(primavara 2005?)
Silueta greoaie intinsa pe fundalul cenusiu. Doua nuante de gri. Membrele diforme si despartite de trup. Silueta fara cap, din care punctele cenusii rup rand pe rand fragmente lipsite de importanta.
Labirintul de sticla care se intinde luminos pana departe. Peste care te ridici tot mai sus si in care te vezi pierdut. Si nu simti nevoia sa te strigi de acolo de sus, tot mai sus, sa-ti spui care e drumul cel bun. Si drumul cel bun il vezi, tot mai jos, dar nu-l intelegi. Stii doar la un capat silueta care se pierde tot mai mult in tonuri de gri.
Si cazi. De prea sus.
Femeia frumoasa, cu parul negru si moale, cu ochi negri mari si mirati. Atat de tarziu? Ma tine de gat si mirosul prea dulce al obrazului nu e al ei. Poza e stearsa, in tonuri de gri si ochii prea negri.
De ce noaptea? Pentru ca noaptea se intampla toate. Si noaptea si somnul sunt tradatori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu