Am o idee despre ceea ce cred ca e una din 'legile universale' ale psihologiei umane.. dar nu prea stiu cum sa o enunt. Am senzatia ca e ceva foarte evident si ma astept sa fie enuntata undeva mai bine decat am sa o fac eu acum ...
Ca sa explic la ce ma refer.. cred ca oamenii percep o scara a valorilor doar pana la un anumit punct, dupa care, de la acel nivel, nu mai percep scara decat "in jos". "Mai sus" de acel nivel nu mai exista "mai bine", exista doar ceva "ciudat", de neinteles, fara rost, exagerat, etc.
Pentru mine cel mai apropiat exemplu este cel al limbajelor de programare. Invatam mai multe limbaje pana la un moment in care ceva ne spune ca "asta e" cel care ni se otriveste cel mai bine. Si atunci, te poti uita in jos, si spui ca Java e mai bun ca C, C e mai bun ca Pascal, etc. Dar in sus... Nu poti spune ca Visual J# e mai bun decat Visual C# .. e doar altfel. Cu cat un programator C# va incerca sa il convinga pe unul (inlocuieste aici un limbaj considerat 'inferior') , acesta va raspunde ca .. da, exista unele elemente mai avansate, dar exsista si minusuri. Nu se mai poate face o clasificare. In schimb "in jos" .. a , pai e clar ca e *mai bun* decat C++ ...
La masini, e la fel. Unui (eventual posesor) barbat caruia ii place BMW poate face o ierahie "in jos" - BMW e clar *mai bun* decat Ford, Renault, Dacia. Dar "in sus" deja nu se mai pot face comparatii - Mercedesul e mai confortabil, da , poate, dar consuma mai mult, si scaunele sunt mai deschise la culoare. Audi .. da, are tractiune Quattro... dar ... etc etc
Mai tragic e cand acest lucru se intampla la nivelul educatiei, culturii sau chiar a "ratiunii" oamenilor. Aunci cand se instaureaza acest nivel de confort care te determina sa ii privesti "de sus" pe unii - pe care ii consideri "mai prosti" - dar nu iti mai dai seama ca esti inferior altora - pentru tine acestia din urma sunt niste ciudati, nu intelegi prea bine ce vor, dar e clar ca gresesc. In nici un caz ei nu sunt mai "destepti" sau mai "culti" decat tine.
Sunt sigur ca mi se intampla si mie. Imi dau seama de asta, si e un moment greu si rusinos in care realizez ca cel din fata mea stie mai multe. Ma simt inferior, dar de obicei asta ma motiveaza, dupa socul initial. Nu le poti sti pe toate, toti suntem la nivele diferite pe diferite domenii, e inevitabil. Lectia pentru mine e ca trebuie sa privesti in sus, sa compari mereu in sus, nu in jos.
Intalnesc zi de zi oameni care refuza sa gandeasca peste un anumit nivel. Care nu pot vedea "in sus" ci doar se simt bine la nivelul la care au ajuns, uitandu-se in jos. Oameni care se cearta la nesfarsit, pentru un subiect de nimic, nu din rautate ci doar pentru ca nu reusesc sa conceapa faptul ca se poate "mai mult" sau "mai bine". Oameni care nu reusesc sa gandeasca "out of the box" pentru ca nu realizeaza ca sunt "in the box". Pericolul adevarat nu este sa te opresti la un nivel. Prin asta trece toata lumea. Pericolul este sa nu iti dai seama ca te-ai oprit, sa nu mai fii in stare sa faci comapratii "in sus".
Urasc cand mi se intampla sa vorbesc cu cineva intr-un domeniu in care eu sunt pregatit, am si ceva experienta dar care ma contrazice fara nici o baza solida, si care ma priveste ca si cum as spune niste chestii ciudate, dincolo de "realitatea" pe care o impartim amandoi. E acelasi lucru pe care il spunea un prieten, atunci cand ii spui prin telefon cuiva sa editeze cutare fisier in consola, in linux si spune "nu stiu". "bun dar ce apare pe ecran?" "nu stiu, ceva scris" ... ok, n-ai mai lucrat niciodata cu programul respectiv .. dar asta nu inseamna ca nu mai stii sa citesti, nu ?? ce inseamna "ceva scris" ?????
31 iulie 2007
27 iulie 2007
Marasm
MAR'ASM n.
1) Stare de slăbire extremă a organismului; extenuare fizică.
2) Stare de epuizare morală si spirituală; demoralizare. fr. marasme, ngr. marasmos, germ. Marasmus
Sursă : NODEX (342285) - siveco
E momentul sa scriu din nou lucrurile astea, le-am pierdut iar din vedere. Imi pare rau pentru cei care (inca) mai citesc ce prostii spun eu aici, stiu ca ma repet si ca nu gasiti nimic interesant. Dar e metoda mea de a ma trage de maneca, atunci cand simt nevoia. E inlocuitorul prietenului care sa-mi spuna "ce-i ma cu tine, de ce ai ajuns in halul asta ?".
Ma trezesc (cu greu) dimineata, si fac tot ce tine de MINE in fuga, pentru a ajunge la servici la o ora decenta. Acum doi ani la 6:50 ascultam radio in masina, acum la 9:30 e un chin sa apas pe telecomanda, poate poate ma trezeste televizorul. Si apoi , tramvai, metrou ...45 de minute in care sunt un nimeni in marea masa de nimeni. Nu am fost obisnuit sa fiu un nimeni, si nici nu ma pot obisnui.
Nu mai spun ca 'inainte' munceam cat voiam, munceam pentru mine, eram mai liber, faceam, dregeam, pentru ca e interpretabil. Acum muncesc la stapan cam noua ore pe zi si, desi nu e nimic rau in a munci, sau in a fi angajat, chestia asta nu e pentru mine.
M-a distrus fizic - pentru ca m-a tinut pe scaun 9 ore pe zi, in fata unui monitor, cu dureri de cap, de ochi, de spate, de picioare si lista continua. Nu am mai avut timp si energie sa mai fac si altceva. Nu am avut cand si cum sa mananc - nu vreau sa zic sanatos, nu stiu daca am mancat vreodata sanatos - dar macar decent. Sunt epuizat cum cred ca ar trebui sa se simta un om de 70 de ani, nu un tanar de 25. Am ajuns intr-o forma atat de proasta incat ma simt ca si cum as fi bolnav si ar trebui sa stau la pat. Din cauza oboselii nu imi doresc decat sa ma odihnesc si nu mai am puterea sa mai fac nimic 'altceva'. Si toate astea pentru un salar ... Nu castig nici macar cat sa-mi permit sa-mi cumpar un pat. Penibil.
Dar mai rau de atat - m-a distrus psihic. Nenumaratele ocazii in care am fost criticat (pe nedrept) pentru munca sau ideile mele m-au facut sa-mi pierd increderea in mine. Nenumaratele ocazii in care am fost constrans sa fac ceva impotriva logicii sau bunului simt m-au transformat intr-un angajat tipic, de tip functionar la ghiseu, intr-un purtator al steagului obedientei malitioase - "fac asta , desi stiu ca nu e bine, si sper sa nu mearga , ca sa 'se demonstreze' ca am avut dreptate". Am devenit un las, am refuzat de mult sa mai lupt, am invatat sa plec capul la primul "Nu". Am renuntat la idealurile pe care le aveam odata, am devenit un sclav al lehamitei. Nu mai am puterea sa-mi decid ziua de maine, astept ca un caine obedient sa vad ce "vine pe mail". Si daca "nu vine nimic pe mail" - ma bucur, sunt fericit ca pot arunca la gunoi inca o zi din viata mea citind bloguri sau uitandu-ma la filme pe youtube. O zi in care as fi putut sa traiesc. M-am blazat, am inceput sa-i cred pe "prietenii" mei care imi spun ca nu pot face nimic, ca sunt prea "slab", nu am sanse, e prea greu, nu-ti pierde jobul, e prea riscant, astea sunt visuri. Am ajuns un las, pentru ca am trait intre lasi. Penibil.
Din cauza ca mi-am pierdut increderea in mine si in ceea ce pot sa fac, am renuntat sa mai fac planuri de viitor. Am inceput sa traiesc de azi pe maine, asteptand urmatorul salar pentru a-mi cumpara o jucarioara care sa-mi indulceasca suferinta. Macar cateva zile sa ma simt bine. Vreau sa-mi cumpar masina pentru ca toata lumea din jur isi cumpara masina, si nu conteaza ca urmeaza sa ma supun unui efort financiar pe care nu stiu cum il voi suporta, dar macar nu voi fi singurul fraier care n-are masina. Pana sa am eu succes cu o firma sau cu ceva.. mai bine stau linistit in banca mea la servici si imi fac o rata pentru masina sau poate pentru un concediu in strainatate la iarna, ca sa am si eu ce povesti cand ne intalnim intre "prieteni".
Dupa un alt drum de 45 de minute, un nimeni intre alti nimeni, ajung in cutia mea de chibrituri, "acasa", unde sunt prea obosit ca sa mai lucrez la ceva. In trecut mereu am incercat sa lucrez la cate ceva, si nu am avut nici un succes, si acum probabil tot degeaba lucrez. Mi-e somn si ma doare capul, mai citesc niste bloguri si mai vad niste filme pe youtube, poate chiar ma joc ceva, e relaxarea mea si am dreptul la ea, doar am muncit noua ore, azi... mi-e somn dar nu vreau sa ma culc pentru ca e prea devreme si as pierde prea mult timp dormind. Nu as putea sa adorm oricum, pentru ca imi vin tot felul de ganduri si sunt satul sa imi tot gasesc singur scuze.. de ce nu am facut cutare lucru, de ce nu am muncit, de ce nu am dat telefonul ala. Mai bine dau drumul la televizor si ma uit la o vedeta din fotbal, la emisiunile de stiri sportive care tin cate o ora, si sunt atatea canale... pana la urma am sa adorm.
Lumea ma tot intreaba de ce nu fac nimic, de ce stau asa, daca nu-mi convine? De ce nu muncesc? De ce nu continui cu firma, de ce nu-mi gasesc macar un servici mai bun, as castig mai mult... Ma enerveaza de mor, i-as bate pe toti. Ei nu ma inteleg, le e usor sa vorbeasca... Ne-am certat de cateva ori, dar am renuntat, mai bine nu ma mai intalnesc cu nimeni... Or sa vada ei, ca pana la urma am sa reusesc, am sa le demonstrez, am sa am cel mai bun servici, am sa imi fac cel mai mare credit si am sa-mi iau cea mai misto masina, si am sa ma duc in cele mai exotice vacante. Da, pot sa-mi cumpar si eu diverse chestii, sa arunc cu bani in stanga si in dreapta cand iesim in oras. Imi dau seama ca sunt mereu nervos, cateodata reusesc as ma controlez, dar rar. Am dreptate si vreau sa-mi demonstrez chestia asta, crezi ca daca tu ai fost in concediu in grecia esti mai destept ca mine? Nu, eu sunt cel mai destept, si am sa tip cat vreau eu. Ma confrunt cu greutati, sunt lovit din atatea parti si nu ma intelege nimeni.
Daca as avea mai multi bani, daca as avea mai mult timp, daca as fi mai indraznet, daca as avea un servici mai bun, daca as putea sa strang niste bani, daca as avea masina, daca nu ar fi canicula, daca as trai intr-o lume mai buna. Daca ar veni odata momentul potrivit sa traiesc.
1) Stare de slăbire extremă a organismului; extenuare fizică.
2) Stare de epuizare morală si spirituală; demoralizare. fr. marasme, ngr. marasmos, germ. Marasmus
Sursă : NODEX (342285) - siveco
E momentul sa scriu din nou lucrurile astea, le-am pierdut iar din vedere. Imi pare rau pentru cei care (inca) mai citesc ce prostii spun eu aici, stiu ca ma repet si ca nu gasiti nimic interesant. Dar e metoda mea de a ma trage de maneca, atunci cand simt nevoia. E inlocuitorul prietenului care sa-mi spuna "ce-i ma cu tine, de ce ai ajuns in halul asta ?".
Ma trezesc (cu greu) dimineata, si fac tot ce tine de MINE in fuga, pentru a ajunge la servici la o ora decenta. Acum doi ani la 6:50 ascultam radio in masina, acum la 9:30 e un chin sa apas pe telecomanda, poate poate ma trezeste televizorul. Si apoi , tramvai, metrou ...45 de minute in care sunt un nimeni in marea masa de nimeni. Nu am fost obisnuit sa fiu un nimeni, si nici nu ma pot obisnui.
Nu mai spun ca 'inainte' munceam cat voiam, munceam pentru mine, eram mai liber, faceam, dregeam, pentru ca e interpretabil. Acum muncesc la stapan cam noua ore pe zi si, desi nu e nimic rau in a munci, sau in a fi angajat, chestia asta nu e pentru mine.
M-a distrus fizic - pentru ca m-a tinut pe scaun 9 ore pe zi, in fata unui monitor, cu dureri de cap, de ochi, de spate, de picioare si lista continua. Nu am mai avut timp si energie sa mai fac si altceva. Nu am avut cand si cum sa mananc - nu vreau sa zic sanatos, nu stiu daca am mancat vreodata sanatos - dar macar decent. Sunt epuizat cum cred ca ar trebui sa se simta un om de 70 de ani, nu un tanar de 25. Am ajuns intr-o forma atat de proasta incat ma simt ca si cum as fi bolnav si ar trebui sa stau la pat. Din cauza oboselii nu imi doresc decat sa ma odihnesc si nu mai am puterea sa mai fac nimic 'altceva'. Si toate astea pentru un salar ... Nu castig nici macar cat sa-mi permit sa-mi cumpar un pat. Penibil.
Dar mai rau de atat - m-a distrus psihic. Nenumaratele ocazii in care am fost criticat (pe nedrept) pentru munca sau ideile mele m-au facut sa-mi pierd increderea in mine. Nenumaratele ocazii in care am fost constrans sa fac ceva impotriva logicii sau bunului simt m-au transformat intr-un angajat tipic, de tip functionar la ghiseu, intr-un purtator al steagului obedientei malitioase - "fac asta , desi stiu ca nu e bine, si sper sa nu mearga , ca sa 'se demonstreze' ca am avut dreptate". Am devenit un las, am refuzat de mult sa mai lupt, am invatat sa plec capul la primul "Nu". Am renuntat la idealurile pe care le aveam odata, am devenit un sclav al lehamitei. Nu mai am puterea sa-mi decid ziua de maine, astept ca un caine obedient sa vad ce "vine pe mail". Si daca "nu vine nimic pe mail" - ma bucur, sunt fericit ca pot arunca la gunoi inca o zi din viata mea citind bloguri sau uitandu-ma la filme pe youtube. O zi in care as fi putut sa traiesc. M-am blazat, am inceput sa-i cred pe "prietenii" mei care imi spun ca nu pot face nimic, ca sunt prea "slab", nu am sanse, e prea greu, nu-ti pierde jobul, e prea riscant, astea sunt visuri. Am ajuns un las, pentru ca am trait intre lasi. Penibil.
Din cauza ca mi-am pierdut increderea in mine si in ceea ce pot sa fac, am renuntat sa mai fac planuri de viitor. Am inceput sa traiesc de azi pe maine, asteptand urmatorul salar pentru a-mi cumpara o jucarioara care sa-mi indulceasca suferinta. Macar cateva zile sa ma simt bine. Vreau sa-mi cumpar masina pentru ca toata lumea din jur isi cumpara masina, si nu conteaza ca urmeaza sa ma supun unui efort financiar pe care nu stiu cum il voi suporta, dar macar nu voi fi singurul fraier care n-are masina. Pana sa am eu succes cu o firma sau cu ceva.. mai bine stau linistit in banca mea la servici si imi fac o rata pentru masina sau poate pentru un concediu in strainatate la iarna, ca sa am si eu ce povesti cand ne intalnim intre "prieteni".
Dupa un alt drum de 45 de minute, un nimeni intre alti nimeni, ajung in cutia mea de chibrituri, "acasa", unde sunt prea obosit ca sa mai lucrez la ceva. In trecut mereu am incercat sa lucrez la cate ceva, si nu am avut nici un succes, si acum probabil tot degeaba lucrez. Mi-e somn si ma doare capul, mai citesc niste bloguri si mai vad niste filme pe youtube, poate chiar ma joc ceva, e relaxarea mea si am dreptul la ea, doar am muncit noua ore, azi... mi-e somn dar nu vreau sa ma culc pentru ca e prea devreme si as pierde prea mult timp dormind. Nu as putea sa adorm oricum, pentru ca imi vin tot felul de ganduri si sunt satul sa imi tot gasesc singur scuze.. de ce nu am facut cutare lucru, de ce nu am muncit, de ce nu am dat telefonul ala. Mai bine dau drumul la televizor si ma uit la o vedeta din fotbal, la emisiunile de stiri sportive care tin cate o ora, si sunt atatea canale... pana la urma am sa adorm.
Lumea ma tot intreaba de ce nu fac nimic, de ce stau asa, daca nu-mi convine? De ce nu muncesc? De ce nu continui cu firma, de ce nu-mi gasesc macar un servici mai bun, as castig mai mult... Ma enerveaza de mor, i-as bate pe toti. Ei nu ma inteleg, le e usor sa vorbeasca... Ne-am certat de cateva ori, dar am renuntat, mai bine nu ma mai intalnesc cu nimeni... Or sa vada ei, ca pana la urma am sa reusesc, am sa le demonstrez, am sa am cel mai bun servici, am sa imi fac cel mai mare credit si am sa-mi iau cea mai misto masina, si am sa ma duc in cele mai exotice vacante. Da, pot sa-mi cumpar si eu diverse chestii, sa arunc cu bani in stanga si in dreapta cand iesim in oras. Imi dau seama ca sunt mereu nervos, cateodata reusesc as ma controlez, dar rar. Am dreptate si vreau sa-mi demonstrez chestia asta, crezi ca daca tu ai fost in concediu in grecia esti mai destept ca mine? Nu, eu sunt cel mai destept, si am sa tip cat vreau eu. Ma confrunt cu greutati, sunt lovit din atatea parti si nu ma intelege nimeni.
Daca as avea mai multi bani, daca as avea mai mult timp, daca as fi mai indraznet, daca as avea un servici mai bun, daca as putea sa strang niste bani, daca as avea masina, daca nu ar fi canicula, daca as trai intr-o lume mai buna. Daca ar veni odata momentul potrivit sa traiesc.
24 iulie 2007
esenta Raului
Vad pe strada, zilnic, manifestari ale esentei Raului in actiunile - gesturile - unor fiinte numite impropriu oameni, primate care nu-si gasesc locul nici in teoria lui Darwin nici in cea creationista. Poate doar daca Nietzsche avea dreptate, Dumnezeu a murit ... si acum, ca intr-un cosmar, "creatorul" este un impostor cu pielea plina de riduri, ochi tulburi si un zambet dispretuitor, care ne falsifica "viata". Sau ce a mai ramas din ea. Pentru ca asa cum nici un psihiatru nu poate sa fie "normal", "pastorul" unui asemenea circ nu poate avea pretentia "normalitatii".
Imi amintesc din Psihologia Minciunii ( ce mult a trecut de cand citeam in tren, o carte la 450 km) despre cum demonstra autorul existenta Raului printre noi. Imi amintesc despre teoria prin care stress-ul ne reduce "coeficientul de inteligenta", ne anuleaza educatia si moralitatea. Cum jungla ii transforma pe soldati in animale, care nu stiau de ce fac ceea ce fac, nu isi aminteau sau nu concepeau sa fi comis atrocitatile de care erau acuzati. Daca ar fi vizitat astazi Romania, autorul cartii - psihiatrul fascinat de Rau, l-ar fi gasit peste tot pe strazile Bucurestiului si ar fi folosit ca exemplu in locul militarilor americani pe Romanii abrutizati de caldura, saracie, aglomeratie, Bucuresti. Imi amintesc de teoria pe care o sustinea Peck, despre care am citit si in alta parte, a adaptarii psihicului la conditiile la care este expus ... cu exemplele expunerii la crima si moarte, a acceptarii acesteia ca fiind inevitabile, urmata apoi de transformarea in criminali sadici lipsiti de scrupule. E firescul unui copil care trage pe asfalt un alt copil pe care l-a prins de gat cu ghiozdanul. Sau al unor copii care se bat cu pumni si picioare pana se umplu de sange, cum nu am vazut niciodata nici in filme. Al oamenilor care nu vor sa inteleaga, sa stie, sa vrea, sa doreasca, sa spere, sa viseze, vor doar sa mearga, sa faca, sa treaca, sa manance, sa stea, sa plece, sa vina.
Cine sunt eu sa judec realitatea? M-am transformat in ceea ce urasc, si asta e o lege a naturii pe care nu o pot evita. Ceea ce trebuie sa inveti, nu poti evita. Cu cat te impotrivesti mai mult lectiei pe care vrea viata, sau karma, sau Dumnezeu sa ti-o ofere, cu atat vei fi mai aproape de ea. Daca ti-e frica de saracie, e nevoie sa o traiesti, sa o inveti, si cu cat te opui mai mult, cu atat mai mult din ea vei avea. Daca urasti aglomeratia vei fi in fiecare zi blocat in trafic si calcat in picioare de milioanele de lemmingi din jocul absurd in care ai ales sa joci. Valabil pentru munca, singuratate, bani, convorbiri telefonice sau orice altceva.
Cine sunt eu sa judec Omul ? Omul este perfect, intotdeauna. Omul alege ce-a mai buna solutie, intotdeauna. Mintea Ii ofera cel mai bun raspuns la orice intrebare, intotdeauna. Singura bucurie care i-a mai ramas omului este drogul Raului, gustul de ecler al victoriei, iam traso firar el al naibii sa fie!
Cine sunt eu sa imi plang singur de mila? Sunt azi acolo unde am vrut ieri sa fiu, fie ca mi-am dat seama sau nu. Mi se intampla in continuare doar ceea ce imi doresc, si eu sunt nemultumit si ma plang. Ingerii care imi aduc tot ce imi doresc au aripi la fel de albe ca intotdeauna doar ca acum isi arunca unul altuia priviri malitioase si ridica din umeri de fiecare data cand ma declar nemultumit de ce am.
Am falsificat cuvantul frica, l-am scris oboseala, caldura, lipsa de timp sau prea multa treaba si am uitat sa vreau, sa-mi doresc, sa visez, Si de plictiseala, ingerii mei joaca barbut cu un batran cu pielea plina de riduri, ochi tulburi si un zambet dispretuitor, care ii invata numai prostii.
Prea mult timp mi-am batut joc de realitatea pe care mi-am creat-o ca acum sa ma prefac surprins ca o gasesc un circ al absurdului.
Imi amintesc din Psihologia Minciunii ( ce mult a trecut de cand citeam in tren, o carte la 450 km) despre cum demonstra autorul existenta Raului printre noi. Imi amintesc despre teoria prin care stress-ul ne reduce "coeficientul de inteligenta", ne anuleaza educatia si moralitatea. Cum jungla ii transforma pe soldati in animale, care nu stiau de ce fac ceea ce fac, nu isi aminteau sau nu concepeau sa fi comis atrocitatile de care erau acuzati. Daca ar fi vizitat astazi Romania, autorul cartii - psihiatrul fascinat de Rau, l-ar fi gasit peste tot pe strazile Bucurestiului si ar fi folosit ca exemplu in locul militarilor americani pe Romanii abrutizati de caldura, saracie, aglomeratie, Bucuresti. Imi amintesc de teoria pe care o sustinea Peck, despre care am citit si in alta parte, a adaptarii psihicului la conditiile la care este expus ... cu exemplele expunerii la crima si moarte, a acceptarii acesteia ca fiind inevitabile, urmata apoi de transformarea in criminali sadici lipsiti de scrupule. E firescul unui copil care trage pe asfalt un alt copil pe care l-a prins de gat cu ghiozdanul. Sau al unor copii care se bat cu pumni si picioare pana se umplu de sange, cum nu am vazut niciodata nici in filme. Al oamenilor care nu vor sa inteleaga, sa stie, sa vrea, sa doreasca, sa spere, sa viseze, vor doar sa mearga, sa faca, sa treaca, sa manance, sa stea, sa plece, sa vina.
Cine sunt eu sa judec realitatea? M-am transformat in ceea ce urasc, si asta e o lege a naturii pe care nu o pot evita. Ceea ce trebuie sa inveti, nu poti evita. Cu cat te impotrivesti mai mult lectiei pe care vrea viata, sau karma, sau Dumnezeu sa ti-o ofere, cu atat vei fi mai aproape de ea. Daca ti-e frica de saracie, e nevoie sa o traiesti, sa o inveti, si cu cat te opui mai mult, cu atat mai mult din ea vei avea. Daca urasti aglomeratia vei fi in fiecare zi blocat in trafic si calcat in picioare de milioanele de lemmingi din jocul absurd in care ai ales sa joci. Valabil pentru munca, singuratate, bani, convorbiri telefonice sau orice altceva.
Cine sunt eu sa judec Omul ? Omul este perfect, intotdeauna. Omul alege ce-a mai buna solutie, intotdeauna. Mintea Ii ofera cel mai bun raspuns la orice intrebare, intotdeauna. Singura bucurie care i-a mai ramas omului este drogul Raului, gustul de ecler al victoriei, iam traso firar el al naibii sa fie!
Cine sunt eu sa imi plang singur de mila? Sunt azi acolo unde am vrut ieri sa fiu, fie ca mi-am dat seama sau nu. Mi se intampla in continuare doar ceea ce imi doresc, si eu sunt nemultumit si ma plang. Ingerii care imi aduc tot ce imi doresc au aripi la fel de albe ca intotdeauna doar ca acum isi arunca unul altuia priviri malitioase si ridica din umeri de fiecare data cand ma declar nemultumit de ce am.
Am falsificat cuvantul frica, l-am scris oboseala, caldura, lipsa de timp sau prea multa treaba si am uitat sa vreau, sa-mi doresc, sa visez, Si de plictiseala, ingerii mei joaca barbut cu un batran cu pielea plina de riduri, ochi tulburi si un zambet dispretuitor, care ii invata numai prostii.
Prea mult timp mi-am batut joc de realitatea pe care mi-am creat-o ca acum sa ma prefac surprins ca o gasesc un circ al absurdului.
20 iulie 2007
Life XP, SP2
My Life -> click drepta -> Manage -> din lista din stanga - click pe Life Defragmenter
In fereastra din dreapta, itemul "Life" selectat si click pe butonul Analyze.
Crr Crr
"Volume (Life:) has 4% free time, but only 3% is available for use by Life Defragmenter (due to reserved system time). To run effectively, Life Defragmenter requires at least 15% usable free time - There is not enough time to properly complete the operation. Delete some unneeded tasks from your (hard) life, and then try again."
Hmm... Hai sa o luam metodic..
My Life -> Life: -> click dreapta Properties -> Life Cleanup. Crr Crr "Life Cleanup is calculating how much time you will be able to free on Life: . This may take some minutes to complete" Crr. Crr.
Mda, prea putin, ca de obicei, cica "Compress old tasks" nu, mersi. Mai bine mai uit eu la fiecare, pe rand.
Life -> click dreapta -> Explore .. hmm chiar ca "explore".. asta de cand o fi oare aici, si de ce am nevoie de ea? Delete. Dar asta ? Delete? Oare de .. am nevoie? Pai.. nu prea , dar parca nici n-as renunta.. ia sa vedem , cat ocupa? 10 minute pe zi. Ee, nici macar nu e asa mult. Dar asta ? 30 minute, cam mult dar parca fara ea ... . "Common tasks" ??? ce naiba , asta cine mi le-a bagat pe gat ? Downloaded habits ? Delete. Oare n-aveam nimic important acolo ? De fapt chiar trebuie sa sterg toate astea? Am nevoie neaparat acum ...? I sa vedem, cat imi mai trebuie?
Life -> click dreapta Properties -> Free time: hmm 17%, e destul.
Deeci ..
My Life -> click drepta -> Manage -> din lista din stanga - click pe Life Defragmenter
In fereastra din dreapta, itemul "Life" selectat si click pe butonul Analyze.
Crr Crr
Mda.. vad ca merge .. oare pot sa-l las mergand si sa fac altceva acum? Ca am treaba ...
In fereastra din dreapta, itemul "Life" selectat si click pe butonul Analyze.
Crr Crr
"Volume (Life:) has 4% free time, but only 3% is available for use by Life Defragmenter (due to reserved system time). To run effectively, Life Defragmenter requires at least 15% usable free time - There is not enough time to properly complete the operation. Delete some unneeded tasks from your (hard) life, and then try again."
Hmm... Hai sa o luam metodic..
My Life -> Life: -> click dreapta Properties -> Life Cleanup. Crr Crr "Life Cleanup is calculating how much time you will be able to free on Life: . This may take some minutes to complete" Crr. Crr.
Mda, prea putin, ca de obicei, cica "Compress old tasks" nu, mersi. Mai bine mai uit eu la fiecare, pe rand.
Life -> click dreapta -> Explore .. hmm chiar ca "explore".. asta de cand o fi oare aici, si de ce am nevoie de ea? Delete. Dar asta ? Delete? Oare de .. am nevoie? Pai.. nu prea , dar parca nici n-as renunta.. ia sa vedem , cat ocupa? 10 minute pe zi. Ee, nici macar nu e asa mult. Dar asta ? 30 minute, cam mult dar parca fara ea ... . "Common tasks" ??? ce naiba , asta cine mi le-a bagat pe gat ? Downloaded habits ? Delete. Oare n-aveam nimic important acolo ? De fapt chiar trebuie sa sterg toate astea? Am nevoie neaparat acum ...? I sa vedem, cat imi mai trebuie?
Life -> click dreapta Properties -> Free time: hmm 17%, e destul.
Deeci ..
My Life -> click drepta -> Manage -> din lista din stanga - click pe Life Defragmenter
In fereastra din dreapta, itemul "Life" selectat si click pe butonul Analyze.
Crr Crr
Mda.. vad ca merge .. oare pot sa-l las mergand si sa fac altceva acum? Ca am treaba ...
18 iulie 2007
painted black
Am fost la Concert la Rolling Stones, si am pus intentionat cu litera mare, pentru ca a fost un show adevarat, in spatele caruia se vad nu doar banii si experienta dar ( si cel mai important, cred eu) dorinta de a fi foarte bun (cel mai bun) in ceea ce faci.
Am citit astazi diverse chestii marunte, si am sa comentez doar faptul ca Mick ... nu a invatat romaneste ca sa spuna replicile respective, le citea de pe un prompter mic, ascuns nu-stiu-unde. Hmm... you f**** idiot, toata lumea e constienta ca nu a invatat romaneste. Ideea e ca a facut efortul sa citeasca replicile respective macar odata inainte, ca sa le pronunte macar "aproape" bine, cand nu era nevoie nici pe departe sa faca chestia asta. Asta e "the extra step", si asta fac doar cei care isi doresc sa fie (si care pana la urma ajung) cei mai buni.
A fost un show extraordinar, si ma bucur ca am fost acolo, cu atat mai mult cu cat am fost cu taica'miu de 63 de ani, cu care am ascultat melodiile astea de cand aveam 5 ani. Imi aduc aminte albumul ( vinil) Sticky Fingers, cu 'limba' si fermoar cu care ma jucam... (The Sticky Fingers Working Zipper LP).
Dar faptul ca a fost un concert Rolling Stones nu inseamna ca nu a fost un concert Romanesc. M-a dezamagit faptul ca am avut EXACT acelasi bilet cu cineva (da, au vandut bilete in duplicat, dar jumatate din sector era gol - sectorul 27), dar mai mult de atat m-a dezamagit faptul ca nu am avut cu cine sa lamuresc situatia si ca toti si-au pasat vina de la unul la altul si nimeni nu a vrut sa-si asume o rezolvare.
Toata lumea critica aglomeratia, si portile prea putine, si .. Oameni buni... aglomeratia nu e vina nimanui, decat a celor care ... se aglomereaza. Eu unul nu am suferit de aglomeratie, chiar mi s-a parut surprinzator de bine organizat, pentru ce am mai vazut pana acum. Se plange lumea ca nu mai era bere in timpul concertului, si a murit de sete. Fratilor, inainte de concert erau sucuri, apa , bere. In timpul concertului trebuia sa o aveti deja, si sa ascultati muzica, nu sa va ingramaditi pentru inca o bere. Daca sunteti o turma, nu va mai plangeti.
In alta ordine de idei, daca tot vorbim de prosti, nu am masina pe care mi-o doresc, nu am casa pe care mi-o doresc, nu am lucrurile, hainele, vacantele, etc pe care mi le doresc, am refuzat in ultima vreme niste oferte destul de interesante de "job"-uri (in virtutea unui plan din ce in ce mai inexistent), dar NU MUNCESC.
Am citit astazi diverse chestii marunte, si am sa comentez doar faptul ca Mick ... nu a invatat romaneste ca sa spuna replicile respective, le citea de pe un prompter mic, ascuns nu-stiu-unde. Hmm... you f**** idiot, toata lumea e constienta ca nu a invatat romaneste. Ideea e ca a facut efortul sa citeasca replicile respective macar odata inainte, ca sa le pronunte macar "aproape" bine, cand nu era nevoie nici pe departe sa faca chestia asta. Asta e "the extra step", si asta fac doar cei care isi doresc sa fie (si care pana la urma ajung) cei mai buni.
A fost un show extraordinar, si ma bucur ca am fost acolo, cu atat mai mult cu cat am fost cu taica'miu de 63 de ani, cu care am ascultat melodiile astea de cand aveam 5 ani. Imi aduc aminte albumul ( vinil) Sticky Fingers, cu 'limba' si fermoar cu care ma jucam... (The Sticky Fingers Working Zipper LP).
Dar faptul ca a fost un concert Rolling Stones nu inseamna ca nu a fost un concert Romanesc. M-a dezamagit faptul ca am avut EXACT acelasi bilet cu cineva (da, au vandut bilete in duplicat, dar jumatate din sector era gol - sectorul 27), dar mai mult de atat m-a dezamagit faptul ca nu am avut cu cine sa lamuresc situatia si ca toti si-au pasat vina de la unul la altul si nimeni nu a vrut sa-si asume o rezolvare.
Toata lumea critica aglomeratia, si portile prea putine, si .. Oameni buni... aglomeratia nu e vina nimanui, decat a celor care ... se aglomereaza. Eu unul nu am suferit de aglomeratie, chiar mi s-a parut surprinzator de bine organizat, pentru ce am mai vazut pana acum. Se plange lumea ca nu mai era bere in timpul concertului, si a murit de sete. Fratilor, inainte de concert erau sucuri, apa , bere. In timpul concertului trebuia sa o aveti deja, si sa ascultati muzica, nu sa va ingramaditi pentru inca o bere. Daca sunteti o turma, nu va mai plangeti.
In alta ordine de idei, daca tot vorbim de prosti, nu am masina pe care mi-o doresc, nu am casa pe care mi-o doresc, nu am lucrurile, hainele, vacantele, etc pe care mi le doresc, am refuzat in ultima vreme niste oferte destul de interesante de "job"-uri (in virtutea unui plan din ce in ce mai inexistent), dar NU MUNCESC.
11 iulie 2007
in ring
Sfatul lui Jack Trout pentru merketerii romani este ca "trebuie sa invete". "Este ca in sport. Intai inveti elementele esentiale, si dupa ce ai dobandit deprinderile de baza te gandesti cum sa te descurci cu concurenta, cum sa intri in ring."
Mi s-a parut .. nu stiu cum sa-i spun .. fundamental. Si aplicabil la orice alt domeniu.
Mi s-a parut .. nu stiu cum sa-i spun .. fundamental. Si aplicabil la orice alt domeniu.
10 iulie 2007
whatever you make of it
Seara, opt .. jumatate, in metrou la Victoriei. Dupa o zi de servici ( nu cred ca mai trebuie sa spun de '60 de grade' sau de aer conditionat... transpirat, obosit, nervos, jignit, umilit, ranit in amorul propriu, inutil, frustrat , hotarat sa demisionez, vreau inapoi 'acasa', locul meu nu e aici. In spatele meu, o fata vorbeste prea tare la telefon explicand cuiva ( cu care nu s-a mai intalnit de mult, se pare) ca s-a saturat, vrea sa-si ia o casa undeva in afara Bucurestiului. Nu stie exact cum o sa faca asta, unde o sa se duca, dar nu mai vrea Bucuresti. Aaa, de fapt, nu mai vrea bucuresti in weekend, in timpul saptamanii Bucurestiul e bun, ca aici castiga bani. N-o intereseaza daca in timpul saptamanii ajunge moarta acasa, dar macar in weekend sa se poata relaxa omeneste, sa scape de aglomeratie, de galagie, de caldura infernala. Si la urma urmei, in timpul saptamanii oricum.. e la munca tot timpul, doar pentru drumul de acasa la servici si inapoi nu se merita sa renunti la serviciul asta, unde castiga bine. Bine.. ar fi ceva de spus si in legatura cu serviciul dar le stii si tu pe astea, fata, la toata lumea e la fel. Da, asta e visul ei, sa aiba o casa in afara bucurestiului unde sa se poata relaxa in weekend, si o sa vada ea cum face sa obtina chestia asta.
Ora 10, terasa pe Herastrau. Racoare si muzica buna (chiar daca poate putin prea tare), lume care in mod normal m-ar face sa ma simt frustrat de faptul ca nu am venit imbracat cu haine de mii de euro, in masina de zeci de mii de euro. Nu ma simt... Ma bucur de o cafea buna (chiar daca e cam tarziu si e doar un amarat de espresso) si de racoare si de discutie. Discutie in care prietenul meu (care isi cumpara bmw :) ) spune ca parca in sfarsit incepe sa ii mearga afacerea (din provincie). Si ca isi da seama ca ceea ce isi doreste este sa imbine viata calma (monotona), linistea si relaxarea cu care se fac lucrurile in provincie cu posibilitatea de a merge la bowling, cafenea, opera, multiplex, etc, din Bucuresti. Practic pentru el viata pe care si-o doreste este mobilitatea intre afacerea din timpul saptamanii, din orasul nostru mic de provincie, si distractia din Bucuresti, de la sfarsitul saptamanii.
Eu, sincer, sunt in cea de-a doua tabara. Poate parea ciudat, dar dupa ce am facut si una si alta, prefer sa muncesc in orasul meu mic de provincie si sa ma distrez in Bucuresti, decat invers. De ce? Pentru ca cinci zile sunt mai mult decat doua, si viata e 7 zile pe saptamana, nu doar in weekend... Pentru ca prefer sa pot merge pe jos la servici si sa ajung in 10 minute, prefer sa fie racoare afara si sa nu fie claXoane si fum, prefer sa nu ma inghesui in tramvai sau sa consum 5 litri de benzina pe fiecare drum la servici. Prefer sa lucrez 'mai' relaxat alaturi de oameni 'mai' relaxati, sa termin serviciul mai devreme chiar daca il incep mai devreme, sa pot ajunge acasa si sa nu fie prea tarziu pentru orice altceva, sa ma pot duce sa alerg la stadion, etc, etc. Da, as castiga mai putini bani, probabil, dar ce conteaza, atat timp cat am cheltuieli mai mici, dintr-un venit mai mic? Intrebearea este .. de ce nu fac asta, daca e mai bine? Ramane sa gasesc un raspuns.
Pana atunci, voiam sa spun altceva. Aseara, la 10 fara 10 simteam nevoia sa conving pe cineva ca fata din prima parte a povestirii mele greseste, ca nu e bine sa gandesti asa. Cu argumente ( din care marea majoritate le-am spus deja). Asteptam sa ajung acasa sa scriu un mail prin care sa-mi hranesc ego-ul jignit si umilit, sa-mi dau demisia si sa infig un steag in muntele pe care l-am cucerit. Asteptam urmatoarea ocazie sa-mi masez ego-ul plin de contuzii, lamentandu-ma odata in plus pe aceeasi melodie, gasind o noua ocazie sa afirm ca sunt si sa ma simt penibil. Aseara la 10 si 10 am simtit nevoia sa ma opresc din chestia asta. Am simtit nevoia sa fiu cum eram 'inainte'. Nu stiu cand e 'inainte' si, cu parere de rau, nu mai stiu cum, exact, eram 'inainte'. Dar nu conteaza, pentru ca stiu de unde plec si unde vreau sa ajung.
Nu mai simt nevoia sa ma justific. Nu stiu de ce, dar nu o mai simt. Greselile mi le asum, dar nu mai trebuie sa le (sau sa ma) justific. Nu mai simt nevoia sa explic nimic nimanui, si simt ca tot ceea ce am de facut este sa-mi demonstrez punctul de vedere, prin ceva concret. Hotararea pe care o parte din mine a luat-o si pe care mi-a comunicat-o discret este ca de acum inainte nu ma voi mai lamenta, indiferent de ceea ce se intampla. Si am de gand sa o respect, si sunt sigur ca voi reusi, asa cum am reusit sa renunt la multe alte obiceiuri proaste pana acum. Ma simt 'usurat', ma simt ca si cum am scapat de un examen pe care nu-mi vine sa cred ca l-am luat. N-ar fi primul si sunt sigur ca nu e nici ultimul.
