Some folks are born silver spoon in hand
Lord don't they help themselves oh.
Creedence Clearwater Revival - Fortunate Son
Am citit astazi pe un blog un articol despre bogati si conducatori, despre hoti, coruptie, despre bogatie si despre noi, ceilalti. Despre nedreptate, despre miliarde de euro si despre apartamente cumparate pe credit in 30 de ani. Un articol frustrat - despre neputinta. Nu dau nume sau link pentru ca nu e asa important, oricum nu fac analiza pe text.
Pana la un punct, sunt de acord cu el. Si eu urasc organic faptul ca niste burtosi cu 4 clase au masini la care eu acum pot numai sa visez, si ca le-au obtinut furand sau inseland. Urasc faptul ca unii se imbogatesc cu banii din impozite in timp ce familiile ne mor in spitale infecte. Urasc faptul ca cei care ar trebui sa-i aresteze sau pedepseasca pe corupti doar le fac filme si le dau la tv, sau ca insceneaza tot felul de alte spectacole de circ, ca sa ne tina ocupati. Urasc faptul ca apartamentele in Germania sunt mai ieftine ca la noi, si ca salariile acolo sunt mai mari.
Urasc faptul ca muncesc ca un sclav si ca nu am posibilitatea sami cumpar o vila ci un apartament in credit, pe 30 de ani, sau ca nu imi permit masini si excursii. Dar am renuntat de mult sa dau vina pe hoti, corupti sau politicieni pentru viata mea.
Eu sunt singurul responsabil pentru viata mea pentru ca am mereu posibilitatea sa aleg.
Sigur ca e nedrept ce se intampla, dar atat timp cat nu pot face ceva real pentru a schimba asta, nu am sa ma plang, ci am sa incerc mereu sa ma ridic la suprafata. Nu sta in puterea mea acum sa schimb politica sau conducerea sau sa pedepsesc pe cineva (si asta e un lucru bun, pentru ca daca as putea am fi mult mai putini in aceasta tara frumoasa (de aia nu vorbesc niciodata despre politica, unii zic ca extremismul nu e tocmai legal. Sau moral. Si ei fac legile.)) Fac ce pot la nivelul meu, pentru a schimba lucrurile: nu fur, imi platesc impozitele si respect legile.
Pentru mine, momentul cand incepi sa te plangi ca nu poti trai pentru ca EI sunt corupti este egal cu o infrangere. EI au castigat. (Chiar daca EI nu exista in realitate ... ) Dupa revolutie, nu imediat dar cand inca apele erau tulburi, doi dintre bogatii (afaceristii, politicienii, etc...) orasului meu mic de provincie (care practic si-au impartit orasul in doua) discutau intre ei, spunand "Astia tre sa faca ceva, sa mareasca salariile, sa le dea bani la oameni, ca altfel se rascoala lumea, si ne ia tot ce avem inapoi."(citatul e aproximativ dar cat se poate de real).
Zi de zi la semafor stau langa mine masini de zecidemii de euro, iau eu sunt cu dacia mea prapadita. In oricare din masinile astea poate fi un corupt care a cumparat-o furand din impozite dar poate fi si un tanar de 25 de ani care a inventat apa plata cu lamaie, si a vandut-o cinstit. Eu aleg sa cred mereu a doua varianta, pentru ca imi pot dori sa ajung ca el, in timp ce in primul caz nu am nici o speranta. Nu ma uit la televizor, pentru ca ma scarbeste circul pe care l-am vazut acolo in ultimul timp.
Nu sunt nici pe departe un resemnat, daca e cineva pregatit sa ma acuze. Am auzit de multe ori ca de aia "astia" fac ce vor ei in tara asta pentru ca pe "noi" nu ne intereseaza. Ok, probabil asta e foarte adevarat, dar eu vreau sa lupt acolo unde stiu ca pot castiga. Nu are rost sa ma transform intr-un blazat care e sigur ca nu poate schimba nimic in sistem, vreau sa raman cu puterea de a alege ce fac cu viata mea, indiferent ce se intampla. Demult, inainte de a da "bac"-ul am citit intr-o brosura care prezenta programa examenului niste "sfaturi practice" pe care nu le-am uitat ... si a fost probabil prima "literatura" motivationala pe care am citit-o vreodata. Articolul respectiv spunea ca nu e bine, cand te pregatesti pentru examen, sa te gandesti la numarul de candidati pe un loc, sau la nivelul de pregatire al celorlalti elevi, pentru ca nu le poti influenta, ci sa te concentrezi pe pregatirea ta, pentru ca acolo poti schimba ceva.
Ei si Noi sunt niste notiuni prea vagi ca sa aiba vre-o valoare practica, si eu aleg sa fiu practic, desi imi place la nebunie sa filozofez. Nu stiu cine a facut revolutia din 89, si pentru ce, dar un lucru e sigur, ca toti s-au luptat sa scape de un sistem in care se lua de la fiecare dupa puteri si se dadea la toti, dupa nevoi. Oamenii care s-au luptat pentru asta au fost cei care vroiau si puteau mai mult de atat. Ei sunt cei care acum ne privesc din masinile de zecidemii de euro. Oamenii ambitiosi, care au muncit, care au vrut, care s-au luptat pentru ceea ce au acum. Ei sunt cei care "pun la treaba" masele, pentru ca POT si pentru ca VOR. Cei bogati nu asteapta niciodata sa le dea cineva, isi iau singuri. Nu asteapta sa le faca cineva, isi fac singuri. Nu le e rusine sa se bata cu pumnul in piept, nu le e rusine sa iasa in fata. Bineinteles ca exista printre ei si hoti, si mincinosi, si corupti, dar astfel de specimene se gasesc peste tot.
Nimeni nu te obliga sa fii sclav, dar trebuie sa vrei si sa muncesti ca sa ti depasesti conditia. Daca stai si arati cu degetul pe ceilalti si ii faci hoti, ei ridica din umeri si trec mai departe, dar tu ramai sarac in continuare. Daca ar fi sa-i raspund celui cu articolul de la care am pornit, i-as spune: Da, ai dreptate, e plin de corupti si de nesimtiti. Hai sa facem in asa fel incat sa nu mai avem niciodata de a face cu ei, pentru ca noi doi, acum, nu avem puterea sa-i schimbam. Hai sa castigam atat de multi bani incat sa facem donatii cui vrem noi, ca sa nu platim impozite din care sa face ce vor ei. Hai sa facem ce vrem noi cu banii si cu timpul si cu viata noastra, nu ce vor ei.
Ce voiam sa spun este ca nedreptatea, nenorocul, hotii si coruptii, sau altii mult mai norocosi decat noi - vor fi tot timpul. Eu unul nu vreau sa muncesc pe santier si sa am casa asigurata de partid. Vreau sa incerc si sa risc, sa-mi deschid o cafenea cu narghilele si sa dau faliment sau sa dau lovitura, sa fac economii si sa fiu asigurat decat sa traiesc linistit pentru ca exista intotdeauna ajutor social. Sa caut si sa gasesc intotdeauna un mod de a-i evita pe cei pe care nu vreau sa-i intalnesc sau sa fiu mai puternic decat ei.
La urma urmei, de ce nu, vreau sa fiu bogat, nu sa explic de ce nu reusesc.
29 octombrie 2007
25 octombrie 2007
Sa nu ai incredere in prieteni
(in continuarea comentariului meu de la articolul scris de Andrei)
Chiar daca imi doresc sa fiu intotdeauna puternic, chiar daca as vrea sa stiu tot timpul care e varianta corecta, ce trebuie sa fac si cum sa aleg, nu-mi reuseste intotdeauna. Chiar daca as vrea sa nu ma sprijine nimeni cu bani sau cu sfaturi, uneori nu pot merge mai departe fara ajutor.
Si ajutorul il caut la prietenii mei. Daca e vorba de ce masina vreau sa imi cumpar sau de servicul din care vreau sau nu sa demisionez, uneori mintea mea nu imi ajunge, simt nevoia unui ajutor din afara. Vreau sa stiu daca am dreptate, vreau sa stiu daca fac ceea ce trebuie. Imi pierd increderea in mine si atunci caut ajutor in afara.
Numai ca prietenii mei ( si ai tai, daca stai sa te gandesti bine) ma sfatuiesc numai de rau.
Cand am terminat facultatea si ceva imi spunea ca nu sunt facut pentru un "servici", prietenii mei mi-au spus ca si ei au crezut la fel, la inceput, dar apoi si-au dat seama ca nu e chiar asa de rau. Cand le-am spus ca as vrea sa fac o afacere, sa pornesc ceva pe cont propriu, mi-au raspuns ca n-o sa mearga, ca ideea nu e buna, ca e nevoie de prea multi bani, ca o sa pierd, ca pierd timpul, ca in felul asta nu o sa fac nimic serios niciodata. Cand mi-am facut o afacere, prietenii m-au privit cu neincredere, pentru ca erau mai mult ca siguri ca n-o sa mearga. Cand a mers, mi-au spus ca e usor sa faci ceva cu bani "de acasa" dar ca pe termen lung nu e chiar asa de simplu. Cand nu a mers, mi-au spus linistiti ca ei stiau de la inceput ca nu e o idee buna.
Prietenii mei mi-au spus ca o afacere nu e sigura, pe cand serviciul lor da. Prietenii mi-au spus ca serviciul nu mai e bun si ca trebuie sa incepem o afacere, prietenii mi-au spus ca nu putem incepe o afacere si nici nu mai putem sta degeaba - trebuie sa ne gasim un servici. Prietenii m-au chemat in Bucuresti ca sa nu imi irosesc timpul in orasul meu prafuit, din provincie; prietenii imi spun ce bine se simt de cand s-au intors in orasul meu prafuit de provincie, Bucurestiul era deja prea mult.
Prietenii mei ma sfatuiesc sa 'traiesc' acum cat sunt tanar. Sa-mi cumpar cumpar de toate in credit, acum cand am ocazia. Prietenii ma compatimesc pentru ca am salar mic, prietenii ma inteleg si imi spun ca asa a fost si pentru ei la inceput. Prietenii ma sfatuiesc sa imi caut un 'servici mai bun' unde sa muncesc mai putin si sa castig mai mult. Prietenii ma sfatuiesc sa-mi cumpar o masina puternica pentru ca trebuie sa merg repede; sa-mi cumnpar o masina sigura, pentru ca trebuie sa fiu in siguranta. Prietenii imi spun sa-mi cunmpar o masina scumpa, ca sa nu-mi para rau mai tarziu; sa-mi cumpar o masina ieftina, ca sa pot suporta ratele.
Prietenii mei ma sfatuiesc sa-mi gasesc un servici inainte sa-mi dau demisia. Prietenii mei ma sfatuiesc sa mai am rabdare, sa nu iau hotarari la nervi, la urma urmei de ce ma consum atat? Exagerez, ca de obicei, cand spun ca nu-mi place as fiu calcat in picioare. Umilinta e ceva la ordinea zilei, la un servici, sa incerc sa ma obisnuiesc cu asta. Si cu prostii, am sa am mereu ocazia sa fiu langa ei. Prietenii mei ma privesc cu compatimire, lasa, peste ceva timp am sa am si eu salariul pe care il au ei, sau se ofera sa imi gaseasca servicii mai bun daca eu nu sunt hotarat sa caut.
Prietenii mei nu inteleg ce vreau eu de la viata sau de ce ii tot bat la cap cu prostiile mele despre antreprenoriat sau afaceri. Afacerile le fac cei cu bani, eu nu am sanse, ei tot imi spun chestia asta dar eu sunt (asa cum am fost dintotdeauana) un incapatanat care nu vreau sa inteleg asta. Eu sunt (asa cum am fost dintotdeauna) putin nebun, acum sunt unul din cei "care au blog", numai gura de mine.
Prietenii mei ma ajuta. Ma imprumuta cu bani, daca si cand am nevoie. Ma sfatuiesc, intotdeauna de bine. Ma compatimesc atunci cand ma plang, si sunt mereu de acord cu mine. Viata e grea, si nu avem sanse la mai mult. Ce filme ai mai vazut saptamana asta?
Eu nu ma simt un ratat. Stiu ca exista aceasta posibilitate, asa cum exista un infinit de alte posibilitati. Mi-e frica de asta, dar stiu ca sunt singurul care determina ceea ce se va intampla cu mine.
Am nevoie de ajutor de la prieteni, dar in cele mai multe cazuri, cel mai bun ajutor ar fi o palma in momentul in care incep sa ma lamentez.
Chiar daca imi doresc sa fiu intotdeauna puternic, chiar daca as vrea sa stiu tot timpul care e varianta corecta, ce trebuie sa fac si cum sa aleg, nu-mi reuseste intotdeauna. Chiar daca as vrea sa nu ma sprijine nimeni cu bani sau cu sfaturi, uneori nu pot merge mai departe fara ajutor.
Si ajutorul il caut la prietenii mei. Daca e vorba de ce masina vreau sa imi cumpar sau de servicul din care vreau sau nu sa demisionez, uneori mintea mea nu imi ajunge, simt nevoia unui ajutor din afara. Vreau sa stiu daca am dreptate, vreau sa stiu daca fac ceea ce trebuie. Imi pierd increderea in mine si atunci caut ajutor in afara.
Numai ca prietenii mei ( si ai tai, daca stai sa te gandesti bine) ma sfatuiesc numai de rau.
Cand am terminat facultatea si ceva imi spunea ca nu sunt facut pentru un "servici", prietenii mei mi-au spus ca si ei au crezut la fel, la inceput, dar apoi si-au dat seama ca nu e chiar asa de rau. Cand le-am spus ca as vrea sa fac o afacere, sa pornesc ceva pe cont propriu, mi-au raspuns ca n-o sa mearga, ca ideea nu e buna, ca e nevoie de prea multi bani, ca o sa pierd, ca pierd timpul, ca in felul asta nu o sa fac nimic serios niciodata. Cand mi-am facut o afacere, prietenii m-au privit cu neincredere, pentru ca erau mai mult ca siguri ca n-o sa mearga. Cand a mers, mi-au spus ca e usor sa faci ceva cu bani "de acasa" dar ca pe termen lung nu e chiar asa de simplu. Cand nu a mers, mi-au spus linistiti ca ei stiau de la inceput ca nu e o idee buna.
Prietenii mei mi-au spus ca o afacere nu e sigura, pe cand serviciul lor da. Prietenii mi-au spus ca serviciul nu mai e bun si ca trebuie sa incepem o afacere, prietenii mi-au spus ca nu putem incepe o afacere si nici nu mai putem sta degeaba - trebuie sa ne gasim un servici. Prietenii m-au chemat in Bucuresti ca sa nu imi irosesc timpul in orasul meu prafuit, din provincie; prietenii imi spun ce bine se simt de cand s-au intors in orasul meu prafuit de provincie, Bucurestiul era deja prea mult.
Prietenii mei ma sfatuiesc sa 'traiesc' acum cat sunt tanar. Sa-mi cumpar cumpar de toate in credit, acum cand am ocazia. Prietenii ma compatimesc pentru ca am salar mic, prietenii ma inteleg si imi spun ca asa a fost si pentru ei la inceput. Prietenii ma sfatuiesc sa imi caut un 'servici mai bun' unde sa muncesc mai putin si sa castig mai mult. Prietenii ma sfatuiesc sa-mi cumpar o masina puternica pentru ca trebuie sa merg repede; sa-mi cumnpar o masina sigura, pentru ca trebuie sa fiu in siguranta. Prietenii imi spun sa-mi cunmpar o masina scumpa, ca sa nu-mi para rau mai tarziu; sa-mi cumpar o masina ieftina, ca sa pot suporta ratele.
Prietenii mei ma sfatuiesc sa-mi gasesc un servici inainte sa-mi dau demisia. Prietenii mei ma sfatuiesc sa mai am rabdare, sa nu iau hotarari la nervi, la urma urmei de ce ma consum atat? Exagerez, ca de obicei, cand spun ca nu-mi place as fiu calcat in picioare. Umilinta e ceva la ordinea zilei, la un servici, sa incerc sa ma obisnuiesc cu asta. Si cu prostii, am sa am mereu ocazia sa fiu langa ei. Prietenii mei ma privesc cu compatimire, lasa, peste ceva timp am sa am si eu salariul pe care il au ei, sau se ofera sa imi gaseasca servicii mai bun daca eu nu sunt hotarat sa caut.
Prietenii mei nu inteleg ce vreau eu de la viata sau de ce ii tot bat la cap cu prostiile mele despre antreprenoriat sau afaceri. Afacerile le fac cei cu bani, eu nu am sanse, ei tot imi spun chestia asta dar eu sunt (asa cum am fost dintotdeauana) un incapatanat care nu vreau sa inteleg asta. Eu sunt (asa cum am fost dintotdeauna) putin nebun, acum sunt unul din cei "care au blog", numai gura de mine.
Prietenii mei ma ajuta. Ma imprumuta cu bani, daca si cand am nevoie. Ma sfatuiesc, intotdeauna de bine. Ma compatimesc atunci cand ma plang, si sunt mereu de acord cu mine. Viata e grea, si nu avem sanse la mai mult. Ce filme ai mai vazut saptamana asta?
Eu nu ma simt un ratat. Stiu ca exista aceasta posibilitate, asa cum exista un infinit de alte posibilitati. Mi-e frica de asta, dar stiu ca sunt singurul care determina ceea ce se va intampla cu mine.
Am nevoie de ajutor de la prieteni, dar in cele mai multe cazuri, cel mai bun ajutor ar fi o palma in momentul in care incep sa ma lamentez.
21 octombrie 2007
Tonuri de gri
(primavara 2005?)
Silueta greoaie intinsa pe fundalul cenusiu. Doua nuante de gri. Membrele diforme si despartite de trup. Silueta fara cap, din care punctele cenusii rup rand pe rand fragmente lipsite de importanta.
Labirintul de sticla care se intinde luminos pana departe. Peste care te ridici tot mai sus si in care te vezi pierdut. Si nu simti nevoia sa te strigi de acolo de sus, tot mai sus, sa-ti spui care e drumul cel bun. Si drumul cel bun il vezi, tot mai jos, dar nu-l intelegi. Stii doar la un capat silueta care se pierde tot mai mult in tonuri de gri.
Si cazi. De prea sus.
Femeia frumoasa, cu parul negru si moale, cu ochi negri mari si mirati. Atat de tarziu? Ma tine de gat si mirosul prea dulce al obrazului nu e al ei. Poza e stearsa, in tonuri de gri si ochii prea negri.
De ce noaptea? Pentru ca noaptea se intampla toate. Si noaptea si somnul sunt tradatori.
Silueta greoaie intinsa pe fundalul cenusiu. Doua nuante de gri. Membrele diforme si despartite de trup. Silueta fara cap, din care punctele cenusii rup rand pe rand fragmente lipsite de importanta.
Labirintul de sticla care se intinde luminos pana departe. Peste care te ridici tot mai sus si in care te vezi pierdut. Si nu simti nevoia sa te strigi de acolo de sus, tot mai sus, sa-ti spui care e drumul cel bun. Si drumul cel bun il vezi, tot mai jos, dar nu-l intelegi. Stii doar la un capat silueta care se pierde tot mai mult in tonuri de gri.
Si cazi. De prea sus.
Femeia frumoasa, cu parul negru si moale, cu ochi negri mari si mirati. Atat de tarziu? Ma tine de gat si mirosul prea dulce al obrazului nu e al ei. Poza e stearsa, in tonuri de gri si ochii prea negri.
De ce noaptea? Pentru ca noaptea se intampla toate. Si noaptea si somnul sunt tradatori.
19 octombrie 2007
Daca eu as fi o afacere, as fi in pragul falimentului.
Inainte de toate - da, stiu ca nu poti compara viata cu o afacere dar sa facem o incercare, macar de dragul povestii...
Afacerea mea e undeva intre productie si comert (termenul 'servicii' imi displace profund, este folosit prea mult si prea 'usor'). Dezavantajul combinarii celor doua e ca am obtinut doar o suma de parti proaste. Vand ceea ce produc (deci teoretic, eliminand intermediarii imi asigur un profit ridicat) dar intr-un interval limitat de timp - 8,9,10 ore pe zi (aici ma refer la munca mea de programator si la serviciul de 8 ore - care ajunge si la mai mult de 10, dar sa luam o medie- pe care il am). Costurile (nu am sa aprofundez - fixe, variabile, cheltuieli de productie etc.) sunt multe (si mari). Fara sa intru in cifre exacte (ca sa nu radeti de mine si de salarul de mizerie pentru care lucrez !) doar ca sa imi pot desfasura activitatea cheltui 61.3% din venituri(chirie, intretinere, utilitati, etc). Apoi exista o alta serie de cheltuieli care, desi nu sunt fixe ca valoare, sunt sigure (ma refer strict la cheltuieli alimentare), pe care le pot aproxima (din experienta/statistic) la 28.8% din venituri.
Recapituland, pana in acest moment am ajuns la 90,1% din venituri. Simplist, la prima vedere, as putea spune "ok, deci profitul meu este 10%". Din acest "profit" scad echivalentul a 9% (asigurare de viata cu o componenta de investitii si acumulare, pe care am facut-o la un moment cand cheltuielile nu erau atat de mari) si am ramas cu (in jur de) 1% din venituri. Am mentionat separat asigurarea pentru ca este mai mult un provizon de risc (daca tot discutam despre o afacere) decat o parte din profit (deci practic ar trebui trecuta la cheltuieli).
Important este restul - restul de 1%, adica. Din acestia, orice manager inteligent ar separa mai multe categorii de investitii - dezvoltare, modernizare, cercetare, promovare, etc - spre care ar redirectiona marea majoritate a banilor. Nu stiu care este procentul din castig care ar trebui sa-mi revina mie, ca proprietar / manager al afacerii - vietii - mele dar presupun ca pe undeva la 10% ar fi rezonabil. Deci 0,1% din venituri.
Pana aici, nimic tragic. 0,1% poate parea foarte putin dar am sa dau un exemplu: 0,1% din 44,28 miliarde dolari (veniturile Microsoft in 2006) - 50 de milioane de dolari - nu m-ar ingrijora. Ma ingrijoreaza faptul ca cei 0,1% ai mei imi permit sa-mi cumpar o apa plata. Si atat.
Si de aici - afirmatia din titlu. Sunt in pragul falimentului pentru ca orice cheltuiala neasteptata - cum ar fi spre exemplu un bec ars - m-ar propulsa direct in situatia de a fi in incapacitate de plata. Sigur, as putea reduce cheltuielile ( pentru ca asta e ceea ce face orice manager in situatii de criza). Problema e ca singura cheltuiala variabila pe care o am este cea din categoria 'alimentare' si la acest capitol cheltuielile pot fi reduse doar pana la un anumit punct. (Si asa ...)
In acest echilibru fragil, asigurat de 'castiguri' echivalente cu valoarea unei sticle de apa plata, optiunile ramase pentru a gasi o solutie sunt destul de putine si de riscante. Cea pe care am ales-o pana acum a fost sa fur (din timpul meu liber) inca 3,4 ore pe zi, acoperit de cheltuielile existente, pentru un profit suplimentar. Asta s-ar traduce in "muncesc si acasa". Singurele rezultate notabile pe care le-am obtinut pana acum sunt starea de oboseala extrema, si faptul ca aud din ce in ce mai des "ai devenit foarte intolerant", " nu te stiam asa intransigent", etc. Nu mai am rabdare cu nimic si cu nimeni, nu am cand, nu mai pot si nici nu prea mai vreau nimic. Psihologic, efectul e ( deloc surprinzator) devastator, avand in vedere ca muncesc marea majoritate a timpului pe care nu-l dorm si nu-mi permit nici o inghetata.
Deci e timpul unei decizii intelepte... nu?
Afacerea mea e undeva intre productie si comert (termenul 'servicii' imi displace profund, este folosit prea mult si prea 'usor'). Dezavantajul combinarii celor doua e ca am obtinut doar o suma de parti proaste. Vand ceea ce produc (deci teoretic, eliminand intermediarii imi asigur un profit ridicat) dar intr-un interval limitat de timp - 8,9,10 ore pe zi (aici ma refer la munca mea de programator si la serviciul de 8 ore - care ajunge si la mai mult de 10, dar sa luam o medie- pe care il am). Costurile (nu am sa aprofundez - fixe, variabile, cheltuieli de productie etc.) sunt multe (si mari). Fara sa intru in cifre exacte (ca sa nu radeti de mine si de salarul de mizerie pentru care lucrez !) doar ca sa imi pot desfasura activitatea cheltui 61.3% din venituri(chirie, intretinere, utilitati, etc). Apoi exista o alta serie de cheltuieli care, desi nu sunt fixe ca valoare, sunt sigure (ma refer strict la cheltuieli alimentare), pe care le pot aproxima (din experienta/statistic) la 28.8% din venituri.
Recapituland, pana in acest moment am ajuns la 90,1% din venituri. Simplist, la prima vedere, as putea spune "ok, deci profitul meu este 10%". Din acest "profit" scad echivalentul a 9% (asigurare de viata cu o componenta de investitii si acumulare, pe care am facut-o la un moment cand cheltuielile nu erau atat de mari) si am ramas cu (in jur de) 1% din venituri. Am mentionat separat asigurarea pentru ca este mai mult un provizon de risc (daca tot discutam despre o afacere) decat o parte din profit (deci practic ar trebui trecuta la cheltuieli).
Important este restul - restul de 1%, adica. Din acestia, orice manager inteligent ar separa mai multe categorii de investitii - dezvoltare, modernizare, cercetare, promovare, etc - spre care ar redirectiona marea majoritate a banilor. Nu stiu care este procentul din castig care ar trebui sa-mi revina mie, ca proprietar / manager al afacerii - vietii - mele dar presupun ca pe undeva la 10% ar fi rezonabil. Deci 0,1% din venituri.
Pana aici, nimic tragic. 0,1% poate parea foarte putin dar am sa dau un exemplu: 0,1% din 44,28 miliarde dolari (veniturile Microsoft in 2006) - 50 de milioane de dolari - nu m-ar ingrijora. Ma ingrijoreaza faptul ca cei 0,1% ai mei imi permit sa-mi cumpar o apa plata. Si atat.
Si de aici - afirmatia din titlu. Sunt in pragul falimentului pentru ca orice cheltuiala neasteptata - cum ar fi spre exemplu un bec ars - m-ar propulsa direct in situatia de a fi in incapacitate de plata. Sigur, as putea reduce cheltuielile ( pentru ca asta e ceea ce face orice manager in situatii de criza). Problema e ca singura cheltuiala variabila pe care o am este cea din categoria 'alimentare' si la acest capitol cheltuielile pot fi reduse doar pana la un anumit punct. (Si asa ...)
In acest echilibru fragil, asigurat de 'castiguri' echivalente cu valoarea unei sticle de apa plata, optiunile ramase pentru a gasi o solutie sunt destul de putine si de riscante. Cea pe care am ales-o pana acum a fost sa fur (din timpul meu liber) inca 3,4 ore pe zi, acoperit de cheltuielile existente, pentru un profit suplimentar. Asta s-ar traduce in "muncesc si acasa". Singurele rezultate notabile pe care le-am obtinut pana acum sunt starea de oboseala extrema, si faptul ca aud din ce in ce mai des "ai devenit foarte intolerant", " nu te stiam asa intransigent", etc. Nu mai am rabdare cu nimic si cu nimeni, nu am cand, nu mai pot si nici nu prea mai vreau nimic. Psihologic, efectul e ( deloc surprinzator) devastator, avand in vedere ca muncesc marea majoritate a timpului pe care nu-l dorm si nu-mi permit nici o inghetata.
Deci e timpul unei decizii intelepte... nu?
16 octombrie 2007
Ganduri
La ce te gandesti cand te trezesti dimineata? E ca o dimineata de craciun - astepti sa vezi cadourile, sau ti-e ciuda ca trebuie sa te trezesti si nu te asteapta nimic interesant astazi? Mai dormi o zi doua, poate uita lumea de tine. ..
Pe cine vei lasa astazi sa-ti conduca viata? Mai mult ca sigur ca ai un sef, pentru ca majoritatea avem ( si chiar daca zici ca n-ai - nu te umfla in pene, si eu am fost singurul meu sef si am fost mai rau ca cel de acum ...). Esti mai destept decat el, nu? Mai capabil, nu? Poti sa demonstrezi sau doar te amagesti singur?
Cati bani castiga cel pentru care lucrezi si cati bani castigi tu? De ce? Ce mare ghinion ai avut tu?
Cati oameni ai cunoscut saptamana trecuta, cu cine te-ai simtit bine, ce locuri ai vazut, ce mancaruri bune ai mancat, ce lucruri frumoase ti-ai cumparat, ce.. ?
Ce ai face daca ai avea doar 7,5 lei noi si o jumatate de ora libera, intr-o zi de joi (a trecut septembrie, deja... )
Cand ai fost ultima oara acasa?
Ti-e dor de ziua de ieri ? Mai iubesti ?
Pe cine vei lasa astazi sa-ti conduca viata? Mai mult ca sigur ca ai un sef, pentru ca majoritatea avem ( si chiar daca zici ca n-ai - nu te umfla in pene, si eu am fost singurul meu sef si am fost mai rau ca cel de acum ...). Esti mai destept decat el, nu? Mai capabil, nu? Poti sa demonstrezi sau doar te amagesti singur?
Cati bani castiga cel pentru care lucrezi si cati bani castigi tu? De ce? Ce mare ghinion ai avut tu?
Cati oameni ai cunoscut saptamana trecuta, cu cine te-ai simtit bine, ce locuri ai vazut, ce mancaruri bune ai mancat, ce lucruri frumoase ti-ai cumparat, ce.. ?
Ce ai face daca ai avea doar 7,5 lei noi si o jumatate de ora libera, intr-o zi de joi (a trecut septembrie, deja... )
Cand ai fost ultima oara acasa?
Ti-e dor de ziua de ieri ? Mai iubesti ?
12 octombrie 2007
Welcome, frustration!
Inevitabil, ascult Led Zeppelin, because it's one of those moments when I'd rather know how to connect the dots instead of just enjoying the ride. Cause' frankly I'm not enjoying the ride - not anymore.
It was really, really good.
You made me happy every single day.
But now... I've got to go away...
Astazi am citit despre un om (fara nici o legatura cu biserica) care a trait un an respectand "cuvantul" Bibliei, atat cat se poate - in conditiile societatii moderne. A scos si o carte pe care banuiesc ca mi-ar place sa o citesc, daca as fi genul de om care citeste carti, which apparently I am not anymore. Ideea cu care am ramas de la articol a fost cea ca experienta l-a schimbat profund, si ca actiunile, comportamentul - aparenta- te transforma, chiar daca nu au un fundament solid in personalitate. "Abstinenta" de la barfa, de la minciuna, obiceiul de a dona 10% din venituri, rugaciunea, chiar daca facute - fortat - constient, fara sa fie o trasatura fundamentala a"felului de a fi" - te transforma.
One of theese days, and it won't be long, you' gonna look for me but , baby, I'll be gone
Eu am trait mai mult de un an repetand mecanic actiunile unui barbat de 40 de ani ratat, care merge la de acasa la servici si inapoi acasa cu metroul, care sta in chirie, se imbraca cu aceleasi haine din tinerete, nu are nici un plan real de viitor, nu are prieteni, familie sau orice alta urma de viata personala. Am imitat mecanic un barbat de 30 de ani care isi face treaba si pleaca, nu-si "bate capul" sa inteleaga ce face sau de ce, nu este loial nimanui sau niciunei idei, are prieteni in weekend, n-are nici un plan real de viitor. Ca un tanar de 20siceva, care nu-si permite prea multe, am aprobat intelegator si am ridicat din umeri cu nedumerire pentru ca asa a facut toata lumea in jur. Am zambit pentru ca toata lumea radea si m-am ingrijorat pentru ca lumea era suparata. Nu mi-am facut planuri de viitor pentru ca ar fi fost ciudat, in conditiile date. Guess what ? Da, am ajuns si eu acelasi vierme scarbos ca si cei printre care traiesc. Am mai vorbit despre asta, asa ca n-am de gand sa o iau de la capat.
Ma simt ca intr-un experiment esuat, si crede-ma, sentimentul e tare neplacut. Astept sa vina cineva sa-mi stranga mana si sa-mi spuna "Gata, timpul a expirat. Acum ati aflat cum se simte un tanar de 26 de ani care se trezeste dimineata, se duce la servici, munceste, vine acasa obosit, sta treaz 4 ore fara sa stie cu adevarat ce se intampla in jurul lui, si adoarme fara ca macar sa mai poata visa. Acum ati aflat ce inseamna sa muncesti ca sa castigi doar atati bani cat sa platesti o chirie si sa mananci. Ati aflat de ce oamenii isi cumpara haine, mancare, carti si timp liber pe credit. Ati aflat ce inseamna sa traiesti fara planuri de viitor. Acum va puteti intoarce la viata dumneavoastra, bineinteles dupa ce ne expuneti concluziile studiului pe care l-ati efectuat." Doar ca oricat astept, nu vine nimeni sa-mi stranga mana. Amintirile vremurilor cand eram cine vroiam si faceam ce vroiam sunt doar amintiri fara o sansa reala de a se materializa din nou.
Disperarea si nodul in gat nu sunt in joaca, e pura realitate.
Catch the wind, see us spin, sail away, leave today, way up high in the sky.
But the wind won't blow, you really shouldn't go, it only goes to show
That you will be mine, by takin' our time.
Astazi am realizat - partial amuzat - ca mi s-au terminat banii. Ok, in realitate nu mi s-au terminat, pentru ca de cand chiar mi s-a intamplat odata chestia asta, am decis ca nu se va mai intampla niciodata, asa ca am mereu .. sa le zicem rezerve. Still, I ran out of money ... Metaforic vorbind asta ar trebui sa fie un semnal de alarma, si dincolo de zambetul amar singura reactie a fost sa ridic din umeri. Pentru ca pana la urma, era evident ca asta se va intampla, nu? Am doar o sticla de vin in casa ( si nici un tirbuson) - daca as fi avut o sampanie mi-ar fi placut sa marchez momentul.
Asa ca e momentul sa avem o discutie, noi doi. You've dragged me here, and put me to work. Ok, I said, i'll do it if you want me to, but so that you know, that's just one of your bad ideas, nothing more. Te-am privit cu un ochi critic facand greseala dupa greseala, pentru ca e singura metoda sa inveti, daca iti spun cum e bine sa faci, nu ma asculti. Nu mai crezi in nimic, nu mai speri si nu mai vrei. Stiu, stiu ca nu mai esti un copil si ca nu mai crezi in nimic, intrebarea e de ce ai renuntat? De ce dai la o parte o lume in care tot ce vrei e al tau? Daca nu ai fi eu, te-as strange de gat. Te-as bate pana la sange, te-as ameninta si te-as bate din nou. Te-as bate pana mi-ar fi mila de tine, si acum te urasc atat de tare incat nu cred ca te-as putea ierta prea curand.
Analizez de ce am ajuns aici si pe oricine as scoate vinovat, singurul motiv e ca am luat decizii proaste. Una, mai multe. Nu prea mai conteaza. Imi amintesc ca la inceput a fost un plan, si imi amintesc ca stiam ca e un plan prost. Cand esti prost, urmezi un plan prost, mi-as spune. Ceea ce se intampla acum este atat de gresit incat nu prea mai are importanta cum s-a ajuns aici.
Foaie dupa foaie din caietul unde imi notam cine sunt si ce vreau sunt acum pline de calcule si mazgaleli fara rost. Viata mea a facut loc unui tabel de consum apa calda si rece, visurile si planurile unei liste de cumparaturi.
Sunt frustrat pentru ca ma simt inselat, as vrea sa bat pe cineva si nu ma pot bate singur. Numai ca daca m-am bagat in asta trebuie sa ma si scot si da, o spun ca pe o amenintare. M-am bagat singur intr-un cerc vicios. Intr-o situatie pacatoasa, in care am nevoie de bani dar nu pot sa-i castig pentru ca sunt prea obosit din cauza serviciului si nu pot sa renunt la servici pentru ca nu am cu ce sa-mi platesc casa si masa. Da, ar fi trebuit sa am niste bani stransi , dar cum? Da, ar fi trebuit sa nu ajung aici, dar nu mai am cum sa ma intorc sa iau alta decizie (bine ca esti tu destept). Imi vine sa urlu de ciuda ca am fost asa de prost si ca am ajuns aici, mi-e rusine pentru ca sunt persoana de care radeam acum doi ani. Domnul in care mi-am pierdut increderea mi-a aratat ce inseamna sa pasesti pe apa fara credinta.
E trei noaptea si ar trebui sa ma culc pentru ca maine la servici trebuie sa fiu odihnit. Trebuie sa fiu productiv, pentru ca cineva castiga multi bani de pe urma mea si nu trebuie sa-i insel asteptarile. Nu stiu de ce, dar nu ma simt vinovat - cred ca inca n-am sa ma culc.
Working from seven to eleven every night,
It really makes life a drag, I don't think that's right.
I've really, really been the best of fools, I did what I could.
Ironic, nu? De aia imi place Led Zeppelin, cand canta numai pentru mine.
Pacat sa traiesti o asemenea viata fara sens - mereu cand imi aduc aminte cu placere ceva din trecut ma strange in spate constiinta faptului ca ma indepartez din ce in ce mai tare de acel trecut si las in urma doar un mare gol. Fara prieteni, fara nici o poveste, fara semnificatie, o gaura neagra intre cine am fost si ce sunt acum. Nu am nimic sa povestesc si nici nu am cui. Pacat de zilele care nu se mai intorc, pacat de timpul pe care l-am pierdut singur, un nimic intre straini cand as fi putut fi si face ceva intre ai mei.
Pacat ca nu am trait, dar nu am cum sa ma intorc, si al naibii sa fiu daca am sa mai plang dupa acest timp pierdut. Pacat ca nu am facut ceea ce am vrut, dar al dracului sa fiu daca de acum inainte mai fac aceeasi greseala. De cate ori am spus asta? Nu stiu. Dar am din ce in ce mai multa incredere in mine. Poate textul asta nu e perfect si poate are nevoie de mai multa munca pana sa ajunga sa fie ce vreau eu sa fie. Vreau sa fie o scrisoare de adio, o despartire pe care sa scuip si s-o uit in momentul cand voi intoarce spatele nimicului pe care il traiesc acum. Pentru ca am sa reusesc, chiar daca nu am sa reusesc maine, sau saptamana viitoare. Am sa traiesc, am sa ma bucur si am sa fiu cine vreau sa fiu.
Daca acum stii toate astea despre mine ar trebui sa-mi fie rusine, nu ? Noroc ca nu intereseaza pe nimeni.
It was really, really good.
You made me happy every single day.
But now... I've got to go away...
Astazi am citit despre un om (fara nici o legatura cu biserica) care a trait un an respectand "cuvantul" Bibliei, atat cat se poate - in conditiile societatii moderne. A scos si o carte pe care banuiesc ca mi-ar place sa o citesc, daca as fi genul de om care citeste carti, which apparently I am not anymore. Ideea cu care am ramas de la articol a fost cea ca experienta l-a schimbat profund, si ca actiunile, comportamentul - aparenta- te transforma, chiar daca nu au un fundament solid in personalitate. "Abstinenta" de la barfa, de la minciuna, obiceiul de a dona 10% din venituri, rugaciunea, chiar daca facute - fortat - constient, fara sa fie o trasatura fundamentala a"felului de a fi" - te transforma.
One of theese days, and it won't be long, you' gonna look for me but , baby, I'll be gone
Eu am trait mai mult de un an repetand mecanic actiunile unui barbat de 40 de ani ratat, care merge la de acasa la servici si inapoi acasa cu metroul, care sta in chirie, se imbraca cu aceleasi haine din tinerete, nu are nici un plan real de viitor, nu are prieteni, familie sau orice alta urma de viata personala. Am imitat mecanic un barbat de 30 de ani care isi face treaba si pleaca, nu-si "bate capul" sa inteleaga ce face sau de ce, nu este loial nimanui sau niciunei idei, are prieteni in weekend, n-are nici un plan real de viitor. Ca un tanar de 20siceva, care nu-si permite prea multe, am aprobat intelegator si am ridicat din umeri cu nedumerire pentru ca asa a facut toata lumea in jur. Am zambit pentru ca toata lumea radea si m-am ingrijorat pentru ca lumea era suparata. Nu mi-am facut planuri de viitor pentru ca ar fi fost ciudat, in conditiile date. Guess what ? Da, am ajuns si eu acelasi vierme scarbos ca si cei printre care traiesc. Am mai vorbit despre asta, asa ca n-am de gand sa o iau de la capat.
Ma simt ca intr-un experiment esuat, si crede-ma, sentimentul e tare neplacut. Astept sa vina cineva sa-mi stranga mana si sa-mi spuna "Gata, timpul a expirat. Acum ati aflat cum se simte un tanar de 26 de ani care se trezeste dimineata, se duce la servici, munceste, vine acasa obosit, sta treaz 4 ore fara sa stie cu adevarat ce se intampla in jurul lui, si adoarme fara ca macar sa mai poata visa. Acum ati aflat ce inseamna sa muncesti ca sa castigi doar atati bani cat sa platesti o chirie si sa mananci. Ati aflat de ce oamenii isi cumpara haine, mancare, carti si timp liber pe credit. Ati aflat ce inseamna sa traiesti fara planuri de viitor. Acum va puteti intoarce la viata dumneavoastra, bineinteles dupa ce ne expuneti concluziile studiului pe care l-ati efectuat." Doar ca oricat astept, nu vine nimeni sa-mi stranga mana. Amintirile vremurilor cand eram cine vroiam si faceam ce vroiam sunt doar amintiri fara o sansa reala de a se materializa din nou.
Disperarea si nodul in gat nu sunt in joaca, e pura realitate.
Catch the wind, see us spin, sail away, leave today, way up high in the sky.
But the wind won't blow, you really shouldn't go, it only goes to show
That you will be mine, by takin' our time.
Astazi am realizat - partial amuzat - ca mi s-au terminat banii. Ok, in realitate nu mi s-au terminat, pentru ca de cand chiar mi s-a intamplat odata chestia asta, am decis ca nu se va mai intampla niciodata, asa ca am mereu .. sa le zicem rezerve. Still, I ran out of money ... Metaforic vorbind asta ar trebui sa fie un semnal de alarma, si dincolo de zambetul amar singura reactie a fost sa ridic din umeri. Pentru ca pana la urma, era evident ca asta se va intampla, nu? Am doar o sticla de vin in casa ( si nici un tirbuson) - daca as fi avut o sampanie mi-ar fi placut sa marchez momentul.
Asa ca e momentul sa avem o discutie, noi doi. You've dragged me here, and put me to work. Ok, I said, i'll do it if you want me to, but so that you know, that's just one of your bad ideas, nothing more. Te-am privit cu un ochi critic facand greseala dupa greseala, pentru ca e singura metoda sa inveti, daca iti spun cum e bine sa faci, nu ma asculti. Nu mai crezi in nimic, nu mai speri si nu mai vrei. Stiu, stiu ca nu mai esti un copil si ca nu mai crezi in nimic, intrebarea e de ce ai renuntat? De ce dai la o parte o lume in care tot ce vrei e al tau? Daca nu ai fi eu, te-as strange de gat. Te-as bate pana la sange, te-as ameninta si te-as bate din nou. Te-as bate pana mi-ar fi mila de tine, si acum te urasc atat de tare incat nu cred ca te-as putea ierta prea curand.
Analizez de ce am ajuns aici si pe oricine as scoate vinovat, singurul motiv e ca am luat decizii proaste. Una, mai multe. Nu prea mai conteaza. Imi amintesc ca la inceput a fost un plan, si imi amintesc ca stiam ca e un plan prost. Cand esti prost, urmezi un plan prost, mi-as spune. Ceea ce se intampla acum este atat de gresit incat nu prea mai are importanta cum s-a ajuns aici.
Foaie dupa foaie din caietul unde imi notam cine sunt si ce vreau sunt acum pline de calcule si mazgaleli fara rost. Viata mea a facut loc unui tabel de consum apa calda si rece, visurile si planurile unei liste de cumparaturi.
Sunt frustrat pentru ca ma simt inselat, as vrea sa bat pe cineva si nu ma pot bate singur. Numai ca daca m-am bagat in asta trebuie sa ma si scot si da, o spun ca pe o amenintare. M-am bagat singur intr-un cerc vicios. Intr-o situatie pacatoasa, in care am nevoie de bani dar nu pot sa-i castig pentru ca sunt prea obosit din cauza serviciului si nu pot sa renunt la servici pentru ca nu am cu ce sa-mi platesc casa si masa. Da, ar fi trebuit sa am niste bani stransi , dar cum? Da, ar fi trebuit sa nu ajung aici, dar nu mai am cum sa ma intorc sa iau alta decizie (bine ca esti tu destept). Imi vine sa urlu de ciuda ca am fost asa de prost si ca am ajuns aici, mi-e rusine pentru ca sunt persoana de care radeam acum doi ani. Domnul in care mi-am pierdut increderea mi-a aratat ce inseamna sa pasesti pe apa fara credinta.
E trei noaptea si ar trebui sa ma culc pentru ca maine la servici trebuie sa fiu odihnit. Trebuie sa fiu productiv, pentru ca cineva castiga multi bani de pe urma mea si nu trebuie sa-i insel asteptarile. Nu stiu de ce, dar nu ma simt vinovat - cred ca inca n-am sa ma culc.
Working from seven to eleven every night,
It really makes life a drag, I don't think that's right.
I've really, really been the best of fools, I did what I could.
Ironic, nu? De aia imi place Led Zeppelin, cand canta numai pentru mine.
Pacat sa traiesti o asemenea viata fara sens - mereu cand imi aduc aminte cu placere ceva din trecut ma strange in spate constiinta faptului ca ma indepartez din ce in ce mai tare de acel trecut si las in urma doar un mare gol. Fara prieteni, fara nici o poveste, fara semnificatie, o gaura neagra intre cine am fost si ce sunt acum. Nu am nimic sa povestesc si nici nu am cui. Pacat de zilele care nu se mai intorc, pacat de timpul pe care l-am pierdut singur, un nimic intre straini cand as fi putut fi si face ceva intre ai mei.
Pacat ca nu am trait, dar nu am cum sa ma intorc, si al naibii sa fiu daca am sa mai plang dupa acest timp pierdut. Pacat ca nu am facut ceea ce am vrut, dar al dracului sa fiu daca de acum inainte mai fac aceeasi greseala. De cate ori am spus asta? Nu stiu. Dar am din ce in ce mai multa incredere in mine. Poate textul asta nu e perfect si poate are nevoie de mai multa munca pana sa ajunga sa fie ce vreau eu sa fie. Vreau sa fie o scrisoare de adio, o despartire pe care sa scuip si s-o uit in momentul cand voi intoarce spatele nimicului pe care il traiesc acum. Pentru ca am sa reusesc, chiar daca nu am sa reusesc maine, sau saptamana viitoare. Am sa traiesc, am sa ma bucur si am sa fiu cine vreau sa fiu.
Daca acum stii toate astea despre mine ar trebui sa-mi fie rusine, nu ? Noroc ca nu intereseaza pe nimeni.
05 octombrie 2007
"Must love dogs" VS Radu Tudoran
Cred ca nu am mai vazut un film relaxant (o comedie romantica - poftim) de muult mult timp. Pana noaptea trecuta cand am prins pe hbo filmul din titlu. Am incercat sa mai urmaresc un alt serial - "Midsummer murders" dar nu resusesc mereu sa "prind" episoade intergrale. Un film relaxant este opusul unui film "bun". Daca un film "bun" te face sa "traiesti" actiunea, sau sa te intrebi cine e criminalul, un film relaxant -pentru mine- e un film care e doar un punct de plecare pentru ganduri. Am vazut sute de astfel de filme, si nu am retinut nimic din nici unul, asa cum din cel de aseara nu am retinut decat ca era o "comedie romantica" si aparea un caine mare si negru ( a carui rasa mi-am propus sa o aflu). Nu retin nimic dintr-un astfel de film pentru ca desi il privesc "filmul" din mintea mea e cu totul altul.
Mi s-a intamplat acelasi lucru cu Magicianul de Fowles si cu Acea fata frumoasa, de Radu Tudoran. Daca tot zic de Radu Tudoran, poate ar trebui spus ca Radu Tudoran m-a invatat practic sa visez, cu Toate panzele sus, pe care am citit-o de multe ori cand eram mic..mic. Cred ca atunci, dincolo de povestile inchipuite ale oricarui copil in fata unei aventuri cu o corabie si pirati am avut pentru prima oara certitudinea ( pe care o am si acum ) ca voi avea corabia mea si voi merge pe mare.
Sigur ca majoritatea cartilor pe care le-am citit au o "poveste", dar am zis doar de Magicianul si de Acea fata frumoasa pentru ca impresia lasata de ele a fost mai puternica. Acum am inceput ( de o luna, doua, nici nu mai stiu de cand nu am mai citit nici macar un rand) La nord de noi insine, tot de Radu Tudoran. Si daca as avea ACUM cartea aici langa mine, as lasa totul la o parte si as citi macar cateva pagini. Nu stiu daca ceea ce povestesc cartile lui Tudoran sunt realitati sau e doar imaginatie (sau in ce procent ambele) dar cert este ca povestea ma face sa vreau sa traiesc.
Stiu ca am facut o paralela foarte ciudata, intre Radu Tudoran si un film de dragoste sau un serial politist englezesc, dar fiecare are acelasi merit, de a imi oferi pretextul sa visez. Da, pot sa visez si atunci cand scriu cod php, dar "analiticul" imi limiteaza prea mult imaginatia si visul. Cand The Detective Chief Inspector Tom Barnaby isi incepe ancheta in decorurile englezesti (fascinante - exista asa ceva in realitate ?!?) sau in paragraful in care Tudoran descrie cum il obsedeaza o autostrada "nedescoperita" din nordul europei, acestea sunt doar un pretext ca eu sa fiu doar cu gandurile mele.
Da, vreau sa traiesc, si prin asta inteleg ca vreau sa traiesc dincolo de "servici" si "acasa". Vreau o poveste, a mea, cu prieteni, si locuri frumoase, si lucruri de care sa fiu mandru si de care sa-mi amintesc cu placere. Vreau soare si verde, sau sa muncim impreuna pentru ceva ce ne dorim. Sentimentul ala din reclamele cretine la bere sau la coniac unirea, sentimentul ala de camaraderie cretina, as prefera sa-l traiesc decat sa-l comentez acru de la birou, din fata monitorului. Vreau sa mi se strice dacia intr-un loc uitat de lume in serpentine in munti ( ca sa fiu sincer am ramas fara benzina atunci, dar asta e alta poveste) si vreau sa beau o cafea si sa fumez o tigara (asta cu tigara e asa , metaforic vorbind) pe bancheta din spate a masinii, in parcare, pentru ca ne-am plictisit de stat in casa. Vreau sa ascult muzica tare si sa dansez singur intre multi oameni, sa adorm obosit si sa ma trezesc odihnit, sa plec undeva fara sa stiu unde am sa ajung. Vreau sa fac bani si sa pierd bani, vreau sa imi fie frica sau sa imi para rau ca am luat o decizie proasta, sa tip la un angajat si apoi sa imi para rau, sa ma plictisesc intr-o dup'amiaza de miercuri, sa ma uit la un film de dragoste si sa citesc o carte de calatorii.
Vreau sa traiesc si asta incepe cu un vis - fie ca e un vis cu o cabana de lemn si o pisica neagra cu ochii verzi , cu un birou cu mocheta albastra sau doar cu un ford focus oprit pe marginea soselei undeva intre doua curbe in varful muntelui.
Mi s-a intamplat acelasi lucru cu Magicianul de Fowles si cu Acea fata frumoasa, de Radu Tudoran. Daca tot zic de Radu Tudoran, poate ar trebui spus ca Radu Tudoran m-a invatat practic sa visez, cu Toate panzele sus, pe care am citit-o de multe ori cand eram mic..mic. Cred ca atunci, dincolo de povestile inchipuite ale oricarui copil in fata unei aventuri cu o corabie si pirati am avut pentru prima oara certitudinea ( pe care o am si acum ) ca voi avea corabia mea si voi merge pe mare.
Sigur ca majoritatea cartilor pe care le-am citit au o "poveste", dar am zis doar de Magicianul si de Acea fata frumoasa pentru ca impresia lasata de ele a fost mai puternica. Acum am inceput ( de o luna, doua, nici nu mai stiu de cand nu am mai citit nici macar un rand) La nord de noi insine, tot de Radu Tudoran. Si daca as avea ACUM cartea aici langa mine, as lasa totul la o parte si as citi macar cateva pagini. Nu stiu daca ceea ce povestesc cartile lui Tudoran sunt realitati sau e doar imaginatie (sau in ce procent ambele) dar cert este ca povestea ma face sa vreau sa traiesc.
Stiu ca am facut o paralela foarte ciudata, intre Radu Tudoran si un film de dragoste sau un serial politist englezesc, dar fiecare are acelasi merit, de a imi oferi pretextul sa visez. Da, pot sa visez si atunci cand scriu cod php, dar "analiticul" imi limiteaza prea mult imaginatia si visul. Cand The Detective Chief Inspector Tom Barnaby isi incepe ancheta in decorurile englezesti (fascinante - exista asa ceva in realitate ?!?) sau in paragraful in care Tudoran descrie cum il obsedeaza o autostrada "nedescoperita" din nordul europei, acestea sunt doar un pretext ca eu sa fiu doar cu gandurile mele.
Da, vreau sa traiesc, si prin asta inteleg ca vreau sa traiesc dincolo de "servici" si "acasa". Vreau o poveste, a mea, cu prieteni, si locuri frumoase, si lucruri de care sa fiu mandru si de care sa-mi amintesc cu placere. Vreau soare si verde, sau sa muncim impreuna pentru ceva ce ne dorim. Sentimentul ala din reclamele cretine la bere sau la coniac unirea, sentimentul ala de camaraderie cretina, as prefera sa-l traiesc decat sa-l comentez acru de la birou, din fata monitorului. Vreau sa mi se strice dacia intr-un loc uitat de lume in serpentine in munti ( ca sa fiu sincer am ramas fara benzina atunci, dar asta e alta poveste) si vreau sa beau o cafea si sa fumez o tigara (asta cu tigara e asa , metaforic vorbind) pe bancheta din spate a masinii, in parcare, pentru ca ne-am plictisit de stat in casa. Vreau sa ascult muzica tare si sa dansez singur intre multi oameni, sa adorm obosit si sa ma trezesc odihnit, sa plec undeva fara sa stiu unde am sa ajung. Vreau sa fac bani si sa pierd bani, vreau sa imi fie frica sau sa imi para rau ca am luat o decizie proasta, sa tip la un angajat si apoi sa imi para rau, sa ma plictisesc intr-o dup'amiaza de miercuri, sa ma uit la un film de dragoste si sa citesc o carte de calatorii.
Vreau sa traiesc si asta incepe cu un vis - fie ca e un vis cu o cabana de lemn si o pisica neagra cu ochii verzi , cu un birou cu mocheta albastra sau doar cu un ford focus oprit pe marginea soselei undeva intre doua curbe in varful muntelui.
04 octombrie 2007
Vreau doar sa fiu lasat in pace
Si asta e tragic. Am ajuns intr-un punct in care desi imi dau seama ca e gresit, nu simt nevoia sa schimb nimic, ci doar sa treaca mai repede. Stiu ce "ar trebui" sa fac si stiu ce "ar fi bine" sa fac, stiu multe moduri in care as putea sa spun lucrurile pe care vreau sa le spun dar nu spun nimic si astept ca totul sa treaca.
Stiu ca sunt slab si ca dau dovada de asta cu fiecare jignire la care nu-ti raspund decat cu "I'm sorry, but..." De fapt, I'm not sorry, pentru ca actually it's not my fault dar ... n-ai intelege niciodata de ce - si stiu ca n-are rost sa-ti explic. Ma enerveaza ca desi nu e ceva personal e totusi ceva care e foarte personal, dar nu am cum sa-ti raspund la fel, pentru ca ar fi o dovada de obraznicie. Ma faci sa gandesc disctructiv si asta ma face sa-mi fie ciuda, pentru ca ar trebui sa fiu mai matur si sa pot reactiona spunandu-ti lucrurile astea in fata si cerandu-mi dreptatea, nu plangandu-mi de mila retoric.
Ma simt ca la o lectie de dresaj si simt ca nu mi se potriveste. Sunt inconjurat de cei care au absolvit si au acum diploma de angajat model, fara personalitate, cu saliva curgand in coltul gurii, venind mai devreme si plecand mai tarziu, asteptand doar urmatorul salar, plecand capul la fiecare nedreptate, declarand sus si tare ca fac ceea ce fac pentru ca asa vor, nu pentru ca asa trebuie.
"Trebuie" este cuvantul pe care l-am urat cel mai mult, de cand ma stiu. Sunt doua categorii de "trebuie": trebuie pentru ca este nevoie, si trebuie pentru ca vrea cineva. Acest din urma trebuie este dusmanul meu de moarte pentru ca am crescut cu filosofia ca daca e sa respect ce vrea cineva ar fi bine sa respect ce vreau eu , nu altcineva. Si tot ma impingeti sa fac ceea ce "trebuie". Sa accept ca sunt prost pentru ca asa trebuie. Sa accept sa fiu las pentru ca asa trebuie. Trebuie sa ma lasati in pace. Vreau sa ma lasati in pace. Simt ca as vrea sa va fac niste lucruri pentru care as putea fi arestat numai daca le-as scrie aici, dar stiu ca trebuie sa fiu amabil si bine crescut pentru ca asa sunt eu. Si mai stiu ca dincolo de orice sentiment de superioritate pe care probabil il am si pe care il auto-exagerez (daca s-ar putea spune asa) de fiecare data sunteti doar niste prosti. Prosti. Mai mult - nu va respect, dar ma chinui sa pastrez o aparenta pentru ca asa trebuie. E minimul efort pe care il pot face.
Vreau sa fiu lasat in pace pentru ca nu am energie sa ma lupt cu prostiile astea acum. Nu am energia necesara sa-mi dau demisia. Nu mai am energia necesara nici macar ca sa ma trezesc dimineata. De cand sunt prea obosit si prea lipsit de motivatie ca sa ma trezesc singur, apelez la televizor pe post de desteptator, si cu ocazia asta aflu in fiecare dimineata ce tragedii s-au mai intamplat "asta noapte". Copii morti, accidente, sinucideri si crime, copii fara parinti si parinti fara copii. Ce minte si ce plan diabolic poate determina pe cineva sa prezinte asa ceva la prima ora a diminetii ....
Nu am energie sa ma ocup de prostiile voastre acum, sa ma cert cu voi, sa ma justific sau sa ma dezvinovatesc, sa demisionez sau sa fac scandal. Vreau doar sa fiu lasat in pace sa-mi fac treaba pentru care ma platiti (asa, mizerabil cum o faceti, dar asta e contractul pe care l-am semnat si eu mi-l respect). Nu-mi mai mancati sufletul pentru ca am nevoie de el pentru mine si nu-mi mai mancati energia pentru ca am nevoie de ea pentru planurile mele proprii si personale.
As mai avea multe de spus, si poate am sa revin sa mai adaug ceva, desi sper ca am sa ma calmez. Am sa ies sa iau o gura de octombrie (pacat ca totusi in orasul asta nu exista vegetatie, ce frumos era la Iasi pe vremea asta...) Pana atunci insa nu ma pot opri sa nu va transmit ca
Ma sterg la fund ( si da - expresia asta am calculat-o atent pentru ca nu imi permit sa injur aici, cine citeste stie de ce) cu servicul vostru, cu proiectele voastre prost facute, cu prostia voastra si cu viata voastra de tot ... .
Stiu ca sunt slab si ca dau dovada de asta cu fiecare jignire la care nu-ti raspund decat cu "I'm sorry, but..." De fapt, I'm not sorry, pentru ca actually it's not my fault dar ... n-ai intelege niciodata de ce - si stiu ca n-are rost sa-ti explic. Ma enerveaza ca desi nu e ceva personal e totusi ceva care e foarte personal, dar nu am cum sa-ti raspund la fel, pentru ca ar fi o dovada de obraznicie. Ma faci sa gandesc disctructiv si asta ma face sa-mi fie ciuda, pentru ca ar trebui sa fiu mai matur si sa pot reactiona spunandu-ti lucrurile astea in fata si cerandu-mi dreptatea, nu plangandu-mi de mila retoric.
Ma simt ca la o lectie de dresaj si simt ca nu mi se potriveste. Sunt inconjurat de cei care au absolvit si au acum diploma de angajat model, fara personalitate, cu saliva curgand in coltul gurii, venind mai devreme si plecand mai tarziu, asteptand doar urmatorul salar, plecand capul la fiecare nedreptate, declarand sus si tare ca fac ceea ce fac pentru ca asa vor, nu pentru ca asa trebuie.
"Trebuie" este cuvantul pe care l-am urat cel mai mult, de cand ma stiu. Sunt doua categorii de "trebuie": trebuie pentru ca este nevoie, si trebuie pentru ca vrea cineva. Acest din urma trebuie este dusmanul meu de moarte pentru ca am crescut cu filosofia ca daca e sa respect ce vrea cineva ar fi bine sa respect ce vreau eu , nu altcineva. Si tot ma impingeti sa fac ceea ce "trebuie". Sa accept ca sunt prost pentru ca asa trebuie. Sa accept sa fiu las pentru ca asa trebuie. Trebuie sa ma lasati in pace. Vreau sa ma lasati in pace. Simt ca as vrea sa va fac niste lucruri pentru care as putea fi arestat numai daca le-as scrie aici, dar stiu ca trebuie sa fiu amabil si bine crescut pentru ca asa sunt eu. Si mai stiu ca dincolo de orice sentiment de superioritate pe care probabil il am si pe care il auto-exagerez (daca s-ar putea spune asa) de fiecare data sunteti doar niste prosti. Prosti. Mai mult - nu va respect, dar ma chinui sa pastrez o aparenta pentru ca asa trebuie. E minimul efort pe care il pot face.
Vreau sa fiu lasat in pace pentru ca nu am energie sa ma lupt cu prostiile astea acum. Nu am energia necesara sa-mi dau demisia. Nu mai am energia necesara nici macar ca sa ma trezesc dimineata. De cand sunt prea obosit si prea lipsit de motivatie ca sa ma trezesc singur, apelez la televizor pe post de desteptator, si cu ocazia asta aflu in fiecare dimineata ce tragedii s-au mai intamplat "asta noapte". Copii morti, accidente, sinucideri si crime, copii fara parinti si parinti fara copii. Ce minte si ce plan diabolic poate determina pe cineva sa prezinte asa ceva la prima ora a diminetii ....
Nu am energie sa ma ocup de prostiile voastre acum, sa ma cert cu voi, sa ma justific sau sa ma dezvinovatesc, sa demisionez sau sa fac scandal. Vreau doar sa fiu lasat in pace sa-mi fac treaba pentru care ma platiti (asa, mizerabil cum o faceti, dar asta e contractul pe care l-am semnat si eu mi-l respect). Nu-mi mai mancati sufletul pentru ca am nevoie de el pentru mine si nu-mi mai mancati energia pentru ca am nevoie de ea pentru planurile mele proprii si personale.
As mai avea multe de spus, si poate am sa revin sa mai adaug ceva, desi sper ca am sa ma calmez. Am sa ies sa iau o gura de octombrie (pacat ca totusi in orasul asta nu exista vegetatie, ce frumos era la Iasi pe vremea asta...) Pana atunci insa nu ma pot opri sa nu va transmit ca
Ma sterg la fund ( si da - expresia asta am calculat-o atent pentru ca nu imi permit sa injur aici, cine citeste stie de ce) cu servicul vostru, cu proiectele voastre prost facute, cu prostia voastra si cu viata voastra de tot ... .
Abonați-vă la:
Postări (Atom)