Urmeaza un fel de compunere de clasa "a patra" ..
Am fost in weekend la mare. La Neptun ( de fapt la Olimp ), la hotel Panoramic (celebrul trio Belvedere - Amfiteatru - Panoramic). Am sa incep cu inceputul ... pentru mine, "la mare" inseamna terasa de la Belvedere, scarile crapate care duc din hotel direct pe plaja, mirosul inconfundabil (pe care nu pot sa-l definesc) al mochetelor vechi de pe holuri, sunetul valurilor si soarele pe terasa din camera (pentru ca nu pot sa spun "balcon" unei suparafete care e mai mare decat o camera din apartamentul in care locuiesc acum). Mai inseamna chelneri amabili si multe (cum avea sa aflu mai tarziu) frantuzoaice si nemtoaice trecute de prima tinerete ( ca sa fiu indulgent) care rad si vorbesc in limbi ciudate, de neinteles. La asta mai trebuie adaugat si multa iarba si multi copaci, linistea, aleile inguste si racoroase si lipsa aglomeratiei care se potrivesc perfect cu felul meu de a fi. Asta inseamna "la mare" pentru ca asa am crescut, concediile (comuniste sau post..comuniste , au trecut douazeci de ani .. ) copilariei acolo le-am facut. Nu stiu daca am fost de doua sau de sase ori , dar pentru mine "la mare" a ramas "la Belvedere".
Nu am mai fost acolo de .. 4 ani, cred. Dar e la fel. Si am sentimente oarecum.... contradictorii, din cauza asta. Ma bucur ca am regasit exact ceea ce stiam si asteptam sa gasesc, dar am un sentiment pe care nu stiu sa-l definesc, dar se refera la faptul ca hotelurile, care sunt superbe (arhitectural, functional, excelent pozitionate, etc) nu sunt renovate, au mobila si utilitatile de acum 20 de ani. Daca hotelurile ar fi renovate (si sunt sigur ca vor fi, la un moment dat) ar fi prea scump pentru multi din cei care eram acum acolo, inclusiv pentru mine. Da, nu e lux inauntru, nu e mobila noua, nu e gresie noua la baie ... dar era un frigider (si un tv ) care functionau si era curat. Chelnerii, la restaurant, au fost amabili ("chiar daca eram romani" - ce ciudat e ca imi vine replica asta in cap, au trecut 20 de ani de cand am auzit-o). "Va sfatuiesc sa nu luati ciorba cu perisoare e de ieri dimineata .. stiti - e carne tocata si nu ... mai bine de pui , de vacuta .. " "Ce ati dori sa va aduc de baut, *domnule*", "Sa va recomand o ... ". In nici un caz chelneri care sa intrebe "Ce vrei", care sa ridice din umeri cand pui o intrebare normala, care sa fie imperinenti sau sa faca glume proaste, cu ine, clientul. Din nou imi dau seama cum nesimtirea din Bucuresti ma face sa ma bucur de normalitate si sa mi se para nefiresc ceea ce ar trebui sa fie normal.
Inca o experienta :
Vreau in august sa ma mai duc odata , dar nu la Belvedere, vreau undeva mai ieftin. Am gasit un hotel, "pe net", in Neptun, unde e ieftin. Dar .. oare cum e acolo, daca e asa ieftin.. adica daca la un hotel unde e mai scump e asa .. nerenovat.. la unul mai ieftin tre sa fie si mai urat, nu ... ?? Vreau sa vad cum e acolo, si nu din poze. Ar fi frumos sa ma pot duce la hotel sa cer o cheie , sa vad cum e in camera. Ce crezi, mi-ar da cineva o cheie DOAR ca sa vad cum e camera ? Toata lumea cu care am vorbit a ridicat din sprancene si a zis ca nu ... "E cam ciudat ce vrei tu, nu stiu daca..." Eu am fost si am explicat receptionerei ce vreau si mi-a dat cheie si am verificat camera, si baia, si ce am vrut, si a vorbit frumos cu mine, si nu a fost ceva "iesit din comun"...
Ne-am invatat sa ne multumim cu putin, ne-am invatat sa nu cerem ce vrem, si asta nu e bine, pentru ca pierdem mult.
Ce mi s-a parut comic... la hotel, mic dejunul "suedez", cu oua, salamuri, sunca, salate, unt, dulceturi, ceai si cafea .. multa mancare, dar totusi ei nu erau pregatiti pentru romani, pentru ca s-a terminat painea de mai multe ori, cat am stat noi acolo ... Mancare a ramas ( de unde deduc ca totusi "romanul" a trecut peste socul initial al "este mancare la discretie, mancam cat putem, ca tot atat costa" in schimb painea .. ramane de baza :) )
Am sa mai scriu, pentru ca as mai avea cate ceva de povestit, si poate pun si niste poze ... :)
25 iunie 2007
18 iunie 2007
il mio mistero e chiuso in me
In primul rand voiam sa spun ca am auzit de multe ori "aria lui Calaf" din Turandot (asa stiu eu ca se cheama, nu stiu daca e corect, nu dati cu pietre, va rog), faimoasa arie cunoscuta ca 'Nessun' dorma', sau 'Vincero..', dar nu va mai suna niciodata la fel dupa ce m-a facut sa plang un vanzator de telefoane mobile. ( a castigat )
Apoi.. sunt un ciudat daca am ascultat in seara asta mult Zeppelin, o melodie da la Black Sabbath, apoi Dr. Dre cu Eminem si doGG(trei melodii, pe repeat, de mai multe ori) si acum m-am oprit la un Brandenburgic, Bach, nu stiu al catelea, dar imi place si ma face sa dirijez in aer? Deci, spuneam, sunt ciudat, nu ?
Si un gand pe care l-am avut astazi, dar caruia nu am reusit sa-i dau forma, atunci. Uitandu-ma dimineata la cei 17 vizitatori ai .. proiectului (pentru ca mai are mult pana sa fie gata).. nostru de magazin online, care au vizualizat 36 de pagini. 17 vizitatori care au venit de pe google, cautand produse oarecare. Dupa ridicarea initiala din umeri in fata evidentei - un numar minuscul, 17 vizite, ceva neinsemnat pentru "mediul online" si dupa incercarea de a ma incuraja singur "e bine daca vin si aia 17 oameni de pe google fara nici un efort de promovare , etc etc" am realizat o chestie mai profunda.
In prima faza m-am bucurat ca nu erau 17 vizite si 17 pagini vazute. Erau 17 vizite si 36 pagini vazute. Deci a mai vrut ceva, i-a placut, a vrut sa mai caute ... Si am inceput sa caut, sa vad cine ce a cautat si apoi ce a cautat si apoi unde s-a uitat, si unde a iesit etc etc
Pentru mine, 17 vizite sunt de fapt 17 oameni care au intrat in magazin. Imi dau seama ca e o reminiscenta a zilelor petrecute la magazin ... zile petrecute incercand sa-mi dau seama ce vrea omul din fata mea, incercand sa-i vand ceva, fiind dezamagit cand nu cumpara si frustrat cand nu reusesc sa-l fac sa inteleaga sau sa aleaga. Oricate mii de vizitatori vor fi, pentru mine ei vor fi oameni, asta am realizat astazi. Imi dau seama ca asta nu e o strategie castigatoare, pentru ca nu ai cum sa fii vanzator pentru o mie de oameni, dar eu nu am sa pot sa depersonalizez niciodata "utilizatorul", si asta e.
Unul sau zece, o suta sau o mie, pentru mine sunt niste oameni care intra si cauta ceva, poate nu stiu nici ei foarte bine ce si atunci trebuie sa-i ajuti, poate sunt porniti in cautarea celui mai mic pret si atunci trebuie sa recunosti sincer ca nu poti sa il oferi si sa stii sa explici de ce, poate sunt pusi pe criticat si atunci trebuie sa zambesti fals si sa te gandesti daca "chiar vrei" sa faci asta, zi de zi. Dar sunt niste oameni care pot pleca de la tine nervosi, frustrati, indiferenti, multumiti, placut impresionati sau fericiti, si trebuie sa iti doresti cu adevarat sa ii revezi, intr-o zi, pentru ca altfel nu se vor intoarce.
Nu sunt un om de vanzari. Imi lipseste acel "ceva" care sa ma faca sa plec in cautarea unui nou client. Poate ( a se citi "Stiu ca") sunt las si poate ar trebui sa fiu mai indraznet pentru ca vanzarile inseamna totul. Nu imi plac "vanzarile" pentru ca asociez "a vinde" cu "determinarea omului sa cumpare ceva, prin orice mijloace" si asta nu pot sa accept. Sunt dezamagit cand cineva nu "cumpara" ceva de la mine, dar nu am reusit niciodata sa ma conving ca ar trebui , poate, sa il mint. Din contra , sunt dezamagit pentru ca nu am reusit sa-l conving si imi caut greselile, pentru ca nu trebuie sa-l pierd pe urmatorul. Sunt naiv, stiu , dar asta sunt.
Prima oara cand am auzit de "disonanta cognitiva" am exclamat "Aha!" pentru ca am gasit explicatia faptului ca cei mai multi oameni cumpara exact ce isi doresc, dar apoi par dezamagiti... Atunci am invatat de ce oamenii sunt slabi si de ce au nevoie de o "confirmare" exterioara a deciziei chiar si dupa ce au luat-o. Si ca nu trebuie sa te simti frustrat in fata clientului, ci sa incerci sa il ajuti, pentru ca el doar cu asta ramane, cand iese pe usa, cu 'impresia' unui om care a incercat cu adevarat sa il ajute. Un obiect e acelasi oriunde pe cand un om care sa te ajute sau sa te respecte nu gasesti in fiecare magazin.
Of, iar fac filosofia chibritului.
Ce voiam sa spun este ca o ora si jumatate petrecute cu ganduri de genul "cel care a cautat un procesor s-a mai uitat si la alte doua procesoare si la doua placi de baza, majoritatea au cautat procesoare , etc " m-au facut sa ma simt .. firesc. Rar imi gasesc locul, in ultimul timp, si faptul ca am simtit pentru cateva minute interes pentru ceea ce faceam m-a facut sa ma simt mai optimist, sa am mai multa incredere si sa .. ma regasesc.
Si acum, daca am inchis cercul (am inceput cu Paul , incredere, talent, menire), ma intorc la "6 in B flat major" si ... "Dilegua, o notte!" ;)
Apoi.. sunt un ciudat daca am ascultat in seara asta mult Zeppelin, o melodie da la Black Sabbath, apoi Dr. Dre cu Eminem si doGG(trei melodii, pe repeat, de mai multe ori) si acum m-am oprit la un Brandenburgic, Bach, nu stiu al catelea, dar imi place si ma face sa dirijez in aer? Deci, spuneam, sunt ciudat, nu ?
Si un gand pe care l-am avut astazi, dar caruia nu am reusit sa-i dau forma, atunci. Uitandu-ma dimineata la cei 17 vizitatori ai .. proiectului (pentru ca mai are mult pana sa fie gata).. nostru de magazin online, care au vizualizat 36 de pagini. 17 vizitatori care au venit de pe google, cautand produse oarecare. Dupa ridicarea initiala din umeri in fata evidentei - un numar minuscul, 17 vizite, ceva neinsemnat pentru "mediul online" si dupa incercarea de a ma incuraja singur "e bine daca vin si aia 17 oameni de pe google fara nici un efort de promovare , etc etc" am realizat o chestie mai profunda.
In prima faza m-am bucurat ca nu erau 17 vizite si 17 pagini vazute. Erau 17 vizite si 36 pagini vazute. Deci a mai vrut ceva, i-a placut, a vrut sa mai caute ... Si am inceput sa caut, sa vad cine ce a cautat si apoi ce a cautat si apoi unde s-a uitat, si unde a iesit etc etc
Pentru mine, 17 vizite sunt de fapt 17 oameni care au intrat in magazin. Imi dau seama ca e o reminiscenta a zilelor petrecute la magazin ... zile petrecute incercand sa-mi dau seama ce vrea omul din fata mea, incercand sa-i vand ceva, fiind dezamagit cand nu cumpara si frustrat cand nu reusesc sa-l fac sa inteleaga sau sa aleaga. Oricate mii de vizitatori vor fi, pentru mine ei vor fi oameni, asta am realizat astazi. Imi dau seama ca asta nu e o strategie castigatoare, pentru ca nu ai cum sa fii vanzator pentru o mie de oameni, dar eu nu am sa pot sa depersonalizez niciodata "utilizatorul", si asta e.
Unul sau zece, o suta sau o mie, pentru mine sunt niste oameni care intra si cauta ceva, poate nu stiu nici ei foarte bine ce si atunci trebuie sa-i ajuti, poate sunt porniti in cautarea celui mai mic pret si atunci trebuie sa recunosti sincer ca nu poti sa il oferi si sa stii sa explici de ce, poate sunt pusi pe criticat si atunci trebuie sa zambesti fals si sa te gandesti daca "chiar vrei" sa faci asta, zi de zi. Dar sunt niste oameni care pot pleca de la tine nervosi, frustrati, indiferenti, multumiti, placut impresionati sau fericiti, si trebuie sa iti doresti cu adevarat sa ii revezi, intr-o zi, pentru ca altfel nu se vor intoarce.
