Doua zile

N-as fi crezut niciodata ca o iesire de doua zile poate conta ca un concediu de doua saptamani.



Plus ca Bucurestiul pare tare ... prafuit... cand vii din Brasov.



A, si sa nu-l uit pe (pana acum i-am zis Franz, nu sunt inca decis)... Nu-i asa ca-i simpatic?

I can't help this longing

Te uiti fix, cand la mine, cand la ceva necunoscut, pe asfaltul murdar. Eu, la fel.

In spate se aude, departe, sunetul trenului care tocmai a plecat. Mi-au placut intotdeauna garile, cu peroane pustii si miros de catran. Cu sentimentul ala gol, al singuratatii, dupa ce pleaca un tren. Si oamenii, in confuzia lor, coborati intr-o gara straina, cu privirile agatate de cineva care ii asteapta.

Ea plange. Te uiti intrebatoare, la mine, si te asezi mai bine, cu labutele stranse sub tine.

Plange fara nici un cuvant, si n-am nici eu ce sa-i spun. Mi-e dor de ea, de zambete, de libertatea pe care am simtit-o odata, intins langa ea in iarba. Mi-e dor de discutiile care nu se terminau niciodata, discutii despre nimic, despre noi. De racoarea din apartamentul ei mic, de mirosul ei dulce, de cafea, de oglinda mare in care se privea dimineata. De mainile reci, de respiratia intretaiata, de caldura din imbratisarea ei, de noi.

Ai fugit, speriata de un sunet pe care l-ai auzit doar tu. E frig, s-a terminat toamna mea.

Confort me / I can't hold it all in / If you won't let me

messenger

ea

esti suparat pe mine?

eu

maxim

ea

de ce?

eu

nu stiu, gasim noi ceva

ea

hmmm...nu este corect

ea

ea

eu te admir atat de mult si tu....

eu

ma admiri?

ea

da...

ea

esti foarte inteligent

ea

arati bine

ea

te pricepi sa faci multe chestii

ea

mai vrei?

eu

mai puteai si tu sa mai pui macar una, doua

eu

dar hai

eu

merge

eu

zi, ce vrei ?

ea

ehhhh

ea

nu vreau nimic

ea

dar credeam ca esti suparat pe mine

eu

hm. ar trebui sa fiu? e ceva ce nu stiu?

ea

nu...dar te porti...rece

eu

pot sa trimit discutia asta la prieteni?

ea

nuuuuuuuuu

eu

ca sa par si eu interesant?

Calm

Azi am pierdut masina. Mai exact, am uitat unde am parcat-o.

M-am dus la locul unde credeam ca am parcat-o, si n-am gasit nici masina, nici locul. Nu m-am speriat ca mi-au furat-o sau ridicat-o, pentru ca mi-era clar ca nu sunt pe strada care trebuie. Dar unde...

Si am umblat, straduta dupa straduta, incercand sa-mi aduc aminte ... ceva ... orice. Si am gasit-o, pana la urma, cred ca la a patra incercare (strada, adica). Daca n-ar fi trist, ar fi comic.

Sunt case frumoase, in zona Victoriei. Pacat ca m-am plimbat singur.

Sa-mi spui, dimineata

Coniacul amarui imi arde buzele, ochii ma ustura de la fumul gros de tigara. Sunt obosit, e tarziu, si muzica e prea tare.

Esti in capatul celalalt al camerei, vorbiti. Ce vorbiti? Iti atingi incet lobul urechii, stiu sigur ca nu esti atenta. Te gandesti la mine? Mi-ar placea sa stiu daca te gandesti seara la mine, cand esti cu el.

Ea imi povesteste de logodnicul ei, profesor la Braila. N-am inteles niciodata, ii face placere ca il inseala si imi povesteste ce vorbesc la telefon, sau e doar remuscarea, defulata in povestirile dezlanate. Ma enerveaza, ma oboseste, m-am saturat de prea multe amanunte, prea multe intrebari. E lipita de mine, si voluptatea asta care la inceput m-a atras acum ma scoate din sarite.

Te uiti la mine, la ea, si zambesti. Mi-e dor de tine, ne-am despartit acum... patru ore? Mi-ai impartit ziua in doua, cu tine si fara tine. Mi l-ai ascuns, am stiut tot timpul ca "el" exista, dar nu ai vrut sa-mi spui. Imi zambesti mie, stiu, si alta data mi-ar fi placut, dar acum... Cred ca am sa abandonez.

Imi spune ca ar trebui sa plecam,

Seara... te gandesti vreodata la mine? N-am inteles niciodata, e doar o distractie? Esti curioasa pana unde poti merge? O greseala? Ce vrei? Imi place cum te joci cu parul, te vad ca esti distanta, neinteresata... totusi el ce e pentru tine?

ca vrea sa o mangai pe spate, ca vrea... "Te-a sunat, astazi? Ce minciuni i-ai mai spus?" Stiu ca asta o enerveaza. Stiu ca nu vrea sa vorbim despre el, doar sa-mi povesteasca. Nu stiu cum s-o fac altfel sa taca. Ma enerveaza, as vrea sa dispara, acum, sa dispara si el, sa ma joc eu prin parul tau. Probabil n-ar merge. Am sa plec, pana la urma ne potrivim, fizic. Si e simpla, si-mi place si mie s-o mangai pe spate.

Sa-mi spui daca te gandesti seara la mine. Si cine e el pentru tine.

Frustrari

Multe. Dar, intr-o ordine aleatoare, cele de saptamana asta... (si sa ma iertati, stiu ca o sa va recunoasteti, dar n-am ce sa va fac. sa va prefaceti ca n-ati citit postul asta, ca nu-mi place sa discut face2face despre chestiile astea.)

Ma enerveaza mult oamenii care povestesc ce frumos e in "strainatate". Uneori, si eu povestesc, dar povestesc.. frustrat. Frustrat de exemplu, ca la nemti se poate cutare lucru, si la noi nu. Ei, oamenii de care vorbesc aici gasesc o voluptate in a povesti cum berea cutare e mai buna la italieni decat la spanioli, si cum intrarea la metrou din paris e mai altfel decat intrarea la metrou din londra. (si da, le scriu cu litera mica, asa cum scriu si bucuresti, pentru ca nu merita). In spatele bunei intentii, si a conversatiei "la o cafea", nu pot scapa de banuiala ca nu conteaza totusi atat de mult incat sa-mi povestiti asta de atatea ori. Da, e mai bine "acolo". De asta nici nu vreau sa ma duc "afara". Nu-mi mai povestiti, uneori lasati impresia ca va laudati. Elitist, asa.

Imi amintesc o discutie de demult, in care un prieten zicea ca ar vrea sa ajunga sa nu se mai uite la preturile din meniuri. "Sa ma uit la meniu, sa aleg, si sa nu ma intereseze." Proasta afacere. Eu saptamana trecuta am realizat ca ... nu stiu cum s-o spun, fara sa sune ciudat... cumpar lucruri fara sa ma uit cat costa. Si fara sa ma bucur de asta. Am nevoie, sau vreau, si in ecuatia asta uit amanuntul cu pretul, si nu e bine.

In plus, ma trezesc de multe ori la restaurant fara nici un ban. Am card, dar asta nu ma prea ajuta sa scap de sentimentul ala cretin ca n-am cu ce plati.

Si ma enerveaza frustrarile ... "provinciale", le spun eu - restaurantul asta e prea scump ca sa bem doar o cafea, aici lumea mananca. Ma enerveaza mai ales daca intr-un restaurant dintr-asta un chelner imi spune " sefu' ", ca aseara. Cum... sefu' ?!?

Intr-o discutie cu un elvetian, saptamana trecuta, el imi lauda anormalitatea din Romania. Eu am ridicat din umeri, eu unul as prefera legea de acolo. Da, amenda e mare, dar e mai buna decat haosul de aici. Ori amenda, ori anarhie, la noi e doar haos. (Si dezvolt idea oricand, doar sa ceara cineva...)

Si e trist, cand un prieten ma intreaba daca o sa scpam vreodata de sentimentul ala ciudat (pe care nu stiu cum sa-l numesc) pe care il avem dupa ce mergem la un concert... Chiar daca e un concert de gospel. Da, sunt "si la noi" concerte. N-am nici un sentiment. De ce ar trebui sa am un sentiment fata de normalitate?

Si mai sunt multe, dar e duminica si trebuie sa pierd timpul fara sa fac ceva meaningful.

Fara pretentii

Zilele astea nimic nu ma vrea. Lucruri, oameni - toate ma privesc circumspect, mergand de la indiferenta pana la antipatie pe fata. Nu m-a mai facut nimeni prost de mult, pana astazi, si a fost un dus rece.

A, sa ma iertati ca am tipat si v-am injurat. Asa sunt eu. Cred ca ne-am apropiat prea mult, si sufletul meu simplu de moldovean a ajuns sa va considere prieteni. Si nu-mi sunteti, stiu.

Mi s-a facut dor de mine, fara pretentii. De... chestiile simple. De toamna, asa cum ar trebui sa fie, fara presiuni, fara griji, cu soare cald si castane, cu plimbari, lust si zambete vinovate.

Si fara sentimentul asta tampit ca "time is running out".