13 noiembrie 2008

Nicaieri (Urme 4)

Am cumparat doua bilete - din obisnuinta. Uneori ma surprind fixand telefonul din care i-am sters de mult numarul. Astept, dar nu mai reusesc sa-l fac sa sune - si ma amagesc ca ceea ce simt e doar dezamagire.

Ma scoate din sarite ca nu mai gasesc loc de parcare nicaieri. Cel mai tare ma scoate din sarite cretinul asta care ma dirijeaza pe locul "lui" de parcare, pentru cativa lei. Am ocolit de doua ori Sala Palatului, deja mi-e greata. Nu am realizat ca am cumparat doua bilete decat in momentul cand am dat click pe Ok. Prea tarziu.

Naiba sa-l ia pe asta, daca mai gesticuleaza o data, intru cu masina in el. N-o sa mi-o ridice nimeni acum noaptea din parcarea asociatiei nustiu care. E liber.

- Doua bilete, domnu'?

I-am intins unul si se uita la mine fara sa inteleaga. Nu am nevoie. Ia-l. Aoleu, ti-a tras clapa, iti dau douascinci pe el... I-al, n-am nevoie de bani. Iti dau... Ia-l, n-am nevoie de bani!

Adevarul e ca singuratatea vine cu avantajele ei. Fara bataie de cap. Singur, lipit de stalp, tigara de la tigara.

Loja e sus, in dreapta. Am stat de multe ori acolo, niciodata singur, pana acum. Ciudat cum nici prietenii nu mai sunt la fel... daca esti singur glumele nu mai sunt aceleasi, am inceput sa ocolesc locurile unde mergeam inainte impreuna. E prea complicat. Totusi aici e altfel, catifeaua veche imbacsita de praf, atat de familiara, nu a fost niciodata "a noastra". Aici m-am simtit mereu singur.

Urasc sa ma asez pe locul altcuiva, si urasc sa fie altcineva pe locul meu. Ma uit din nou la bilet, eu am 2. Ea e pe 1, si nu reusesc sa-mi amintesc daca era biletul meu sau eu aveam 2 si 3. Intotdeauna am stat pe 2. Intotdeauna l-am vrut pe 1.

Am un gol in stomac, un gol si o caldura pe care le uitasem de mult. Are parul negru si lung, si miroase dulce a Cashmere Mist. Iasomie sau bergamote. Niciodata n-am reusit sa invat numele unui parfum. Nu ma pot opri, ma uit la ea, stiu ca isi da seama, dar nu ma pot opri. Vreau sa imi trec mana prin parul ei, sa o miros. Au inceput sa cante de mult, si nu inteleg nimic. Intotdeauna mi-au placut serile de jazz, pentru singuratate - pentru cele doua ore in care eram doar pentru mine. S-a uitat la mine o singura data. Fara expresie, dar la mine. Cateva secunde, in care m-am uitat drept in ochii ei, fara sa pot spune nici macar un cuvant. Si apoi s-a intors catre scena. Acum, cand conduc, aud in continuare cantecul. "Stir it up". M-am urat, pentru ca sunt las, n-am stiut ce sa spun, si am incercat sa ma ridic, sa plec, sa fug.

M-a oprit fara nici un cuvant, fara ca macar sa se intoarca spre mine. M-a prins incet si m-a tras inapoi. M-am asezat, la fel de las, fara sa pot spune nimic. Jumatate de ora am visat, tinand-o de mana. Apoi s-a ridicat la fel de brusc, fara sa-mi dea drumul, si am iesit. N-am avut curajul sa intreb, doar am oprit-o in dreptul perdelei grele de catifea si am incercat s-o sarut. Mi-a zambit si m-a strans in brate, si am ramas cu fata in parul ei moale, in mirosul dulce de iasomie si bergamote.

Cand am iesit afara ploua, si s-a oprit pe treptele goale, uitandu-se la mine cu un zambet ironic. "Unde mergem", m-am auzit, fara sa gandesc, fara sa inteleg ce vreau sa spun. A ridicat din umeri. Am tras-o spre masina, ne-am urcat, si am privit-o asteptand un raspuns. Se uita inainte, fara nici un cuvant, si am plecat. Nicaieri.

Nu stiu cat am condus, imi amintesc doar un vis cu miros de iasomie si un concert de muzica clasica la radio. Ploaia deasa de noiembrie si strazile goale. Imi amintesc ca ma tinea de mana si simteam ca visez. Degete lungi care ma strangeau si cu care ma jucam, cu ochii inchisi. Imi amintesc becul galben din bord, volanul moale si mirosul acru de cauciuc ars. Cioburile marunte de sticla, gustul sangelui si locul gol de langa mine. Ochii negri si zambetul ironic.

- Nicaieri.

3 comentarii:

carmen spunea...

macar la concert a fost frumos? :-)

derelict spunea...

Daca ar fi fost, ar fi fost frumos... ;)

Carmen spunea...

..oh, so, it's all in your head. :-)

cele mai misto scrieri, asa apar. :-))