Nu sunt un om de vanzari. Imi lipseste acel "ceva" care sa ma faca sa plec in cautarea unui nou client. Poate ( a se citi "Stiu ca") sunt las si poate ar trebui sa fiu mai indraznet pentru ca vanzarile inseamna totul. Nu imi plac "vanzarile" pentru ca asociez "a vinde" cu "determinarea omului sa cumpare ceva, prin orice mijloace" si asta nu pot sa accept. Sunt dezamagit cand cineva nu "cumpara" ceva de la mine, dar nu am reusit niciodata sa ma conving ca ar trebui , poate, sa il mint. Din contra , sunt dezamagit pentru ca nu am reusit sa-l conving si imi caut greselile, pentru ca nu trebuie sa-l pierd pe urmatorul. Sunt naiv, stiu , dar asta sunt.
Prima oara cand am auzit de "disonanta cognitiva" am exclamat "Aha!" pentru ca am gasit explicatia faptului ca cei mai multi oameni cumpara exact ce isi doresc, dar apoi par dezamagiti... Atunci am invatat de ce oamenii sunt slabi si de ce au nevoie de o "confirmare" exterioara a deciziei chiar si dupa ce au luat-o. Si ca nu trebuie sa te simti frustrat in fata clientului, ci sa incerci sa il ajuti, pentru ca el doar cu asta ramane, cand iese pe usa, cu 'impresia' unui om care a incercat cu adevarat sa il ajute. Un obiect e acelasi oriunde pe cand un om care sa te ajute sau sa te respecte nu gasesti in fiecare magazin.
Of, iar fac filosofia chibritului.
Ce voiam sa spun este ca o ora si jumatate petrecute cu ganduri de genul "cel care a cautat un procesor s-a mai uitat si la alte doua procesoare si la doua placi de baza, majoritatea au cautat procesoare , etc " m-au facut sa ma simt .. firesc. Rar imi gasesc locul, in ultimul timp, si faptul ca am simtit pentru cateva minute interes pentru ceea ce faceam m-a facut sa ma simt mai optimist, sa am mai multa incredere si sa .. ma regasesc.
Si acum, daca am inchis cercul (am inceput cu Paul , incredere, talent, menire), ma intorc la "6 in B flat major" si ... "Dilegua, o notte!" ;)
15 iunie 2007
Timp
Stofa uzata si rupta ce acoperea bratul fotoliului lasa sa se vada in mai multe locuri lemnul lacuit. Se intrebase de multe ori de ce lemnul era lacuit, daca oricum era acoperit. Probabil se pastreaza mai bine. Duse din nou cana de cafea la gura si se stramba la gustul acrisor al zatului. Cafeaua se terminase de mult, doar mirosul mai plutea vag in camera.
Petrecuse ultimele trei ore in fata ferestrei, privind peisajul ireal, impietrit, de afara. Copacii fara culoare si cladirile cufundate in liniste, sute de alte ferestre intunecate aliniate monoton, in toate directiile. Linistea ireala, si sentimentul de neputinta care ii apasa pieptul si ii sugruma respiratia. Furia surda si intrebarea incoerenta 'de ce' murmurata in gand la nesfarsit. Asta e realitatea, acum.
Il durea spatele, de la pozitia incomoda, si de la spatarul prea tare al fotoliului. Fixa din nou cu privirea cadranul mare si alb, si bratele imobile care aratau opt fara sapte minute. Oare cat timp trecuse? Sau cum se masoara, acum?
Cana de cafea se sparse fara sunet, izbita de peretele alb, imaculat. Zatul desena o ciuperca maronie, diforma, din care un fir de lichid se prelungi incet spre parchet. Un nod in gat si greutatea din piept, furia amestecata cu dezamagire si neputinta. Cat timp va mai fi opt fara sapte minute.
Ce ora tampita, sa mori, opt fara sapte minute.
Petrecuse ultimele trei ore in fata ferestrei, privind peisajul ireal, impietrit, de afara. Copacii fara culoare si cladirile cufundate in liniste, sute de alte ferestre intunecate aliniate monoton, in toate directiile. Linistea ireala, si sentimentul de neputinta care ii apasa pieptul si ii sugruma respiratia. Furia surda si intrebarea incoerenta 'de ce' murmurata in gand la nesfarsit. Asta e realitatea, acum.
Il durea spatele, de la pozitia incomoda, si de la spatarul prea tare al fotoliului. Fixa din nou cu privirea cadranul mare si alb, si bratele imobile care aratau opt fara sapte minute. Oare cat timp trecuse? Sau cum se masoara, acum?
Cana de cafea se sparse fara sunet, izbita de peretele alb, imaculat. Zatul desena o ciuperca maronie, diforma, din care un fir de lichid se prelungi incet spre parchet. Un nod in gat si greutatea din piept, furia amestecata cu dezamagire si neputinta. Cat timp va mai fi opt fara sapte minute.
Ce ora tampita, sa mori, opt fara sapte minute.
13 iunie 2007
Matricea BCG
este unul din modelele de analiza din marketing-ul 'strategic' care mi-au ramas cel mai bine in memorie, si care mi s-a parut foarte interesant si foarte simplu. Cred ca simplitudinea lui il face sa poata fi aplicat in mai multe domenii si nu doar in modul in care a fost conceput, si poate din cauza asta mi s-a parut interesant.
Nu vreau sa tratez subiectul ' ca la scoala', exista multe resurse care pot face lucrul asta mult mai bine... e vorba de un asa numit sistem de "analiza de portofoliu", (daca imi aduc bine aminte) folosit in planificare strategica.
Practic, e vorba de un sistem de doua axe -rata de crestere a pietei si cota de piata. Pe acest sistem de axe se reprezinta produsele din 'portofoliul' firmei, pozitia fiind data de cota de piata a produsului respectiv si de rata de crestere a pietei, iar dimensiunea fiind proportionala cu cifra de afaceri. (Deja intru in amanunte ... mi-e cam frica ca nu le tin bine minte si ma fac de ras:) )
Ideea de baza a sistemului este impartirea in patru cadrane, iar produsele din cele patru cadrane sunt, in functie de valorile de pe axe (si cu denumirile cu care le-am retinut eu , foarte academice, dar foarte folosite, preluate dinngleza, probabil):
- dileme - produse in general nou lansate, cu o cota mica de piata dar pe o piata cu o rata de crestere ridicata. Acest tip de produse de obicei necesita investitii majore si nu aduc un profit important datorita cotei mici de piata.
