Oameni si zgomot

Multa vreme am crezut ca eu sunt bolnav de nervi, si nu suport galagia. Ca e normal sa fie mereu galagie in jur, si ca eu sunt cel vinovat ca nu o suport. Ma enervez groaznic cand in jurul meu se aud tot felul de zgomote, dar mai ales cand lumea vorbeste tare. Asta ma scoate cu adevarat din sarite. Oamenii care nu pot vorbi decat in strigate. Si da, okay, sunt pregatit sa suport chestia asta cand vorbesc cu batranii. E de inteles sa strigi langa cineva care nu aude.

Intre timp mi-am dat seama ca nu e chiar asa. Nu sunt bolnav de nervi( aici .. poate ar mai fi de spus cate ceva :) ). E normal sa te enervezi cand cineva sta langa tine la 30 centimetri si vorbeste strigand la tine. O astfel de conversatie numai normala nu e. Probabil exista si un raspuns al organismului, "strigat inseamna cearta, deci ne certam, deci trebuie eliberate substanta cutare cutare". Si uite asa ma trezesc nervos si nu stiu de ce.

Si "acea" categorie de oameni, care striga mereu. Ei prefera sa stea mai departe, daca se poate chiar si in alta camera, si sa strige. Dar nu, nu e nici o problema daca suntem in aceeasi camera. Oricum strigam. Ei sunt oamenii care traiesc intr-un zgomot continuu, indiferent de sursa, indiferent daca zgomotul exista sau daca il provoaca chiar ei. Oamenii care ... dau televizorul la maxim la stiri, care vorbesc la maxim, care trantesc vasele cand le spala, care trezesc toata casa cand se trezesc ei, care deranjeaza o sala intreaga de cinema cand desfac un ambalaj de bomboana si nu isi dau seama nici un moment de nici unul din lucrurile astea.

Si mai sunt oameni ca mine. Oamenii ca mine fug de oamenii ca mai sus. Cand oamenii ca mine sunt siliti de imprejurari sa stea intre oameni "zgomot" , oamenii ca mine cedeaza nervos. Se bucura ca pot pune castile, deschide calculatorul si asculta muzica la maxim. Ofteaza privind spre iconita de baterie descarcata de la calclator si cauta disperati o priza.

De ce tipi?

Nu tip, asa vorbesc eu !