Am mai scris despre echilibru, si am sa mai scriu. Nu caut (chiar ma feresc de) echilibru in ceea ce fac si in ceea ce sunt. Mereu am vazut totul in viata din prisma echilibrului, mereu am incercat sa iau decizii "cantarind" aspectele problemelor. (unii spun ca e pentru ca sunt in zodia balantei, dar cum nu prea cred in zodii...)
Am auzit de multe ori ca echilibrul e o stare fireasca, spre care tinde totul. E adevarat, dar cei care spun asta au in minte o balanta echilibrata, in care talerele sunt la acelasi nivel. Realitatea spune insa altceva. Realitatea (fizica) spune ca echilibrul perfect nu exista (decat , bineinteles, in conditii perfecte. Teoretic.) Realitatea spune ca orice fir de praf si orice adiere de vant va duce unul din talere in jos, si va trebui mereu sa depui un efort ca sa le mentii la acelasi nivel.
Eu nu vreau sa tin nimic in echilibru. Vreau sa inclin balanta in favoarea mea.
Mereu mi-am dorit (asa cum faci si tu, chiar daca nu recunosti) un echilibru. Nu ne dorim sa fim bogati, ne dorim sa avem destul. Nu iti doresti o existenta spectaculoasa, dar nu vrei sa ai nici probleme mari. Nimeni nu vrea sa fie mediocru, dar tindem spre asta - oricat am incerca sa o ascundem. Sigur, fiecare are propriile nivele de mediocritate, dar e acelasi lucru.
Un om sarac isi doreste mereu sa aiba destul. S-ar multumi practic cu orice, numai sa scape de saracia de acum. Lipsurile si viata l-au invatat ca bogatia e un vis frumos, greu de atins din pozitia in care e acum, el se multumeste sa ajunga la linia de plutire. Ar fi fericit sa scape de datorii si sa aibe "de ajuns". Atunci cand ti-e frica de ceva, iti doresti ca amenintarea sa dispara, nu sa o infrunti si sa castigi. Te pregatesti de lupta doar cand esti "fara scapare" si doar daca ai taria si curajul - pentru ca, sa recunoastem, multi nu le avem, si pierdem batalie dupa batalie.
Totusi unii nu sunt asa. Unii realizeaza ca e mai simplu sa faci unul din talere sa coboare, decat sa mentii echilibrul. Si atunci unii oameni fac valuri, si dezechilibreaza balanta. Isi doresc sa fie bogati si isi infrunta demonii. Isi doresc sa fie altfel, sa iasa in fata, si e simplu - pentru ca e deajuns un fir de praf pentru a inclina balanta. E deajuns o adiere de vant, si apoi tot ce trebuie sa faci este sa nu te opresti. De ce sa am "destui" bani cand as putea sa fiu bogat?
Adevarul e ca .. e o loterie. Poti sa castigi putin sau nimic si sa pierzi totul intr-o adiere de vant. Dar de ce sa traiesti spunandu-ti mereu ca nu poti, ca nu meriti? De ce sa vrei sa fii mediocru? Poti sa fii dezamagit, stiu, dar chiar e atat de important? N-ai mai fost dezamagit niciodata? A fost chiar atat de important? Poate am avantajul ca am fost dezamagit de multe ori, ca am fost mereu mai sarac sau mai urat sau mai gras sau mai singur. Da, nu am gresit - e un avantaj ca am fost dezamagit. Pentru ca stiu ca nu e chiar asa de grav.
Asa ca, bineinteles, cu riscul de a fi dezamagit, sper si vreau sa fiu cineva, nu sa fiu mediocru. Nu sper "sa nu am probleme" ci sa fiu in stare sa le depasesc. Nu sper sa nu ma imbolnavesc, ci sa fiu destul de puternic incat sa ma fac bine. Si da, vreau sa fiu bogat, sa nu ma poata atinge nimeni si nimic, fac ceva pe clasa de mijloc.
"There are many parts of my youth that I'm not proud of... there were loose threads... untidy parts of me that I would like to remove. But when I pulled on one of those threads... it had unraveled the tapestry of my life."- Picard to Riker
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu