mai greu sau monitorul mai mare, sau jucau mai mult si stiau harta mai bine. Mi-au placut apoi jocurile in care eram lunetist, pentru ca era o chestie de rabdare, si mi-am educat-o sa fiu cel mai bun. Am jucat simulari economice, apoi simulari de bursa online. Nici aici n-am avut cu cine ma bate, ei ramasesera la masini, shootere sau strategie. N-am fost niciodata cel mai bun la nici unul din ele.

Sa zic de muzica? Am ascultat mereu altceva decat ceilalti, atunci. Am inceput - pe la 6 luni, probabil - cu abba si boney-m. Am ascultat in copilarie Led-zeppelin si rolling stones, m-am indragostit prima oara pe beatles, am iubit pe n&d si double d, m-am imbatat cu copilul minune, am dansat pe arabeasca, am incercat sa cant la chitara sau sa beau votca pe diverse "chestii" care erau numite black rock. Am stiut versuri de la linking park, apoi am pierdut nopti intregi in cluburi de house si trance. Mi-au placut la nebunie mixuri ale dj-ilor cunoscuti (din care altii nu aud decat bum bum) si IIO (ascult acum) sau Atb. Am avut casete sau mp3-uri cu muzica clasica, cd-uri cu blues si acum ascult jazz (si iio). N-am stiut insa niciodata pe-de-rost mai mult de zece melodii ale nici unuia dintre ei, cine e cel-mai-tare dj al momentului sau mai multi interpreti ale unui stil, sau care-i diferenta intre trash, speed si black metal. Am fost exclus, frustrat, din discutiile "de specialitate". Sincer, i don't give a rat's ass.   

De ce sa mai zic? De carti, de filme? De facultate, de job-uri? De fete, tigari, bautura, masini?

Am crescut, si am inceput sa ma judec. E frustrant sa fii "cel mai bun" pentru prea putin timp. Mi-am zis de cele mai multe ori ca sunt defect, ca n-o sa fiu niciodata bun la nimic.

Pentru prima oara, azi (si o notez, aici), am reusit sa verbalizez ce m-a miscat inainte pana acum. E prea putin importanta competitia cu cel de langa mine. E importanta, si plina de satisfactii, i'll grant you that. Dar e prea putin importanta, in schema lucrurilor. Putin ma intereseaza cine pleca de langa mine, si unde. E prea putin important daca cel de langa mine castiga dublu facand aceleasi lucruri ca mine (si nu prea se intampla, culmea). E important sa faci bine ce faci acum, sa fii cel mai bun in ceea ce faci, dar o sa te ajute prea putin MAINE, daca nu pleci sa faci altceva. Sigur, e bine sa fii cel mai bun, si cei "de sus" or sa fie multumiti si n-or sa vrea sa te "piarda" niciodata. Esti sigur. Totusi, nici n-or sa te puna sa faci altceva, pentru ca riscul pentru ei e prea mare. Si nici tu n-o sa vrei, riscul pentru tine e prea mare.

Acum trei zile am auzit ca prin ceata cuvintele "barbat mai puternic". Da, vreau sa fiu in competitie cu cineva mai puternic, cu riscul sa stearga cu mine pe jos. Asta m-a miscat pana acum.

Am mai zis-o, nu vreau sa fiu cel mai bun zidar de pe santier, vreau sa fiu inginer, si apoi nu cel mai bun inginer - un directoras, oarecare, si apoi nu cel mai bun director, patronul. Si apoi undeva cu soare, femei frumoase si coniac scump. Si sa vezi atunci frustrare, cand am sa realizez ce bun e mitica la asezat caramizile.    

Yesterday, revisited

Imi vreau sambata inapoi. Sambata, in care sa ma trezesc prea devreme, sa-mi fie lene sa fac curat in casa, in care sa ma alerg cu motanul (ca sa nu fac curat), sa citesc si sa ma culc inapoi, sa fumez si sa beau prea multa sau prea putina cafea. Sa discutam discutiile noastre plictisitoare, sa iesim in locurile noastre "de iesit", sa ..

Ti-o cedez pe asta de azi. Cu durerea de cap, cu haine mirosind stins a parfum si mult a tigara, cu "win or lose, you lose", cu tupeul de-a dreptul uimitor. Cu amanuntele ei cretine, cu After Eight-ul care era singurul dulce pe care-l am in casa.

De ce orice fac, win or lose, i lose? 

Probabil

Ti-ar placea, nu? Sa stii ce cred despre tine, despre noi. Ce vreau, ce mi-ar placea sa se intample. Ce-mi doresc. Ti-ai dat seama, ... nu? - pana acum ar fi trebuit sa-ti dai seama - ca sunt prea las sa-ti spun, deschis.


Ti-ar placea, nu?, sa scriu despre tine. Sa citesti ceva printre randuri. Vorbim atat, fara sa spunem nimic. Poate am scris, deja. Poate e altcineva.

Astept, astepti. Sa vedem ce se mai intampla azi, poate ne lamurim maine.

Sau poate e totul in capul meu.

 

Ganduri, astazi

Pura

M-am trezit dimineata cu un sentiment pur, si profund, de ura. Fara vreo tinta anume. Nu e nemultumire, sau insatisfactie, nu am visat urat (nu-mi amintesc, oricum) si nici nu am vreun motiv concret, pentru asa ceva. Doar ura.

Si e atat de bine.

Imi doresc de mult sa ma simt asa, din nou. Sa ma simt ... eu.

Maine, cred.

Nu stiu cand am mancat ultima oara - dimineata, aseara? Tu nu te opresti din vorbit, ma privesti dezaprobator, cu coniacul si muzica mea, care nu ti-a placut niciodata. Led Zeppelin - Babe I'm gonna leave you.

E a doua zi cand stau singur, in casa mica din lemn. De care mi-e atat de dor. Un miros aparte, intre lemn, ploaie si fum de tigara. Singur, cu cartile de joc pe care le-am cumparat ieri de la ea. Figuri ciudate, dintr-un joc pe care nu-l stiu. I-am zis ca trebuie sa-mi explice, a zis ca nu atunci. N-am aflat niciodata. Mi-e foame, nu stiu cand cam mancat ultima oara. Niciodata nu mi-a placut sa mananc singur.

Printre casete, doar porcarii. Am pus ceva rock din 70, o caseta de-a lui taica-miu. Gladys Knight and the Pips - Midnight Train. Ce nume tampit. In sticla de whiskey a ramas mai putin de jumatate. Mai am. Imi placea tare mult sa beau whiskey, atunci. Mi-am aprins un L&M rosu, ultima din pachet. Mai am un Lucky Strike sus, in bagaj. Ultimele. Afara e soare, si verde. As vrea sa pot ramane acolo. Cred ca mi-a placut din primul moment, sezatia de ameteala dulce, whiskey si L&M rosu. Blondie - Heart of Glass. Yeah, riding high on love's true bluish light. Oare asta spune?

Am iesit pe terasa mica, din lemn, inca umeda de la ploaie. M-am gandit toata ziua la ea, ieri. Mi s-a parut ca zambeste trist, mi-a zambit mie, totusi. Mie? Am inghitit repede restul din pahar, trebuie sa fac ceva. "Iti explic, dar nu acum", asa a zis. In camera e o lumina confuza, de la geamurile murdare si perdelele prea groase. CCR - Fortunate Son. Trebuie sa-mi iau tigarile, sa ma barbieresc, sa ma imbrac, sa mananc ceva. In curte s-a oprit un caine strain, atent la un zgomot pe care nu-l aud. Sa ma barbieresc, sa mananc ceva. Masina nu pot s-o iau, sunt ametit, e cald si miroase a ploaie, vreau sa ma intind in iarba, afara.

Un sfert de ora, atat a durat drumul. Am baut mai mult decat trebuia, vad doar detalii si nu se leaga nimic. M-am asezat pe banca cu o scandura rupta, pe care am stat si ieri. Mi-e cald si ma ustura fata, Lucky Strike e dulceag dupa L&M. Ea e tot acolo, si m-a vazut. N-am curaj. Imi mai aprind o tigara, a patra, n-am nici un motiv sa ma duc iar la ea, n-am ce sa-i spun. Am sa stau aici, sa astept. O sa vina.

A venit. Mi-a zambit la fel, trist.

- Ce faci?
- Te astept.
- De ce?
- Sa-mi explici. Nu asa ai zis?

E incurcata, si eu sunt.

- E complicat, sa stii. Si nici eu nu stiu prea bine. Nu credeam ca ai sa vrei sa stii.
- Vreau.
- Esti de mult aici?
- De cinci zile.
- Ieri te-am vazut prima oara.
- Si eu.

Ochi vezi, zambet trist.

- Nu pot sa stau.
- Nu te pot obliga.
- Zece minute.
- Cine era baiatul cu care vorbeai ieri?
- L-am cunoscut aici. E brazilian.
- Brazilian?
- Brazilian. A zis ca vrea sa ma ia cu el.
- Si te duci?

Nu rade. Are parul drept, castaniu deschis. Mica de statura, ochi vezi, zambet trist, usor amuzat.

- Nu ma duc. E mincinos.
- Toti suntem.
- Stiu.

S-a oprit un copil, si se uita la noi.

- Iti plac copii? Se uita la mine. Ochi verzi, par drept, zambet trist. Iti plac?
- Nu, nu-mi plac.
- De ce?
- Nu stiu, fac galagie.
- Da, dar uite, sunt atat de frumosi. Esti rau.

El se uita la noi, razand. El sau ea, nu i-am deosebit niciodata, la varsta asta. Cu mersul lor nesigur, si zambetul inocent.

- Nu sunt rau, nu-mi plac.

Are 23 de ani. E studenta la medicina. Are un prieten. Il iubeste. Cand se intoarce acasa, se muta impreuna. Nu-i place in discoteca. Nu-i plac masinile. Ii plac pisicile, are un motan pe care il cheama Mia.

- Cum, Mia? Mia e nume de fata.
- Lui ii place.
- Pisicile n-au nume, stii?
- Lui ii place.

E rau, prietenul ei. Are 28 de ani, are o afacere si multi prieteni dubiosi. Ii place sa bea.

- Mirosi a alcool.
- Stiu, am baut ca sa-mi fac curaj, sa vorbesc cu tine.
- Esti prost.
- Stiu.
- De ce vrei sa vorbesti cu mine?

Nu stiu. Are parul moale, pielea fina, nu miroase a nici un parfum. Ma joc cu degetul ei mic, s-a rezemat de umarul meu, nu stiu cum o cheama. Au trecut patru ore.

- De cand esti aici?
- De cinci zile, ti-am spus.
- Cand pleci?
- Maine, cred.

M-a luat in brate, strans, ma doare capul, imi pare rau c-am baut. Am vrut s-o sarut, m-a evitat incet. Mi-am trecut bratul in jurul umerilor ei, si am lasat-o sa planga, fara sa stiu ce sa spun.

- Sunt insarcinata.
- Ce?
- Nu vreau sa pleci.

Dispar

"Ar fi trebuit s-o refuz, cumva si s-o trimit inapoi, dar eram foarte obosit, si mintea nu-mi functiona prea bine. Sunt un om plin de imperfectiuni. Imperfect si supus greselii. Dar invat si sunt hotarat sa nu repet greseala. Si totusi nu sunt putine greselile pe care le-am facut a doua oara. Motivul e foarte simplu, sunt imperfect si prost. De fiecare data ajung sa ma urasc. Ma hotarasc sa numai fac aceeasi greseala a treia oara. Progresez putin cate putin. Foarte incet, dar totusi progresez. "

Dans, dans, dans - Haruki Murakami

That was only yesterday

Astazi a fost prima oara cand m-ai atins. Nu stiu daca mi-ai vazut zambetul, probabil ca da. Eu sper ca l-ai vazut. Ca sa stii ca stiu.

Stiu ca nu se poate, si stiu ca stii si tu, si asta ma face sa te vreau si mai mult, pentru ca stiu ca tu ai sa cedezi prima. Chiar daca eu as avea mai mult de pierdut.

Suna arogant, stiu, dar ai sa ma vrei mai mult decat te vreau eu. Miros a parfumul tau, stii? Si nu degetul pe care mi l-ai atins. Eu. Nu mai stiu ce-am vorbit.

Nu credeam ca mai stiu sa fac ... asta. Si cred ca nu stiu, pentru ca esti altfel, tu. Esti prima care m-a facut sa inteleg ca nu se poate. Nu mai stiu nimic, decat momentul cand am sa-ti simt respiratia dulce, pe buze, si am sa-ti zic nu. Si mirosul tau. Asteptam de mult sa vreau, din nou, asa.

Mor de curiozitate, cui ai sa spui despre mine? Nu poti sa spui. Nici eu.

Am ascultat toata ziua skunk anansie, secretly. O aud si acum.

Simplu

Citesc o carte, care imi place mult. Si n-am cu cine s-o discut (trist, stiu :) ). Si caut "pe net", sa vad ce-au spus altii... Si gasesc oameni ca mine, carora le place, care sunt incantati, care se regasesc, care au nostalgii, care... Si gasesc oameni care vorbesc de imaturitatea autorului, vorbesc de stitlul care abia la urmatorul lui roman s-a cristalizat, vorbesc de imperfectiune, de o poveste ratata, de "creionarea unor personaje imperfecte"... Asta ma face sa fiu "simplu", nu?

Vreau sa aud mai putine intrebari, sa-mi spuna cineva ce trebuie sa fac, si sa nu mai am nevoie sa gandesc. Vreau sa-mi spui de ce nu mai spui nimic, si as vrea sa fiu oriunde atundeva, numai nu aici.

Acum incepe

Cautand prin hartii, "acasa", am gasit asta, scrisa pe un caiet de matematica, langa niste ecuatii pe care nu le mai inteleg. Cred ca de prin 2001.

Asfaltul murdar, ochiul de apa inconjurat de noroi. Praf si soare, raze reflectate deapa murdara. Caldura. Bine. Umbre lungi, diforme. Oprite, se misca. Asfaltul si praful se-ndoaie si cad cu incetinitorul. Rasare un nor, lumina. O fata. Intuneric.
Asfaltul murdar, cioburi de sticla. Multe. Doua. Un fir negru care trece impasibil mai departe, printre ele. Negru? Rosu. S-a oprit in noroi. Lumina e de la cioburi? E cald.
Daca intind mainile, ajung. Dar.. am sa-l pot tine in palme? Ma murdaresc?
Inca putin.
E prea incet. Ar trebui sa ma pot agata de ceva. Macar de nu m-ar durea pieptul asa. Oare am respirat? Pot sa strig?
Oricum nu se schimba nimic. Maine o sa fie la fel. N-am rezolvat nimic cu asta, Poate maine n-o sa fie la fel... si cat o sa dureze? Se uita repede. Pe naiba o sa le para rau. Se bucura, asa o sa le fie mai usor.
Ma doare urechea. La asta nu m-am gandit. Lasa, macar acum am demonstrat ceva. Asta o sa schimbe multe. Si o sa le para rau. O sa se gandeasca ca ar fi trebuit sa se gandeasca mai mult.
In gat. Sau e mai jos? In piept? Mereu acolo am simtit. Nu s-a meritat, nu trebuia sa treaca atat timp ca sa ajung tot aici.
Imi tiuie urechile, si parca e mai rece acum. Si oare m-am lovit la genunhi? E amortit. S-a termniat, o sa fie rapid.
Si am ajuns si aici. Ce-ai sa faci? Poti oricand sa te intorci, si sa pleci. Poti sa faci orice. E destul loc, pentru toata lumea. Credeai ca ai sa fii numai tu? Stiai ca nu ai fost numai tu.
Era mai usor daca nu deschideam geamul. E asa cald, afara.
Biletul l-am lasat pe masa. Oricum n-o sa inteleaga nimic.
Acum incepe.

Atat timp cat ...

"Acasa" e frig, se vad multe stele, miroase a iarna si a fum, si e foarte liniste. Nimic nou, deci.

Imi expira permisul de conducere, am venit sa-l schimb. Au trecut 10 ani.

Politia (evidenta populatiei) e la etajul 3 al unui mall. Da, intre magazine de haine, si terase si fast-fooduri, mergi cu dosarul pentru pasaport sau permis de conducere.

Ultimele zile m-au (m-ai?) facut sa ma simt ... simplu. Si mic, si inexistent. Atat timp cat acum zambesc... (desi o sa-mi fie dor, pentru ca dai dependenta).

E bine aici (si asta cred ca am mai zis).

Daca s-ar putea, ati auzi linistea.

Da, indiferenta e cea mai rea

Uite, dupa atata timp, un post cu adevarat personal.

Duminicile in care ploua, ca acum...

Obisnuiam sa le urasc, duminicile astea, acum nu mai stiu. Beau cafea la geam, in bucatarie, ochi in ochi cu vecina din blocul de peste drum. Ea fumeaza, eu ma gandesc la tine.

Ma doare capul de ieri dimineata. Nu vreau pe nimeni si nimic. N-am mai fost de mult atat de singur, ca zilele astea.

Nu stiu ce-as vrea sa se intample intre noi, nu-mi doresc nimic - si nu se intampla nimic. Iti sunt indiferent, si mi-ar fi placut sa nu fii tu prima cu care sa mi se intample asta. Si nu acum, cand sunt singur.

Vecina si-a mai aprins o tigara. Nu stiu de cand sunt cine sunt acum, duminica, ploaie, chantal chamberland. Imi stiu doar durerea de cap, lumina difuza, muzica in surdina, punctul rosu de peste drum. Ca nu mai stiu nimic de tine, de mult.

M-am (te-am, ne-am) visat intr-o camera model la ikea, fumand, asezati pe o canapea in fata unui televizor stins, atingandu-ne umerii. Eu ma gandeam ca mirosi frumos si nu vroiam sa ne dea afara, tu te despartisei de mine.

La ce te gandesti?

Deranged

Saptamana trecuta, un om a carui parere o respect - prin acceptarea evidentei ca el e acolo unde vreau eu sa ajung - ma invata ca intr-o confruntare intri doar daca esti pregatit sa o inchei prin a-l lasa pe advesar fara aer, intr-o balta de sange. (plastic, nu?) Si sunt de acord.

Nu tipi si strigi fara sa fii pregatit sa lovesti. Nu injuri si jignesti cu rezerve, pentru ca asta te reduce la a fi un frustrat. Te reduce la a fi vecina de la parter, care petrece toata ziua la geam si tipa la copii din cartier. Sau la un 'nene' care trece si ridica stergatoarele la masina, pentru ca 'asta nu e loc de parcare, domnule!'.

Sigur, poti sa te reduci la a fi pasiv-agresiv. Vezi, eu sunt puternic, te atentionez prin aluzii, iti mai aduc aminte cine e 'seful', te mai vorbesc de rau in stanga si'n dreapta... nu merita, ma, asta, sa-i fac nimic, ce sa-i fac... daca-mi pun mintea cu el.. etc. Si poti, crestineste, sa-l ierti. Il ierti, ca nu stie ce face. Asta da, superioritate. Tu stii mai bine. Cu fiecare adversar pe care il ierti - te dezvolti si te autodepasesti. Esti satisfacut.

Noi, ceilalti, iti spunem narcisic. (Mai mult sau mai putin patologic.) Iti intelegem auto-suficienta, ti-o compatimim, o punem pe seama traumelor din copilarie.

Eu unul, daca ne intalnim, prefer sa te las intr-o balta de sange, cu god-complex-ul tau, cu tot.

Trece totul prea repede

Duminica dimineata, la Plus, cineva m-a invatat cum sa iau un carucior fara moneda. Cand am ajuns acasa, un vecin facea gratar pe balcon, gratarul fiind suspendat in afara balconului, pe un cadru de metal. La etajul patru.

Am vazut doua comedii romantice, una dupa alta, si mi-am adus aminte de facultate, cand asta faceam toata ziua. Si mi-a venit, ca si atunci, sa plang.

O fata frumoasa, dintr-o masina mare si neagra, a intors capul dupa mine si mi-a zambit.

Am doua noi melodii preferate, Judas Priest - A touch of evil si Will.I.Am - Heartbreaker.

Visele, incapatanarea si egoismul sunt singurele care ma duc inainte.

Mi-e bine.

There's still something missing.

Mutarea ta

Stiu ca vrei. Imi place ca-ti place si tie la fel de mult sa vorbim doua ore despre nimic, imi place ca nu-ti feresti privirea, imi place ca am cu cine ma juca. Stiu ca e gresit, nu ma pot abtine. Imi place cum zambesti cand ma uit la inelul tau, sau in ochii tai cand te joci cu parul. Imi place ca te apropii pana iti simt mirosul pielii ca sa ne uitam impreuna la o poza pe telefon, si imi place ca ramai asa pana cedez eu. Stiu ca e complicat pentru tine, in "cercul" tau, stiu ca e complicat pentru ca ele imi sunt mai apropiate. Stiu ca esti mai mare ca ele, stiu ca ele sunt rele, stiu de aparentele care sunt atat de importante, stiu ca asta face parte din joc.

Si stiu ca vrei.

Farmacie

Motanul a reusit sa ma zgarie exact sub ochi. Destul de urat.

Ochi-albastri de la farmacie a zis sa iau aia si aia, dar sa nu pun nici un plasture. Sa zica colegii ca m-a zgariat sotia. Hi-hi. ;)

Oare sotiile din ziua de azi isi mai zgarie sotii?

Doua zile

N-as fi crezut niciodata ca o iesire de doua zile poate conta ca un concediu de doua saptamani.



Plus ca Bucurestiul pare tare ... prafuit... cand vii din Brasov.



A, si sa nu-l uit pe (pana acum i-am zis Franz, nu sunt inca decis)... Nu-i asa ca-i simpatic?

I can't help this longing

Te uiti fix, cand la mine, cand la ceva necunoscut, pe asfaltul murdar. Eu, la fel.

In spate se aude, departe, sunetul trenului care tocmai a plecat. Mi-au placut intotdeauna garile, cu peroane pustii si miros de catran. Cu sentimentul ala gol, al singuratatii, dupa ce pleaca un tren. Si oamenii, in confuzia lor, coborati intr-o gara straina, cu privirile agatate de cineva care ii asteapta.

Ea plange. Te uiti intrebatoare, la mine, si te asezi mai bine, cu labutele stranse sub tine.

Plange fara nici un cuvant, si n-am nici eu ce sa-i spun. Mi-e dor de ea, de zambete, de libertatea pe care am simtit-o odata, intins langa ea in iarba. Mi-e dor de discutiile care nu se terminau niciodata, discutii despre nimic, despre noi. De racoarea din apartamentul ei mic, de mirosul ei dulce, de cafea, de oglinda mare in care se privea dimineata. De mainile reci, de respiratia intretaiata, de caldura din imbratisarea ei, de noi.

Ai fugit, speriata de un sunet pe care l-ai auzit doar tu. E frig, s-a terminat toamna mea.

Confort me / I can't hold it all in / If you won't let me

messenger

ea

esti suparat pe mine?

eu

maxim

ea

de ce?

eu

nu stiu, gasim noi ceva

ea

hmmm...nu este corect

ea

ea

eu te admir atat de mult si tu....

eu

ma admiri?

ea

da...

ea

esti foarte inteligent

ea

arati bine

ea

te pricepi sa faci multe chestii

ea

mai vrei?

eu

mai puteai si tu sa mai pui macar una, doua

eu

dar hai

eu

merge

eu

zi, ce vrei ?

ea

ehhhh

ea

nu vreau nimic

ea

dar credeam ca esti suparat pe mine

eu

hm. ar trebui sa fiu? e ceva ce nu stiu?

ea

nu...dar te porti...rece

eu

pot sa trimit discutia asta la prieteni?

ea

nuuuuuuuuu

eu

ca sa par si eu interesant?

Calm

Azi am pierdut masina. Mai exact, am uitat unde am parcat-o.

M-am dus la locul unde credeam ca am parcat-o, si n-am gasit nici masina, nici locul. Nu m-am speriat ca mi-au furat-o sau ridicat-o, pentru ca mi-era clar ca nu sunt pe strada care trebuie. Dar unde...

Si am umblat, straduta dupa straduta, incercand sa-mi aduc aminte ... ceva ... orice. Si am gasit-o, pana la urma, cred ca la a patra incercare (strada, adica). Daca n-ar fi trist, ar fi comic.

Sunt case frumoase, in zona Victoriei. Pacat ca m-am plimbat singur.

Sa-mi spui, dimineata

Coniacul amarui imi arde buzele, ochii ma ustura de la fumul gros de tigara. Sunt obosit, e tarziu, si muzica e prea tare.

Esti in capatul celalalt al camerei, vorbiti. Ce vorbiti? Iti atingi incet lobul urechii, stiu sigur ca nu esti atenta. Te gandesti la mine? Mi-ar placea sa stiu daca te gandesti seara la mine, cand esti cu el.

Ea imi povesteste de logodnicul ei, profesor la Braila. N-am inteles niciodata, ii face placere ca il inseala si imi povesteste ce vorbesc la telefon, sau e doar remuscarea, defulata in povestirile dezlanate. Ma enerveaza, ma oboseste, m-am saturat de prea multe amanunte, prea multe intrebari. E lipita de mine, si voluptatea asta care la inceput m-a atras acum ma scoate din sarite.

Te uiti la mine, la ea, si zambesti. Mi-e dor de tine, ne-am despartit acum... patru ore? Mi-ai impartit ziua in doua, cu tine si fara tine. Mi l-ai ascuns, am stiut tot timpul ca "el" exista, dar nu ai vrut sa-mi spui. Imi zambesti mie, stiu, si alta data mi-ar fi placut, dar acum... Cred ca am sa abandonez.

Imi spune ca ar trebui sa plecam,

Seara... te gandesti vreodata la mine? N-am inteles niciodata, e doar o distractie? Esti curioasa pana unde poti merge? O greseala? Ce vrei? Imi place cum te joci cu parul, te vad ca esti distanta, neinteresata... totusi el ce e pentru tine?

ca vrea sa o mangai pe spate, ca vrea... "Te-a sunat, astazi? Ce minciuni i-ai mai spus?" Stiu ca asta o enerveaza. Stiu ca nu vrea sa vorbim despre el, doar sa-mi povesteasca. Nu stiu cum s-o fac altfel sa taca. Ma enerveaza, as vrea sa dispara, acum, sa dispara si el, sa ma joc eu prin parul tau. Probabil n-ar merge. Am sa plec, pana la urma ne potrivim, fizic. Si e simpla, si-mi place si mie s-o mangai pe spate.

Sa-mi spui daca te gandesti seara la mine. Si cine e el pentru tine.

Frustrari

Multe. Dar, intr-o ordine aleatoare, cele de saptamana asta... (si sa ma iertati, stiu ca o sa va recunoasteti, dar n-am ce sa va fac. sa va prefaceti ca n-ati citit postul asta, ca nu-mi place sa discut face2face despre chestiile astea.)

Ma enerveaza mult oamenii care povestesc ce frumos e in "strainatate". Uneori, si eu povestesc, dar povestesc.. frustrat. Frustrat de exemplu, ca la nemti se poate cutare lucru, si la noi nu. Ei, oamenii de care vorbesc aici gasesc o voluptate in a povesti cum berea cutare e mai buna la italieni decat la spanioli, si cum intrarea la metrou din paris e mai altfel decat intrarea la metrou din londra. (si da, le scriu cu litera mica, asa cum scriu si bucuresti, pentru ca nu merita). In spatele bunei intentii, si a conversatiei "la o cafea", nu pot scapa de banuiala ca nu conteaza totusi atat de mult incat sa-mi povestiti asta de atatea ori. Da, e mai bine "acolo". De asta nici nu vreau sa ma duc "afara". Nu-mi mai povestiti, uneori lasati impresia ca va laudati. Elitist, asa.

Imi amintesc o discutie de demult, in care un prieten zicea ca ar vrea sa ajunga sa nu se mai uite la preturile din meniuri. "Sa ma uit la meniu, sa aleg, si sa nu ma intereseze." Proasta afacere. Eu saptamana trecuta am realizat ca ... nu stiu cum s-o spun, fara sa sune ciudat... cumpar lucruri fara sa ma uit cat costa. Si fara sa ma bucur de asta. Am nevoie, sau vreau, si in ecuatia asta uit amanuntul cu pretul, si nu e bine.

In plus, ma trezesc de multe ori la restaurant fara nici un ban. Am card, dar asta nu ma prea ajuta sa scap de sentimentul ala cretin ca n-am cu ce plati.

Si ma enerveaza frustrarile ... "provinciale", le spun eu - restaurantul asta e prea scump ca sa bem doar o cafea, aici lumea mananca. Ma enerveaza mai ales daca intr-un restaurant dintr-asta un chelner imi spune " sefu' ", ca aseara. Cum... sefu' ?!?

Intr-o discutie cu un elvetian, saptamana trecuta, el imi lauda anormalitatea din Romania. Eu am ridicat din umeri, eu unul as prefera legea de acolo. Da, amenda e mare, dar e mai buna decat haosul de aici. Ori amenda, ori anarhie, la noi e doar haos. (Si dezvolt idea oricand, doar sa ceara cineva...)

Si e trist, cand un prieten ma intreaba daca o sa scpam vreodata de sentimentul ala ciudat (pe care nu stiu cum sa-l numesc) pe care il avem dupa ce mergem la un concert... Chiar daca e un concert de gospel. Da, sunt "si la noi" concerte. N-am nici un sentiment. De ce ar trebui sa am un sentiment fata de normalitate?

Si mai sunt multe, dar e duminica si trebuie sa pierd timpul fara sa fac ceva meaningful.

Fara pretentii

Zilele astea nimic nu ma vrea. Lucruri, oameni - toate ma privesc circumspect, mergand de la indiferenta pana la antipatie pe fata. Nu m-a mai facut nimeni prost de mult, pana astazi, si a fost un dus rece.

A, sa ma iertati ca am tipat si v-am injurat. Asa sunt eu. Cred ca ne-am apropiat prea mult, si sufletul meu simplu de moldovean a ajuns sa va considere prieteni. Si nu-mi sunteti, stiu.

Mi s-a facut dor de mine, fara pretentii. De... chestiile simple. De toamna, asa cum ar trebui sa fie, fara presiuni, fara griji, cu soare cald si castane, cu plimbari, lust si zambete vinovate.

Si fara sentimentul asta tampit ca "time is running out".

Si daca tot am scris prea multe chestii personale

aici, si ieri am zis ca astazi sunt vesel...

Am mancat parizer cu ketchup, acum fumez, beau cafea si ma uit la House.

it's good to be me ;)

Bucuresti

Orasul asta poate fi uneori halucinant.

Cand m-am trezit dimineata (7:30), doua (sau mai multe) vecine se certau in spatele blocului. Nu stiu de ce, banuiesc ceva legat de parcare. Cred ca in Bucuresti va fi diagnosticat in curand (daca n-a fost deja) un sindrom al locului de parcare. Ceva similar cu GWS-ul americanilor. Si mai cred ca un Freud bucurestean ar fi renuntat cu usurinta la orice teorie a motivatiilor sexuale ale comportamentului in favoarea celor legate de locul de parcare. Let's face-it, in Bucuresti iti faci programul in functie de parcare. Daca ajungi prea tarziu (dimineata, la servici sau seara acasa), nu mai ai unde parca. Alegi barul sau cafeneaua in functie de parcare, restaurantul pentru pauza de masa, noul sediu, orele intalnirilor, totul se invarte in jurul unui loc de parcare. Pana acum as fi zis traficul, dar acum cred ca parcarea e suspectul numarul unu pentru depresiile bucurestene. Acum, cand scriu, jos se cearta doi vecini. Cred si eu, asta e ora sa ajungi acasa...

Si am mai constientizat o obsesie, cea a metrului de asfalt din fata. Care nu trebuie niciodata sa fie liber. Nu conteaza cat de stupida e miscarea, trebuie mereu sa fii lipit de cel din fata. (Asta e valabil si pe trotuar, nu doar pentru masini.) Fiecare centimetru de asfalt trebuie folosit, never ever let it go to waste. Valabil nu doar la 20, ci si la 100 de km la ora, bineinteles. Pe floreasca, azi, cineva se incapatana sa ramana lipit de mine, la 100 la ora. M-am conformat, m-am lipit si eu de cel din fata, la urma urmei trebuie sa respect regulile locului(jocului?). (BTW, eu sunt unul din moldovenii cu numar de NT din cauza carora nu mai aveti aer, aici. Si da, mai ales daca ai o dacie de aia veche, claxoneaza-l cu forta pe moldoveanul din fata, din cauza lui se misca greu coloana.)

Nu mai pot scrie, trebuie sa ies pe geam, vad ca cearta se incinge afara (si cred ca sunt singurul care nu urmaresc spectacolul.)

(Stiu, sunt un frustrat)

De maine.

...desi, daca ma gandesc bine, cred ca totusi sunt suparat pe tine.

Sunt suparat, pentru ca am impartit multe zambete, si acum impartim un nimic. Nimicul asta ma doare. Impartim un "firesc", o rutina care nu inseamna nimic. Facem "ce trebuie", desi ni se pare uneori nefiresc, avem un program.

Si ma revolt pentru ca eu nu sunt facut pentru un program. Pana la urma, ma intreb si daca sunt facut sa impart ceva, orice, cu altcineva. Experienta imi spune ca nu.

Nu e vina ta ca imi vine sa fug, si nu pentru asta sunt suparat pe tine. Nici ca eu nu sunt fericit sau multumit nu e vina ta. Totusi sunt suparat pe tine, pentru ca astept ajutor de la cineva. Si chiar daca stiu ca nu ai ce sa faci, astept sa incerci ceva, orice.

Si sunt suparat, pentru ca sunt multe maini intinse, si ma uit la ele fara sa stiu ce sa fac. Pentru indoiala asta sunt suparat. Pentru ca n-ar trebui sa existe.

Gata, de maine sunt vesel.

Intr-una din zilele astea

am sa fac ceva fundamental gresit, pe care am sa-l regret.

O simt, e un "inevitabil" pe care am invatat sa-l accept. Dupa, am sa privesc inapoi cu regret, dar am sa ridic din umeri, pentru ca, nu-i asa, mai devreme sau mai tarziu oricum trebuia sa se intample.

Tot imi vine sa scriu "inexorabil" dar mi se pare ca e prea pretentios, si nu stiu cum sa-l integrez in limbajul care mi s-a cam tocit, in ultima vreme. Uite, un motiv in plus.

Inexorabil.

Trist,

nu?, sambata seara, sa bei singur vin, acasa.

Macar vinul e bun. Totusi mi-l amintesc ... altfel.

E din 2007, eu il stiu de prin 2005, si el era din 2000. Complicat.

Laptop Acer cu sistem de operare Linux

Buna seara! Am o mare problema, mi-am cumparat un Laptop Acer Aspire 5738Z-433G32Mn , cu linux instalat insa nu ma descurc deloc cu el.Il deschid asa cum imi scrie in intructiuni ,dar la un moment dat imi scie astfel: type"less/GPL" and "less/COPYRIGHT" .Am tastat intocmai insa nu imi ia comanda! Cum as putea sa rezolv problema asta? Multumesc anticipat si astept raspuns cat mai repede posibil ! O seara placuta!

Buna dimineata,

Comenzile sunt "less /GPL" si "less /COPYRIGHT" (este spatiu inainte de /, si nu sunt sigur daca sunt cu majuscule sau nu).

Oricum, comenzile respective va vor arata pe ecran licenta de folosire a linuxului respectiv. Atat.

Versiunea de linux pe care o aveti instalata (Linpus Linux probabil) nu are instalata o interfata grafica. Va trebui sa instalati ori o versiune de linux mai "completa", ori Windows.

Pentru Linux, eu am folosit pana acum Fedora - puteti descarca iso de la ftp://ftp.lug.ro/fedora/linux/releases/11/Fedora/i386/iso/ (pentru procesor pe 32biti) sau

ftp://ftp.lug.ro/fedora/linux/releases/11/Fedora/x86_64/iso/ (pentru procesor 64 biti).

Fedora este un sistem de operare "open source" care ofera o interfata grafica destul de avansata... Desigur, asta este o parere personala, exista o multitudine de releasuri de linux pe care le puteti folosi.

Va trebui sa downloadati imaginea ISO de DVD (sau toate imaginile de CD) sa le scrieti (Burn Image!!) si apoi instalarea este dstul de simpla, similara cu cea de Windows.

Pentru Windows, avand in vedere configuratia calculatorului pe care l-ati cumparat, recomand Vista (in ciuda problemelor pe care le are) sau beta pentru Windows 7 (mai "stabil"). Windows XP este deja depasit, din punctul meu de vedere) (in plus, nu mai exista support Microsoft pentru unele updateuri de securitate).

Sper ca v-am fost de ajutor...

DJ Tomcraft - Loneliness

Bai, nu mai pot. Nu e locul aici, pentru asta, dar nu mai pot.

Nu mai pot cu televizor, motan, claxoane, ventilatorul de la baie, apa curgand in chiuveta. Cu vreau, am nevoie, fa-mi, da-mi, trebuie, hai. Trebuie? Vrei? Ghinion. Liniste.

Toamna trecuta am cerut un zambet vinovat, si a mers. Nu stiu daca sunt dispus sa dau totul pe el, nu cred, dar vreau sa incerc.

Inca unul, te rog.

Amprente

Esti rea.

Santajista si dominatoare. Si mincionoasa. Nu raspunzi la intrebari, si m-ai invatat si pe mine sa neraspund.

Si cred ... ca si pentru tine e la fel de neasteptat, desi nu vrei sa recunosti.

Nu stiu nimic despre tine, totusi ma faci sa visez.

Fum (2)

Ai fost foarte mandra, cand ai descoperit barul asta. Mi-a placut si mie la inceput, in centru, cu scarile spre subsol, cu aerul asta de vechi si jazzul incet din fundal. Acum il urasc. Urasc toate mesele, toate tablourile de pe pereti, toate melodiile pe care am inceput sa le invat pe de rost, toate minciunile pe care mi le-ai spus.

Mi-ai trimis sms aseara, dupa ce am plecat. Mi-ai zis ca sunt las, si ca nu stiu ce vreau. Ca nu trebuia sa plec. Si ca ma astepti. "Am venit."

"Da, te asteptam." Te uiti la mine prin fumul de la tigara, si zambesti. Da, vreau, am vrut de prima oara cand te-am vazut.

"Nu mi-ai raspuns" Nu, nu ti-am raspuns. Ai dreptate. "Te asteptai sa raspund?" "Vezi ca esti las?" Nu, nu sunt las. "De ce ma astepti?" Razi, te urasc. "Sa te hotarasti." N-am inteles niciodata de ce mi-ai zambit, atunci.

Imi vine sa rad de fiecare data cand ne intalnim cu prietenii mei. Cu fustele tale scurte, si bluzele transparente, blonda cu ochii verzi. Fetele lor incurcate, si telefoanele de dupa. "Cine era.. ?" "Greeneyes". "The blonde".

"Si oricum, am avut dreptate, esti las." "Da, probabil ca sunt." Si mie imi tremura mainile, cand imi aprind tigara. "Ce-ati mai facut aseara?" "Nimic" "Ce inseamna asta, nimic.. Ati mai stat?" "Putin, nu mai avea nici un farmec." "Ati ramas singuri?" "Da.." Te urasc. "Si?!.." Te urasc. "Esti curios?"

Prietenii tai s-au uitat cam urat la mine, atunci, in prima zi. Normal. Te-am intrebat care din ei ma uraste, mi-ai zis ca probabil toti. Si ai ras. Si ti-am zis toate nimicurile pe care le asteptai, ca si eu ii urasc pe ei, sunt mereu cu tine, stiu sa te faca sa razi, pot sa te scoata la o cafea. M-ai intrebat eu ce vreau.

"Da, sunt curios, dar sincer nu mai vreau in povestea asta. M-am saturat. Esti.." "Care poveste?" "Povestea asta, cu el si cu tine, cu noi, m-am saturat" "Nu e nici o poveste." "Ce-ati facut aseara" "Am vorbit.." Te urasc. "Nu-mi place cand faci asa, zi-mi, ce ati vorbit." "N-am vorbit nimic. E un fraier". "Bai.." "Da, e un fraier. E plictisitor, e asa...tipic."

Am ras de tine, am zis ca vreau sa ne plimbam de mana prin parc, sa mancam inghetata si sa te conduc seara acasa. "Si sa te sarut pe obraz?" "Pe obraz.." "Cand?" "In fiecare seara." "Si nu te-ai plictisi?" "Probabil ca da, daca ar fi mereu pe obraz." Ne-am plimbat.

"Aseara a venit M, si am plecat cu el acasa." "M cine mai e" "Nu-l cunosti" "Ma enervezi" "Stiu" Te urasc. "Ok, eu plec" "Pentru asta ai venit? Sa ma intrebi ce-am facut aseara" Da. "Nu stiu nici eu de ce-am venit." "Vrei sa plecam?" "Sa plecam?" "Da, mergem undeva..." Vreau. "Nu inteleg ce faci. I-ai zis ceva? Ai plecat asa, pur si simplu, l-ai lasat aici?" "Nu, a plecat si el, hai sa mergem." "Nu, vreau sa beau o cafea". Imi aprind o tigara, si-mi tremura mana. "La urma urmei, tu l-ai adus. Nu-mi place, ce vrei sa fac, nu ma intereseaza ce vrea el." Da, stiu e un prost. Nu stiu ce sa fac. "Macar i-ai zis ceva?" "Nu i-am zis nimic, ce era sa-i zic?" Mi-ai intins un deget, ma joc cu el. "Te joci cu mine."

Nu ma pot opri sa-mi imaginez. Ti-am mirosit gatul, odata, si am crezut ca ai sa ma saruti. Merg langa tine, pe strada, si nu stiu ce fac. Nu stiu ce vrei, nu inteleg, n-ai ce cauta langa mine. Ai adormit vorbind cu mine la telefon.

"Esti prost." Esti dulce, si calda. Imi musti buzele, si nu-mi pot opri respiratia, aseara ai zis ca e prima si ultima oara.

Fum

Stii ca e deja indragostit, dupa privirile pe care nu reuseste sa le dezlipeasca de tine. E dincolo de curiozitate, de atractie, de orice negare. Te uiti la el, in ochii lui, ii zambesti, dar nu-l asculti. Nu-l auzi.

Ma uit la el, stiu cum te vede si stiu cum te vrea. Ma uit la tine, stii ca te urasc. Te urasc pentru ca e prietenul meu, te urasc pentru ca tie nu-ti pasa, pentru ca zambesti. Imi bati in picior, sub masa, cu privirea intrebatoare.

"Urasc blondele cu ochii verzi, ti-am zis?" "De ce?" "Pai sunt mincinoase..."

Razi. Rade si el - "Nu sunt toate mincinoase.." , imi vine sa plec, si nu ma pot misca de pe scaun. Adevarul e ca eu te-am vazut primul. Eu am fost cel curios, eu te-am vrut pentru mine. Te-am atins si ti-am mirosit parul, m-ai strans in brate.

Si ti-am zis nu. Ai ras, am plecat fiecare pe drumul lui si apoi am vorbit toata noaptea la telefon.

"Trebuie doar sa le gasesti" Imi vine sa il injur, i-am zis deja ca e prost. Tu zambesti si ma bati in picior. R, de langa mine, stie. Stie, si-mi zice sa plecam.

Esti rea, nu degeaba ti-am zis ca esti piaza rea, cand te-am cunoscut. Mi-ai zis sa aleg, am ales. De ce ma bati in picior? Va tineti de mana, si iti tremura mana, cand iti aprinzi tigara.

Ma ustura ochii de la fum, si sunt singurul care bea de la masa. A fost o idee proasta sa ne intalnim toti. Ideea ta.

Cand m-ai sarutat, acum un sfert de ora, mi-ai zis ca e prima si ultima oara.

Si pentru ca am zis ca sunt dator cu niste fotografii...

Cand ploua,

orasul asta se strange in el insusi.

Se reduce la parbrize aburite, lumini palide si tramvaie greoaie, blocate in intersectii. Oamenii nu mai au fete, nici ambitii, doar fug sa se ascunda. Dupa parbrize aburite, sau in tramvaie greoaie, cu lumini palide.

Si mi-ar place sa ne plimbam - cand e pustiu, dimineata la 4 - ascunsi dupa sunetul stergatoarelor. Si sa-mi spui propozitii scurte si fara legatura, despartite prin punct.

E usor sa ceri

Am primit ieri un comentariu la un articol mai vechi, "Gandire pozitiva". Comentariu care m-a facut sa oftez a neputinta. (Mai bine de atat nu stiu sa-mi descriu starea)

"Frumos si foarte adevarat acest articol .Hmm !! gandire pozitiva .E usor sa ceri dar e foarte greu sa-ti impui o gandire pozitiva , in conditiile in care vezi atatea neajunsuri in jurul tau . Ca sotul tocmai a terminat facultatea si sta cu o diploma in buzunar de inginer fiindca e criza si peste tot se da afara , ca ai doi copii de scoala si 15 septembrie vine iar tu esti cu buzunarele goale , ca nu ai cu ce sa le cumperi caiete , carti , o pereche de pantofi , o camasa care nu le mai vin , ca unul din copii a trecut in clasa a XII a si nu ai bani sa il pregatesti , ca umbli cu aceleasi haine ponosite fiindca nu mai esti in categoria prioritatilor ,ca abia supravietuiesti de pe o zi pe alta cu mancarea si etc , etc.Spuneti-mi cum mai poti gandi pozitiv in conditiile astea ? As vrea si eu o reteta , nu de imbogatire , o reteta ptr un trai decent .Ca mine sunt multi in aceeasi situatie si sunt convinsa ca la fel nu le-ar ajuta cu nimic daca ar visa ca isi depasesc conditia . Cine e sarac tot sarac moare , cine e bogat , nu pretuieste ce are . Sanatate sa fie dar si aceea e tot cu bani cateodata. "

Nu stiu cum sa raspund. Cum as putea sa raspund? Implinesc 28 de ani, am BMW, albastra de rusia, bani destui cat sa cheltui pe toate prostiile, tocmai am venit de la mare, nici vorba de sotie sau copii pe care sa-i intretin, ma gandesc sa incerc iar ceva pe cont propriu (astept totusi sa ajunga prietena mea sa castige destul de bine si ea, am inteles ca asta e la moda acum, baiatul sa aiba idei pe banii fetei), chiriile s-au micsorat, zambesc si imi desenez planul casei pe care vreau sa o am peste ... cativa ani.

Desi... am aproape 28 de ani si n-am un serviciu "stabil", o cariera, n-am nici macar carte de munca, la servici se dau oameni afara si se micsoreaza salariile, daca ma da afara nu stiu cine ma angajeaza, la cum e piata muncii acum. Toti prietenii mei au casa, eu inca stau in chirie (dublul salariului minim, doar ca sa am unde sa ma trezesc obosit dimineata) si practic n-am nici o sansa sa-mi cumpar ceva, n-am asigurare medicala nici pensie de la stat n-o sa am, n-am cum sa fac credit pentru casa, nici la preturile destul de mici care sunt acum. Masina e prea scumpa de intretinut, nici nu mai zic de benzina, toti se duc in concedii in strainatate, eu ma duc la Neptun. Am foarte putin din ceea ce imi doream acum cativa ani, ajung seara acasa mort de obosit, fara sa simt ca merg inainte, si adorm gandindu-ma ca ..."maine va fi mai rau".

Si citez: "E usor sa ceri dar e foarte greu sa-ti impui o gandire pozitiva , in conditiile in care vezi atatea neajunsuri in jurul tau."

Nu exista "reteta". Nu are nimeni retete, cu atat mai mult de dat si la altii. Totusi pot "sa spun cum sa gandesti pozitiv, in conditiile astea". Pur si simplu o faci. Strangi din dinti, cand e greu, si-ti pui iahturi pe desktop, cu speranta ca daca pana acum a mers, o sa mearga si de acum inainte. Pentru ca al naibii sa fiu daca nu functioneaza, daca iti doresti si ceri, ti se da. Si nu trebuie sa vezi atatea neajunsuri in jurul tau.

Oricine ai fi, Anonim, te astept sa scrii un alt comentariu. Scrie ca e greu, ca e criza si nu se fac angajari dar ca sotul are o sansa in plus, pentru ca are o diploma, ca esti fericita cu doi copii, care in ciuda greutatilor merg la scoala. Si mai scrie ca a fost la fel de greu si alta data, dar ai ajuns aici, si ca sigur ai sa treci si peste asta. Uita expresiile de genul "cine e sarac tot sarac moare" si renunta la cei care ti le repeta in fiecare zi. Cauta in jurul tau oamenii fericiti si zambeste cu ei, ai sa ajungi acasa la aceleasi probleme, dar ai sa ai mai multa putere sa treci peste ele. Si mai mult decat orice, trebuie sa crezi in ceva.

Sunt multi "in aceeasi situatie", cum ai spus, dar unii dintre ei au sa creasca, si altii au sa ramana acolo. Nu te consola cu faptul ca "e greu, si sunt multi in aceeasi situatie", asta n-o sa te ajute cu nimic. Doreste-ti sa fii printre cei care trec peste asta. Si crede in asta, nu mai fi convinsa ca "n-o sa te ajute cu nimic", pentru ca nu te ajuta cu nimic. E usor sa ceri. Si renunta la frica.

Doamne, ce zi

Am ras astazi (singur, in fata calculatorului), si acum sunt sigur ca a venit toamna.

Toamna

Marti mi-a mirosit a toamna. Chiar si cainii au latrat ca toamna, pentru cateva ore. Desi vremea de azi m-a cam contrazis, eu cred c-a venit toamna. Si ca dovada, am gasit un bilet(el) in stergator la masina ;)

Daca n-as fi la servici, as povesti mai multe...

Astept duminica, sa vad daca si vocile copiilor care se joaca "in spate" se aud ca toamna.

Sunt singurul nebun caruia ii miroase a toamna? (parca am mai intrebat asta pe blog) Intelege cineva ce spun?

Intrebarea e

cand o sa facem ceva, discutiile deja ma plictisesc.

La urma urmei, pentru ce ne batem, tu stii? Pentru ca mie nu-mi place sa joc jocul asta in care nu stiu cand castig. Cred ca atat am pretentia sa fi invatat pana acum, capitanii nu sunt buni decat daca au o armata in spate. Fara armata, esti doar o papusa ridicola, intr-o armura prea scumpa.

Asa ca... hai sa facem ceva, fara sa ne batem pentru care e teoria corecta.

Plus ca ar rebui deja sa stii ca (intotdeauna) voi cadea in picioare ;)

Eu

Mi-am refacut wallpaperul de pe desktop.

Ramane de vazut cat de repede reusesc sa le inlocuiesc cu cele din realitate.