04 februarie 2008

Lectia efortului

Sa plangi pentru o decizie proasta luata in trecut e cea mai proasta decizie pe care poti sa o iei in prezent.


Cineva imi spunea ca "românul" are un mare defect. Mentalitatea "de ce sa fiu eu fraierul", sentimentul ca daca faci ceva "corect" sau "bun" mai mult ca sigur pierzi ceva. Un sentiment inrudit cu "sa moara capra vecinului". Eu nu am fost de acord - acest sentiment face parte din natura umana, nu e ceva "românesc". Face parte din motorul suferinta-placere care ne misca in fieare zi, face parte din esenta noastra. Doar ca asa cum suntem diferiti in a simti gelozia sau melancolia, tot asa suntem mai receptivi (sau nu) la mentalitatea "fraierului" (daca imi este permis s-o numesc asa).

De ce sa fiu eu fraier sa muncesc mai mult, daca oricum salarul merge? De ce sa fiu fraier sa imi asum mai multa responsabilitate, pentru doar atat de putini bani in plus? Ce, eu sunt fraier - eu muncesc si cutare culege roadele?! De ce sa ma implic, daca nu castig nimic, de ce sa invat - ma plateste cineva? Nu stiu ce vedeti voi, dar in jurul meu e din ce in ce mai multa gandire de genul asta.

La fel - nu stiu ce simtiti voi, dar ultimul timp in jurul meu se aduna povesti ( articole, bloguri, carti, emisuni tv) despre munca si pasiune, despre calea spre reusita - si multe exemple de ratare. Poate e lectia pe care trebuie sa o invat acum, si poate e doar pentru mine, dar lumea incepe sa se polarizeze foarte mult in jurul meu. Sunt multi oameni care reusesc, si mai multi care rateaza. De fapt, cei mai multi sunt cei care rateaza. Cei care dau vina pe mine, pe tine, pe sef, pe sistem, pe mai stiu eu ce. Cei care nu vor sa fie fraierii, care vor sa se bucure de confortul imediat, care se multumesc cu mai putin.

Pentru cei care reusesc, e ca in cartile motivationale - atunci cand banii incep sa vina, sunt atat de multi incat nici ei nu pot concepe. Ei sunt detasatii, cei care se simt bine, care nu critica nimic si nu dau vina pe nimeni. Cei care fac. In jurul meu sunt oameni care au tot ce si-au dorit si acum isi doresc mai mult, care sunt bucurosi, care isi fac planuri pentru mai mult, pentru mai bine, care zambesc si se distreaza. Si mai sunt si cei care nu vor sa fie fraieri (ca cei dinainte) sa stea mai mult la servici, sa munceasca si acasa, sa rateze un concediu. Sunt cei cu salarii mici, care beau seara bere la televizor, plini de invidie, nemultumitii care vorbesc pe la colturi, care gasesc scuze si care stiu in orice moment cine e vinovat pentru ce li se intampla lor - oricine altcineva.

Sunt frustrat pentru ca nu pot sa exprim ceea ce simt, in legatura cu asta. Tot ceea ce as vrea sa scriu, s-a scris deja, probabil mai bine. Lectia pe care trebuie acum s-o invat e cea a efortului. A, si inca o chestie. Exista o metalitate a "trenului oportunitatii", pe care poti sa "il pierzi". O tampenie. Sanse si ocazii sunt la tot pasul. Pana acum cred ca am pierdut o mie de trenuri, dar ele continua sa vina. Sa plangi pentru o decizie proasta luata in trecut e cea mai proasta decizie pe care poti sa o iei in prezent. Oameni care mi-au oferit ocazii in trecut ma suna in continuare, iar si iar, proiecte pe care le-am regretat ma asteapta in continuare, altele noi apar in fiecare zi. Doar ca rezultatele se obtin prin ceea ce faci, nu doar prin speranta ca ceva se va intampla. Actiunea, asta e adevarata putere si adevaratul noroc.

Si inca un lucru, despre prieteni. Toti avem prieteni mai bogati si mai saraci, mai destepti sau ... mai putin destepti. Eu stau cu cei bogati, oricat de frustrant ar fi, oricat de prost m-as simti uneori. Pentru ca vreau sa fiu ca ei, pentru ca vreau sa stiu ce fac si cum fac, pentru ca vreau sa prind orice ocazie sa fiu ca ei. Eu ii caut pe cei de la care pot imprumuta o carte buna, pe cei de la care pot asculta ore in sir poveste dupa poveste. Ii admir pe prietenii mei care fac, care au, care zambesc si sunt multumiti, fericiti. Vreau sa fiu ca ei.

Nu mai vreau sa aud si sa vad nimic decat mai mult si mai bine. Maine diminata e luni, si nu am sa mai fiu sclav al lehamitei.

3 comentarii:

Danonino spunea...

Adica poti incepe orice, oricand. Numai sa incepi :) Genial scris.

Eu am trecut morala pe un post-it mare si l-am lipit langa pat. Ultimul lucru pe care o sa-l vad inainte de culcare si primul la trezire.

Foarte multumesc :)

derelict spunea...

Of, ce-mi place cand ma lauda cineva. M-ai laudat, nu?, nu ma insel !?!

Mie nu-mi iese niciodata treaba cu post-it ul, eu ma bazez pe liste de dorinte si pe hartii pe care scriu tot felul de ... si pe care le pun peste tot, ca sa ma lovesc tot timpul de ele.

Danonino spunea...

:)Da, te-am laudat.
Doar metodele sunt diferite, rezultatul si intentia actiunii sunt la fel.