- pietrele de moara, cainii - cota de piata mica, pe o piata cu o rata de crestere scazuta. Produse necompetitive, aduc castiguri mici, posibil chiar in pierdere. Marea majoritate a 'dilemelor' ajung sa fie caini. (suna ciudat, stiu)
- vacile de muls - produse cu o cota mare de piata dar pentru care piata este la maturitate, nu se mai inregistreaza (preconizeaza) cresteri importante. 'Vacile de muls' sunt produsele care aduc practic majoritatea castigurilor firmei.
- stelele, sau vedetele - produse cu o cota mare de piata, si piete cu rata mare de crestere. Ele reprezinta produsele la care firma trebuie sa consolideze si sa creasca cota de piata, sunt "sansele" pentru viitoarele vaci de muls.
Si, desigur, exista previziuni, planificari, strategii care se construiesc pe baza acestui model. Se doreste transformarea stelelor in vaci de muls, eliminarea cainilor, transformarea dilemelor, etc etc. Din nou , nu vreau sa intru in detalii, deja s-a transformat intr-o lectie si eu nu prea sunt capabil sa o prezint la un nivel corespunzator.
Voiam sa spun ca acest model poate fi foarte usor generalizat, poate reprezenta baza conceperii unei strategii chiar si fara a cunoaste valorile pietei (Asta e si unul din principalele dezavantaje ale modelului, cotele reale de piata (absolute sau relative) (rata reala de crestere, etc) sunt greu de obtinut, ele sunt mai mult estimate... )
Chiar si abstractizat, modelul e foarte puternic .. ma refer in general la activitati, chiar si ale unei persoane:
Avem activitati la care suntem buni, si care ne aduc un castig constant si care reprezinta "cifra de afaceri" cu cea mai mare pondere in viata de zi cu zi - serviciul / afacerea unde petrecem 8, 10, 12 .. ore pe zi. Activitati pentru care insa nu mai vedem in viitor nici o "crestere" importanta, dar pe care ne bazam pentru "aport de capital". Vacile de muls, adica :)
Apoi sunt "dilemele" - noile proiecte la care care lucram, care prind contur, dar au un viitor incert. Nu se stie daca vor fi bine primite, si chiar daca vor fi, nu se stie cat de profitabile vor fi ... consuma destul de mult timp, poate chiar bani, si, de obicei, majoritatea esueaza. :(
"Cainii" ... sunt proiectele care nu mai aduc castiguri insemnate, dar pe care le mai pastram pentru ca .. nici noi nu stim de ce. Poate sunt proiectele care ne-au lansat si nuvrem sa renuntam, poate suntem prea obisnuiti cu ele si nu reusim sa renuntam, etc.
Si intr-un final, stelele, tot ceea ce facem si reuseste, in jurul carora ne construim viitorul, pe care ne bazam pentru castigurile viitoare, in care am investit mult si care in sfarsit aduc rezultate.
Lehamite
Lehamite .. pentru ca citesc mereu povesti de succes si ma entuziasmez, pentru ca vad tot felul de oportunitati, pentru ca am idei - mai bune sau mai nebune, pentru ca pot sa iau o decizie impotriva curentului si sa o respect indiferent cat de greu ar fi, pentru ca nu sunt las si nu vreau sa imi conduc viata numai dupa nevoile de moment, pentru ca strang bani cand altii traiesc din datorii, pentru ca vreau ceva in viitor si e mai important decat tot ce e 'acum'. Si lista poate cntinua, pe multe randuri.
Bun, bun, dar de ce lehamite ? Pentru ca traiesc inconjurat de oameni care imi spun ca toate povestile de succes ascund de fapt bani furati, mosteniti de la parinti sau contracte cu statul. Oameni care imi spun ca oportunitatile exista, dar e foarte greu sa profiti de ele, ba chiar imposibil pentru cineva care nu are mosteniri sau nu stie sa fure. Oameni care spun "Mda, pare o idee buna, dar, dar, dar, dar, dar, dar, dar, dar, dar, dar. Sau doar zambesc condescendent "Da ar fi frumos, dar nu se poate". Pentru ca sunt privit ca un ciudat, cu neincredere sau cu suspiciune daca anunt ca vreau sa imi cumpar masina second-hand din germania si nu sa fac credit pentru una noua, sau ca vreau sa ma duc la mare la neptun-olimp si nu la greci, sau pur si simplu ca m-am lasat de fumat, dupa zece ani. Pentru ca nu mi-e rusine de cuvantul disciplina, sau economie, pentru ca prefer sa merg pe jos o statie sau sa iau metroul, ignorand mirosul si calduria si sa strang o suta de mii in loc sa merg cu taxiul. Pentru ca prefer sa-mi cumpar portocale de patruzeci de mii si sa imi fac suc acasa la un storcator de 600 de mii in loc sa imi cumpar santal in fiecare zi. Penru ca am trei carduri 'visa credit embossate' si toate au bani pe ele, chiar daca putini, nu 'descoperit de cont' desi mi-ar fi foarte usor. Pentru ca vreti sa ma convingeti in fiecare zi ca "nu pot", ca "nu am cum", ca "asta e singura cale", ca "toata lumea face asa"... "fii ma serios, ce rost are", "ce rost are sa ai bani cand esti batran, tre sa te distrezi cand esti tanar" si tot restul.
In fiecare zi cand merg cu tramvaiul si mi-e cald si miroase ii vad pe cei care merg cu masina noua pe langa mine, si au aer conditionat si muzica. Da, stau la semafor cate 20, 30 de minute odata, dar stau in masina, cu aer conditionat si radio, nu in picioare, in caldura, miros, manele si injuraturi. Masina pe care as putea sa mi-o cumpar , cu credit, in cateva zile. In fiecare zi cand renunt la ceva pentru altceva si imi repetati ca fac o greseala, va dau dreptate. Mi-e greu, si simt ca muncesc degeaba. E greu sa contruiesc ceva, si e posibil sa aveti dreptate, poate nu o sa reusesc niciodata. M-am saturat sa nu ma inteleaga nimeni, sa nu stiu ce sa-i raspund unui prieten care imi spune ca isi face credit si isi cumpara masina, sa pierd mereu teren incercand sa explic de ce nu e bine sa faci credit unor oameni cu masini noi, de zeci de mii de euro, pe care eu nu am nici o sansa sa mi le cumpar in ritmul asta.
Lehamite, si simt ca am ajuns intr-adevar la capatul puterilor, ca cedez presiunii. Mi-e prea greu, in felul asta , si simt ca gresesc. Ca nu e bine ce fac, ca nu are rost, ca ma chinui singur, degeaba. Si cum am mai multa incredere in mine decat o sa am vreodata in ce spuneti voi toti la un loc, va rog din nou sa ma lasati in pace, in "nebunia" mea pentru ca riscati sa va injur.
Lehamite - Oboseală, plictiseală, dezgust, silă (faţă de cineva sau de ceva). De voi.
Later edit: Da, imi dau seama ca "voi" e foarte general, dar sunt sigur ca nu se simte toata lumea, nu ?
Bun, bun, dar de ce lehamite ? Pentru ca traiesc inconjurat de oameni care imi spun ca toate povestile de succes ascund de fapt bani furati, mosteniti de la parinti sau contracte cu statul. Oameni care imi spun ca oportunitatile exista, dar e foarte greu sa profiti de ele, ba chiar imposibil pentru cineva care nu are mosteniri sau nu stie sa fure. Oameni care spun "Mda, pare o idee buna, dar, dar, dar, dar, dar, dar, dar, dar, dar, dar. Sau doar zambesc condescendent "Da ar fi frumos, dar nu se poate". Pentru ca sunt privit ca un ciudat, cu neincredere sau cu suspiciune daca anunt ca vreau sa imi cumpar masina second-hand din germania si nu sa fac credit pentru una noua, sau ca vreau sa ma duc la mare la neptun-olimp si nu la greci, sau pur si simplu ca m-am lasat de fumat, dupa zece ani. Pentru ca nu mi-e rusine de cuvantul disciplina, sau economie, pentru ca prefer sa merg pe jos o statie sau sa iau metroul, ignorand mirosul si calduria si sa strang o suta de mii in loc sa merg cu taxiul. Pentru ca prefer sa-mi cumpar portocale de patruzeci de mii si sa imi fac suc acasa la un storcator de 600 de mii in loc sa imi cumpar santal in fiecare zi. Penru ca am trei carduri 'visa credit embossate' si toate au bani pe ele, chiar daca putini, nu 'descoperit de cont' desi mi-ar fi foarte usor. Pentru ca vreti sa ma convingeti in fiecare zi ca "nu pot", ca "nu am cum", ca "asta e singura cale", ca "toata lumea face asa"... "fii ma serios, ce rost are", "ce rost are sa ai bani cand esti batran, tre sa te distrezi cand esti tanar" si tot restul.
In fiecare zi cand merg cu tramvaiul si mi-e cald si miroase ii vad pe cei care merg cu masina noua pe langa mine, si au aer conditionat si muzica. Da, stau la semafor cate 20, 30 de minute odata, dar stau in masina, cu aer conditionat si radio, nu in picioare, in caldura, miros, manele si injuraturi. Masina pe care as putea sa mi-o cumpar , cu credit, in cateva zile. In fiecare zi cand renunt la ceva pentru altceva si imi repetati ca fac o greseala, va dau dreptate. Mi-e greu, si simt ca muncesc degeaba. E greu sa contruiesc ceva, si e posibil sa aveti dreptate, poate nu o sa reusesc niciodata. M-am saturat sa nu ma inteleaga nimeni, sa nu stiu ce sa-i raspund unui prieten care imi spune ca isi face credit si isi cumpara masina, sa pierd mereu teren incercand sa explic de ce nu e bine sa faci credit unor oameni cu masini noi, de zeci de mii de euro, pe care eu nu am nici o sansa sa mi le cumpar in ritmul asta.
Lehamite, si simt ca am ajuns intr-adevar la capatul puterilor, ca cedez presiunii. Mi-e prea greu, in felul asta , si simt ca gresesc. Ca nu e bine ce fac, ca nu are rost, ca ma chinui singur, degeaba. Si cum am mai multa incredere in mine decat o sa am vreodata in ce spuneti voi toti la un loc, va rog din nou sa ma lasati in pace, in "nebunia" mea pentru ca riscati sa va injur.
Lehamite - Oboseală, plictiseală, dezgust, silă (faţă de cineva sau de ceva). De voi.
Later edit: Da, imi dau seama ca "voi" e foarte general, dar sunt sigur ca nu se simte toata lumea, nu ?
11 iunie 2007
web=blog=feed
Am luat contact cu internet-ul acum ... (prin '99, cred). Telnet, email, siteuri, etc. Apoi web-ul a devenit ceva zilnic... siteuri pentru mail, siteuri pentru stiri, siteuri pentru orice.
Am invatat ce inseamna ce inseamna "web" ca simplu utilizator de "mail.yahoo.com", apoi am invatat cum sa fac siteuri, am invatat cum sa fac browsere, apoi am invatat cum sa optimizez dpdv de marketing un site, am invatat ce inseamna user retention, hot zones, pe ce coloane se concentreaza atentia userului, cum citeste, ce elemente cauta, etc etc etc. Disertatia pentru master am facut-o despre ce inseamna web2.0 in marketing online. Despre tehnologii, despre concepte.
Voiam sa spun ca blogurile, feedurile si conceptul de syndication au schimbat radical web-ul. Si ne-au schimbat si 'psihologia', modul in care 'navigam' si in care percepem webul. Discutam dimineata despre cum rareori citesc articolele de pe bloguri care nu fac full syndication la post-uri. Blogroll-ul meu este exportat din Bloglines (www.bloglines.com) si este ceea ce citesc. Daca pentru unul din bloguri nu primesc tot textul postului RAR intru pe site ca sa citesc continuarea. Rar, pentru ca rar sunt lucruri care sa imi incite atat de mult interesul incat sa fac "the extra step".
Pentru cei care folosesc aceasta metoda ca sa "faca trafic", exista multe resurse mai mult sau mai putin "de specialitate" care demonstreaza ca nu e neaparat o chestie foarte fericita, nu in toate cazurile, cel putin. Se foloseste in functie de content si in functie de ceea ce vrei sa obtii de la cei care te viziteaza.
M-am hotarat sa scriu postul asta pentru ca am intrat azi pentru a .. nustiucataoara ... pe Bizcafe (www.bizcafe.ro). Siteul e ok, am gasit mereu cate ceva de citit acolo , problema e ca ajung rar... si anume ajung cand mai vad logoul lor pe Bookblog. Si astazi am vrut sa trec situl asta in feeder, ca sa fiu la curent cand mai apare ceva nou. Bloglines-ul mi-a zis ca nu gaseste un feed valid. Am zis ca poate e ceva in neregula cu feedul, se intampla in mai multe locuri. Am facut "the extra step" si am deschis situl, sa caut iconita de RSS. Nu exista.
Scriind postul asta, am verificat, din nou, situl. Nu, nu gasesc iconita de RSS, si nu ma pot abona cu Bloglines. Am in schimb posibilitatea sa ma abonez la newsletter. Si undeva sub header scrie "Ultimul update 7 iunie"
Ca om cu pregatire de IT si de Marketing spun ca ar fi foarte simplu si foarte eficient sa adauge un feed si e pacat ca nu au facut chestia asta pana acum. In lipsa de asa ceva, am sa mai intru pe site doar cand voi mai vedea din intamplare logoul lor undeva. (Si nu, nu ma abonez la newsletter, mailul e pentru altceva.)
EDIT: Recitind, in continuare ma gandesc ca poate nu am vazut eu iconita de RSS... daca e asa .. poate ar trebui sa fie mai vizibila !!
Am invatat ce inseamna ce inseamna "web" ca simplu utilizator de "mail.yahoo.com", apoi am invatat cum sa fac siteuri, am invatat cum sa fac browsere, apoi am invatat cum sa optimizez dpdv de marketing un site, am invatat ce inseamna user retention, hot zones, pe ce coloane se concentreaza atentia userului, cum citeste, ce elemente cauta, etc etc etc. Disertatia pentru master am facut-o despre ce inseamna web2.0 in marketing online. Despre tehnologii, despre concepte.
Voiam sa spun ca blogurile, feedurile si conceptul de syndication au schimbat radical web-ul. Si ne-au schimbat si 'psihologia', modul in care 'navigam' si in care percepem webul. Discutam dimineata despre cum rareori citesc articolele de pe bloguri care nu fac full syndication la post-uri. Blogroll-ul meu este exportat din Bloglines (www.bloglines.com) si este ceea ce citesc. Daca pentru unul din bloguri nu primesc tot textul postului RAR intru pe site ca sa citesc continuarea. Rar, pentru ca rar sunt lucruri care sa imi incite atat de mult interesul incat sa fac "the extra step".
Pentru cei care folosesc aceasta metoda ca sa "faca trafic", exista multe resurse mai mult sau mai putin "de specialitate" care demonstreaza ca nu e neaparat o chestie foarte fericita, nu in toate cazurile, cel putin. Se foloseste in functie de content si in functie de ceea ce vrei sa obtii de la cei care te viziteaza.
M-am hotarat sa scriu postul asta pentru ca am intrat azi pentru a .. nustiucataoara ... pe Bizcafe (www.bizcafe.ro). Siteul e ok, am gasit mereu cate ceva de citit acolo , problema e ca ajung rar... si anume ajung cand mai vad logoul lor pe Bookblog. Si astazi am vrut sa trec situl asta in feeder, ca sa fiu la curent cand mai apare ceva nou. Bloglines-ul mi-a zis ca nu gaseste un feed valid. Am zis ca poate e ceva in neregula cu feedul, se intampla in mai multe locuri. Am facut "the extra step" si am deschis situl, sa caut iconita de RSS. Nu exista.
Scriind postul asta, am verificat, din nou, situl. Nu, nu gasesc iconita de RSS, si nu ma pot abona cu Bloglines. Am in schimb posibilitatea sa ma abonez la newsletter. Si undeva sub header scrie "Ultimul update 7 iunie"
Ca om cu pregatire de IT si de Marketing spun ca ar fi foarte simplu si foarte eficient sa adauge un feed si e pacat ca nu au facut chestia asta pana acum. In lipsa de asa ceva, am sa mai intru pe site doar cand voi mai vedea din intamplare logoul lor undeva. (Si nu, nu ma abonez la newsletter, mailul e pentru altceva.)
EDIT: Recitind, in continuare ma gandesc ca poate nu am vazut eu iconita de RSS... daca e asa .. poate ar trebui sa fie mai vizibila !!
05 iunie 2007
legile banilor ( partea 1)
Ma inspir din nou din cautarile unora de pe internet. Facand abstractiie de cele din seria "prea multe vrabii, ce isi doresc cu adevarat pisicile" sau alte nebunii, sunt foarte multe "nu am bani", "am prea putini bani", "de ce nu am bani" sau cele mai tragice "mereu am datorii" sau "cum scap de datorii".
Ca si toate celelalte lucruri in viata, banii au niste legi, si marea majoritate a oamenilor incearca sa le ignore sau sa le incalce asa cum fac cu legea circulatiei. Numai ca nu merge in felul asta.
Nu vin cu nimic nou sau original, toate lucrurile astea s-au mai spus - de multe ori chiar. Problema e ca dupa ce le auzi si esti de acord cu ele sa le si pui in aplicare.
Pentru cei care pun intrebari cum sunt cele de mai sus ... daca "nu ai bani", sau daca nu ai "destui bani", sunt doua mari motive:
1. nu castigi bani.
si /sau
2. cheltui mai mult decat castigi. (caz in care nu numai ca nu ai bani, dar ai si datorii)
Simplu, nu ? Matematic vorbind ...
Rezolvarea ar trebui sa fie la fel de simpla ... primul pas - sa nu mai cheltui atat de mult, si al doilea si cel mai important - sa incepi sa castigi mai mult. Simplu, nu ... ?
Pai .. chiar e simplu. Eu cred ca e simplu.
Nu am inteles niciodata inconstienta financiara, desi am fost mereu inconjurat de ea. Nu am inteles niciodata de ce oamenii cheltuie banii "in prostie" si apoi se plang ca nu au. Eu am stiut mereu cati bani am, de cati am nevoie, cati mi-ar mai trebui ca sa imi cumpar masina, etc. Nu imi numar mereu banii, nu sunt nebun, pur si simplu stiu cati bani am si ce vreau sau trebuie sa fac cu ei. Sa cumpar un lucru pentru ca apoi sa constat cu surpiza ca nu am bani sa platesc ..chiria.. pentru mine e ceva de neconceput. Am riscat de multe ori bani cumparand niste chestii pentru care nu era cel mai potrivit moment, dar am avut intotdeauna un plan legat de chestia asta, sau o 'asigurare' in caz ca ..
Cea mai frecventa *justificare* a cheltuielilor nejustificate este "Merit!". "Am muncit toata ziua, merit ..cutare lucru.." Aha, ai muncit toata ziua, deci acum meriti sa arunci banii ca sa te trezesti maine ca trebuie sa o iei de la capat si nu ai cu ce sa platesti ..chiria.. . Da, mi se pare foarte logic. Daca tu consideri ca meriti sa cheltuii bani aiurea doar pentru ca muncesti din greu pentru ei, inseamna ca meriti sa nu fii niciodata 'bogat'.
Paradoxul e ca (si pentru asta exista literatura, studii, etc, nu zic eu 'din capul meu' ) oamenii bogati sunt cei care isi cantaresc fiecare penny, nu cei care arunca bani in stanga si in dreapta. (un bun exemplu e Thomas J - Gandirea milionarului american )
Pentru multi "independenta financiara" inseamna sa aiba atat de multi bani in cat nici ei nu stiu cati sunt de fapt. Asta poate fi adevarat, n-am ce zice, dar nu cred ca e cea mai buna definitie.
