Nu conteaza nimic

Acum doua saptamani eram, in mijlocul noptii, in mijlocul marii. O noapte cu luna plina, o lumina ciudata, o lumina cenusie. In dreapta, o jumatate de mare luminata de luna, in stanga o jumatate de mare   de o culoare nedefinita. Cenusie. In stanga, din cand in cand, distingeam delfinii care ne conduceau nicaieri. Ii vedeam ca niste umbre, aparand din valuri, cu tipetele lor ciudate si cu pufaitul care se confunda cu valurile sparte de barca.

Peste cateva ore, cand rasarea soarele, marea se linistise. Delfinii conduceau alte barci nicaieri, in timp ce noi incercam sa prindem putinul vant ramas, ca sa ne intoarcem acasa. Linistea de acolo nu cred ca o pot regasi nicaieri altundeva. Fluturatul usor al velelor, sunetul apei. Am crezut dintotdeauna ca stiu sunetul linistii, doar atunci l-am descoperit.

Au fost cateva momente in care am simtit cu adevarat ca nu conteaza nimic. In nici un caz nu conteaza ce a fost, poate doar ce urmeaza.

Urme de fericire.