15 iunie 2007

Timp

Stofa uzata si rupta ce acoperea bratul fotoliului lasa sa se vada in mai multe locuri lemnul lacuit. Se intrebase de multe ori de ce lemnul era lacuit, daca oricum era acoperit. Probabil se pastreaza mai bine. Duse din nou cana de cafea la gura si se stramba la gustul acrisor al zatului. Cafeaua se terminase de mult, doar mirosul mai plutea vag in camera.

Petrecuse ultimele trei ore in fata ferestrei, privind peisajul ireal, impietrit, de afara. Copacii fara culoare si cladirile cufundate in liniste, sute de alte ferestre intunecate aliniate monoton, in toate directiile. Linistea ireala, si sentimentul de neputinta care ii apasa pieptul si ii sugruma respiratia. Furia surda si intrebarea incoerenta 'de ce' murmurata in gand la nesfarsit. Asta e realitatea, acum.

Il durea spatele, de la pozitia incomoda, si de la spatarul prea tare al fotoliului. Fixa din nou cu privirea cadranul mare si alb, si bratele imobile care aratau opt fara sapte minute. Oare cat timp trecuse? Sau cum se masoara, acum?

Cana de cafea se sparse fara sunet, izbita de peretele alb, imaculat. Zatul desena o ciuperca maronie, diforma, din care un fir de lichid se prelungi incet spre parchet. Un nod in gat si greutatea din piept, furia amestecata cu dezamagire si neputinta. Cat timp va mai fi opt fara sapte minute.

Ce ora tampita, sa mori, opt fara sapte minute.

2 comentarii:

Andrei Rosca spunea...

Foarte misto :)

derelict spunea...

Multumesc, Andrei.

dar, daca incep sa scriu asa, cateodata e greu sa ma opresc, si unele chestii ma sperie chiar si pe mine.