Mult fum de tigara. Parca era vorba ca lumea se lasa, incet incet, de fumat. Muzica proasta, oameni care danseaza pentru ca asa trebuie - am venit sa ne distram, nu? Petrecere de corporatisti.
Esti in "bisericuta" ta, eu intr-a mea. Iti prind privirea, din timp in timp, si-mi zambesti. N-am inteles niciodata zambetul asta al tau. Uneori pare - si e, probabil - fortat. De cele mai multe ori e, totusi, un zambet adevarat, cum n-am vazut de mult in viata asta de imprumut. Un zambet de copil, care nu inseamna nimic altceva. Uneori ma privesti doar ca sa verifici daca ma uit la tine. Prima oara cand am vazut asta, n-am inteles. Am crezut, copilareste si dezinteresat, ca vrei sa-mi atragi atentia la ceva, si te-am intrebat.
Ma intrebi din privire ce fac. Ridic din umeri si-mi numar in continuare paharele de pe masa. Prea multe. Tigarile astea sunt prea tari, ma doare capul, alcoolul asezat parca strat peste strat nu reuseste decat sa ma indispuna si mai mult. Cu tine vorbeste un corporatist fara fata, te uiti in gol, nu ai nici tigari, nici pahare de numarat. Vreau sa te gandesti la mine, gandul asta ma face sa zambesc. In fata mea, o corporatista fara fata ma chestioneaza despre muzeele din Paris. Nu, n-am fost acolo, nici acolo, n-am facut nimic din ce trebuia.
Vreau sa vii langa mine, sa ma scoti din starea asta. Nu prea ai cum, si nici eu. Ai incarcat norma de prea multe ori pentru mine, simt ca fortez nota - dar n-am cum, altfel. N-am cum sa fac miscarile astea, n-am voie. Nu-mi pot opri zambetul, vad cum te uiti cand vin ele sa vorbeasca cu mine. Ma gandesc cu placere la discutiile de maine, cand ai sa-mi aduci aminte de asta, la modul cum ridici coltul gurii si la privirea ta. Multa vreme te-am crezut un copil - si esti - si acum imi place sa te descopar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu