Una calda, una rece

E ciudat, nu? Sinceritatea e "ireala", e greu de crezut. E imposibila, e prea complicata, e inacceptabila. Stau si ma numar pe degete, si nu-mi ajung. Cine sunt eu? Sunt unul singur, sincer cu zambetul pe buze. Direct. Acelasi de acum cati ani? Un experiment esuat de atatea ori.

Cand am inceput sa mint realitatea a inceput sa se muleze, ireal, pe minciunile mele. Creez nu doar un nou eu - odata cu mine va schimbati si voi. Si va place, e o realitate pe care voi nu aveati curajul s-o visati. Si renuntarea e grea. Va ofer pe tava pe voi voua, asa cum va e frica sa va vedeti. Si nu mai vreti "inapoi".

Si vinovatul sunt eu, de fiecare data. Dupa ce ti-am deschis atatea usi, in fata, dupa cate ti-am aratat, realitatea ta - tu - nu mai e niciodata suficienta. Nu te mai poti intoarce la ce erai "inainte". Si cand iti dau drumul la mana, imi arati cu degetul vinovatia faptului ca te-am creat asa cum n-ai fi avut niciodata curajul. Imi reprosezi minciunile, lasitatea. Imi reprosezi nehotararea, imaturitatea - nu fac parte din ceea ce ai trait pana acum, sunt gresite. Cat timp ne-am plimbat de mana prin atatea vise ele nu existau. Amintirea lor era stearsa din tine.

Nu mai sunt cine eram, cu tine. M-am schimbat. Gresesc. O sa sufar. Ma inveti, ma santajezi, ma ameninti. Ma inveti, ma conjuri. Incerci, abandonezi, te incapatanezi, te comporti ca si cum, te superi, te zvarcolesti.

Aseara imi zambeai intrebator, prin geamul masinii, neintelegandu-mi supararea. Tristetea. Sunt trist ca s-a terminat. Tu nu intelegi asta, n-ai cum s-o intelegi, la fel cum nu imi intelegeai fericirea de langa tine. Imi intinzi mana si ti-o mangai, atent, ma iei in brate si iti sarut varful urechii, dar nu mai e la fel, si o simti. O simti asa cum te-am invatat sa simti. Asa cum n-ai mai simtit de mult, daca ai simtit vreodata ceva. Asa cum n-ai s-o mai poti face, daca in continuare ai sa vrei "inapoi". Ma simt golit, sleit, ti-am dat tot ce ai vrut, cum am vrut eu. Am pierdut, ca de fiecare data, pentru ca tu vrei adevar, sinceritate, ma vrei direct. Nu mai am ce sa-ti dau acum, saruturile nu mai sunt aceleasi, nici imbratisarile, nici povestile. Nimic. Nu mai e nimic, e totul la tine, si tu l-ai dat la o parte pentru minciuna sinceritatii.

Te agati de mine, ma strangi, nu-mi dai drumul, mai vrei. Ai totul deja. Intelege ca ce simteai nu eram eu, ce vroiai nu eram eu - zambetele, visurile, diminetile sau serile cand te trezeai visand, nimic nu era pentru mine, nu eram eu. Asa cum ai visat pana acum, poti s-o faci in continuare, langa cine vrei tu, unde vrei tu, oricine vrei tu sa fii.

Esti frumoasa, ca o pictura, stiintific simetrica, perfecta. Da-mi drumul si nu ma lasa sa te invat si durerea renuntarii, nu e inca momentul. Sunt fericit ca ai fost a mea, acum, lasa-ma sa plec, asa cum am aparut, ramai cu ce ti-am oferit, n-ai nevoie de nimic altceva.

Da-mi drumul inapoi, in nebunia mea egocentrica, nu-mi contesta realitatea in care sunt unic stapan. N-ai sa reusesti, oricum, dar ai sa strici, sistematic, tot ce ti-am aratat ca poti face. Nu ma mai chema inapoi, nu ma mai cauta. Lasa-ma sa ma ascund asa cum stiu eu, intr-un nicaieri sincer. Creaza-ti ce scenariu vrei, acuza-ma de ce vrei tu, prefa-te ca nu intelegi, gaseste-ti scuzele care te incalzesc cel mai mult, dar renunta.

Nu mai ramane nici un moment in plus, nu ma mai strange si nu ma mai saruta, nu mai astepta de la mine nimic, eu nu pot renunta. Sunt sincer si direct, cum mi-ai cerut de fiecare data sa fiu, te vreau, dar asta e un amanunt irelevant. Stiu ca dorinta mea inseamna ca te pot avea, stiu ca impotrivirea ta e un paravan, stiu ca esti a mea, intelege ca nu se poate. Nu despre asta e vorba.

