De aici, de sus, se vede soseaua. Masinile trec rar, si oricum, le cunosc pe toate. Rar vine cineva strain. Nu are cine sa-i primeasca pe straini aici.
De multe ori mi se intampla sa ies din casa si sa plec pe jos spre vale, si ma intalnesc cu cei care mai stau pe aici. Nu ne cunoastem, si rareori ne aruncam cate un salut reciproc. Uneori ii surprind privindu-ma, si atunci isi intorc capul, vinovati. Nu-i inteleg pe oamenii de aici. Nu inteleg daca asa sunt ei sau e ceva in legatura cu mine.
Inca nu am curaj sa-i spun nimic. Am trecut iar unul pe langa celalalt dimineata, fara sa ne spunem nimic. A plecat.
Ce imi place cel mai mult aici e linistea. Si sentimentul ca e locul meu. Ca m-as putea simti bine aici orice s-ar intampla. Practic aveam tot ce imi dorisem vreodata, si apoi am ajuns aici. Nu imi trebuie decat o noapte, o zi. Imi e de ajuns acum sa inchid ochii, oriunde as fi. Ca un vis.
In casa e bine doar cand e cald. Altfel, rece, e impersonala. A nimanui. Dimineata, langa sticla rece a geamului, aceeasi privire. Obosita; deznadejde, da, asta e cuvantul. Departe in vale, ii vad masina, a plecat. N-am rezistat , am fugit. Se lasa noaptea si frigul. Nu imi urasc singuratatea. Cu obrazul lipit de el, copacul e cald. Am stiut dintotdeauna ca ei sunt vii, si imi place cand simt asta.
Pisicile -negre- plang ?
Un comentariu:
Toate pisicile plang...cel mai des dimineatza cand vor sa fie mangaiate si toata lumea e plecata la serviciu sau se grabeste sa ajunga acolo si nimeni n-are timp de ele! Dimineata e singurul lor moment vulnerabil :(
Trimiteți un comentariu