Constatari de luni dimineata

sau Cauza si efect
sau The monday morning heart attack (link)

Am adormit duminica noapte gandindu-ma la risc. Riscul in afaceri e de doua tipuri: exista un risc care provine dintr-o alegere pe care o faci, risc pe care ti-l asumi, e constient, pe care poti sa-l estimezi si care iti poate aduce un castig, sau o pierdere. Risti atunci cand lansezi un nou produs, pentru ca poate avea succes - si vei castiga mai mult, sau poate fi un esec de piata si atunci pierzi banii investiti in dezvoltare, cheltuielile de productie, etc. Eu ii spun risc asumat sau risc calculat. Probabil profesorii de economie ii spun altfel (si spre rusinea mea nu stiu cum). Un altfel de risc este insa cel pe care nu ti-l asumi, care nu deriva dintr-o decizie a ta: exista riscul unui dezastru natural, al unui razboi, sau altele de acest tip (sigur, exista asigurari, dar si riscuri impotriva carora nu te poti asigura). Acesta pentru mine este riscul pur si simplu, pentru ca nu stiu cum altfel sa ii spun. Oare in viata nu e la fel?

E luni dimineata si nu vreau sa ma duc la servici. Sunt obosit, ma doare capul si parca m-a prins o raceala, o gripa, ceva. As vrea sa stau pur si simplu acasa sa mai dorm sau sa citesc. Sa-mi beau linistit cafeaua si sa ma uit la un film. Vreau sa ... nu mai trebuiasca sa muncesc niciodata, sa am bani si sa ma duc unde vreau, sa fac ce vreau.
Urasc serviciul la care trebuie sa ma duc, pentru ca nu imi ofera altceva decat bani - bani pe care ii folosesc pentru casa si masa - care ma ajuta sa ma duc la servici. Traiesc intr-un cerc vicios.
Chiriile sunt mari si banii pe care ii castig nu imi permit sa locuiesc intr-o casa decenta, nu imi permit sa-mi cumpar o masina, nici n-am cum sa ma gandesc sa-mi cumpar o casa, nu reusesc sa merg in concedii in strainatate ca toata lumea. Sunt sarac.
La servici nu imi vor da mai multi bani... si e din ce in ce mai rau, nu stiu cat am sa mai pot suporta. Nu stiu ce am sa ma fac, va trebui sa plec in alta parte, dar unde? Si oare sunt destul de bun ca sa merg in alta parte? Undeva unde sa ma plateasca mai mult? Probabil ca n-am sa fiu in stare sa fac fata, nu stiu destule si nu mai sunt in stare sa invat... nici nu mai am timp. Si asa mi-e frica sa nu ma dea afara de unde lucrez acum ... ce ma fac daca raman fara salar?
Urasc faptul ca e luni dimineata, imi urasc serviciul, imi urasc viata, ma urasc pe mine. De cate ori te-ai simtit asa? Exista unii oameni care datorita parintilor ( sau matusilor , etc) au atat de multi bani incat nu au nevoie sa munceasca. Exista unii oameni care nu au nevoie sa munceasca pentru ca au castigat la loterie. Au atat de multi bani incat nevoia de a munci pentru bani e inexistenta. Ii invidiezi? Sunt oameni care au foarte multi bani pentru ca au facut foarte multi bani. Au muncit zi si noapte pana au cladit imperii financiare, au facut afaceri foarte profitabile sau au strans fiecare leu, pana au adunat o avere. Oameni care nu ies niciodata din birou, fie ca e luni sau duminica si nu stiu nimic altceva decat munca lor, sau oameni care nu cumpara nimic "extravagant", nu mananca niciodata la restaurant. Oameni care traiesc doar la servici. Ii compatimesti?

Si acum, ca sa revin la constatarile mele de luni dimineata... viata e guvernata de cauza si efect. Norocul sau ghinionul nu exista decat in masura unor "exceptii" care vin sa confirme aceasta regula. Sigur, toti ne asumam riscuri. Toti ne supunem riscurilor "pur-si-simplu" in fiecare clipa a vietii - riscam sa ne inbolnavim, sa ne pierdem buletinul sau sa ne calce masina.

Unii oameni insa isi risca banii si timpul in speranta unui castig. Unii castiga si altii nu - iar din cei care pierd, unii aleg sa riste in continuare. Cei care stau pe margine judeca succesul sau insuccesul din prisma riscurilor "pur si simplu" care iau forma norocului sau ghinionului. Cutare a avut noroc, iar celalalt a avut ghinion. Putini intuiesc ca intr-un risc calculat intra munca si pasiune, speranta, hotarare si frica. Ei vad doar ca unul are noroc, nu ca a fost mai bine pregatit, nu ca a muncit mai mult sau ca a stiut exact ce vrea sa obtina si ce e dispus sa piarda.

Eu cred ca pot obtine tot ceea ce imi doresc. Pentru unele ar trebui sa imi asum riscuri pentru care inca nu sunt pregatit. Sunt impotriva ideii ca pentru a obtine ceva e nevoie de multa munca - asta e principalul motiv pentru care unii oameni renunta inainte de a incepe - riscul e prea mare.


Articolul la care am pus link-ul spune ca luni dimineata riscul de infarct este cu 20% mai mare ca in orice alta zi... Nu stiu ce credeti voi, dar pentru mine riscul de a face infarct intr-o luni dimineata - plangandu-mi de mila - e pur si simplu inacceptabil.

Si atunci ma intreb ...

Sunt intr-adevar mai destept, sau sunt las si accept prea usor sa fiu calcat in picioare?

Cand vii in fata mea si spui prostii si imi vine sa rad si ma gandesc daca e oare posibil, daca poti fi chiar atat de prost, si nu-mi vine sa cred ... Cand ma jignesti si eu stau si ma uit la tine si nu-mi dau seama daca ar trebui sa te injur sau sa rad, si aleg mereu sa nu zic nimic.

Tu nu accepti sa fii calcat in picioare, tu iti spui mereu punctul de vedere si nu te intereseaza daca el ma atinge, ma supara sau ma jigneste. Parerea ta e mereu buna si nu poate fi contestata. Cand ma enervezi si incep sa imi aud sangele pulsand in urechi si sunt "atat" de aproape de a-ti spune pe nume, prostule, simt mereu ca ai castigat si ca mi-ai furat o clipa din viata. Si apoi cand ma linistesc singur, spunandu-mi ca esti un prost si ca nu meriti mai mult - un moment de atentie e deja prea mult - raman cu gustul amar ca poate nu am procedat bine. Poate ma amagesc singur si nu sunt mai destept decat tine ci poate doar mai fricos. Poate am crescut prea las ca sa-ti pot face fata. Poate ma amagesc singur spunandu-mi de "tact" si bun simt sau ca sunt mai destept; sunt pur si simplu un fricos care nu e in stare sa-si spuna parerea.

Poate ca atunci cand ma simt jignit, nu ar trebui sa ma simt jignit in liniste, poate ar trebui sa ripostez. Poate ar trebui sa raspund cu aceeasi moneda, pentru ca acum.. vad clar unde am ajuns - sunt luat de fraier. Poate daca la urmatoarea jignire am sa intreb "Poftim?" si sa injur si sa amenint am sa fiu luat mai in serios. Sau poate de acum am sa te jgnesc si eu la fel cu fiecare ocazie si am sa ma comport cu tine asa cum ar fi trebuit sa o fac pana acum - ca si cum ai fi un gandac scarbos.

Nu stiu ce am sa fac, dar in nici un caz nu mai tac, pentru ca deja "sunt prea destept" mi se pare o scuza penibila. M-a facut sa-mi pun intrebari in legatura cu ce am ajuns, si asta inseamna ca am mers deja prea departe.

Nu stiu cine te crezi tu, dar nu ai nici cea mai vaga idee cine sunt eu.

Catching up with ... well ... life

Devil might be in the details, but perfection is somwhere around there too.

Nu stiu cat de mult am sa reusesc sa scriu acum, pentru ca vreau sa vorbesc de prea multe lucruri odata. Mai am un draft de la o insemnare din seria "legile banilor" (despre tabele si calcule) dar .. deocamdata ramane draft. Vreau sa vorbesc despre "perfectiune", vreau sa vorbesc (din nou) despre frica, vreau sa vorbesc despre relatia (bazata pe respect) intre patron (superior) si angajat, despre pofta de viata, motivatie si dezamagire. Haos.

Dincolo de orice aparenta, totul ajunge sa fie judecat dupa detalii. "La bani marunti". Absolut tot ceea ce vrem sa facem oricat de atractiv sau interesant ar parea la inceput se reduce la o suma de detalii care presupun un efort mai putin placut decat cel de a avea o idee mareata. Detaliile inseamna efort si rutina, inseamna plictiseala, demotivare, "la urma urmei chiar trebuie sa fac asta ?". Sau cum am zis eu azi, mai in gluma mai in serios... "Am facut doua facultati ca sa uploadez poze??" Pai .. aparent da, atunci cand asta face parte din "the big picture". Stiu ca pare o chestie naiva, dar eu chiar simt ca azi am invatat o lectie importanta, si blogul asta se cheama "Connect the Dots" pentru ca asta am avut in cap atunci cand l-am creat - sa-mi scriu ideile si sa "unesc punctele".

Sunt sigur ca toata lumea simte la fel, atunci cand porneste sa "construiasca" ceva si se impotmoleste in detalii. Sentimentul acela ... "chiar trebuie sa fac asta? asa? nu as putea sa sar peste chestia asta ? sa o "simplific" putin ? " Scopul final, rezultatul pe care il dorim este ceva indepartat, focusul este acum pe cat de greu este ceea ce lucrez acum. Ce se itampla in continuare ... ori e "prea greu" si atunci apare "las asta pe mai tarziu"(si de multe ori momentul "potrivit" nu mai apare niciodata), ori strangi din dinti si mergi mai departe. Si poti face lucrurile bine, sau sa le lasi facute "pe jumatate". Perfectiunea e o chestie al naibii de simpla. E rabdarea sa faci fiecare lucru oricat de nesemnificativ, sau greu poate parea la momentul respectiv, din dorinta de a atinge rezultatul propus. Stiu ca am spus o chestie pe care au spus-o multi altii mult mai bine inaintea mea ....asta e.
Astazi dupa sase ore de lucru uploadasem mai putin de jumatate din poze. O chestie al naibii de plictisitoare, sa deschizi poza, sa o tai, sa o salvezi, sa o uploadezi. Over and over again. "Sunt o victima" e cel mai usor lucru de spus, cu dintii stransi, cu pumnii stransi, de ce trebuie eu sa uploadez poza, cum am ajuns eu aici, nu e locul meu, eu trebuie sa fac ceva senzational si nu sa uploadez poze. Nu am facut doua facultati ca sa uploadez poze. Merit mai mult, sunt prost tratat , etc .. stiti despre ce vorbesc, nu? Perfectiunea inseamna sa nu asculti impulsul care spune "ce mai conteaza o poza la atatea sute?" si sa o tai pe fiecare corect, si sa nu "uiti" nici una. Nu spun acum ca am facut ceva perfect, pentru ca sunt la inceput de drum. Spun ca am simtit ca am inteles chestia asta, ca secretul din spatele satisfactiei unui om care vrea sa cumpere o casa este sa vada amarata aia de poza clar si fara colturi taiate, si sa nu fie o poza de la alta casa sau o poza in care nu poate citi nimic din ceea ce scrie acolo. Si ca eu asta fac acum, construiesc un intreg, o experienta, de aceea toate pozele trebuie sa aiba aceeasi dimensiune. Nu doar "uploadez niste poze".

Mai departe, o greseala fatala facuta de patron sau superior in relatia cu un angajat (practic asta se aplica la orice relatie interumana, dar asta e contextul care mi-e mie aproape acum) si care poate parea minora dar .. nu e. Sa-i spui unui om care lucreaza pentru tine "nimic din ce ai facut nu e bine" sau (referitor la ceea ce lucreaza in acel moment) "arata ca naiba" sau "nu e bine deloc". Este echivalentul unui "atac la persoana" - momentul in care doua persoana se cearta pentru un lucru "anume" si una din ele spune o chestie de genul "niciodata nu faci cutare lucru (bine)". Ok, am gresit, si sunt pregatit sa recunosc, (sa regret,) sa-mi cer scuze, daca e cazul si sa remediez greseala. Dar ... nimic din ceea ce am facut nu e bine ... chiar asa? Nimic? Niciodata? Asta e o jignire, oricat de lipsit de intentie ar fi cel care spune asta. Iar in momentul in care cel care o spune e un "superior", e lipsa de respect fata de munca angajatului, chiar fata de angajatul respectiv. Eu as fi raspuns mai mult ca sigur "Bine, atunci, daca nimic nu e bine inseamna ca am facut prea multe greseli ca sa mai lucrez in continuare aici." Orice remarca de genul asta, care nu semnaleaza o greseala anume, cand lasi omul cu impresia ca nu apreciezi sau nu respecti munca pe care o face e o greseala fatala de management. Si spun fatala pentru ca indiferent daca relatia continua, ea este compromisa. Eu am fost jignit cand mi s-a spus ca situl la care lucram "e varza"... nu conteaza ce inseamna lucrul asta pentru cel ce o spune, ci pentru cine o aude.

Voiam sa mai vorbesc despre motivatie si dezamagire. Uneori "nu mai am timp de nimic", "muncesc de pomana" sunt REALE. Atunci cand fiecare zi e la fel, si cand nu mai ai nici un reper de care sa te agati, timpul trece mult prea repede. Si cand nu ai rezultate palpabile atunci cand ai nevoie de ele nu ai cum sa nu fii dezamagit. Maine - despre pofta de viata.

Ce faci

cand te trezesti dimineata cu doua ore mai tarziu decat ar fi trebuit, obosit si cu o durere chinuitoare de cap (aceeasi de ceva timp)? Cand citesti mailurile si realizezi ca te asteapta o zi lunga, plina de explicatii fara rost, de lucruri marunte facute doar pentru ca cineva incearca sa gandeasca in locul tau, de timp pierdut si multa oboseala - pentru ... prea putin? Cand din aceleasi mailuri te alegi cu certitudinea ca ... nu, nu iti ajung banii sa-ti cumperi masina pe care o vrei? Cand astepti un sfert de ora un autobuz care vine prea plin si in care stai inghesuit si nu ai aer? Cand astepti zece minute o functionara la banca care se misca prea greu, alte zece minute una de la electrica, cand intri la metrou pe alta parte decat de obicei si te urci in metrou spre Dristor, in loc sa urci in cel spre Obor, cand cobori din metrou si urci in cel bun, dar mai stai in statie... zece minute?

Pai - probabil - ai sa ai o zi proasta si ai sa te plangi de chestiile astea la toata lumea pe care o intalnesti, ca sa te scuzi si ca sa-ti "justifici" starea. Ai sa te plangi la toata lumea - ca sa trezesti o "compasiune" care sa te faca sa simti - justificat - ca nu esti tu de vina, ca nu ai fi putut face mai mult. Ai sa reusesti sa-ti motivezi proastele performante (fata de tine si fata de altii) si ai sa ridici din umeri spunand ca asta e, viata e o nenorocire, n-ai sa reusesti niciodata sa faci nimic in ritmul asta. Daca n-as fi asa obosit, daca n-ar fi asa aglomerat, daca ar veni odata autobuzul, daca as avea mai multi bani, daca ...

Sau, poti sa faci ce am facut eu - o pastila eferevescenta de magneziu intr-un pahar de apa rece, doua felii de lamaie si o cafea tare (da, stiu , nu e sanatos .. ), dai muzica mai tare si mergi doua statii pe jos, o compatimesti pe functionara de la banca, are probleme cu maselele, nici nu poate vorbi (nu-i povestesti ca tu ai fost sase luni anul asta la dentist de doua ori pe saptamana... ca sa n-o sperii mai tare), te miri in ce hal ai ajuns (razi de unul singur, iti dai seama ca se uita lumea la tine ciudat, da'... ce sa-i faci) cand te trezesti in Dristor cand tu trebuia sa fii deja departe... Apoi incerci sa faci alte calcule sa vezi cum faci rost de banii pentru masina (pe hartie, cu numere exacte si cu durate de timp clare, nu asa ... din cap, fara sa ajungi la nici o concluzie, cu speranta ca vei castiga la loto sau "poate apare ceva") si compui mental insemnarea asta ( imaginandu-ti cum cei care te citesc realizeaza din ce in ce mai clar ca nu esti tocmai intreg la minte .. :P)