Am pe cineva care-mi pune periodic cate o intrebare dificila. Apoi, dupa o secunda, ma intreaba "Da, Nu?". Fara timp de gandire.
Cum pot sa-i explic ca raspunsul e "Da, dar.." ? Sau "Nu, dar..." Sau "Cred ca da" ?
Nu pot. Dar incerc, de fiecare data, sa fac asa. Sa-i explic, ca e gri, nu e alb sau negru. Niciodata nu e alb sau negru. Si-mi spune, de fiecare data - ba e, e alb, sau negru, e da sau e nu. Si-l urasc, pentru ca stiu ca are dreptate, si ma uraste pentru ca nu sunt in stare sa accept asta.
Rational, il "inving" de fiecare data. Ii explic nuantele, ii dau exemple, ii amintesc situatii din trecut in care datele "problemei" s-au schimbat din mers, ii prezint atatea si atatea scenarii posibile. Si renunta, si mi-e ciuda pe el - am nevoie ca macar o data sa nu renunte. Macar o data sa imi spuna "nu" pana la final, sa ma lase sa-mi epuizez toate "rationalizarile" si sa recunosc ca e "da" sau e "nu". E o victorie cu gust amar, de fiecare data, pentru ca am castigat, dar stiu ca de fapt am pierdut.
Mereu am pledat teoria unui singur "da" si a celor multi "nu, dar..". A unicului "bine" si a multiplelor "rele". Pus in fata unei anume situatii stiu clar ca e o singura decizie "buna". Dar atat de multe decizii mai putin bune, si care deschid atat de multe posibilitati alternative. Viitorul e incert in momentul in care spui "da, dar", sau "nu, totusi...". Calea "buna", acel unic lucru "corect" pe care "trebuie" sa-l faci presupune mereu atat de multe sacrificii, incat rezultatul paleste, de fiecare data, in fata acelor multe posibilitati pe care le deschide "ar trebui sa fac asta, totusi, daca ma gandesc ca... ".
"Inima" simte de fiecare data ce e bine si ce e rau. Inima stie, si spune. Spune direct, fara ocolisuri, pentru ca asta e rolul ei, sa arate directia. Inima nu calculeaza, nu analizeaza, nu pune nimic in balanta. Asta e rolul mintii. In cazul ideal, inima spune "da" sau "nu", si mintea spune cum sa ajungi la "da" si cum sa ajungi la "nu". Ce sa faci, ce sa spui, cum sa rezolvi ce apare pe parcurs. Am mai spus-o si o mai spun, inima iti spune ce sa faci, mintea iti spune cum. Si nu invers. Invers, mintea o sa plimbe deciziile in zona gri, o sa calculeze si o sa puna in balanta la infinit. Si o sa spuna mereu "e mai mult da, dar".
Ma uit in fiecare dimineata in oglinda, si ma intreb "Da, Nu?". Fara timp de gandire. Si sper ca am sa am curajul sa zic "da" sau "nu", una din zilele astea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu