Am luat contact cu internet-ul acum ... (prin '99, cred). Telnet, email, siteuri, etc. Apoi web-ul a devenit ceva zilnic... siteuri pentru mail, siteuri pentru stiri, siteuri pentru orice.
Am invatat ce inseamna ce inseamna "web" ca simplu utilizator de "mail.yahoo.com", apoi am invatat cum sa fac siteuri, am invatat cum sa fac browsere, apoi am invatat cum sa optimizez dpdv de marketing un site, am invatat ce inseamna user retention, hot zones, pe ce coloane se concentreaza atentia userului, cum citeste, ce elemente cauta, etc etc etc. Disertatia pentru master am facut-o despre ce inseamna web2.0 in marketing online. Despre tehnologii, despre concepte.
Voiam sa spun ca blogurile, feedurile si conceptul de syndication au schimbat radical web-ul. Si ne-au schimbat si 'psihologia', modul in care 'navigam' si in care percepem webul. Discutam dimineata despre cum rareori citesc articolele de pe bloguri care nu fac full syndication la post-uri. Blogroll-ul meu este exportat din Bloglines (www.bloglines.com) si este ceea ce citesc. Daca pentru unul din bloguri nu primesc tot textul postului RAR intru pe site ca sa citesc continuarea. Rar, pentru ca rar sunt lucruri care sa imi incite atat de mult interesul incat sa fac "the extra step".
Pentru cei care folosesc aceasta metoda ca sa "faca trafic", exista multe resurse mai mult sau mai putin "de specialitate" care demonstreaza ca nu e neaparat o chestie foarte fericita, nu in toate cazurile, cel putin. Se foloseste in functie de content si in functie de ceea ce vrei sa obtii de la cei care te viziteaza.
M-am hotarat sa scriu postul asta pentru ca am intrat azi pentru a .. nustiucataoara ... pe Bizcafe (www.bizcafe.ro). Siteul e ok, am gasit mereu cate ceva de citit acolo , problema e ca ajung rar... si anume ajung cand mai vad logoul lor pe Bookblog. Si astazi am vrut sa trec situl asta in feeder, ca sa fiu la curent cand mai apare ceva nou. Bloglines-ul mi-a zis ca nu gaseste un feed valid. Am zis ca poate e ceva in neregula cu feedul, se intampla in mai multe locuri. Am facut "the extra step" si am deschis situl, sa caut iconita de RSS. Nu exista.
Scriind postul asta, am verificat, din nou, situl. Nu, nu gasesc iconita de RSS, si nu ma pot abona cu Bloglines. Am in schimb posibilitatea sa ma abonez la newsletter. Si undeva sub header scrie "Ultimul update 7 iunie"
Ca om cu pregatire de IT si de Marketing spun ca ar fi foarte simplu si foarte eficient sa adauge un feed si e pacat ca nu au facut chestia asta pana acum. In lipsa de asa ceva, am sa mai intru pe site doar cand voi mai vedea din intamplare logoul lor undeva. (Si nu, nu ma abonez la newsletter, mailul e pentru altceva.)
EDIT: Recitind, in continuare ma gandesc ca poate nu am vazut eu iconita de RSS... daca e asa .. poate ar trebui sa fie mai vizibila !!
11 iunie 2007
05 iunie 2007
legile banilor ( partea 1)
Ma inspir din nou din cautarile unora de pe internet. Facand abstractiie de cele din seria "prea multe vrabii, ce isi doresc cu adevarat pisicile" sau alte nebunii, sunt foarte multe "nu am bani", "am prea putini bani", "de ce nu am bani" sau cele mai tragice "mereu am datorii" sau "cum scap de datorii".
Ca si toate celelalte lucruri in viata, banii au niste legi, si marea majoritate a oamenilor incearca sa le ignore sau sa le incalce asa cum fac cu legea circulatiei. Numai ca nu merge in felul asta.
Nu vin cu nimic nou sau original, toate lucrurile astea s-au mai spus - de multe ori chiar. Problema e ca dupa ce le auzi si esti de acord cu ele sa le si pui in aplicare.
Pentru cei care pun intrebari cum sunt cele de mai sus ... daca "nu ai bani", sau daca nu ai "destui bani", sunt doua mari motive:
1. nu castigi bani.
si /sau
2. cheltui mai mult decat castigi. (caz in care nu numai ca nu ai bani, dar ai si datorii)
Simplu, nu ? Matematic vorbind ...
Rezolvarea ar trebui sa fie la fel de simpla ... primul pas - sa nu mai cheltui atat de mult, si al doilea si cel mai important - sa incepi sa castigi mai mult. Simplu, nu ... ?
Pai .. chiar e simplu. Eu cred ca e simplu.
Nu am inteles niciodata inconstienta financiara, desi am fost mereu inconjurat de ea. Nu am inteles niciodata de ce oamenii cheltuie banii "in prostie" si apoi se plang ca nu au. Eu am stiut mereu cati bani am, de cati am nevoie, cati mi-ar mai trebui ca sa imi cumpar masina, etc. Nu imi numar mereu banii, nu sunt nebun, pur si simplu stiu cati bani am si ce vreau sau trebuie sa fac cu ei. Sa cumpar un lucru pentru ca apoi sa constat cu surpiza ca nu am bani sa platesc ..chiria.. pentru mine e ceva de neconceput. Am riscat de multe ori bani cumparand niste chestii pentru care nu era cel mai potrivit moment, dar am avut intotdeauna un plan legat de chestia asta, sau o 'asigurare' in caz ca ..
Cea mai frecventa *justificare* a cheltuielilor nejustificate este "Merit!". "Am muncit toata ziua, merit ..cutare lucru.." Aha, ai muncit toata ziua, deci acum meriti sa arunci banii ca sa te trezesti maine ca trebuie sa o iei de la capat si nu ai cu ce sa platesti ..chiria.. . Da, mi se pare foarte logic. Daca tu consideri ca meriti sa cheltuii bani aiurea doar pentru ca muncesti din greu pentru ei, inseamna ca meriti sa nu fii niciodata 'bogat'.
Paradoxul e ca (si pentru asta exista literatura, studii, etc, nu zic eu 'din capul meu' ) oamenii bogati sunt cei care isi cantaresc fiecare penny, nu cei care arunca bani in stanga si in dreapta. (un bun exemplu e Thomas J - Gandirea milionarului american )
Pentru multi "independenta financiara" inseamna sa aiba atat de multi bani in cat nici ei nu stiu cati sunt de fapt. Asta poate fi adevarat, n-am ce zice, dar nu cred ca e cea mai buna definitie.
Primul pas spre independenta financiara ar fi sa ai destui bani incat sa iti permiti 3 luni fara un venit. De ce spun asta ? Pentru ca in felul asta nu esti nevoit sa iti pierzi respectul ramanand la un servici care nu iti place sau nu esti nevoit, daca pleci, sa te angajezi in primul loc pe care il gasesti, DE FOAME. Pentru ca asta se dovedeste pana la urma ca e o decizie proasta. Sa iti permiti sa iti cauti noi clienti, daca ai firma ta, fara sa devii disperat si sa faci concesii pe care sa le regreti. Sa iti permiti sa iei o decizie buna pentru tine, sa ai timp si sa nu te urmareasca 'creditorii', sa nu trebuiasca sa te ascunzi de nimeni, asta cred ca e un inceput bun, pentru *independenta*, nu ?
Am scris in titlu ca e partea intai, deci ma opresc aici, ca sa nu fie un capitol de carte. Si daca ai ajuns sa citesti articolul asta pe blog pentru ca ai cautat pe google "nu am bani ", fa o incercare care nu te costa nimic - vezi cati bani ai cheltuit azi, ieri, saptamana asta pe lucruri de care nu aveai *nevoie*. Fii sincer cu tine si renunta la cateva dintre ele, apoi gandestete cum sa castigi mai multi bani.
Ca si toate celelalte lucruri in viata, banii au niste legi, si marea majoritate a oamenilor incearca sa le ignore sau sa le incalce asa cum fac cu legea circulatiei. Numai ca nu merge in felul asta.
Nu vin cu nimic nou sau original, toate lucrurile astea s-au mai spus - de multe ori chiar. Problema e ca dupa ce le auzi si esti de acord cu ele sa le si pui in aplicare.
Pentru cei care pun intrebari cum sunt cele de mai sus ... daca "nu ai bani", sau daca nu ai "destui bani", sunt doua mari motive:
1. nu castigi bani.
si /sau
2. cheltui mai mult decat castigi. (caz in care nu numai ca nu ai bani, dar ai si datorii)
Simplu, nu ? Matematic vorbind ...
Rezolvarea ar trebui sa fie la fel de simpla ... primul pas - sa nu mai cheltui atat de mult, si al doilea si cel mai important - sa incepi sa castigi mai mult. Simplu, nu ... ?
Pai .. chiar e simplu. Eu cred ca e simplu.
Nu am inteles niciodata inconstienta financiara, desi am fost mereu inconjurat de ea. Nu am inteles niciodata de ce oamenii cheltuie banii "in prostie" si apoi se plang ca nu au. Eu am stiut mereu cati bani am, de cati am nevoie, cati mi-ar mai trebui ca sa imi cumpar masina, etc. Nu imi numar mereu banii, nu sunt nebun, pur si simplu stiu cati bani am si ce vreau sau trebuie sa fac cu ei. Sa cumpar un lucru pentru ca apoi sa constat cu surpiza ca nu am bani sa platesc ..chiria.. pentru mine e ceva de neconceput. Am riscat de multe ori bani cumparand niste chestii pentru care nu era cel mai potrivit moment, dar am avut intotdeauna un plan legat de chestia asta, sau o 'asigurare' in caz ca ..
Cea mai frecventa *justificare* a cheltuielilor nejustificate este "Merit!". "Am muncit toata ziua, merit ..cutare lucru.." Aha, ai muncit toata ziua, deci acum meriti sa arunci banii ca sa te trezesti maine ca trebuie sa o iei de la capat si nu ai cu ce sa platesti ..chiria.. . Da, mi se pare foarte logic. Daca tu consideri ca meriti sa cheltuii bani aiurea doar pentru ca muncesti din greu pentru ei, inseamna ca meriti sa nu fii niciodata 'bogat'.
Paradoxul e ca (si pentru asta exista literatura, studii, etc, nu zic eu 'din capul meu' ) oamenii bogati sunt cei care isi cantaresc fiecare penny, nu cei care arunca bani in stanga si in dreapta. (un bun exemplu e Thomas J - Gandirea milionarului american )
Pentru multi "independenta financiara" inseamna sa aiba atat de multi bani in cat nici ei nu stiu cati sunt de fapt. Asta poate fi adevarat, n-am ce zice, dar nu cred ca e cea mai buna definitie.
Primul pas spre independenta financiara ar fi sa ai destui bani incat sa iti permiti 3 luni fara un venit. De ce spun asta ? Pentru ca in felul asta nu esti nevoit sa iti pierzi respectul ramanand la un servici care nu iti place sau nu esti nevoit, daca pleci, sa te angajezi in primul loc pe care il gasesti, DE FOAME. Pentru ca asta se dovedeste pana la urma ca e o decizie proasta. Sa iti permiti sa iti cauti noi clienti, daca ai firma ta, fara sa devii disperat si sa faci concesii pe care sa le regreti. Sa iti permiti sa iei o decizie buna pentru tine, sa ai timp si sa nu te urmareasca 'creditorii', sa nu trebuiasca sa te ascunzi de nimeni, asta cred ca e un inceput bun, pentru *independenta*, nu ?
Am scris in titlu ca e partea intai, deci ma opresc aici, ca sa nu fie un capitol de carte. Si daca ai ajuns sa citesti articolul asta pe blog pentru ca ai cautat pe google "nu am bani ", fa o incercare care nu te costa nimic - vezi cati bani ai cheltuit azi, ieri, saptamana asta pe lucruri de care nu aveai *nevoie*. Fii sincer cu tine si renunta la cateva dintre ele, apoi gandestete cum sa castigi mai multi bani.
04 iunie 2007
extreme ale sigurantei de sine
Eu ma consider ( de cand ma stiu) un anormal. Si unul (din lista lunga ) din motivele pentru care zic asta e ca ca ridic din umeri prea mult, in fata unor chestii care, in ochii altora, ar trebui sa ma faca sa ...
Siguranta de sine, zice DEX-ul, e masura in care o persoana e conştienta de valoarea şi de puterile proprii. Nu stiu unde se incadreaza majoritatea persoanelor, sau cum e *bine*, dar eu ma lovesc numai de extreme si de manifestarile lor.
Marea majoritate a persoanelor pe care le cunosc sunt cele pe care daca le contrazici, se simt datoare sa te faca sa musti din asfalt sau sa recunosti in final ca ei au dreptate. Si asta pentru ca sunt foarte siguri pe ceea ce spun etc etc. Eu unul cred ca asta e o masura a nesigurantei persoanei respective. Eu cred ca in momentul in care contrazici o astfel de persoana ea se simte contrazisa ca persoana, se simte respinsa, simte ca pierde respectul sau pozitia pe care o detine si de aceea e in stare sa faca orice pentru a (si) demonstra ca are dreptate, in orice problema, oricat de neinsemnata.
Pentru un astfel de om, orice observatie reprezinta un atac la persoana. Daca ii spui ca a facut o greseala el aude ca l-ai facut prost. Daca ii spui ca n-ai inteles ce a zis, el aude ca l-ai facut prost. Etc. Etc.
Oameni care nu au deloc incredere in ei insisi, pentru ca sunt obisnuiti sa se evalueze prin comparatii cu ceilalti. Pentru care "Gura lumii" este centrul universului. Care nu inteleg ca poti sa gresesti ( o data, de mai multe ori) dar sa ramai in continuare un bun profesionist, in continuare o persoana simpatica, in continuare un bun prieten.
O alta caracteristica a persoanelor astora e ca le e frica de "autoritate". Cum e la *servici*, cand se ascund de "sef". Persoane care atunci cand nu e seful , sunt "regele dealului". Care au impresia mereu ca au facut ceva gresit, si sunt gata sa recunoasca orice, pentru ca s-au obisnuit. S-au obisnuit sa creada si sa gandeasca ca exista mereu o ierarhie, si ca mereu cineva trebuie sa aiba dreptate, si ca 'seful' cineva stie mai bine.
Intotdeauna cand vad o persoana care ma contrazice violent intr-o problema imi dau seama automat ca e o persoana cu o siguranta de sine scazuta.
La cealalta extrema persoanele care atunci cand sunt contrazise, dupa o rezistenta minima ajung sa spuna chestii de genul "Bai, da, e posibil sa ai dreptate." sau "Ma, probabil ca asa e, nu stiu" si sa gandeasca "Ia uite-l si pe prostul asta, e clar ca eu am dreptate. Prostule.". Asa sunt eu... cad deseori in capcana de a ma contrazice cu cineva, chiar si pe o tema marunta, dar ma salveaza repede vocea interioara care spune "Asta e un prost, nu stie ce spune, tu ai dreptate, nu el , nu te mai certa, n-are rost." Eu am incredere in mine, in ce spun, nu ma intereseaza ce crede 'cutare', pentru ca automat consider ca el greseste.
Acum... si eu sunt la fel de 'gresit' ca si cel care se enerveaza si tine cu dintii (sau pumnii) de 'dreptatea' lui .. intrebarea e - exista un "e mai mai bine asa"? E mai bine sa te enervezi si sa sustii ceva orbeste, fara sens sau limita, demonstrand in felul asta ca esti slab si ca ai nevoie de "aprobarea" celor din jur, sau sa ridici din umeri si sa consideri ca oricum tu ai dreptate, lasa-l pe prost sa se simta bine?
Mi-ar place sa stiu mecanismele psihologicecare duc la comportamende de genul asta, pana atunci insa ma multumesc sa le constat...
Siguranta de sine, zice DEX-ul, e masura in care o persoana e conştienta de valoarea şi de puterile proprii. Nu stiu unde se incadreaza majoritatea persoanelor, sau cum e *bine*, dar eu ma lovesc numai de extreme si de manifestarile lor.
Marea majoritate a persoanelor pe care le cunosc sunt cele pe care daca le contrazici, se simt datoare sa te faca sa musti din asfalt sau sa recunosti in final ca ei au dreptate. Si asta pentru ca sunt foarte siguri pe ceea ce spun etc etc. Eu unul cred ca asta e o masura a nesigurantei persoanei respective. Eu cred ca in momentul in care contrazici o astfel de persoana ea se simte contrazisa ca persoana, se simte respinsa, simte ca pierde respectul sau pozitia pe care o detine si de aceea e in stare sa faca orice pentru a (si) demonstra ca are dreptate, in orice problema, oricat de neinsemnata.
Pentru un astfel de om, orice observatie reprezinta un atac la persoana. Daca ii spui ca a facut o greseala el aude ca l-ai facut prost. Daca ii spui ca n-ai inteles ce a zis, el aude ca l-ai facut prost. Etc. Etc.
Oameni care nu au deloc incredere in ei insisi, pentru ca sunt obisnuiti sa se evalueze prin comparatii cu ceilalti. Pentru care "Gura lumii" este centrul universului. Care nu inteleg ca poti sa gresesti ( o data, de mai multe ori) dar sa ramai in continuare un bun profesionist, in continuare o persoana simpatica, in continuare un bun prieten.
O alta caracteristica a persoanelor astora e ca le e frica de "autoritate". Cum e la *servici*, cand se ascund de "sef". Persoane care atunci cand nu e seful , sunt "regele dealului". Care au impresia mereu ca au facut ceva gresit, si sunt gata sa recunoasca orice, pentru ca s-au obisnuit. S-au obisnuit sa creada si sa gandeasca ca exista mereu o ierarhie, si ca mereu cineva trebuie sa aiba dreptate, si ca 'seful' cineva stie mai bine.
Intotdeauna cand vad o persoana care ma contrazice violent intr-o problema imi dau seama automat ca e o persoana cu o siguranta de sine scazuta.
La cealalta extrema persoanele care atunci cand sunt contrazise, dupa o rezistenta minima ajung sa spuna chestii de genul "Bai, da, e posibil sa ai dreptate." sau "Ma, probabil ca asa e, nu stiu" si sa gandeasca "Ia uite-l si pe prostul asta, e clar ca eu am dreptate. Prostule.". Asa sunt eu... cad deseori in capcana de a ma contrazice cu cineva, chiar si pe o tema marunta, dar ma salveaza repede vocea interioara care spune "Asta e un prost, nu stie ce spune, tu ai dreptate, nu el , nu te mai certa, n-are rost." Eu am incredere in mine, in ce spun, nu ma intereseaza ce crede 'cutare', pentru ca automat consider ca el greseste.
Acum... si eu sunt la fel de 'gresit' ca si cel care se enerveaza si tine cu dintii (sau pumnii) de 'dreptatea' lui .. intrebarea e - exista un "e mai mai bine asa"? E mai bine sa te enervezi si sa sustii ceva orbeste, fara sens sau limita, demonstrand in felul asta ca esti slab si ca ai nevoie de "aprobarea" celor din jur, sau sa ridici din umeri si sa consideri ca oricum tu ai dreptate, lasa-l pe prost sa se simta bine?
Mi-ar place sa stiu mecanismele psihologicecare duc la comportamende de genul asta, pana atunci insa ma multumesc sa le constat...
31 mai 2007
..very hard to explain why youre mad,
even if you're not mad. (Speak to me)
Din cand in cand mi se intampla sa imi sune in cap o melodie, si sa vreau sa o ascult. E mai complicat, de fapt... imi suna in cap o melodie si simt ca trebuie sa o ascult..( asta ca sa explic titlul).
In seara asta .. "and you run and you run to catch up with the sun, but it's sinking", am gasit ..
I cant explain, you would not understand.
This is not how I am.
I have become comfortably numb.
(pink floyd - comfortably numb)
Voiam sa spun ceva , dar nu mai stiu ce. Am ascultat asta-(On an Island) de prea multe ori. Si asta(Smile). De fiecare data cand dau peste Pink Floyd sau Gilmour, imi zic ca asta e un alt fel de muzica. Nu prea stiu cum sa spun...
Din cand in cand mi se intampla sa imi sune in cap o melodie, si sa vreau sa o ascult. E mai complicat, de fapt... imi suna in cap o melodie si simt ca trebuie sa o ascult..( asta ca sa explic titlul).
In seara asta .. "and you run and you run to catch up with the sun, but it's sinking", am gasit ..
I cant explain, you would not understand.
This is not how I am.
I have become comfortably numb.
(pink floyd - comfortably numb)
Voiam sa spun ceva , dar nu mai stiu ce. Am ascultat asta-(On an Island) de prea multe ori. Si asta(Smile). De fiecare data cand dau peste Pink Floyd sau Gilmour, imi zic ca asta e un alt fel de muzica. Nu prea stiu cum sa spun...
22 mai 2007
Let's stick to the problem at hand
Din seria clasica a problemelor de genul "Am de facut o treaba grea, care nu-mi face placere si pe care nu stiu daca am s-o termin cu bine. Hmm, dar ce-ar fi sa fac ordine pe birou (in camera, in carti, sa scriu serialele pe DVD, etc etc) mai intai, si apoi ma apuc.. " Ca dupa patru ore, si un birou mult mai curat.. sa te trezesti in fata aceleiasi probleme... (Nu mai socotesc filmele pe youtube, jocurile cu bile, etc) Deci, spuneam, din seria cum se ascunde omul de lucrurile "dureroase" refugiindu-se in ce stie sigur ca va face bine, si cu placere:
Genul de comportament / problema cu care ma confrunt cel mai mult in ultimul timp, relatat pe scurt ( :) ) , este urmatorul...
Avem de luat decizii importante. Avem de facut lucruri care presupun ca riscam mult, si nu se stie daca va merge bine, sau nu. Am de facut cateva lucruri simple dar care, odata facute, presupun ca am luat o decizie, nu mai e drum inapoi.
In conditiile astea, noi ce facem ?
Eu unul ma refugiez in liste. Fac liste cu ce trebuie facut. Fac liste cu moduri posibile in care am putea face un lucru. Fac calcule de zeci de ori. Fac liste cu ce a mers rau in trecut. Actualizez listele pe care le-am facut la punctul unu. Trec listele de pe hartie in excel, apoi in agenda si iar in excel. Reformatez listele. Refac listele pentru ca e clar ca nu sunt bine facute si nici nu sunt la obiect. Etc.
Alta capcana e refugierea in tehnologie. Atunci cand iti dai seama ca esti "aproape" gata "sa-i dai drumul" ( lucru ce presupune, nu-i asa, dezamagirea ca poate nu va merge) ... brusc consideri ca e momentul sa schimbi tehnologia, pentru ca ti-ai dat seama ca poti face totul mai bine. Pentru ca , nu-i asa, asta stii sa faci cel mai bine.
Altceva .. Pai o noua idee, un nou proiect .. Nu il lansam pe cel la care am lucrat ( pentru ca sunt sigur ca si tu inconstient suferi de aceeasi frica de esec ca si mine, ca si noi toti, de altfel ..) dar sarim la unul nou, care e foarte interesant si la care muncim .."ca in prima zi".
si multe multe alte modalitati de a evita ceva "neplacut".
Am mai scris despre asta, de mai multe ori. Mie nu mi-e frica de esec, cel mai mult mi-e frica ca o sa mearga totul chiar mai bine decat m-am asteptat, dar nu o sa pot face fata la ce urmeaza. Dar asta se rezolva repede, prin incercari si prin ignorarea problemei.
Asa ca eu unul am sa iau prima lista pe care o gasesc, si il fac. Si urmatorul, si urmatorul, si tot asa.. si vedem noi ce iese ... si nu mai lucrez decat la un proiect si nici nu mai schimb nici o tehnologie.
Tu, ce ai de gand ?
Genul de comportament / problema cu care ma confrunt cel mai mult in ultimul timp, relatat pe scurt ( :) ) , este urmatorul...
Avem de luat decizii importante. Avem de facut lucruri care presupun ca riscam mult, si nu se stie daca va merge bine, sau nu. Am de facut cateva lucruri simple dar care, odata facute, presupun ca am luat o decizie, nu mai e drum inapoi.
In conditiile astea, noi ce facem ?
Eu unul ma refugiez in liste. Fac liste cu ce trebuie facut. Fac liste cu moduri posibile in care am putea face un lucru. Fac calcule de zeci de ori. Fac liste cu ce a mers rau in trecut. Actualizez listele pe care le-am facut la punctul unu. Trec listele de pe hartie in excel, apoi in agenda si iar in excel. Reformatez listele. Refac listele pentru ca e clar ca nu sunt bine facute si nici nu sunt la obiect. Etc.
Alta capcana e refugierea in tehnologie. Atunci cand iti dai seama ca esti "aproape" gata "sa-i dai drumul" ( lucru ce presupune, nu-i asa, dezamagirea ca poate nu va merge) ... brusc consideri ca e momentul sa schimbi tehnologia, pentru ca ti-ai dat seama ca poti face totul mai bine. Pentru ca , nu-i asa, asta stii sa faci cel mai bine.
Altceva .. Pai o noua idee, un nou proiect .. Nu il lansam pe cel la care am lucrat ( pentru ca sunt sigur ca si tu inconstient suferi de aceeasi frica de esec ca si mine, ca si noi toti, de altfel ..) dar sarim la unul nou, care e foarte interesant si la care muncim .."ca in prima zi".
si multe multe alte modalitati de a evita ceva "neplacut".
Am mai scris despre asta, de mai multe ori. Mie nu mi-e frica de esec, cel mai mult mi-e frica ca o sa mearga totul chiar mai bine decat m-am asteptat, dar nu o sa pot face fata la ce urmeaza. Dar asta se rezolva repede, prin incercari si prin ignorarea problemei.
Asa ca eu unul am sa iau prima lista pe care o gasesc, si il fac. Si urmatorul, si urmatorul, si tot asa.. si vedem noi ce iese ... si nu mai lucrez decat la un proiect si nici nu mai schimb nici o tehnologie.
Tu, ce ai de gand ?
17 mai 2007
doar pentru bani
Cred ca principalul motiv pentru care o "afacere" esueaza este ca a fost creata, de la inceput, doar pentru bani. Postul asta e inspirat de nenumaratele cautari pe google de genul "vreau sa fac o afacere", "ce afacere sa fac", "cum sa fac niste bani", "ce afacere merge acum" care ajung la mine pe blog.
O afacere, in viziunea mea, trebuie sa fie punctul de intalnire a mai multi factori, nu doar al dorintei de a te imbogati. Cred ca o afacere solida poate pleca de la premisa "Nu (mai) vreau sa fiu angajat, vreau sa fac o afacere; oare ce afacere sa fac care sa mearga si sa ma imbogatesc?", dar asta nu e suficient.
Acum, eu sunt constient ca la baza oricarei afaceri sta profitul, si e normal sa fie asa. Aici e clasica discutie despre "misiunea firmei". "Misiunea firmei este sa foloseasca inovatia si devotamentul angajatilor pentru a crea cele mai rotunde piulite ..." etc etc . Adevarata misiune a firmei este intotdeauna sa obtina un profit pentru cei care o detin, dar ...
Sa revenim.
La baza unei afaceri, cred eu, stau: ( si am as le pun cu bullet-uri , mi-e mai usor)
- capacitatea (sau talentul) de a face bine ceva de care este nevoie; sa stii sa faci (bine) o "meserie"; sa "vinzi" bine, etc.
- dorinta de a face bine acel ceva , mai bine ca altii;
- increderea in tine si curajul de a-ti asuma niste riscuri, care uneori pot fi destul de mari;
- rabdarea sa astepti rezultatele, fara sa renunti la primele greutati care apar.
Asta, am spus, este baza. Fara una din calitatile de mai sus, nu cred ca poate reusi cineva. Nu vreau sa le iau pe fiecare in parte, pentru ca sunt kilometri de literatura pe tema asta.
Apoi urmeaza greul ... ;)
Eu - desi foarte multa lume crede exact contrarul - cred ca e mai bine ca o afacere sa aiba mai multi "fondatori". Si argumentelor de genul "pana la urma toata lumea se cearta", "mereu unul munceste mai mult", "tre sa faci singur ca sa iasa cum vrei" le propun un altfel de rationament.
Ca sa faci o afacere trebuie sa fii bun , tehnic vorbind, la ceea ce faci (un bun programator, de exemplu). Trebuie sa fii si un bun vanzator. Trebuie sa cauti si clienti. Sa fii un bun negociator. Trebuie sa te descurci cu kilogramele de hartii (birocratia, of) care trebuie facute. Sa fii capabil sa tii un buget. Sa te tii de bugetul pe care l-ai facut. Sa lucrezi cu angajatii. Sa te descurci cu Garda Financiara ( :P ) Sa mai spun ...? Ca sa faci o afacere buna trebuie sa fii foarte bun la toate astea. Si sincer, nu prea cred ca se poate. Mereu am fost de parere ca o afacere trebuie fondata de un om cu viziune, un manager, un specialist si un om in vanzari :) Serios vorbind, cred ca e nevoie macar de doi oameni, care sa imparta ce am scris mai sus ...
De ce mai cred ca e nevoie de mai mult de un om. Cred ca trebuie mereu sa ai pe cineva cu care sa te contrazici, pentru ca in felul asta se rafineaza cel mai bine deciziile. Revin pe tema asta.
Ce vreau sa mai scriu saptamana asta:
- despre specialisti si capcana psihica de a te invarti in cerc, in cautarea "celei mai bune solutii"
- planuri de viitor
- un contabil si un jurist
- frica
O afacere, in viziunea mea, trebuie sa fie punctul de intalnire a mai multi factori, nu doar al dorintei de a te imbogati. Cred ca o afacere solida poate pleca de la premisa "Nu (mai) vreau sa fiu angajat, vreau sa fac o afacere; oare ce afacere sa fac care sa mearga si sa ma imbogatesc?", dar asta nu e suficient.
Acum, eu sunt constient ca la baza oricarei afaceri sta profitul, si e normal sa fie asa. Aici e clasica discutie despre "misiunea firmei". "Misiunea firmei este sa foloseasca inovatia si devotamentul angajatilor pentru a crea cele mai rotunde piulite ..." etc etc . Adevarata misiune a firmei este intotdeauna sa obtina un profit pentru cei care o detin, dar ...
Sa revenim.
La baza unei afaceri, cred eu, stau: ( si am as le pun cu bullet-uri , mi-e mai usor)
- capacitatea (sau talentul) de a face bine ceva de care este nevoie; sa stii sa faci (bine) o "meserie"; sa "vinzi" bine, etc.
- dorinta de a face bine acel ceva , mai bine ca altii;
- increderea in tine si curajul de a-ti asuma niste riscuri, care uneori pot fi destul de mari;
- rabdarea sa astepti rezultatele, fara sa renunti la primele greutati care apar.
Asta, am spus, este baza. Fara una din calitatile de mai sus, nu cred ca poate reusi cineva. Nu vreau sa le iau pe fiecare in parte, pentru ca sunt kilometri de literatura pe tema asta.
Apoi urmeaza greul ... ;)
Eu - desi foarte multa lume crede exact contrarul - cred ca e mai bine ca o afacere sa aiba mai multi "fondatori". Si argumentelor de genul "pana la urma toata lumea se cearta", "mereu unul munceste mai mult", "tre sa faci singur ca sa iasa cum vrei" le propun un altfel de rationament.
Ca sa faci o afacere trebuie sa fii bun , tehnic vorbind, la ceea ce faci (un bun programator, de exemplu). Trebuie sa fii si un bun vanzator. Trebuie sa cauti si clienti. Sa fii un bun negociator. Trebuie sa te descurci cu kilogramele de hartii (birocratia, of) care trebuie facute. Sa fii capabil sa tii un buget. Sa te tii de bugetul pe care l-ai facut. Sa lucrezi cu angajatii. Sa te descurci cu Garda Financiara ( :P ) Sa mai spun ...? Ca sa faci o afacere buna trebuie sa fii foarte bun la toate astea. Si sincer, nu prea cred ca se poate. Mereu am fost de parere ca o afacere trebuie fondata de un om cu viziune, un manager, un specialist si un om in vanzari :) Serios vorbind, cred ca e nevoie macar de doi oameni, care sa imparta ce am scris mai sus ...
De ce mai cred ca e nevoie de mai mult de un om. Cred ca trebuie mereu sa ai pe cineva cu care sa te contrazici, pentru ca in felul asta se rafineaza cel mai bine deciziile. Revin pe tema asta.
Ce vreau sa mai scriu saptamana asta:
- despre specialisti si capcana psihica de a te invarti in cerc, in cautarea "celei mai bune solutii"
- planuri de viitor
- un contabil si un jurist
- frica
14 mai 2007
Un an mai tarziu ...
Acum un an ma pregateam pentru prima mea zi de "servici". Din pacate nu am nimic scris de atunci, dar senzatia nu am cum sa o uit. Sentimentul ca am fost ... inselat si dezamagirea profunda provocata de cei care ma laudau sau se bucurau pentru mine si "marea" mea "realizare". Revolta impotriva minciunii ca "e ceva temporar".
Un an in care am muncit mult, cinci zile pe saptamana, am stat pana noaptea la servici, am stat si in weekend la servici, a trebuit sa fac si sa refac pana a fost "bine", a trebuit sa fac lucruri care stiam sigur ca nu sunt bune pentru ca asa "trebuie", a trebuit sa acopar prostiile si erorile altora si pe ale mele, a trebuit sa invat cum se faceau lucrurile acum 10 ani, pentru ca asa e la noi, a trebuit sa ma abtin de multe ori sa nu bat cu pumnul in masa, asa cum m-a obisnuit perioada anterioara.
"Sa vezi si tu ce inseamna sa muncesti .."
Un an in care am ridicat din umeri pentru ca "nu e treaba mea", in care am invatat ce inseamna "lasa, ca nu-ti ridica nimeni statuie", in care daca am stat degeaba sau am muncit, salarul a venit oricum, in care am invatat ca un lucru se poate "carpi" de multe ori.
"Lasa, ca nu-i chiar asa greu .. "
Un an in care am invatat ce inseamna "clientul are intotdeauna dreptate", ce putere au "standardele" si cum te feresc ele de capcana de a "da treaba peste cap", ca fiecare idee e atat de buna pe cat de bine reusesti sa ii dai o forma utila pentru cineva. Am invatat ca lucrurile cele mai simple sunt de multe ori cele mai eficiente. Am invatat ca fiecare amanunt e la fel de important si ca intregul este de fapt suma acestora. Am aflat ca solutia e de cele mai mule ori dincolo de nervi si invinovatirea altora si ca rezolvarea iti da incredere in tine. Si stiu ca inca mai am multe de invatat, chiar daca nu sunt intotdeauna dispus sa recunosc. Am invatat multe, si mai am multe de invatat...
La sfarsitul unui an de "servici", sunt in continuare un antreprenor, chiar daca acum am (si) carte de munca. Am in continuare idei, si "in background" planuiesc cum sa le valorific. Pas cu pas, incerc sa construiesc ceea ce imi doresc si stiu ca sunt pe un drum bun. M-am impacat cu ideea ca sunt de "cealalta parte a baricadei" desi odata spuneam ca "niciodata nu o sa pot fi angajat". Consider experienta asta o greseala dar am trecut peste resentimente si am realizat ca greseala e numai a mea; puteam sa evit "angajarea" dar sunt hotarat sa ma concentrez numai pe aspectele ei pozitive si pe ce am de invatat de aici. Una din cele mai importante lectii este ca atunci cand muncesti la ceva, rezultatele se vad, important e sa nu abandonezi.
Sunt multumit de faptul ca sunt mai bun ca multi altii in ceea ce fac si sunt fericit ca imi doresc mult mai mult. Sunt fericit si ca am avut ocazia sa invat ce inseamna sa am rabdare sa muncesc pentru ce imi doresc. Atunci cand voi fi din nou "pe cont propriu" voi avea experienta unor lectii invatate, chiar daca nu in cel mai placut mod.
Imi exprim din nou mila pentru cei care traiesc cu dintii stransi asteptand ziua de salar si "weekendul" pentru a se simti bine, si ii compatimesc pe cei care cred ca "un credit este singura metoda prin care poti cumpara ceva" sau ca "nu trebuie sa visezi la o masina de lux pentru ca nu ti-o poti permite niciodata". Viata inseamna sa ai mereu ceva la care sa visezi, iar viitorul va fi asa cum ti-l faci singur acum, si nu trebuie sa-ti fie niciodata frica sa ceri mai mult.
Ar mai fi multe de spus, dar ...
Un an in care am muncit mult, cinci zile pe saptamana, am stat pana noaptea la servici, am stat si in weekend la servici, a trebuit sa fac si sa refac pana a fost "bine", a trebuit sa fac lucruri care stiam sigur ca nu sunt bune pentru ca asa "trebuie", a trebuit sa acopar prostiile si erorile altora si pe ale mele, a trebuit sa invat cum se faceau lucrurile acum 10 ani, pentru ca asa e la noi, a trebuit sa ma abtin de multe ori sa nu bat cu pumnul in masa, asa cum m-a obisnuit perioada anterioara.
"Sa vezi si tu ce inseamna sa muncesti .."
Un an in care am ridicat din umeri pentru ca "nu e treaba mea", in care am invatat ce inseamna "lasa, ca nu-ti ridica nimeni statuie", in care daca am stat degeaba sau am muncit, salarul a venit oricum, in care am invatat ca un lucru se poate "carpi" de multe ori.
"Lasa, ca nu-i chiar asa greu .. "
Un an in care am invatat ce inseamna "clientul are intotdeauna dreptate", ce putere au "standardele" si cum te feresc ele de capcana de a "da treaba peste cap", ca fiecare idee e atat de buna pe cat de bine reusesti sa ii dai o forma utila pentru cineva. Am invatat ca lucrurile cele mai simple sunt de multe ori cele mai eficiente. Am invatat ca fiecare amanunt e la fel de important si ca intregul este de fapt suma acestora. Am aflat ca solutia e de cele mai mule ori dincolo de nervi si invinovatirea altora si ca rezolvarea iti da incredere in tine. Si stiu ca inca mai am multe de invatat, chiar daca nu sunt intotdeauna dispus sa recunosc. Am invatat multe, si mai am multe de invatat...
La sfarsitul unui an de "servici", sunt in continuare un antreprenor, chiar daca acum am (si) carte de munca. Am in continuare idei, si "in background" planuiesc cum sa le valorific. Pas cu pas, incerc sa construiesc ceea ce imi doresc si stiu ca sunt pe un drum bun. M-am impacat cu ideea ca sunt de "cealalta parte a baricadei" desi odata spuneam ca "niciodata nu o sa pot fi angajat". Consider experienta asta o greseala dar am trecut peste resentimente si am realizat ca greseala e numai a mea; puteam sa evit "angajarea" dar sunt hotarat sa ma concentrez numai pe aspectele ei pozitive si pe ce am de invatat de aici. Una din cele mai importante lectii este ca atunci cand muncesti la ceva, rezultatele se vad, important e sa nu abandonezi.
Sunt multumit de faptul ca sunt mai bun ca multi altii in ceea ce fac si sunt fericit ca imi doresc mult mai mult. Sunt fericit si ca am avut ocazia sa invat ce inseamna sa am rabdare sa muncesc pentru ce imi doresc. Atunci cand voi fi din nou "pe cont propriu" voi avea experienta unor lectii invatate, chiar daca nu in cel mai placut mod.
Imi exprim din nou mila pentru cei care traiesc cu dintii stransi asteptand ziua de salar si "weekendul" pentru a se simti bine, si ii compatimesc pe cei care cred ca "un credit este singura metoda prin care poti cumpara ceva" sau ca "nu trebuie sa visezi la o masina de lux pentru ca nu ti-o poti permite niciodata". Viata inseamna sa ai mereu ceva la care sa visezi, iar viitorul va fi asa cum ti-l faci singur acum, si nu trebuie sa-ti fie niciodata frica sa ceri mai mult.
Ar mai fi multe de spus, dar ...
10 mai 2007
disociat
Spuneam mai devreme ca ma simt inconjurat de prostie. Asta era doar versiunea scurta la ce simt, de fapt. Intre timp, am gasit curaj sa incerc sa incep sa spun.
Am citit mai devreme un interviu cu Octavian Paler aici. Nu vreau si nu pot sa vorbesc despre Paler pentru ca nu am citit decat .. fragmente. Dar am sa citesc ... cu ce sa incep ?
E pentru prima oara cand imi vine cu adevarat greu sa scriu, postul asta e deschis de jumatate de ora.
Ma simt intr-o lume lipsita de sens. Am un sentiment de frustrare pe care nu pot sa-l descriu foarte bine ... si am gasit o simplificare ca sa-l exprim: ma simt ca atunci cand citesc un roman politist prost. In care nu cunosti toate detaliile, si nu poti ajunge sa descoperi singur criminalul. In care undeva spre sfarsit afli ca "detectivul" stia ceva ce tu nu stiai... Ma simt ca si cum din realitatea care ma inconjoara lipseste un amanunt care ar explica totul si lipsa asta ma face sa nu inteleg ce se intampla. Simt ca nu pot obtine singur solutia, ca nu exista o logica, si de aici frustrarea de care spuneam.
Am pornit de la interviul cu Paler pentru ca vorbeste despre trecut. Pentru ca pe mine acum ma obsedeaza lipsa de sens a prezentului. Ma gandesc la trecut cu placere pentru ca ma regasesc in amintirile pe care le am. Iar scopurile pe care le am si ceea ce imi doresc de la viitor reflecta ceea ce stiu eu despre mine. Dar prezentul ... prezentul pur si simplu e lipsit de sens.
Am citit "Paradoxul zilelor noastre" (aici si in multe alte locuri) de multe ori. De multe ori. Vreau sa-mi aleg un vers de acolo care sa exprime mai bine ceea ce vreau sa spun, dar nu pot, nu stiu pe care si nu vreau sa le scriu pe toate. Si totusi lipseste ceva.
In viata mea, prezentul e un vid. Si nu e vorba numai de mine. Multi oameni simt acelasi lucru, si o stiu pentru ca o spun si ei, ca si mine. E ca si cum am fi pus "viata" in stand-by si urmarim orbeste niste idealuri care nu ne reprezinta. Eu ma simt ca si cum as fi intr-un rol, parca ce se intampla nu mi se intampla mie. Si am fost socat sa aud chestia asta spusa si de alti oameni, la fel. Ma surprind gandind, fatalist, ca urmeaza sa ni se intample "ceva".
Atunci cand ma gandesc la mine observ, nlp-ist, cum gandurile imi fug in trecut, la momente cand ma 'simteam'. Am amintiri pozitionate strategic, care ma definesc. In prezent, nimic nu ma reprezinta. In viitor nu am sa am ce sa imi amintesc din prezentul de 'acum'.
Insasi faptul ca nu mai pot sa exprim, nici macar in scris, ce mi se intampla. Ma simt disociat de tot ceea ce mi se intampla.
Am citit mai devreme un interviu cu Octavian Paler aici. Nu vreau si nu pot sa vorbesc despre Paler pentru ca nu am citit decat .. fragmente. Dar am sa citesc ... cu ce sa incep ?
E pentru prima oara cand imi vine cu adevarat greu sa scriu, postul asta e deschis de jumatate de ora.
Ma simt intr-o lume lipsita de sens. Am un sentiment de frustrare pe care nu pot sa-l descriu foarte bine ... si am gasit o simplificare ca sa-l exprim: ma simt ca atunci cand citesc un roman politist prost. In care nu cunosti toate detaliile, si nu poti ajunge sa descoperi singur criminalul. In care undeva spre sfarsit afli ca "detectivul" stia ceva ce tu nu stiai... Ma simt ca si cum din realitatea care ma inconjoara lipseste un amanunt care ar explica totul si lipsa asta ma face sa nu inteleg ce se intampla. Simt ca nu pot obtine singur solutia, ca nu exista o logica, si de aici frustrarea de care spuneam.
Am pornit de la interviul cu Paler pentru ca vorbeste despre trecut. Pentru ca pe mine acum ma obsedeaza lipsa de sens a prezentului. Ma gandesc la trecut cu placere pentru ca ma regasesc in amintirile pe care le am. Iar scopurile pe care le am si ceea ce imi doresc de la viitor reflecta ceea ce stiu eu despre mine. Dar prezentul ... prezentul pur si simplu e lipsit de sens.
Am citit "Paradoxul zilelor noastre" (aici si in multe alte locuri) de multe ori. De multe ori. Vreau sa-mi aleg un vers de acolo care sa exprime mai bine ceea ce vreau sa spun, dar nu pot, nu stiu pe care si nu vreau sa le scriu pe toate. Si totusi lipseste ceva.
In viata mea, prezentul e un vid. Si nu e vorba numai de mine. Multi oameni simt acelasi lucru, si o stiu pentru ca o spun si ei, ca si mine. E ca si cum am fi pus "viata" in stand-by si urmarim orbeste niste idealuri care nu ne reprezinta. Eu ma simt ca si cum as fi intr-un rol, parca ce se intampla nu mi se intampla mie. Si am fost socat sa aud chestia asta spusa si de alti oameni, la fel. Ma surprind gandind, fatalist, ca urmeaza sa ni se intample "ceva".
Atunci cand ma gandesc la mine observ, nlp-ist, cum gandurile imi fug in trecut, la momente cand ma 'simteam'. Am amintiri pozitionate strategic, care ma definesc. In prezent, nimic nu ma reprezinta. In viitor nu am sa am ce sa imi amintesc din prezentul de 'acum'.
Insasi faptul ca nu mai pot sa exprim, nici macar in scris, ce mi se intampla. Ma simt disociat de tot ceea ce mi se intampla.
Unde pot sa fug de prostie?
Bai, nu vreau sa se simta nimeni jignit, dar ma simt inconjurat de prosti. Asta e. Stiu ca sunt .. dar nam ce sa fac. M-am saturat, nu mai suport.
Dupa ce toata ziua m-am simtit sufocat de sentimentul asta de "prins in capcana", "locul meu nu e aici", "merit mai mult decat asta" si alte chestii de genul asta, am gasit 4 oameni care au ajuns la mine pe blog, azi, cautand pe Google "vreau sa fiu prost".
Raspunsul meu a fost "ba' Google, daca eu sunt raspunsul pentru dorinta oamenilor de a deveni prosti, ia zi'mi tu mie atunci 'Unde pot sa fug de prostie?'" Si Google cu zambetul lui atotstiutor, mi-a raspuns cu un articol din Gandul, intitulat "Cum pot sa renunt la cetatenia romana?".
Dupa ce toata ziua m-am simtit sufocat de sentimentul asta de "prins in capcana", "locul meu nu e aici", "merit mai mult decat asta" si alte chestii de genul asta, am gasit 4 oameni care au ajuns la mine pe blog, azi, cautand pe Google "vreau sa fiu prost".
Raspunsul meu a fost "ba' Google, daca eu sunt raspunsul pentru dorinta oamenilor de a deveni prosti, ia zi'mi tu mie atunci 'Unde pot sa fug de prostie?'
08 mai 2007
ba imi place sa muncesc, si vreau !
Totusi cred ca nu m-ai inteles. Asta se intampla pentru ca mereu incerc sa fiu .. diplomat, sa zicem. Incerc sa spun lucrurile astfel incat sa nu para automat ca descalific pe cine nu e de acord cu mine. ( Ca sa facem o paranteza, pe langa faptul ca se intampla sa nu ma fac inteles, aparent asta ma face sa par las, ceea ce nu sunt. Imi place sa cred ca nu sunt.)
Spuneam ca nu cred ca m-ai inteles. Adica ... ai spus ca intelegi la ce ma refer, dar .. cred ca nu ai inteles. Probabil ceea ce spun eu mereu suna a "nu imi place si nu vreau sa muncesc / vreau sa fiu sef / sa castig multi bani stand degeaba la un birou / sunt prea destept ca sa muncesc / munca e pentru fraieri etc". Imi dau si eu seama uneori ca ma exprim ca "pentru mine", asteptand sa inteleaga lumea ceea ce eu nu spun, ci doar gandesc.
Nu spuneam ca nu vreau sa muncesc, spuneam ca nu vreau sa muncesc (desi nu-mi place sintagma asta , am sa o folosesc pentru ca e cea mai potrivita, aici) necalificat. Am facut o comparatie, azi: nu vreau sa ma amagesc singur, spunand ca am evoluat, cand eu am trecut de la html cu tabele , la css. Eu vreau sa fac "cutiile rotunjite", dar nu vreau sa scriu nici tabele, nici div-uri. Sunt perfect capabil sa le fac pe ambele, chiar cred ca as putea fi mult mai bun decat altii care fac chestia asta. Am demonstrat-o de multe ori.
PROVOCAREA pentru mine inseamna altceva, nu sa schimb Caramida pe BCA. DA, ma recunosc vinovat, vreau sa fiu sef pe santier, pentru ca simt ca adevarata batalie se da la nivelul de sus, nu intre si tabele si div-uri .
Nu vreau in mod deosebit sa fiu "sef". Am fost "sef", si cred ca asta e una din cele mai grele provocari. E mult mai greu sa fii "sef" decat sa citesti un tutorial si sa faci teste cross-browser, oricat de complicate ar fi astea.
Mi-e foarte frica, e foarte posibil ca ceea ce incerc(am) sa fac(em) nu o sa mearga. Poate nu o sa mearga deloc. Si in acelasi timp sunt sigur ca la tabele am sa fiu mereu bun, am sanse sa fiu foarte bun. Dar nu vreau sa ma ascund in spatele unui lucru la care stiu sigur ca sunt sau pot fi bun.
Vreau sa fiu sef pentru ca sunt dispus sa imi asum responsabilitatea unei greseli mai mult decat sa suport rusinea de a construi o parcare cu un stalp in mijloc, pentru ca altcineva a gandit-o in felul asta.
Sunt dispus la orice sacrificiu - financiar, masurabil in timp sau in orice altceva. Nu vreau sa muncesc necalificat, dar o voi face atat timp si in masura in care asta va fi metoda de a reusi in ceea ce vreau.
Eu reusesc in tot ceea ce imi propun, si obtin tot ceea ce vreau. Asa a fost de fiecare data pana acum, si nu am ce exceptie sa dau ca sa confirm, dar asta e regula. Sunt o persoana foarte hotarata, desi sufar de aceleasi pacate ca toti ceilalti. In principal, ca mi-e frica.
Stiu ca nu sunt "cel mai" destept. Dar stiu ca gandesc mai bine si mai repede decat multi oameni din jurul meu. Si sunt mandru de asta. Am incredere in gandirea mea si in instinctul meu. Instinctul meu acum imi spune ca e bine sa imi fie frica de tabele si div-uri. Am cel mai mare respect pentru cine are ambitia de a fi bun si ajunge sa fie. Dar nu e pentru mine, lupta mea e in alta parte.
A trecut mai mult de un de cans am spus ca plec, si am plecat. Am luat o hotarare chiar daca a fost foarte greu si am pierdut mult. Astazi am zis ca am sa plec, si am sa plec. Am incredere in mine pentru ca stiu ca atunci cand iau o hotarare, o respect, oricat de mult m-ar costa si oricat de greu mi-ar fi. Daca pana la sfarsitul anului nu reusesc sa schimb drumul pe care merg acum, am plecat. Am sa fac tot ce pot ca sa reus(esc)(im), pentru ca imi doresc asta, dar ceea ce se intampla acum e o minciuna, si am promis ca nu ma mai mint singur. Prefer sa o iau de la capat in alta parte decat sa ma simt din ce in ce mai slab aici.
Ca sa poti castiga trebuie sa fii dispus sa pierzi. Eu vreau sa castig si sunt dispus sa pierd, pentru ca nu se poate altfel.
Nu poti sa risti in siguranta, si m-am saturat de un an de zile sa tot fac chestia asta. Sper ca la sfarsitul anului sa bem un pahar de sampanie peste o victorie si nu peste o despartire.
Spuneam ca nu cred ca m-ai inteles. Adica ... ai spus ca intelegi la ce ma refer, dar .. cred ca nu ai inteles. Probabil ceea ce spun eu mereu suna a "nu imi place si nu vreau sa muncesc / vreau sa fiu sef / sa castig multi bani stand degeaba la un birou / sunt prea destept ca sa muncesc / munca e pentru fraieri etc". Imi dau si eu seama uneori ca ma exprim ca "pentru mine", asteptand sa inteleaga lumea ceea ce eu nu spun, ci doar gandesc.
Nu spuneam ca nu vreau sa muncesc, spuneam ca nu vreau sa muncesc (desi nu-mi place sintagma asta , am sa o folosesc pentru ca e cea mai potrivita, aici) necalificat. Am facut o comparatie, azi: nu vreau sa ma amagesc singur, spunand ca am evoluat, cand eu am trecut de la html cu tabele , la css. Eu vreau sa fac "cutiile rotunjite", dar nu vreau sa scriu nici tabele, nici div-uri. Sunt perfect capabil sa le fac pe ambele, chiar cred ca as putea fi mult mai bun decat altii care fac chestia asta. Am demonstrat-o de multe ori.
PROVOCAREA pentru mine inseamna altceva, nu sa schimb Caramida pe BCA. DA, ma recunosc vinovat, vreau sa fiu sef pe santier, pentru ca simt ca adevarata batalie se da la nivelul de sus, nu intre
Nu vreau in mod deosebit sa fiu "sef". Am fost "sef", si cred ca asta e una din cele mai grele provocari. E mult mai greu sa fii "sef" decat sa citesti un tutorial si sa faci teste cross-browser, oricat de complicate ar fi astea.
Mi-e foarte frica, e foarte posibil ca ceea ce incerc(am) sa fac(em) nu o sa mearga. Poate nu o sa mearga deloc. Si in acelasi timp sunt sigur ca la tabele am sa fiu mereu bun, am sanse sa fiu foarte bun. Dar nu vreau sa ma ascund in spatele unui lucru la care stiu sigur ca sunt sau pot fi bun.
Vreau sa fiu sef pentru ca sunt dispus sa imi asum responsabilitatea unei greseli mai mult decat sa suport rusinea de a construi o parcare cu un stalp in mijloc, pentru ca altcineva a gandit-o in felul asta.
Sunt dispus la orice sacrificiu - financiar, masurabil in timp sau in orice altceva. Nu vreau sa muncesc necalificat, dar o voi face atat timp si in masura in care asta va fi metoda de a reusi in ceea ce vreau.
Eu reusesc in tot ceea ce imi propun, si obtin tot ceea ce vreau. Asa a fost de fiecare data pana acum, si nu am ce exceptie sa dau ca sa confirm, dar asta e regula. Sunt o persoana foarte hotarata, desi sufar de aceleasi pacate ca toti ceilalti. In principal, ca mi-e frica.
Stiu ca nu sunt "cel mai" destept. Dar stiu ca gandesc mai bine si mai repede decat multi oameni din jurul meu. Si sunt mandru de asta. Am incredere in gandirea mea si in instinctul meu. Instinctul meu acum imi spune ca e bine sa imi fie frica de tabele si div-uri. Am cel mai mare respect pentru cine are ambitia de a fi bun si ajunge sa fie. Dar nu e pentru mine, lupta mea e in alta parte.
A trecut mai mult de un de cans am spus ca plec, si am plecat. Am luat o hotarare chiar daca a fost foarte greu si am pierdut mult. Astazi am zis ca am sa plec, si am sa plec. Am incredere in mine pentru ca stiu ca atunci cand iau o hotarare, o respect, oricat de mult m-ar costa si oricat de greu mi-ar fi. Daca pana la sfarsitul anului nu reusesc sa schimb drumul pe care merg acum, am plecat. Am sa fac tot ce pot ca sa reus(esc)(im), pentru ca imi doresc asta, dar ceea ce se intampla acum e o minciuna, si am promis ca nu ma mai mint singur. Prefer sa o iau de la capat in alta parte decat sa ma simt din ce in ce mai slab aici.
Ca sa poti castiga trebuie sa fii dispus sa pierzi. Eu vreau sa castig si sunt dispus sa pierd, pentru ca nu se poate altfel.
Nu poti sa risti in siguranta, si m-am saturat de un an de zile sa tot fac chestia asta. Sper ca la sfarsitul anului sa bem un pahar de sampanie peste o victorie si nu peste o despartire.
04 mai 2007
Urmeaza
.. Unirii cu peronul pe partea stanga. Transfer la linia 1.
Imi aduc aminte ca ma intrebam.. cum adica "transfer la linia"... Nu se transfera nicaieri ..
Ma ustura ochii, de la lumina asta de neon, si de la curent. Si ma dor picioarele, si porcaria asta de metrou, nu se misca mai repede. Daca vine unirii, mai am .. 3 statii. Pana atunci poate prind un scaun. Nu se ridica nici dracu, ce, sunt nebuni... cine sa se ridice, si mai ales ca aici la unirii urca si mai multi. Hai odata.
Ma dor ochii nu cred ca mai sunt buni ochelarii astia. Cred ca de la asta sunt si durerile de cap. Ar trebui sa ma duc la un control, ceva. Cine spunea... hmm.. spunea cineva de un cabinet. Cine stie cati bani mai trebuie si acolo. La o adica, bani as avea .. Cat poate sa fie un consult? Am banii aia stransi.. si nu am pentru ce altceva sa intru in ei, acuma.
..inchid usile. Urmeaza... Asa, impinge-te. Impinge-te... parca sunt nebuni copii astia, unde sa ma mai duc. Daca il plesnesc nu se mai ridica de jos. Uite ce si-a facut in cap, cuie infipte in buze. Nebuni. De parca al meu nu ar fi la fel. Bani, bani numai atata spune. Genunchiul drept, sigur tre sa iau iar pastilele alea, ca nu ma mai lasa deloc. Daca se mai impinge asta odata, il imping si eu, ce .... .
..inchid usile. Urmeaza... E prea aglomerat metroul, tre sa mai incerc cu tramvaiul, deacum. Dar e cald, al naibii. Parca nu merita. Si ajung si mai greu. Daca as pleca mai devreme de la servici... La urma urmei asa ar trebui sa fac. La naiba ca doar am 10 ani de cand sunt aici, sa stea pustii mai mult, eu deacuma am dreptul sa plec mai repede. Da.. cum naiba sa-i lasi astia nu situ sa faca singuri nimic... ii lasi singuri, stau numai la fumat si discutii, si pe cine arde sefu... pe mine. Dracu m-a pus pe mine , nu trebuia sa fiu sef. Nu era mai bine inainte.. n-aveam nici o grija.
Mizerie, numai mizerie, ba, astia nu sunt in stare sa faca nimic. Nu s-a schimbat nimic in Bucurestiul asta, de 20 de ani numai mizeria care s-a adunat, strat dupa strat. Scarile astea mizerabile, mi-e si scarba sa pun mana; si aglomeratia. Nu mai merge. Am 45 de ani si merg pe metrou. Gata, in seara asta avem o discutie, nu mai merge asa. Eu inteleg ca e greu pentru ea sa mearga cu autobuzul, in Baneasa, dar nu se mai poate. Pai nici eu nu mai pot. Pai cum se uita astia la mine dimineata, si e normal, vin cu metroul... si ei au care mai de care alta masina ...
Luam inca o masina, clar. Luam una mica, o toyota, ceva ca sa mearga ea la baneasa, si eu raman cu fordul. Vechi, vechi, da tot mai bun ca o japoneza de asta. Si m-a si uscat, cati bani am dat pe el, atata timp. Cat naiba costa o toyota.. cat poa' sa fie.. maxim 400 la salar. As avea.. pai e casa 600, calculatoarele pustiului 400, mai am trei rate la concediu, 200, asigurarile 500, pensia 100, cam atat. De avans, intru in aia.. cat poa sa fie. Deci vine .. 1100 si cu 5 ... 1800 .. intra ca la limita. Sa punem amandoi, ca nu mai pot nici eu.
Parca acu 10 ani, cum era, cand aveam si fordu' , si casa, si copilu' mic.. si n-aveam salariile astea.. ia'uitee..e zece ceasu. E, las' ca mai e deschis la nonstop, iau o bere, ca e tarziu si oricum nu mai mananc nimic..
___
... sa mai sune si telefonul, si chiar ca s-a dus dracului toata treaba. Sa ma lase in pace. Doar n-am condus toata noaptea ca sa ajung aici, ca sa ma enervez iar de la porcariile lor.
Am venit dinspre Zurich, drumul desi e mai greu, e mult mai frumos. Am luat BMW ul si am venit singur. De mult n-am mai condus atat de mult, dar drumul asta, vara , e foarte placut. Si masina ajuta.
Mereu cand vin pe drumul asta imi amintesc cum am pus atunci degetul pe harta si am citit Niederweningen. Ma intrebam daca inseamna ceva si cat costa o casa. A costat mult, dar a meritat. Si a fost mai complicat, nu stiam atunci cum sunt oamenii aici, cum se cunosc toti intre ei, si ce cumperi atunci cand cumperi o casa.
Imi place ce a facut pustiul din casa asta, parca e o biblioteca aici. Stiu ca vine destul de des, tre sa am o discutie cu el. Ar cam fi timpul sa mai lase cartile si sa mai vina cu picioarele pe pamant. Nu l-am auzit spunand nimic de servici, de bani , stiu ca se invarte cu cei de la DeMe, am sa discut cu .. sa-l puna la treaba. Astia au impresia ca pustiul e prost si se dau bine pe langa el ca sa aud eu. Uite, sus, la copac, n-am mai fost de ani de zile...
Am imbatranit. Ultima oara parca am urcat mai usor.. e drept , nici n-am mai fost de mult. Si aerul asta, aici e altfel. M-am prostit, am stat numai printre betoane. Bani. Ce tampenie. Aici am gasit pisica, atunci. Ce s-o fi intamplat cu pisica, oare. Neagra, cu zambetul unei albastre de rusia.
Mereu aici langa copac am reusit sa gandesc mult mai bine. Oricum , e clar ca trebuie sa mai fac ceva sport, la 45 de ani suflu parca am 80. Cred ca am sa o vand pana la urma. Banii ca banii, dar nu mai am timp. Si astia, prostii, nu sunt in stare sa o tina pe linia de plutire. Directori, costume, telefoane. Se prostesc de pomana, nu sunt in stare sa inteleaga cum le trec banii pe sub nas.
Cred ca am sa ma duc in Japonia, de mult imi doresc sa vad ce e cu astia. Am sa-i zic sa caute ceva, un hotel. M-am saturat tot plaja, pietroaie. Vreau sa vad China, zidul, si .. . Oare strainii au voie sa viziteze lucrurile astea ? Si daca o vand pustiul ce o sa faca? Daca e destept, poate ramane acolo.
Cred ca asa ma visam odata, pe iarba langa copac, cu valea asta in fata. Numai pisica lipseste.
"Innocent minds
They're the victims of shame
Staring in sorrow"
Black Sabbath - Master Of Insanity
Imi aduc aminte ca ma intrebam.. cum adica "transfer la linia"... Nu se transfera nicaieri ..
Ma ustura ochii, de la lumina asta de neon, si de la curent. Si ma dor picioarele, si porcaria asta de metrou, nu se misca mai repede. Daca vine unirii, mai am .. 3 statii. Pana atunci poate prind un scaun. Nu se ridica nici dracu, ce, sunt nebuni... cine sa se ridice, si mai ales ca aici la unirii urca si mai multi. Hai odata.
Ma dor ochii nu cred ca mai sunt buni ochelarii astia. Cred ca de la asta sunt si durerile de cap. Ar trebui sa ma duc la un control, ceva. Cine spunea... hmm.. spunea cineva de un cabinet. Cine stie cati bani mai trebuie si acolo. La o adica, bani as avea .. Cat poate sa fie un consult? Am banii aia stransi.. si nu am pentru ce altceva sa intru in ei, acuma.
..inchid usile. Urmeaza... Asa, impinge-te. Impinge-te... parca sunt nebuni copii astia, unde sa ma mai duc. Daca il plesnesc nu se mai ridica de jos. Uite ce si-a facut in cap, cuie infipte in buze. Nebuni. De parca al meu nu ar fi la fel. Bani, bani numai atata spune. Genunchiul drept, sigur tre sa iau iar pastilele alea, ca nu ma mai lasa deloc. Daca se mai impinge asta odata, il imping si eu, ce .... .
..inchid usile. Urmeaza... E prea aglomerat metroul, tre sa mai incerc cu tramvaiul, deacum. Dar e cald, al naibii. Parca nu merita. Si ajung si mai greu. Daca as pleca mai devreme de la servici... La urma urmei asa ar trebui sa fac. La naiba ca doar am 10 ani de cand sunt aici, sa stea pustii mai mult, eu deacuma am dreptul sa plec mai repede. Da.. cum naiba sa-i lasi astia nu situ sa faca singuri nimic... ii lasi singuri, stau numai la fumat si discutii, si pe cine arde sefu... pe mine. Dracu m-a pus pe mine , nu trebuia sa fiu sef. Nu era mai bine inainte.. n-aveam nici o grija.
Mizerie, numai mizerie, ba, astia nu sunt in stare sa faca nimic. Nu s-a schimbat nimic in Bucurestiul asta, de 20 de ani numai mizeria care s-a adunat, strat dupa strat. Scarile astea mizerabile, mi-e si scarba sa pun mana; si aglomeratia. Nu mai merge. Am 45 de ani si merg pe metrou. Gata, in seara asta avem o discutie, nu mai merge asa. Eu inteleg ca e greu pentru ea sa mearga cu autobuzul, in Baneasa, dar nu se mai poate. Pai nici eu nu mai pot. Pai cum se uita astia la mine dimineata, si e normal, vin cu metroul... si ei au care mai de care alta masina ...
Luam inca o masina, clar. Luam una mica, o toyota, ceva ca sa mearga ea la baneasa, si eu raman cu fordul. Vechi, vechi, da tot mai bun ca o japoneza de asta. Si m-a si uscat, cati bani am dat pe el, atata timp. Cat naiba costa o toyota.. cat poa' sa fie.. maxim 400 la salar. As avea.. pai e casa 600, calculatoarele pustiului 400, mai am trei rate la concediu, 200, asigurarile 500, pensia 100, cam atat. De avans, intru in aia.. cat poa sa fie. Deci vine .. 1100 si cu 5 ... 1800 .. intra ca la limita. Sa punem amandoi, ca nu mai pot nici eu.
Parca acu 10 ani, cum era, cand aveam si fordu' , si casa, si copilu' mic.. si n-aveam salariile astea.. ia'uitee..e zece ceasu. E, las' ca mai e deschis la nonstop, iau o bere, ca e tarziu si oricum nu mai mananc nimic..
___
... sa mai sune si telefonul, si chiar ca s-a dus dracului toata treaba. Sa ma lase in pace. Doar n-am condus toata noaptea ca sa ajung aici, ca sa ma enervez iar de la porcariile lor.
Am venit dinspre Zurich, drumul desi e mai greu, e mult mai frumos. Am luat BMW ul si am venit singur. De mult n-am mai condus atat de mult, dar drumul asta, vara , e foarte placut. Si masina ajuta.
Mereu cand vin pe drumul asta imi amintesc cum am pus atunci degetul pe harta si am citit Niederweningen. Ma intrebam daca inseamna ceva si cat costa o casa. A costat mult, dar a meritat. Si a fost mai complicat, nu stiam atunci cum sunt oamenii aici, cum se cunosc toti intre ei, si ce cumperi atunci cand cumperi o casa.
Imi place ce a facut pustiul din casa asta, parca e o biblioteca aici. Stiu ca vine destul de des, tre sa am o discutie cu el. Ar cam fi timpul sa mai lase cartile si sa mai vina cu picioarele pe pamant. Nu l-am auzit spunand nimic de servici, de bani , stiu ca se invarte cu cei de la DeMe, am sa discut cu .. sa-l puna la treaba. Astia au impresia ca pustiul e prost si se dau bine pe langa el ca sa aud eu. Uite, sus, la copac, n-am mai fost de ani de zile...
Am imbatranit. Ultima oara parca am urcat mai usor.. e drept , nici n-am mai fost de mult. Si aerul asta, aici e altfel. M-am prostit, am stat numai printre betoane. Bani. Ce tampenie. Aici am gasit pisica, atunci. Ce s-o fi intamplat cu pisica, oare. Neagra, cu zambetul unei albastre de rusia.
Mereu aici langa copac am reusit sa gandesc mult mai bine. Oricum , e clar ca trebuie sa mai fac ceva sport, la 45 de ani suflu parca am 80. Cred ca am sa o vand pana la urma. Banii ca banii, dar nu mai am timp. Si astia, prostii, nu sunt in stare sa o tina pe linia de plutire. Directori, costume, telefoane. Se prostesc de pomana, nu sunt in stare sa inteleaga cum le trec banii pe sub nas.
Cred ca am sa ma duc in Japonia, de mult imi doresc sa vad ce e cu astia. Am sa-i zic sa caute ceva, un hotel. M-am saturat tot plaja, pietroaie. Vreau sa vad China, zidul, si .. . Oare strainii au voie sa viziteze lucrurile astea ? Si daca o vand pustiul ce o sa faca? Daca e destept, poate ramane acolo.
Cred ca asa ma visam odata, pe iarba langa copac, cu valea asta in fata. Numai pisica lipseste.
"Innocent minds
They're the victims of shame
Staring in sorrow"
Black Sabbath - Master Of Insanity
26 aprilie 2007
neserios
Nu-mi aduc aminte ca parintii mei sa fi facut o promisiune, cand eram mic, pe care sa nu si-o fi tinut. Nici bunicii care m-au crescut. Eu am fost dintotdeauna convins ca in momentul cand cineva spune ca se va intampla ceva, sau ca va face ceva, se va intampla. Excludem cazurile in care si un copil intelege ca "nu putem merge la plaja, afara e furtuna", etc. Apoi am crescut si sunt sigur ca mi s-a intamplat sa fiu amagit cu promisiuni, de parinti sau alte persoane, dar nu le-am resimtit cu adevarat.
Prima adevarata dovada de neseriozitate din partea cuiva a fost cand am cumparat primul calculator. "Persoana" de la care l-am cumparat, o cunostinta de-a mamei, era, ce-i drept, la vremea respectiva, unul din putinii oameni din oras care se ocupa cu asa ceva. Si da, probabil ca era foarte ocupat si distributia acum 10 ani nu era la fel de operativa ca acum. Dar a intarziat cu calculatorul o saptamana, cred. Poate mai mult... si cum il mai asteptam... Partea proasta e ca mereu spunea ca vine. Si nu venea.
Stiu ca la inceput am fost dezamagit, apoi nervos, si in final a ramas un ... dispret fata de el si fata de minciuna pe care tot o spunea. Dispretul asta il am si acum, fata de oamenii care "promit" ceva, si apoi nu se tin de cuvant. Mor de ciuda cand - din ce in ce mai rar in ultimul timp - ma las inselat de cate o astfel de persoana.
Nu ma leg numai de "promisiuni"; e vorba de "cuvantul" omului. E vorba de acele aspecte "nescrise" ale unei intelegeri. E vorba de calitatea pe care trebuie sa o aiba un produs.. sau serviciul pe care il vinde.. etc etc.
Bottom line - ma enerveaza groaznic situatia in care un om spune ca va face ceva, si nu face. Felul meu de a fi si educatia pe care am primit-o mi-au dictat pana acum sa fiu intelegator si sa tolerez o mare parte a comportamentelor respective, permitandu-i omului sa se revanseze, fiind de acord cu intarzieri, etc. Dar observ ca asta se transforma ( ca si multe altele, de altfel) in lipsa de respect. Pentru ca pana la urma totul se reduce la respect. Lipsa de respect fata de mine, pentru ca la urma urmei ma minti cu buna stiinta, si lipsa de respect fata de tine, pentru ca pierzi mult in fata mea.
Pe alta parte, nu imi plac oamenii care nu "promit" niciodata nimic. Care folosesc mereu expresii ca "am sa incerc sa ", "nu promit nimic, dar voi incerca sa ..." .. etc. Asta, pentru mine, denota o slabiciune, un defect grav al persoanei respective. Ma suprind de multe ori si pe mine facand greseala asta, si ma corectez cat pot de repede. Problema e ca nu pot avea nici un fel de incredere in ce spune omul, nu pot pune o baza in el si atunci cade automat in categoria de mai sus, a mincinosilor in care nu e bine sa ai incredere, pentru ca te vor dezamagi mai mult ca sigur.
Din ambele puncte de vedere, am admirat intotdeauna oamenii care au stiut sa spuna "Nu!". Admir faptul ca ma refuzi - chiar daca poate nu-mi convine foarte mult- si prefer oricand sa spui "Nu!" decat sa spui "Am sa incerc" si sa nu poti face nimic, incurcandu-mi tot planul, sau spunand "Da" cand stii ca nu vei putea si in felul asta stricand nu numai planul cat si relatia.
Pentru ca da, atunci cand spui de prea multe ori ca vei face un lucru si nu il faci lumea te eticheteaza ca finid "neserios". SI ORICAT DE BUN AR FI SERVICUL TAU, PREFER UNUL MAI PROST, MAI SCUMP SAU MAI GREOI, DAR DE CARE POT FI SIGUR!!!
Concluzii am 2:
In primul rand, la baza afacerii mele va sta MEREU sinceritatea fata de client si fata de parteneri.
In al doilea rand, deja cititi destul de multi blogul asta, si multi ma cunoasteti. Marea majoritate deja v-ati recunoscut in ce am scris. Ce se schimba ACUM este ca nu mai accept sub nici o forma comportamentele astea, si astept de la voi acelasi tratament. Ori vorbim serios, ori nu mai vorbim de loc!
Prima adevarata dovada de neseriozitate din partea cuiva a fost cand am cumparat primul calculator. "Persoana" de la care l-am cumparat, o cunostinta de-a mamei, era, ce-i drept, la vremea respectiva, unul din putinii oameni din oras care se ocupa cu asa ceva. Si da, probabil ca era foarte ocupat si distributia acum 10 ani nu era la fel de operativa ca acum. Dar a intarziat cu calculatorul o saptamana, cred. Poate mai mult... si cum il mai asteptam... Partea proasta e ca mereu spunea ca vine. Si nu venea.
Stiu ca la inceput am fost dezamagit, apoi nervos, si in final a ramas un ... dispret fata de el si fata de minciuna pe care tot o spunea. Dispretul asta il am si acum, fata de oamenii care "promit" ceva, si apoi nu se tin de cuvant. Mor de ciuda cand - din ce in ce mai rar in ultimul timp - ma las inselat de cate o astfel de persoana.
Nu ma leg numai de "promisiuni"; e vorba de "cuvantul" omului. E vorba de acele aspecte "nescrise" ale unei intelegeri. E vorba de calitatea pe care trebuie sa o aiba un produs.. sau serviciul pe care il vinde.. etc etc.
Bottom line - ma enerveaza groaznic situatia in care un om spune ca va face ceva, si nu face. Felul meu de a fi si educatia pe care am primit-o mi-au dictat pana acum sa fiu intelegator si sa tolerez o mare parte a comportamentelor respective, permitandu-i omului sa se revanseze, fiind de acord cu intarzieri, etc. Dar observ ca asta se transforma ( ca si multe altele, de altfel) in lipsa de respect. Pentru ca pana la urma totul se reduce la respect. Lipsa de respect fata de mine, pentru ca la urma urmei ma minti cu buna stiinta, si lipsa de respect fata de tine, pentru ca pierzi mult in fata mea.
Pe alta parte, nu imi plac oamenii care nu "promit" niciodata nimic. Care folosesc mereu expresii ca "am sa incerc sa ", "nu promit nimic, dar voi incerca sa ..." .. etc. Asta, pentru mine, denota o slabiciune, un defect grav al persoanei respective. Ma suprind de multe ori si pe mine facand greseala asta, si ma corectez cat pot de repede. Problema e ca nu pot avea nici un fel de incredere in ce spune omul, nu pot pune o baza in el si atunci cade automat in categoria de mai sus, a mincinosilor in care nu e bine sa ai incredere, pentru ca te vor dezamagi mai mult ca sigur.
Din ambele puncte de vedere, am admirat intotdeauna oamenii care au stiut sa spuna "Nu!". Admir faptul ca ma refuzi - chiar daca poate nu-mi convine foarte mult- si prefer oricand sa spui "Nu!" decat sa spui "Am sa incerc" si sa nu poti face nimic, incurcandu-mi tot planul, sau spunand "Da" cand stii ca nu vei putea si in felul asta stricand nu numai planul cat si relatia.
Pentru ca da, atunci cand spui de prea multe ori ca vei face un lucru si nu il faci lumea te eticheteaza ca finid "neserios". SI ORICAT DE BUN AR FI SERVICUL TAU, PREFER UNUL MAI PROST, MAI SCUMP SAU MAI GREOI, DAR DE CARE POT FI SIGUR!!!
Concluzii am 2:
In primul rand, la baza afacerii mele va sta MEREU sinceritatea fata de client si fata de parteneri.
In al doilea rand, deja cititi destul de multi blogul asta, si multi ma cunoasteti. Marea majoritate deja v-ati recunoscut in ce am scris. Ce se schimba ACUM este ca nu mai accept sub nici o forma comportamentele astea, si astept de la voi acelasi tratament. Ori vorbim serios, ori nu mai vorbim de loc!
25 aprilie 2007
moarte
da, vorbesc despre deja celebrul caz.
Incerc in continuare sa inteleg, si in continuare sper ca sunt lucruri care (totusi) inca nu se stiu sau nu se spun.
Nu cred ca pana acum sa mai fi auzit de cineva atat de tanar care sa moara in felul asta. Din cauza muncii, ma refer. Pentru ca din cauza muncii se moare. Da..dar mereu am asociat moartea cu un .."antreprenor" .. care nu doarme noptile de grija banilor pe care ii pierde sau ii plateste .. de grija vanzarilor care vin sau nu vin, de grija depozitelor care au luat foc, a vapoarelor care s-au scufundat sau mai stiu eu ce...
Dar, angajat fiind, sa mori din cauza serviciului? Prima intrebare pe care mi-am pus-o cand am auzit stirea a fost "oare cati mai sunt ca ea de care nu stim?".
Pentru ce va faceti asta oameni buni? Am citit pe "forum-ul" de la protv cum oamenii fac ce stiu mai bine - arunca vina pe altii. Sefii sunt vinovati, multinationalele, situatia economica viata care este nedreapta. Oameni buni.... cum naiba te poate obliga cineva sa muncesti 20 de ore pe zi?? Ce naiba, doar nu e sclavie. E alegerea ta daca vrei sa muncesti asa. Exista mereu o alternativa.
Ce pacat de oamenii astia. Ei sunt bine intentionati, sunt harnici si capabili, ar putea face minuni cu viata lor... si fiind de buna credinta sunt prinsi in capcana de a munci pentru salarii de mizerie si "pozitii" si "cariera" pentru ca asa "e bine"...
Poate maine am sa spun ce gandesc, dar acum doar simt mila.
Incerc in continuare sa inteleg, si in continuare sper ca sunt lucruri care (totusi) inca nu se stiu sau nu se spun.
Nu cred ca pana acum sa mai fi auzit de cineva atat de tanar care sa moara in felul asta. Din cauza muncii, ma refer. Pentru ca din cauza muncii se moare. Da..dar mereu am asociat moartea cu un .."antreprenor" .. care nu doarme noptile de grija banilor pe care ii pierde sau ii plateste .. de grija vanzarilor care vin sau nu vin, de grija depozitelor care au luat foc, a vapoarelor care s-au scufundat sau mai stiu eu ce...
Dar, angajat fiind, sa mori din cauza serviciului? Prima intrebare pe care mi-am pus-o cand am auzit stirea a fost "oare cati mai sunt ca ea de care nu stim?".
Pentru ce va faceti asta oameni buni? Am citit pe "forum-ul" de la protv cum oamenii fac ce stiu mai bine - arunca vina pe altii. Sefii sunt vinovati, multinationalele, situatia economica viata care este nedreapta. Oameni buni.... cum naiba te poate obliga cineva sa muncesti 20 de ore pe zi?? Ce naiba, doar nu e sclavie. E alegerea ta daca vrei sa muncesti asa. Exista mereu o alternativa.
Ce pacat de oamenii astia. Ei sunt bine intentionati, sunt harnici si capabili, ar putea face minuni cu viata lor... si fiind de buna credinta sunt prinsi in capcana de a munci pentru salarii de mizerie si "pozitii" si "cariera" pentru ca asa "e bine"...
Poate maine am sa spun ce gandesc, dar acum doar simt mila.
19 aprilie 2007
Poveste
"
_ ..Daca tu nu-ti transformi viata intr-o poveste, atunci devii doar o parte din povestea altcuiva.
_ Si daca povestea ta nu e buna?
_ O tot schimbi pana gasesti una care e.
"
"Asta ii spun si u mereu fiicei mele, zise primarul. Povestile sunt doar povesti. Viata e suficient de complicata asa cum e. Trebuie sa facem planuri pentru lumea reala Nu e loc pentru inchipuiri.
_ Exact, spuse sobolanul.
Si omul si sobolanul continuara sa vorbeasca, pe cand lumina zilei palea, si se lasa seara."
Terry Pratchett - Uluitorul Mauice si Rozatoarele lui educate
As vrea sa mai dau niste citate, in special cele cu Marele sobolan din Adancuri, care doreste dominatia mondiala a noii specii de sobolani, sau ale pisicii care filosofeaza despre dominatia pisicii aspura omului, si mai ales paragraful cu care se incheie cartea, dar ...
O carte superba, o recomand...
_ ..Daca tu nu-ti transformi viata intr-o poveste, atunci devii doar o parte din povestea altcuiva.
_ Si daca povestea ta nu e buna?
_ O tot schimbi pana gasesti una care e.
"
"Asta ii spun si u mereu fiicei mele, zise primarul. Povestile sunt doar povesti. Viata e suficient de complicata asa cum e. Trebuie sa facem planuri pentru lumea reala Nu e loc pentru inchipuiri.
_ Exact, spuse sobolanul.
Si omul si sobolanul continuara sa vorbeasca, pe cand lumina zilei palea, si se lasa seara."
Terry Pratchett - Uluitorul Mauice si Rozatoarele lui educate
As vrea sa mai dau niste citate, in special cele cu Marele sobolan din Adancuri, care doreste dominatia mondiala a noii specii de sobolani, sau ale pisicii care filosofeaza despre dominatia pisicii aspura omului, si mai ales paragraful cu care se incheie cartea, dar ...
O carte superba, o recomand...
17 aprilie 2007
tembelism nativ
ca o continuare la postul anterior, si ca raspuns la "E de discutat insa daca acest tembelism e indus de societate, banci sau e ceva nativ."
Pai, ca sa o fac pe-a desteptul, ar trebui sa spun ca e putin din toate trei ... Si chiar cred in asta.
E nativ, in sensul ca unii se nasc cu o predispozitie clara spre .. tembelism. Da, stiu, sunt rau, dar asta e. Pe aceasta fundatie solida construiesc familia (incerc sa nu spun nici o rautate, aici) si apoi scoala , facultatea, serviciul, etc. Si la urma, banca nu mai e nevoita sa fac nici un efort.. tembelul doar aude cuvintele "cea mai scazuta dobanda" si i se formeaza in fata ochilor imaginea unei noi masini.
Cum prosteste familia si/sau scoala ? Pai prin efortul de a educa, de multe ori prost aplicat. Se merge pe uniformizare, pe comparatii intre performante ( care de multe ori nu sunt relevante, eu sunt bun la matematica, altul e bun la chimie .. nu poti compara..), pe reducerea sau chiar eliminarea initiativei (nu facem asa, ca nu s-a mai facut), pe automatism si standardizare fara a urmari o performanta ci doar ..de dragul standardului (nu am sa uit niciodata ca am scris de 12 ori comentariul la "Puiul..", intr-a opta', pana "a fost bine", pentru adminterea la liceu). Apoi vine serviciul, unde se repeta procesul.. sa facem doar ce s-a facut pana acum, sa nu facem ceva nou, ca sa nu gresim. Sa nu facem niciodata nimic fara sa intrebam pe altcineva, care a facut deja. Daca gresesc, o sa fie rau. Mai bine intreb de 10 ori. Daca nu fac cum trebuie, iese scandal. Seful stie mai bine. Fac cum spune el. (Normal ca seful se simte dator sa-ti spuna unde sa pui fiecare virgula, tembelule, pentru ca il intrebi incontinuu! Normal ca seful va avea pretentia sa controleze fiecare lucru pe care il faci, daca ii dovedesti ca nu esti in stare singur..) Cine sunt eu sa am pretentia ca stiu mai bine ca seful ?( colegul, vecinul, etc, etc.) Cine sunt eu sa am pretentia ca pot face chestia asta de unul singur? Toata lumea face credit in ziua de azi, cum sa pot eu sa-mi iau masina fara credit? Singura metoda prin care poti sa-ti iei masina e sa faci credit! (vine ca o concluzie logica, nu ? nu stiu de ce m-am ambalat asa tare in postul trecut)
Si credeam ca se termina aici.. adica.. ce poate fi mai rau de atat? Ei.. nu, nu se termina aici.
"Nici nu are rost sa te gandesti sa-ti cumperi o masina de lux, ca nu ai sa reusesti niciodata."
Tu de fapt de ce traiesti? Te-a rugat cineva ?
Pai, ca sa o fac pe-a desteptul, ar trebui sa spun ca e putin din toate trei ... Si chiar cred in asta.
E nativ, in sensul ca unii se nasc cu o predispozitie clara spre .. tembelism. Da, stiu, sunt rau, dar asta e. Pe aceasta fundatie solida construiesc familia (incerc sa nu spun nici o rautate, aici) si apoi scoala , facultatea, serviciul, etc. Si la urma, banca nu mai e nevoita sa fac nici un efort.. tembelul doar aude cuvintele "cea mai scazuta dobanda" si i se formeaza in fata ochilor imaginea unei noi masini.
Cum prosteste familia si/sau scoala ? Pai prin efortul de a educa, de multe ori prost aplicat. Se merge pe uniformizare, pe comparatii intre performante ( care de multe ori nu sunt relevante, eu sunt bun la matematica, altul e bun la chimie .. nu poti compara..), pe reducerea sau chiar eliminarea initiativei (nu facem asa, ca nu s-a mai facut), pe automatism si standardizare fara a urmari o performanta ci doar ..de dragul standardului (nu am sa uit niciodata ca am scris de 12 ori comentariul la "Puiul..", intr-a opta', pana "a fost bine", pentru adminterea la liceu). Apoi vine serviciul, unde se repeta procesul.. sa facem doar ce s-a facut pana acum, sa nu facem ceva nou, ca sa nu gresim. Sa nu facem niciodata nimic fara sa intrebam pe altcineva, care a facut deja. Daca gresesc, o sa fie rau. Mai bine intreb de 10 ori. Daca nu fac cum trebuie, iese scandal. Seful stie mai bine. Fac cum spune el. (Normal ca seful se simte dator sa-ti spuna unde sa pui fiecare virgula, tembelule, pentru ca il intrebi incontinuu! Normal ca seful va avea pretentia sa controleze fiecare lucru pe care il faci, daca ii dovedesti ca nu esti in stare singur..) Cine sunt eu sa am pretentia ca stiu mai bine ca seful ?( colegul, vecinul, etc, etc.) Cine sunt eu sa am pretentia ca pot face chestia asta de unul singur? Toata lumea face credit in ziua de azi, cum sa pot eu sa-mi iau masina fara credit? Singura metoda prin care poti sa-ti iei masina e sa faci credit! (vine ca o concluzie logica, nu ? nu stiu de ce m-am ambalat asa tare in postul trecut)
Si credeam ca se termina aici.. adica.. ce poate fi mai rau de atat? Ei.. nu, nu se termina aici.
"Nici nu are rost sa te gandesti sa-ti cumperi o masina de lux, ca nu ai sa reusesti niciodata."
Tu de fapt de ce traiesti? Te-a rugat cineva ?
queasy smile
via Andrei am ajuns la un post al lui Mihai - aici. Despre banci, credite, despre cum platesti 400.000 pe un credit de 200.000... ( omule, sigur e bun calculul ala, e prea tarziu ora 1 dupa o zi de servici ca sa-l mai urmaresc, dar ma strange in spate , chiar dublu??)
Citeam, citeam , si inainte de a ajunge omul la concluzia (simpatica de altfel) "De azi declar razboi bancilor.", eram deja prea nervos si am decis ca e momentul sa scriu si eu ce cred. Problema nu sunt cei 200 de mii luati in plus... macar pe aia stii pentru ce ii dai. Ii dai ca sa beneficiezi de serviciul de a ... (bla bla).
Pornesc de la replica oarecum celebra pentru mine si (pentru ca am repetat-o obsesiv, stiu, imi pare rau) cercul meu de prieteni - "Singura modalitate prin care poti sa-ti iei masina e sa faci credit". Replica la care eu am ramas oarecum.. cum se spune .. "prostit". In loc sa ma ridic de pe scaun, sa alerg la om si sa-l palmuiesc de doua ori peste fata (ca intro sceneta cum am vazut eu la teve, cu becali si banel ;) ) eu am ramas si ma uitam. Dupa 10 minute, eu inca analizam propozitia.
Cum e posibil asa ceva? Omule, esti cretin.
Nu vreau sa fac teoria chibritului. Dar eu am invatat asa: exista 2 feluri de credit - bun si rau.
Creditul bun este cel care iti aduce un castig - imediat , cum ar fi sa imprumuti de la banca 30 000 de euro, sa cumperi un tir de blugi, sa-l vinzi cu 40 000 sa rambursezi creditul (si dobanda) si sa ramai cu un castig; un castig indirect este atunci cand cumperi o casa cu 40 000 € credit, dar peste 20 de ani cand termini de platit casa, valoarea ei e mai mare decat a banilor (inclusiv dobanda) pe care i-ai imprumutat/cheltuit.
Creditul rau "este atunci cand" folosesti imprumutul pentru un "obiect" care se depreciaza. Cum ar fi .. sa iti cumperi un telefon in rate. In cel mai bun caz, iti cumperi un telefon si te amagesti singr ca il folosesti ca sa castigi niste bani... dar nu se justifica. Cum ar fi sa-ti iei masina ca sa mergi de acasa la servici.
Da, sunt nervos. Cat de cretin poti sa fii sa spui ca "singura posibilitate..". Cat de las poti sa fii, cat de castrat psihic *(??) poti sa fii incat sa spui o asemenea enormitate.
Asta e raul cel mai mare pe care il fac bancile, nu cei 200 de mii in plus.. ci faptul ca lumea refuza sa mai gaseasca o metoda noua, inovatoare, desteapta, (etc etc) de a castiga bani sa cumpere o masina.. isi ia un servici, face un credit, si plateste.
Stiu deja toate intrebarile care urmeaza. Si daca nu ai bani sa pornesti o afacere? Si daca ai o chirie mare? si daca ai .. etc etc Si daca nu reusesti? Si daca ... ? Daca ai cumva intentia sa pui un comentariu in care sa pui o intrebare de asta , sau sa spui ca tu esti dezavantajat in oarecare mod si nu ai cum sa nu faci credit, cauta repede patratelul rosu cu un x alb pe el, din dreapta sus. SI DA CLICK, nu te uita la el.
In fiecare zi in care merg pe jos la servici ma uit la dobitocii (!!) care au dat zecii de mii de euro , si apoi alte mii ca dobanda ca sa cumpere o masina in rate, si sa mearga cu ea de acasa la servici , injurand cand asteapta cate 10 minute la fiecare intersectie. Cretinilor! In fiecare zi in care merg pe jos pana la servici ( si cu tramvaiul, o jumatate de drum) ma apropii de afacerea pe care am sa o am, si din care o sa-mi pot lua masina fara sa fac credit.
*Castrat psihic - ai avut odata minte, puteai sa gandesti cu ea, ai fi putut face lucruri senzationale, dar acum din ea n-a mai ramas nimic. Ai ajuns sa fii un biet sclav, iti fierbi creierii zi de zi pentru a indeplini scopurile altora, ti se pare ca nu poti face nimic singur si ai dreptate, singura metoda prin care poti sa-ti iei masina e sa faci credit.
Punem un pariu... peste 10 ani, cand ai sa termini de platit creditul la masina, eu voi fi schimbat deja 2. Nici una luata in credit.
Edit: da, e dimineata, m-am trezit, sunt pregatit sa recunosc ca am gresit, m-am ambalat. Nu, nu e neaparat RAU sa lucrezi pentru altcineva, iar daca esti angajat asta nu te descalifica din start. Dar asta nu inseamna ca nu pot sa dispretuiesc modul asta de a te ascunde de responsabilitate.
Citeam, citeam , si inainte de a ajunge omul la concluzia (simpatica de altfel) "De azi declar razboi bancilor.", eram deja prea nervos si am decis ca e momentul sa scriu si eu ce cred. Problema nu sunt cei 200 de mii luati in plus... macar pe aia stii pentru ce ii dai. Ii dai ca sa beneficiezi de serviciul de a ... (bla bla).
Pornesc de la replica oarecum celebra pentru mine si (pentru ca am repetat-o obsesiv, stiu, imi pare rau) cercul meu de prieteni - "Singura modalitate prin care poti sa-ti iei masina e sa faci credit". Replica la care eu am ramas oarecum.. cum se spune .. "prostit". In loc sa ma ridic de pe scaun, sa alerg la om si sa-l palmuiesc de doua ori peste fata (ca intro sceneta cum am vazut eu la teve, cu becali si banel ;) ) eu am ramas si ma uitam. Dupa 10 minute, eu inca analizam propozitia.
Cum e posibil asa ceva? Omule, esti cretin.
Nu vreau sa fac teoria chibritului. Dar eu am invatat asa: exista 2 feluri de credit - bun si rau.
Creditul bun este cel care iti aduce un castig - imediat , cum ar fi sa imprumuti de la banca 30 000 de euro, sa cumperi un tir de blugi, sa-l vinzi cu 40 000 sa rambursezi creditul (si dobanda) si sa ramai cu un castig; un castig indirect este atunci cand cumperi o casa cu 40 000 € credit, dar peste 20 de ani cand termini de platit casa, valoarea ei e mai mare decat a banilor (inclusiv dobanda) pe care i-ai imprumutat/cheltuit.
Creditul rau "este atunci cand" folosesti imprumutul pentru un "obiect" care se depreciaza. Cum ar fi .. sa iti cumperi un telefon in rate. In cel mai bun caz, iti cumperi un telefon si te amagesti singr ca il folosesti ca sa castigi niste bani... dar nu se justifica. Cum ar fi sa-ti iei masina ca sa mergi de acasa la servici.
Da, sunt nervos. Cat de cretin poti sa fii sa spui ca "singura posibilitate..". Cat de las poti sa fii, cat de castrat psihic *(??) poti sa fii incat sa spui o asemenea enormitate.
Asta e raul cel mai mare pe care il fac bancile, nu cei 200 de mii in plus.. ci faptul ca lumea refuza sa mai gaseasca o metoda noua, inovatoare, desteapta, (etc etc) de a castiga bani sa cumpere o masina.. isi ia un servici, face un credit, si plateste.
Stiu deja toate intrebarile care urmeaza. Si daca nu ai bani sa pornesti o afacere? Si daca ai o chirie mare? si daca ai .. etc etc Si daca nu reusesti? Si daca ... ? Daca ai cumva intentia sa pui un comentariu in care sa pui o intrebare de asta , sau sa spui ca tu esti dezavantajat in oarecare mod si nu ai cum sa nu faci credit, cauta repede patratelul rosu cu un x alb pe el, din dreapta sus. SI DA CLICK, nu te uita la el.
In fiecare zi in care merg pe jos la servici ma uit la dobitocii (!!) care au dat zecii de mii de euro , si apoi alte mii ca dobanda ca sa cumpere o masina in rate, si sa mearga cu ea de acasa la servici , injurand cand asteapta cate 10 minute la fiecare intersectie. Cretinilor! In fiecare zi in care merg pe jos pana la servici ( si cu tramvaiul, o jumatate de drum) ma apropii de afacerea pe care am sa o am, si din care o sa-mi pot lua masina fara sa fac credit.
*Castrat psihic - ai avut odata minte, puteai sa gandesti cu ea, ai fi putut face lucruri senzationale, dar acum din ea n-a mai ramas nimic. Ai ajuns sa fii un biet sclav, iti fierbi creierii zi de zi pentru a indeplini scopurile altora, ti se pare ca nu poti face nimic singur si ai dreptate, singura metoda prin care poti sa-ti iei masina e sa faci credit.
Punem un pariu... peste 10 ani, cand ai sa termini de platit creditul la masina, eu voi fi schimbat deja 2. Nici una luata in credit.
"Gotta be meanMika - Grace Kelly
Gotta be everything more "
Edit: da, e dimineata, m-am trezit, sunt pregatit sa recunosc ca am gresit, m-am ambalat. Nu, nu e neaparat RAU sa lucrezi pentru altcineva, iar daca esti angajat asta nu te descalifica din start. Dar asta nu inseamna ca nu pot sa dispretuiesc modul asta de a te ascunde de responsabilitate.
13 aprilie 2007
despre oameni
via Seth Godin o poveste senzationala despre unul dintre cei mai cunoscuti violonisti ( nu, nici eu n-am auzit de el), un Stradivarius, si o statie de metrou. Un concert de 45 minute, la care un bilet ar costa probabil foarte mult, pe care nu s-a oprit (aproape) nimeni sa-l asculte. Tot articolul aici .
Ce spune asta despre relatia omului cu arta ? Sau nu, hai, sa zic ce inteleg eu din asta .. ca suntem niste oi bete care nu vedem nimic din ce se intampla in jurul nostru. Si eu, moldovean prost, am invatat de la "bucuresteni" sa merg in metrou cu capul in jos, sa ma uit la geam sau la reclame, sa nu ma uit la oameni, sa nu ma uit in ochii nimanui. Pe strada sa nu ma uit in sus, la cladiri, si nici la copaci sau mai stiu eu ce, ca par "turist" sau, evident, moldovean. Daca il auzi pe unul cantand in metrou fereasca domnul sa-l asculti, sau sa-ti placa, atunci "trebuie sa-i dai bani" ...si pe langa asta nu e "european".
Ce spune faptul ca dam sute de mii pe un bilet la "ateneu' ", daca acelasi artist cu aceeasi vioara, cantand aceeasi melodie intr-o statie de metrou nu ne face macar sa intoarcem capul? pentru cateva secunde ?
Voiam sa scriu cu totul altceva, ceva despre faptul ca nu e nimic"scris" si ca poti sa schimbi multe, in viata, dar am citit asta si mi s-a pus un nod in gat.. nu stiu cum sa descriu ..
Later edit: titlul ar trebui sa fie "despre noi, oamenii
Ce spune asta despre relatia omului cu arta ? Sau nu, hai, sa zic ce inteleg eu din asta .. ca suntem niste oi bete care nu vedem nimic din ce se intampla in jurul nostru. Si eu, moldovean prost, am invatat de la "bucuresteni" sa merg in metrou cu capul in jos, sa ma uit la geam sau la reclame, sa nu ma uit la oameni, sa nu ma uit in ochii nimanui. Pe strada sa nu ma uit in sus, la cladiri, si nici la copaci sau mai stiu eu ce, ca par "turist" sau, evident, moldovean. Daca il auzi pe unul cantand in metrou fereasca domnul sa-l asculti, sau sa-ti placa, atunci "trebuie sa-i dai bani" ...si pe langa asta nu e "european".
Ce spune faptul ca dam sute de mii pe un bilet la "ateneu' ", daca acelasi artist cu aceeasi vioara, cantand aceeasi melodie intr-o statie de metrou nu ne face macar sa intoarcem capul? pentru cateva secunde ?
Voiam sa scriu cu totul altceva, ceva despre faptul ca nu e nimic"scris" si ca poti sa schimbi multe, in viata, dar am citit asta si mi s-a pus un nod in gat.. nu stiu cum sa descriu ..
Later edit: titlul ar trebui sa fie "despre noi, oamenii
05 aprilie 2007
urme (3)
...Once upon a time i met you...
Imi aduc aminte ca eram singur in casa mica, de lemn, si m-a cuprins sentimentul asta de ...
Imi amitesc, pe masa, "Exercitii de admiratie", Cioran "ai grija, s-au sinucis unii dupa ce au citit din Cioran", un pahar de J&B Rare, si telefoanele mobile care clipeau verde, in contratimp.
...It was many years ago...
Mirosul de menta din masina, caldura innebunitoare si melodia atat de cretina dar pe care am ajuns sa o ascult din nou si din nou, pana am inceput sa dansez in gand.
Marginea soselei pe care am oprit si kilometrii de verde si de albastru care se deschideau inainte, mirosul de brazi si de incins de la masina si fericirea aia cretina, care te face sa razi din nimic.
Fericirea ca esti stapan peste toate , peste brazi, sosea, albastru si timp. Ca nu-ti pasa ce spune lumea, ca ai tot timpul din lume, ca poti, si ca "o sa fie bine".
Poti lasa peste tot urme de fericire, ca sa le gasesti cand visezi. Trebuie doar sa visezi.
..you can come to visit me..
Orbita - Call me Misha
Imi aduc aminte ca eram singur in casa mica, de lemn, si m-a cuprins sentimentul asta de ...
Imi amitesc, pe masa, "Exercitii de admiratie", Cioran "ai grija, s-au sinucis unii dupa ce au citit din Cioran", un pahar de J&B Rare, si telefoanele mobile care clipeau verde, in contratimp.
...It was many years ago...
Mirosul de menta din masina, caldura innebunitoare si melodia atat de cretina dar pe care am ajuns sa o ascult din nou si din nou, pana am inceput sa dansez in gand.
Marginea soselei pe care am oprit si kilometrii de verde si de albastru care se deschideau inainte, mirosul de brazi si de incins de la masina si fericirea aia cretina, care te face sa razi din nimic.
Fericirea ca esti stapan peste toate , peste brazi, sosea, albastru si timp. Ca nu-ti pasa ce spune lumea, ca ai tot timpul din lume, ca poti, si ca "o sa fie bine".
Poti lasa peste tot urme de fericire, ca sa le gasesti cand visezi. Trebuie doar sa visezi.
..you can come to visit me..
Orbita - Call me Misha
04 aprilie 2007
oare lor le e frica?
Daca as putea sa intreb oamenii de succes, asta as intreba.
Va e frica, oameni buni? Frica ca n-o sa mearga, frica ca o sa intri in incurcaturi, frica ca ai sa fii inselat, frica ca ai sa pierzi bani, timp, frica de ...
Pentru ca mie imi este frica... si cred ca si lor le e .. dar aleg sa o ignore.. sau sa invete din ea.
Va e frica, oameni buni? Frica ca n-o sa mearga, frica ca o sa intri in incurcaturi, frica ca ai sa fii inselat, frica ca ai sa pierzi bani, timp, frica de ...
Pentru ca mie imi este frica... si cred ca si lor le e .. dar aleg sa o ignore.. sau sa invete din ea.
02 aprilie 2007
Fear is the mind-killer.
Cati dintre voi v-ati dorit sa ajungeti saraci cand veti fi "mari"? "Cand voi fi mare vreau sa traiesc de pe o zi pe alta, cu credite la casa, masina, si concediu in grecia platit in rate."
Ma gandeam eu.
Am constatat cu dezamagire ca mi-e frica. Da, si de avion, de inaltimi si de gandaci care zboara, dar nu despre asta e vorba. Despre astea... daca nu as fi sigur ca am sa scap singur de fricile astea ( noi dobandite, de altfel), as apela la tratament de specialitate. Nu. Problema e ca mi-e frica de lucruri care pentru mine reprezinta, de cand ma stiu, "felul meu de a fi". Stiu ca suna ciudat, dar asta e. Exemplu? Nu vreau sa fiu angajat, mereu am spus ca nu o sa ma angajez niciodata. Trecand peste copilaria din "niciodata", eu chiar nu sunt un "angajat". Dar, dupa cum am spus, constat cu dezamagire ca acum sunt angajat si mi-e frica sa .. nu mai fiu. M-am transformat din pantofi si camasa in blugi si tricou, din factura, receptie, stampila si "oare ce sa mai luam" in salar si concediu medical.
Multa vreme am condamnat pe cei care voiau sa fie "angajati", cu forta celui caruia ii este frica de "angajare" si gaseste argumente mai mult pentru el decat pentru ceilalti. Acum mi-am dat seama de doua chestii: in primul rand de regula universala "vezi domle' de treaba ta" si doi - unii oameni chiar vor asta , si au dreptate. Nu vreau sa continui - aici - cu o discutie servici/antreprenoriat, siguranta/libertate sau altele de genul...vreau sa vorbesc despre scop, frica, si bani. ( Mereu e vorba de bani, zice lumea ca nu e bine, ca sunt obsedat de bani. :) )
Cartile de "crestere personala" ma fac sa ma simt vinovat ca nu am o "misiune". Tre sa inchizi ochii, sa te gandesti la ce vrei sa faci cu viata ta si sa spui "Vreau sa fiu nustiuce" si apoi toata viata sa faci acel lucru si mai devreme sau mai tarziu sa ajungi acolo. Nu pot. Am incercat sa inchid ochii, sa privesc in zare, sa ascult Mozart sau brandemburgicele invartind bile terapeutice chinezesti, dar nu -mi iese. Asta e , nu pot sa-mi propun ca atunci cand o sa fiu mare sa fiu pompier sau sa fondez cea mai mare biblioteca din nor'vestul europei. Ce pot, in schimb, e sa imi clarific si consolidez niste conceptii, cum ar fi: atunci cand esti angajat si tre sa platestui rata lunara de x si salarul vine la data y si iti raman z bani, e mai rau decat atunci cand esti pe cont propriu si tre sa te dai cu capul de pereti incercand sa gasesti o solutie sa mai castigi 1000 de lei ca sa platesti chiria. De ce ? Pentru ca asa cred eu.
Fear is the little-death that brings total obliteration.
Cand eram mic voiam sa ma fac marinar pe Speranta, si sa merg in "tara de foc". Am crescut si mi-am dorit sa am masina si mai stiu eu ce. Cati din voi v-ati dorit sa ajungeti SARACI? Eu unul nu ... Poate vrei sa ai o mica afacere de lipit plicuri sau un imperiu financiar, poate vrei sa fii doctor sau sa risti bani la bursa. Poti sa vrei sa fii "angajat", ca sa nu duci probleme acasa, foarte bine. Dar nu fii "angajat" pentru ca ti-e frica.
"Eu am intotdeauna dreptate" e o aberatie, dar sa fiu al dracului daca nu suna mai bine decat "seful are intotdeauna dreptate".
I will face my fear.
Ma gandeam eu.
Am constatat cu dezamagire ca mi-e frica. Da, si de avion, de inaltimi si de gandaci care zboara, dar nu despre asta e vorba. Despre astea... daca nu as fi sigur ca am sa scap singur de fricile astea ( noi dobandite, de altfel), as apela la tratament de specialitate. Nu. Problema e ca mi-e frica de lucruri care pentru mine reprezinta, de cand ma stiu, "felul meu de a fi". Stiu ca suna ciudat, dar asta e. Exemplu? Nu vreau sa fiu angajat, mereu am spus ca nu o sa ma angajez niciodata. Trecand peste copilaria din "niciodata", eu chiar nu sunt un "angajat". Dar, dupa cum am spus, constat cu dezamagire ca acum sunt angajat si mi-e frica sa .. nu mai fiu. M-am transformat din pantofi si camasa in blugi si tricou, din factura, receptie, stampila si "oare ce sa mai luam" in salar si concediu medical.
Multa vreme am condamnat pe cei care voiau sa fie "angajati", cu forta celui caruia ii este frica de "angajare" si gaseste argumente mai mult pentru el decat pentru ceilalti. Acum mi-am dat seama de doua chestii: in primul rand de regula universala "vezi domle' de treaba ta" si doi - unii oameni chiar vor asta , si au dreptate. Nu vreau sa continui - aici - cu o discutie servici/antreprenoriat, siguranta/libertate sau altele de genul...vreau sa vorbesc despre scop, frica, si bani. ( Mereu e vorba de bani, zice lumea ca nu e bine, ca sunt obsedat de bani. :) )
Cartile de "crestere personala" ma fac sa ma simt vinovat ca nu am o "misiune". Tre sa inchizi ochii, sa te gandesti la ce vrei sa faci cu viata ta si sa spui "Vreau sa fiu nustiuce" si apoi toata viata sa faci acel lucru si mai devreme sau mai tarziu sa ajungi acolo. Nu pot. Am incercat sa inchid ochii, sa privesc in zare, sa ascult Mozart sau brandemburgicele invartind bile terapeutice chinezesti, dar nu -mi iese. Asta e , nu pot sa-mi propun ca atunci cand o sa fiu mare sa fiu pompier sau sa fondez cea mai mare biblioteca din nor'vestul europei. Ce pot, in schimb, e sa imi clarific si consolidez niste conceptii, cum ar fi: atunci cand esti angajat si tre sa platestui rata lunara de x si salarul vine la data y si iti raman z bani, e mai rau decat atunci cand esti pe cont propriu si tre sa te dai cu capul de pereti incercand sa gasesti o solutie sa mai castigi 1000 de lei ca sa platesti chiria. De ce ? Pentru ca asa cred eu.
Fear is the little-death that brings total obliteration.
Cand eram mic voiam sa ma fac marinar pe Speranta, si sa merg in "tara de foc". Am crescut si mi-am dorit sa am masina si mai stiu eu ce. Cati din voi v-ati dorit sa ajungeti SARACI? Eu unul nu ... Poate vrei sa ai o mica afacere de lipit plicuri sau un imperiu financiar, poate vrei sa fii doctor sau sa risti bani la bursa. Poti sa vrei sa fii "angajat", ca sa nu duci probleme acasa, foarte bine. Dar nu fii "angajat" pentru ca ti-e frica.
"Eu am intotdeauna dreptate" e o aberatie, dar sa fiu al dracului daca nu suna mai bine decat "seful are intotdeauna dreptate".
I will face my fear.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)