22 octombrie 2008

Despre ce conteaza, de fapt

Acest "post" vrea sa fie o explicatie pentru acei oameni (din ce in ce mai multi) care ma intreaba daca nu muncesc prea mult, pentru prea putin.

Ideile mele "de afaceri" au fost mereu .. "trasnite". Si asta nu pentru ca au fost lucruri iesite din tipar (din pacate) sau pentru ca ar fi fost nemaipomeni de profitabile(daca stau bine sa ma gandesc.. nu au fost deloc profitabile). Ideile mele de afaceri au fost trasnite, in ochii altora, pentru ca nu au presupus niciodata castiguri senzationale obtinute cu investii minime sau fara munca. Pentru ca - la noi - o idee de afacere in care trebuie sa investesti bani (sau sa muncesti) e perceputa din start ca fiind proasta. Mai mult, eu am intrat mereu in defensiva cand am auzit despre "afaceri" din care poti castiga sume frumoase fara munca.

Eu am fost - si sunt in continuare - acel fraier care crede ca trebuie sa dai ca sa primesti ceva in schimb.

In timp ce voi ma intrebati de ce muncesc atat de mult - pentru atat de putin- eu ma intreb daca nu cumva muncesc prea putin. Sunt momente de criza (ca cel din care tocmai am iesit, care dureaza deja de multe saptamani) in care incep sa-mi pierd *increderea* in ceea ce mi se intampla si ma refugiez in nesiguranta si in "e vina altcuiva". Totusi imi revin. Daca e sa se intample ce e mai rau - so be it. Eu trebuie - si am sa merg mai departe pe drumul pe care sunt, pentru ca asta am ales, pentru ca asta vreau.

Da, stau 12 ore plecat de acasa. Da, ma enervez crunt la servici. Da, sunt foarte obosit. Da, fac prea mult pentru prea putin. Dar vreau. Nu ma bat cu pumnul in piept la nimeni pentru ceea ce fac, nu o fac pentru aprecierea nimanui. Nu o fac in special pentru bani - de aia nu ii cer pentru fiecare lucru in plus pe care il fac. Stiu ca uneori sunt acceptat doar pentru ca par fraier si dispus sa muncesc mai mult (decat sunt platit). Dar sunt dispus oricand sa te privesc in ochi si sa-ti spun ca imi place. Vreau sa fiu cel fraier care a muncit si nu a fost apreciat pe masura. Pentru mine asta inseamna mai mult decat 100 de euro in plus la sfarsitul lunii.

Mi se revolta stomacul cand imi amintesc de momentele cand ma uram pentru ca stateam pe un scaun doar pentru niste bani. Nu mi-am castigat intre timp independenta financiara, mi-am recastigat doar increderea in mine. (Multumesc pentru sustinere, Andrei, pentru ca nu stiu daca am facut-o pana acum. Promit ca data viitoare cand ne intersectam am sa o fac si personal) Imi recitesc periodic posturile din acea perioada si ma felicit mereu pentru titlul pe care l-am dat blogului, inainte de a sti ce urmaza sa scriu pe el.

Nu, acum nu sunt nici macar 1% antreprenor, dar am libertatea sa ma comport ca si cum as fi. Nu sunt nici leader, nici manager, desi cica sunt (sau ar trebui sa fiu) undeva intre. Fac acum pe bani ce pana acum am facut doar pentru ca mi se parea o idee buna. Nu o fac cu gandul la bani, o fac cu gandul sa iasa ceva din cele 12 ore in care stau la birou.

Nu am pretentia sa ma intelegi. Lasand "cocosismele" deoparte, nu am pretentia sa inteleaga nimeni ce fac acum. Sunt puncte pe care am sa le unesc undeva in viitor. Deocamdata am sa fiu fraierul care munceste prea mult si pe care nu-l intereseaza ce vorbeste lumea.

2 comentarii:

Andrei Rosca spunea...

:) cu placere. See you at the top. Oricum, din cate inteleg, nu e prea aglomerat acolo, deci ne vom recunoaste usor.

beatrice spunea...

te-am inteles demult. numai ca am tendinta sa trimit semnale gresite.