Timebomb

Si daca tot suntem la ora marturisirilor, intotdeauna mi-a placut sa vad cum "alunecati". Cum cedati, incet, pe nesimtite. Cum uitati de ceilalti, cum abdicati de la principii (intotdeauna mi-am dorit sa folosesc formularea asta).

Transformarea asta subtila, tecerea liniei de netrecut, pe nesimtite. Pentru ca vi-e mai usor sa va feriti privirea de propria minciuna, daca o faceti treptat.

Nu inteleg, de ce dependenta asta de mine? Ce se petrece in sufletul tau, acum? Ce se intampla, in tine - de simti ca nu mai poti, fara mine? De ce ma cauti, iar si iar, de ce te intorci, de ce imi vorbesti, de ce nu te mai poti opri? Ce s-a intamplat, cum ai ajuns aici? De ce nu mai poti, acum, fara sa-mi zambesti, fara sa ma iei in brate, fara sa-mi povestesti, fara sa ma intrebi, fara sa ma cunosti?

Sunt acelasi, eu. Cu tine s-a intamplat ceva. Refuz sa cred ca si de data asta a fost deajuns doar sa ma intreb.