Pur si simplu prostie

Astazi am sa inaugurez o noua categorie la mine pe blog, cu numele (din titlu) "Pur si simplu prostie".

Fac acest lucru in onoarea (initial am scris "cretinilor") neprofesionistilor care se autointituleaza "Recomandari" care mi-au trimis un mail cu subiectul "Recomandare". Da, am primit un mail de la "Recomandari" cu subiectul "Recomandare". In acest mail mi se recomanda (evident, nu ?) servicii de realizare site in maxim 3 zile (!!!!-chiar daca nu as lucra in domeniu mi-as pune niste intrebari in legatura cu realizarea unui site in maxim 3 zile ... ) alaturi de alte servicii care aflu mai spre sfarsit ca se incadreaza de asemenea si la categoria de servicii gratuite. N-am inteles pana la urma daca sunt servicii cu reducere sau gratuite... Gratuite sau nu , daca ei fac situri in maxim trei zile e clar ca eu sunt depasit total de situatie si ar trebui sa ma las de meserie ;)

Ceea ce mi-a atras insa atentia a fost o fraza din incheiere, si citez: "Nu conteaza cine sunteti si ce faceti. " Serios??? M-ai facut sa plang, sunt chiar atat de neimportant? Pai si atunci de ce te-ai mai obosit sa-mi trimiti mail, daca nu contez?

Dincolo de comic acest mail este o palma data "oamenilor de marketing" si "antreprenorilor" din Romania, pentru ca daca asemenea specimene reusesc sa reziste (pentru ca DA, AU SITURI IN PORTOFOLIU) inseamna ca noi suntem cei prosti, pentru ca nu stim sa ajungem la clientii lor. Pe de alta parte, ei fac situri gratuit, in maxim 3 zile....

Goana dupa iluzii

Esti cel mai bun... daca cedezi - te internam la nebuni ..

Da, ti-ai adus bine aminte - azi trebuia sa ne distram. Ca majoritatea lucrurilor despre care vorbesc in ultimul timp, nu s-a intamplat.

Mai rau decat mi-e acum nu mi-a fost niciodata. Nu am bani, nu am planuri. Sunt dezamagit si invins, si a venit momentul sa o recunosc. Recunosc ... si fac ce face orice ratat care se respecta - caut uitarea in alcool. Si cel mai tragic e ca sunt singur...

Brr.. ce gresit suna asta.

Nu am bani, dar am planuri. Sunt dezamagit, (chiar foarte, dar e vina mea - daca nu invat niciodata...) dar nu sunt invins. Nu am sa ma recunosc niciodata invins, pentru ca acela e singurul moment cand as putea fi invins. Din pacate, e trist sa fii singur in fata unui pahar. Asta nu ma impiedica totusi sa gust dintr'un alexandrion de sapte stele (mmm.. cati ani au trecut de cand .. ? Prea multi.) Am gustat doar - si l-am pus la pastrare pentru cand o sa am cu cine. (Am un Alexandrion de sapte stele si nu am cu cine sa'l impart - ce vremuri...)

V-am mai spus vreodata ca mi-e dor sa traiesc fiecare moment, sa-mi aduc aminte fiecare minut? Suntem toti importanti acum, nu mai avem timp de noi. "Am treaba", "Nu am timp" - de cate ori ai zis asta in ultimul timp? De cate ori ti-ai cheltuit ultimii bani in ultima luna? Mie mi-e dor de saptamana in care mi-am cheltuit ultimii bani de trei ori. Cu ce ma ajuta sa am economii si asigurari daca nu traiesc nici de cinci sute de lei ? Vechi? Vreau sa mai fiu inconstient, ce-i asa de rau in asta?

Va luati toti in serios si m-am saturat. Cand o sa intelegeti ca cei care reusesc nu sunt cei care "se iau in serios"? Cand o sa intelegeti ca cei pe care ii admirati sunt ei insisi, nu imita pe nimeni, nu sunt o mascarada sinistra a unui "model". Ma enerveaza minciuna penibila in care traiesc, vreau sa simt ceva, orice, dincolo de sterilitatea unui dialog pe care as putea sa-l port cu un perete, nu e nevoie de tine.

Sunt melancolic? Da, sunt, si la urma urmei, ce e asa rau sa fii melancolic? NU rade! Ce e asa frumos in realitatea asta a ta incat imi negi amintirile mele frumoase? De ce nu sunt bune visurile mele, de ce le spui iluzii?

Nu cedez - chiar daca mi-e greu. Am auzit eu ca asta e singura cale sa castigi, pana la urma. Chiar daca sunt singur cu un alexandrion sapte stele.

Project management

La job-ul asta nu sunt doar un angajat, sunt student la un curs practic de management(nu tocmai eficient), asa ca poate ar fi bine sa iau si niste notite.

Eu am avut in facultate un curs de Project Management unde am invatat o teorie foarte interesanta despre misiuni, obiective, obiective principale, obiective secundare, activitati, etapizare, bugete, samd. Dupa cum ne zicea si profesorul care o preda - "sublim dar inaplicabil".

Cel putin la noi, in firmele de dimensiuni relativ reduse, cu oamenii care sunt interesati doar de prezent si de bani. Cum am citit eu de mult intr-o carte "desteapta"- managerii se concentreaza pe rezolvarea problemelor urgente, ale prezentului, pentru ca daca nu le rezolva, oricum nu mai "prind" viitorul pe aceeasi pozitie de conducere, asa ca ar fi inutil sa gandeasca in perspectiva. "Sa rezolvam asta acum, repede, si vedem noi, ce facem cu restul, cand ajungem acolo". (Sincer, la urma urmei, parerea mea e ca de fapt asta si e ceea ce trebuie sa faca managerul. Sa rezolve problemele prezentului - la viitor trebuie sa se gandeasca vizionarii din firma - "antreprenorii", patronii, consiliile, etc.) Fiecare cu treaba lui. Numai ca, nu-i asa, toti suntem destepti, si mereu trebuie sa demonstram asta cuiva.

Rari si valorosi sunt cei care stiu cu adevarat ce vor, si refuza "puterea de a lua deciziile" - nu pentru ca le e frica de responsabilitate, ci pentru ca sunt prea buni specialisti. Doar ca un astfel de om are neaparata nevoie de un sef BUN, care sa-l coordoneze sa faca ce trebuie. Altfel, specialistul va munci inutil, neproductiv si va fi din ce in ce mai frustrat. Va contesta deciziile "de sus" dar - lipsit de orice interes fata de partea mai putin tehnica a procesului in care e implicat (clienti, contracte, promisiuni), nu va propune solutii viabile - complete, ci doar va arata de ce nu sunt bune cele actuale.Ceea ce propune el este o inovatie, o solutie eleganta tehnic; este o infrastructura noua sau un mod de a face totul mai bine. Dar care cere timp, resurse si cel mai grav nu rezolva imediat problemele actuale. Ceea ce duce, evident, la frustrarea sefului care este pus in pozitia dificila de a nu intelege despre ce e vorba, si ce ar trebui sa faca mai departe. Si atunci, pentru ca seful e sef, impune solutia care i se pare cea mai potrivita. Si specialistul pleaca unde isi poate face treaba fara sa fie pus in astfel de situatii. (Uneori te saturi de prea mult Nimic? Niciodata?)

M-am indepartat de ideea de project management. Una din regulile de baza pe care o vad incalcata prea des in jurul meu e cea ca Project managementul se face de project manageri, nu de "muncitorii" implicati in proiect. E ca si cum ai cere unui zidar sa proiecteze o catedrala. A doua mare greseala e cea ca project managerii se implica si impun detaliile tehnice, si asta e ca si cum proiectantul l-ar invata pe zidar cum sa aseze caramida pe caramida. A, si o alta mare greseala e sa consideri ca poti pune doi programatori sa lucreze pe principiul daca un programator termina un program in doua zile, doi programatori termina acelasi program intr-o zi. Nu e ca si cum ai pune caramida pe caramida, nu? Programarea nu e ca vopsitul unui gard.. cu cat mai multi, cu atat mai bine....

E ok sa mai sarim cate un nivel, din cand in cand, si "pionii" sa se implice in decizii, pentru ca informatia (de cele mai multe ori exclusiv tehnica) pe care o aduc ei este importanta in luarea deciziilor, si e important si pentru cei "de sus" sa se implice in munca "de jos" pentru ca pot aduce experienta, pot aduce viziune, sau doar o parere "din afara". Dar e o greseala sa ai un executant care stabileste time-frameuri si planifica proiectul - si e la fel de gresit pentru un "sef" sa impuna detalii tehnice in rezolvarea problemelor.

Mai departe, e gresit sa nu respecti ceea ce spui, din pozitia de sef. E anormal sa trebuiasca pastrate dovezi scrise. E anormal sa ne demonstram cine are dreptate, in loc sa rezolvam problemele. Am sustinut si am sa sustin intotdeauna ca relatiile de munca trebuie sa fie definite doar prin respect. Exista o camaraderie, exista distractii si neintelegeri dar DEFINITORIU trebuie sa fie respectul si nimic altceva. Sa nu uitam niciodata: Familiarity breeds contempt.

Concluzia a ceea ce voiam sa spun este ca project managementul este la fel de important ca si dezvoltarea in sine a proiectului (fie ca vorbim de un website sau o de contructia unei catedrale). Atunci cand il ignori complet, nu esti in stare (timp, incompetenta) sau iti bati joc constient de obiectivele si etapele pe care le-ai stabilit (si indirect de cei care muncesc) nu te poti astepta decat la un rezultat... dezastruos.

Furia

... sau poate Mânia, e doar un alt nume pentru acelasi pacat capital.

O viata guvernata de frica - dincolo de frica de o amenintare "fizica" - dincolo de instinctul de supravietuire. Frica care se hraneste din ea insasi. Si din mine.

Am incredere in valoarea mea, ca persoana, si in valoarea a ceea ce fac sau ce spun. Doar ca uneori e posibil sa gresesc, si atunci voi fi perceput ca mai putin valoros, sau ceea ce fac si ce spun nu va fi apreciat. Ceea ce este un dezastru. Si imi aleg cu atentie cuvintele, pentru ca mi-e frica de un dezastru. Decat sa spun ceva gresit mai bine nu mai spun nimic. Mi-e frica totusi ca ajung sa fiu considerat un incompetent pentru ca nu spun niciodata nimic, si atunci critic pe ceilalti, pentru ca imi dau seama ca ideile lor sunt proaste, dar mi-e frica sa imi impun ideile mele, pentru ca mi-e frica de posibilitatea ca nu sunt de fapt bune si asta inseamna ca nu sunt atat de bun cum imi inchipui ca sunt si mi-e frica de gandul asta. Mi-e frica de ceilalti, pentru ca pana la urma se va dovedi ca sunt mai buni ca mine, si imi voi pierde pozitia. Mi-e frica sa incerc sa imi impun parerea pentru ca mi-e frica ca nu voi fi ascultat si daca voi fi ascultat mi-e frica de posibilitatea ca voi fi ridiculizat.

Mi-e frica sa fac, pentru ca nu am posibilitatea sa fac ceva perfect, si atunci inseamna ca nu sunt perfect, si mi-e frica sa cred ca nu sunt perfect. Nu e din cauza mea, nu am noroc si nu am avut posibilitatea. E greseala ta.

Mi-e frica sa ma cert cu tine, si evit orice cearta. Mi-e frica de cearta pentru ca desi sunt convins ca am dreptate sunt sigur ca nu voi reusi sa te conving si pe tine de asta, pentru ca ar trebui sa vorbesc intr-un fel care nu ma caracterizeaza si ar trebui sa spun niste lucruri care, desi sunt adevarate, nu admit intoarcere, si mi-e frica de situatii fara intoarcere pentru ca mi-e frica sa fac o alegere pentru ca mi-e frica de faptul ca as putea face o alegere gresita, si atunci totul e pierdut.

[...]

Mi-e frica de saracie, mi-e frica de boala, mi-e frica de oameni, de viata, de mine. Mi-e frica de succes si mi-e frica de ratare, dar cel mai tare mi-e frica ca asa ceva ar putea fi adevarat. Mi-e frica si ma doare si vreau sa ma apar. Si nu pot lupta pentru ca ar fi imposibil sa fiu violent cu tine si cu ei si cu voi, pentru ca as fi pedepsit. Ma infurii si nu pot lovi pe nimeni , nu pot sparge nimic. Si totusi pupilele imi sunt dilatate, si pumnii stransi, pentru ca sunt pregatit sa lupt. Muschii sunt incordati la maxim, pulsul si respiratia sunt crescute pentru ca am nevoie de oxigen. Digestia e oprita, e prea mare consumatoare de energie. Transpir, pentru ca trebuie sa imi mentin o temperatura constanta. Nu mai gandesc analitic pentru ca trebuie sa raspund rapid, iar analiza ia prea mult timp.

Dar nu ma lupt cu nimeni. Raman doar cu oboseala muschilor, cu o digestie proasta si cu imposibilitatea sa ma concentrez. Nu reusesc sa imi revin la o stare de calm, pentru ca nu am cand, am prea multe motive sa ma enervez, zi de zi.

Daca nu te lovesc asta nu inseamna ca totul s-a terminat. Nici pe departe, pentru ca pot sa fiu pasiv-agresiv. Pot sa ma razbun, pot sa te barfesc sau sa te pedepsesc exagerat pentru ceva care nu are nici o legatura cu motivul real pentru care sunt furios. Asa ca nu te mai mira ca sunt mereu cinic sau ca te critic fara motiv. Practic e vina ta.

Tu, ei, voi sunteti vinovati, eu sunt victima, dar am sa vi-o platesc.

... si nu am cuvinte

Voices, A thousand thousand voices
Whispering, the time has passed for choices

Am in draft un post despre bani .. din seria "legile banilor". Mai am in draft un post despre gandire pozitiva, un raspuns la "provocarea" Adelaidei. Am in draft multe posturi pentru un blog nou, de "rudimente" de marketing online ( ma uit si nu am cum sa nu compar ce vreau eu sa fac cu ce exista deja la basicmarketing). An in draft doua proiecte mici-de-tot dar in care cred si in care sunt hotarat sa "investesc" mai mult decat entuziasm (am sa fac o lista cu ceea ce s-a facut in punct ro la care m-am gandit cu de la 6 luni la 3 saptamani inainte)(nu ma laud ca am idei bune - idei bune avem toti, ma urasc si ma condamn ca nu am facut nimic).

Am in draft scrisori de adio, am in draft nemultumiri si regrete, dar si sperante si planuri. Am in draft episoade de comedie care sunt sigur ar intrece episoade (cele mai ... "slabute") din MASH sau Seinfeld.

Dar am sa scriu un adio pentru care nu am cuvinte. Am spus ce aveam de spus. Articolul l-a citit multa lume, nu stiu cine m-a inteles sau cine a fost de acord cu mine, important e ca a fost acolo si am putut sa il recitesc...

Am mers prea departe cu frica, nesiguranta, nehotararea, delasarea, acceptarea, compromisurile, vina si vinovatia; am vorbit prea mult si am facut prea putin, am ratat prea multe ocazii si am pierdut din vedere ce era cel mai important. Mi-e frica pentru ce urmeaza, nu stiu ce am sa pierd si ce am sa castig, nu stiu nici macar ce aleg, dar stiu ca nu pentru asta sunt aici. Ceea ce se intampla e o rusine, si eu pot mult mai mult.

Cu sau fara sampanie ... i'll see you on the other side.

Gandire Pozitiva

Adelaida ma "provoaca" sa vorbesc despre gandire pozitiva. Am mai vorbit aici despre gandire pozitiva, acum ceva timp. Si pe parcursul a tot ce am scris ...

Mi-e greu sa vorbesc despre gandire pozitiva, pentru ca majoritatea timpului nu reusesc sa gandesc pozitiv. Sunt un Descurajat, un Dezamagit, un Pesimist. Si totusi mi-e usor sa vorbesc despre gandire pozitiva, pentru ca e simplu - trebuie doar sa gandesti pozitiv, nu? Cat poate sa fie de greu?

Sa gandesti pozitiv e prea greu, uneori. Atunci cand cand imi repet obsesiv ca sunt un pesimist, gandirea pozitiva e un efort. Mi-e greu sa sper, pentru ca tot ceea ce mi se intampla ma face sa fiu un descurajat, si mi-e greu sa ma entuziasmez, pentru ca am ajuns sa fiu un blazat, un Dezamagit. Suntem ceea ce gandim. Repetate si auzite de prea multe ori, aceste cuvinte isi pierd greutatea, desi raman la fel de adevarate. Suntem (am sa vorbesc la plural desi sper sa citesti si sa razi, spunandu-ti ca tu nu mai esti de mult asa) prinsi in cotidian, in probleme si griji, functionam pe pilot automat. Am invatat ca nu putem schimba nimic in jurul nostru, ca trebuie sa ne pazim si sa ne ascundem, ca responsabilitatea e echivalenta cu pedeapsa. Nu mai vrem decat sa ne refugiem, sa "scapam" de undeva sau de ceva. Nu avem timp sa visam la bani, la case, la masini, la concedii, la familii, la copii pentru ca suntem prinsi in griji si in probleme imediate. Nu avem timp sa gandim pozitiv, e prea complicat si nu da rezultate, oricum.

Viata mea de acum e mai mult sau mai putin un dezastru. Am sa fac doar un rezumat, nu (prea) am curaj sa intru intr-o analiza detaliata. Am un servici la care petrec 9 sau 10 ore pe zi, si unde din pacate marea majoritate a timpului este pierdut. Pierdut - pentru ca se fac estimari proaste, "facem si desfacem", "nu exista comunicare", echipa inseamna ambitii personale si dorinta de a demonstra mereu ceva celui de langa tine. Fara sa mai socotim timpul pierdut in trafic sau in mijloacele de transport - mai lucrez doua, trei ore in incercarea de a construi ceva pe langa servici. In aceste doua trei ore, sunt obosit si neproductiv, si rezultatele sunt pe masura. Zi dupa zi se aduna oboseala, nervii; se aduna lipsa de satisfactii, bani insuficienti si senzatia ca sunt prins intr-un cerc vicios. Plus ca fac cu totul altceva decat ceea ce mi-am propus cand am venit aici, ceva pentru care nu sunt pregatit si pe care nu mi-l doresc. Toate planurile pe care mi le fac esueaza la un moment dat si am zeci de motive pentru care se intampla chestia asta si am multe persoane pe care pot da vina pentru ce se intampla. Am idei bune dar "nu pot singur", ma gandesc cu groaza la ziua de maine, pentru ca depind de un salar, care depinde de toanele cuiva... Mereu imi fac calcule care inevitabil duc spre acelasi zero - care nu duce nicaieri. Si in conditiile astea, ajung la primul paragraf in care spuneam ca sunt un descurajat (pentru ca am motive), un dezamagit (pentru ca am motive) si un pesimist (pentru ca am motive).

Tot ce am scris mai sus e real, si sa gandesc tot ceea ce am scris imi ia mai putin de o secunda. Ganduri pe care daca le repeti zi de zi de prea multe ori ajung sa fie automate, acum imi ia foarte putin sa simt toate astea, pentru ca gandurile s-au transformat intr-un sentiment. Un sentiment care ma demoralizeaza atunci cand imi vine o idee - imi spune ca am avut multe idei, dar nici una indeajuns de buna, si oricum nu am pus nimic in practica. Un sentiment care nu ma lasa sa muncesc - imi spune ca muncesc degeaba, rezultatele vor fi nesemnificative. Un sentiment care ma face sa fiu nervos si sa reactionez exagerat la orice.

Si totusi eu nu sunt asa, eu sunt mai bun, eu am dreptate, eu pot mult mai mult, deci nu e vina mea. E vina lui, nu am avut ocazia, nu pot din cauza lor, nu am avut timp, daca as fi stiut, daca ar fi fost altfel, daca as fi avut bani. Alte ganduri care se transforma intr-un alt sentiment. Mi-e mai usor sa dau vina pe cineva, pentru ca e mai dureros sa recunosc ca e vina mea ca am ajuns in situatia de acum.

Bun, titlul e gandire pozitiva, nu? Fiecare are definitia lui pentru gandire pozitiva. Nu stiu care e realitatea si nu stiu cum e mai bine, stiu doar ce inseamna gandirea pozitiva pentru mine.

Cel mai important e momentul in care realizezi ca iti poti controla gandurile, si ca ceea ce faci si chiar ceea ce esti la un moment dat este rezultatul a ceea ce simti si ceea ce gandesti. Evaluezi ceea ce se intampla - gandesti si simti. Cand ai citit ce am scris mai sus, ai evaluat ceea ce am vrut sa spun - ai gandit ceva despre mine si ai gandit ceva despre tine. Te-ai gandit ca esti in aceeasi situatie, sau ca ai trecut si tu prin asta. Te-ai recunoscut in ceva din ce am scris sau m-ai compatimit. Ai fost fericit ca nu e vorba despre tine. Intrebarea este, tu gandesti asa? Te surprinzi vreodata avand aceleasi ganduri, repetandu-le dupa un tipar pe care ai inceput sa-l inveti pe de rost? Probabil ca da. Puterea "gandirii pozitive " este de fapt puterea de a realiza ca dezamagirea, frustrarea, neputinta sau descurajarea sunt ganduri.

Eu nu pot sa "gandesc pozitiv" in sensul conventional (cel mai des folosit) al acestei expresii. N-am incercat, dar mi se pare prea complicat sa folosesc afirmatii de genul "Voi reusi! ", "Sunt puternic!" pentru a-mi schimba gandurile. Mi se pare o forma de a ma minti singur. Sigur ca poate avea rezultate(am citit foarte mult despre asta), dar mi se pare greoi, ineficient. Ma ajuta foarte mult sa ma incred intr-o forta superioara(pentru ca, din experienta, asta a dat rezultate) dar credinta e doar un ajutor, un instrument. Ceea ce este cu adevarat important este sa opresc tiparul automat al gandurilor care ma fac sa ma simt descurajat sau dezamagit. Imi dau o palma (in gand, bineinteles, altfel cred ca m-ar recunoaste deja multa lumea pe strada) de fiecare data cand ma surprind ca "ma plang" de ceea ce mi se intampla. De fiecare data cand dau vina pe cineva. De fiecare data cand spun ca nu pot si sunt gata sa renunt.

Chiar daca realitatea este asa cum este (si cum am descris-o mai sus) eu aleg sa imi doresc altceva. Vreau sa fiu altcineva, vreau sa fiu liber, vreau sa fiu odihnit, vreau sa am bani, sa fiu activ, sa am _____ , sa fac _____. Imediat, dezamagirea si pesimismul imi spun ca nu am sa pot, pentru ca pana acum nu am putut. Asta e momentul de care spuneam, momentul in care trebuie sa realizezi ca poti controla gandurile. Uneori, cand ma simt cu adevarat coplesit, recurg la un truc ieftin, pe care il stiu de mic si pe care l-am recunoscut in filmul The Secret. Am o piatra (acum se intampla sa fie o piatra albastra) pe care o tin aproape si atunci cand pun mana pe ea, intelegerea e (intelegere pe care am facut-o cu mine insumi) sa nu ma gandesc decat la cine vreau sa fiu, si sa fac abstractie de ce se intampla acum. Poate e penibil sa porti o piatra in buzunar, asa ca uneori am "It's not unusual - Tom Jones" in playlist pe mp3 player, sau o alta melodie care sa-mi aduca aminte ca in ciuda a ceea ce se intampla, nu trebuie sa fiu descurajat, nu trebuie sa renunt.

Incerc sa uit, in fiecare zi, ceea ce pesimismul si dezamagirea incearca sa ma convinga ca sunt. Imi recitesc lista cu ceea ce vreau sa fac, cu locuri unde vreau sa ma duc si cu lucruri pe care vreau sa le am. Lista cu cine vreau sa fiu. Traficul e la fel de insuportabil si prostii de langa mine parca mai prosti cu fiecare zi, dar eu sunt din ce in ce mai aproape de ceea ce vreau sa fiu.

E un exercitiu simplu, dar dureros, sa gandesti pozitiv. Sa vezi cine esti si ce vrei sa fii. Dar e practic singurul lucru pe care trebuie sa-l faci, ca sa faci un pas inainte.