Urmeaza un fel de compunere de clasa "a patra" ..
Am fost in weekend la mare. La Neptun ( de fapt la Olimp ), la hotel Panoramic (celebrul trio Belvedere - Amfiteatru - Panoramic). Am sa incep cu inceputul ... pentru mine, "la mare" inseamna terasa de la Belvedere, scarile crapate care duc din hotel direct pe plaja, mirosul inconfundabil (pe care nu pot sa-l definesc) al mochetelor vechi de pe holuri, sunetul valurilor si soarele pe terasa din camera (pentru ca nu pot sa spun "balcon" unei suparafete care e mai mare decat o camera din apartamentul in care locuiesc acum). Mai inseamna chelneri amabili si multe (cum avea sa aflu mai tarziu) frantuzoaice si nemtoaice trecute de prima tinerete ( ca sa fiu indulgent) care rad si vorbesc in limbi ciudate, de neinteles. La asta mai trebuie adaugat si multa iarba si multi copaci, linistea, aleile inguste si racoroase si lipsa aglomeratiei care se potrivesc perfect cu felul meu de a fi. Asta inseamna "la mare" pentru ca asa am crescut, concediile (comuniste sau post..comuniste , au trecut douazeci de ani .. ) copilariei acolo le-am facut. Nu stiu daca am fost de doua sau de sase ori , dar pentru mine "la mare" a ramas "la Belvedere".
Nu am mai fost acolo de .. 4 ani, cred. Dar e la fel. Si am sentimente oarecum.... contradictorii, din cauza asta. Ma bucur ca am regasit exact ceea ce stiam si asteptam sa gasesc, dar am un sentiment pe care nu stiu sa-l definesc, dar se refera la faptul ca hotelurile, care sunt superbe (arhitectural, functional, excelent pozitionate, etc) nu sunt renovate, au mobila si utilitatile de acum 20 de ani. Daca hotelurile ar fi renovate (si sunt sigur ca vor fi, la un moment dat) ar fi prea scump pentru multi din cei care eram acum acolo, inclusiv pentru mine. Da, nu e lux inauntru, nu e mobila noua, nu e gresie noua la baie ... dar era un frigider (si un tv ) care functionau si era curat. Chelnerii, la restaurant, au fost amabili ("chiar daca eram romani" - ce ciudat e ca imi vine replica asta in cap, au trecut 20 de ani de cand am auzit-o). "Va sfatuiesc sa nu luati ciorba cu perisoare e de ieri dimineata .. stiti - e carne tocata si nu ... mai bine de pui , de vacuta .. " "Ce ati dori sa va aduc de baut, *domnule*", "Sa va recomand o ... ". In nici un caz chelneri care sa intrebe "Ce vrei", care sa ridice din umeri cand pui o intrebare normala, care sa fie imperinenti sau sa faca glume proaste, cu ine, clientul. Din nou imi dau seama cum nesimtirea din Bucuresti ma face sa ma bucur de normalitate si sa mi se para nefiresc ceea ce ar trebui sa fie normal.
Inca o experienta :
Vreau in august sa ma mai duc odata , dar nu la Belvedere, vreau undeva mai ieftin. Am gasit un hotel, "pe net", in Neptun, unde e ieftin. Dar .. oare cum e acolo, daca e asa ieftin.. adica daca la un hotel unde e mai scump e asa .. nerenovat.. la unul mai ieftin tre sa fie si mai urat, nu ... ?? Vreau sa vad cum e acolo, si nu din poze. Ar fi frumos sa ma pot duce la hotel sa cer o cheie , sa vad cum e in camera. Ce crezi, mi-ar da cineva o cheie DOAR ca sa vad cum e camera ? Toata lumea cu care am vorbit a ridicat din sprancene si a zis ca nu ... "E cam ciudat ce vrei tu, nu stiu daca..." Eu am fost si am explicat receptionerei ce vreau si mi-a dat cheie si am verificat camera, si baia, si ce am vrut, si a vorbit frumos cu mine, si nu a fost ceva "iesit din comun"...
Ne-am invatat sa ne multumim cu putin, ne-am invatat sa nu cerem ce vrem, si asta nu e bine, pentru ca pierdem mult.
Ce mi s-a parut comic... la hotel, mic dejunul "suedez", cu oua, salamuri, sunca, salate, unt, dulceturi, ceai si cafea .. multa mancare, dar totusi ei nu erau pregatiti pentru romani, pentru ca s-a terminat painea de mai multe ori, cat am stat noi acolo ... Mancare a ramas ( de unde deduc ca totusi "romanul" a trecut peste socul initial al "este mancare la discretie, mancam cat putem, ca tot atat costa" in schimb painea .. ramane de baza :) )
Am sa mai scriu, pentru ca as mai avea cate ceva de povestit, si poate pun si niste poze ... :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu