24 februarie 2012
16 februarie 2012
Corporatistul din mine
sau
Eu-am-intotdeauna-dreptate si colegele ei de birou
sau
Nemaipomenitele aventuri ale lui Nu-Se-Mai-Poate-Asa
1. Scurt istoric
La un moment nu-foarte-clar-cu-ceva-timp-in-urma, undeva in mine cineva a fondat o mica afacere. Despre acest moment istoric nu se stie prea mult - din amintiri se povesteste ca era un mic birou nu foarte elegant, putin dezordonat, in care deseori era vazut intrand-si-iesind un personaj destul de sters, greu de incadrat in vreo categorie aparte, despre care nimeni nu stia mai nimic. A aparut o firma la strada, pe care nimeni nu-si mai aminteste ce scria, apoi relatarile devin din ce in ce mai confuze. Unii zic ca totul a ramas in paragina, s-a asternut praful si uitarea (de fapt, nimeni nu e in stare sa spuna nici macar unde s-au intamplat toate astea), altii in schimb vin cu o poveste mult mai interesanta. Din relatarile unui apropiat (care, evident, doreste sa ramana anonim) firma era a unui personaj autosuficient care mai nou era foarte mandru ca este "patron". Exista (verificate si din alte surse) relatari despre diatribe patetice impotriva sistemului capitalist (altii zic comunist, de aici si atatea confuzii) sau a "statutului" de angajat. Se distinge mai ales o poveste despre o intalnire "de afaceri" in care personajul nostru, fata in fata cu povestitorul, si-a pus satisfacut picioarele pe biroul cam subred si a declarat ca el este un "om cu un plan".
Personajul (fara nume, deocamdata), cu sau fara un plan, s-a gasit la un moment dat in postura nu tocmai fericita de a se asocia pentru cresterea capitalului. Nu se stie exact la ce capital aspira - poate financiar, sau poate de imagine, cert este ca hotararea a fost luata mai ales dupa ce a aflat din diverse surse, mai mult sau mai putin de incredere, ca asociatul unic este responsabil in nume personal pentru actiunile firmei. Automat, aceasta situatie a fost incadrata la "nu se mai poate asa" si in scurt timp, dupa semnarea catorva hartii, firma a inceput incet, incet sa se schimbe. Primul nou asociat, ales pe spranceana, a venit cu ceva banuti, care au fost repede contabilizati si, cu ridicari satisfacute din sprancene, s-a hotarat ca planul trebuie "putin ajustat, acum avem mijloace financiare". Nimeni nu stie exact de unde venea acest capital, au fost discutii despre mosteniri dubioase sau contracte cu statul, toate infirmate printr-o declaratie de presa. Banii erau cinsiti, si munciti!, totul este la vedere, verificabil si demonstrabil. Apoi a aparut un nou asociat - si aici apare prima relatare mai mult sau mai putin clara despre activitatea firmei. Acest nou asociat, pe nume "Trebuie sa se faca", avea un rol foarte clar - sa convinga diversi oameni de diverse lucruri care, evident, trebuiau sa se faca. Pe masura ce diversi oameni acceptau aceasta idee, lucrurile au inceput, din nou, sa se schimbe. Fondatorul a hotarat ca nu se mai poate asa, "trebuie-sa-se-faca" a hotarat ca trebuie sa se faca ceva, si amandoi l-au convins pe omul cu banii ca trebuie mai mult. El a acceptat, ridicand din umeri, dar a zis ca nu mai e dispus sa munceasca de unul singur, si ca are nevoie macar de o secretara. Ceilalti au protestat vehement, de secretara avem nevie acum?!, plus ca daca e sa fie o secretara, trebuie sa fie macar trei secretare, nu e corect ca doar unul din noi sa aiba secretara! Omul-cu-banii (pe care ceilalti il poreclisera in secret omul-cu-munca) a acceptat o solutie de compromis - se va angaja o contabila, care va fi si secretara, oficial pentru el, neofical pentru toata lumea.
Pentru aceasta pozitie a fost aleasa domnisoara eu-am-intotdeauna-dreptate. Despre cum a ajuns domnisoara sa lucreze in firma, nu se stie prea mult - si nici nu ar fi elegant sa se povesteasca tot ce se stie, pentru ca intre timp "eu am intotdeauna dreptate" a devenit o doamna respectabila, asezata, la-casa-ei. Eu-am-intotdeauna-dreptate era o bruneta draguta, cu ochi albastri, eleganta-dar-nu-foarte-sofisticata, alintata de prieteni si cunoscuti "nu-pot-acum-am-treaba". Si pe buna dreptate, au descoperit cei trei antreprenori dupa scurt timp, cand au fost nevoiti sa angajeze inca trei persoane care sa faca treaba domnisoarei "eu-am-intotdeauna-dreptate". Nici despre aceste angajari nu se stie foarte mult, cert este ca presa-de-scandal a povestit diverse lucruri care nu faceau multa cinste nici antreprenorilor nostri si nici celor trei studente blonde care au ocupat aceste pozitii.