Pentru ce m-ai chemat, ieri? Sa ma vezi? Sa te vad? Sa ma chinui? Sa ne jucam. S-a terminat, jocul. Acum eu te vreau. Tu ma cauti. Stii ca poti sa faci din mine ce vrei, ma lasi sa fac din tine ce vreau. Am venit, ieri. Dar a fost pentru ultima data. Am citit in tine reprosul plecarii mele, la care nu te asteptai. De acum asa o sa fie. Ai sa treci peste, n-ai sa ma uiti, asa cum nici eu n-am sa te uit, dar o sa trecem peste. Astazi inca nu intelegi, pentru ca astazi pur si simplu nu ma gasesti. Maine o sa fie mai greu. Te vreau. Te vreau fizic si cu mintea, te vreau visand la cum ar fi, imbatat de parfum si de vinovatie. Te vreau, si asta e sfarsitul.

Si mi-e atat de greu sa ma opresc, acum, Esti atat de frumoasa. Ma revolta ideea de a te refuza, ma intoarce pe dos, ma chinuie si ma vezi, nu ma intelegi, ma acuzi. Te vreau asa cum n-am vrut pe nimeni altcineva inaintea ta, ma lupt cu toate nesigurantele, cu toate fricile, cu insasi ideea absoluta ca nu te-as putea avea niciodata. Ma atingi si ma strangi in brate, si nu-mi vine sa cred, e realitate, chiar daca stiu ca eu te-am creat. Te-am visat de atatea ori, tu esti ea, mi-e frica sa ti-o marturisesc.

Instinctele tale sunt bune, intuitia la fel. Eu nu sunt cel de acum, ai dreptate. Creaza-ma tu, cum vrei, si daca reusesti, cu ultima clipa de sinceritate iti spun ca renunt la tot, pentru tine. Sunt dispus, si n-am fost niciodat, pana acum.

Data viitoare

Stii ca nu e bine ca-mi raspunzi la zambete, dar esti deja pierduta undeva intre logica si instinct. Jocul asta e nou pentru tine, niciodata n-a fost asa. Nu intelegi, incerci, iti dai seama ca pierzi, orgoliul te impinge inainte, calculezi, fara sa uiti pentru ce ai venit, fara sa abandonezi persoana care ti-ai propus sa fii, astazi, aici. Undeva gresesti, nu stii unde. Oricum, instinctul e prea puternic. Cu el ne jucam.

Pana la urma, cine esti? Rochia moale, alba, mulata si scurta? Coada de cal? Parfumul scump? Telefonul si cheile de la masina, aruncate neglijent pe masa? Vorbele calculate, discursul indelung repetat? Zambetul retinut, accentul pe care incerci sa-l ascunzi? Nesiguranta protocolara, din patratele pe care le desenezi neatenta pe agenda?

Stiu ca n-ai voie sa renunti, altfel m-as ridica acum si te-as saruta pe gat, sa-ti simt gustul pielii. Nu stii sa joci, esti obisnuita sa fii dorita - si atat. Nu stii de ce, a fost dintotdeauna asa. Esti obisnuita sa-i pierzi in ochii tai negri, sa-i joci odata cu suvitele de par, intre degete. Sa-i porti intre buzele umede, intredeschise, si bluza aranjata cu gesturi atente pe umeri. Sa-i readuci la discutie batand usor cu degetele in masa. Inaudibil.

Si te intreb din nou, cine esti? Cine esti, cand nimic nu mai e de la sine inteles? Cand nu-ti urmaresc privirea, cand nu te vreau neconditionat, cand nu remarc parfumul si nici nu ma intereseaza masina, cand intrebarile mele nu sunt aceleasi, cand zambetul meu nu e cel pe care il stii la atatia? Cand imi raspunzi tu, obisnuita sa pui intrebari?

Imi raspunzi asezandu-te mai bine in scaun, incerci sa acoperi tacerea inconfortabila vorbind despre tine, intrebarea din ochii mei iti spune ca gresesti, solutii nu ai. Esti goala, in fata mea, si nu intelegi de ce, iti tragi rochia pe picior, logica iti spune ca nu pentru asta ai venit, femeia din tine isi mangaie usor gatul, sub ureche, cu degete ezitante. Te vezi in ochii mei, goala, cu parul pe obraz, lipita de perete, te asezi iar in scaun, nu pentru asta esti aici.


Cand ai plecat, m-ai atins usor pe mana. Nu, data viitoare cand ne vedem n-o sa mai fie la fel. Pana la urma, indiferent ce vrei, nu pentru asta ai venit, nu?

Zero sum game

Merita sa trec ziua de azi in jurnal, ziua cand am pierdut la un joc pe care il joc singur. Astept de mult momentul asta. Dezamagitor, totusi, n-am invatat nimic, si lumea nu s-a sfarsit, astazi. Si povestea merge inainte. Radioasa. Nimeni n-a castigat nimic, nimeni n-a pierdut nimic.

Tradare, tradare, dar sa stim si noi...

Nu prea preiau articole, dar pun link care merita.. http://andreanum.org/?p=2868

pentru critici cartile astea n-au valoare

Azi nu

N-am inteles nimic. Nu stiu de ce-am facut ce-am facut. Uitasem ca sunt asa.

Tu sigur n-ai inteles nimic. Ai zambit si-ai crezut ca e o gluma. Nu e. Apoi ai ridicat din sprancene, si te-ai strambat. Da, asa e. E de neinteles. N-am avut niciodata nici o pretentie ca as fi altfel.

Mi-ai rerosat ca ma joc. Sunt curios.

Da, m-am jucat...

Poate ai sa zici, asa cum ai gandit de multe ori, ca sunt las, si renunt. Sau ca mi-e frica, si de aceea abadonez. Ca ma feresc. Ca nu-mi doresc decat ceea ce sunt sigur ca pot obtine. Nu e asa, dar nici nu simt nevoia sa te conving in vreun fel, daca nu crezi pur si simplu. Nu stiu sa-ti explic de ce renunt. Pentru ca nu e bine.

Da, m-am jucat. Probabil ca o sa mai incerc sa o fac, si am s-o fac atat timp cat ai sa ma lasi. Ti-ai dat inca seama ca e prea tarziu sa mai renunti?

Renunt nu pentru ca mi-e frica sa pierd, ci pentru ca simt ca am castigat deja, si orice urmeaza e o complicatie inutila.

E prea greu sa explic de ce nu e bine. De ce nu trebuie. Dar asa e. Si asta face parte din ceea ce ma face "fericit". Dincolo de aparente.

Sweet little chaste woman

Gustul asta... L-am asociat mereu cu gustul coniacului. Sau poate invers. Sofisticat si fin, in aparenta - dar cu o brutalitate pe care nu o regasesc in nimic altceva.

Te cautam de mult. Nu stiu care e cuvantul nostru pentru nemesis. Imi pare rau ca nu te-am intalnit mai devreme, imi pare rau ca nu te-am intalnit mai tarziu. Ma bucur ca sunt eu, acum, cand te-am intalnit. Te-as fi ratat. Mai devreme ar fi fost o poveste frumoasa. Mai tarziu ar fi fost o posibilitate interesanta.

Iubesc jocul asta, si mi-e greu sa reununt la el. Am sa-l joc acum, stiind ca il pierd. Am sa castig, atat cat am sa vreau, pana am sa renunt. Pentru ca alta iesire nu e. Probabil n-o sa fie ultima oara, dar n-o sa mai fie niciodata la fel. Pentru mine.

Si vreau sa ma bucur de fiecare clipa. De fiecare cuvant, de fiecare zambet de tot. De caldura de afara, de soare, de fiecare promisiune naiva, de bucuria in sine. De jocul tau, pe care il joci atat de bine, de surpriza ta in fata cuvintelor tale, de naivitatea ta calculata, de cine te-am facut sa fii.

Cand ai sa descoperi ca nu te mint o sa fie prea tarziu. Cand ai sa descoperi de-a ce ne jucam, o sa-ti placa - prea tarziu. Intuiesti, altfel mi-ai da drumul din imbratisare atunci cand vreau eu.

Chiar daca il joc ca sa il pierd, asta e jocul meu.

Ea, si atat

Nu stiu sa-ti spun cine e. Incerc, de mult, si nu resusesc. Tu ai vazut in mine un eu pe care il pusesem la pastrare, si pentru care a venit momentul, acum. Poate o sa-ti spuna el.

Sunt... nici nu vreau sa ma gandesc cum sunt.

pana cand..?!

stiu ca e suficient sa imi doresc, chiar daca uneori refuz sa cred.
stii ca tu ai pornit nebunia asta, nu?

dincolo de amuzament, azi m-ai facut sa ma intreb, din nou, de ce. si
pana cand. daca stiu, de ce continui? de ce confirmari mai am nevoie?
n-o fac pentru nimic altceva, nu castig, nu urmaresc sa obtin nimic -
de aceea e si atat de greu de inteles - dar, totusi, pana cand?

cum am intrebat si astazi, care e limita?!

si da, e ca un drog. mai puternic decat orice altceva am cunoscut pana
acum. si nu ma pot opri.

ce crezi, merita? sincer!

Sent from my iPhone