Si am ramas singuri - 2

(Si am ramas singuri)

Te-am mintit. Nu e prima oara. Da, a fost lung, si banal, si nu s-a terminat niciodata.

Mi-e frica. Te uiti in ochii mei, intrebatoare, si mi-e frica. Nu stiu ce ma intrebi. Poate e totul in capul meu. Poate ma flatez singur, nu ma mai vrei, nu mai stii cine sunt. Eu unul nu stiu cine esti, tu, acum. Nu stiu daca ma minti, daca te joci cu mine, sau daca intrebarea din ochii tai e ceea ce cred si sper.

Nu m-ai adus tu aici, eu am vrut. Am vrut sa te am, atunci, te vreau si acum.

Nu ne-am mai intalnit niciodata singuri, de atunci. Atunci erai furioasa. Si mi-ai zis ca te doare, si ca nu intelegi. Ca esti dezamagita, si ai crezut ca eu n-am sa fiu asa. Nu sunt. Sunt prea multe de explicat.

Mai devreme, cand fumam impreuna pe balcon, nu m-am putut opri sa nu ma gandesc, cum ar fi. Te-ai uitat, zambind, si m-ai intrebat daca imi place. Da, imi place, esti tu?

- De ce? Nu sunt eu?
- Nu stiu. Nu mai stiu cine esti, tu. A trecut prea mult timp.
- Crezi?
- Nu?
- Nu stiu. Pentru mine nu.

Ultima oara cand aratai asa, erai cu el. Te-am atins atunci pe mana, pe gat, te-am mangaiat pe sani, mi-ai zis "nu asa, nu acum". Eram ametiti, amandoi, iti aduci aminte, ceva? El n-a vazut, ea da, si s-a suparat. N-a crezut niciodata, totusi, ca ar fi ceva intre noi.

- Imi placea mai mult, mai devreme.
- Ce, fusta?

Zambesti. Stiu sa joc, jocul asta. Asta facem?

- Nu, zambetul.
- Ce facem?
- Nu stiu, tu sa-mi zici. Tu mi-ai zis sa raman.

Te-am crezut un copil, atunci, si nu erai.

- Mai vrei ceva de baut?
- Nu stiu. N-ar trebui.
- Sa vorbim?
- Sa vorbim!

Razi. Nu, nu vreau sa vorbim, vreau sa te sarut. Cati ani au trecut?

- Zi-mi despre tine. Ce faci? Ea ce face?
- Despre asta vrei sa vorbim?
- Tu despre ce vrei sa vorbim?
- Mie imi placea fusta.
- Vrei sa ma schimb inapoi?

E gresit, si o stiu. E atat de gresit, si ma simt atat de bine. Atat de gresit, in atat de multe feluri. Prea tarziu ca sa ma mai opresc, totusi. Da, vreau. Si sa-ti desfaci parul, inapoi, sa fii cum erai mai devreme, cu ei.

Nu-i condamn. Nu se gandesc, e prea evident. As fi vrut sa ma intrebe, macar unul din ei. Sa arunce cineva o remarca nevinovata, sa ne intrebe in gluma, macar. Nu-i mai cunosc, pe nici unul. Suntem prieteni, dar nici unul nu ma cunoaste, asa. Si cine ma cunoaste, nu a fost aici, n-as fi riscat niciodata asa. Prea greu de explicat. Coniacul imi strange stomacul, prea mult, si-mi simt gatul uscat. Poate am baut prea mult, poate e doar o greseala stupida. In balconul tau miroase a fum, stiu ca n-ai suportat niciodata asta. Stiu atat de multe despre tine. Stiam.

Iti simt respiratia pe gat, si sanii tari, lipiti de spatele meu. Nu mai stiu cum miroseai atunci, nu stiu nici numele parfumului. Imi amintesc cum m-am simtit cand te-am vazut goala si nu te puteam atinge.

- Esti suparata?
- Pe tine?

Am aruncat tigara, stiu ce trebuie sa fac mai departe. M-ai lipit de balustrada rece a balconului, nu vreau sa ma trezesc, nu pot. Pielea fina, fiecare centimetru din tine. Esti goala, in fusta, si nu ti-am simtit niciodata gustul, pana acum. Sa nu incerci sa ma saruti.

E filmul in reluare, la tv. Nu l-am vazut, niciodata. Nici nu cred ca am sa mai incerc, de acum. Intinsa in pat, rezemata de perete, cu parul amestecat in perna, ti-e somn.

- Zi-mi, despre ce vrei sa vorbim.
Nu stiu.
- Dulce, atat imi amintesc. Asta ai fost pentru mine, dulce. Asta imi amintesc, de atunci. Atat.
- Dulce? Zambesti. Imi place, dulce. Nici eu nu-mi amintesc nimic. Despre ce vorbeam, atunci?

Nu stiu. Ma gandesc doar la seara ce urmeaza, si la momentul cand am sa termin, cu ea muscandu-ma de umar, eu gandindu-ma la tine. Te vreau.

- Esti ...
- Da, sunt suparata pe tine.