Despre dorinte imposibile

Ca intotdeauna cand astept(i) prea mult pana a valorifica o idee, altcineva o ia inainte. Vreau de cateva zile sa scriu un articol despre oameni si metrou si astazi am citit ideea lui principala intr-un articol scris de Andrei. Mi-au ramas doar doua franturi de idei legate de subiectul metroului ...

Daca in cazul celor care alearga dupa tramvai sau autobuz exista o scuza, nu am sa-i inteleg niciodata pe cei care alearga pe scari sau in pasajele din statiile de metrou. La "suprafata" vezi autobuzul venind, te grabesti ... deci alergi. Dar la metrou ? De ce alearga oamenii pe scari atunci cand nu stiu daca au un motiv pentru asta? Ok, te grabesti, dar efortul asta pe care il faci, fara sa stii daca e bun la ceva... Poate gresesc, dar eu ii clasific in categoria "fatalistilor', a celor care mereu gandesc dupa tiparul "vai de mine, dar daca ... "

Ideea mea era insa legata de oamenii care aud "atentie se inchid usile" cand nici macar nu au validat cartela de intrare si apoi alearga, impartind coate si umeri, ajungand in fata metroului care tocmai pleaca. Si atunci incep sa injure, pentru ca evident este vina celui care a inchis usile si a plecat tocmai atunci. Este vina celui care nu l-a asteptat. Este vina babei care nu s-a miscat mai repede pe scari, este vina cretinului care... , a idiotului care...

Este o tipologie umana (cred), si nu se manifesta doar la metrou. Se manifesta si in viata de zi cu zi, cand oamenii alearga dupa lucruri pe care stiu (logic, fizic) ca nu le pot obtine, sperand intr-un accident fericit, intr-o minune, sperand ca cineva ii va astepta, ca poate... Si apoi sunt dezamagiti, nefericiti, sunt gata sa arate cu degetul vinovatii si se victimizeaza. Sunt nefericiti si injura pe toata lumea. Si repeta comportamentul asta cu fiecare ocazie, pentru ca e o modalitate de a-si demonstra singuri ca ei au facut tot ce se putea, dar viata si norocul - nimic si nimeni- nu tine cu ei.

Cu totii ne dorim un "ceva" pe care nu il putem obtine. Dar ce inseamna de fapt acest "nu putem obtine"?

Am citit de multe ori ca insusi faptul ca ne dorim ceva e semn ca exista si modalitatea de a ne indeplini dorinta. Cand ne dorim cu adevarat un lucru, avem posibilitatea de a intelege daca e posibil sau nu. Si majoritatea lucrurilor (daca nu toate) pe care ni le dorim cu adevarat sunt posibile. Doar ca sunt greu de realizat. Necesita un efort pe care nu suntem dispusi sa-l facem. Implica un curaj pe care nu il avem. Intotdeauna e mai simplu sa spui ca e vina altcuiva si sa renunti (chiar daca in sufletul tau speri in continare ca poate printr-o minune... )

Atunci cand ne dorim ceva care ni se pare imposibil, cred ca adevarata minune e sa gasim modalitatea de a ne indeplini dorinta. Apoi tot ce ramane de facut este sa mergem inainte.

Faptul ca alergam dupa un metrou pe care stim sigur ca il vom pierde nu ne face sa fim decat o victima a propriei gandiri gresite. Nu suntem o victima a vietii, nici a sortii; nu avem ghinion si nici nu ne-a nedreptatit nimeni. Daca alergam pe scarile de la metrou si cand ajungem in statie nu e nici un tren acolo, asta nu inseamna ca avem ghinion, ci doar ca am alergat (ca prostii) degeaba. A, da, exista posibilitatea sa avem noroc si sa fie un tren care sa ne "astepte" in statie, dar asta e doar coincidenta. Si asta nu demonstreaza ca esti un "jucator" ci doar ca pari putin disperat (si asta e doar parerea mea, sa nu se simta nimeni jignit). Si eu joc la LOTO, dar asta nu inseamna sa fiu dezamagit cand nu castig. Ci doar sa fiu bucuros cand castig. Pentru ca la loto sau cand alergi dupa metrou (sau in viata in general, si va rog, sa nu fiu acuzat de comparatii puerile) "sa nu castigi" nu inseamna "sa pierzi". Pentru ca exista mereu alta ocazie, trebuie doar sa fii pregatit.

Ne trebuie doar o farama de curaj (pe care majoritatea nu il avem) sa ne asumam responsabilitatea pentru ceea ce facem si pentru ceea ce ni se intampla. E greu.

(Si la urma urmei, daca este chiar metroul pe care simti ca trebuie sa il prinzi, striga la conductor si roaga-l sa te astepte. Nu spune nimeni sa nu te lupti ....)


Si inca un lucru. Intotdeauna exista un copil "mare si rau" care e pregatit sa bata pe toata lumea. Intotdeauna avem un dusman de care ne e frica. Si totusi intotdeauna se gaseste unul din copii mai slabi sa riposteze, chiar cu riscul de a lua o bataie buna. Exista un curajos (inconstient, nebun, cum vrei sa-i spui) care ia bataie o data, de doua sau de mai multe ori, dar care pana la urma isi impune punctul de vedere... sau este pur si simplu lasat in pace. Nimeni nu vrea sa se complice cu cei care fac mereu scandal, care se opun, care provoaca la discutii, si de aceea ei isi impun de multe ori punctul de vedere. Sau sunt lasati in pace. Si sunt convins ca in viata e la fel. Asa ca data viitoare nu mai fi unul din cei care pleaca capul. Fi unul din cei obraznici, din cei care contesta, chiar daca asta inseamna sa pleci acasa cu ochiul vanat. Vei fi singurul care a infruntat dusmanul, si data viitoare, toata lumea va sti cine esti. Cel mai probabil e ca data viitoare vei avea in spatele tau o echipa care sa te sustina.