09 octombrie 2010

Narcisic

Cine vrei sa fii azi?

Care e placerea, sa descopar cine esti - sau cine poti fi, daca vrei? Ce ma atrage, de fapt, la tine - oricine ai fi? Faptul ca esti cine esti, sau faptul ca poti fi altcineva, daca vrei? Unde e de fapt placerea - in a descoperi ca esti cine cred eu ca esti? Sau in faptul ca ai inteles, ca vrei, si ca te-ai schimbat in cine vreau eu sa fii?

De fapt, tu nu contezi. Nu conteaza cum arati, cum mirosi, cum vorbesti, cum zambesti, cum te imbraci, cum mergi, cum mangai, cum tipi, cum iubesti. Nu conteaza decat cum o faci - pentru mine.

Nu te caut pentru cine esti, nu vreau sa descopar nimic in tine. Conteaza prea putin cat de bine ma simt cand ma iei in brate, cat de nesigur ma simt cand ma ignori, cat de rau ma simt cand ma lasi singur. Nu vreau sa stiu decat ca o faci, ca vrei, ca ai acceptat.

Sunt dependent, si o recunosc. Si toata vina din spatele afirmatiei nu cantareste nici a mia parte din placerea faptului ca pentru o fractiune de secunda te-am avut.

Apoi, de la capat, mereu altcineva, altfel, mai mult, mai repede.

Suntem multi, imi place cand ma recunosc in cineva. Dincolo de zambetul complice, e cel mai periculos joc. Caut infrangerea, dintr-un impuls pe care nu mi-l inteleg. Caut pe cineva sa ma supuna, sa ma "faca bine". Si de fiecare data, dezamagirea e aceeasi. Supunerea, acceptarea, mai vreau, mai stai, mai zi. Nu mai vreau, nu mai are sens.

Pentru ce joc jocul asta, acum, cu tine, daca stiu unde duce, daca stiu pentru ce o fac, daca mi-am luat deja "doza" din tine. Daca am vazut deja ca vrei sa fii cine vreau eu sa fii, de ce mai simt nevoia sa te mai tin langa mine? Poate, asa cum ti-am zis, mai poti fi in multe feluri, dar ce importanta mai are, daca stiu ca poti fi in orice fel vreau sa fii - daca vreau sa fii?

Ma simt vinovat pentru placerea de a te avea, fara sa te am niciodata. As vrea sa explic, dar stiu ca n-ai intelege. Intelegi ca te vreau doar pentru a te putea avea, doar ca nu intelegi de ce. Si asta nu stiu sa explic. E o placere perversa. M-ai intrebat de multe ori, de-a lungul anilor, de ce fac asta. M-ai intrebat zambind sau plangand, m-ai intrebat cu indiferenta sau pasiune, m-ai intrebat stiind raspunsul, mai intrebat din spatele fricii de-a recunoaste ca stii de ce.

Poate ai sa fii tu. Poate, desi mi-ai raspuns deja, tu ai sa fii altfel. Poate in tine am sa simt infrangerea. Poate cu tine am sa simt ca nu te pot avea niciodata. Pana atunci, ne jucam in continuare. Placere vinovata, de ambele parti, recunosc in tine zambetul meu, ma sperii si ma faci sa ma simt bine, te joci cu mine cum vrei, si eu fac la fel. Iti simt rautatea privirii, cand ridic miza, iti simt satisfactia cand recunosti aceeasi privire in mine. Pana cand?

Cate sacrificii ai sa faci? Eu sunt dispus sa merg, ca intotdeauna, un pas mai departe. Imi place siguranta pe care mi-o oferi, cand stiu ca tu nu. Si as vrea sa ma insel. Sa faci tu pasul final, sa ma simt infrant, de data asta, sa dau inapoi, sa inchid sertarul si sa arunc si ultimul creion. Sa ma eliberezi.

Sunt recunoscator ca existi, sunt fericit ca nu te-am descoperit mai devreme, ca nu te-am irosit prea devreme, ca nu ai vrut mai devreme, ca nu stii nici acum ce sa faci - pentru ca vrei dar ti-e frica. Suntem amandoi la fel de bolnavi. Suntem la fel, suntem eu, amandoi.

Cine vrei tu sa fiu!

Niciun comentariu: