Si daca tot am scris prea multe chestii personale

aici, si ieri am zis ca astazi sunt vesel...

Am mancat parizer cu ketchup, acum fumez, beau cafea si ma uit la House.

it's good to be me ;)

Bucuresti

Orasul asta poate fi uneori halucinant.

Cand m-am trezit dimineata (7:30), doua (sau mai multe) vecine se certau in spatele blocului. Nu stiu de ce, banuiesc ceva legat de parcare. Cred ca in Bucuresti va fi diagnosticat in curand (daca n-a fost deja) un sindrom al locului de parcare. Ceva similar cu GWS-ul americanilor. Si mai cred ca un Freud bucurestean ar fi renuntat cu usurinta la orice teorie a motivatiilor sexuale ale comportamentului in favoarea celor legate de locul de parcare. Let's face-it, in Bucuresti iti faci programul in functie de parcare. Daca ajungi prea tarziu (dimineata, la servici sau seara acasa), nu mai ai unde parca. Alegi barul sau cafeneaua in functie de parcare, restaurantul pentru pauza de masa, noul sediu, orele intalnirilor, totul se invarte in jurul unui loc de parcare. Pana acum as fi zis traficul, dar acum cred ca parcarea e suspectul numarul unu pentru depresiile bucurestene. Acum, cand scriu, jos se cearta doi vecini. Cred si eu, asta e ora sa ajungi acasa...

Si am mai constientizat o obsesie, cea a metrului de asfalt din fata. Care nu trebuie niciodata sa fie liber. Nu conteaza cat de stupida e miscarea, trebuie mereu sa fii lipit de cel din fata. (Asta e valabil si pe trotuar, nu doar pentru masini.) Fiecare centimetru de asfalt trebuie folosit, never ever let it go to waste. Valabil nu doar la 20, ci si la 100 de km la ora, bineinteles. Pe floreasca, azi, cineva se incapatana sa ramana lipit de mine, la 100 la ora. M-am conformat, m-am lipit si eu de cel din fata, la urma urmei trebuie sa respect regulile locului(jocului?). (BTW, eu sunt unul din moldovenii cu numar de NT din cauza carora nu mai aveti aer, aici. Si da, mai ales daca ai o dacie de aia veche, claxoneaza-l cu forta pe moldoveanul din fata, din cauza lui se misca greu coloana.)

Nu mai pot scrie, trebuie sa ies pe geam, vad ca cearta se incinge afara (si cred ca sunt singurul care nu urmaresc spectacolul.)

(Stiu, sunt un frustrat)

De maine.

...desi, daca ma gandesc bine, cred ca totusi sunt suparat pe tine.

Sunt suparat, pentru ca am impartit multe zambete, si acum impartim un nimic. Nimicul asta ma doare. Impartim un "firesc", o rutina care nu inseamna nimic. Facem "ce trebuie", desi ni se pare uneori nefiresc, avem un program.

Si ma revolt pentru ca eu nu sunt facut pentru un program. Pana la urma, ma intreb si daca sunt facut sa impart ceva, orice, cu altcineva. Experienta imi spune ca nu.

Nu e vina ta ca imi vine sa fug, si nu pentru asta sunt suparat pe tine. Nici ca eu nu sunt fericit sau multumit nu e vina ta. Totusi sunt suparat pe tine, pentru ca astept ajutor de la cineva. Si chiar daca stiu ca nu ai ce sa faci, astept sa incerci ceva, orice.

Si sunt suparat, pentru ca sunt multe maini intinse, si ma uit la ele fara sa stiu ce sa fac. Pentru indoiala asta sunt suparat. Pentru ca n-ar trebui sa existe.

Gata, de maine sunt vesel.

Intr-una din zilele astea

am sa fac ceva fundamental gresit, pe care am sa-l regret.

O simt, e un "inevitabil" pe care am invatat sa-l accept. Dupa, am sa privesc inapoi cu regret, dar am sa ridic din umeri, pentru ca, nu-i asa, mai devreme sau mai tarziu oricum trebuia sa se intample.

Tot imi vine sa scriu "inexorabil" dar mi se pare ca e prea pretentios, si nu stiu cum sa-l integrez in limbajul care mi s-a cam tocit, in ultima vreme. Uite, un motiv in plus.

Inexorabil.

Trist,

nu?, sambata seara, sa bei singur vin, acasa.

Macar vinul e bun. Totusi mi-l amintesc ... altfel.

E din 2007, eu il stiu de prin 2005, si el era din 2000. Complicat.

Laptop Acer cu sistem de operare Linux

Buna seara! Am o mare problema, mi-am cumparat un Laptop Acer Aspire 5738Z-433G32Mn , cu linux instalat insa nu ma descurc deloc cu el.Il deschid asa cum imi scrie in intructiuni ,dar la un moment dat imi scie astfel: type"less/GPL" and "less/COPYRIGHT" .Am tastat intocmai insa nu imi ia comanda! Cum as putea sa rezolv problema asta? Multumesc anticipat si astept raspuns cat mai repede posibil ! O seara placuta!

Buna dimineata,

Comenzile sunt "less /GPL" si "less /COPYRIGHT" (este spatiu inainte de /, si nu sunt sigur daca sunt cu majuscule sau nu).

Oricum, comenzile respective va vor arata pe ecran licenta de folosire a linuxului respectiv. Atat.

Versiunea de linux pe care o aveti instalata (Linpus Linux probabil) nu are instalata o interfata grafica. Va trebui sa instalati ori o versiune de linux mai "completa", ori Windows.

Pentru Linux, eu am folosit pana acum Fedora - puteti descarca iso de la ftp://ftp.lug.ro/fedora/linux/releases/11/Fedora/i386/iso/ (pentru procesor pe 32biti) sau

ftp://ftp.lug.ro/fedora/linux/releases/11/Fedora/x86_64/iso/ (pentru procesor 64 biti).

Fedora este un sistem de operare "open source" care ofera o interfata grafica destul de avansata... Desigur, asta este o parere personala, exista o multitudine de releasuri de linux pe care le puteti folosi.

Va trebui sa downloadati imaginea ISO de DVD (sau toate imaginile de CD) sa le scrieti (Burn Image!!) si apoi instalarea este dstul de simpla, similara cu cea de Windows.

Pentru Windows, avand in vedere configuratia calculatorului pe care l-ati cumparat, recomand Vista (in ciuda problemelor pe care le are) sau beta pentru Windows 7 (mai "stabil"). Windows XP este deja depasit, din punctul meu de vedere) (in plus, nu mai exista support Microsoft pentru unele updateuri de securitate).

Sper ca v-am fost de ajutor...

DJ Tomcraft - Loneliness

Bai, nu mai pot. Nu e locul aici, pentru asta, dar nu mai pot.

Nu mai pot cu televizor, motan, claxoane, ventilatorul de la baie, apa curgand in chiuveta. Cu vreau, am nevoie, fa-mi, da-mi, trebuie, hai. Trebuie? Vrei? Ghinion. Liniste.

Toamna trecuta am cerut un zambet vinovat, si a mers. Nu stiu daca sunt dispus sa dau totul pe el, nu cred, dar vreau sa incerc.

Inca unul, te rog.

Amprente

Esti rea.

Santajista si dominatoare. Si mincionoasa. Nu raspunzi la intrebari, si m-ai invatat si pe mine sa neraspund.

Si cred ... ca si pentru tine e la fel de neasteptat, desi nu vrei sa recunosti.

Nu stiu nimic despre tine, totusi ma faci sa visez.

Fum (2)

Ai fost foarte mandra, cand ai descoperit barul asta. Mi-a placut si mie la inceput, in centru, cu scarile spre subsol, cu aerul asta de vechi si jazzul incet din fundal. Acum il urasc. Urasc toate mesele, toate tablourile de pe pereti, toate melodiile pe care am inceput sa le invat pe de rost, toate minciunile pe care mi le-ai spus.

Mi-ai trimis sms aseara, dupa ce am plecat. Mi-ai zis ca sunt las, si ca nu stiu ce vreau. Ca nu trebuia sa plec. Si ca ma astepti. "Am venit."

"Da, te asteptam." Te uiti la mine prin fumul de la tigara, si zambesti. Da, vreau, am vrut de prima oara cand te-am vazut.

"Nu mi-ai raspuns" Nu, nu ti-am raspuns. Ai dreptate. "Te asteptai sa raspund?" "Vezi ca esti las?" Nu, nu sunt las. "De ce ma astepti?" Razi, te urasc. "Sa te hotarasti." N-am inteles niciodata de ce mi-ai zambit, atunci.

Imi vine sa rad de fiecare data cand ne intalnim cu prietenii mei. Cu fustele tale scurte, si bluzele transparente, blonda cu ochii verzi. Fetele lor incurcate, si telefoanele de dupa. "Cine era.. ?" "Greeneyes". "The blonde".

"Si oricum, am avut dreptate, esti las." "Da, probabil ca sunt." Si mie imi tremura mainile, cand imi aprind tigara. "Ce-ati mai facut aseara?" "Nimic" "Ce inseamna asta, nimic.. Ati mai stat?" "Putin, nu mai avea nici un farmec." "Ati ramas singuri?" "Da.." Te urasc. "Si?!.." Te urasc. "Esti curios?"

Prietenii tai s-au uitat cam urat la mine, atunci, in prima zi. Normal. Te-am intrebat care din ei ma uraste, mi-ai zis ca probabil toti. Si ai ras. Si ti-am zis toate nimicurile pe care le asteptai, ca si eu ii urasc pe ei, sunt mereu cu tine, stiu sa te faca sa razi, pot sa te scoata la o cafea. M-ai intrebat eu ce vreau.

"Da, sunt curios, dar sincer nu mai vreau in povestea asta. M-am saturat. Esti.." "Care poveste?" "Povestea asta, cu el si cu tine, cu noi, m-am saturat" "Nu e nici o poveste." "Ce-ati facut aseara" "Am vorbit.." Te urasc. "Nu-mi place cand faci asa, zi-mi, ce ati vorbit." "N-am vorbit nimic. E un fraier". "Bai.." "Da, e un fraier. E plictisitor, e asa...tipic."

Am ras de tine, am zis ca vreau sa ne plimbam de mana prin parc, sa mancam inghetata si sa te conduc seara acasa. "Si sa te sarut pe obraz?" "Pe obraz.." "Cand?" "In fiecare seara." "Si nu te-ai plictisi?" "Probabil ca da, daca ar fi mereu pe obraz." Ne-am plimbat.

"Aseara a venit M, si am plecat cu el acasa." "M cine mai e" "Nu-l cunosti" "Ma enervezi" "Stiu" Te urasc. "Ok, eu plec" "Pentru asta ai venit? Sa ma intrebi ce-am facut aseara" Da. "Nu stiu nici eu de ce-am venit." "Vrei sa plecam?" "Sa plecam?" "Da, mergem undeva..." Vreau. "Nu inteleg ce faci. I-ai zis ceva? Ai plecat asa, pur si simplu, l-ai lasat aici?" "Nu, a plecat si el, hai sa mergem." "Nu, vreau sa beau o cafea". Imi aprind o tigara, si-mi tremura mana. "La urma urmei, tu l-ai adus. Nu-mi place, ce vrei sa fac, nu ma intereseaza ce vrea el." Da, stiu e un prost. Nu stiu ce sa fac. "Macar i-ai zis ceva?" "Nu i-am zis nimic, ce era sa-i zic?" Mi-ai intins un deget, ma joc cu el. "Te joci cu mine."

Nu ma pot opri sa-mi imaginez. Ti-am mirosit gatul, odata, si am crezut ca ai sa ma saruti. Merg langa tine, pe strada, si nu stiu ce fac. Nu stiu ce vrei, nu inteleg, n-ai ce cauta langa mine. Ai adormit vorbind cu mine la telefon.

"Esti prost." Esti dulce, si calda. Imi musti buzele, si nu-mi pot opri respiratia, aseara ai zis ca e prima si ultima oara.

Fum

Stii ca e deja indragostit, dupa privirile pe care nu reuseste sa le dezlipeasca de tine. E dincolo de curiozitate, de atractie, de orice negare. Te uiti la el, in ochii lui, ii zambesti, dar nu-l asculti. Nu-l auzi.

Ma uit la el, stiu cum te vede si stiu cum te vrea. Ma uit la tine, stii ca te urasc. Te urasc pentru ca e prietenul meu, te urasc pentru ca tie nu-ti pasa, pentru ca zambesti. Imi bati in picior, sub masa, cu privirea intrebatoare.

"Urasc blondele cu ochii verzi, ti-am zis?" "De ce?" "Pai sunt mincinoase..."

Razi. Rade si el - "Nu sunt toate mincinoase.." , imi vine sa plec, si nu ma pot misca de pe scaun. Adevarul e ca eu te-am vazut primul. Eu am fost cel curios, eu te-am vrut pentru mine. Te-am atins si ti-am mirosit parul, m-ai strans in brate.

Si ti-am zis nu. Ai ras, am plecat fiecare pe drumul lui si apoi am vorbit toata noaptea la telefon.

"Trebuie doar sa le gasesti" Imi vine sa il injur, i-am zis deja ca e prost. Tu zambesti si ma bati in picior. R, de langa mine, stie. Stie, si-mi zice sa plecam.

Esti rea, nu degeaba ti-am zis ca esti piaza rea, cand te-am cunoscut. Mi-ai zis sa aleg, am ales. De ce ma bati in picior? Va tineti de mana, si iti tremura mana, cand iti aprinzi tigara.

Ma ustura ochii de la fum, si sunt singurul care bea de la masa. A fost o idee proasta sa ne intalnim toti. Ideea ta.

Cand m-ai sarutat, acum un sfert de ora, mi-ai zis ca e prima si ultima oara.

Si pentru ca am zis ca sunt dator cu niste fotografii...

Cand ploua,

orasul asta se strange in el insusi.

Se reduce la parbrize aburite, lumini palide si tramvaie greoaie, blocate in intersectii. Oamenii nu mai au fete, nici ambitii, doar fug sa se ascunda. Dupa parbrize aburite, sau in tramvaie greoaie, cu lumini palide.

Si mi-ar place sa ne plimbam - cand e pustiu, dimineata la 4 - ascunsi dupa sunetul stergatoarelor. Si sa-mi spui propozitii scurte si fara legatura, despartite prin punct.

E usor sa ceri

Am primit ieri un comentariu la un articol mai vechi, "Gandire pozitiva". Comentariu care m-a facut sa oftez a neputinta. (Mai bine de atat nu stiu sa-mi descriu starea)

"Frumos si foarte adevarat acest articol .Hmm !! gandire pozitiva .E usor sa ceri dar e foarte greu sa-ti impui o gandire pozitiva , in conditiile in care vezi atatea neajunsuri in jurul tau . Ca sotul tocmai a terminat facultatea si sta cu o diploma in buzunar de inginer fiindca e criza si peste tot se da afara , ca ai doi copii de scoala si 15 septembrie vine iar tu esti cu buzunarele goale , ca nu ai cu ce sa le cumperi caiete , carti , o pereche de pantofi , o camasa care nu le mai vin , ca unul din copii a trecut in clasa a XII a si nu ai bani sa il pregatesti , ca umbli cu aceleasi haine ponosite fiindca nu mai esti in categoria prioritatilor ,ca abia supravietuiesti de pe o zi pe alta cu mancarea si etc , etc.Spuneti-mi cum mai poti gandi pozitiv in conditiile astea ? As vrea si eu o reteta , nu de imbogatire , o reteta ptr un trai decent .Ca mine sunt multi in aceeasi situatie si sunt convinsa ca la fel nu le-ar ajuta cu nimic daca ar visa ca isi depasesc conditia . Cine e sarac tot sarac moare , cine e bogat , nu pretuieste ce are . Sanatate sa fie dar si aceea e tot cu bani cateodata. "

Nu stiu cum sa raspund. Cum as putea sa raspund? Implinesc 28 de ani, am BMW, albastra de rusia, bani destui cat sa cheltui pe toate prostiile, tocmai am venit de la mare, nici vorba de sotie sau copii pe care sa-i intretin, ma gandesc sa incerc iar ceva pe cont propriu (astept totusi sa ajunga prietena mea sa castige destul de bine si ea, am inteles ca asta e la moda acum, baiatul sa aiba idei pe banii fetei), chiriile s-au micsorat, zambesc si imi desenez planul casei pe care vreau sa o am peste ... cativa ani.

Desi... am aproape 28 de ani si n-am un serviciu "stabil", o cariera, n-am nici macar carte de munca, la servici se dau oameni afara si se micsoreaza salariile, daca ma da afara nu stiu cine ma angajeaza, la cum e piata muncii acum. Toti prietenii mei au casa, eu inca stau in chirie (dublul salariului minim, doar ca sa am unde sa ma trezesc obosit dimineata) si practic n-am nici o sansa sa-mi cumpar ceva, n-am asigurare medicala nici pensie de la stat n-o sa am, n-am cum sa fac credit pentru casa, nici la preturile destul de mici care sunt acum. Masina e prea scumpa de intretinut, nici nu mai zic de benzina, toti se duc in concedii in strainatate, eu ma duc la Neptun. Am foarte putin din ceea ce imi doream acum cativa ani, ajung seara acasa mort de obosit, fara sa simt ca merg inainte, si adorm gandindu-ma ca ..."maine va fi mai rau".

Si citez: "E usor sa ceri dar e foarte greu sa-ti impui o gandire pozitiva , in conditiile in care vezi atatea neajunsuri in jurul tau."

Nu exista "reteta". Nu are nimeni retete, cu atat mai mult de dat si la altii. Totusi pot "sa spun cum sa gandesti pozitiv, in conditiile astea". Pur si simplu o faci. Strangi din dinti, cand e greu, si-ti pui iahturi pe desktop, cu speranta ca daca pana acum a mers, o sa mearga si de acum inainte. Pentru ca al naibii sa fiu daca nu functioneaza, daca iti doresti si ceri, ti se da. Si nu trebuie sa vezi atatea neajunsuri in jurul tau.

Oricine ai fi, Anonim, te astept sa scrii un alt comentariu. Scrie ca e greu, ca e criza si nu se fac angajari dar ca sotul are o sansa in plus, pentru ca are o diploma, ca esti fericita cu doi copii, care in ciuda greutatilor merg la scoala. Si mai scrie ca a fost la fel de greu si alta data, dar ai ajuns aici, si ca sigur ai sa treci si peste asta. Uita expresiile de genul "cine e sarac tot sarac moare" si renunta la cei care ti le repeta in fiecare zi. Cauta in jurul tau oamenii fericiti si zambeste cu ei, ai sa ajungi acasa la aceleasi probleme, dar ai sa ai mai multa putere sa treci peste ele. Si mai mult decat orice, trebuie sa crezi in ceva.

Sunt multi "in aceeasi situatie", cum ai spus, dar unii dintre ei au sa creasca, si altii au sa ramana acolo. Nu te consola cu faptul ca "e greu, si sunt multi in aceeasi situatie", asta n-o sa te ajute cu nimic. Doreste-ti sa fii printre cei care trec peste asta. Si crede in asta, nu mai fi convinsa ca "n-o sa te ajute cu nimic", pentru ca nu te ajuta cu nimic. E usor sa ceri. Si renunta la frica.

Doamne, ce zi

Am ras astazi (singur, in fata calculatorului), si acum sunt sigur ca a venit toamna.

Toamna

Marti mi-a mirosit a toamna. Chiar si cainii au latrat ca toamna, pentru cateva ore. Desi vremea de azi m-a cam contrazis, eu cred c-a venit toamna. Si ca dovada, am gasit un bilet(el) in stergator la masina ;)

Daca n-as fi la servici, as povesti mai multe...

Astept duminica, sa vad daca si vocile copiilor care se joaca "in spate" se aud ca toamna.

Sunt singurul nebun caruia ii miroase a toamna? (parca am mai intrebat asta pe blog) Intelege cineva ce spun?

Intrebarea e

cand o sa facem ceva, discutiile deja ma plictisesc.

La urma urmei, pentru ce ne batem, tu stii? Pentru ca mie nu-mi place sa joc jocul asta in care nu stiu cand castig. Cred ca atat am pretentia sa fi invatat pana acum, capitanii nu sunt buni decat daca au o armata in spate. Fara armata, esti doar o papusa ridicola, intr-o armura prea scumpa.

Asa ca... hai sa facem ceva, fara sa ne batem pentru care e teoria corecta.

Plus ca ar rebui deja sa stii ca (intotdeauna) voi cadea in picioare ;)

Eu

Mi-am refacut wallpaperul de pe desktop.