Un lucru e cert. De-alungul timpului s-au facut din ce in ce mai multe consilii, unele de taina, altele intitulate sedinte - sau mai pompos "adunari ale asociatilor" - la care se hotara mai mereu ca nu se mai poate asa si ca trebuie sa se faca ceva. Au trecut ani de crestere economica, ani de criza, inundatii spectaculoase si schimbari de guverne, si firma a iesit din atentia publica. Cum n-are rost sa contestam singura relatare pe care o avem in acest moment, firma este acum o mare corporatie, cu sediul intr-o cladire-de-sticla, departe de atentia presei,in care s-au schimbat de mult ierarhiile.
Omul-cu-bani (sau omul-cu-munca, depinde cum vrei sa-i spui), este acum seful-cel-mare, are biroul lui la ultimul etaj, doua secretare si multe masini scumpe (de lux, ar putea spune unii). Trebuie-sa-se-faca-ceva nu face nimic, el doar vorbeste la telefon. Incearca mereu, in discutiile cu ceilalti, sa pastreze o aparenta umila, desi toata lumea ii critica pe ascuns apucaturile de mare mogul, cat despre omul cu planul nu se mai stie nimic. Nu-se-mai-poate-asa, pentru ca asa i-a si ramas numele, este un personaj controversat, pe care nimeni nu l-a intalnit fata in fata (in afara, bineinteles, de asociatii sai, de domnisoara am-intotdeauna-dreptate si de cele trei studente blonde, cu care se zvoneste ca a fost casatorit, pe rand - sau in acelasi timp, dupa opinia multor povestitori)
La fel de cert este ca, departe de urechile lui "trebuie sa se faca ceva" (desi unii zic ca el este defapt artizanul intregii povesti) si ale omului-cu-bani (despre care se spune ca este sustinatorul secret) s-a nascut mai intai un zvon, apoi o legenda de'adreptul profetica despre momentul in care nu-se-mai-poate-asa va prelua (mai mult sau mai putin agresiv) conducerea. In pauzele de tigara, ba chiar in visele unora dintre angajati, nu-se-mai-poate-asa apare profetic, conducand o masina sport (sau chiar un patruoripatru, pentru cei mai conservatori), cu care intra pana in holul cladirii-de-sticla, devastand birourile receptionerelor-blonde-cu-ochi-verzi-tocuri-cui-si-fuste-mini, si, coborand victorios, declara ca nu se mai poate asa.
Eu-am-intotdeauna-dreptate si colegele ei de birou
sau
Nemaipomenitele aventuri ale lui Nu-Se-Mai-Poate-Asa
1. Scurt istoric
La un moment nu-foarte-clar-cu-ceva-timp-in-urma, undeva in mine cineva a fondat o mica afacere. Despre acest moment istoric nu se stie prea mult - din amintiri se povesteste ca era un mic birou nu foarte elegant, putin dezordonat, in care deseori era vazut intrand-si-iesind un personaj destul de sters, greu de incadrat in vreo categorie aparte, despre care nimeni nu stia mai nimic. A aparut o firma la strada, pe care nimeni nu-si mai aminteste ce scria, apoi relatarile devin din ce in ce mai confuze. Unii zic ca totul a ramas in paragina, s-a asternut praful si uitarea (de fapt, nimeni nu e in stare sa spuna nici macar unde s-au intamplat toate astea), altii in schimb vin cu o poveste mult mai interesanta. Din relatarile unui apropiat (care, evident, doreste sa ramana anonim) firma era a unui personaj autosuficient care mai nou era foarte mandru ca este "patron". Exista (verificate si din alte surse) relatari despre diatribe patetice impotriva sistemului capitalist (altii zic comunist, de aici si atatea confuzii) sau a "statutului" de angajat. Se distinge mai ales o poveste despre o intalnire "de afaceri" in care personajul nostru, fata in fata cu povestitorul, si-a pus satisfacut picioarele pe biroul cam subred si a declarat ca el este un "om cu un plan".
Personajul (fara nume, deocamdata), cu sau fara un plan, s-a gasit la un moment dat in postura nu tocmai fericita de a se asocia pentru cresterea capitalului. Nu se stie exact la ce capital aspira - poate financiar, sau poate de imagine, cert este ca hotararea a fost luata mai ales dupa ce a aflat din diverse surse, mai mult sau mai putin de incredere, ca asociatul unic este responsabil in nume personal pentru actiunile firmei. Automat, aceasta situatie a fost incadrata la "nu se mai poate asa" si in scurt timp, dupa semnarea catorva hartii, firma a inceput incet, incet sa se schimbe. Primul nou asociat, ales pe spranceana, a venit cu ceva banuti, care au fost repede contabilizati si, cu ridicari satisfacute din sprancene, s-a hotarat ca planul trebuie "putin ajustat, acum avem mijloace financiare". Nimeni nu stie exact de unde venea acest capital, au fost discutii despre mosteniri dubioase sau contracte cu statul, toate infirmate printr-o declaratie de presa. Banii erau cinsiti, si munciti!, totul este la vedere, verificabil si demonstrabil. Apoi a aparut un nou asociat - si aici apare prima relatare mai mult sau mai putin clara despre activitatea firmei. Acest nou asociat, pe nume "Trebuie sa se faca", avea un rol foarte clar - sa convinga diversi oameni de diverse lucruri care, evident, trebuiau sa se faca. Pe masura ce diversi oameni acceptau aceasta idee, lucrurile au inceput, din nou, sa se schimbe. Fondatorul a hotarat ca nu se mai poate asa, "trebuie-sa-se-faca" a hotarat ca trebuie sa se faca ceva, si amandoi l-au convins pe omul cu banii ca trebuie mai mult. El a acceptat, ridicand din umeri, dar a zis ca nu mai e dispus sa munceasca de unul singur, si ca are nevoie macar de o secretara. Ceilalti au protestat vehement, de secretara avem nevie acum?!, plus ca daca e sa fie o secretara, trebuie sa fie macar trei secretare, nu e corect ca doar unul din noi sa aiba secretara! Omul-cu-banii (pe care ceilalti il poreclisera in secret omul-cu-munca) a acceptat o solutie de compromis - se va angaja o contabila, care va fi si secretara, oficial pentru el, neofical pentru toata lumea.
Pentru aceasta pozitie a fost aleasa domnisoara eu-am-intotdeauna-dreptate. Despre cum a ajuns domnisoara sa lucreze in firma, nu se stie prea mult - si nici nu ar fi elegant sa se povesteasca tot ce se stie, pentru ca intre timp "eu am intotdeauna dreptate" a devenit o doamna respectabila, asezata, la-casa-ei. Eu-am-intotdeauna-dreptate era o bruneta draguta, cu ochi albastri, eleganta-dar-nu-foarte-sofisticata, alintata de prieteni si cunoscuti "nu-pot-acum-am-treaba". Si pe buna dreptate, au descoperit cei trei antreprenori dupa scurt timp, cand au fost nevoiti sa angajeze inca trei persoane care sa faca treaba domnisoarei "eu-am-intotdeauna-dreptate". Nici despre aceste angajari nu se stie foarte mult, cert este ca presa-de-scandal a povestit diverse lucruri care nu faceau multa cinste nici antreprenorilor nostri si nici celor trei studente blonde care au ocupat aceste pozitii.
Un lucru e cert. De-alungul timpului s-au facut din ce in ce mai multe consilii, unele de taina, altele intitulate sedinte - sau mai pompos "adunari ale asociatilor" - la care se hotara mai mereu ca nu se mai poate asa si ca trebuie sa se faca ceva. Au trecut ani de crestere economica, ani de criza, inundatii spectaculoase si schimbari de guverne, si firma a iesit din atentia publica. Cum n-are rost sa contestam singura relatare pe care o avem in acest moment, firma este acum o mare corporatie, cu sediul intr-o cladire-de-sticla, departe de atentia presei,in care s-au schimbat de mult ierarhiile.
Omul-cu-bani (sau omul-cu-munca, depinde cum vrei sa-i spui), este acum seful-cel-mare, are biroul lui la ultimul etaj, doua secretare si multe masini scumpe (de lux, ar putea spune unii). Trebuie-sa-se-faca-ceva nu face nimic, el doar vorbeste la telefon. Incearca mereu, in discutiile cu ceilalti, sa pastreze o aparenta umila, desi toata lumea ii critica pe ascuns apucaturile de mare mogul, cat despre omul cu planul nu se mai stie nimic. Nu-se-mai-poate-asa, pentru ca asa i-a si ramas numele, este un personaj controversat, pe care nimeni nu l-a intalnit fata in fata (in afara, bineinteles, de asociatii sai, de domnisoara am-intotdeauna-dreptate si de cele trei studente blonde, cu care se zvoneste ca a fost casatorit, pe rand - sau in acelasi timp, dupa opinia multor povestitori)
La fel de cert este ca, departe de urechile lui "trebuie sa se faca ceva" (desi unii zic ca el este defapt artizanul intregii povesti) si ale omului-cu-bani (despre care se spune ca este sustinatorul secret) s-a nascut mai intai un zvon, apoi o legenda de'adreptul profetica despre momentul in care nu-se-mai-poate-asa va prelua (mai mult sau mai putin agresiv) conducerea. In pauzele de tigara, ba chiar in visele unora dintre angajati, nu-se-mai-poate-asa apare profetic, conducand o masina sport (sau chiar un patruoripatru, pentru cei mai conservatori), cu care intra pana in holul cladirii-de-sticla, devastand birourile receptionerelor-blonde-cu-ochi-verzi-tocuri-cui-si-fuste-mini, si, coborand victorios, declara ca nu se mai poate asa.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)