Viata se desfasoara intre dorinta si frica. Atunci cand te gandesti ca vrei ceva, automat in minte iti vin lucururile pe care le-ai putea pierde, sacrificiile pe care ar trebui sa le faci. Automat analizezi posibilitatea esecului, automat calculezi scenarii "worst case". Si toate sunt o forma de frica.
In fata fricii, nu sunt multe alegeri. Poti sa analizezi situatia si sa decizi ca e prea riscant, ca nu te simti in stare .. ca ti-e prea frica. Deci esti un fricos. Poti sa analizezi situatia si sa decizi ca .. pana la urma tu nu vrei asta, se poate si fara, uite sunt atatia care se descurca asa, la urma urmei strugurii sunt acri ... si atunci esti un las. Sau poti sa decizi ca e riscant dar merita, ca e greu dar te atrage ideea, ca e posibil sa pierzi dar ai speranta ca vei castiga. Ideea de "risc" inseamna in primul rand ca poti sa pierzi. Dar mai inseamna si satisfactia in cazul castigului.
Cat de usor iti este sa spui ca ti-e frica? Mi-e frica sa merg cu motocicleta. Mi-e frica sa inot ( fac o paranteza, simt nevoia sa spun ca mi-e rusine, nu stiu cum se scrie innot, cu un n, cu doi de n, am ajuns un analfabet) unde nu ating fundul, macar cu varful picioarelor. Nimeni nu vrea sa fie fricos.
Frica e buna, pentru ca te anunta ca nu esti pregatit. Te anunta ca esti in fata unei incercari. Frica e un mecanism psihic care declanseaza reactii fizi(ologi)ce care te ajuta sa fii pregatit pentru ce urmeaza. Si totusi nimeni nu vrea sa fie fricos.
E mai usor sa fii las. E mai usor sa spui "Nu vreau pentru ca.. " decat sa spui "Mi-e frica sa... ". E mai usor sa minti decat sa fii sincer cu tine si cu ceilalti. Si cu ficare minciuna in spatele careia te ascunzi si care iti ofera un confort de moment pierzi din curajul de a spune adevarul data viitoare. Oricat de mult ai incerca sa fugi de frica, prin minciuna nu reusesti decat sa (re)confirmi faptul ca esti las. Si asta devine un act de autodistrugere, incepand cu increderea in tine insuti.
Atunci cand iti doresti ceva, e normal sa iti fie frica. Cel mai des, este frica ca nu vei putea obtine ceea ce iti doresti. Si aici, de obicei, toti o apucam pe un drum gresit. Mecanismul interior de protectie spune: s-ar putea sa nu obtii ce iti doresti, vei rata, nu vrei sa fii un ratat, mai bine nu incerci. Dar nu te poti multumi cu atat, pentru ca tu nu esti un fricos si atunci trebuie sa gasesti o justificare, si spui "Nu vreau sa incerc o afacere pentru ca impozitele si concurenta sunt mari si nu mai ramai cu nimic." Si apoi, cand cineva spune, "Am auzit de cutare ca a facut afacerea asta si nu e concurenta mare daca iti definesti bine clientii si te pozitionezi corect, se castiga bine" simti ca trebuie sa te justifici in continuare... si ti-e si mai frica sa incerci, pentru ca acum deja exista o persoana cu care poti fi comparat. Daca esuezi, esti automat considerat "inferior", deci trebuie sa gasesti argumente, sa te justifici. Justificarile ajung sa te doara , sentimentul ca stii ca "ei" stiu, totul se transforma in agresivitate. Devii agresiv pentru ca te simti "atacat" si nu mai ai argumente cu care sa te aperi.
E prea cald, sunt prea obosit si prea bolnav ca sa mai continui, ba chiar simt ca n-ar trebui sa dau publish nici la ce am scris pana acum. Subiectul asta merita mai mult de atat ... Dar vreau (si am) sa pun "pe hartie" ce gandesc pentru ca simt ca am ajuns la un punct de unde ma pot privi mai detasat, de unde ma pot analiza mai usor. M-am speriat cand m-am gasit paralizat de frica, pe atat de multe planuri. Mi-am refuzat si imi refuz atat de multe pentru ca uneori mi-e frica sa pun o intrebare sau sa cer ceea ce e al meu. M-am transformat intr-o unealta pe care cineva o ridica si o pune inapoi pe raft atunci cand are nevoie de ea, pentru ca mi-a fost frica.
Tu, ce iti doresti dar ti-e frica? Alege una, si intreaba-te. De ce mi-e frica de asta? Ce as putea sa obtin, ce as putea sa pierd? Ce sta cu adevarat in spatele fricii? De ce imi doresc asta de fapt? Nu te ascunde in spatele rutinei de zi cu zi, nu te lasa manipulat de dorintele altora. Nu-i asculta pe ceilalti, pentru ca nimeni nu trebuie sa ia o decizie pentru tine. Opreste-te cateva minute, si gandeste-te de ce faci ceea ce faci.
2 comentarii:
"Frica nu te omoara dar nici nu te lasa sa traiesti". Mi-am spus de atatea ori ca nu mi-e frica incat am ajuns sa o cred,ma intreb totusi de ce tremur? frica de a imi fi frica m-a scapat de frica si m-a impovarat cu un tremur. Mi-am ascuns frica in mine, asa cum cineva incearca sa ascunda un miros urat in beciul unei case, fara sa isi imagineze ca acesta oricum, mai devreme sau mai tarziu va imputii toata casa. Adevarul e ca frica e una dintre cele mai ciudate emotii, iar acum cand scriu despre ea imi dau seama ca mare parte din ce se intampla daca nu chiar totul implica frica,as putea spune de fapt, ca are la baza frica. Frica de a nu ne satisface nevoile ne determina sa actionam. Si atunci de ce tot fugim de aceasta emotie de ce ne e frica sa ne fie frica, daca de fapt e absolut normal sa ne fie frica pentru a putea trai. Ma vad nevoita sa schimb citatul dela inceputul textului, astfel sunt de parere ca frica nu te omoara, ba din contra te ajuta sa traiesti, iar ceea ce te face sa te indepartezi de tine este frica de a accepta ca ti-e frica, frica de a te accepta asa cum esti.
Totul incepe de la fizic ,adica durerea fizica si asta duce la frica.Frica trebuie aratata si nu ascunsa ca ascute simturile mai tari si atentia mai mare adica constient si un singur lucru focalizat.Asculta sau ascute si cu varful?iar lipsa de frica pune in pericol viata altora si chiar a ta daca nu ai succes.Frica mare sau panica,pierderea constientului,frica si curajul fiind unicele prime emotii,adica vreau sa ma omor sau nu vreau sa mor.
Trimiteți un comentariu