24 iulie 2007

esenta Raului

Vad pe strada, zilnic, manifestari ale esentei Raului in actiunile - gesturile - unor fiinte numite impropriu oameni, primate care nu-si gasesc locul nici in teoria lui Darwin nici in cea creationista. Poate doar daca Nietzsche avea dreptate, Dumnezeu a murit ... si acum, ca intr-un cosmar, "creatorul" este un impostor cu pielea plina de riduri, ochi tulburi si un zambet dispretuitor, care ne falsifica "viata". Sau ce a mai ramas din ea. Pentru ca asa cum nici un psihiatru nu poate sa fie "normal", "pastorul" unui asemenea circ nu poate avea pretentia "normalitatii".

Imi amintesc din Psihologia Minciunii ( ce mult a trecut de cand citeam in tren, o carte la 450 km) despre cum demonstra autorul existenta Raului printre noi. Imi amintesc despre teoria prin care stress-ul ne reduce "coeficientul de inteligenta", ne anuleaza educatia si moralitatea. Cum jungla ii transforma pe soldati in animale, care nu stiau de ce fac ceea ce fac, nu isi aminteau sau nu concepeau sa fi comis atrocitatile de care erau acuzati. Daca ar fi vizitat astazi Romania, autorul cartii - psihiatrul fascinat de Rau, l-ar fi gasit peste tot pe strazile Bucurestiului si ar fi folosit ca exemplu in locul militarilor americani pe Romanii abrutizati de caldura, saracie, aglomeratie, Bucuresti. Imi amintesc de teoria pe care o sustinea Peck, despre care am citit si in alta parte, a adaptarii psihicului la conditiile la care este expus ... cu exemplele expunerii la crima si moarte, a acceptarii acesteia ca fiind inevitabile, urmata apoi de transformarea in criminali sadici lipsiti de scrupule. E firescul unui copil care trage pe asfalt un alt copil pe care l-a prins de gat cu ghiozdanul. Sau al unor copii care se bat cu pumni si picioare pana se umplu de sange, cum nu am vazut niciodata nici in filme. Al oamenilor care nu vor sa inteleaga, sa stie, sa vrea, sa doreasca, sa spere, sa viseze, vor doar sa mearga, sa faca, sa treaca, sa manance, sa stea, sa plece, sa vina.

Cine sunt eu sa judec realitatea? M-am transformat in ceea ce urasc, si asta e o lege a naturii pe care nu o pot evita. Ceea ce trebuie sa inveti, nu poti evita. Cu cat te impotrivesti mai mult lectiei pe care vrea viata, sau karma, sau Dumnezeu sa ti-o ofere, cu atat vei fi mai aproape de ea. Daca ti-e frica de saracie, e nevoie sa o traiesti, sa o inveti, si cu cat te opui mai mult, cu atat mai mult din ea vei avea. Daca urasti aglomeratia vei fi in fiecare zi blocat in trafic si calcat in picioare de milioanele de lemmingi din jocul absurd in care ai ales sa joci. Valabil pentru munca, singuratate, bani, convorbiri telefonice sau orice altceva.

Cine sunt eu sa judec Omul ? Omul este perfect, intotdeauna. Omul alege ce-a mai buna solutie, intotdeauna. Mintea Ii ofera cel mai bun raspuns la orice intrebare, intotdeauna. Singura bucurie care i-a mai ramas omului este drogul Raului, gustul de ecler al victoriei, iam traso firar el al naibii sa fie!

Cine sunt eu sa imi plang singur de mila? Sunt azi acolo unde am vrut ieri sa fiu, fie ca mi-am dat seama sau nu. Mi se intampla in continuare doar ceea ce imi doresc, si eu sunt nemultumit si ma plang. Ingerii care imi aduc tot ce imi doresc au aripi la fel de albe ca intotdeauna doar ca acum isi arunca unul altuia priviri malitioase si ridica din umeri de fiecare data cand ma declar nemultumit de ce am.

Am falsificat cuvantul frica, l-am scris oboseala, caldura, lipsa de timp sau prea multa treaba si am uitat sa vreau, sa-mi doresc, sa visez, Si de plictiseala, ingerii mei joaca barbut cu un batran cu pielea plina de riduri, ochi tulburi si un zambet dispretuitor, care ii invata numai prostii.

Prea mult timp mi-am batut joc de realitatea pe care mi-am creat-o ca acum sa ma prefac surprins ca o gasesc un circ al absurdului.

Niciun comentariu: