23 decembrie 2007

Bastet

Un post scurt, de sfarsit de an - nu cred ca mai scriu ceva anul asta, as vrea nici sa nu mai deschid calculatorul. Ma retrag in "statiunea" mea, departe de Bucuresti.

Ma priveste acuzator, de pe masa, o noua pisica neagra. Poate ea nu priveste acuzator, poate doar eu o vad asa. Zeita a rasaritului, a muzicii, dansului, a familiei - dar si instrument al razbunarii regelui soare. Nu stiu care era rolul ei de fapt, dar are o privire care te face sa-ti raspunzi sincer la intrebari.

Va multumesc celor care mi-ati trimis mesaje pe mail, ingrijorati de tonul pesimist al posturilor mele. Imi pare rau daca nu v-am raspuns, nu am stiut cum. Da, intr-adevar, beau un pahar de sampanie la o despartire si nu la o victorie, dar este doar inceputul unui alt drum. Nu sunt unde voiam sa fiu, dar sunt mult mai aproape decat eram in urma cu un an (desi nu imi plac bilanturile de genul...). Nu sunt mai aproape financiar, sau in alt mod cuantificabil (de aici si tonul 'usor' pesimist al articolelor din ultima vreme) dar cred ca am mai 'unit niste puncte' ...

Anul asta m-a invatat multe - sa imi aduc aminte cum era sa fiu optimist si sa obtin ce voiam. Ca prietenii sunt mai importanti decat banii sau o masina. Ca sinceritatea e cea mai importanta. Ca orice problema se poate rezolva. Ca e important sa ramai calm. Ca trebuie sa imi doresc ceva si sa lupt pentru asta. Ca nu trebuie sa imi fie frica. Ca pot.

Planurile nu mai sunt aceleasi, dar exista. Si sunt, cred, mai sincere ca cele de pana acum. Asta imi spune pisica mea neagra cu privire de zeita egipteana- sa nu mai fiu las. Pot mai mult. Trebuie.

Daca nu ne mai auzim anul asta, va doresc ... tot ce va doriti. Si sa va bucurati de fiecare moment si de fiecare prieten. Si sa gasiti o privire care sa va spuna mereu ca puteti mult mai mult.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Iar eu iti doresc sa ajungi sa te uiti in oglinda de cate ori simti nevoia sa gasesti acea privire.

La multi ani!

Anonim spunea...

Sanatate, impliniri si bucurii langa prieteni. Sarbatori fericite!