Orasul asta arata mai bine, asa, vazut de sus.
Pare mai curat, mai putin aglomerat. Si cosmopolit, un oras plin de viata. Mai
ales acum, cand e atat de frumos afara. Asa era si anul trecut, pe vremea asta,
atunci, cand a inceput totul.
Isi intoarse
privirea spre monitor, dar degeaba, nu se putea concentra la nimic. In birou e
liniste – desi in fundal se aud, sters, vocile celor din sales, agitatia si
ritmul infundat al muzicii house, pe care n-o mai suporta.
M-am saturat, nu mai vreau. Nu mai pot.
Tranti nervos mouseul
si ridica de pe birou obiectul mic, stralucitor, de care nu se mai despartise
de anul trecut. Ii aducea aminte de ea.
a
Nu m-a mai chemat, nu m-a mai cautat. Si asa mi-a
zis, o sa vorbim, o sa ne auzim. Si nimic. Poate ar fi trebuit sa mai fac eu,
sa mai zic eu... Dar am incercat. Ce sa-i mai zic?
Isi arunca iar
privirea afara, pe geamul mare de sticla. Un oras impersonal, pe care nu-l mai
simtea de mult acasa. Acasa. Realitatea e ca nu mai voia acasa. Voia acolo,
inapoi, langa ea. Liber, departe.
Nu mai vreau, nu mai pot..
Vocea stridenta
il facu sa tresara, si scapa din mana insigna mica, cu logoul firmei imprimat
auriu pe negru.
P, e gata
raportul? Trebuie sa-l trimitem celor din sucursale...