"Don’t scream – there are so many roads left."
Mika - Relax, Take It Easy
Ora 10, terasa pe Herastrau. Racoare si muzica buna (chiar daca poate putin prea tare), lume care in mod normal m-ar face sa ma simt frustrat de faptul ca nu am venit imbracat cu haine de mii de euro, in masina de zeci de mii de euro. Nu ma simt... Ma bucur de o cafea buna (chiar daca e cam tarziu si e doar un amarat de espresso) si de racoare si de discutie. Discutie in care prietenul meu (care isi cumpara bmw :) ) spune ca parca in sfarsit incepe sa ii mearga afacerea (din provincie). Si ca isi da seama ca ceea ce isi doreste este sa imbine viata calma (monotona), linistea si relaxarea cu care se fac lucrurile in provincie cu posibilitatea de a merge la bowling, cafenea, opera, multiplex, etc, din Bucuresti. Practic pentru el viata pe care si-o doreste este mobilitatea intre afacerea din timpul saptamanii, din orasul nostru mic de provincie, si distractia din Bucuresti, de la sfarsitul saptamanii.
Eu, sincer, sunt in cea de-a doua tabara. Poate parea ciudat, dar dupa ce am facut si una si alta, prefer sa muncesc in orasul meu mic de provincie si sa ma distrez in Bucuresti, decat invers. De ce? Pentru ca cinci zile sunt mai mult decat doua, si viata e 7 zile pe saptamana, nu doar in weekend... Pentru ca prefer sa pot merge pe jos la servici si sa ajung in 10 minute, prefer sa fie racoare afara si sa nu fie claXoane si fum, prefer sa nu ma inghesui in tramvai sau sa consum 5 litri de benzina pe fiecare drum la servici. Prefer sa lucrez 'mai' relaxat alaturi de oameni 'mai' relaxati, sa termin serviciul mai devreme chiar daca il incep mai devreme, sa pot ajunge acasa si sa nu fie prea tarziu pentru orice altceva, sa ma pot duce sa alerg la stadion, etc, etc. Da, as castiga mai putini bani, probabil, dar ce conteaza, atat timp cat am cheltuieli mai mici, dintr-un venit mai mic? Intrebearea este .. de ce nu fac asta, daca e mai bine? Ramane sa gasesc un raspuns.
Pana atunci, voiam sa spun altceva. Aseara, la 10 fara 10 simteam nevoia sa conving pe cineva ca fata din prima parte a povestirii mele greseste, ca nu e bine sa gandesti asa. Cu argumente ( din care marea majoritate le-am spus deja). Asteptam sa ajung acasa sa scriu un mail prin care sa-mi hranesc ego-ul jignit si umilit, sa-mi dau demisia si sa infig un steag in muntele pe care l-am cucerit. Asteptam urmatoarea ocazie sa-mi masez ego-ul plin de contuzii, lamentandu-ma odata in plus pe aceeasi melodie, gasind o noua ocazie sa afirm ca sunt si sa ma simt penibil. Aseara la 10 si 10 am simtit nevoia sa ma opresc din chestia asta. Am simtit nevoia sa fiu cum eram 'inainte'. Nu stiu cand e 'inainte' si, cu parere de rau, nu mai stiu cum, exact, eram 'inainte'. Dar nu conteaza, pentru ca stiu de unde plec si unde vreau sa ajung.
Nu mai simt nevoia sa ma justific. Nu stiu de ce, dar nu o mai simt. Greselile mi le asum, dar nu mai trebuie sa le (sau sa ma) justific. Nu mai simt nevoia sa explic nimic nimanui, si simt ca tot ceea ce am de facut este sa-mi demonstrez punctul de vedere, prin ceva concret. Hotararea pe care o parte din mine a luat-o si pe care mi-a comunicat-o discret este ca de acum inainte nu ma voi mai lamenta, indiferent de ceea ce se intampla. Si am de gand sa o respect, si sunt sigur ca voi reusi, asa cum am reusit sa renunt la multe alte obiceiuri proaste pana acum. Ma simt 'usurat', ma simt ca si cum am scapat de un examen pe care nu-mi vine sa cred ca l-am luat. N-ar fi primul si sunt sigur ca nu e nici ultimul.
"Don’t scream – there are so many roads left."
Mika - Relax, Take It Easy
05 iulie 2007
Intre dorinta si frica
Viata se desfasoara intre dorinta si frica. Atunci cand te gandesti ca vrei ceva, automat in minte iti vin lucururile pe care le-ai putea pierde, sacrificiile pe care ar trebui sa le faci. Automat analizezi posibilitatea esecului, automat calculezi scenarii "worst case". Si toate sunt o forma de frica.
In fata fricii, nu sunt multe alegeri. Poti sa analizezi situatia si sa decizi ca e prea riscant, ca nu te simti in stare .. ca ti-e prea frica. Deci esti un fricos. Poti sa analizezi situatia si sa decizi ca .. pana la urma tu nu vrei asta, se poate si fara, uite sunt atatia care se descurca asa, la urma urmei strugurii sunt acri ... si atunci esti un las. Sau poti sa decizi ca e riscant dar merita, ca e greu dar te atrage ideea, ca e posibil sa pierzi dar ai speranta ca vei castiga. Ideea de "risc" inseamna in primul rand ca poti sa pierzi. Dar mai inseamna si satisfactia in cazul castigului.
Cat de usor iti este sa spui ca ti-e frica? Mi-e frica sa merg cu motocicleta. Mi-e frica sa inot ( fac o paranteza, simt nevoia sa spun ca mi-e rusine, nu stiu cum se scrie innot, cu un n, cu doi de n, am ajuns un analfabet) unde nu ating fundul, macar cu varful picioarelor. Nimeni nu vrea sa fie fricos.
Frica e buna, pentru ca te anunta ca nu esti pregatit. Te anunta ca esti in fata unei incercari. Frica e un mecanism psihic care declanseaza reactii fizi(ologi)ce care te ajuta sa fii pregatit pentru ce urmeaza. Si totusi nimeni nu vrea sa fie fricos.
E mai usor sa fii las. E mai usor sa spui "Nu vreau pentru ca.. " decat sa spui "Mi-e frica sa... ". E mai usor sa minti decat sa fii sincer cu tine si cu ceilalti. Si cu ficare minciuna in spatele careia te ascunzi si care iti ofera un confort de moment pierzi din curajul de a spune adevarul data viitoare. Oricat de mult ai incerca sa fugi de frica, prin minciuna nu reusesti decat sa (re)confirmi faptul ca esti las. Si asta devine un act de autodistrugere, incepand cu increderea in tine insuti.
Atunci cand iti doresti ceva, e normal sa iti fie frica. Cel mai des, este frica ca nu vei putea obtine ceea ce iti doresti. Si aici, de obicei, toti o apucam pe un drum gresit. Mecanismul interior de protectie spune: s-ar putea sa nu obtii ce iti doresti, vei rata, nu vrei sa fii un ratat, mai bine nu incerci. Dar nu te poti multumi cu atat, pentru ca tu nu esti un fricos si atunci trebuie sa gasesti o justificare, si spui "Nu vreau sa incerc o afacere pentru ca impozitele si concurenta sunt mari si nu mai ramai cu nimic." Si apoi, cand cineva spune, "Am auzit de cutare ca a facut afacerea asta si nu e concurenta mare daca iti definesti bine clientii si te pozitionezi corect, se castiga bine" simti ca trebuie sa te justifici in continuare... si ti-e si mai frica sa incerci, pentru ca acum deja exista o persoana cu care poti fi comparat. Daca esuezi, esti automat considerat "inferior", deci trebuie sa gasesti argumente, sa te justifici. Justificarile ajung sa te doara , sentimentul ca stii ca "ei" stiu, totul se transforma in agresivitate. Devii agresiv pentru ca te simti "atacat" si nu mai ai argumente cu care sa te aperi.
E prea cald, sunt prea obosit si prea bolnav ca sa mai continui, ba chiar simt ca n-ar trebui sa dau publish nici la ce am scris pana acum. Subiectul asta merita mai mult de atat ... Dar vreau (si am) sa pun "pe hartie" ce gandesc pentru ca simt ca am ajuns la un punct de unde ma pot privi mai detasat, de unde ma pot analiza mai usor. M-am speriat cand m-am gasit paralizat de frica, pe atat de multe planuri. Mi-am refuzat si imi refuz atat de multe pentru ca uneori mi-e frica sa pun o intrebare sau sa cer ceea ce e al meu. M-am transformat intr-o unealta pe care cineva o ridica si o pune inapoi pe raft atunci cand are nevoie de ea, pentru ca mi-a fost frica.
Tu, ce iti doresti dar ti-e frica? Alege una, si intreaba-te. De ce mi-e frica de asta? Ce as putea sa obtin, ce as putea sa pierd? Ce sta cu adevarat in spatele fricii? De ce imi doresc asta de fapt? Nu te ascunde in spatele rutinei de zi cu zi, nu te lasa manipulat de dorintele altora. Nu-i asculta pe ceilalti, pentru ca nimeni nu trebuie sa ia o decizie pentru tine. Opreste-te cateva minute, si gandeste-te de ce faci ceea ce faci.
In fata fricii, nu sunt multe alegeri. Poti sa analizezi situatia si sa decizi ca e prea riscant, ca nu te simti in stare .. ca ti-e prea frica. Deci esti un fricos. Poti sa analizezi situatia si sa decizi ca .. pana la urma tu nu vrei asta, se poate si fara, uite sunt atatia care se descurca asa, la urma urmei strugurii sunt acri ... si atunci esti un las. Sau poti sa decizi ca e riscant dar merita, ca e greu dar te atrage ideea, ca e posibil sa pierzi dar ai speranta ca vei castiga. Ideea de "risc" inseamna in primul rand ca poti sa pierzi. Dar mai inseamna si satisfactia in cazul castigului.
Cat de usor iti este sa spui ca ti-e frica? Mi-e frica sa merg cu motocicleta. Mi-e frica sa inot ( fac o paranteza, simt nevoia sa spun ca mi-e rusine, nu stiu cum se scrie innot, cu un n, cu doi de n, am ajuns un analfabet) unde nu ating fundul, macar cu varful picioarelor. Nimeni nu vrea sa fie fricos.
Frica e buna, pentru ca te anunta ca nu esti pregatit. Te anunta ca esti in fata unei incercari. Frica e un mecanism psihic care declanseaza reactii fizi(ologi)ce care te ajuta sa fii pregatit pentru ce urmeaza. Si totusi nimeni nu vrea sa fie fricos.
E mai usor sa fii las. E mai usor sa spui "Nu vreau pentru ca.. " decat sa spui "Mi-e frica sa... ". E mai usor sa minti decat sa fii sincer cu tine si cu ceilalti. Si cu ficare minciuna in spatele careia te ascunzi si care iti ofera un confort de moment pierzi din curajul de a spune adevarul data viitoare. Oricat de mult ai incerca sa fugi de frica, prin minciuna nu reusesti decat sa (re)confirmi faptul ca esti las. Si asta devine un act de autodistrugere, incepand cu increderea in tine insuti.
Atunci cand iti doresti ceva, e normal sa iti fie frica. Cel mai des, este frica ca nu vei putea obtine ceea ce iti doresti. Si aici, de obicei, toti o apucam pe un drum gresit. Mecanismul interior de protectie spune: s-ar putea sa nu obtii ce iti doresti, vei rata, nu vrei sa fii un ratat, mai bine nu incerci. Dar nu te poti multumi cu atat, pentru ca tu nu esti un fricos si atunci trebuie sa gasesti o justificare, si spui "Nu vreau sa incerc o afacere pentru ca impozitele si concurenta sunt mari si nu mai ramai cu nimic." Si apoi, cand cineva spune, "Am auzit de cutare ca a facut afacerea asta si nu e concurenta mare daca iti definesti bine clientii si te pozitionezi corect, se castiga bine" simti ca trebuie sa te justifici in continuare... si ti-e si mai frica sa incerci, pentru ca acum deja exista o persoana cu care poti fi comparat. Daca esuezi, esti automat considerat "inferior", deci trebuie sa gasesti argumente, sa te justifici. Justificarile ajung sa te doara , sentimentul ca stii ca "ei" stiu, totul se transforma in agresivitate. Devii agresiv pentru ca te simti "atacat" si nu mai ai argumente cu care sa te aperi.
E prea cald, sunt prea obosit si prea bolnav ca sa mai continui, ba chiar simt ca n-ar trebui sa dau publish nici la ce am scris pana acum. Subiectul asta merita mai mult de atat ... Dar vreau (si am) sa pun "pe hartie" ce gandesc pentru ca simt ca am ajuns la un punct de unde ma pot privi mai detasat, de unde ma pot analiza mai usor. M-am speriat cand m-am gasit paralizat de frica, pe atat de multe planuri. Mi-am refuzat si imi refuz atat de multe pentru ca uneori mi-e frica sa pun o intrebare sau sa cer ceea ce e al meu. M-am transformat intr-o unealta pe care cineva o ridica si o pune inapoi pe raft atunci cand are nevoie de ea, pentru ca mi-a fost frica.
Tu, ce iti doresti dar ti-e frica? Alege una, si intreaba-te. De ce mi-e frica de asta? Ce as putea sa obtin, ce as putea sa pierd? Ce sta cu adevarat in spatele fricii? De ce imi doresc asta de fapt? Nu te ascunde in spatele rutinei de zi cu zi, nu te lasa manipulat de dorintele altora. Nu-i asculta pe ceilalti, pentru ca nimeni nu trebuie sa ia o decizie pentru tine. Opreste-te cateva minute, si gandeste-te de ce faci ceea ce faci.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)