25 octombrie 2007

Sa nu ai incredere in prieteni

(in continuarea comentariului meu de la articolul scris de Andrei)

Chiar daca imi doresc sa fiu intotdeauna puternic, chiar daca as vrea sa stiu tot timpul care e varianta corecta, ce trebuie sa fac si cum sa aleg, nu-mi reuseste intotdeauna. Chiar daca as vrea sa nu ma sprijine nimeni cu bani sau cu sfaturi, uneori nu pot merge mai departe fara ajutor.

Si ajutorul il caut la prietenii mei. Daca e vorba de ce masina vreau sa imi cumpar sau de servicul din care vreau sau nu sa demisionez, uneori mintea mea nu imi ajunge, simt nevoia unui ajutor din afara. Vreau sa stiu daca am dreptate, vreau sa stiu daca fac ceea ce trebuie. Imi pierd increderea in mine si atunci caut ajutor in afara.

Numai ca prietenii mei ( si ai tai, daca stai sa te gandesti bine) ma sfatuiesc numai de rau.

Cand am terminat facultatea si ceva imi spunea ca nu sunt facut pentru un "servici", prietenii mei mi-au spus ca si ei au crezut la fel, la inceput, dar apoi si-au dat seama ca nu e chiar asa de rau. Cand le-am spus ca as vrea sa fac o afacere, sa pornesc ceva pe cont propriu, mi-au raspuns ca n-o sa mearga, ca ideea nu e buna, ca e nevoie de prea multi bani, ca o sa pierd, ca pierd timpul, ca in felul asta nu o sa fac nimic serios niciodata. Cand mi-am facut o afacere, prietenii m-au privit cu neincredere, pentru ca erau mai mult ca siguri ca n-o sa mearga. Cand a mers, mi-au spus ca e usor sa faci ceva cu bani "de acasa" dar ca pe termen lung nu e chiar asa de simplu. Cand nu a mers, mi-au spus linistiti ca ei stiau de la inceput ca nu e o idee buna.

Prietenii mei mi-au spus ca o afacere nu e sigura, pe cand serviciul lor da. Prietenii mi-au spus ca serviciul nu mai e bun si ca trebuie sa incepem o afacere, prietenii mi-au spus ca nu putem incepe o afacere si nici nu mai putem sta degeaba - trebuie sa ne gasim un servici. Prietenii m-au chemat in Bucuresti ca sa nu imi irosesc timpul in orasul meu prafuit, din provincie; prietenii imi spun ce bine se simt de cand s-au intors in orasul meu prafuit de provincie, Bucurestiul era deja prea mult.

Prietenii mei ma sfatuiesc sa 'traiesc' acum cat sunt tanar. Sa-mi cumpar cumpar de toate in credit, acum cand am ocazia. Prietenii ma compatimesc pentru ca am salar mic, prietenii ma inteleg si imi spun ca asa a fost si pentru ei la inceput. Prietenii ma sfatuiesc sa imi caut un 'servici mai bun' unde sa muncesc mai putin si sa castig mai mult. Prietenii ma sfatuiesc sa-mi cumpar o masina puternica pentru ca trebuie sa merg repede; sa-mi cumnpar o masina sigura, pentru ca trebuie sa fiu in siguranta. Prietenii imi spun sa-mi cunmpar o masina scumpa, ca sa nu-mi para rau mai tarziu; sa-mi cumpar o masina ieftina, ca sa pot suporta ratele.

Prietenii mei ma sfatuiesc sa-mi gasesc un servici inainte sa-mi dau demisia. Prietenii mei ma sfatuiesc sa mai am rabdare, sa nu iau hotarari la nervi, la urma urmei de ce ma consum atat? Exagerez, ca de obicei, cand spun ca nu-mi place as fiu calcat in picioare. Umilinta e ceva la ordinea zilei, la un servici, sa incerc sa ma obisnuiesc cu asta. Si cu prostii, am sa am mereu ocazia sa fiu langa ei. Prietenii mei ma privesc cu compatimire, lasa, peste ceva timp am sa am si eu salariul pe care il au ei, sau se ofera sa imi gaseasca servicii mai bun daca eu nu sunt hotarat sa caut.

Prietenii mei nu inteleg ce vreau eu de la viata sau de ce ii tot bat la cap cu prostiile mele despre antreprenoriat sau afaceri. Afacerile le fac cei cu bani, eu nu am sanse, ei tot imi spun chestia asta dar eu sunt (asa cum am fost dintotdeauana) un incapatanat care nu vreau sa inteleg asta. Eu sunt (asa cum am fost dintotdeauna) putin nebun, acum sunt unul din cei "care au blog", numai gura de mine.

Prietenii mei ma ajuta. Ma imprumuta cu bani, daca si cand am nevoie. Ma sfatuiesc, intotdeauna de bine. Ma compatimesc atunci cand ma plang, si sunt mereu de acord cu mine. Viata e grea, si nu avem sanse la mai mult. Ce filme ai mai vazut saptamana asta?


Eu nu ma simt un ratat. Stiu ca exista aceasta posibilitate, asa cum exista un infinit de alte posibilitati. Mi-e frica de asta, dar stiu ca sunt singurul care determina ceea ce se va intampla cu mine.

Am nevoie de ajutor de la prieteni, dar in cele mai multe cazuri, cel mai bun ajutor ar fi o palma in momentul in care incep sa ma lamentez.

7 comentarii:

pisicainbocanci spunea...

mersi mult! postul asta este fix ceea ce-mi lipsea. ceea ce-mi lipseste, de fapt, de fiecare data cand prietenii mei se dovedesc a fi mult prea ancorati in realitatea "lor", ca s-o poata percepe pe a mea. multumesc!

derelict spunea...

Pana la urma va trebui sa ne gasim curajul sa ii tragem de maneca ( daca nu sa le zicem ceva mai ...) ;)

ivalki spunea...

un post superb , merci

Horia spunea...

Te invit la un CashFlow ca sa invatam impreuna sa ne alegem prietenii mai bine.
Ce zici?

simonique spunea...

Foarte adevarat pentru unii dintre noi si sunt sigura ca foarte SF pentru altii...dar eu personal iubesc nebunii...Numai bine :)

Anonim spunea...

aipus si ceva adevar in postul tau...dar gandeste-te...prietenii sunt cei care sunt alaturi de tine...ca tu i-ai gasit numai pe cei care nu cred in visele tale...ghinion as putea zice....zbori cu aripi frante de prieteni...dar gandeste-te ca fara ei ai fi...singur?...si un razboi dus de unul singur e mult mai greu decat atunci cand mai ai pe cineva alaturi...gen...

danonino spunea...

Foarte adevarat !!!!!
Dar in acelasi timp prietenii tai sunt cei care au reusit fara intentie in sensul asta sa te ghideze spre drumul tau adevarat, nu spre al lor. Te-au ajutat sa intelegi ceea ce NU vrei,sigur, de la viata, si sa vezi foarte clar ce ti se potriveste tie, ce vrei sa faci, unde vrei sa ajungi, cine vrei sa fii. Doar se stie zicala ~unde dai, si unde crapa~
imi place cum scrii, ma regasesc , imi dai ideei, o sa mai revin;)