Pura

M-am trezit dimineata cu un sentiment pur, si profund, de ura. Fara vreo tinta anume. Nu e nemultumire, sau insatisfactie, nu am visat urat (nu-mi amintesc, oricum) si nici nu am vreun motiv concret, pentru asa ceva. Doar ura.

Si e atat de bine.

Imi doresc de mult sa ma simt asa, din nou. Sa ma simt ... eu.

Maine, cred.

Nu stiu cand am mancat ultima oara - dimineata, aseara? Tu nu te opresti din vorbit, ma privesti dezaprobator, cu coniacul si muzica mea, care nu ti-a placut niciodata. Led Zeppelin - Babe I'm gonna leave you.

E a doua zi cand stau singur, in casa mica din lemn. De care mi-e atat de dor. Un miros aparte, intre lemn, ploaie si fum de tigara. Singur, cu cartile de joc pe care le-am cumparat ieri de la ea. Figuri ciudate, dintr-un joc pe care nu-l stiu. I-am zis ca trebuie sa-mi explice, a zis ca nu atunci. N-am aflat niciodata. Mi-e foame, nu stiu cand cam mancat ultima oara. Niciodata nu mi-a placut sa mananc singur.

Printre casete, doar porcarii. Am pus ceva rock din 70, o caseta de-a lui taica-miu. Gladys Knight and the Pips - Midnight Train. Ce nume tampit. In sticla de whiskey a ramas mai putin de jumatate. Mai am. Imi placea tare mult sa beau whiskey, atunci. Mi-am aprins un L&M rosu, ultima din pachet. Mai am un Lucky Strike sus, in bagaj. Ultimele. Afara e soare, si verde. As vrea sa pot ramane acolo. Cred ca mi-a placut din primul moment, sezatia de ameteala dulce, whiskey si L&M rosu. Blondie - Heart of Glass. Yeah, riding high on love's true bluish light. Oare asta spune?

Am iesit pe terasa mica, din lemn, inca umeda de la ploaie. M-am gandit toata ziua la ea, ieri. Mi s-a parut ca zambeste trist, mi-a zambit mie, totusi. Mie? Am inghitit repede restul din pahar, trebuie sa fac ceva. "Iti explic, dar nu acum", asa a zis. In camera e o lumina confuza, de la geamurile murdare si perdelele prea groase. CCR - Fortunate Son. Trebuie sa-mi iau tigarile, sa ma barbieresc, sa ma imbrac, sa mananc ceva. In curte s-a oprit un caine strain, atent la un zgomot pe care nu-l aud. Sa ma barbieresc, sa mananc ceva. Masina nu pot s-o iau, sunt ametit, e cald si miroase a ploaie, vreau sa ma intind in iarba, afara.

Un sfert de ora, atat a durat drumul. Am baut mai mult decat trebuia, vad doar detalii si nu se leaga nimic. M-am asezat pe banca cu o scandura rupta, pe care am stat si ieri. Mi-e cald si ma ustura fata, Lucky Strike e dulceag dupa L&M. Ea e tot acolo, si m-a vazut. N-am curaj. Imi mai aprind o tigara, a patra, n-am nici un motiv sa ma duc iar la ea, n-am ce sa-i spun. Am sa stau aici, sa astept. O sa vina.

A venit. Mi-a zambit la fel, trist.

- Ce faci?
- Te astept.
- De ce?
- Sa-mi explici. Nu asa ai zis?

E incurcata, si eu sunt.

- E complicat, sa stii. Si nici eu nu stiu prea bine. Nu credeam ca ai sa vrei sa stii.
- Vreau.
- Esti de mult aici?
- De cinci zile.
- Ieri te-am vazut prima oara.
- Si eu.

Ochi vezi, zambet trist.

- Nu pot sa stau.
- Nu te pot obliga.
- Zece minute.
- Cine era baiatul cu care vorbeai ieri?
- L-am cunoscut aici. E brazilian.
- Brazilian?
- Brazilian. A zis ca vrea sa ma ia cu el.
- Si te duci?

Nu rade. Are parul drept, castaniu deschis. Mica de statura, ochi vezi, zambet trist, usor amuzat.

- Nu ma duc. E mincinos.
- Toti suntem.
- Stiu.

S-a oprit un copil, si se uita la noi.

- Iti plac copii? Se uita la mine. Ochi verzi, par drept, zambet trist. Iti plac?
- Nu, nu-mi plac.
- De ce?
- Nu stiu, fac galagie.
- Da, dar uite, sunt atat de frumosi. Esti rau.

El se uita la noi, razand. El sau ea, nu i-am deosebit niciodata, la varsta asta. Cu mersul lor nesigur, si zambetul inocent.

- Nu sunt rau, nu-mi plac.

Are 23 de ani. E studenta la medicina. Are un prieten. Il iubeste. Cand se intoarce acasa, se muta impreuna. Nu-i place in discoteca. Nu-i plac masinile. Ii plac pisicile, are un motan pe care il cheama Mia.

- Cum, Mia? Mia e nume de fata.
- Lui ii place.
- Pisicile n-au nume, stii?
- Lui ii place.

E rau, prietenul ei. Are 28 de ani, are o afacere si multi prieteni dubiosi. Ii place sa bea.

- Mirosi a alcool.
- Stiu, am baut ca sa-mi fac curaj, sa vorbesc cu tine.
- Esti prost.
- Stiu.
- De ce vrei sa vorbesti cu mine?

Nu stiu. Are parul moale, pielea fina, nu miroase a nici un parfum. Ma joc cu degetul ei mic, s-a rezemat de umarul meu, nu stiu cum o cheama. Au trecut patru ore.

- De cand esti aici?
- De cinci zile, ti-am spus.
- Cand pleci?
- Maine, cred.

M-a luat in brate, strans, ma doare capul, imi pare rau c-am baut. Am vrut s-o sarut, m-a evitat incet. Mi-am trecut bratul in jurul umerilor ei, si am lasat-o sa planga, fara sa stiu ce sa spun.

- Sunt insarcinata.
- Ce?
- Nu vreau sa pleci.

Dispar

"Ar fi trebuit s-o refuz, cumva si s-o trimit inapoi, dar eram foarte obosit, si mintea nu-mi functiona prea bine. Sunt un om plin de imperfectiuni. Imperfect si supus greselii. Dar invat si sunt hotarat sa nu repet greseala. Si totusi nu sunt putine greselile pe care le-am facut a doua oara. Motivul e foarte simplu, sunt imperfect si prost. De fiecare data ajung sa ma urasc. Ma hotarasc sa numai fac aceeasi greseala a treia oara. Progresez putin cate putin. Foarte incet, dar totusi progresez. "

Dans, dans, dans - Haruki Murakami

That was only yesterday

Astazi a fost prima oara cand m-ai atins. Nu stiu daca mi-ai vazut zambetul, probabil ca da. Eu sper ca l-ai vazut. Ca sa stii ca stiu.

Stiu ca nu se poate, si stiu ca stii si tu, si asta ma face sa te vreau si mai mult, pentru ca stiu ca tu ai sa cedezi prima. Chiar daca eu as avea mai mult de pierdut.

Suna arogant, stiu, dar ai sa ma vrei mai mult decat te vreau eu. Miros a parfumul tau, stii? Si nu degetul pe care mi l-ai atins. Eu. Nu mai stiu ce-am vorbit.

Nu credeam ca mai stiu sa fac ... asta. Si cred ca nu stiu, pentru ca esti altfel, tu. Esti prima care m-a facut sa inteleg ca nu se poate. Nu mai stiu nimic, decat momentul cand am sa-ti simt respiratia dulce, pe buze, si am sa-ti zic nu. Si mirosul tau. Asteptam de mult sa vreau, din nou, asa.

Mor de curiozitate, cui ai sa spui despre mine? Nu poti sa spui. Nici eu.

Am ascultat toata ziua skunk anansie, secretly. O aud si acum.

Simplu

Citesc o carte, care imi place mult. Si n-am cu cine s-o discut (trist, stiu :) ). Si caut "pe net", sa vad ce-au spus altii... Si gasesc oameni ca mine, carora le place, care sunt incantati, care se regasesc, care au nostalgii, care... Si gasesc oameni care vorbesc de imaturitatea autorului, vorbesc de stitlul care abia la urmatorul lui roman s-a cristalizat, vorbesc de imperfectiune, de o poveste ratata, de "creionarea unor personaje imperfecte"... Asta ma face sa fiu "simplu", nu?

Vreau sa aud mai putine intrebari, sa-mi spuna cineva ce trebuie sa fac, si sa nu mai am nevoie sa gandesc. Vreau sa-mi spui de ce nu mai spui nimic, si as vrea sa fiu oriunde atundeva, numai nu aici.

Acum incepe

Cautand prin hartii, "acasa", am gasit asta, scrisa pe un caiet de matematica, langa niste ecuatii pe care nu le mai inteleg. Cred ca de prin 2001.

Asfaltul murdar, ochiul de apa inconjurat de noroi. Praf si soare, raze reflectate deapa murdara. Caldura. Bine. Umbre lungi, diforme. Oprite, se misca. Asfaltul si praful se-ndoaie si cad cu incetinitorul. Rasare un nor, lumina. O fata. Intuneric.
Asfaltul murdar, cioburi de sticla. Multe. Doua. Un fir negru care trece impasibil mai departe, printre ele. Negru? Rosu. S-a oprit in noroi. Lumina e de la cioburi? E cald.
Daca intind mainile, ajung. Dar.. am sa-l pot tine in palme? Ma murdaresc?
Inca putin.
E prea incet. Ar trebui sa ma pot agata de ceva. Macar de nu m-ar durea pieptul asa. Oare am respirat? Pot sa strig?
Oricum nu se schimba nimic. Maine o sa fie la fel. N-am rezolvat nimic cu asta, Poate maine n-o sa fie la fel... si cat o sa dureze? Se uita repede. Pe naiba o sa le para rau. Se bucura, asa o sa le fie mai usor.
Ma doare urechea. La asta nu m-am gandit. Lasa, macar acum am demonstrat ceva. Asta o sa schimbe multe. Si o sa le para rau. O sa se gandeasca ca ar fi trebuit sa se gandeasca mai mult.
In gat. Sau e mai jos? In piept? Mereu acolo am simtit. Nu s-a meritat, nu trebuia sa treaca atat timp ca sa ajung tot aici.
Imi tiuie urechile, si parca e mai rece acum. Si oare m-am lovit la genunhi? E amortit. S-a termniat, o sa fie rapid.
Si am ajuns si aici. Ce-ai sa faci? Poti oricand sa te intorci, si sa pleci. Poti sa faci orice. E destul loc, pentru toata lumea. Credeai ca ai sa fii numai tu? Stiai ca nu ai fost numai tu.
Era mai usor daca nu deschideam geamul. E asa cald, afara.
Biletul l-am lasat pe masa. Oricum n-o sa inteleaga nimic.
Acum incepe.

Atat timp cat ...

"Acasa" e frig, se vad multe stele, miroase a iarna si a fum, si e foarte liniste. Nimic nou, deci.

Imi expira permisul de conducere, am venit sa-l schimb. Au trecut 10 ani.

Politia (evidenta populatiei) e la etajul 3 al unui mall. Da, intre magazine de haine, si terase si fast-fooduri, mergi cu dosarul pentru pasaport sau permis de conducere.

Ultimele zile m-au (m-ai?) facut sa ma simt ... simplu. Si mic, si inexistent. Atat timp cat acum zambesc... (desi o sa-mi fie dor, pentru ca dai dependenta).

E bine aici (si asta cred ca am mai zis).

Daca s-ar putea, ati auzi linistea.

Da, indiferenta e cea mai rea

Uite, dupa atata timp, un post cu adevarat personal.

Duminicile in care ploua, ca acum...

Obisnuiam sa le urasc, duminicile astea, acum nu mai stiu. Beau cafea la geam, in bucatarie, ochi in ochi cu vecina din blocul de peste drum. Ea fumeaza, eu ma gandesc la tine.

Ma doare capul de ieri dimineata. Nu vreau pe nimeni si nimic. N-am mai fost de mult atat de singur, ca zilele astea.

Nu stiu ce-as vrea sa se intample intre noi, nu-mi doresc nimic - si nu se intampla nimic. Iti sunt indiferent, si mi-ar fi placut sa nu fii tu prima cu care sa mi se intample asta. Si nu acum, cand sunt singur.

Vecina si-a mai aprins o tigara. Nu stiu de cand sunt cine sunt acum, duminica, ploaie, chantal chamberland. Imi stiu doar durerea de cap, lumina difuza, muzica in surdina, punctul rosu de peste drum. Ca nu mai stiu nimic de tine, de mult.

M-am (te-am, ne-am) visat intr-o camera model la ikea, fumand, asezati pe o canapea in fata unui televizor stins, atingandu-ne umerii. Eu ma gandeam ca mirosi frumos si nu vroiam sa ne dea afara, tu te despartisei de mine.

La ce te gandesti?

Deranged

Saptamana trecuta, un om a carui parere o respect - prin acceptarea evidentei ca el e acolo unde vreau eu sa ajung - ma invata ca intr-o confruntare intri doar daca esti pregatit sa o inchei prin a-l lasa pe advesar fara aer, intr-o balta de sange. (plastic, nu?) Si sunt de acord.

Nu tipi si strigi fara sa fii pregatit sa lovesti. Nu injuri si jignesti cu rezerve, pentru ca asta te reduce la a fi un frustrat. Te reduce la a fi vecina de la parter, care petrece toata ziua la geam si tipa la copii din cartier. Sau la un 'nene' care trece si ridica stergatoarele la masina, pentru ca 'asta nu e loc de parcare, domnule!'.

Sigur, poti sa te reduci la a fi pasiv-agresiv. Vezi, eu sunt puternic, te atentionez prin aluzii, iti mai aduc aminte cine e 'seful', te mai vorbesc de rau in stanga si'n dreapta... nu merita, ma, asta, sa-i fac nimic, ce sa-i fac... daca-mi pun mintea cu el.. etc. Si poti, crestineste, sa-l ierti. Il ierti, ca nu stie ce face. Asta da, superioritate. Tu stii mai bine. Cu fiecare adversar pe care il ierti - te dezvolti si te autodepasesti. Esti satisfacut.

Noi, ceilalti, iti spunem narcisic. (Mai mult sau mai putin patologic.) Iti intelegem auto-suficienta, ti-o compatimim, o punem pe seama traumelor din copilarie.

Eu unul, daca ne intalnim, prefer sa te las intr-o balta de sange, cu god-complex-ul tau, cu tot.

Trece totul prea repede

Duminica dimineata, la Plus, cineva m-a invatat cum sa iau un carucior fara moneda. Cand am ajuns acasa, un vecin facea gratar pe balcon, gratarul fiind suspendat in afara balconului, pe un cadru de metal. La etajul patru.

Am vazut doua comedii romantice, una dupa alta, si mi-am adus aminte de facultate, cand asta faceam toata ziua. Si mi-a venit, ca si atunci, sa plang.

O fata frumoasa, dintr-o masina mare si neagra, a intors capul dupa mine si mi-a zambit.

Am doua noi melodii preferate, Judas Priest - A touch of evil si Will.I.Am - Heartbreaker.

Visele, incapatanarea si egoismul sunt singurele care ma duc inainte.

Mi-e bine.

There's still something missing.

Mutarea ta

Stiu ca vrei. Imi place ca-ti place si tie la fel de mult sa vorbim doua ore despre nimic, imi place ca nu-ti feresti privirea, imi place ca am cu cine ma juca. Stiu ca e gresit, nu ma pot abtine. Imi place cum zambesti cand ma uit la inelul tau, sau in ochii tai cand te joci cu parul. Imi place ca te apropii pana iti simt mirosul pielii ca sa ne uitam impreuna la o poza pe telefon, si imi place ca ramai asa pana cedez eu. Stiu ca e complicat pentru tine, in "cercul" tau, stiu ca e complicat pentru ca ele imi sunt mai apropiate. Stiu ca esti mai mare ca ele, stiu ca ele sunt rele, stiu de aparentele care sunt atat de importante, stiu ca asta face parte din joc.

Si stiu ca vrei.

Farmacie

Motanul a reusit sa ma zgarie exact sub ochi. Destul de urat.

Ochi-albastri de la farmacie a zis sa iau aia si aia, dar sa nu pun nici un plasture. Sa zica colegii ca m-a zgariat sotia. Hi-hi. ;)

Oare sotiile din ziua de azi isi mai zgarie sotii?

Doua zile

N-as fi crezut niciodata ca o iesire de doua zile poate conta ca un concediu de doua saptamani.



Plus ca Bucurestiul pare tare ... prafuit... cand vii din Brasov.



A, si sa nu-l uit pe (pana acum i-am zis Franz, nu sunt inca decis)... Nu-i asa ca-i simpatic?

I can't help this longing

Te uiti fix, cand la mine, cand la ceva necunoscut, pe asfaltul murdar. Eu, la fel.

In spate se aude, departe, sunetul trenului care tocmai a plecat. Mi-au placut intotdeauna garile, cu peroane pustii si miros de catran. Cu sentimentul ala gol, al singuratatii, dupa ce pleaca un tren. Si oamenii, in confuzia lor, coborati intr-o gara straina, cu privirile agatate de cineva care ii asteapta.

Ea plange. Te uiti intrebatoare, la mine, si te asezi mai bine, cu labutele stranse sub tine.

Plange fara nici un cuvant, si n-am nici eu ce sa-i spun. Mi-e dor de ea, de zambete, de libertatea pe care am simtit-o odata, intins langa ea in iarba. Mi-e dor de discutiile care nu se terminau niciodata, discutii despre nimic, despre noi. De racoarea din apartamentul ei mic, de mirosul ei dulce, de cafea, de oglinda mare in care se privea dimineata. De mainile reci, de respiratia intretaiata, de caldura din imbratisarea ei, de noi.

Ai fugit, speriata de un sunet pe care l-ai auzit doar tu. E frig, s-a terminat toamna mea.

Confort me / I can't hold it all in / If you won't let me

messenger

ea

esti suparat pe mine?

eu

maxim

ea

de ce?

eu

nu stiu, gasim noi ceva

ea

hmmm...nu este corect

ea

ea

eu te admir atat de mult si tu....

eu

ma admiri?

ea

da...

ea

esti foarte inteligent

ea

arati bine

ea

te pricepi sa faci multe chestii

ea

mai vrei?

eu

mai puteai si tu sa mai pui macar una, doua

eu

dar hai

eu

merge

eu

zi, ce vrei ?

ea

ehhhh

ea

nu vreau nimic

ea

dar credeam ca esti suparat pe mine

eu

hm. ar trebui sa fiu? e ceva ce nu stiu?

ea

nu...dar te porti...rece

eu

pot sa trimit discutia asta la prieteni?

ea

nuuuuuuuuu

eu

ca sa par si eu interesant?

Calm

Azi am pierdut masina. Mai exact, am uitat unde am parcat-o.

M-am dus la locul unde credeam ca am parcat-o, si n-am gasit nici masina, nici locul. Nu m-am speriat ca mi-au furat-o sau ridicat-o, pentru ca mi-era clar ca nu sunt pe strada care trebuie. Dar unde...

Si am umblat, straduta dupa straduta, incercand sa-mi aduc aminte ... ceva ... orice. Si am gasit-o, pana la urma, cred ca la a patra incercare (strada, adica). Daca n-ar fi trist, ar fi comic.

Sunt case frumoase, in zona Victoriei. Pacat ca m-am plimbat singur.

Sa-mi spui, dimineata

Coniacul amarui imi arde buzele, ochii ma ustura de la fumul gros de tigara. Sunt obosit, e tarziu, si muzica e prea tare.

Esti in capatul celalalt al camerei, vorbiti. Ce vorbiti? Iti atingi incet lobul urechii, stiu sigur ca nu esti atenta. Te gandesti la mine? Mi-ar placea sa stiu daca te gandesti seara la mine, cand esti cu el.

Ea imi povesteste de logodnicul ei, profesor la Braila. N-am inteles niciodata, ii face placere ca il inseala si imi povesteste ce vorbesc la telefon, sau e doar remuscarea, defulata in povestirile dezlanate. Ma enerveaza, ma oboseste, m-am saturat de prea multe amanunte, prea multe intrebari. E lipita de mine, si voluptatea asta care la inceput m-a atras acum ma scoate din sarite.

Te uiti la mine, la ea, si zambesti. Mi-e dor de tine, ne-am despartit acum... patru ore? Mi-ai impartit ziua in doua, cu tine si fara tine. Mi l-ai ascuns, am stiut tot timpul ca "el" exista, dar nu ai vrut sa-mi spui. Imi zambesti mie, stiu, si alta data mi-ar fi placut, dar acum... Cred ca am sa abandonez.

Imi spune ca ar trebui sa plecam,

Seara... te gandesti vreodata la mine? N-am inteles niciodata, e doar o distractie? Esti curioasa pana unde poti merge? O greseala? Ce vrei? Imi place cum te joci cu parul, te vad ca esti distanta, neinteresata... totusi el ce e pentru tine?

ca vrea sa o mangai pe spate, ca vrea... "Te-a sunat, astazi? Ce minciuni i-ai mai spus?" Stiu ca asta o enerveaza. Stiu ca nu vrea sa vorbim despre el, doar sa-mi povesteasca. Nu stiu cum s-o fac altfel sa taca. Ma enerveaza, as vrea sa dispara, acum, sa dispara si el, sa ma joc eu prin parul tau. Probabil n-ar merge. Am sa plec, pana la urma ne potrivim, fizic. Si e simpla, si-mi place si mie s-o mangai pe spate.

Sa-mi spui daca te gandesti seara la mine. Si cine e el pentru tine.

Frustrari

Multe. Dar, intr-o ordine aleatoare, cele de saptamana asta... (si sa ma iertati, stiu ca o sa va recunoasteti, dar n-am ce sa va fac. sa va prefaceti ca n-ati citit postul asta, ca nu-mi place sa discut face2face despre chestiile astea.)

Ma enerveaza mult oamenii care povestesc ce frumos e in "strainatate". Uneori, si eu povestesc, dar povestesc.. frustrat. Frustrat de exemplu, ca la nemti se poate cutare lucru, si la noi nu. Ei, oamenii de care vorbesc aici gasesc o voluptate in a povesti cum berea cutare e mai buna la italieni decat la spanioli, si cum intrarea la metrou din paris e mai altfel decat intrarea la metrou din londra. (si da, le scriu cu litera mica, asa cum scriu si bucuresti, pentru ca nu merita). In spatele bunei intentii, si a conversatiei "la o cafea", nu pot scapa de banuiala ca nu conteaza totusi atat de mult incat sa-mi povestiti asta de atatea ori. Da, e mai bine "acolo". De asta nici nu vreau sa ma duc "afara". Nu-mi mai povestiti, uneori lasati impresia ca va laudati. Elitist, asa.

Imi amintesc o discutie de demult, in care un prieten zicea ca ar vrea sa ajunga sa nu se mai uite la preturile din meniuri. "Sa ma uit la meniu, sa aleg, si sa nu ma intereseze." Proasta afacere. Eu saptamana trecuta am realizat ca ... nu stiu cum s-o spun, fara sa sune ciudat... cumpar lucruri fara sa ma uit cat costa. Si fara sa ma bucur de asta. Am nevoie, sau vreau, si in ecuatia asta uit amanuntul cu pretul, si nu e bine.

In plus, ma trezesc de multe ori la restaurant fara nici un ban. Am card, dar asta nu ma prea ajuta sa scap de sentimentul ala cretin ca n-am cu ce plati.

Si ma enerveaza frustrarile ... "provinciale", le spun eu - restaurantul asta e prea scump ca sa bem doar o cafea, aici lumea mananca. Ma enerveaza mai ales daca intr-un restaurant dintr-asta un chelner imi spune " sefu' ", ca aseara. Cum... sefu' ?!?

Intr-o discutie cu un elvetian, saptamana trecuta, el imi lauda anormalitatea din Romania. Eu am ridicat din umeri, eu unul as prefera legea de acolo. Da, amenda e mare, dar e mai buna decat haosul de aici. Ori amenda, ori anarhie, la noi e doar haos. (Si dezvolt idea oricand, doar sa ceara cineva...)

Si e trist, cand un prieten ma intreaba daca o sa scpam vreodata de sentimentul ala ciudat (pe care nu stiu cum sa-l numesc) pe care il avem dupa ce mergem la un concert... Chiar daca e un concert de gospel. Da, sunt "si la noi" concerte. N-am nici un sentiment. De ce ar trebui sa am un sentiment fata de normalitate?

Si mai sunt multe, dar e duminica si trebuie sa pierd timpul fara sa fac ceva meaningful.

Fara pretentii

Zilele astea nimic nu ma vrea. Lucruri, oameni - toate ma privesc circumspect, mergand de la indiferenta pana la antipatie pe fata. Nu m-a mai facut nimeni prost de mult, pana astazi, si a fost un dus rece.

A, sa ma iertati ca am tipat si v-am injurat. Asa sunt eu. Cred ca ne-am apropiat prea mult, si sufletul meu simplu de moldovean a ajuns sa va considere prieteni. Si nu-mi sunteti, stiu.

Mi s-a facut dor de mine, fara pretentii. De... chestiile simple. De toamna, asa cum ar trebui sa fie, fara presiuni, fara griji, cu soare cald si castane, cu plimbari, lust si zambete vinovate.

Si fara sentimentul asta tampit ca "time is running out".