Ramane de vazut cat de repede reusesc sa le inlocuiesc cu cele din realitate.

Ai putea, dar nu se poate

Cat de des ai sentimentul ca esti ratacit intr-o poveste straina?

Cei de langa tine povestesc in continuare, totusi tu esti tot mai departe, intr-o amintire sau intr-un vis pe care nu-l poti spune nimanui. Te enerveaza, esti frustrat, nu ai cui sa-i spui. Ai vrea sa iei pe cineva de mana, sa-i povestesti.

Sa stam pe balcon, in intuneric, sa ne povestim minciunile pe care nu avem curaj sa le povestim nimanui altcuiva. Sa avem universul nostru, limitat de un pahar de coniac si un pachet de tigari, de liniste si racoare si de hohotele de ras care se aud in fundal.

Sun prea simpli, ai nevoie de mai mult. Ai mai auzit povestile astea, ai mai facut glumele astea. La naiba, ai mai baut aceleasi pahare de vin, ai mancat aceeasi mancare de prea multe ori. Aceleasi fotografii, aceleasi amintiri. Ti-e totul prea banal, e aceeasi muzica si te-ai saturat sa dansezi.

Ma ard buzele de la coniacul tare, iti simt mirosul necunoscut, iti beau fiecare cuvant, ficare zambet, fiecare privire. Iti ating umarul, iti simt caldura si mai fumam o tigara. Nu stiu a cui esti, nu ma intereseaza, in universul meu esti a nimanui, esti cu mine. Imi recunosc prietenii in amintirile tale, ma recunosc pe mine in prietenii tai. Ma obsedeaza amanunte pe care le stiu indiferente, ma obsedeaza privirile si zambetul tau. Zambet care stiu ce inseamna. Stiu ca am putea, dar nu se poate. Ma joc cu degetul tau mic de la mana stanga, si mai fumam o tigara.

Ai vrea sa fii intr-o masina care merge prea repede, pe o sosea care duce prea departe. Sa asculti Otis Redding, Pain in my heart, sa nu cunosti pe nimeni unde te duci, sa-i fi uitat pe toti de unde vii. Ai putea, dar nu se poate.

Esti rezemata de balustrada, cu spatele spre intuneric, zambesti si astepti. Ce sa mai povestesc? Mi-ai luat degetul, mi-e frica sa cer altceva. Iti povestesc ... cum as pleca oriunde, singur, fara sa ma uit inapoi. Daca ma joc acum cu degetul tau, ne vad toti, nu se poate. De ce vreau sa plec singur, asta e tot ce vrei sa stii. Cine mai e, altcineva? Are vreo importanta...? Ai un zambet frumos, stiu ca ma minti, nu ma intereseaza. Daca as vrea sa vin cu tine? Nu te-as lua. De ce? Ce rost ar mai avea? De ce vrei sa fugi? Nu mai e povestea mea.

Sa te opresti singur intr-o benzinarie, sa bei singur o cafea. Sa-ti amintesti de cate ori ai baut aceeasi cafea, in aceeasi benzinarie, in atatea locuri, in atatea zile. Cu atatia oameni. Sa respiri singuratatea, sa-ti amintesti cu bucurie de acele cafele, benzinarii, locuri si zile.

As putea sa te sarut? Ai putea. Si dupa, ce-ar fi?

As putea.

Prin bun simt si responsabilitate

Pe naiba. 

Romania mai are mult pana sa creasca, si asta nu se va intampla niciodata prin bun simt si responsabilitate, ci prin amenzi. Pentru ca asa a crescut toata lumea. 

Am masina. Multi incearca sa ma convinga, prin presa, ca sunt un monstru care polueaza, ar trebui sa folosesc mai mult transportul in comun, etc. Au dreptate, dar trebuie facuta o observatie, totusi. Decizia "finala" de a cumpara masina a fost luata intr-o dimineata ploioasa, asteptand 20 de minute un autobuz care urma sa fie irespirabil, cu picioarele intr-o balta de 20 centimetri. Inca mai merg cu transportul in comun, dar prefer masina, pentru ca am dreptul la confort, fizic sau psihic. 

Si da, polueaza masina, dar asta nu inseamna ca sunt un monstru care distruge mediul. Pentru privilegiul confortului de care vorbesc, imi asum plata unor taxe. Inclusiv taxe "de mediu". Care taxe sunt multe si mari - le platesti cand cumperi masina, le platesti in pretul benzinei, le platesti in rovigneta, etc etc. Platesc aceste taxe pentru ca statul sa aiba grija de mediu. Daca se decide ca nu e suficient cat platesc, sa creasca taxa. Cand taxele de mediu (sau ce-or mai fi) vor creste atat de mult incat nu-mi voi mai permite masina, voi renunta. Pana atunci, sa nu va mai aud. In alte tari oamenii merg cu bicicleta sau metroul, pentru ca e prea scumpa masina personala. Si nu moare nimeni. Principiul pe care ne bazam, fiind organizati si nu traind in anarhie, este ca eu am grija de mine si statul de noi. 

Si pentru ca tot vorbim de masina, mai am. 

Lasand la o parte faptul ca mi-au furat 5 oglinzi si o emblema de pe masina (!!!) - pe care le-am cumparat pe toate noi (pentru ca, BOULE, daca mergi si o cumperi la un sfert de pret "din targ" e clar ca e furata de la altcineva...), lasand la o parte imposibilitatea de a circula confortabil din cauza aglomeratiei sau de a parca unde am nevoie (iarasi, suntem prea multi, ar trebui sa creasca taxele) sunt totusi unele chestii pentru care chiar nu exista explicatie. 

Am fost de trei ori saptamana asta la magazinul Unirea. La parcare am platit 10 lei, in total, in medie 3 lei. Nu imi explic de ce vad masini de 10 ori mai scumpe decat a mea parcate aiurea pe trotuare sau blocand sensuri unice in jurul parcarii. Pentru 3 lei. 

La fel, nu imi explic de ce la primul etaj al parcarii lumea se cearta si se claxoneaza, e o aglomeratie de nedescris si nici un loc liber cand la urmatorul etaj este liber. Si cand spun liber, inteleg prin asta maxim 10 locuri ocupate. 

Hai, repetati in gand. Prin bun simt si responsabilitate. 

Am nevoie de o palma

Prieteneasca, dar care totusi sa lase o urma. Am un scop precis pentru care scriu asta, dar il voi tine pentru mine. 

Imi analizez seara programul care imi spune ce-am facut in timpul zilei, si sunt relativ multumit. Pierd mai putin timp decat as fi crezut, lucrez la ceea ce trebuie si procentul de "fun" e la un nivel acceptabil.  

Si totusi am sentimentul asta cretin ca "e o mare greseala". Descrierea perfecta e ca "merg repede, dar nu pe drumul care trebuie". Senzatia asta apasatoare ca "nu fac nimic". Nu ma astept sa vad imediat rezultate palpabile la ceea ce fac, stiu teoria. Totusi ma simt impotmolit, parca ma misc cu incetinitorul intr-un cosmar. Mi-am fixat scopuri, am bifat taskuri, m-am organizat in diverse moduri, submoduri, am respirat, am meditat, am facut tot ce stiam. 

La sfarsitul zilei tot ce vad este ca pentru mine nu am facut nici un pas inainte, iar cei pentru care lucrez nu au avansat cu nimic. Simt ca ma complac, ma ascund in spatele minciunii ca daca sunt ocupat, inseamna ca merg inainte. 

Sunt obosit, dar nu vreau sa ma odihnesc, nu pot, pentru ca stiu ca nu am de la ce ma odihni. Gresesc? E importanta si munca .. "de fundatie", chiar daca nu are un rezultat imediat, dar am nevoie de mai mult. 

Sunt frustrat, pentru ca simt frustrarea celor din jur. Simt ca suntem o mare familie care ne-am resemnat. Voi va simtiti resemnati? Eu nu pot sa fac asa ceva, nu acum. De fapt, niciodata, cred ca ar fi pedeapsa maxima. Toate merg foarte prost, dar nu vreau sa ma resemnez. 

As pleca, am senzatia ca nu mai aduc nici un plus. Dar nu vreau sa plec, vreau sa fac. Sa ne miscam inainte. M-am saturat sa muncesc mult, sa fiu obosit si "eficient" fara sa castige nimeni nimic. 

Help?