Despre ce conteaza, de fapt

Acest "post" vrea sa fie o explicatie pentru acei oameni (din ce in ce mai multi) care ma intreaba daca nu muncesc prea mult, pentru prea putin.

Ideile mele "de afaceri" au fost mereu .. "trasnite". Si asta nu pentru ca au fost lucruri iesite din tipar (din pacate) sau pentru ca ar fi fost nemaipomeni de profitabile(daca stau bine sa ma gandesc.. nu au fost deloc profitabile). Ideile mele de afaceri au fost trasnite, in ochii altora, pentru ca nu au presupus niciodata castiguri senzationale obtinute cu investii minime sau fara munca. Pentru ca - la noi - o idee de afacere in care trebuie sa investesti bani (sau sa muncesti) e perceputa din start ca fiind proasta. Mai mult, eu am intrat mereu in defensiva cand am auzit despre "afaceri" din care poti castiga sume frumoase fara munca.

Eu am fost - si sunt in continuare - acel fraier care crede ca trebuie sa dai ca sa primesti ceva in schimb.

In timp ce voi ma intrebati de ce muncesc atat de mult - pentru atat de putin- eu ma intreb daca nu cumva muncesc prea putin. Sunt momente de criza (ca cel din care tocmai am iesit, care dureaza deja de multe saptamani) in care incep sa-mi pierd *increderea* in ceea ce mi se intampla si ma refugiez in nesiguranta si in "e vina altcuiva". Totusi imi revin. Daca e sa se intample ce e mai rau - so be it. Eu trebuie - si am sa merg mai departe pe drumul pe care sunt, pentru ca asta am ales, pentru ca asta vreau.

Da, stau 12 ore plecat de acasa. Da, ma enervez crunt la servici. Da, sunt foarte obosit. Da, fac prea mult pentru prea putin. Dar vreau. Nu ma bat cu pumnul in piept la nimeni pentru ceea ce fac, nu o fac pentru aprecierea nimanui. Nu o fac in special pentru bani - de aia nu ii cer pentru fiecare lucru in plus pe care il fac. Stiu ca uneori sunt acceptat doar pentru ca par fraier si dispus sa muncesc mai mult (decat sunt platit). Dar sunt dispus oricand sa te privesc in ochi si sa-ti spun ca imi place. Vreau sa fiu cel fraier care a muncit si nu a fost apreciat pe masura. Pentru mine asta inseamna mai mult decat 100 de euro in plus la sfarsitul lunii.

Mi se revolta stomacul cand imi amintesc de momentele cand ma uram pentru ca stateam pe un scaun doar pentru niste bani. Nu mi-am castigat intre timp independenta financiara, mi-am recastigat doar increderea in mine. (Multumesc pentru sustinere, Andrei, pentru ca nu stiu daca am facut-o pana acum. Promit ca data viitoare cand ne intersectam am sa o fac si personal) Imi recitesc periodic posturile din acea perioada si ma felicit mereu pentru titlul pe care l-am dat blogului, inainte de a sti ce urmaza sa scriu pe el.

Nu, acum nu sunt nici macar 1% antreprenor, dar am libertatea sa ma comport ca si cum as fi. Nu sunt nici leader, nici manager, desi cica sunt (sau ar trebui sa fiu) undeva intre. Fac acum pe bani ce pana acum am facut doar pentru ca mi se parea o idee buna. Nu o fac cu gandul la bani, o fac cu gandul sa iasa ceva din cele 12 ore in care stau la birou.

Nu am pretentia sa ma intelegi. Lasand "cocosismele" deoparte, nu am pretentia sa inteleaga nimeni ce fac acum. Sunt puncte pe care am sa le unesc undeva in viitor. Deocamdata am sa fiu fraierul care munceste prea mult si pe care nu-l intereseaza ce vorbeste lumea.

Despre Vasile

sau

De ce sunt cainii fraieri cu diploma

Stii cum vin cainii (cu cat sunt mai mici, cu atat e gestul mai induiosator) sa isi stearga lacrimile de palma ta? Cu privirea care exprima ceva intre umilinta si zambet trist... Cum iti cauta nesiguri privirea, cum se lipesc de piciorul tau si se ascund de lumea din jur - si asteapta sa ii alungi?

Oricat de mult m-ar emotiona, e doar ceva invatat. Pentru ca - da, ce socant - oamenii i-au invatat sa faca asa. I-au invatat sa cerseasca mancare si atentie. I-au invatat ca sunt dependenti. Pentru ca tu sa te simti acum special, cand vine fericit si iti zambeste - cum numai cainii si *stapanii* lor stiu ca se poate.

Dar cel mai stupid e ca - dintr-un sentiment de vinovatie, probabil - nimeni nu recunoaste ca e asa. Ok, nu vreau sa fac filosofie - nu vreau sa vorbesc despre cum cainii sunt mereu fideli -bla bla - sau ca pisicile sunt niste prefacute - alt bla bla. Vreau sa vorbesc despre cum atunci cand intra in metrou oamenii cauta scaune libere. Ok, recunosc - vreau sa vorbesc despre faptul ca oamenii sunt convinsi ca rebuie sa (isi) negocieze salar(i)ul.

Suntem toti blocati intr-un mare automatism. Esti perfect convins ca trebuie sa faci un lucru pentru ca... si aici nu iti poti explica prea bine, dar stii sigur ca toata lumea face asa. Trebuie. Daca nu faci un anume ceva - esti gresit. Daca esti bun - esti prost. Daca esti rau - esti mincinos. Daca nu taci, te spun.

Pisicile mele sunt buni profesori (in ale filososfiei). Pisicile mele stiu ce e o pastila, stiu ca pastila e o conventie sociala, si o refuza cu obstinatie. Pisica mea gri (grasa si joviala) se lupta si protesteaza. Respinge violent pastila, zgarie si face scandal. Pisica mea neagra si introvertita zace lesinata pana ii infingi pastila printre dintii stransi, apoi te priveste sublim, se indeparteaza tacut si o scuipa un metru mai incolo. Te priveste satisfacuta si pleaca in treburile ei. Am deviat? Deloc. Ideea e ca oricum ai lua-o, ai dat banii de pomana pe nenorocita aia de pastila. Daca iti luai un caine, ii rupeai pastila si o amestecai intre oase sau granule (dupa buget) si nenorocitul era atat de fericit ca si-a primit portia inca puteai sa-l si otravesti.

Iar Vasile... Vasile e un calut de mare care rade tot timpul si da din maini ca bezmeticul. Toata lumea il place pe Vasile, dar asta nu-l apara din a fi abandonat cand nici nu se asteapta.

Si uite ca am reusit sa scriu un post politically correct, fara greseli de adresare directa. If anyone cares.

It's better to ask for forgiveness than to beg for permission

Or... is it the other way around .. ?

Nu are nici o legatura cu "libertatea", nu are nici o legatura cu "responsabilitatile" sau "pozitia". Libertate ai atat de mult cat iti acorzi, responsabilitate - cat vrei... Iar pozitie... Hmm. La "pozitie" e putin mai complicat. Am fost tentat sa scriu ca pozitia e cea pe care vrei sa o ai, dar nu e chiar atat de simplu. Uneori nu ajunge sa vrei .. trebuie sa si poti (sa fii in stare, sa fii dispus, sa... ) Intotdeauna am fost agasat de cei care folosesc sintagme de genul "urci pe scara ierarhica pana la nivelul maxim de incompetenta" sau "those who don't know know how to do - teach". E prea multa frustrare in spatele afirmatiilor astea (desi exista si mult adevar) incat sa le pot accepta. Totusi uneori e nevoie de mai mult decat sa vrei.

Am realizat doua lucruri foarte importante (pentru mine) in ultimele zile. In primul rand constat ca inca am nevoie de validare din exterior. Ma plang in jur, la cine apuc, doar ca sa imi confirm ca am dreptate. Vreau sa stiu ca nu sunt singurul care cred ca... sau ca nu sunt singurul care vrea sa...

Pe de alta parte, ma simt fericit ca ma simt indeajuns de sigur incat sa nu am nevoie de validare. Sunt indeajuns de sigur pe mine incat sa spun "Da, nu suntem de acord, dar eu am dreptate".
Asta inseamna ca imi asum responsabilitatea, si asta ar trebui sa te faca sa te simti bine, pentru ca daca gresesc, eu am sa fiu cel nevoit sa... beg for forgiveness.

Sunt pregatit sa recunosc ca nu le stiu pe toate, si recunosc ca pun prea multe intrebari. (Nu se pune virgula inainte de "si", nu?) Ok, de cele mai multe ori pun intrebari proaste. Cer ajutor pentru multe lucruri pe care le pot face singur fara nici o problema... dar give me a break, vreau sa fiu si eu ajutat. Sa nu ma simt singur. Etc...

Si poate parea brutal... dar chiar nu ma intereseaza parerea nimanui. Am spus-o si o mai spun - we're not here to make friends. We're here to make money. Mai putin pentru noi, mai multi pentru ei. Am invatat atatea lectii de viata si de business in ultimele doua luni incat as putea sa ma retrag pentru urmatorii 10 ani intr-un post de ambalat biscuiti fara sa am nici un regret.

Sunt rau, scarba, lenes, cu doua fete, nesimtit, cum vrei tu sa-mi spui. Pe de alta parte, nu prea ar tebui sa ne intereseze asta, nu? Ai pozitia pe care o ai pentru ca vrei, poti... si ti-ai asumat responsabilitatea. Ai libertatea sa faci ce vrei...

Nu mai da vina pe mine pentru ca ti-e frica sa iei decizii. Nu te mai consola cu defectele mele, fa ce ai de facut, de aia esti unde esti. No one cares.

Castane si ochi albastri

Nu se mai vad blocurile, doar dealurile si turla unei biserici - nici de ea nu sunt sigur, probabil doar mi-o imaginez pentru ca a fost (d)intotdeauna acolo. Acasa. 

Langa mine o blonda se chinuie sa prinda pe telefon o bucata de cer. Eu vreau sa iau cu mine o bucata de toamna. O blonda cu ochi albastri, care zambeste frumos. O blonda preocupata de o agenda si un telefon, care zambeste frumos cand stabileste intalniri. Nu vreau sa scriu despre ea, vreau sa scriu despre cer, despre toamna si despre mine.  

Voi nu ma credeti, dar toamna miroase altfel. Toamna se aude si se vede altfel - si asta porneste de aici, de Acasa. E un cer pe care n-o sa-l intelegeti niciodata, si un miros care nu e nicaieri - altundeva. 

Miroase a toamna si mi-e dor. Mi-e dor sa ma plimb printre castane, sa ma intreb daca ma iubeste sau nu, sa-mi fie frig si sa ma uit cu frica la ceas. Mi-e dor sa ma ascund de prietenul ei sau de prietena mea, mi-e dor de NND (in visul meu...) si de balconul meu si de rasaritul de soare. Si de cine eram. Si de fetele care aveau prieteni pe care ii chema Bogdan. 

Atunci toamna nu insemna moarte.

Ne-am schimbat masinile, casele si numerele de telefon. Probabil n-am sa mai ascult niciodata NND pe scaunul din dreapta intr-o dacie albastra din '96 si n-am sa mai impart cu nimeni un LM rosu pe banca din fata blocului. Si toamna nu va mai fi niciodata aceeasi.

Si totusi acasa era toamna - si castanele erau la locul lor. Si cerul era acelasi. Mai am nevoie doar de un zambet, o minciuna vinovata si sa nu mai moara nimeni. 

Vreau sa vin toamna Acasa doar ca sa ne plimbam aiurea cu masinile prin oras si sa ne uitam dupa fetele de liceu (blonde cu ochi albastri). Sa vorbim prostii si sa ne intalnim noaptea in parc, la centrala, sa bem bere ieftina si cognac scump. Nu mai vreau biserici si cimitire.