Primul pas spre independenta financiara ar fi sa ai destui bani incat sa iti permiti 3 luni fara un venit. De ce spun asta ? Pentru ca in felul asta nu esti nevoit sa iti pierzi respectul ramanand la un servici care nu iti place sau nu esti nevoit, daca pleci, sa te angajezi in primul loc pe care il gasesti, DE FOAME. Pentru ca asta se dovedeste pana la urma ca e o decizie proasta. Sa iti permiti sa iti cauti noi clienti, daca ai firma ta, fara sa devii disperat si sa faci concesii pe care sa le regreti. Sa iti permiti sa iei o decizie buna pentru tine, sa ai timp si sa nu te urmareasca 'creditorii', sa nu trebuiasca sa te ascunzi de nimeni, asta cred ca e un inceput bun, pentru *independenta*, nu ?
Am scris in titlu ca e partea intai, deci ma opresc aici, ca sa nu fie un capitol de carte. Si daca ai ajuns sa citesti articolul asta pe blog pentru ca ai cautat pe google "nu am bani ", fa o incercare care nu te costa nimic - vezi cati bani ai cheltuit azi, ieri, saptamana asta pe lucruri de care nu aveai *nevoie*. Fii sincer cu tine si renunta la cateva dintre ele, apoi gandestete cum sa castigi mai multi bani.
Ca si toate celelalte lucruri in viata, banii au niste legi, si marea majoritate a oamenilor incearca sa le ignore sau sa le incalce asa cum fac cu legea circulatiei. Numai ca nu merge in felul asta.
Nu vin cu nimic nou sau original, toate lucrurile astea s-au mai spus - de multe ori chiar. Problema e ca dupa ce le auzi si esti de acord cu ele sa le si pui in aplicare.
Pentru cei care pun intrebari cum sunt cele de mai sus ... daca "nu ai bani", sau daca nu ai "destui bani", sunt doua mari motive:
1. nu castigi bani.
si /sau
2. cheltui mai mult decat castigi. (caz in care nu numai ca nu ai bani, dar ai si datorii)
Simplu, nu ? Matematic vorbind ...
Rezolvarea ar trebui sa fie la fel de simpla ... primul pas - sa nu mai cheltui atat de mult, si al doilea si cel mai important - sa incepi sa castigi mai mult. Simplu, nu ... ?
Pai .. chiar e simplu. Eu cred ca e simplu.
Nu am inteles niciodata inconstienta financiara, desi am fost mereu inconjurat de ea. Nu am inteles niciodata de ce oamenii cheltuie banii "in prostie" si apoi se plang ca nu au. Eu am stiut mereu cati bani am, de cati am nevoie, cati mi-ar mai trebui ca sa imi cumpar masina, etc. Nu imi numar mereu banii, nu sunt nebun, pur si simplu stiu cati bani am si ce vreau sau trebuie sa fac cu ei. Sa cumpar un lucru pentru ca apoi sa constat cu surpiza ca nu am bani sa platesc ..chiria.. pentru mine e ceva de neconceput. Am riscat de multe ori bani cumparand niste chestii pentru care nu era cel mai potrivit moment, dar am avut intotdeauna un plan legat de chestia asta, sau o 'asigurare' in caz ca ..
Cea mai frecventa *justificare* a cheltuielilor nejustificate este "Merit!". "Am muncit toata ziua, merit ..cutare lucru.." Aha, ai muncit toata ziua, deci acum meriti sa arunci banii ca sa te trezesti maine ca trebuie sa o iei de la capat si nu ai cu ce sa platesti ..chiria.. . Da, mi se pare foarte logic. Daca tu consideri ca meriti sa cheltuii bani aiurea doar pentru ca muncesti din greu pentru ei, inseamna ca meriti sa nu fii niciodata 'bogat'.
Paradoxul e ca (si pentru asta exista literatura, studii, etc, nu zic eu 'din capul meu' ) oamenii bogati sunt cei care isi cantaresc fiecare penny, nu cei care arunca bani in stanga si in dreapta. (un bun exemplu e Thomas J - Gandirea milionarului american )
Pentru multi "independenta financiara" inseamna sa aiba atat de multi bani in cat nici ei nu stiu cati sunt de fapt. Asta poate fi adevarat, n-am ce zice, dar nu cred ca e cea mai buna definitie.
Primul pas spre independenta financiara ar fi sa ai destui bani incat sa iti permiti 3 luni fara un venit. De ce spun asta ? Pentru ca in felul asta nu esti nevoit sa iti pierzi respectul ramanand la un servici care nu iti place sau nu esti nevoit, daca pleci, sa te angajezi in primul loc pe care il gasesti, DE FOAME. Pentru ca asta se dovedeste pana la urma ca e o decizie proasta. Sa iti permiti sa iti cauti noi clienti, daca ai firma ta, fara sa devii disperat si sa faci concesii pe care sa le regreti. Sa iti permiti sa iei o decizie buna pentru tine, sa ai timp si sa nu te urmareasca 'creditorii', sa nu trebuiasca sa te ascunzi de nimeni, asta cred ca e un inceput bun, pentru *independenta*, nu ?
Am scris in titlu ca e partea intai, deci ma opresc aici, ca sa nu fie un capitol de carte. Si daca ai ajuns sa citesti articolul asta pe blog pentru ca ai cautat pe google "nu am bani ", fa o incercare care nu te costa nimic - vezi cati bani ai cheltuit azi, ieri, saptamana asta pe lucruri de care nu aveai *nevoie*. Fii sincer cu tine si renunta la cateva dintre ele, apoi gandestete cum sa castigi mai multi bani.
04 iunie 2007
extreme ale sigurantei de sine
Eu ma consider ( de cand ma stiu) un anormal. Si unul (din lista lunga ) din motivele pentru care zic asta e ca ca ridic din umeri prea mult, in fata unor chestii care, in ochii altora, ar trebui sa ma faca sa ...
Siguranta de sine, zice DEX-ul, e masura in care o persoana e conştienta de valoarea şi de puterile proprii. Nu stiu unde se incadreaza majoritatea persoanelor, sau cum e *bine*, dar eu ma lovesc numai de extreme si de manifestarile lor.
Marea majoritate a persoanelor pe care le cunosc sunt cele pe care daca le contrazici, se simt datoare sa te faca sa musti din asfalt sau sa recunosti in final ca ei au dreptate. Si asta pentru ca sunt foarte siguri pe ceea ce spun etc etc. Eu unul cred ca asta e o masura a nesigurantei persoanei respective. Eu cred ca in momentul in care contrazici o astfel de persoana ea se simte contrazisa ca persoana, se simte respinsa, simte ca pierde respectul sau pozitia pe care o detine si de aceea e in stare sa faca orice pentru a (si) demonstra ca are dreptate, in orice problema, oricat de neinsemnata.
Pentru un astfel de om, orice observatie reprezinta un atac la persoana. Daca ii spui ca a facut o greseala el aude ca l-ai facut prost. Daca ii spui ca n-ai inteles ce a zis, el aude ca l-ai facut prost. Etc. Etc.
Oameni care nu au deloc incredere in ei insisi, pentru ca sunt obisnuiti sa se evalueze prin comparatii cu ceilalti. Pentru care "Gura lumii" este centrul universului. Care nu inteleg ca poti sa gresesti ( o data, de mai multe ori) dar sa ramai in continuare un bun profesionist, in continuare o persoana simpatica, in continuare un bun prieten.
O alta caracteristica a persoanelor astora e ca le e frica de "autoritate". Cum e la *servici*, cand se ascund de "sef". Persoane care atunci cand nu e seful , sunt "regele dealului". Care au impresia mereu ca au facut ceva gresit, si sunt gata sa recunoasca orice, pentru ca s-au obisnuit. S-au obisnuit sa creada si sa gandeasca ca exista mereu o ierarhie, si ca mereu cineva trebuie sa aiba dreptate, si ca 'seful' cineva stie mai bine.
Intotdeauna cand vad o persoana care ma contrazice violent intr-o problema imi dau seama automat ca e o persoana cu o siguranta de sine scazuta.
La cealalta extrema persoanele care atunci cand sunt contrazise, dupa o rezistenta minima ajung sa spuna chestii de genul "Bai, da, e posibil sa ai dreptate." sau "Ma, probabil ca asa e, nu stiu" si sa gandeasca "Ia uite-l si pe prostul asta, e clar ca eu am dreptate. Prostule.". Asa sunt eu... cad deseori in capcana de a ma contrazice cu cineva, chiar si pe o tema marunta, dar ma salveaza repede vocea interioara care spune "Asta e un prost, nu stie ce spune, tu ai dreptate, nu el , nu te mai certa, n-are rost." Eu am incredere in mine, in ce spun, nu ma intereseaza ce crede 'cutare', pentru ca automat consider ca el greseste.
Acum... si eu sunt la fel de 'gresit' ca si cel care se enerveaza si tine cu dintii (sau pumnii) de 'dreptatea' lui .. intrebarea e - exista un "e mai mai bine asa"? E mai bine sa te enervezi si sa sustii ceva orbeste, fara sens sau limita, demonstrand in felul asta ca esti slab si ca ai nevoie de "aprobarea" celor din jur, sau sa ridici din umeri si sa consideri ca oricum tu ai dreptate, lasa-l pe prost sa se simta bine?
Mi-ar place sa stiu mecanismele psihologicecare duc la comportamende de genul asta, pana atunci insa ma multumesc sa le constat...
Siguranta de sine, zice DEX-ul, e masura in care o persoana e conştienta de valoarea şi de puterile proprii. Nu stiu unde se incadreaza majoritatea persoanelor, sau cum e *bine*, dar eu ma lovesc numai de extreme si de manifestarile lor.
Marea majoritate a persoanelor pe care le cunosc sunt cele pe care daca le contrazici, se simt datoare sa te faca sa musti din asfalt sau sa recunosti in final ca ei au dreptate. Si asta pentru ca sunt foarte siguri pe ceea ce spun etc etc. Eu unul cred ca asta e o masura a nesigurantei persoanei respective. Eu cred ca in momentul in care contrazici o astfel de persoana ea se simte contrazisa ca persoana, se simte respinsa, simte ca pierde respectul sau pozitia pe care o detine si de aceea e in stare sa faca orice pentru a (si) demonstra ca are dreptate, in orice problema, oricat de neinsemnata.
Pentru un astfel de om, orice observatie reprezinta un atac la persoana. Daca ii spui ca a facut o greseala el aude ca l-ai facut prost. Daca ii spui ca n-ai inteles ce a zis, el aude ca l-ai facut prost. Etc. Etc.
Oameni care nu au deloc incredere in ei insisi, pentru ca sunt obisnuiti sa se evalueze prin comparatii cu ceilalti. Pentru care "Gura lumii" este centrul universului. Care nu inteleg ca poti sa gresesti ( o data, de mai multe ori) dar sa ramai in continuare un bun profesionist, in continuare o persoana simpatica, in continuare un bun prieten.
O alta caracteristica a persoanelor astora e ca le e frica de "autoritate". Cum e la *servici*, cand se ascund de "sef". Persoane care atunci cand nu e seful , sunt "regele dealului". Care au impresia mereu ca au facut ceva gresit, si sunt gata sa recunoasca orice, pentru ca s-au obisnuit. S-au obisnuit sa creada si sa gandeasca ca exista mereu o ierarhie, si ca mereu cineva trebuie sa aiba dreptate, si ca 'seful' cineva stie mai bine.
Intotdeauna cand vad o persoana care ma contrazice violent intr-o problema imi dau seama automat ca e o persoana cu o siguranta de sine scazuta.
La cealalta extrema persoanele care atunci cand sunt contrazise, dupa o rezistenta minima ajung sa spuna chestii de genul "Bai, da, e posibil sa ai dreptate." sau "Ma, probabil ca asa e, nu stiu" si sa gandeasca "Ia uite-l si pe prostul asta, e clar ca eu am dreptate. Prostule.". Asa sunt eu... cad deseori in capcana de a ma contrazice cu cineva, chiar si pe o tema marunta, dar ma salveaza repede vocea interioara care spune "Asta e un prost, nu stie ce spune, tu ai dreptate, nu el , nu te mai certa, n-are rost." Eu am incredere in mine, in ce spun, nu ma intereseaza ce crede 'cutare', pentru ca automat consider ca el greseste.
Acum... si eu sunt la fel de 'gresit' ca si cel care se enerveaza si tine cu dintii (sau pumnii) de 'dreptatea' lui .. intrebarea e - exista un "e mai mai bine asa"? E mai bine sa te enervezi si sa sustii ceva orbeste, fara sens sau limita, demonstrand in felul asta ca esti slab si ca ai nevoie de "aprobarea" celor din jur, sau sa ridici din umeri si sa consideri ca oricum tu ai dreptate, lasa-l pe prost sa se simta bine?
Mi-ar place sa stiu mecanismele psihologicecare duc la comportamende de genul asta, pana atunci insa ma multumesc sa le constat...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)