Uneori simt nevoia sa fac rau cuiva.
Pe lista e toata lumea, doar prioritatile se schimba. Daca citesti asta, sunt sanse mari sa fim mai mult sau mai putin "apropiati", deci probabil ai avut de multe ori privilegiul sa fii primul pe lista.
Nu vreau sa fac rau fizic nimanui. Nu simt nevoia sa bat pe cineva, asta e alta poveste.
Vreau sa fac atat de rau cuiva, incat lumea sa se imparta in doua tabere. Vreau sa fie cei atat de socati incat sa nu stie cum sa reactioneze, si cei atat de socati incat sa ma admire in secret pentru ce am facut. Vreau sa se imparta mai departe in oameni care sa ma urasca, in oameni care sa ma evite, oameni pe care sa-i sperie ceea ce am facut, oameni care sa nu vrea sa mai auda niciodata de mine. Si oameni care sa ma admire in continuare - in secret.
Si tu. Tu, care sa te strangi si sa te faci mic(a), si sa nu poti riposta, si sa nu stii unde sa fugi. Sa simti ca nu mai poti, ca nu mai aer, sa simti ca mori, de ura, de rusine, de ciuda. Sa stii ca nu mai ai nici o speranta, sa simti ca totul e inutil de acum inainte. Sa vrei sa strigi si sa lovesti si sa nu mai ai forta, sa-ti inghiti lacrimile si sa iti strangi genunchii la piept, si sa nu mai vrei sa deschizi ochii. Sa incerci sa-ti imaginezi ca nu s-a intamplat nimic, ca nu e decat oneintelegere, sa te infurii si sa plangi din nou, sa tremuri de nervi.
Sa te uiti in jur sa vezi oamenii impartiti in mai multe categorii, in cei care te compatimesc, in cei care care te sustin, in cei indiferenti si in cei care zambesc vinovat, bucurandu-se de ceea ce ti se intampla. Oameni care ar fi vrut sa te calce in picioare inca de acum doua saptamani sau doi ani.
Si eu.
